CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ascunderea barbariilor comise de armata sovietică de către propaganda rusă … Secvențe din Berlinul „eliberat” / ocupat de ruși

 

 

 

 

 

Motto:

 

„Ascunzand existenta violurilor, – înseamnă sa acceptam mitologia propagandei sovietice”.

 

– Istoricul britanic Anthony James Beevor –

 

 

 

 

 

Ecce ancila

 Mai multe surse din randul istoricilor care au avut acces la arhivele rusești, dupa prabusirea URSS, au facut praf  miturile si minciunile ordinare raspandite de propagandiștii sovietici, si mai nou de cei rusi.

Cercetatorii au consemnat ca generalul sovietic Ţîgankov, șeful Departamentului Politic al Primului Front Ucrainean, aflat sub comanda mareșalului Konev in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a raportat la Moscova că soldații și ofițerii Armatei Roșii au  violat în masă femei sovietice, deportate la muncă forțată în Germania.

Ţîgankov cerea atunci autorităților să interzică femeilor, victime ale violurilor, sa vorbeasca după repatriere despre aceste fapte, pentru a nu arunca o umbra asupra „eroicilor”soldați ai Armatei Roșii.

 Rapoartele direcțiilor NKVD din Prusia de Est (azi regiunea Kaliningrad), au menționat sinuciderile in masa ale femelilor germane, care nu mai suportau violențele militarilor sovietici.

Aceste rapoarte ajungeau pe masa lui Lavrenti Beria, șeful NKVD, si personal a lui Stalin, iar in jurnalele corespondenților de război sovietici și a ofițerilor, s-au găsit  deseori marturii ale grozaviilor văzute, relateaza istoricii.

 Mulți militari din URSS erau îngroziti si ei de comportamentul compatrioții lor. 

Istoricul britanic Anthony James Beevor a explicat că „Armata Roșie, în care spre sfârșitul războiului a ajuns un număr foarte mare de tineri, fără nicio pregătire, demonstrau o disciplină incredibil de scazuta. „De fiecare dată cand luptele incetau, soldații pur și simplu se imprastiau pentru jafuri și violențe,” – a spus istoricul.

Pe istoricul englez Beevor îl speria încercarile actualului guvern rus de a impune propria sa versiune a istoriei.

„Sunt categoric împotriva acestor tentative de a dicta adevărul, indiferent despre ce este vorba de Holocaustul, genocidul armean, sau „sfânta victorie de pe 9 mai 1945”, – spunea omul de știință britanic.

Beevor a amintit că, la inițiativa ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, Rusia a adoptat o lege care incrimina justificarea nazismului.

„În 2009, Serghei Șoigu, pe atunci șef al Ministerului pentru Situații de Urgență, a încercat să treaca o lege care incriminează orice critica a Armatei Roșii în timpul celui de-al Doilea război mondial. Şoigu declara atunci ca acest lucru echivaleaza cu negarea Holocaustul”.

„Acum, el este ministrul Apărării, multi il considera succesorul lui Putin, și el a reușit în cele din urmă sa treaca prin parlament legea care pedepseste cu până la cinci ani de închisoare pe cei care „defaimeaza Armata Rosie”.

Poate că Churchill a avut dreptate atunci când a spus că Rusia este „o ghicitoare înfășurată într-un mister, ascuns într-un puzzle”- a concluzionat omul de știință.

Ritualul de pocăință la care nemții sunt obligati pentru crimele săvîrșite, nu include în nici un caz dreptul de a se plînge de atrocitățile inimaginabile pe care ei însuși le-au îndurat dupa infrangerea in razboiul mondial.Regula penitenței postbelice este atît de împămîntenită, încît, dacă unui german i se cere să se pronunțe asupra războiului, o tăcere tristă îi va pecetlui buzele.

Cum să spună ce crede, cînd faima malefică pe care dușmanii i-au indus-o, îi compromite din fașă orice încercare de a-și spune propriul adevăr?În plus, drama nemților nu e doar aceea că țara le-a fost făcută zob, ci si faptul că li s-a interzis de atunci să-și arate superioritatea culturală.
Or, o superioritate nu se proclamă, ci se dovedește prin ce faci…  Există un rang al spiritului german pe care nici cel mai ranchiunos dintre dușmanii nemtilor nu-l poate nega.

Dorința de a macula blazonul arian se regăsește în cartea „O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie pînă în 22 iunie 1945” (traducere din germană de Radu-Mihai Alexe, postfață de Kurt W. Marek, Humanitas, București, 2018, 296 pag.)E vorba de jurnalul pe care o femeie germana de 34 de ani l-a ținut în perioada în care capitala Germaniei se afla la cheremul armatei roșii sovietice, alcatuita din mujici veniți să-i elibereze pe nemți de ei înșiși.

„Eliberarea” Germaniei  nu s-a facut oricum, ci potrivit ucazului pe care Stalin l-a răspîndit în rîndurile soldaților: „violați orice nemțoaică pe care o întîlniți !”.Însuflețiți de nobilul îndemn al conducătorului, mujicii și-au luat în serios misiunea, siluind în lunile în care Berlinul le va sta la dispoziție, două milioane de indigene nemtoaice .
Dar, înainte de violurile in masă, rușii, încartiruiți în capitală, s-au pus pe jaf, incepand cu ceasurile, continuand cu bicicletele și terminand cu infrastructura fabricilor germane.

Autoarea („Anonima”, cum preferă ea să semneze), îi privește pe invadatori cu uimirea cu care un aristocrat se uită la niște cimpanzei. Nu le pricepe mobilurile, nu le înțelege intențiile.

Nu era soldat sovietic care să nu aibă pe fiecare antebraț cîte cinci-șase ceasuri, cum nu e militar care să nu fure o bicicletă si sa încerce să învețe să meargă pe ea. Bicicletele, la fel ca ceasurile, exercitau o fascinație atavică asupra bietilor  trogloditi, care le adunau avid, cu încredințarea că, prin confiscarea prăzilor, le poate macula nemților rangul.

Dar ținta predilectă a cuceritorilor era elixirul suprem: Schnaps-ul, primul cuvînt german pe care, învățîndu-l, rusul îl pronunță amenințător în fiecare casă în care pătrundea.Soldatul sovietic dorea rachiu și țigări, pentru ca apoi, purtat de unda veseliei etilice, să-și amintească de ucazul lui Stalin, si trecea la spurcarea femeilor germane, pe care o facea după un protocol fin: spargea ușa și lua cu japca, fără să stea să aleagă.

Cînd e beat, soldatul rus suferă de o bizară carență a criteriilor estetice, și din această cauză siluiește pe oricine, de la văduve pînă la adolescente aflate la vîrstă nubilă.

Pe fruntea fiecărei nemțoaice stătea scris pentru el: sclava sexuală. Siluirea se facea de obicei în grup, fiindcă unde-s mulți puterea crește.

O nemțoaică în vîrstă, care avea o eczemă dizgrațioasă pe față, trăia cu speranța că înfățișarea-i respingătoare o va păzi de violuri.

Calcul greșit, va fi siluită de două ori, cu mult aplomb și devoțiune proletară.
Eleganța prevenitoare cu care rușii își tratează gazdele era memorabilă: intrau în casă cu cizmele pline de balega pe care caii o lăsaseră pe străzi, după care, invariabil, începeau să bea. După ce se îmbătau, spargeau veselă, tablouri și oglinzi, iar cînd nevoile fiziologice îi încercau, nu se încurcau în formalități:

„Acești învingători sunt foarte relaxați. Se pișă pe pereți, unde vor ei. Vezi bălți de urină pe treptele din casa scării și jos în holul de la intrare. Se spune că la fel procedează și în locuințele părăsite, pe care au pus stăpînire.” (p. 101)

Nici cu defecația soldatul rus nu-și bate capul, căci spiritul de improvizație de care dă dovadă depășește așteptările:

„Cîteva femei «au curățat rahatul cu lopata», cum s-a  exprimat o doamna  fără pic de delicatețe. Rușii transformaseră o banchetă tapițată din magazin în latrină, au îndepărtat-o doar puțin de lîngă perete și s-au cocoțat pe spătar.” (p. 174)

Cum electricitatea și apa curentă sunt întrerupte, mizeria din clădiri era de balamuc.
Cît despre viol, el îmbrăca forme de o tandrețe, pe cît de „pravoslavnică”, pe atît de stupefiantă:

„Dintr-o dată, degetele lui la gura mea, duhnind a cal și tutun. Deschid ochii. Mîinile străine îmi desfac cu deosebită pricepere fălcile. Ochi în ochi. El lasă apoi cu mare grijă scuipatul adunat în gură să cadă în gura mea. Sunt împietrită. Nu de scîrbă, doar de frig. Mă trec fiori de gheață pe șira spinării și mă ia cu amețeală. Simt cum alunec și cad, adînd, printre perne și prin pardoseală.” (p. 78)

Gîndul că s-ar putea să rămînă gravidă îi dă Anonimei fiori de groază, dar aversiunea față de violatori e atît de mare încît fie și numai această repulsie are efect contraceptiv. În consecință, Anonima nu va trăi drama unei sarcini nedorite.

Într-un moment de disperare, sătulă de a fi violată în neștire, autoarea își dă seama că nu poate supraviețui decît dacă găsește un ofițer căruia, în schimbul favorurilor sexuale, să-i ceară protecție în fața agresiunii subalternilor.

Știind un dram de rusește, reușește să-și pună în aplicare planul, atîta doar că în loc de unul, vor fi doi ofițeri care se vor înfrupta din nurii ei. „Mi-e clar: trebuie să găsesc un singur lup care să țină ceilalți lupi la distanță. Un ofițer cu un grad cît mai  mare posibil, comandant, general, pe ce pot pune mîna. […] De la un locotent-major aștept să devin oarecum tabu pentru restul. Am luat deja această decizie. Ce-mi pasă mie de toți ăștia.

Toate sentimentele mele par să fi murit, în afară de dorința de viață. Ăștia n-o să mă distrugă.” (p. 80)Nu o vor distruge, fiindcă peste cîteva luni autoarea va lua calea Elveției. Dar pînă atunci, șirul ororilor continuă. Elvira, o roșcată focoasă, e violată de 20 de soldați, nu înainte de a fi silită să bea cot la cot cu ei. Beată fiind, îndură mai ușor calvarul.

„Atunci m-am rugat neîncetat: Bunule Dumnezeu, îți mulțumesc că sînt beată!” (p. 156).Dar mai sunt cazuri de salvare miraculoasă, de pildă Stinchen: „o fată de optsprezece ani s-a ascuns în spațiul de deasupra plafonului fals din apartamentul lor și-și petrece acolo toate nopțile și cea mai mare parte a zilei.

Rușii nu cunosc astfel de încăperi ciudate, deoarece nu au așa ceva le ei acasă. Vegetează acum în acel spațiu înghesuit și neaerisit, avînd cu ea lenjerie de pat, o oală de noapte și ceva apă de colonie.” (p. 101)După ce rușii se dau plecați, Anonima face o plimbare printre ruinele Berlinului.

Peste tot cadavre, praf și muște, dar mai ales o liniște de criptă învăluind totul. O lume distrusă, din nenorocirea căreia nemții nu-și vor mai reveni vreodată.

Tonul cărții e rece ca al unei relatări făcute de o martoră împietrită.

Nici urmă de patetism sau de lamentație tardivă. Date fiind condițiile în care a fost întocmit – în pauzele dintre violuri –, jurnalul e neașteptat de bine scris, de aceea nu mă îndoiesc că a fost redactat la sînge, atunci cînd autoarea și-a pus în gînd să-l publice.Iată genul de carte pe care, neputînd s-o guști estetic, nu-ți rămîne decît s-o parcurgi tulburat.

Altfel spus, trebuie să înlocuiești delectarea cu înfiorarea.

Poate că Churchill a avut dreptate atunci când a spus că Rusia este „o ghicitoare înfășurată într-un mister, ascuns într-un puzzle”- a concluzionat omul de știință britanic Anthony James Beevor, care nu a fost de loc surprins de faptul că lucrarea sa despre  a fost retrasa din bibliotecile si librariile din Rusia.

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/22/ziua-de-22-iulie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/22/o-istorie-a-zilei-de-22-iulie-video-2/

 

 

 

 

Surse:

http://www.paginaderusia.ro/violurile-in-masa-comise-de-armata-rosie-motivul-interzicerii-cartii-berlinu-caderea/

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Ecce-ancila-151864

22/07/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Violurile în masă săvârşite de glorioşii ostaşi sovietici, cenzurarea scrierilor istoricului britanic Antony Beevor şi resecretizarea arhivelor de stat ale Rusiei

Sir Antony James Beevor, născut la 14 decembrie 1946, este un istoric militar englez care a publicat câteva lucrări  despre cel de-al doilea război mondial și secolul XX, bine primite de critică şi de publicul larg.

 

 

 

 

 

Antony Beevor.

Cele mai cunoscute lucrări ale sale sînt: „Stalingrad” și „Berlin – The Downfall 1945” , în care vorbeşte despre   cel de-al doilea război mondial şi războiul dintre Uniunea Sovietică și Germania.

Acestea au fost lăudate pentru stilul lor viu, convingător și pentru dezvăluirea unor documente recente din arhivele sovietice care au permis cititorilor să reevalueze evenimente considerate până atunci tabu de istoriografia sovietică şi rusă.

Este considerat de asemenea un expert  în cel de-al doilea război mondial şi în ansamblu, lucrările sale au fost traduse în peste 30 de limbi, cu peste 6 milioane de exemplare vândute. 

În Rusia cărțile lui Beevor au fost interzise, după ce autorul a fost acuzat de simpatii naziste şi  promovarea unor stereotipuri şi falsuri răspândite de Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Beevor a respins încercările de interzicere a cărţilor sale de către  „un guvern care încearcă să-și impună propria versiune a istoriei” ca și alte „încercări de a dicta adevărul”, în privinţa Holocaustului și a genocidului armean.

După ce guvernul Ucrainei a condamnat cartea sa „Stalingrad”, Antony Beevor a luat atitudine faţă de  dorința unor guverne de a schimba trecutul și avertizează asupra pericolelor legate de cenzură.

 

 

 

Soldați germani în Ucraina în al doilea război mondial.

 

Soldați germani în Ucraina în al doilea război mondial. Fotografie: Keystone / Getty Images

 

Un vechi proverb spaniol spune că „istoria este o tarla comună, pe care toată lumea poate cultiva fân”. De asemenea, ea a fost mult timp un câmp de luptă pentru perpetuarea miturilor naționaliste și a încercărilor politice de a remodela trecutul. 

În ultimele decenii, numeroase conferințe internaţionale de istorie internațională și academicieni străini şi  universități au contribuit la reducerea tendinței țărilor de a vedea trecutul în mod unilateral, din propriile lor perspective patriotice.

 În același timp însă, o serie de guverne încă mai încearcă să-și impună propriile versiuni ale trecutului prin învăţământul public, presiuni asupra presei și adesea prin  cenzura directă și chiar printr-o legislație care restricţionează activitatea istoricilor şi restrânge dreptul la informare asupra unor aspecte ale trecutului care nu convin propagandei oficiale.

Motivele variază. În Franța, încercările fostului președinte Nicolas Sarkozy de a incrimina negarea genocidului armenilor  au fost puternic suspectate că ar fi vizat atragerea voturilor puternicii comunități armene. 

În Turcia, cenzura devine din ce în ce mai feroce și nu doar în privinţa genocidului armean, dar şi în ceea ce priveşte problema kurdă sau încercarea de lovitură de stat din 2016. Rusia de astăzi acţionează uneori la fel ca Uniunea Sovietică în încercările sale de a perpetua falsurile istorice legate de  trecut. 

Iuri Dimitriev, un foarte respectat cercetător al Gulagului din Karelia, nord-vestul Rusiei, a fost arestat, în 2016, sub  acuzația de a fi făcut  fotografii pornografice  fiicei sale adoptive și este deținut de mai bine de un an  pentru „evaluare psihiatrică”.

Majoritatea arhivelor rusești, mai ales cele militare, au fost închise istoricilor străini încă din anul 2000, după ce FSB (noua versiune a KGB din Rusia) a început să investigheze activitatea cercetătorilor străini. 

Grigory Karasin, ambasadorul rus la Londra la acel moment și acum ministru adjunct de externe al Rusiei, a condamnat relatările istoricilor despre violurile de masă ale Armatei Roșii, calificându-le drept „minciuni, calomnie și blasfemie”, deși acestea se bazau în principal pe surse arhivistice rusești.  

   În 2009, într-o prima încercare de a introduce legea, Shoigu a spus că  această infracțiune ar echivala cu negarea Holocaustului, ceea ce a fost orice s-ar spune, o comparație interesantă.

„Acum, el este ministrul Apărării, multi il considera succesorul lui Putin, și el a reușit în cele din urmă sa treaca prin parlament legea care pedepseste cu până la cinci ani de închisoare pe cei care „defăimeaza Armata Roşie”.

Istoricul britanic Antony James Beevor nu este surprins de faptul că lucrarea sa  „Berlin: Căderea” a fost retrasa din bibliotecile ruse şi  s-a aratat, potrivit The Guardian, contrariat de faptul că Ministerul Educației din Federația Rusă nu a dispus interzicerea carţii sale mai devreme, după ce i s-au adresat directe de la oficiali rusi privind aşa zisul „conținut inadecvat” al cărţii sale încă de la începutul anilor 2000 .

 „Rapoartele direcțiilor NKVD din Prusia de Est (azi regiunea Kaliningrad) au menționat sinuciderile în masa ale femelilor germane, care nu mai suportau violența. Aceste rapoarte ajungeau pe masa lui Lavrenti Beria, șeful NKVD, si personal lui Stalin. În jurnalele corespondenților de război sovietici și a ofițerilor pot fi găsite deseori marturii ale grozaviilor văzute” – a mai spus istoricul.

Beevor a explicat că „Armata Roșie, în care spre sfârșitul războiului a ajuns un număr foarte mare de tineri, fără nicio pregătire, demonstrau o disciplină incredibil de scazuta.

„De fiecare dată cand luptele incetau, soldații pur și simplu se impraştiau pentru jafuri și violențe,”

Pe istoricul Antony Beevor îl sperie încercarile actualului guvern rus de a impune propria versiunea a istoriei.

„Sunt categoric împotriva acestor tentative de a dicta adevărul, indiferent despre ce este vorba de Holocaustul, genocidul armean, sau „sfânta victorie de pe 9 mai 1945”, – spune omul de știință britanic.

„În conformitate cu legea rusă, eu sunt un criminal, și cu toate acestea continui sa primesc invitații la dineurile ambasadorului rus. Poate că Churchill a avut dreptate când a spus că Rusia este „o ghicitoare, înfășurată într-un mister, ascuns într-un puzzle”- a concluzionat omul de știință englez.

 

 

Surse:

https://www.theguardian.com/books/2018/feb/03/antony-beevor-stalingrad-ukraine-ban-censorship

http://www.paginaderusia.ro/violurile-in-masa-comise-de-armata-rosie-motivul-interzicerii-cartii-berlinu-caderea/

26/02/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: