Vasile GOLDIȘ : Propunerea Unirii la Alba-Iulia

Foto: Vasile Goldiş (1862 – 1934), militant de frunte al românilor din Transilvania pentru înfăptuirea Marii Uniri. Credincios idealului naţional, Vasile Goldiş a susţinut cu fermitate interesele românilor din Transilvania şi Banat în numeroasele sale  intervenţii de la tribuna Parlamentului din Budapesta şi printr-o activitate publicistică de excepţie de susținere a drepturilor sacre ale naţiunii române.

A fost prezent la toate acţiunile care au pregătit Marea Unire, a elaborat şi a susţinut cu Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la baza căreia au stat ideile democratice care vor marca viaţa politică românească de atunci şi de mai târziu, ideile sale fiind actuale până astăzi, în Europa Unită.

DISCURS ROSTIT ÎN SALA TRONULUI în data de 14/1 decembrie 1918

Mărită Adunare naţională!

Zămislit din necesitatea imperiului roman de a-şi aşeza o sentinelă puternică în Carpaţii sud-ostici şi coborâşurile lor împotriva seminţiilor barbare dela miazănoapte şi răsărit, cari ameninţau cultura umană, creiată prin geniul latin, neamul românesc dela început şi până astăzi a îndurat soarta aspră rezervată oricărei sentinele credincioase: loviturile duşmane şi statornica răbdare.

Bogată şi fericită la început, Dacia romană în curând se face trecătoarea nesfârşitelor seminţii, cari, orbite de strălucirea departe a Romei de aur, se gonesc întrecându-se spre fermecătoarele oraşe ale împărăţiei. Lovită de putreziciunea oricărui neam, care se opreşte cu cerbicie la un anumit fuştei pe scara civilizaţiunii şi năpădită în această slăbiciune de furnicarul noroadelor barbare, Roma sucombă.

Creangă tăiată din puternica tulpină, colonii lui Traian îşi adâncesc rădăcinile prin stânci şi văi şi roditoarele ogoare ale prejmuitoarelor câmpii. Lipsiţi de scutul împărăţiei şi lăsaţi în grija propriilor puteri, aceşti orfani romanici acoper trunchiul vechiu tracic şi, infiltraţi de o pătură groasă a blânzilor şi visătorilor slavi, ei se făcură un singur neam, o singură limbă, o singură fire: neamul românesc.

Răsare o minune fără pereche în istoria lumii. Lung şir de veacuri călcată în picioare de orde barbare, naţiunea română îşi pierde unitatea de Stat, se fărâmă prin văi sub dominaţiuni răsleţe şi una de alta neatârnătoare, pierde încopciarea cu fluviul larg şi luminos al istoriei mondiale, ca apa de ploaie în nisip par’că dispare dela suprafaţa conştiinţei umane.

Dar, când după optsprezece veacuri sufletul românesc se trezeşte din somnu-i de moarte şi reînvie ca un soare luminos conştiinţa de neam, hotarele etnice ale acestui popor cu preciziune aproape milimetrică sunt tot acelea cari sunt desemnate pe harta istorică drept hotare ale Daciei lui Traian şi Basarabeanul, care îşi adapă calul în valurile întunecate ale Nistrului, se înţelege desăvârşit la grai cu Crişanul din apropierea blondelor ape ale Tisei. Sentinela romană a rămas credincioasă chemării sale de a păzi geniul latinităţii şi neîncetatelor lovituri duşmane, ea le-a opus virtutea-i legendară: statornica răbdare.

După lungi veacuri de ascunziş, aşezându-se viscolii cotropitori, naţiunea română reapare la lumina istoriei în chipul unor ţărişoare rezimate de Carpaţi şi cu feţele spre Dunăre şi spre Nistru, dar trunchiul cu rădăcina în munţii smulşi odinioară dela eroicii Pari rămâne bătut de soarta rea şi înlănţuit de un popor năpraznic la fire şi pornit spre dominaţiune fără cruţare. Fusese cuib de vârteje locul unde ne aşezase Traian şi svârcolirile spre fericire ale neamului nostru s’au lovit veacuri de-a rândul de nesaţul hrăpitorilor duşmani, cari ne înconjurau de pretutindeni.

