UN ALT MILIARDAR RUS CRITIC AL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA A MURIT ÎN ÎMPREJURĂRI BIZARE

Foto: Putin și Antov

Pavel Antov, deputat al Adunării Legislative a Regiunii Vladimir, a murit în Ajunul Crăciunului la vârsta de 65 de ani, a consemnat situl legislativului Federației Ruse. De asemenea, o sursă TASS a declarat că deputatul a decedat în timpul unei vacanțe în India sâmbătă, 24 decembrie, fiind găsit mort într-o baltă de sânge din apropierea hotelului.

Pe 25 decembrie, postul de televiziune indian NDTV a anunțat moartea unui rus în vârstă de 65 de ani, pe nume Pavel Antov. Potrivit NDTV, acesta a căzut de la balconul unei camere situate la etajul al treilea al unui hotel din Rayagad, India.

Martorii oculari au declarat că a planat de la balconul unei camere situate la etajul al treilea al hotelului din India unde venise în vacanță.

Cu doar două zile înainte de decesul deputatului, pe 22 decembrie, prietenul care îl însoțea pe Antov a murit, la fel de misterios.

Un ofițer de poliție indian a declarat pentru NDTV că ar putea fi vorba o sinucidere. Potrivit acestuia, cu două zile înainte de moartea lui Pavel Antom, unul dintre însoțitorii săi, pe care NDTV îl numește Vladimir Bidenov, a fost găsit mort în același hotel. Postul Zebra TV scrie că este vorba despre un prieten al lui Antov, omul de afaceri de 61 de ani din Yoshkar-Ola Vladimir Bydanov.

Potrivit poliției indiene, Antov ar fi decis să se sinucidă pe fondul depresiei survenite după ce, pe 22 decembrie, de ziua lui Antov, prietenul său a fost găsit mort în aceeași cameră de hotel. 

Consulul general al Rusiei la Calcutta, Alexei Idamkin, a declarat pentru RIA Novosti că Poliția statului Odisha și Consulatul General din Calcutta al Rusiei, nu văd nimic suspect în moartea a doi ruși în India.

Potrivit acestuia, în cazul primului decedat ancheta a fost deja finalizată.

Polițiștii indieni au luat legătura cu familia decedatului, dar primind informații că rudele nu vor putea veni în oraș, nu au făcut autopsie și au incinerat cadavrul.

Poliția indiană a declarat că cei doi ruși care sosiseră cu Pavel Antov, Vladimir Bidenov și ghidul lor au încercat, după vestea morții lui Vladimir să părăsească Rayagada.

Ei și ghidul care însoțea grupul au fost reținuți la hotel și interogați. Potrivit unei surse de la The New Indian Express, hotelul se află acum sub supravegherea poliției.

Polițiștii i-au reținut cadavrul pentru autopsie și sunt acum în legătură cu reprezentanții ambasadei Rusiei.

Polițiștii nu au încă o versiune definitivă a cauzei morții deputatului însă, într-o conversație cu reporterii TASS, consulul general rus la Calcutta a spus că poliția indiană nu vede o potențială crimă în aceste decese.

ADDENDA

Publicația online https://www.rfi.ro comenta în septembrie a.c. în urma unei știri publicate de The Times, faptul că fostul președinte al Lukoil, Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, fusese găsit mort în circumstanțe misterioase de la declanșarea invaziei din Ucraina. Era al șaptelea director al unei mari companii energetice rusești mort în împrejurări suspecte.

Maganov a murit după ce a căzut de la etajul cinci al Spitalului Clinic Central din Moscova, unde era internat și era președintele Lukoil, al doilea mare producător de petrol al țării.

Potrivit unor informații din presa rusă, acesta ar fi fost sub tratament pentru probleme cardiace și depresie, iar sinuciderea nu a fost exclusă de către polițiști, deși Ravil Maganov nu a lăsat niciun bilet de adio.

Baza, un site de știri cu legături în serviciile secrete citat de The Times, scrie că Maganov a căzut după ce s-ar fi urcat pe un pervaz pentru a fuma. La fața locului ar fi fost găsit un pachet de țigări.

Spitalul este chiar cel în care Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a încetat din viață cam în aceeași perioadă. Siteul Baza a precizat că nu era disponibilă nicio cameră CCTV, deoarece sistemul de supraveghere video se afla în lucrări de mentenanță.

”O boală gravă”

Compania Lukoil a transmis doar că Maganov, care a preluat funcția de președinte în 2020, a murit în spital „după o boală gravă”.

Maganov a început să lucreze pentru compania petrolieră privată în 1993. Poliția nu a precizat dacă tratează moartea lui ca fiind suspectă.

Maganov, care era un apropiat al mai multor oficiali din ministerul rus al energiei, era un apropiat al lui Vagit Alekperov, unul dintre fondatorii Lukoil și fost ministru adjunct al petrolului sovietic. Alekperov a demisionat în aprilie, la o săptămână după ce Marea Britanie i-a înghețat bunurile și a impus interzicerea vizelor ca parte a sancțiunilor pentru invadarea Ucrainei.

Lukoil a fost una dintre numeroasele companii rusești care au condamnat public invazia armatei lui Putin în Ucraina și care au cerut o încetare imediată a focului. Unii analiști au spus că declarația, publicată doar în limba engleză, a reprezentat doar o tentativă de a descuraja sancțiunile internaționale. Lukoil are peste 200 de benzinării în Statele Unite.

Alte și alte morți suspecte

Alexander Subbotin, un fost membru al consiliului de administrație Lukoil, care deținea și o companie de transport maritim, a murit în mai a.c. Se spune că ar fi ingerat venin de broască râioasă dat de șamani pentru a-i vindeca mahmureala, amintește The Times, citat de tvr.ro.

În iulie, Iuri Voronov, un milionar cu legături în Gazprom, gigantul energetic deținut de Kremlin, a fost găsit mort, cu o rană de armă la nivelul capului, într-o piscină de lângă Sankt Petersburg. Nu a fost clar cui îi aparținea arma găsită la fața locului.

„Este imposibil să dovedești ceva”…

…, spune Mihail Krutikhin, un analist rus în domeniul energiei. „Dar există suspiciunea că ei scapă de oamenii care nu-și pot ține gura sau a căror conștiință s-ar putea trezi”.

Ceilalți care au murit în condiții suspecte sunt Leonid Șulman, șeful serviciului de transport al Gazprom, care a fost găsit în ianuarie mort în locuința sa, cu venele tăiate, și Alexander Tiulakov, un alt oficial Gazprom, despre care se spunea că s-ar fi spânzurat în februarie.

Companiile rusești, cu puține excepții, au rămas tăcute ori s-au raliat în jurul Kremlinului de la declanșarea invaziei, observă The Times.

Cel puțin 12 oligarhi ruși, o mare parte dintre ei implicați în afacerile cu gaze și petrol, au murit anul acesta în circumstanțe misterioase. Cu toate că în majoritatea cazurilor explicația oficială a fost sinuciderea, în jurul lor au apărut diverse speculații despre implicarea Kremlinului.

Cu o zi înainte, poliția de la Moscova, la 3.000 de kilometri distanță de orașul de pe coasta Spaniei, au făcut și ei o descoperire macabră: Vladislav Avaiev, un alt milionar rus, împreună cu soția și fiica sa de 13 ani, au fost găsiți morți în apartamentul lor de lux.

https://www.digi24.ro publica pe 19 septembrie 20022 o lista cu 12 oligarhi ruși morți până la acea dată:

30 ianuarie: Leonid Șulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort în baia cabanei sale din Leninski, regiunea Leningrad. La fața locului, a fost găsit un bilet de adio;

25 februarie: Alexander Tiulakov, director general adjunct al Gazprom, a fost găsit mort în garajul casei sale din Sankt Petersburg cu o scrisoare de adio;

28 februarie: Mihail Watford, miliardar rus născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa lui din Surrey, Marea Britanie. Autoritățile britanice nu au găsit nicio dovadă care să indice că moartea sa a fost o crimă.

23 martie: Vasili Melnikov, om de afaceri rus și patron al companiei MedStom, a fost găsit mort în apartamentul său din Nijni Novgorod. Soția și cei doi fii ai săi zăceau morți alături de Melnikov.

18 aprilie: Vladislav Avaiev, fost vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort în apartamentul său de lux din Moscova. Soția și fiica de 13 ani au fost găsite moarte alături de Avaiev.

19 aprilie: Serghei Protosenia, fost președinte adjunct al Novatek, a fost găsit spânzurat de o balustradă în casa familiei de la Lloret de Mar, Spania. Soția și fiica au fost găsite moarte în pat cu lovituri de topor și răni prin înjughiere. Când poliția a ajuns la proprietatea familiei, a descoperit cadavrele părinților lui Protosenia și pe cel al surorii sale, scrie DW.

2-3 mai: Andrei Krukovski, manager al stațiunii de schi Estosadok Krasnaia Poliana, deținută de Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă.

8-9 mai: Alexander Subbotin, membru al consiliului de administrație al Lukoil, a murit în subsolul unui șaman jamaican de la Moscova, în urma unui atac de cord suferit în timpul unui ritual șamanic. Criticii spun că a fost otrăvit cu venin de broască.

4 iulie: Iuri Voronov, director executiv al Astra-Shipping, o firmă subcontractată de Gazprom, a fost găsit în piscina vilei sale împușcat în cap. Arma a fost recuperată de la locul presupusei sinucideri.

14 august: Dan Rapoport, om de afaceri rus născut în Letonia și un critic declarat al lui Putin, s-ar fi aruncat de la etaj din apartamentul său din Washington D.C., cu toate că soția lui ucraineancă a exclus această ipoteză.

1 septembrie: Ravil Maganov, președinte al Lukoil și critic declarat al lui Putin, ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova după ce a fost internat pentru „probleme de inimă și depresie”.

12 septembrie: Ivan Peciorin, director al Corporației pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat și Arcticii Rusești, ar fi căzut dintr-o barcă de mare viteză în apropierea insulei Ruski din Marea Japoniei. Cadavrul său a fost adus la mal de valuri, la peste 100 de kilometri de Vladivostok.

Moartea misterioasă a celor 12 bogați ai Rusiei în mai puțin de 8 luni, în circumstanțe atât de șocante a deschis calea pentru tot soiul de speculații. Mai multe publicații media au sugerat faptul că cel puțin o parte dintre sinucideri ar fi putut fi înscenate, potrivit DW. Unii comentatori au spus chiar că Kremlinul, sau însuși Putin, ar fi implicați în aceste cazuri suspecte.

Așa cum s-a văzut, din septembrie numărul morților suspecte a continuat să crească.

Oleg Tinkov, 54 de ani, fondatorul Tinkoff Bank, al doilea cel mai mare furnizor de carduri de credit din Rusia, a scris pe Instagram: „Oameni nevinovați mor în Ucraina chiar acum, în fiecare zi – acest lucru este inacceptabil! Nu are nici un sens!” Tinkov, care locuiește în Europa, a declarat că i s-a spus că se află deja pe lista neagră a Kremlinului…

Publicitate

S-au împlinit 65 de ani de la moartea criminalului Stalin. VIDEO

În ziua de  2 martie 1953, lumea comunistă primea o veste cutremurătoare: Iosif Vissarionovici Stalin, „părintele popoarelor” şi continuatorul lui Lenin, în vârstă de 73 de ani, era în comă şi paralizat pe partea dreaptă a corpului.

Câteva zile mai târziu, respectiv pe 5 martie, la ora 21,50, inima acestuia a încetat să bată.

Oficial, Stalin a murit de hemoragie cerebrală, determinată de hipertensiune şi aterioscleroză, maladii de care acesta s-ar fi îmbolnăvit din cauza stresului din anii războiului.

Aceste afirmaţii au fost susţinute de toţi cei care l-au văzut ultimii pe Stalin în viaţă: Lavrenti Beria, Nikolai Bulganin, Gheorghi Malenkov, Nikita Hruşciov, imediat după ce ei au ajuns la putere.

Cu o oră şi 10 minute înainte de declararea morţii oficiale a lui Stalin, aceştia hotărâseră cum să împartă puterea.

Actul care certifică acest lucru este protocolul secret al şedinţei comune a Plenarei CC al PCUS, al Consiliului de Miniştri al URSS şi al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 5 martie 1953, care a fost încheiat la ora 20,40.

În 2003, un grup de cercetători ruşi şi americani au lansat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva şobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta este plauzibilă.

Cauza morţii Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului.

 După cum spune Hruşciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de miniştrii săi, după care dormea toată ziua, aşteptând ca ei să rămână treji şi să conducă ţara.

Unii istorici vorbesc de aceste dineuri ca despre  un ritual, pe care Stalin îl urma înaintea unor epurări pe care plănuia să le facă în rândul celor din jur.

Se pare că puterea lui Beria, temutul şef al poliţiei politice sovietice  crescuse în aşa de mare măsură , încât dictatorul sovietic se simţea ameninţat.

La  1 martie 1953, după un astfel de ospăţ întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și fruntaşii comunişti Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov,  Stalin a suferit un atac cerebral, care i-a paralizat partea dreapta a corpului.

Lăsat fără asistență medicală ore îndelungate, cu complicitatea întregului Birou Politic, moare pe 5 martie 1953 fără să-și fi recăpătat cunoștința. 

Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită.

El a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi.

În 2003, toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otravă pentru şobolani).

Când un organism este invadat de o astfel de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă.

În noaptea de 5 martie, testele de sânge şi urină – consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc fără dubiu, că Stalin fusese otrăvit.

Toată ziua de 5 martie,dictatorul a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza tegumentelor.

Potrivit rapoartelor , medicii i-au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit.

Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat.

Niciodată însă înainte de aceasta, lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalină.Imediat după aceea, conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin murise.

 

“Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.

 

 

 

La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită “Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior.

Dispăruse, pur şi simplu. În acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.

Hemoragia cerebrală a fost declarată oficial drept cauză a morții temutului dictator. 

O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, în urma căreia au fost  desemnaţi drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov.

Apoi întreg grupul  s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit

Înmormântarea acestuia a fost una  specială, urmând elementele de bază ale ritualului comunist. Expunerea trupului conducătorului pentru perpetuă glorificare a fost centrul ceremonialului, întrucât slujbele religioase erau religios este exclus, iar varianta publică de priveghi este garda la catafalc.

În plus, participanţii la ceremonie prefigurau  viitoarele ierarhii în cadrul familiei politice prezente la înmormântare.

Trupul său a fost mumificat,  ritualul funerar fiind asemănător celui la care fusese supus Lenin, părintele fondator al URSS, fiind păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică.

Apoi, a fost îngropat lângă zidul Kremlinului.   

În 1990, revista „Slovo” dădea o nouă interpretare circumstanţelor morţii lui Stalin.

 

Sub titlul „Spioni ticăloşi şi asasini, sub masca unor profesori de medicină”, ziarul Pravda din 13 ianuarie 1953 dezvăluia…conspiraţia: un „grup terorist de medici”, compus din 9, apoi din 15 persoane, majoritatea evrei, erau acuzati de a fi profitat de funcţiile lor de la Kremlin pentru a-l asasina pe unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui Stalin, A.A. Jdanov, în 1948, şi a fi pus la cale, în complicitate cu Intelligence Service şi American Joint Distribution Committee (organizaţie de asistenţă evreiasca), lichidarea lui Stalin şi a unor lideri militari sovietici.

Au fost arestate, fiind vorba despre aşa-numitul „complot al halatelor albe”, eminente personalităţi ale lumii medicale, în frunte cu profesorul Egorov, directorul spitalului de la Kremlin, care nici macar nu era evreu.

O nota informativă secretă adresată lui Stalin, purtând data de 14 ianuarie 1953, reproducea câteva…gânduri ale populaţiei Moscovei.

Astfel, o femeie pe nume Kulikova, casnică, era convinsa că „toţi evreii sunt tradatori şi ar trebui să li se interzică practicarea medicinei, întrucât ei răspândesc cancerul şi alte boli”!

Stalin ceruse, cu puţin timp înaintea morţii, ca toţi evreii din U.R.S.S să fie strânşi şi deportaţi în Asia Centrală.

Membrii de frunte ai partidului comunist, împreună cu Lavrenti Beria – evreu, unul dintre cei mai sângeroşi şefi ai poliţiei secrete din perioada stalinistă, au cerut anularea dispoziţiei date de dictator.

Stalin, indignat şi pentru prima oară contrazis, a căzut fără cunoştinţă. Atunci Beria ar fi strigat cu încântare :

„Tiranul a murit, suntem liberi!”. Conform principului că însuşi Stalin obişnuia să spună: „Moartea rezolvă totul, nu mai e omul, nu mai sunt nici problemele”.

Se pare că, într-un ultim efort, Stalin a deschis ochii, moment în care au înlemnit cu toţii de frică.

Beria a căzut în genunchi să îi ceară iertare, dar se pare că l-a ajutat să moară cu ajutorul unei fiole de otravă. Medicii au fost chemaţi abia după cinci ore…

 Şocul morţii „Tătucului” avea să fie urmat de şocul dezvăluirilor.

La o lună după dispariţia lui Stalin, s-a anunţat că medicii evrei arestaţi şi torturaţi de poliţia secretă, nu erau vinovaţi.

O serie de ofiţeri superiori au fost arestaţi pentru rolul jucat în „complotul doctorilor”.

Au urmat arestarea şi executarea lui Beria şi alte dezvaluiri, nu toate publice, parte fiind vehiculate doar în circuitul închis al partidului şi Securităţii.

 

 

 

 

 

În epocă s-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Începând din 1956, publicaţiile occidntale de prestigiu Die Welt, Paris Match, Der Spiegel, au publicat versiuni asemănătoare ale morţii lui Stalin, cu completări şi precizări în 1990, din spusele vechilor bolşevici, care au participat la comisiile de cercetare a crimelor lui.

Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. 

Liderul comunist Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

 

În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale.

Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este foarte plauzibilă.

Geniul malefic al lui Stalin a constat în primul rând în a se face subestimat de inamicii săi, începând cu Troțki, care îl considera ”cea mai strălucită mediocritate a partidului”.

Mărturiile lui Churchill și faptele demonstrează contrariul, avea o memorie și inteligență strălucite.

Chiar dacă a fost unul dintre cei mai mari  criminali ai secolului XX, nu era bruta incultă și trândavă zugrăvită de adversarii săi învinși, ci un remarcabil muncitor care în pofida orarelor bizare – se culca spre 4 dimineața- a respectat toată viața o disciplină strictă de lucru, citind cu nesaț în special lucrări de istorie și biografii, având o cunoaștere aprofundată a problemelor pe care le aborda.

A exercitat o tiranie constantă asupra colaboratorilor apropiați, amestecându-se în problemele lor de familie, arestându-le și deportându-le soțiile- pe cea a lui Molotov, ministrul de externe sau a secretarului său Poskrebîșev- și împușcându-le frații – pe cel al lui Kaganovici, responsabil cu agricultura.

Și-a ridicat abil colaboratorii unul împotriva celuilalt, veghind ca nicio relație de amiciție să nu se instaureze între ei.

Nu uita niciodată o ofensă, chiar dacă trebuia să aștepte ani pentru a-și potoli setea de răzbunare, așa cum s-a întâmplat cu Troțki.

A avut grijă să-și arate sadismul doar în fața cercului restrâns de prieteni. În fața celorlalți se prefăcea că este un arbitru imparțial plin de înțelepciune, un om care nu se decide să-și condamne aproapele decât cu reținere și doar sub povara unor copleșitoare dovezi.

Actor desăvârșit, înzestrat cu umor negru, adeseori macabru, avea o imensă autoritate asupra oamenilor, știind să manifeste însă și farmec.

Hrusciov își amintește:

„Pentru a supune oamenii și a-i manevra a făcut dovada unei îndemânări superioare. Era în el ceva demn de admirație și în același timp sălbatic”.

Nu există un număr exact al victimelor crimelor comise din ordinul lui Stalin, dar istoricii susţin că acesta a fost responsabil de moartea a aproximativ 20 de milioane de oameni – intelectuali, ţărani înstăriţi, opozanţi politici, naţionalişti din ţările cotropite de URSS, prizonieri de război etc.

Marea pasiune a lui Stalin a fost să-şi exercite puterea asupra altora: puterea de a seduce și de a distruge.

Acestă pasiune l-a îndreptat spre bolșevism, sistemul politic  care promitea o dictatură absolută, în scopul distrugerii vechiului regim.

Stalin a crezut sincer în comunism și nu s-a mulțumit să utilizeze ideologia marxistă și modelul leninist de organizare spre a-și satisface setea de putere.

Dovadă stă faptul că a comis importante erori de calcul din cauza acestei ideologii. Își închipuia că un atac german asupra URSS ar atrage insurecții muncitorești în întreaga Europă, credea că după 1945 economia americană va fi doborâtă de o criză.

Îndeobște foarte realist, și-a construit uneori strategia pe aceste postulate eronate și a plătit scump consecințele.

Stalin a lucrat toată viața pentru consolidarea prin toate mijloacele, inclusiv prin crime în masă, a  partidului-stat sovietc și a sistemului comunist mondial, pregătindu-se pentru confruntarea supremă care, după cum era convins, avea să aducă victoria comunismului la scară planetară. 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/01/ziua-de-1-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/01/o-istorie-a-zilei-de-1-iulie-video-3/

 

 

 

 

SURSE:

https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/62570-galati-viata-libera-cotidian-cum-a-murit-%E2%80%9Cmarele%E2%80%9D-iosif-stalin-unul-dintre-cei-mai-cruzi-dictatori

http://dosaresecrete.blogspot.com/2018/03/moartea-lui-stalin-65-de-ani-de.html

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-65-de-ani-de-la-moartea-lui-stalin-cat-era-de-malefic/

http://evz.ro/a-deschis-ochii-si-toti-au-inlemnit-de-frica-dezvaluiri-despre-moartea-lui-stalin-video-1026.html?v=347635&page=2

Ne-a părăsit la vârsta de 91 de ani, marele istoric Dinu C.Giurescu. VIDEO

Istoricul Dinu Giurescu s-a stins din viață marți, 24 aprilie 2018.Decesul său a survenit din „cauze naturale”, pe fondul vârstei înaintate și a unor afecțiuni mai vechi. A fost operat pe cord în 2014 la o clinică Sanador din Capitală.

Era reprezentantul celei mai vechi familii de istorici români, cunoscut încă din tinerețe ca opozant al comunismului. A fost nepotul istoricului Constantin Giurescu şi fiul istoricului Constantin C. Giurescu, fost deţinut politic.

 Dinu C. Giurescu s-a născut 15 februarie 1927 în Bucureşti. A fost licenţiat al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, 1950.

În anul 1968, a obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie şi a fost profesor la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie.
 În 1988 a emigrat în Statele Unite unde a publicat o amplă lucrare despre regimul Ceaușescu, dar în 1990, imediat după căderea regimului comunist, s-a întors în ţară.

În 2012 a fost ales deputat de București din partea Partidului Conservator,  vicepreședinte al Partidului Conservator,iar un an mai târziu a devenit vicepreședinte al Academiei Române.

 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) deţine documente detaliate legate de o colaborare a sa cu Securitatea, însă a considerat că nu a fost colaborator.

Istoricul Dinu C. Giurescu a publicat  peste 30 de volume de autor şi volume în colaborare şi a semnat zeci de prefeţe sau postfeţe,articole, îngrijiri de ediţii,  fiind de asemenea, autorul (în colaborare) a două manuale didactice.

Între lucrările publicate de marele nostru istoric se evidenţiază:

• Giurescu, Dinu C (1962), „Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu”, Studii și Materiale de Istorie Medievol. 5: pp. 353–504

• „Istoria ilustrată a românilor” (1981); colaborare cu Constantin C. Giurescu

• Giurescu, Dinu C. (1996), Guvernarea Nicolae Rădescu, București: Editura All

• „Imposibila încercare. Greva regală, 1945” (1999);

• „România în al doilea război mondial” (1999);

• „Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002) etc.

• „Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962 – 1972”, în colaborare cu Mircea Malita, 2012

• „Lichidatorii. România în 1947”, Colecția “Biblioteca de istorie a României. ”Editura Enciclopedică. București, 2012, potrivit wikipedia.org. 

Academicianul Dinu C. Giurescu a fost coordonatorul volumului „Istoria României în date” apărut în 2003 la Editura Enciclopedică, precum şi al volumului „România şi comunismul: o istorie ilustrată” (autori Alexandru Ştefănescu şi Ilarion Tiu, Editura Corint), lansat la 10 iunie 2010 la Salonul Internaţional de Carte Bookfest. La 26 noiembrie 2011 a fost lansat, la Târgul de Carte „Gaudeamus”, volumul „O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti (1862-1947)”, ediţia în limba română, avându-i ca autori pe Dinu C. Giurescu, Rudolf Dinu şi Laurenţiu Constantiniu (ediţia în limba engleză a apărut în decembrie 2010), scrie agerpres.ro.

În 2013 şi-a donat întregul fond de carte, constituit din mii de volume, Bibliotecii Judeţene ”Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. 

A primit de la Regele Mihai I decoraţia “Nihil sine Deo”.

Academicianul  a fost făcut în anul 2017 cetățean de onoare al Bucureștiului.

 Dinu C. Giurescu a fost unul dintre cei mai mari istorici români şi un profesor de incontestabilă reputaţie, a subliniat Academia Română, într-un mesaj transmis la moartea academicianului.

După plecarea dintre noi a  marelui român care a fost Dinu C.Giurescu, România a rămas o ţară mai tristă şi mai săracă în patrioţi adevăraţi…

Dumnezeu să-l odihnească !