CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scurt istoric al evoluţiei comunitaţilor evreieşti in Romania de-a lungul timpului

 

 

Motto:

 

„Exista un popor care este raspindit printre toate popoarele din toate provinciile regatului tau. Legile lor sunt diferite de legile altor natiuni si nu respecta decretele regale; asadar, nu se cade ca domnia ta, regele, sa-i tolerati.” (Estera 3:8).

 

 

PANDATIV DIN ARGINT STEAUA LUI DAVID foto

 

 

Scurt istoric


Cercetarile arheologice atesta prezente iudaice in Dacia Romana incepand din secolul al II-lea e.n.

Armata romana, venita sa cucereasca Dacia, includea o multitudine de etnii provenite din provinciile imperiului din randul carora nu lipseau nici iudeii.

O dovedesc unele inscriptii de la Sarmizegetusa, textele funerare legate de divinitati iudaice la Orsova, monezile iudaice din anii 133-134, semnalate inca de B.P. Hasdeu.

Apoi dupa un hiatus de aproape un mileniu, in anul 1165, ii pomeneste invatatul calator evreu, Benjamin din Tudela, descriind raporturile bune dintre vlahii sud-dunareni si comunitatile evreiesti din Bizant; judecand dupa unele acte comerciale ale medievalitatii timpurii, in secolul al XIII-lea evreii se aflau printre negustorii care practicau comertul intre Bizant, Rusia si Polonia, traversand Bulgaria si meleagurile dunarene.

Rolul lor in acest comert a fost remarcat si de istoricul Nicolae Iorga care scria in istoria comertului romanesc: „singuri evreii bateau inca inainte de 1480 aceste drumuri, venind de-a dreptul din Constantinopol”.

 Primele asezari de evrei au aparut in Tara Romaneasca, in timpul Imperiului Otoman.

Tot in aceiasi perioada apar si evreii care s-au asezat in Transilvania, ei venind din vestul Europei.

Numarul evreilor in Tara Romaneasca si in Moldova a crescut sub domniile lui Matei Basarab, Vasile Lupu si Constantin Brancoveanu. Doctorul lui Stefan cel Mare era evreu.

Evreii erau organizati in comunitati numite bresle. Evreii erau discriminati si se “bucurau” de un statut inferior celui pe care il avea majoritatea crestina.

 

In Transilvania evreii sunt prezenti inca din secolele XI-XII din timpul regelui Ladislau I. La 1251 Bela al IV-lea care este mentionat in documente ebraice pentru atitudinea sa favorabila fata de evrei, stimuland asezarea lor in Ungaria, deci si in Transilvania.

Un complex de imprejurari geografice si istorice favorizeaza ivirea primelor comunitati stabile pe meleagurile romanesti abia in secolele XIV-XV.

Conform unor marturii documentare la Cetatea Alba exista un cartier evreiesc inca din prima jumatate a secolului XIV.

B.P. Hasdeu si Mihail Kogalniceanu consemneaza ca Tarile Romane au devenit la sfarsitul secolului al XIV-lea principalul azil pentru evreii alungati din Ungaria de regele Ludovic I pe motivul ca au refuzat sa se converteasca la religia catolica.

 

 

 

 

 

 

Se pare chiar ca Dan I, domnul Tarii Romanesti (1383-1386), dorind sa dezvolte negustoria, acorda deosebite privilegii unor evrei veniti din Ungaria si stabiliti in Muntenia, „dandu-le chiar dreptul de a cumpara mosii cu anul nu insa si de veci”. (Cf. M.Kogalniceanu, Arhiva Romaneasca, p.180).

Peste doua-trei secole insa, in Ungaria puternic influentata de spiritul reformei un principe ca Gabriel Bethlen (1613-1629) va invita negustori evrei din Imperiul otoman pentru a dezvolta comertul. El emite la 1623 o Diploma de privilegii care prevede pentru evrei dreptul de stabilire, siguranta indeletnicirilor, libertatea exercitarii cultului si altele. Aceste „privilegii” s-au dovedit, insa, in multe cazuri a fi doar pe hartie.

Privilegiile acordate de domnitorii romani interesati in dezvoltarea comertului favorizau inmultirea asezarilor evreiesti. Istoricul evreu dr. M.A. Halevy bazandu-se atat pe izvoare primare cat si pe mentiunile unor carti de istorie situeaza inceputul unui comert evreiesc stabil cu Tarile Romane pe la mijlocul secolului al XVI-lea.

In aceasta epoca apar informatii privind si existenta unei comunitati evreiesti la Bucuresti, constituita in principal din evrei sefarzi (denumirea evreilor izgoniti din Spania in 1492) veniti din Constantinopol, Salonic si alte localitati din Peninsula Balcanica.

Dar afluenta evreilor spre Tarile Romane nu era doar dinspre sud dar si dinspre nordul si vestul continentului european de unde au venit asa zisii evrei aschenazi (denumire, data evreilor din tarile germane, Polonia si Rusia). Ei s-au asezat in special in Moldova, avand un rol important in tranzitul comercial pe drumul moldovenesc, intre Imperiul Otoman si Polonia.

In secolul XVIII numarul evreilor continua sa creasca: in ciuda acestui fapt sau poate din aceasta cauza libertatile lor au fost ingradite: ei puteau locuii legal numai in anumite orase (de exemplu Alba Iulia in Transilvania) si nu aveau voie sa detina pamanturi in propropietate.

La fel ca si in alte tari din Europa, evreiilor din regiune li se permitea sa faca comert si alte profesii libere.

Documentele vremii consemneaza pentru secolul al XVII-lea in Moldova si in special la Iasi, o viata comunitara evreiasca asezata, unde functiona o sinagoga si exista deja un vechi cimitir evreiesc.

Precizarile referitoare la evrei in Pravila de la Govora (1640) din timpul domnitorului Matei Basarab si prevederile juridice cuprinse in Cartea Romaneasca de invatatura alcatuita in vremea domnitorului Vasile Lupu (1646) dovedesc inceputul implicarii evreilor in relatiile sociale autohtone.

In acelasi timp, in Transilvania – evreii ardeleni contand pe o dinamizare a afacerilor lor au fost in curand deceptionati de unele restrictii de asezare, de unele restrangeri ale dreptului de a-si extinde activitatile de import-export in tari straine s.a.m.d.

La finele veacului XVIII, imparatul Iosif al II-lea acorda evreilor dreptul de a se aseza in toate orasele libere regesti, de a-si exercita liber activitatile comerciale s.a.

Se mentin insa inca destule restrictii privind modul de viata pe care evreii doreau sa-l duca pe firul traditiei lor stravechi. Secolul al XVIII-lea inregistreaza o crestere a ritmului de imigrare a evreilor in tarile romane.

Fenomenul se afla in stransa legatura cu directiile noi spre care se angajase societatea romaneasca. In acest context evreii au contribuit si ei la formarea pietii interne; mesterii si negustorii evrei au avut un rol important in continuitatea si regularitatea schimbului, in fluxul permanent al marfurilor, in integrarea noului organism economic in cuprinsul pietii europene.

Evreii se adaptau lesne civilizatiei, negotului, meseriilor si capitalismului incipient, necesare societatii romanesti. Rolul si importanta populatiei evreiesti in societatea romaneasca sunt recunoscute de domnitori mai ales in epoca fanariotilor, prin asigurarea unui statut juridic in virtutea caruia comunitatea evreiasca beneficia de libertatea cultului si de autoadministrare.

Conducatorii comunitatii, numiti hahambasa sau starosti, erau confirmati de domnitori si se bucurau de privilegii fiind scutiti de dari, taxe fiscale si vamale, avand prerogative de demnitar.

Numeroase acte domnesti din secolul al XVIII-lea dovedesc ca evreii au fost chemati sa populeze sate si orase si sa intemeieze targuri. Imigrantii capatau terenuri pentru construirea de locuinte, sinagogi, bai rituale, scoli s.a. Fenomenul a fost caracteristic in special pentru Moldova unde pe aceasta cale s-au dezvoltat localitati cu o populatie preponderent evreiasca denumite in limba idis stetl adica targusoare.

In general evreii in diaspora lor au vegheat intotdeauna si pretutindeni la mentinerea si cultivarea traditiei lor.

De aceea drepturile acordate erau conditii de importanta existentiala atat pentru evreii sefarzi cat si pentru aschenazi, astfel numiti dupa locul provenientei lor, primii din Imperiul otoman si peninsula iberica, ceilalti din nordul, nord-vestul si estul Europei.

Conduita lor moral-juridica, viata lor traditional-religioasa erau reglementate insa de aceeasi invatatura cuprinsa in Thora (Vechiul Testament) si in Talmud (comentarile rabinice la Thora).

De aceste drepturi specifice pentru practicarea vietii cultual-comunitare evreii au beneficiat din plin in Tarile Romane, viata lor comunitara avand sprijin mai ales din partea domnitorilor fanarioti.

Domnitorii fanarioti au promovat si masuri antievreiesti, astfel evreii nu aveau acces la proprietate funciara, marturia lor in instanta impotriva unui crestin ortodox nu avea valabilitate s.a.