Micile ţărişoare, cari se întemeiaseră prin viteji coborâtori din Maramureş şi Făgăraş, se loviră înainte de toate de cel mai crâncen duşman al oricărei comuniuni omeneşti, zavistia şi ura între fraţi. Nefericirea lor fu mărită prin inamici din afară: Unguri, Deşi şi Tătari. Se ridică în urmă semiluna şi acum românii sunt sortiţi să-şi apere cu sângele lor nu numai trupul şi pământul, ci şi sufletul şi credinţa. Scut s’au făcut culturii plăpânde ce începuse a încolţi pe temeiurile învăţăturilor lui Christos şi prin jertfele lor fără seamăn întru apărarea progreselor civilizaţiunii umane faţă de concepţia inferioară a mohamedanismului propagat principial cu mijloacele barbariei, românii şi-au făurit titlu nepieritor şi îndreptăţire la recunoştinţa întregei omeniri. Nimic nu dovedeşte mai mult tăria credinţei creştineşti a sufletului acestui popor decât faptul că în numele luptei creştinătăţii împotriva păgânilor mai întâi după răsleţirea neamului prin soarta fatala s’a putut face pentru o clipă unirea lui în cetatea aceasta prin braţul puternic al viteazului Mihai.

Dar această unire de o clipă dispăru ca fulgerarea unei scântei electrice şi trupul neamului nostru se frânse iar în bucăţi. Fraţii noştri de pe coborâşurile răsăritene ale Carpaţilor şi din şesurile hotărnicite prin Dunărea de jos şi apele Nistrului îndurară suzeranitatea turcească, suferiau prădăciunea Deşilor şi a Tătarilor, îngrăşară cu sângele lor litfa blestemată din Fanar, Ţara Cernăuţilor şi mormântul lui Ştefan cel Mare le răpi hoţeşte pajura spurcată a Habsburgilor perfizi, dulcile câmpii ale Basarabiei le fură muscalul tiran. Iar noi, cei ce rămăsesem la vatra străbună în Ardeal, Banat şi ţara ungurească, am fost dripiţi de cea mai crâncenă soartă ce o poate avea un neam de oameni în lume.

Am fost lănţuiţi într’o robie trupească, economică şi sufletească cum nu se mai pomeneşte în istoria întreagă a omenirii. Încercarea desperată în 1784 de-a scutură jugul n’a avut rezultat şi sfârşitul din acest oraş al ţăranului Horia aşteaptă încă geniul literar, care să întruchipeze una din cele mai înfiorătoare tragedii ale istoriei. Adevăr a grăit Simion Bărnuţiu în epocalul său discurs rostit în catedrala Blajului în ziua cea mare din 1848: „Dacă nu îşi poate închipui cineva greutăţile ce le sufereau iudeii dela faraoni, să se uite la faraonii din Ardeal”.

Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană a fost străin şi sclav pe pământul său strămoşesc. Iar când după suferinţi de secoli din depărtatul Apus, dela dulcea soră latină, care păşeşte în fruntea ginţilor spre lumina desăvârşirii, a sosit şi în munţii noştri duhul libertăţii, egalităţii şi frăţietăţii, când credeam să înviem la libertate prin întocmirile creiate de lumea nouă, vechii noştri opresori s’au înfrăţit cu împăratul, pe care ei îl detronaseră, cu împăratul pentru care noi vărsasem sângele nostru cu credinţă şi aceste două puteri ne-au robit din nou. Umbra îndurerată a regelui munţilor, a scumpului nostru Iancu, rămâne pentru vecie clasica dovadă a legendarei ingratitudini habsburgice. Împotriva voinţei noastre au unit Ardealul nostru cu ţara ungurească şi, printr’un constituţionalism fals şi mincinos, ne-au luat libertatea culturei, ne-au desfiinţat politiceşte, bisericile noastre le-au aservit tendinţei lor de opresiune şi ne-au făcut imposibil progresul economic, prin care am fi putut sa ne apărăm împotriva năvălirii ordelor străine pe pământul părinţilor noştri.

Între acestea priveam cu iubire duioasă la fraţii noştri dela răsărit, cari începuseră a se reculege din urgiile vremilor barbare. Resimţirăm obârşia comună şi la razele luminei trimise dela apus conştiinţa naţională săvârşi, la 1859, Unirea principatelor române sub bunul şi luminatul Cuza-Vodă, iar sângele vărsat din nou cu atâta vitejie împotriva păgânilor la 1877 scutură şi cele de pe urmă zale ale lanţului, care lega România de Constantinopol şi la 10 Maiu 1881 Carol de Hohenzollern aşează pe capul său coroana de rege al României libere şi independente.

Noi însă ne făceam datoria de cetăţeni ai Ungariei şi supuşi ai dinastiei de Habsburg-Lotharingia. Am crezut că îndelunga noastră răbdare şi credinţa noastră pentru patrie şi tron în cele din urmă totuşi vor muia inimile celor puternici şi ni se va oferi chiar în interesul monarhiei putinţa unei vieţi naţionale şi condiţiunile progresului cultural şi economic. Aşteptările noastre au fost zadarnice. Oprimarea se înteţeşte. Opresorii mărturisesc acum pe faţă că scopul lor este un stat unitar naţional maghiar şi că, prin urmare, noi naţionaliceşte trebuie să ne desfiinţăm.

A pornit opera de extirpare şi răsboiul mondial, care acum s’a sfârşit, în gândul opresorilor noştri a avut chemarea să încoroneze opul. Sute de mii de români şi-au vărsat şi acum sângele lor pentru patrie şi tron, iar patria şi tronul au târât în temniţi şi în urgia internării pe părinţii şi fraţii acestor luptători; patria şi tronul au decretat moartea şcoalei româneşti, au trimis zbirii lor în adunările noastre bisericeşti, au pregătit proiectele pentru nimicirea noastră politică, au conceput ruinarea noastră economică, ne-au sugrumat libertatea presei şi a cuvântului, patria şi tronul s’au conjurat în potriva noastră şi ne pregăteam mormântul.

Dar zadarnică este lupta omenească împotriva adevărului şi a dreptăţii. Legea tainică a firii cu necesitate de fier, îndrumă întâmplările omeneşti pe cărarea civilizaţiunii ce duce spre desăvârşire, omenimea instinctiv urmează aceste legi. Ea a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a se sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într’o unire superioară a societăţii omeneşti. Sinteza aceasta e condiționată însă de desăvârşirea celor două libertăţi: individuală şi naţională.

Dacă însă aproape în toate statele civilizate libertatea individuală este desăvârşită ori pe calea desăvârşirii, în unele dintre aceste state libertatea naţională eră încătuşată. Războiul mondial s’a făcut pentru descătuşarea acestei libertăţi. Naţiunile trebuie să fie libere, ca astfel, între egale drepturi şi condiţiuni, să poată încheia acea mare unire a popoarelor, care va fi chemată să reprezinte o concepţie superioară pe scara civilizaţiunei şi să sporească astfel fericirea omenească pe pământ. Toate capetele luminate ale apusului au mărturisit crezul lor: răsboiul acesta este răsboiul pentru liberarea naţiunilor, nu de dragul acestor naţiuni, ci pentru interesul lumii, pentru interesul omenimii, care numai în chipul acesta e capabilă a păşi un pas înainte pe calea fericirei sale. Ideile acestea le-a copt istoria.

Pentru învingerea acestor idei au intrat în luptă puterile aliate ale apusului. Românii de pretutindeni s’au aliat acestor puteri, noi cu sufletul, fraţii liberi cu armele. Românii şi-au făcut şi de data asta datoria lor de sentinelă a civilizaţiei în potriva brutalităţii.

Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Tran-silvania. Dreptul naţiunei române de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar, odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n’a fost urmarea vreunei legi economice, în care terminologie se ascunde minciuna.

Dimpotrivă, – teritoriul dintre Nistru, Tisa şi Dunăre constitue cea mai ideală unitate economică, aproape autarhie. Bucăţirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbaria – unirea tuturor românilor într’un singur Stat – este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiei. Teritoriile locuite de Români dela descălecarea lui Traian şi până astăzi au fost teritorii româneşti. Nu este putere de a suci logica până acolo, ca invadările elementelor străine, dirigiate pe aceste teritorii în chip artificial şi prin abuzul de putere al statului cu scopul desfiinţării noastre naţionale, să poată clătină dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii. Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a civilizaţiunii, care principial nu admite substituirea dreptului prin brutalitate. După drept şi dreptate Românii din Ungaria, Banat şi Transilvania, dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuie să fie uniţi cu Regatul român.

După cum însă cea dintâi reunire de o clipă a elementului românesc la marginile dela răsărit ale lumii civilizate s’a făcut prin sabia lui Mihaiu, în numele unui principiu superior celui ce năvălise asupra Europei şi care acuma, în zilele acestea, spre uşurarea tuturor inimilor cari bat pentru lumină şi libertate, sucomba cu desăvârşire, tot aşa această nouă unire de acum a tuturor Românilor, care de data asta va fi integrală şi pentru eternitate, se face prin strălucita învingere a armelor purtate pentru civilizaţiune, în numele concepţiei de viaţă superioară lumei ce se prăbuşeşte. Este principiul libertăţii adevărate a tuturor neamurilor şi cel al egalităţii condiţiunilor de viaţă pentru fiecare individ al oricărei naţiuni şi este principiul întovărăşirii tuturor naţiunilor libere într’o comuniune internaţională spre a împiedecă nedreptatea şi a scuti pe cei mari şi mici deopotrivă.

Unirea tuturor Românilor într’un singur stat numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor … îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiirnii. Ea ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorinţi. Civilizaţiunea, care ne-a eliberat, pretinde dela noi respectul pentru dânsa şi ne obligă să prăbuşim în noul nostru stat orice privilegiu şi să statorim ca fundament al acestui stat: munca şi răsplata ei integrală.

Înaintaşii noştri de pe Câmpul Libertăţii în 1848 au hotărât aşa: „Naţiunea română depune jurământ de credinţă către împăratul, către patrie şi către naţiunea română”. Împăratul ne-a înşelat, patria ne-a ferecat şi ne-am trezit că numai credinţa în noi înşine, în neamul nostru românesc ne poate mântui. Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar, tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunei umane. Câtă vreme vom păstră aceste credinţi, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor.

Rog Mărita Adunare Naţională să primească următoarea

HOTĂRÂRE:

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.

5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.

6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.

Trăiască România-Mare!

Discursul rostit în Sala Tronului din 14 decembrie 1918

Românii din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor legali la Alba Iulia, în ziua de 18 Noiembrie (1 Decembrie) 1918, au decretat unirea lor şi a acestor teritorii cu Regatul Român. Prin această unire, după aceea a Basarabiei, apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc: Unirea într-un singur Stat a Tuturor Românilor.

Această unire este o pretenţiune a istoriei, fiindcă neamul românesc de la zămislirea sa şi până astăzi, a rămas unul şi etniceşte, posedând, între aceleaşi margini geografice, pământul Daciei lui Traian.

Deci, îmbucătăţirea lui sub diferite dominaţiuni străine a fost o nedreptate a Istoriei.

Această nedreptate se înlătură astăzi.

Dar unirea tuturor Românilor într-un singur stat este totodată şi o pretenţiune a civilizaţiunii româneşti. Progresul acestei civilizaţiuni pretinde comuniunea naţiunilor într-o unire de ordin social superior, care să asigure libertatea şi dreptatea deopotrivă pentru toate naţiunile, mici şi mari.

Cu naţiuni etniceşte şi geograficeşte unitare, dar politiceşte rupte în bucăţi, această comuniune a naţiunilor este o imposibilitate. Deci unirea tuturor Românilor într-un singur stat rectifică o mare greşeală a istoriei şi se confirmă necesităţilor civilizaţiunii omeneşti. Tot astfel însă scopul istoric al acestei reuniuni integrale a naţiunii române are să fie potrivit cauzei sale eficiente.

Această unire pe de o parte ar trebui să înfăptuiască gradat egalitatea condiţiunilor de viaţă pentru toţi indivizii care o alcătuiesc, pe de altă parte ea va trebui să se întemeieze pe principiul de libertate şi egalei îndreptăţiri a neamurilor.

Publicitate

Românii față în față cu „ciuma sovietică” a lui Bela Kun, și „holera fascistă” a lui Miklos Horthy

La 4 august 1919, armata româna a intrat in Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mardarescu, printre comandantii importanti ai armatei fiind si locotenent-colonelul Ion Antonescu (viitorul Mareșal).

 

 

 

 

A fost cucerita Budapesta, Bela Kun a demisionat si regimul comunist a fost inlaturat.

La 14 noiembrie 1919, armata româna a parasit capitala Ungariei, care a ramas sub conducerea armatei nationale ungare. Intrand in localitati, pe urmele Armatei Române in retragere, pe care primarii o rugau sa nu plece, „armata nationala” a lui Horthy a lichidat rapid 5.000 de adversari politici in masacrele de la Orgovani, Iszak, Kecskemet Szolnok si Gyoma, a internat in lagăre 70.000 si a obligat la emigrare peste 100.000, indiferent de culoare politica.

Pentru ca, desi formal puterea o deținea arhiducele Iosif de Habsburg, amiralul de Balaton al „terorii albe”, Miklos Horthy (numele real Horacek, individul fiind slovac ungurizat, ca si Kossuth) s-a proclamat „intaiul fascist al Europei”.

Si, de dragul teritoriilor revendicate, Ungaria, fosta monarhica si imperiala, fosta republicana si antantofila, fosta bolsevica, s-a transformat din nou, peste noapte si cu mare entuziasm, devenind ceea ce Fenyes Samu numea „o fortareata a tranșeelor fasciste in Europa”.

4 trenuri cu alimente puse de Armata Romana la dispozitia populatiei din Budapesta

Printre primele masuri luate la inceputul lui 1920 de catre „democratul” Miklos Horthy s-a inscris „Legea (votata in parlament cu 57 de voturi contra 7) privind privarea evreilor din Ungaria de drepturi civice” si aceasta in timp ce acelasi Horthy deplangea la Conferinta de pace prin delegatii sai, sau prin intermediul „Ligii pentru protectia minoritatilor nationale din Romania”, „crimele” comise de romani in Ungaria, culiminand cu „Memoriul privind violarile de drept comise de regimul roman in Transilvania impotriva minoritatilor nationale de religie si de rasa”.

Alimentata cu bani si minciuni, propaganda ungara viza revansa, blocarea oricaror decizii ale aliatilor privind Ungaria ca stat agresor, obligat la despagubiri de razboi si, mai ales, rectificarea frontierelor.

Din fericire, cunoscatori adevarati ai istoriei si realitatilor trăite, spre deosebire de simpatizantii americani si ai Uniunii Europene de astazi, diplomatii reuniti la Versailles atunci au remis contelui Appony, răspunsul semnat de Alexandre Millerand, la 6 mai 1920, potrivit caruia „Exprimand speranta ca Ungaria viitoare va fi in Europa un element de stabilitate si pace (naivi erau, totusi! -n.n.), Puterile aliate nu pot, in ceea ce le priveste, sa uite partea de responsabilitate care revine Ungariei in declansarea razboiului mondial si, in general, in politica imperialista dusa de dubla monarhie”.

Contracarând minciunile lui Horthy si ale lui Romanelli, observatorul SUA la Budapesta, Charles Upson Clark raporta Conferintei ca a „ramas consternat de tot ceea ce a vazut: românii nu numai ca nu au distrus viața Capitalei ungare, dar chiar au normalizat-o”.

Notând că armata de ocupatie a pus la dispozitia populatiei 4 trenuri pline cu alimente, ca viata la Budapesta a ajuns mai ieftina decât la București, că soldații romani isi impart mâncarea cu bătrânii și copiii, ca s-a permis nu numai redeschiderea hipodromurilor, teatrelor, expozițiilor dar și organizarea de manifestări politice cu peste 150.000 de participanți, el concluziona ca românii „merită mari laude, din punctul de vedere al laturii constructive, pentru tot ceea ce au facut la Budapesta”.

 

Presa si diplomatii europeni despre comportamentul romanilor in Budapesta

 

In aceeasi nota, un analist politic autentic, diplomatul francez Jules Cambon nota ca: 

„Romania a pus capat, in zilele noastre, unei dezordini care ameninta sa aduca puterea bolsevica pana la portile Vienei. Romania s-a salvat pe sine dar a salvat si Ungaria de o dominatie bolsevica ce se instalase, o vreme, in Imperiul Sfantului Stefan. Acesta a fost si sentimentul autoritatilor maghiare, caci, atunci cand armata romana se pregatea sa evacueze teritoriul lor, prefectul maghiar de Szabolcz a intervenit pe langa comandamentul roman, rugandu-i sa-si mentina ocupatia care proteja tara impotriva armatei rosii, iar la cateva luni, dupa aceasta, o cerere similara a fost facuta din nou, de teama unei reactii a albilor”.

Foarte actuala, concluzia diplomatului francez ramane valabila si astazi, pentru cine are ochi sa citeasca si sa vada, urechi sa auda si memorie sa inteleaga: „Probabil ca maghiarii au mai uitat de binele facut de romani Ungariei in 1919; n-ar fi rau sa invioram amintirea acelor servicii”. Intr-adevar, dar… cine sa o faca? 

„Europenii” Eva Maria Barki si Laszlo Tokes? Ei n-au trait acele timpuri, ca sa intre in tiparele introspectiei ambasadorului Conte de Sainte-Aulaire: „Desi ei sunt umiliti de a fi eliberati de bolsevici de catre chiar Romanii, bucuria Ungurilor de a fi scapat din paradisul infernal al sovietelor, paradis pentru stapani si infern pentru victime – era mai vie decat orice alt sentiment”.

Urmasii lor sunt insa, astazi otraviti de ura inradacinata de fascistii si grofii revansarzi ai caror bani si tenacitate au facut si continua sa faca prozeliti. Ieri un Charles Tisseyre in Franta, un sir Robert Donald sau un Harold Sidney Harmstad, lord Rothermere in Anglia, etc. astazi… altii care i-au nasit pe alde Marko, Frunda, Hunor, Ekstein. Pentru ca „elita” pataplesa si tismaneana a tristelor vremuri pe care le traim, nu are nimic in comun cu elita Romaniei Mari.

Cuvant fascist de ordine – „Nem, nem soha!”

In pofida infrangerii, a dreptului si a evidentei, emigratia ungureasca, indiferent de culoarea politica, a incercat sa se opuna libertatii popoarelor, sa sprijine prin risipa de minciuni, eforturile lui Horthy de stopare a recunoasterii juridice internationale a deciziilor luate de romani si slavi in zilele destramarii Austro-Ungariei.

Un episcop Marcinco a inceput sa faca politica revizionista in SUA, creand „societati culturale”, „ligi” si „biblioteci” promaghiare. Ca si astazi, cand Istoria se repeta! La Paris, la 18 martie 1920 echipa contilor Teleki, Csaki si Appony obtinea, prin trepadusul dr. Charles Holmos, un succes important prin deschiderea de negocieri secrete cu guvernul francez.

Ele au fost finalizate la 12 mai 1920, prin semnarea de catre dr. Holmos si Maurice Paleologue a unui tratat economic secret, ungaro-francez, prin care, in schimbul sprijinului Frantei pentru recuperarea Transilvaniei, Ungaria vindea pielea ursului din padure, adica ceda pe o perioada de 90 de ani exploatarea carbunelui din Valea Jiului. Mijlocul? Integrarea europeana, acelasi Maurice Paleologue transmitand Bucurestilor, la 23 martie 1920, propunerea de integrare a Romaniei, alaturi de Ungaria, intr-o „Confederatie a Dunarii”.

In interior, dupa istoricul Nemes Dezso, perioada iunie 1919 – iunie 1920 s-a caracterizat prin crearea a zeci de organizatii militare, sovine, iredentiste, de tip fascist, in scop terorist sau „bande militare” organizate potrivit vechilor structuri tribale secuiesti pe „neamuri”, „ramuri” si „familii”, spunandu-si unii altora „frați” si subordonandu-se direct lui Horthy sau unor lideri proeminenti ai regimului, ca Gombos Gyula, Friedrich Istvan, Kozma Miklos sau episcopul Zadraveck Istvan. Ele isi propuneau „lupta impotriva bolsevismului si a internationalismului”, „lupta impotriva evreilor distructivi si a liber agitatorilor”, ”luptele pentru intregirea patriei” etc. […].

Pentru instructie terorista si indoctrinare, Horthy a deschis portile Ungariei nazistilor din Germania si Austria. In mai 1920, in vederea viitoarei axe fasciste, el primea in secret pe mesagerii lui Ludendorff, colonelul Bauer si ofiterii Kanzler si Gustav Kahr din partea Garzii de Aparare bavareza.

De mare amploare strategica si geopolitica, planul comun adoptat atunci prevedea:

1. Instruirea ofiterilor germani pe teritoriul Ungariei;

2. Instaurarea prin „puci” a dictaturii militare in Germania;

3. Instaurarea „prin revolutie”, cu sprijin unguresc a unei dictaturi in Austria;

4. Atacarea Cehoslovaciei de catre fortele aliate austro-unguresti;

5. Sprijinirea contrarevolutiei in Rusia pentru obtinerea unui aliat puternic in lupta revizionista etc.

In aceasta atmosfera a cazut ca un trasnet semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, la 4 iunie 1920. care stipula, in linii mari, actele de justitie istorica infatuite de popoarele victime ale Habsburgilor la sfarsitul lui 1918.

In „linii mari” pentru ca facea, in dauna acestor popoare si peste vointa lor, incalcand principiile de drept international, cesiuni nepermise in favoarea… Ungariei, care, ca stat „national”, pe langa 5,5 milioane de unguri (cu tot cu deznationalizatii) mai cuprindea 2,1 milioane de minoritari romani, slavi, germani, tigani, evrei, armeni etc.

 

 

 

 

 

 

 

Cu toate acestea, reunit in luna august 1920 pentru ratificarea Tratatului, parlamentul ungar, majoritar fascist, a scandat: „Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodata!), a declarat 4 iunie „zi de doliu national” si a facut publica crearea „brigazilor de lupta pentru renasterea Ungariei milenare” carora arhiducele Iosif de Habsburg, tatal „europeanului” Otto care a incercat sa ne prosteasca după evenimentele din decembrie 1989, le-a inmânat drapelul de lupta cu ordinul: 

„Doresc sa implantati acest drapel foarte curind pe crestele Carpatilor Nordici si sa-l purtati de asemenea, cu glorie pana la Adriatica”.

Totodata Romania a fost declarata „actualmente si in viitorul apropiat principalul nostru dusman”, impotriva ei fiind elaborat Planul Horthy de agresiune, partial modificat si partial incununat de succes, si in perioada 1939-1940, si in perioada 1989 – (deocamdata) 2018.

Acesta cuprindea:

1. Incercuirea diplomatica a Romaniei (vezi lozinca predecembrista: „Romania, stat izolat!”);

2. Instruirea ideologica a populatiei din Ungaria si a „maghiarimii” din Romania;

3. Cresterea economica a Ungariei si sabotarea economica a Romaniei;

4. Cresterea prestigiului Ungariei in exterior, concomitent cu scaderea propagandistica a celui al Romaniei;

5. Intensificarea activitatii organizatiilor iredentiste ale minoritatilor „maghiare” (unguri si secui) etc.

Si aceasta in conditiile in care, incalcându-se Declaratia de la Alba-Iulia, Ungaria obtinuse importante corectii teritoriale prin tratatul „Trianon”.

Surse: CERTITUDINEA, 2019 prin https://culturaromana.ro/mircea-dogaru-de-la-ciuma-sovietica-a-lui-bela-kun-la-holera-fascista-a-lui-miklos-horthy/

Propaganda guvernului VIKTOR ORBÁN pune umărul la renașterea iredentismului în Ungaria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   Pestiscracok.hu, o publicație apropiată guvernului de la Budapesta, a lansat noi atacuri antiromânești cu ocazia Zilei Naționale a României, într-un articol intitulat „Mesaj către anexatorii teroriști ai Transilvaniei: metoda Alba Iulia este reversibilă !”-  ”Üzenet Erdély terrorista elcsatolóinak: a gyulafehérvári módszer fordítva is működni fog!, reprodus de https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/12/04/o-fituica-de-propaganda-apropriata-guvernului-de-la-budapesta-ataca-romania-chiar-de-ziua-nationala/

 La rândul său, portalul maghiar hungarianspectrum.org/ a publicat un articol critic față de antiromânismul publicației  Pestiscracok.hu, și față de 

politica iredentistă promovată de guvernul de dreapta condus de Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, pe care  îl redăm în cele ce urmează:

 

 

 

 

”RENAȘTEREA IREDENTISMULUI CU ASISTENȚA GUVERNULUI ORBÁN

Super memorialul a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon se apropie rapid. Dacă s-ar putea să-l sfătuiesc pe Viktor Orbán, aș sugera cu tărie să-și revină în câinii de atac de extremă dreaptă din mijloacele media finanțate generos de guvernul său.

Pentru că articole precum „Mesajul teroriștilor care au anexat Transilvania:„ Metodele lor funcționează și invers ”, apărute la Pesti Srácok , nu vor fi lăsate fără răspuns de vecinii Ungariei.

Ziaristul  Pilhál, de la publicația budapestană Pestiscracok.hu, îi incită pe unguri atât acasă, cât și în străinătate fără reținere să sprijine o politică externă iredentistă. Se pare că în prezent este în interesul personal al lui Viktor Orbán să exalte pasiunile naționaliste, pentru a întări  sprijinul venit de la  extrema dreaptă, chiar  dcă cesta este un joc periculos, care va fi cu siguranță de rău augur pe termen lung,  pentru unguri și Ungaria.

Teama față de iredentism maghiar va crește, mai ales în lumina manipulărilor lui Orbán în ceea ce privește minoritatea maghiară din Ucraina. Primul ministru ungar se joacă cu focul.

Necunoașterea ziaristului maghiar asupra faptelor istorice este uluitoare, iar disprețul său față de români este bolnav. Mesajul general este că momentan Transilvania se află în „ocupație temporară”, care, având în vedere o constelație favorabilă, va fi preluată de Ungaria.

România este descrisă că aparține Balcanilor în sensul de a fi înapoiată, iar românii sunt incapabili să înțeleagă ideile înalte ale Europei Centrale, așa cum sunt articulate de Viktor Orbán și de urmașii săi.

Pentru ignoranți precum Pilhál, populația mixtă a bazinului carpatic s-a produs deoarece, după ce turcii s-au retras la sfârșitul secolului al XVII-lea, maghiarii nefericiți , au făcut nebunia de a  invita străinii să se stabilească în granițele țării lor.

Potrivit lui Pilhál, acest lucru s-a întâmplat în cazul Transilvaniei, unde la invitația Ungariei s-au stabilit milioane de români în secolul al XVIII-lea. Desigur, acesta este elementul imaginației lui Pilhál.   

Ceea ce a determinat apariția acestui articol ticălos a fost sărbătoarea națională a României de la 1 decembrie, când s- a comemorat  declarația de la Alba Iulia (Gyulafehérvár), unde cei 1.228 de delegați ai Adunării Naționale a Românilor din Transilvania și Ungaria,  convocați în 1918 și au decretat unirea Transilvaniei cu România – în opinia lui Pilhál, „într-o manieră teroristă”.

El îi descrie pe delegații aleși drept „1.228 de români admiși pe teritoriul țării noastre”, chiar dacă acești români erau cetățeni maghiari  ai căror strămoși  trăiau cel mai probabil de secole în Ungaria .

În ceea ce-l privește pe Pilhál, România nu este într-adevăr o țară cu drepturi depline – el o numește  ”o țară artificială” – pentru că a luat ființă abia în 1859, după unirea Țării Românești și a Moldovei și a fost numită România ”abia din 1881”.

Nașterea târzie a României ar arăta că „a fost o sarcină monumentală pentru ei să se unească chiar și între ei.” Acesta este un alt comentariu răuvoitor bazat pe ignoranță, deoarece Pilhál nu pare să știe că, după revoluția de la 1848, nereușită, Marile Puteri au respins dorința exprimată a românilor de a se uni într-un singur stat, obligându-i pe români să meargă singuri în lupta lor împotriva puterii suzerane – Turcia. 

După un scurt și total ignorant comentariu cu privire la cel de-al doilea Diktat de la Viena din 1940, Pilhál continuă cu acuzațiile aduse românilor, inclusiv la acuzația că „maghiarii sunt încarcerați în procese teroriste pentru a înspăimânta întreaga comunitate.” Și „Bruxelles și cei dezvoltați Occidentul nu se sesizează atunci când vine vorba de aceste nedreptăți brutale, deoarece noile lor preocupări sunt dominate de imigranții ilegali musulmani care pun stăpânire pe Europa. 

În cadrul Conferinței de pace de la Paris, puterile Antantei „au predat Ungaria unui stat artificial creat de oameni invidioși pe succesele, talentele, civilizațiile și economia noastră” și care vizează dispariția maghiarilor.

„Este îndreptățit să spunem că Transilvania a căzut în mâini nevrednice.” În loc să fie recunoscători pentru teritoriul cu toată abundența pe care o au, românii îi persecută și oprimă  pe ungurii din Transilvania”.

„Dacă nu noi, fiii sau nepoții noștri se vor convinge de  adevărul zicalei„ cei veniți ușor, ușor vor pleca ”. Nu vom renunța niciodată la frații noștri și nu vom renunța niciodată la argintul nostru de o mie de ani. De ce ar trebui? Nu, nu, niciodată! ”

„Totul înapoi!” Un recent slogan produs de Noua Gardă Maghiară

Aceasta este una dintre primele lozinci promovate  împotriva României, la care cititorii lui Pilhál au reacționat cu entuziasm. Deși nu am citit  toate  sutele de comentarii, între cele pe care le-am văzut nu am putut găsi nici măcar unul singur care să găsească ideile lui Pilhál inacceptabile. Dimpotrivă, cele mai multe comentarii au salutat strălucirea ideilor lui Pilhál.

Cele mai multe comentarii sunt la fel de primitive ca și eseul în cauză, dar am găsit unul care mi s-a părut mai inteligent, deși foarte înfricoșător, în care comentatorul a afirmat  „cu siguranță nu putem conta pe Europa Occidentală sau pe Statele Unite ale Americii, conduse de Democrați.

Cei care ar putea fi de ajutor sunt Statele Unite conduse de republicani, Rusia și una sau două alte mari puteri . Odată ce puterile favorabile vor fi în majoritate, problema este doar armonizarea deciziilor lor politice”. 

Această formulă de politică externă pare să rezoneze cu speranțele mulțimii  șovine, care este ușor atrasă pentru a cuprinde o viziune total nerealistă asupra locului Ungariei în lume.

Mai multe articole ca acesta și destul de curând Ungaria își va pierde toți prietenii din regiune. Sper că Orbán își va recăpăta bunul simț și va pune capăt apariției unor astfel de articole”.

 

The rebirth of irredentism with the assistance of the Orbán government