Ceaușescu plănuia să sece Delta Dunării

 

 

 

 

 

 

 

 

Delta Dunării în comunism

 

 

 În timpul războiului lipovenii din Delta Dunării fuseseră de mare folos URSS care se folosea de ei pentru a introduce spioni, materiale de propagandă şi chiar arme. Pentru acest ajutor ei sperau că Uniunea Sovietică să anexeze acest teritoriu.

Pe fondul agitaţiilor  populaţiei lipoveane din Deltă, care cerea unirea cu  URSS, în 1946 a fost trimis în Tulcea, pentru aplanarea conflictului, Nicolae Ceauşescu.

Ceaușescu a inspectat rapid comunităţile de lipoveni, a restructurat organizaţiile locale ale Partidului Comunist şi a reuşit să liniştească spiritele relativ uşor, deoarece lipovenii nu aveau nici o organizaţie puternică care să ceară desprinderea Deltei de România.

Totuși, după terminarea războiului, contrar tratatului de pace semnat în 1947 la Paris, Rusia a ridicat  pretenţii teritoriale abuzive asupra unor porțiuni din Delta Dunării care nu fuseseră prevăzute în respectivul tratat .

La 4 februarie 1948 s-a semnat la Moscova un protocol între prim ministrul Petru Groza şi ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, prin care ”Insula Şerpilor, situată la Marea Neagră la răsărit de Gurile Dunării intra în componenţa URSS”(art.1,lit.b).

Tot în acest protocol s-a stabilit trecerea la ruşi a şapte insule româneşti din Deltă (Coasta Dracului, Dalerul mare şi mic, Maican Limba şi Şerpilor).

Linia de frontieră a fost stabilită prin canalul şi Golful Musura, când reprezentanţii ministerelor de externe a celor două ţări au semnat la 25 noiembrie 1948 un proces verbal la bordul unei şalupe sovietice.
La 23 mai 1948 s-a semnat chiar pe Insula Şerpilor un proces verbal de predare a  insulei către URSS :

“Noi, subsemnaţii Nikolai Pavlovici Sutov, prim secretar de ambasadă, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Republicii Populare Române, în virtutea şi executarea protocolului sovieto-roman semnat la Moscova la 4 februarie 1948, am încheiat prezentul proces-verbal, constatând că astăzi la ora 12, insula Şerpilor sau Zmeinoi, situată în Marea Neagră, la 45 grade, 15 minute, 18 secunde latitudine nord şi 30 de grade, 19 minute, 15 secunde latitudine est de Greenwich, a fost înapoiată Uniunii Sovietice, de către Republica Populară Romană şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

Prin semnarea acestui proces verbal s-au îndeplinit formele legale de predare a insulei, făcut pe insula Zmeinoi în 2 exemplare, fiecare în limbile rusa şi română,28 mai 1948.”

La propunerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la 27 septembrie 1961, s-a semnat la Bucureşti un tratat prin care s-a oficializat regimul frontierei româno-sovietice.

Din punct de vedere juridic aceste  tratate şi protocoale nu aveau nici o valoare, fiind nule, deoarece nu au fost niciodată ratificate de parlamentele celor două ţări.

Totuşi România a  renunţat legal la aceste teritorii la 2 iunie 1997, atunci când a semnat tratatul de frontieră româno-ucrainean (fără îndelungi negocieri) condiţie obligatorie pentru aderarea României la NATO.

După anul 1950, în Deltă  şi în întreaga Românie, a început marea colectivizare.

 Bărcile şi sculele de pescuit ale pescarilor au fost naţionalizate, iar ei au devenit angajaţi la secţiile piscicole nou  înfiinţate, pescuitul a devenit principala industrie a Deltei. 

  Totodată s-a încercat exploatarea la maxim a resurselor Deltei.

Prima investiţie majoră a fost în exploatarea industrială a stufului pentru celuloză.

Astfel, s-a construit combinatul de la Chișcani-Brăila, care avea materie primă stuful din Delta, dar pentru că stuful de aici avea o cantitate mică de celuloză, s-a încercat aclimatizarea stufului Italian Arundo Donax.

În acest scop s-a preconizat construirea unei localități dedicate cercetării în domeniul stuficol, iar dacă acest proiect ar fi reuşit, există planul ca la Maliuc să se dezvolte ca un oraş cu 2.000 de oameni.

Aici s-au construit locuinţe şi laboratoare pentru inginerii însărcinați să găsească cele mai bune soluţii pentru exploatarea cât mai eficentă a stufului.  

 

 

 

 

 

 

     

                  Foto: Unul dintre canalele Deltei Dunării

 

 

 

 

 

Cu ai săi 2858 km, Dunărea este al doilea cel mai mare fluviul al Europei după Volga. La vărsarea fluviului în Marea Neagră se formează Delta Dunării, un teritoriu tânăr, cu o suprafață de 3446 km², care se află într-un proces de continuă expansiune.

În anul 1991, Delta Dunării, unul dintre cele mai impresionante locuri din țara noastră și din Europa, a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene, a intrat în patrimonul UNESCO.

Pare bizar, dar la un moment dat, în  goana după sporirea  producției agricole, dictatorul Nicolae Ceaușescu ar fi dorit să sece Delta, terenurile care rezultau în urma desecărilor urmând să fie destinate agriculturii .

Se plănuia ca fluviul să se verse în Marea Neagră prin trei canale, vechile brațe naturale Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe, care urmau sa fie împrejmuite cu  diguri de beton.

După anul 1960 au început desecări masive ale unor zone importante din Delta Dunării.

Odată cu extinderea acestor exploatări, în Deltă au fost aduşi şi numeroşi muncitori din toate zonele ţării și deținuți.

Astfel, în zona Sireasa au fost desecate 70 de lacuri, iar în Pardina 130. S-au format patru incinte îndiguite şi desecate mari numite poldere: Sireasa (5480ha), Pardina (27032 ha), Carasuhat (2863 ha) şi Dunăvăț-Murighiol (2536 ha).

Mai multe lacuri au fost secate și au fost împrejmuite cu diguri înalte. Ulterior, apa a fost extrasă. Mai mult, pentru ca accesul la resurse (mai ales stuf) să se facă foarte rapid, au fost amenajate mai multe canale astfel: Canalul de centura Sfântu Gheorghe-Sulina, canalul de centura Sulina-aval Periprava, canalul Stipoc, canalul dintre lacul Puiu si lacul Erenciuc, canalul Mila 36, canalul Crisan-Caraorman, canalul Uzlina sau canalul Pardina.

În total, peste 1.000 de kilometri de canale dragate.

În tot acest timp comunităţile de lipoveni şi haholi au început să se românizeze, rămânând doar cele compacte din Mila 23, Caraorman, Sf.Gheorghe etc, comunităţi închise care gravitau în jurul Bisericii.

La 28 martie 1983 Nicolae Ceauşescu lansa “Programul de amenajare şi exploatare integrală a Deltei Dunării”.

O dată cu aceasta intra în vigoare a treia etapă de măsuri, menită să ducă la intensificarea valorificării resurselor Deltei.

  Din fericire Revoluţia din anul 1989 a stopat aceste planuri, care nu puteau duce decât la distrugerea ireversibilă a Deltei Dunării.

 https://www.tulceanoastra.ro/ delta-dunarii

https://www.shtiu.ro/e-adevarat-ca-ceausescu

Publicitate

12 aprilie 1879 – Arborarea pavilionului român de cãtre generalul Davila pe Insula Şerpilor

 

 

 

 

 

 

Foto: Insula Şerpilor

 

 

 Cu un trecut de aproape trei ori milenar (prima sa atestare datează din anul 777 a.Hr., aceasta fiind şi prima atestare scrisă a pământului românesc în literatura antichităţii) şi începuturi ce se pierd în negura miturilor şi legendelor antichităţii, înfruntând numeroase vicisitudini (dovedind, într-o manieră particulară, justeţea vechii zicale „sunt fata locorum”!), Insula Şerpilor a fost, este şi rămâne şi pe mai departe – în ciuda statutului său juridic schimbător – parte organică a vechii vetre carpato-danubiano-pontice.

Înţelegerea corectă a „istoriei” acestui colţ al pământului românesc trebuie să plece de la faptul că din punct de vedere juridic, al apartenenţei teritoriale, Insula Şerpilor a urmat îndeaproape soarta gurilor Dunării.

Întrucât dreptul natural a premers dreptul scris, din timpuri imemoriale, Insula Şerpilor, situată geografic în faţa braţului Sulina, a fost parte organică a pământului românesc.

(Insula Şerpilor este situată la 45°15’53’’ lat.N şi 30°14’41’’ long.E, la N-E de oraşul Sulina, altfel spus în estul Deltei, în faţa braţului mijlociu al Dunării; între Insula Şerpilor şi uscat distanţa este de cca.45 km – 22 Mm; suprafaţa Insulei Şerpilor este de cea. 17 ha); privită de la mare distanţă, ea oferă imaginea unei mici şi solitare stânci, de formă convexă; din apropiere, ea apare ca o stâncă uriaşă care se luptă cu valurile ce o lovesc necontenit; privită de sus, Insula Şerpilor are forma unui patrulater din piatră cu laturile neregulate, în formă de X, cu un promontoriu/peninsulă în colţul său N-E)

Până la 1857 nici un tratat juridic internaţional nu a consemnat-o nominal ca aparţinând altcuiva, ea rămânând de jure pământ românesc.

Tratatele de pace din 1812,1829 şi 1856 nu au consemnat Insula Şerpilor, Imperiul otoman şi Imperiul ţarist nefiind în măsură să se prevaleze de existenţa unui tratat care să le consacre dreptul juridic asupra ei, sau faptul că una dintre puteri ar fi cedat-o celeilalte în mod legal; ca atare, ea a rămas de jure, pământ românesc!

Ascensiunea politică, militară şi economică a Rusiei, dublată de o politică expansionistă ce viza gurile Dunării, Marea Neagră şi strâmtorile sale, tendinţele expansioniste antiromâneşti urmărite de Austria, pe de o parte, iar pe de altă parte declinul general şi politica de cedări repetate practicată de Imperiul otoman, numeroasele războaie dintre cei trei protagonişti – multe desfăşurate pe pământ românesc, soldate cu grele şi grave pierderi umane şi materiale -, au reprezentat contextul general dar şi cauzele care au făcut posibil modificarea repetată a statutului juridic al insulei.

“Diplomaţia” marilor protagonişti ai acestui “joc”, a oscilat permanent între forţa dreptului şi dreptul forţei, după cum le-au dictat interesele.

În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, Rusia victorioasă smulgea Turciei dreptul de a naviga pe Dunăre, braţul Chilia (devenind pentru prima dată riverană în zonă), Basarabia, precum şi singura noastră insulă din Marea Neagră, Insula Şerpilor (Anexarea insulei a fost un act de forţă, lipsit de orice temei juridic sau drept istoric, care nu poate fi în timp generator de drepturi câştigate, deoarece „Nemo sue jure moli uti debet”!).

În decurs de doar 17 ani, Rusia ţaristă a reuşit să smulgă Imperiului otoman – acesta făcând cesiuni teritoriale la care nu avea dreptul! – cele trei braţe ale Dunării (Chilia-1812, Sulina-1826 şi Sfântu Gheorghe-1829), devenind stăpâna gurilor Dunării, a Deltei Dunării şi ostroavelor sale.

Aceste rapturi de teritorii româneşti au avut consecinţe negative asupra intereselor noastre generale atât în bazinul gurilor Dunării, cât şi în bazinul nord-vestic al Mării Negre (Gurile Dunării, Strâmtorile, Peninsula Crimeea şi Insula Şerpilor au reprezentat de-a lungul timpului poziţii „cheie” privind geopolitica zonei Mării Negre).

Trei momente importante – Bucureşti-1812, Akkermann-1826 şi Adrianopol-1829 – au marcat fixarea Imperiului ţarist ca factor de putere în zonă (până la războiul Crimeii).

Congresul de pace din 1856 şi tratatul încheiat în urma războiului Crimeii (1853-1856) – „cel mai favorabil tratat dintre toate care s-au încheiat pentru Turcia” – au făcut ca importante părţi ale pământului românesc (Dobrogea, Delta Dunării ş.a.) să rămână sub suzeranitatea Imperiului otoman.

Conferinţa de la Paris – a puterilor semnatare a Tratatului de pace din 1856 – s-a încheiat cu primul document de drept internaţional care s-a referit în mod expres la Insula Şerpilor – „Protocole relatif aux limites de la Rusie et de la Turquie vers Bolgrade et Pile des Serpents” (6 ianuarie 1857) – : „(…) comme les traites conclus anterieurement entre la Russie et la Turquie, garde le silence sur le sort de l’île des Serpents, il convient de considerer cette île comme une dependance du Delta du Danube et qu’elle doit, en conséquence, en suivre la destination “.

Ultima parte a prevederii din acest Protocol, demonstrează fără echivoc faptul că marile puteri, în ciuda drepturilor noastre istorice, au dat câştig de cauza Imperiului otoman: primind Delta Dunării, acesta a intrat automat şi în posesia Insulei Şerpilor.

În perioada 1857-1878, dominaţia otomană asupra insulei a fost una formală, ea rămânând un reper natural pentru navigaţia în zona vestică a Mării Negre.

După războiul de independenţă, conform art. XLVI al Tratatului de pace de la Berlin (1878) „ Les îles formant le delta du Danube ainsi que l’île des Serpents, le sandjak de Toulcha comprenant les districts (cazas) de Kilia, Soulina, Mahmoudie, Isaktcha, Toultcha, Babadagh, Hirsovo, Kusîendje, Medjidie son reunis ŕ la Roumanie. (…)”.

Nevoită să suporte racilele noii „ordinii” politice instituite pe bătrânul continent, ca ţară europeană implicată activ în evenimentele în derulare, România n-a putut evita postura de victimă a politicii de compensaţii practicată de marile puteri ale timpului.

Formalităţile oficiale de reunire a Insulei Şerpilor cu România au avut loc pe 12 aprilie 1879, în fruntea delegaţiei române care a oficiat acest act aflându-se generalul (medic) Carol Davila.

 

 

 

 

 

 

Foarte puţini ştiu că marele nostru medic Carol Davila, a fost acela care, în fruntea unei comisii, a recepţionat Insula Şerpilor de la turci şi că el este acela care pentru prima dată a înfipt drapelul românesc pe această insulă.

 Fotografia, publicată numai în revista Ilustraţiunea română , nr. 45, anul II, din 30 octombrie 1930, p. 12, azi dispărută, se afla în posesia d-lui Constantin C. TONEGARU.

 

Sursa:

 

http://www.dacoromania-alba.ro/nr43/insula_serpilor.htm

Prof. dr. Dominuţ PĂDUREAN

 

 

Suprafaţa României a crescut, arată calculele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

„Suprafaţa totală a României a fost actualizată de către Agenţia Natională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicitaţii imobiliare nr.7/1996, cu modificările si completările ulterioare”, arată un raport  publicat de Institutului Naţional de Statistica (INS) citat de stirileprotv.ro.

  În urma actualizării la care a procedat Agenţia Naţională de Cadastru si Publicitate Imobiliară (ANCPI), aflăm că în prezent suprafaţa totală a teritoriului României este de 238.397 km2.

Precedenta actualizare a suprafeței teritoriului României a fost făcută în 1971, când țara noastră a trecut de la proiecția cartografică Gauss-Kruger la modelul Krasovsky. 

Și atunci, suprafața recalculată a țării crescuse, însă mai mult, de la 237.500 kmp la 238.391 kmp.

Aşadar, în urma recentei actualizări a  suprafeţei ţării noastre, constatăm că aceasta a crescut cu 6 kilometri pătraţi, iar toate documentele oficiale şi site-urile de informaţii publice vor trebui actualizate, având în vedere faptul că pe site-urile publice sau private care cuprind informatii despre Romania, este trecuta vechea suprafaţă, de 238.391 kmp.

Ţara noastră este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică şi meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanţe aproximativ egale faţă de extremităţile continentului european.

Suprafaţa României se modifică în timp, sub efectul schimbării cursului Dunării sau cursurilor râurilor care reprezintă frontiere cu statele vecine (Prut, Tisa, Mureş) şi mai ales pe ţărmul Mării Negre – unde suprafaţa creşte ca efect al depunerilor aluviunilor Dunării, dar şi scade, ca urmare a eroziunii, mai ales în sudul Litoralului.

Spre exemplu, suprafaţa şării noastre creşte constant în zona insulelor Sacalin, care urmează să devină în următoarele decenii ca urmare a aluviunilor Dunării depuse de curenţii marini, o peninsulă cu o suprafaţă sensibil mai mare decât cea a insulelor actuale, arată ultimele studii ştiinţifice ale specialiştilor. 

Suprafaţa României reprezintă 4,8% din teritoriul Europei şi 5,4% din suprafaţa Uniunii Europene.

Frontiera de stat are o lungime totală de 3 150 km, vecinii României fiind Republica Moldova în nord-est, Ucraina în nord, Ungaria în nord-vest, Serbia în sud-vest, Bulgaria în sud şi frontiera maritimă la Marea Neagră, după cum urmează:

• 247 km –graniţe maritime 

• 1 860 km – graniţe fluviale pe: Dunăre, Prut, Tisa

• 1 043 km – graniţe terestre

 La suprafaţa terestră a ţării noastre se adaugă cei  23 700 km² ai platformei continentale a Mării Negre.

Din punct de vedere al suprafeţei, România se clasează pe locul 13 în Europa şi  locul 80 pe Glob, iar populaţia sa rezidentă era  potrivit  datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, estimată în data 1 ianuarie 2017 la 19.310.216 locuitori, locul 10 în Europa şi 43 pe Glob.

Relieful ţării noastre este alcătuit din munţi, dealuri şi câmpii dispuse în amfiteatru, concentric.

Pe teritoriul României este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi, care reprezintă 31% din suprafaţa ţării, aceştia fiind comparaţi adeseori cu o cetate orografică având în interior Podişul Transilvaniei.  

Diferenţa de altitudine între nivelul Mării Negre şi cel mai înalt vârf din Carpaţi, vârful Moldoveanu, este de 2 544 m.

Mai trebuie subliniat că 2/3 din lungimea lantului carpatic se desfăşoară pe teritoriul României.

În exteriorul Munţilor Carpaţi se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — locurile cele mai populate, datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi.

În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.

România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine.

Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic.

Din punct de vedere istoric, există 3 provincii tradiţionale: Valahia (formată din regiunile Oltenia, Muntenia şi Dobrogea), Moldova şi Transilvania (formată din regiunile Banat, Crişana, Maramureş şi Ardeal). 

Împărţirea României în judeţe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când într-un hrisov, domnitorul muntean Mircea cel Bătrân numeşte „ţinutul Vâlcii”, judeţ.

Astfel, judeţul Vâlcea este primul judeţ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.

România are în prezent 41 de judeţe, la care se adaugă municipiul-capitală Bucureşti, are 2 685 de comune însumând 13 285 de sate, respectiv cu o medie de cinci sate pe comună şi mai are 263 de oraşe, dintre care 82 sunt municipii.

 

 

https://magnanews.ro/2017/06/18/suprafata-romaniei-mai-mare-cu-6-kilometri-patrati/

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/suprafata-romaniei-a-crescut-cu-6-kilometri-patrati-

http://greatnews.ro/a-crescut-romania-suprafata-tarii-este-cu-6-kilometri-patrati-mai-mare/

Wikipedia.ro