La inceputul secolului al XIX-lea, odata cu aparitia Codului Callimachi (1817) in Moldova si al lui Caragea (1818) in Tara Romaneasca, apar noi reglementari cu referire la straini in general si la evrei in special.

Codul Callimachi prin articolul 1430 acorda dreptul evreilor sa-si cumpere case si magazine la orase, interzicand insa cumpararea oricaror proprietati in mediul rural.

Aceste disocieri in statutul juridic al evreilor, incetatenite mai degraba prin obiceiul pamantului decat printr-o lege scrisa, au fost in vigoare pana la introducerea Regulamentului Organic (1831-1832) in care s-a formulat pentru prima data, principiul ca necrestinii nu pot beneficia de drepturi civile si politice.

In general, Regulamentul Organic a avut o serie de prevederi restrictive si discriminatorii pentru evreii din Tarile Romane: orice evreu care nu-si putea demonstra o sursa de existenta era considerat vagabond si era supus expulzarii.

S-a desfiintat breasla si institutia hahambasiei, seful cultului nemaibeneficiind de sistemul de privilegii; s-a instituit o organizare comunitara subordonata autoritatii statale. O singura masura era favorabila evreimii, aceea privind dreptul la invatamantul de stat.

In ciuda unor masuri restrictive adoptate impotriva evreilor, numarul lor creste pe tot parcursul secolului al XIX-lea, in special dupa pacea de la Adrianopol (1829) cand in Tarile Romane patrunde capitalul apusean.

Domnitorul Mihai Sturdza duce o politica de atragere a evreilor in Moldova. Astfel, daca la recensamantul din 1803 in Moldova erau aproximativ 12.000 de evrei, in 1859 erau in jur de 130.000, reprezentand 3% in ansamblul populatiei.

In Muntenia intre 1838 si 1859 numarul evreilor creste de la 1960 la peste 17.000. In aceeasi perioada evreii cunosc un proces de integrare social-economica si de aculturatie specifica devenirii moderne a evreimii de diaspora.
Daca unii exponenti ai doctrinelor antisemite considerau ca fiind o veritabila tragedie pentru natiunea romana integrarea evreimii in societatea romaneasca, exegetii importantei capitalului strain pentru modernizarea Romaniei subliniaza aportul constructiv al evreimii in acest context istoric.

Conducatorii Revolutiei din 1848 tocmai pe temeiul recunoasterii rolului evreimii cer in Dorintele Partidei Nationale in Moldova, emaniciparea treptata a israelitilor, iar in Proclamatia de la Islaz, la punctul 21, „Emanciparea israelitilor si drepturi politice pentru toti compatriotii de alta credinta”.,
Aceasta revendicare isi capata aplicare practica imediata prin numirea bancherului evreu, Hillel Manoach, in Consiliul Municipal din Bucuresti.

In acelasi timp numerosi intelectuali evrei s-au alaturat Revolutiei din 1848: pictorii Barbu Iscovescu si Daniel Rosenthal, cel din urma fiind autorul renumitului tablou „Romania revolutionara”. Unii bancheri evrei precum Hillel Manoach si Davicion Bally au acordat importante sume pentru sprijinirea revolutiei.

Infrangerea revolutiei a impiedicat procesul de emancipare a evreilor din Tarile Romane. Totusi, evreii au beneficiat dupa revolutie de unele drepturi civile.

Dupa Unirea Principatelor (1859), domnitorul A.I.Cuza care i-a numit pe evrei „romani de cult mozaic”, a depus toate eforturile pentru a grabi emanciparea „romanilor de rit israelit”.

In cea de a doua jumatate a secolului XIX, situatia juridica a evreilor s-a inrautatit: dreptul de a locuii in orice asezare le-a fost ingradit la fel ca si dreptul de a practica anumite activitati comerciale.

In ciuda faptului ca Programele Revolutiei de la 1848 prevedeau emaciparea evreilor, aceste planuri nu au fost puse in practica, chiar daca intelectuali evrei precum Hilel Manoach, Constantin D Rosenthal  (pictorul tabloului “Romania Revolutionara”), Iuliu Popper, Barbu Iscovescu si Davicion Bally au participat la Revolutie in mod activ.

Imediat dupa Revolutie, evreii,  numiti de Alexandru Ioan Cuza “ romani de cult mosaic”, devin o “problema evreiasca” si apatrizi.

Dar inlaturarea lui A.I. Cuza de la domnie si aducerea in tara a printului Carol de Hohenzollern a insemnat pentru evrei instaurarea unui nou regim de vexatiuni caci prima Constitutie moderna adoptata in 1866 in loc sa fi consfintit dreptul la cetatenie pentru locuitorii evrei considerati pamanteni si hrisoveliti, i-a transformat prin articolul 7 in apatrizi. Initial, Ion Bratianu a promis acordarea cetateniei pentru evrei.

Dar in final, sub presiunea unor grave tulburari antisemite de strada si a protestelor din parlament s-a introdus aliniatul 2 la articolul 7 in urmatorii termeni : Numai strainii de rituri crestine pot dobandi impamantenirea oficializandu-se astfel o problema evreiasca in societatea Romaniei moderne.

Desi obligati sa efectueze serviciul militar si sa se supuna tuturor legilor tarii, desi plateau toate contributiile si impozitele ca toti ceilalti locuitori, evreii au devenit straini, supusi unui regim restrictiv si discriminatoriu.

Daca in Tara Romaneasca evreii erau o “problema” si erau despuiati de drepturi in ciuda aportului lor la dezvoltarea culturala si economica a societatii, in Transilvania anului 1867 ei primeau, din partea Imperiului Austro-Ungar, toate drepturile civice.

In anii razboiului pentru cucerirea independentei de stat a Romaniei, populatia evreiasca a contribuit la eforturile tuturor locuitorilor tarii pentru cauza dobandirii independentei de stat.

Numerosi evrei au fost mobilizati, luand parte activa la operatiunile militare pe campul de lupta, unii distingandu-se prin acte de bravura.

Pentru sprijinirea materiala a razboiului s-au constituit in toata tara comitete evreiesti de ajutorare care au strans importante fonduri banesti si daruri in natura.

 

In anul 1878, dupa Razboiul de Independenta, sub presiunea Congresului de pace de la Berlin, s-a modificat articolul 7 al Constitutiei din 1866. Conform noului articol si locuitorii necrestini au putut dobandi cetatenia romana.

Dar, in ultima instanta modificarea a fost astfel conceputa de legiuitorii romani incat s-au introdus noi masuri restrictive, caci noul articol preciza: „Naturalizarea nu poate fi acordata decat individual si prin lege”.

Ceea ce insemna acordarea naturalizarii de catre parlament, care indeobste refuza sistematic cererile de naturalizare. Singurii care au beneficiat de o incetatenire imediata si colectiva au fost cei 888 de evrei, participanti la Razboiul de Independenţa.

Prin modificarea articolului 7 al Constitutiei, masa evreilor a ramas fara cetatenie, devenind victima legislatiei restrictive aplicata strainilor. Evreii au fost exclusi de la practicarea anumitor profesiuni si meserii, au avut acces limitat la invatamantul de stat.

Inrautatirea situatiei populatiei evreiesti la sfarsitul secolului al XIX-lea a determinat un puternic val de emigrare a zeci de mii de evrei in special din randul meseriasilor.

Astfel, daca conform recesamantului din 1899 in Romania se aflau 299.632 locuitori evrei, la recesamantul din 1912 au fost inregistrati 239.967 suflete, procentul in ansamblul populatiei scazand dela 4,5% la 3,4%.

Dar politica de eliminare a locuitorilor evrei din corpul social al tarii a venit de multe ori in contradictie cu nevoile obiective ale dezvoltarii social-economice, care nu s-a putut lipsi de capitalul evreiesc, de experienta profesionala a evreilor in domeniul organizarii si administrarii activitatii industriale si comerciale, al retelei bancare s.a.

In acest context a aparut miscarea sionista la care se alaturau evreii care doreau sa creeze Statul Israel, statul in care, sperau ei, puteau sa traiasca o viata decenta si fara ingradirile si discriminarile de care sufereau déjà de prea mult timp.

Inainte de primul razboi mondial, “problema evreiasca” era inca in voga si nerezolvata; in ciuda presiunilor internationale, in ciuda faptului ca erau pamanteni si nascuti in Romania, evreii inca erau lipsiti de drepturi civice.

Relevand importanta elementului evreiesc pentru economia romaneasca, economistul Gheorghe Tasca sublinia contributia lui calitativa prin puterea sa dinamica, avand o pondere importanta in mica si marea burghezie a tarii, ca si in viata culturala de altfel.

Factori activi in dinamica societatii romanesti, in ciuda tuturor tensiunilor si conflictelor interetnice, evreii s-au considerat evrei-romani, si-au insusit limba si cultura romaneasca, realizand de multe ori o originala simbioza dintre traditia si cultura lor iudaica, a experientei lor de diaspora, pe de o parte si spiritualitatea romaneasca pe de alta parte.

Evreii si-au asumat destinul istoric al poporului roman, implicandu-se si participand activ la marile evenimente economice, culturale ale acestei tari.
Desi in majoritatea lor nu erau cetateni romani, totusi au participat si la primul razboi mondial.

Un numar aproximativ de 23.000 de evrei au fost inrolati in armata romana, aproape 10% din totalul populatiei evreiesti. Conform unor date publicate in Monitorul Oficial au fost inregistrati 882 de morti cazuti pe campul de lupta, 740 de raniti, 449 prizonieri si 3.043 disparuti.

Pentru fapte de arme pe front, au fost decorati 825 de soldati si ofiteri evrei.

Evreii si-au dat adeziunea la Marea Unire din 1918, sustinand si in plan international dreptul poporului roman asupra provinciilor integrate Romaniei in 1918.

Unirea din 1918 a dus la cresterea populatiei Romaniei in general, triplandu-se si numarul locuitorilor evrei.

Conform cifrelor oficiale, la inceputul secolului XX in Basarabia traiau 267.000 de evrei, in Bucovina 89.000 iar in Transilvania 181.340. Asadar, la cei circa 750.000 de evrei, cati au fost inregistrati la recensamantul din anul 1930, s-a ajuns prin infaptuirea unirii din 1918.

Cresterea ponderii populatiei evreiesti in ansamblul populatiei din Romania interbelica si incetatenirea colectiva a evreilor nascuti in Romania si fara supusenie straina, printr-o legislatie special adoptata in anul 1919 si consfintita prin noua constitutie din 1923, au favorizat si amplificat contributia evreilor la procesul de modernizare a societatii romanesti.

Potrivit datelor publicate in Enciclopedia Romaniei, in Romania interbelica evreii detineau 31,14% din totalul intreprinderilor industriale si comerciale. In acelasi timp multi evrei continuau sa fie meseriasi si muncitori; in unele zone ca in Maramures si Basarabia au fost si agricultori si crescatori de animale, in primul rand oieri.

Se remarca o orientare tot mai accentuata spre profesiuni intelectuale. In ajunul celui de al doilea razboi mondial din cei peste 8.000 de medici existenti in Romania, 2.000 erau evrei, peste 2.000 de ingineri au fost inregistrati in Asociatia Inginerilor Romani, in jur de 3.000 de avocati in Baroul Avocatilor s.a.

In 1930, in Romania Interbelica traiau 756930 evrei adica 4.2% din populatia tarii. 13.6% din evreii romani locuiau “la oras”.

10% din populatia capitalei Bucuresti era, la acea data, populatie evreiasca (69.885 de persoane)

In pofida faptului ca in 1934 a fost promulgata “Legea pentru folosirea personalului romanesc in intreprinderi”, pana in 1937,  evreii romani s-au bucurat de o perioada relativ relaxata.

 

 

 

 

 

 

In epoca interbelica evreii au participat la viata politica a tarii, au contribuit la consolidarea statului national unitar roman, la dezvoltarea democratiei si pluralismului politic.

S-au raliat fortelor politice de orientare democratica, combatand extremismul de dreapta in frunte cu legionarii si cuzistii, care promovau o politica agresiva antisemita de calomniere si de culpabilizare a populatiei evreiesti, trecand de multe ori la actiuni de violenta si batai in special in institutiile de invatamant superior.

Evreii s-au afirmat in viata politica interbelica, atat prin aderarea la diferite partide politice burghezo-democratice si socialiste, cat si prin organizatii si partide politice proprii cum au fost: Uniunea Evreilor Romani (infiintata in 1909 cu titulatura Uniunea Evreilor Pamanteni, schimbata in UER in 1923), Clubul Parlamentar Evreiesc (1928), Partidul Evreiesc (1930), numeroase organizatii sioniste si Uniunea Comunitatilor Evreiesti din Vechiul Regat (1928) transformata in 1937 in Federatia Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania.

La alegerile parlamentare din 1926, 1928, 1931 si 1932 au fost alesi intre 4-5 deputati evrei in parlament ca reprezentanti ai organizatiilor evreiesti.

Jacob Niemirower in calitate de sef rabin al cultului mozaic din Vechiul Regat, a fost senator de drept pana in anul 1939, cand a decedat, locul sau fiind preluat de sef rabinul dr. Alexandru Safran.

Istoria evreilor nu a fost doar o istorie politica sau o istorie de integrare social-economica in mediul romanesc, dar a fost si o istorie cultual-comunitara si cultural-spirituala.

S-au ridicat zeci si sute de sinagogi in Bucuresti si orasele de provincie, s-au creat sute de institutii cultuale, culturale, de asistenta si de invatamant; au aparut sute de ziare si reviste evreiesti in limbile romana, franceza, germana, maghiara, idis si ebraica; au fost editate carti de iudaistica care toate reflecta varietatea curentelor si ideologiilor specifice vietii evreiesti de la hasidism si ortodocsie la luminism si integrationism, de la asimilism si socialism la autonomism cultural.

 

 

 

 

 

 

Numerosi oameni de stiinta, scriitori, actori, pictori, compozitori si muzicieni evrei au imbogatit cu opere esentiale viata stiintifica, literara, cultural-spirituala si artistica romaneasca.

Activitatea creatoare in contextul societatii romanesti a fost intrerupta brusc de evenimentele dramatice din ajunul si din timpul celui de al doilea razboi mondial.

In contextul ciuntirii teritoriale si a unei izolari internationale, in Romania, impinsa in mod fatal in sfera de influenta a Germaniei naziste, a avut loc ascensiunea la putere a cercurilor politice, de extrema dreapta, antisemitismul si eliminarea sistematica a populatiei evreiesti din corpul social al tarii devenind politica de stat.

In ianuarie 1938 guvernul Goga-Cuza introduce legea de revizuire a cetateniei a tuturor locuitorilor evrei din tara.

S-a retras cetatenia romana la peste 220.000 de evrei care, intrand sub jurisdictia legilor restrictive aplicate strainilor, au pierdut dreptul la munca si la proprietate.

 

In 1940, in timpul guvernarii Gigurtu a fost legiferat un statut juridic pentru reglementarea situatiei evreilor din Romania.

Au fost eliminati din armata, li s-au impus restrictii in practicarea unor profesiuni si in exercitarea drepturilor asupra proprietatilor rurale.

Politica antievreiasca s-a amplificat dupa instaurarea statului national legionar roman (septembrie 1940), cand s-a continuat elaborarea si aplicarea unei legislatii antievreiesti de eliminare a evreilor din viata economica-sociala, politica si culturala romaneasca, de deposedarea lor de bunurile imobiliare si de jefuire a bunurilor mobiliare.  

 

 

 

Evreii-din-romania-nemultumiti-de-nominalizarea-lui-sova-vezi-de-ce-cfc46

 

 

In timpul rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941), au fost ucisi in Bucuresti 120 de evrei.

Politica antievreiasca continua si dupa inlaturarea legionarilor de la guvernarea tarii (23 ianuarie 1941), mai ales dupa intrarea Romaniei in razboiul alaturi de Germania nazista (22 iunie 1941), cand practic s-a  declansat procesul de distrugere, in primul rand a evreilor din Basarabia, Bucovina si partial din Moldova, un moment culminant fiind pogromul de la Iasi si trenurile mortii (29 iunie, 6 iulie 1941) .

Din cei aproximativ 600.000 de evrei ramasi sub administratia romaneasca dupa cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei Hortyste (30 august 1940), aproximativ jumatate traiau in Basarabia si Bucovina de Nord, care au fost ocupate de Uniunea Sovietica intre iunie 1940 si iunie 1941.

Rapoartele militare germane ale Oficiului de Studii strategice precum si documentele romanesti din perioada razboiului duc la concluzia ca din cei 300.000 de evrei din Basarabia si Bucovina de Nord in jur de 100.000 au fost deportati de autoritatile sovietice in Siberia, au fost incorporati in Armata Rosie ori s-au retras cu autoritatile sovietice.

 Mii de evrei au fost internati in lagare de tranzit si ghetouri create pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord de unde in toamna anului 1941 au fost deportati in Transnistria, exceptand 20.000 de evrei din ghetoul de la Cernauti din care 4.000 au fost deportati in vara anului 1942.

Conform rapoartelor Inspectoratului General al Jandarmeriei pe parcursul anilor 1941-1942 au fost deportati in jur de 126.000 de evrei . In acelasi timp sursele ambasadei germane la Bucuresti din perioada razboiului mentionau cifre intre 160.000 si 185.000 de evrei deportati in Transnistria.
In Vechiul regat evreii au fost trimisi in detasamente de munca, au fost privati de orice drepturi civice, au fost jefuiti si adeseori maltratati, evacuati cu zecile de mii dintr-o zona in alta, dar nu exterminati.

In Transnistria au mai fost deportati toti evreii din Bucovina de Sud si peste 2.000 de evrei din Vechiul Regat si Sudul Transilvaniei. Autoritatile antonesciene si-au dat consimtamantul ca autoritatile germane naziste sa deporteze in lagarele de exterminare din Polonia peste 4.500 de evrei cetateni romani aflati in Belgia, Franta, Germania, Austria s.a.
Dintr-un complex de motive de natura interna si externa, in toamna anului 1942, regimul antonescian a decis sa stopeze deportarea evreilor din sudul Transilvaniei si din Vechiul regat in Transnistria si sa nu dea curs presiunilor Germaniei naziste pentru deportarea evreilor in lagarul de exterminare de la Belzec.

Aceste proiectate deportari n-au mai avut loc. De asemenea in 1943 si 1944 anumite categorii de evrei dintre cei deportati in Transnistria au fost repatriati.

Astfel toate aceste masuri au permis supravietuirea evreilor aflati in Romania.   
Antonescu  a  incercat sa „curete” tara de evrei prin sprijinirea emigrarii lor in Palestina, Romania fiind singura tara europeana de unde evreii mai puteau emigra in Palestina sau in alte tari,avand astfel posibilitatea sa scape de primejdia politicii naziste promovate de Hitler pe intregul continent.
Dar aceasta emigrare implica atunci mari riscuri caci Marea Britanie a interzis imigrarea evreilor in Palestina, iar Germania nazista a interzis emigrarea evreilor din Romania.

Doua vase cu emigranti au fost scufundate in apele Marii Negre pierind astfel din totalul de 3.000 de emigranti, o treime.

Capitolul privind istoria evenimentelor petrecute in acei ani  nu poate fi incheiat fara evocarea faptelor de generozitate si solidaritate umana de care au dat dovada zeci de ne-evrei, care au reusit sa salveze de la pieire evrei aflati in trenurile mortii, destinati sa fie deportati la Auschwitz din Transilvania de Nord aflata sub ocupatia maghiara.

Pentru faptele lor de omenie Statul Israel le-a conferit titlul de „Drepti ai popoarelor”.

La o jumatate de se­col dupa consumarea evenimentelor din Romania, in cadrul unei dezbateri publice desfasurate in Israel, martorul Marius Mircu, unul dintre cei mai cunoscuţi publicişti evrei din acea vreme,consemneaza ca prin legile guvernarii antonesciene si mai ales prin legea Centralei Evreilor din Romania, „a fost creat in Romania un stat (evre­iesc) in stat, spre a-i mentine evrei, pe evrei”.

In felul acesta au fost posibile unele realizari cu totul extraordinare in contextul european de atunci si nu numai de atunci.Si anume, in perioada 1940-1944″:

– au fost redeschise toate scolile evreiesti din Romania, inchise de regimurile precedente si au fost infiintate multe scoli noi; – a fost creata, pentru prima data in Romania, o universitate evreiasca;- au fost redeschise, pentru evrei, spitalele evreiesti si azilele de batrani care mai inainte fusesera rechi­zi­tionate de armata; – au fost reanfiintate cele doua teatre evreiesti, de la Bucuresti si Iasi;

– au fost infiintate cantine gratuite pentru evreii saraci; – evreii aflati in lagarele de munca obligatorie sau in inchisori au fost mereu aprovizionati cu imbraca­minte si medicamente;

– evreii deportati in Transnistria au fost aprovizionati cu imbracaminte, alimente, medicamente, unelte gospo­daresti si unelte specifice meseriasilor;

– cu sprijinul «Centralei Evreilor» au fost readusi in România – deci salvati, din Transnistria -, cca 2000 de copii orfani; – autorii evrei si-au putut publica o serie de lucrari (numai eu am scos trei). […]. – nicicand, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul „Bareseum” n-a avut si nu va avea asemenea sali arhipline, desi functionau doua sali;

– nicicand n-au facut asemenea dever cafenelele, ceai­nariile, restaurantele evreiesti, magazinele alimentare evre­iesti, tot atatea prilejuri de adunari evreiesti;

Urmariti colecţia „Gazeta evreiasca” din acei ani: pentru fiecare zi e anuntata cel putin o manifestare evreiasca, spectacol de teatru/revista, concert, conferinta.

La 28 noiembrie 1940 (deci pe vremea guvernarii legio­nare – n.n.), evreii au obtinut de la Ministerul Educatiei Natio­nale aprobarea pentru infiintarea „Colegiului pentru Studentii Evrei”, denumire sub care se ascundea caracterul universitar al cursurilor. […] Toate aceste cursuri universitare au fost frecventate în total de 2000 de studenti. […]

Un sprijin important l-a acordat Crucea Rosie din Romania (presedintele – savantul medic Ioan Cantacuzino) care, cu acordul Minis­te­rului Sanatatii a ajutat „facultatea“ evreiasca de medicina sa deschida o policlinica pentru practica studentilor.

Această policlinica a ser­vit si populatia saraca din cartier, in marea majoritate evrei. […]. Important a fost si sprijinul acordat de unele cadre didactice romani din invatamantul superior de stat care au ajutat la intocmirea programelor de invatamant si punerea la punct a cursurilor, pentru a fi cat mai corespunzator celor de stat, ceea ce a fost esential pentru viitorul studentilor.”

Marius Mircu ne ofera si marturia altui evreu, la fel de bine informat, dr. Theodor Lowenstein:

„Aceste scoli evreiesti din Romania au fost unice printre tarile bantuite de fascism, au fost o componenta a rezistentei poporului evreu.”

Si concluzia aceluiasi onest martor Marius Mircu: „Dar daca aceste scoli n-ar fi fost sustinute de oficialitatile romanesti, daca nu ar fi fost tolerate de maresalul Ion Antonescu, ar fi putut exista acest « mic Israel » din Bucuresti, anticipatie a Statului Israel?”.

 

 

Marturii ale unor  lideri evrei romani  intru restabilirea adevarului istoric.

 

 

Shimon Peres – fost preşedinte al Statului Israel

 

 

 

 

 

 

 

“Nu vom uita niciodata ca, in perioada cea mai intunecata a istoriei – perioada nazista, Romania a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit in Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, in acelasi timp, nu si-au uitat iubirea pentru Romania, si-au pastrat cultura romaneasca.

Pentru aceasta, doresc sa multumesc poporului roman si sa ii spun ca aceasta este o prietenie care nu se va termina si care va continua multa vreme in viitor, nu doar in istorie”, a afirmat presedintele israelian, in timpul  unei conferintei de presa  la Palatul Cotroceni,în urma unei viziteoficiale efectuată în România in august 2010.

 

 

 

 

 

WILHELM FILDERMAN, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor

Evreieşti din România în anii ’40 – declaratie data in 1955 :

 

 

 

 

 

 

“Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar următoarele: (…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.).

Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită(;). Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa.

Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple: Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina; El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol; Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară  pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

 Menţionez aceasta pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică.”

 

Alexandru Şafran, fost Şef Rabin al Cultului Mozaic din România din 1940 pana in 1947.

 

 

 

 

”ROMANIA  nu şi-a trimis copiii de obârşie evreiascǎ sǎ piarǎ în gazul şi în focul de la Auschwitz “

( Extras din cuvântarea  rostitǎ în plenul Parlamentului României2 de rabinul șef Alexandru Șafran pe 8 martie 1995)

”Aşadar, România, din acest punct de vedere al deportǎrii evreilor în Polonia, se situeazǎ în rândul acelor puţine ţǎri europene cotropite de armatele lui Hitler ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, (eu adaug si Albania), care nu şi-au trimis copiii de obârşie evreiascǎ sǎ piarǎ în gazul şi în focul de la Auschwitz”

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori”

Iatǎ pilde de autentic românism, învederat în vremea de cumplitǎ oprelişte când am pǎstorit obştea evreiascǎ din România, pilde pe care am onoarea sǎ le citez din înǎlţimea tribunei Senatului, cǎruia am avut onoarea sǎ aparţin şi care pǎstreazǎ un loc de predilecţie în inima mea recunoscǎtoare.
De aici, din acest loc însemnat din viaţa mea, îndrept ruga mea cǎtre Dumnezeu sǎ reverse harul sǎu în belşug asupra frumoasei ţǎri româneşti şi asupra bunului şi dragului popor român.”

 

 

 

MOSHE CARMILLY WEINBERGER-Fost rabin sef al Clujului în anii razboiului .

 

 

Declaratia data în 1988,a fost publicata în revista “Luceafarul românesc”, Montreal, noiembrie 1997.

„În mod incontestabil, în spatiul Europei Centrale si sud–estice a existat o singura posibilitate pentru evrei de a iesi din cercul de foc al teroarei naziste, o singura speranta de a se salva.

 Refugiatii evrei ajunsi în România din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – în anii cumplitelor masacre – aveau sansa de a pleca din porturile românesti spre Palestina.

Oricum ar fi privita aceasta stare de lucruri, în orice fel s–ar analiza cele petrecute cu evreii în România, din punct de vedere politic, international etc…, ramâne un lucru care nu se poate nega : faptul ca atunci când lumea a privit insensibila spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusa sa primeasca refugiatii evrei si a fost gata sa deschida pentru ei porturile sale. Veneau evreii din Varsovia strivita sub bombardamente, din Austria, din Cehoslovacia, veneau si evreii din Ungaria. (…)

Ion Antonescu a trebuit sa publice, la 3 mai 1944, un decret prin care evreii care treceau granita clandestin erau condamnati la moarte, ca si cei care le ofereau adapost.

În legatura cu acest decret, trebuie sa mentionez ca nu cunosc nici un caz de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasa a frontierei României, în perioada mai–septembrie 1944. (…) Ungaria a asasinat 80 % din evreii sai, pe care i–a trimis în camerele de gazare de la Auschwitz–Maidanek, în timp ce România a vrut sa salveze ceea ce se mai putea salva si a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau în pericolul de a se îneca.

Hitler a pierdut razboiul ; evreimea a pierdut 6 milioane din membrii sai ; lumea si–a pierdut umanitatea, la fel si iubirea crestineasca a aproapelui. Poporul român s–a straduit în schimb sa–si salveze credinta în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem si îi ramânem recunoscatori pentru aceasta (s.n.)”.

 

 

 NICOLAE MINEI GRÜNBERG, istoric evreu:

 

 

 “În România, Holocaustul nu a avut loc (s.n.) tocmai pentru ca, cu foarte putine si nesemnificative exceptii, calaii cu zvastica nu numai ca nu s–au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie initiativa, dar s–au lovit de refuz în tentativele lor de a recruta complicitati, cu caracter privat sau oficial, pentru organizarea deportarilor sau a altor actiuni de genocid (…)

Deportarile dincolo de Nistru, efectuate de autoritatile antonesciene, nu au avut drept scop, fie el marturisit sau ascuns, exterminarea celor în cauza. Pieirea unui numar dintre ei are drept cauză principală interventia asasinilor nazisti organizati în Einsatzkommando–uri, care, în plina retragere pe frontul de est, au patruns cu forta în lagare, exterminând pe detinuti.

Victimele din aceasta categorie reprezentau un multiplu important al totalului celorlalte doua : Râbnita, de pilda, a fost înecata în sânge de hitleristi, numai doi deportati scapând cu viața.

 Dar si în aceasta privinta, România înscria, în 1943 si 1944, un alt fapt unic în analele celui de–al doilea razboi mondial (s.n.) : readucerea în tara a tuturor supravietuitorilor, care s–a operat fara a se tine seama de furibunda împotrivire a Wermachtului, a SS–ului, a Gestapoului, de imensele riscuri implicate de aceasta încalcare a dispozitiilor naziste, de dificultatile de transport si aprovizionare etc. (…)

La procesul acestor bande de experti ai asasinatelor în massa, Sturmbannführerul Heinz Ohlendof, care comandase Einsatzkommando D „ si–a asumat personal raspunderea pentru un total de aproximativ 90.000 de victime, printre care si cele de la Iasi, în iunie 1941 „(s.n.).

La acelasi proces s–a stabilit în mod incontestabil ca „ începând din primele zile ale anului 1941, initiativa în actiunile de exterminare a evreilor a apartinut pe de–a întregul emisarilor lui Hitler (Richter, Killinger si altii) „

(Vezi Prefata semnata de Nicolae Minei la cartea Zile însângerate la Iasi, 28–30 iunie 1941, scrisa de Aurel Karetki si Maria Covaci, Editura politica, 1978, pag. 25–26).

S-ar parea ca s-a ales praful de tot tam-tam-ul facut de anumite cercuri antiromanesti in ultimii ani in legatura cu un asa zis”antisemitism”al romanilor si cu  soarta evreilor romani din in timpul razboiului .

 

 

”Evreii din Basarabia şi mareşalul I. Antonescu” :

În anii interbelici, pe teritoriul României, dar în special în Basarabia, Uniunea Sovietică a dus o intensă activitate subversivă care punea în pericol întreg statul roman. La Arhiva Naţională a Republicii Moldova se păstrează dosarele a circa 25000 persoane care între 1918-1940, în spaţiul pruto-nistrean, au avut activităţi orientate împotriva statului roman şi au fost condamnate la diverse termene de dentenţie.

În majoritatea cazurilor, acele persoane erau în legătură cu autorităţile sovietice şi, peste 90 % din acei care luptau împotriva statului român erau … evrei.

În iulie 1941, după ce trupele germane au intrat în Basarabia, în pofida voinţei autorităţilor române, naziştii germani au executat circa 20000 evrei. În iulie 1941, la Bălţi, gen. I. Antonescu a dat armatei române indicaţii clare ca populaţia evreiască să fie luată sub pază însă acest lucru n-a putut s-o salveze.

 Naziştii germani foloseau diverse pretexte pentru a pune mâna pe evrei. În Chişinău, de exemplu, s-au înregistrat mai multe cazuri când evreii erau luaţi din ghetouri, chipurile, pentru munci ca, în scurt timp, să fie împuşcaţi…

Cunoscând simpatiile faţă de sovietici a unei mari părţi din evreimea basarabeană, în primele luni de război împotriva Uniunii Sovietice, mareşalul Ion Antonescu a fost pus în faţa următoarei dileme: ignoră problema simpatizanţilor sovietici şi va avea un spate al frontului nesigur (înţesat cu partizani şi ilegalişti sovietici) sau izolează această minoritate în lagăre (la est de Nistru) … A ales a doua variantă…

Autor: Dr. Veaceslav Stavila, istoric

Nota: Dl.Veaceslav Stavila este un  istoric din R.Moldova care a efectuat în perioada 1988-1994  cercetări de arhivă în scopul documentării asupra  temei:

Situaţia internă a Basarabiei în perioada celui de-al doilea război mondial. 1939-1945.

Aceasta a fost teza sa de doctorat. În anul 2000 a publicat şi o monografie pe acceastă temă (“De la Basarabia românească – la Basarabia sovietică. 1939-1945.”)

 

 

Date demografice

 

Evreii din Romania reprezinta azi, in raport cu populatia totala a tarii, in jur de 0,5 la mie, dupa ce in perioadele de varf, dupa estimari si recensaminte, detineau o pondere de 4,5% la 1899, 4,4% la 1920, 4,2% la 1930, 3,8% la 1939 si tot atat la 1 iunie 1940.

Daca in 1930 traiau in Romania 756.930 de evrei, iar in 1947, 428.312 in 1992 nu mai erau decat- potrivit recensamantului populatiei si locuintelor din 7 ianuarie 1992 – im jur de 9.000.

La recensamantul din 1956, se inregistrau in Romania 146.000 de evrei, la cel din 1966, 42.900, la cel din 1977, 24.700. Intrucat aceste cifre rezulta din libera declaratie a fiecarei persoane recenzate (unii minoritari evrei declarandu-se de nationalitate romana, maghiara etc.), ele impun o anume corectura pe care o facem pe baza unor izvoare comunitare evreiesti existente, nici acestea complete sau recoltate cu metode statistice omologate.

Pornind de la asemenea izvoare, se poate totusi opera o anume corectura in sensul aprecierii ca in Romania existau, in preajma anului 1945, peste 350.000 de evrei, in 1947, circa 450.000, in 1956, in jur de 170.000, in 1966, 60.000, in 1977, 35.000, in 1990, 18.000, iar in 1992, in jur de 15.000. Pentru 1995, se estimeaza existenta a circa 14.000 de evrei, din care „activi” circa 3.000, iar in 2005 circa 8.000, activi 1/3.

Potrivit cifrelor de mai sus, descresterea populatiei evreiesti din Romania a fost de 75 de ori fata de 1930 si de circa 43 de ori fata de 1947. Au emigrat din Romania, in jumatatea de veac scursa de la ultimul razboi, circa 400.000 de evrei: in jur de 300.000 s-au stabilit in Israel, iar circa 80.000 in diferite tari ale lumii occidentale.

Daca etnia evreiasca constituia, numeric, la finele secolului trecut, a doua nationalitate a Regatului Romaniei, iar in Romania reintregita de dupa 1918, a patra, astazi ea se afla pe ultime locuri.

Sub raport calitativ, aceasta etnie care in trecut prezenta o piramida a varstelor, echilibrata, iar a populatiei active, cu o predominanta a palierelor „mijlocii” – meseriasi, comercianti etc. – astazi aproape trei sferturi sunt varstnici, patura activa fiind constituita preponderent din specialisti si intelectuali.

Pana la crearea statului Israel, evreii din Romania emigrau cu precadere spre continentul nord-american.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial din cei cca. 80.000 de emigranti proveniti in Vest din Romania, majoritatea s-au orientat spre aceleasi destinatii, unde se aflau deja rudele lor si incotro se indreptau pentru refacerea familiilor.

Daca, insa, pana la 1930 evreii din Romania, emigrati, totalizau cca. 225.000 in toate tarile amintite, iar in Palestina doar 10.000, dupa aceasta data orientarea aproape exclusiva a celor ce emigrau era tocmai acea tara ce urma sa devina din 1948 statul Israel.

Aici au venit intre 1919 – 14 mai 1948 – 41.105 persoane emigrate din Romania, din care in intervalul 1945-1948 cca cca 30.000.

In perioada 15 mai 1948-1951, au emigrat din Romania cu destinatia Israel 117.950 de evrei.

Anul 1951 este an de varf al emigratiei evreimii din Romania. Etapa inscrisa intre 1952 si 1960, cand dupa o intrerupere a emigrarilor statul roman admite o noua plecare in masa a evreilor, totalizeaza 32.462 persoane.

Etapa 1961-1964, cand dupa o intrerupere, se reia din nou emigrarea evreilor spre statul Israel in numai 4 ani emigreaza 63.549 persoane. Etapa 1965-1971 – in conditiile in care populatia evreiasca a Romaniei nu mai totaliza decat in jur de 60.000 persoane – numarul celor emigrati se ridica la peste 1/3, respectiv 22.635. Intre 1972-1979, emigreaza 18.418 persoane.

La recensamantul din 1977 s-au declarat evrei, dupa cum aratam, doar 24.700, desi dupa unele estimari existau 35.000.

Altminteri nu s-ar explica cum de numarul emigrantilor spre Israel sa mai poata totaliza, in toti anii ce au urmat, circa 20.000 de persoane, iar cei ramasi in tara sa fie de circa 15.000 persoane. Membrii de familie neevrei emigrati in Israel nu au depasit cifra de cateva sute de persoane.


Literatura, arta, personalitati

 

 

Pe parcursul secolelor, dar mai ales al ultimului veac si jumatate, din randul populatiei evreiesti s-au ridicat cateva generatii de oameni de cultura si arta reprezentative si pentru spiritualitatea romaneasca, in general, ca si o serie de personalitati de seama reprezentative pentru iudaismul evreilor de aici.

In primul sens amintit, evocam oameni de stiinta, dublati de eminenti pedagogi ca Emanoil David, L. Edeleanu, M. Haimovici, M.Bercovici, I. Blum, T.Revici, cu indelungi state de activitate in domeniul invatamantului tehnic si universitar; I. Barasch, F. Zicman, I. Fuhn, A. Kanitz s.a. in domeniul biologiei: A. Haimovici, I.Barbalat, A. Hollinger, T. Ganea, I. Schoenberg, A. Sanielevici, I.S. Auslander, S. Sternberg, E. Soru, E. Marcus, in domeniul stiintelor exacte si tehnice; N. Blatt, R. Brauner, M. Cajal, M.H. Goldstein, S.Iagnov, A. Kreindler, L.Meierosohn, B. Menkes, M. Popper, A. Radovici, O. Sager, L. Strominger, A. Teitel, M. Wortheimer si altii in domeniul medicinei; J. Byck, Al. Graur, M. Gaster, L. Saineanu, I.A. Candrea, H. Tiktin in domeniul lingvisticii si filologiei; E. Barasch, A. Schwefelberg, I. Rosenthal, W. Filderman, A. Stern, in domeniul stiintelor juridice; C. Dobrogeanu – Gherea, H. Sanielevici, I. Brucar, M.A. Halevy in domeniul gandirii social – filozofice. Lista ar putea fi continuata.

 

Profilul spiritual

 

Evreimea din Romania, fiind constituita din comunitatii relativ distincte – cele din Moldova, ca si cele din Basarabia, cu alura mai evident rasariteana ; cele din Muntenia, oarecum mai occidentale, iar cele din Ardeal si Bucovina, de factura central-europeana (granitele dintre ele nefiind, desigur, rigide) , se poate vorbi de caracteristici diferentiale originare privind : limba vorbita, modul de viata, standingul, traditia, nivelul aculturatiei, gradul de integrare s.a., toate reflectate in ideologii corespunzatoare.

Caci insasi secularizarea si modernizarea au cunoscut ritmuri relativ deosebite de la o provincie la alta. Astfel, in Moldova, miscarea zisa haskalista, de modernizare, era mai tarzie decat cea din vestul tarii ; insesi cultura si nivelul cunostiintei iudaice erau mai putin conturate decat la cei din Basarabia, de pilda.

In schimb, evreii din Muntenia, mai ales sefarzii, vadeau atat o buna-stare, cat si un nivel ideologico-integrationist superioare askenazilor „coborati” din provincii spre Capitala tarii sau spre alte orase din Muntenia.

Toate aceste particularitati se repercutau si in plan cultural-politic; in Bucovina, s-a dezvoltat, inca de la inceputul secolului, o miscare cultural-idisista, dublata de una politica, concretizata in Partidul Popular-National Evreiesc, in frunte cu Beno Straucher, sustinator al ideii idisiste si al autonomiei nationale extrateritoriale. Spre deosebire de “Bund” si “Poale Zion” din Basarabia, cele de mai sus nu aveau un caracter socialist.

In Basarabia, se afirma si organizatia politico-religioasa numita „Agudat Israel” in frunte cu rabinul I.L. Zirelsohn (1860 – 1940). In Transilvania „Agudat Israel” care avea oarecare influenta era, mai ales in Maramures, net antisionista si antiluministra.

Aici, fanatici hasidimi, mai ales conducatorii lor, tzadikimii, erau vestiti pentru opozitia fata de orice forma de emancipare, secularizare si viata publica a obstilor evreiesti.

De o trista celebritate in acest sens, s-a insotit Satmarer-rebe, a carui opozitie fata de integrationism si sionism s-a mentinut pana azi. Evreii din Romania Mare se dovedeau, astfel, diversificati atat din pricina locurilor de bastina, cat si a orientarilor dominante din acele locuri: adepti ai politicii nationaliste evreiesti, in teritoriile noilor provincii, dar si ai politicii evreiesti integrationiste, in Vechiul Regat.

Comunitatile evreiesti din perioada interbelica se imparteau in cele de rit ortodox si cele de rit neolog (in Ardeal). Reformatii (neologii) erau adeptii unor modernizari ritologice.

Comunitatea israelita de rit spaniol, constituita de la 1730 ca o institutie de cult, invatamant si caritate, s-a mentinut ca rit pana in zilele noastre. Uniunea Comunitatilor Evreiesti din Vechiul Regat a fost constituita in 1928.

Evreii aveau un Sef Rabin la Bucuresti, care, in perioada interbelica, reprezenta Comunitatea evreiasca in Senatul tarii. Comunitatea evreiasca era alcatuita din askenazimi (majoritatii), proveniti din nordul si vestul continentului si sefardimi, proveniti din sud si sud-vest.

In 1930, credinciosii mozaici constituiau 4,3% din populatia tarii. Erau 922 de sinagogi si case de rugaciuni, 731 de rabini. In 1937, ia fiinta Federatia Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania (F.U.C.E), care functioneaza pana in decembrie 1941, cand activitatea ei este interzisa prin Decretul conducatorului statului. Intre 1942 si 1944, unicul for de conducere al evreilor din Romania creat si recunoscut de regimul antonescian a fost Centrala Evreilor din Romania (C.E.R.).

Potrivit statutului de organizare a Cultului Mozaic, aprobat in iunie 1949, activitatea confesionala a minoritatii evreiesti din Romania este condusa de catre F.C.E. (Mozaica) din Romania: ea cuprinde toate comunitatile si obstile din tara.
Istoria de peste 40 de ani a F.C.E (Mozaica) a inceput cu o prima etapa de refacere comunitara dupa Holocaust (1944 – 1948), urmata de o etapa de dominare a comunitatii de catre liderii comunisti (1948 – 1964) si alte cateva etape (de dupa 1964) in care seful rabin dr. Moses Rosen, a detinut conducerea FCER imprimandu-i un fagas original de devenire.

In 1967 dr. Moses Rosen, a obtinut permisiunea Guvernului Roman de a alcatui un program de asistenta sprijinit de organizatia „Joint”. In acelasi timp s-au obtinut unele aprobari pentru revigorarea unor manifestari culturale si iudaice.

In 1956 a luat fiinta Revista Cultului Mozaic, in 1978 a fost deschis Muzeul de Istorie a Comunitatilor Evreiesti din Romania si infiintat Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania. Pentru tineret s-au organizat cursul de initiere iudaica Talmud Tora si coruri cu repertorii evreiesti. F.C.E.R a devenit membra a principalelor organizatii religioase evreiesti din intreaga lume, la a caror activitate participa in mod nemijlocit dr. Moses Rosen.

Dupa 1989 (decembrie), cand dictatura comunista a fost abolita, viata comunitar-religioasa a evreilor din Romania a fost simtitor diversificata. In noul context liberal al tarii, pe langa activitatea de asistenta a capatat o pondere deosebita activitatea culturala si de sociabilitate.

In 1991 ia fiinta Editura Hasefer care, in deceniul scurs, a editat sute de titluri de carti privind evreii din Romania, iudaistica etc. Incepand cu 1995 periodicul Revista Culturala Mozaica a devenit o productie bilunara, cu un continut deosebit de variat, intitulat ”Realitatea Evreiasca”.

Centrul de Studii pentru Istoria Evreilor si-a amplificat activitatea de cercetare si publicistica. Muzeul de istorie a fost refacut si modernizat, iar pe langa el functioneaza, la Bucuresti, un Muzeu al Holocaustului ; in orasele Iasi, Bacau si Cluj au fost create muzee locale. O casa de cultura asigura la Bucuresti o intensa activitate culturala, luata drept model si in alte centre ale tarii.

 

Actualitate

 

Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (F.C.E.R), organul conducator si reprezentativ al populatiei evreiesti din Romania, este condusa de un comitet alcatuit din 45 de membri, avandu-l in frunte ca presedinte, intre 1994-2004 pe acad. prof. dr. Nicolae Cajal (decedat in 2004) si ca secretar general pe av. Iulian Sorin.

Sectia de cult a F.C.E.R., il are in fruntea sa pe Marele Rabin Menachem Hacohen si ca deserventi de seama pe rabinul Eliezer Glanz (decedat) la Bucuresti si dr. Ernst Neuman (neolog) la Timisoara (pana la decesul acestuia in 2004).

Actualmente F.C.E.R. coordoneaza activitatea a 40 de comunitati, cu un total de 10.876 membrii – in Bucuresti 4597 si in provincie 6279. Dintre membrii comunitatilor, circa 1/5 reprezinta tineretul, care se bucura de forme specifice de activitate: o organizatie de tineret, educatie iudaica, cultura, activitati practice in domeniul informaticii s.a. Sunt organizate si forme specifice de activitate pentru varsta de “mijloc”.

In grija F.C.E.R. exista 801 cimitire, din care 105 in functiune. Din cele 681 cimitire inchise, 621 se gasesc in localitati fara evrei. Pe teritoriul Romaniei exista un numar de 106 temple, sinagogi din care 15 sunt declarate monumente istorice si arhitectonice protejate prin lege, cum sunt: Templul Coral si Sinagoga Mare (Bucuresti), Sinagoga Mare (Iasi), Templul din Cetate (Timisoara), Templul Vechi (Botosani) s.a. Activitatea de asistenta sociala si medicala – realizata in principal cu fonduri puse la dispozitie de „Joint” – consta in: camine de batrani (Bucuresti, Arad si Timisoara); restaurante rituale; Centrul medical din Bucuresti si cabinetele medicale si puncte sanitare in provincie.

Avand in vedere toate cele de mai sus se poate aprecia ca sistemul comunitar din Romania dezvolta activitati de mare eficienta si necesitate.

Pentru o colectivitate mica de evrei, diversitatea si calitatea prestatiilor materiale si cultual – culturale depuse o situeaza printre cele mai dinamice din estul Europei.

Din randul etniei evreiesti, imputinata numeric, continua sa se afirme un numar, ce-i drept limitat, de intelectuali si specialisti valorosi cu contributii in stiinta, arte, litere, ca si in managementul economic, in viata social-politica, s.a.

 

 


Surse : 

–   http://tinyurl.com/mnqrq (http://www.romania-israel.com)

–   Evreii din Romania, de Dinu C. Giurascu: http://tinyurl.com/of4op

–    http://biserica.org/ro/compendium/articole/viatacrestina/2006/NoIV/evreii.htm

–   http://antisemitism.ro/istorie/evreii-din-romania

–   http://glasul.info/2015/04/07/scriitorii-evrei-despre-antonescu/

–   https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/romania-in-razboi/

10/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIDERI EVREI DESPRE AȘA NUMITUL ”ANTISEMITISM” ROMÂNESC. VIDEO

 

 

 

PANDATIV DIN ARGINT STEAUA LUI DAVID foto

 

FUNTASI EVREI DESPRE AȘA ZISUL ANTISEMITISM ROMANESC

 

 

Pentru a afla cat a fost de anti-semit Ion Antonescu, îl convocăm ca martor pe unul dintre cei mai cunoscuţi publicişti evrei din acea vreme – Marius Mircu.

La o jumatate de se­col dupa consumarea holocaustului din Romania, in cadrul unei dezbateri publice desfasurate in Israel, Marius Mircu consemneaza, pentru stiinta tuturor evreilor deci, ca prin legile  guvernarii antonesciene si mai ales prin legea Centralei Evreilor din Romania, „a fost creat in Romania un stat (evre­iesc) in stat, spre a-i mentine evrei, pe evrei”.

In felul acesta au fost posibile unele realizari cu totul extraordinare in contextul european de atunci si nu numai de atunci. Si anume, in perioada 1940-1944″:

– au fost redeschise toate scolile evreiesti din Romania, inchise de regimurile precedente si au fost infiintate multe scoli noi; – a fost creata, pentru prima data in Romania, o universitate evreiasca;- au fost redeschise, pentru evrei, spitalele evreiesti si azilele de batrani care mai inainte fusesera rechi­zi­tionate de armata; – au fost reanfiintate cele doua teatre evreiesti, de la Bucuresti si Iasi;

– au fost infiintate cantine gratuite pentru evreii saraci; – evreii aflati in lagarele de munca obligatorie sau in inchisori au fost mereu aprovizionati cu imbraca­minte si medicamente;

– evreii deportati in Transnistria au fost aprovizionati cu imbracaminte, alimente, medicamente, unelte gospo­daresti si unelte specifice meseriasilor;

– cu sprijinul «Centralei Evreilor» au fost readusi in România – deci salvati, din Transnistria -, cca 2000 de copii orfani; – autorii evrei si-au putut publica o serie de lucrari (numai eu am scos trei). […]. – nicicand, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul „Bareseum” n-a avut si nu va avea asemenea sali arhipline, desi functionau doua sali;

– nicicand n-au facut asemenea dever cafenelele, ceai­nariile, restaurantele evreiesti, magazinele alimentare evre­iesti, tot atatea prilejuri de adunari evreiesti;

Urmariti colecţia „Gazeta evreiasca” din acei ani: pentru fiecare zi e anuntata cel putin o manifestare evreiasca, spectacol de teatru/revista, concert, conferinta.

La 28 noiembrie 1940 (deci pe vremea guvernarii legio­nare – n.n.) evreii au obtinut de la Ministerul Educatiei Natio­nale aprobarea pentru infiintarea „Colegiului pentru Studentii Evrei”, denumire sub care se ascundea caracterul universitar al cursurilor. […] Toate aceste cursuri universitare au fost frecventate în total de 2000 de studenti. […]

Un sprijin important l-a acordat Crucea Rosie din Romania (presedintele – savantul medic Ioan Cantacuzino) care, cu acordul Minis­te­rului Sanatatii a ajutat „facultatea“ evreiasca de medicina sa deschida o policlinica pentru practica studentilor.

Această policlinica a ser­vit si populatia saraca din cartier, in marea majoritate evrei. […]. Important a fost si sprijinul acordat de unele cadre didactice romani din invatamantul superior de stat care au ajutat la intocmirea programelor de invatamant si punerea la punct a cursurilor, pentru a fi cat mai corespunzator celor de stat, ceea ce a fost esential pentru viitorul studentilor.” Marius Mircu ne ofera si marturia altui evreu, la fel de bine informat, dr. Theodor Lowenstein:

„Aceste scoli evreiesti din Romania au fost unice printre tarile bantuite de fascism, au fost o componenta a rezistentei poporului evreu.” Si concluzia aceluiasi onest martor Marius Mircu: „Dar daca aceste scoli n-ar fi fost sustinute de oficialitatile romanesti, daca nu ar fi fost tolerate de maresalul Ion Antonescu, ar fi putut exista acest « mic Israel » din Bucuresti, anticipatie a Statului Israel?”.

Nota: Recomandam acest text care contine marturia unui evreu intreg la minte, data in Israel, dinaintea altor evrei, multi dintre ei plecati din Romania dupa ce au prins guvernarea Maresalului, deci buni cunoscatori ai realitatii.

Citatul ne-a fost pus la dispozitie de alt evreu, Tesu Solomovici. Nu poate exista replica la acest text din partea „negaționistilor” sionisti, adica a evreilor care neaga binefacerile de care au avut parte evreii in Romania. Marius Mircu, ziarist si scriitor evreu, nascut in Romania, decedat in Israel, autor a zeci de carti publicate in Romania si Israel.

Credibilitatea lui MARIUS MIRCU e de cantarit si in functie de faptul ca a avut doi frati, mari romani si ei: acad. SOLOMON MARCUS  si eseistul MARCEL MARCIAN. 

Ion Coja Sursa: [1] ioncoja.ro

 

 

Marturii ale unor  lideri evrei romani  intru restabilirea adevarului istoric.

 

 

Shimon Peres-Preşedintele Statului Israel

 

 

 

 

 

 

“Nu vom uita niciodata ca, in perioada cea mai intunecata a istoriei – perioada nazista, Romania a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit in Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, in acelasi timp, nu si-au uitat iubirea pentru Romania, si-au pastrat cultura romaneasca.

Pentru aceasta, doresc sa multumesc poporului roman si sa ii spun ca aceasta este o prietenie care nu se va termina si care va continua multa vreme in viitor, nu doar in istorie”, a afirmat presedintele israelian, in timpul  unei conferintei de presa  la Palatul Cotroceni,în urma unei viziteoficiale efectuată în România in august 2010.

 

 

WILHELM FILDERMAN, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor

Evreieşti din România în anii ’40 – declaratie data in 1955 :

“Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar următoarele: (…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.).

Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită(;). Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa.

Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple: Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina; El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol; Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară  pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

 Menţionez aceasta pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică.”

 

Alexandru Şafran, fost Şef Rabin al Cultului Mozaic din România din 1940 pana in 1947.

 

 

 

”ROMANIA  nu şi-a trimis copiii de obârşie evreiascǎ sǎ piarǎ în gazul şi în focul de la Auschwitz “

( Extras din cuvântarea  rostitǎ în plenul Parlamentului României2 de rabinul șef Alexandru Șafran pe 8 martie 1995)

”Aşadar, România, din acest punct de vedere al deportǎrii evreilor în Polonia, se situeazǎ în rândul acelor puţine ţǎri europene cotropite de armatele lui Hitler ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, (eu adaug si Albania), care nu şi-au trimis copiii de obârşie evreiascǎ sǎ piarǎ în gazul şi în focul de la Auschwitz”

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori”

Iatǎ pilde de autentic românism, învederat în vremea de cumplitǎ oprelişte când am pǎstorit obştea evreiascǎ din România, pilde pe care am onoarea sǎ le citez din înǎlţimea tribunei Senatului, cǎruia am avut onoarea sǎ aparţin şi care pǎstreazǎ un loc de predilecţie în inima mea recunoscǎtoare.
De aici, din acest loc însemnat din viaţa mea, îndrept ruga mea cǎtre Dumnezeu sǎ reverse harul sǎu în belşug asupra frumoasei ţǎri româneşti şi asupra bunului şi dragului popor român.”

 

 

MOSHE CARMILLY WEINBERGER-Fost rabin sef al Clujului în anii razboiului .

 

Declaratia data în 1988,a fost publicata în revista “Luceafarul românesc”, Montreal, noiembrie 1997.

„În mod incontestabil, în spatiul Europei Centrale si sud–estice a existat o singura posibilitate pentru evrei de a iesi din cercul de foc al teroarei naziste, o singura speranta de a se salva.

 Refugiatii evrei ajunsi în România din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – în anii cumplitelor masacre – aveau sansa de a pleca din porturile românesti spre Palestina.

Oricum ar fi privita aceasta stare de lucruri, în orice fel s–ar analiza cele petrecute cu evreii în România, din punct de vedere politic, international etc…, ramâne un lucru care nu se poate nega : faptul ca atunci când lumea a privit insensibila spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusa sa primeasca refugiatii evrei si a fost gata sa deschida pentru ei porturile sale. Veneau evreii din Varsovia strivita sub bombardamente, din Austria, din Cehoslovacia, veneau si evreii din Ungaria. (…)

Ion Antonescu a trebuit sa publice, la 3 mai 1944, un decret prin care evreii care treceau granita clandestin erau condamnati la moarte, ca si cei care le ofereau adapost.

În legatura cu acest decret, trebuie sa mentionez ca nu cunosc nici un caz de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasa a frontierei României, în perioada mai–septembrie 1944. (…) Ungaria a asasinat 80 % din evreii sai, pe care i–a trimis în camerele de gazare de la Auschwitz–Maidanek, în timp ce România a vrut sa salveze ceea ce se mai putea salva si a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau în pericolul de a se îneca.

Hitler a pierdut razboiul ; evreimea a pierdut 6 milioane din membrii sai ; lumea si–a pierdut umanitatea, la fel si iubirea crestineasca a aproapelui. Poporul român s–a straduit în schimb sa–si salveze credinta în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem si îi ramânem recunoscatori pentru aceasta (s.n.)”.

 

 

 NICOLAE MINEI GRÜNBERG, istoric evreu:

 

 

 “În România, Holocaustul nu a avut loc (s.n.) tocmai pentru ca, cu foarte putine si nesemnificative exceptii, calaii cu zvastica nu numai ca nu s–au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie initiativa, dar s–au lovit de refuz în tentativele lor de a recruta complicitati, cu caracter privat sau oficial, pentru organizarea deportarilor sau a altor actiuni de genocid (…)

Deportarile dincolo de Nistru, efectuate de autoritatile antonesciene, nu au avut drept scop, fie el marturisit sau ascuns, exterminarea celor în cauza. Pieirea unui numar dintre ei are drept cauză principală interventia asasinilor nazisti organizati în Einsatzkommando–uri, care, în plina retragere pe frontul de est, au patruns cu forta în lagare, exterminând pe detinuti.

Victimele din aceasta categorie reprezentau un multiplu important al totalului celorlalte doua : Râbnita, de pilda, a fost înecata în sânge de hitleristi, numai doi deportati scapând cu viața.

 Dar si în aceasta privinta, România înscria, în 1943 si 1944, un alt fapt unic în analele celui de–al doilea razboi mondial (s.n.) : readucerea în tara a tuturor supravietuitorilor, care s–a operat fara a se tine seama de furibunda împotrivire a Wermachtului, a SS–ului, a Gestapoului, de imensele riscuri implicate de aceasta încalcare a dispozitiilor naziste, de dificultatile de transport si aprovizionare etc. (…)

La procesul acestor bande de experti ai asasinatelor în massa, Sturmbannführerul Heinz Ohlendof, care comandase Einsatzkommando D „ si–a asumat personal raspunderea pentru un total de aproximativ 90.000 de victime, printre care si cele de la Iasi, în iunie 1941 „(s.n.).

La acelasi proces s–a stabilit în mod incontestabil ca „ începând din primele zile ale anului 1941, initiativa în actiunile de exterminare a evreilor a apartinut pe de–a întregul emisarilor lui Hitler (Richter, Killinger si altii) „

(Vezi Prefata semnata de Nicolae Minei la cartea Zile însângerate la Iasi, 28–30 iunie 1941, scrisa de Aurel Karetki si Maria Covaci, Editura politica, 1978, pag. 25–26).

S-ar parea ca s-a ales praful de tot tam-tam-ul facut de anumite cercuri antiromanesti in ultimii ani in legatura cu un asa zis”antisemitism”al romanilor si cu  soarta evreilor romani din in timpul razboiului .

 

 

”Evreii din Basarabia şi mareşalul I. Antonescu” :

În anii interbelici, pe teritoriul României, dar în special în Basarabia, Uniunea Sovietică a dus o intensă activitate subversivă care punea în pericol întreg statul roman. La Arhiva Naţională a Republicii Moldova se păstrează dosarele a circa 25000 persoane care între 1918-1940, în spaţiul pruto-nistrean, au avut activităţi orientate împotriva statului roman şi au fost condamnate la diverse termene de dentenţie.

În majoritatea cazurilor, acele persoane erau în legătură cu autorităţile sovietice şi, peste 90 % din acei care luptau împotriva statului român erau … evrei.

În iulie 1941, după ce trupele germane au intrat în Basarabia, în pofida voinţei autorităţilor române, naziştii germani au executat circa 20000 evrei. În iulie 1941, la Bălţi, gen. I. Antonescu a dat armatei române indicaţii clare ca populaţia evreiască să fie luată sub pază însă acest lucru n-a putut s-o salveze.

 Naziştii germani foloseau diverse pretexte pentru a pune mâna pe evrei. În Chişinău, de exemplu, s-au înregistrat mai multe cazuri când evreii erau luaţi din ghetouri, chipurile, pentru munci ca, în scurt timp, să fie împuşcaţi…

Cunoscând simpatiile faţă de sovietici a unei mari părţi din evreimea basarabeană, în primele luni de război împotriva Uniunii Sovietice, mareşalul Ion Antonescu a fost pus în faţa următoarei dileme: ignorează problema simpatizanţilor sovietici şi va avea un spate al frontului nesigur (înţesat cu partizani şi ilegalişti sovietici) sau izolează această minoritate în lagăre (la est de Nistru) … A ales a doua variantă…

Autor: Dr. Veaceslav Stavila, istoric

Nota: Dl.Veaceslav Stavila este un  istoric din R.Moldova care a efectuat în perioada 1988-1994  cercetări de arhivă în scopul documentării asupra  temei:

Situaţia internă a Basarabiei în perioada celui de-al doilea război mondial. 1939-1945.

Aceasta a fost teza sa de doctorat. În anul 2000 a publicat şi o monografie pe acceastă temă (“De la Basarabia românească – la Basarabia sovietică. 1939-1945.”)

 

 

 

 

 

 

 

Cititi va rog si:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/07/20/din-nou-despre-asa-numitulantisemitism-romanescsi-holocaustul-din-romania-maresalului-antonescu/

http://glasul.info/2015/04/07/scriitorii-evrei-despre-antonescu/

09/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: