CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM RĂMÂNE CU DATORIILE ISTORICE ALE GERMANIEI FAȚĂ DE NOI?

Să nu uităm! Klaus Iohannis a renunțat la datoria istorică a Germaniei față  de România de 19 miliarde de euro - Glasul Ploieștean

„Germania, o țară care ne-a ramas de trei ori datoare” sau Ländlerul nefiresc româno-german, o analiză de Radu Golban
 

O țară care ne-a ramas de trei ori datoare, la propriu, in ultima suta de ani se erijeaza mai nou in promotor al luptei anti-coruptie prin mandate de perchezitie si virtuti etnice, sub impactul rezultatului recentelor alegerile prezidentiale.

O tactică indoielnică, ascunsa mereu dupa paravanul corectitudinii si pretextul bunelor relatii economice.

Incă de la cel mai renumit ministru al afacerilor externe al Berlinului, Gustav Stresemann, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, aflam in 1926 vis-a-vis de o datorie istorica a Germaniei fata de Romania, ca subiectul trebuie omorat prin bani oferiti cercurilor politice din tara.

Citind presa germana, mesajul este cat se poate de limpede: valorile germane impotriva coruptie nu sunt doar o incercare de a continua campania de virusare informativa a unei lumi cu mitul corectitudinii pe baza etnica, dar si o aroganta de a pune intregul popor roman sub acuzatia generala de a fi corupt.

Trist ca mai bine de saizeci de ani de integrare europeana par sa nu fi deschis Berlinului spiritual noi oportunitati de a-si promova imaginea magulitoare in Europa. Fixatia cu obstinatie a Germaniei pe niste leacuri otravitoare, prin care „promotori ai corectitudinii” doreau sa vindece omenirea intr-un trecut intunecat si pentru care au mai pierdut doua razboaie mondiale, revin in voga.

Ecoul in presa germana al victoriei Domnului Klaus-Werner Iohannis exprima interesul deosebit al Berlinului in maniera traditionala bine cunoscuta din istorie, numita prin eufemism „penetrare pasnica”. Consecinta directa fiind instrumentalizarea de catre Germania a aspectului etnic in relatia cu Bucurestiul. De aceea noul presedinte ales trebuie sa fie extrem de circumspect la asemenea avansuri toxice deoarece lupta informativa a Berlinului impotriva Romaniei a intrat intr-o noua dimensiune.

In primul rand domnul Iohannis este cetatean roman ales de o majoritate in functia de presedinte al tarii. Din aceasta pozitie are capacitatea sa raspunda asalturilor externe, inclusiv germane la cele mai delicate subiecte. Pentru a intelege mecanismul subtil de cotropire informativa a spatiului vital german pana la gurile Dunarii trebuie sa remarcam recrudescenta practicilor de culpabilizare istorica a Romaniei si romanilor din ultimul secol.

Dupa ce au ingropat pe urma cliringul bilateral (1936-1944) a doua datorie de miliarde de euro fata de Romania au folosit cu succes arma culpabilizarii unui intreg popor si a victimizarii Germaniei. Cea mai reusita actiune fiind implantarea romanilor constiinta de tradatori prin actul de la 23 august, prin care am fi suparat Germania. Doar asa se explica de ce in scoli copiii nu invata ca Romania de fapt nu a tradat poporul german ci la ajutat sa scape de un tiran, sau ca un Hohenzoller a incetat razboiul si nu un Popescu, iar ca Italia si Finlanda au iesit din razboi mult inaintea noastra si ca ar fi fost cazul sa contabilizam si noi ciopartirea teritoriala a tarii impusa de Berlin inaintea razboiului.

Cea mai recenta operatiune de culpabilizare a Romaniei consta in promovarea mitului vanzarii etnicilor germani de catre comunisti.
Capitol deschis, de altfel in 1997, prin scuza neinspirata a guvernului Romaniei pentru „vanzarea” sasilor si svabilor. Prost inspirat si prost informat demers pentru ca izvoraste din necunoasterea faptului ca Hitler ii transformase in 1934 si pe etnicii germani din Romania in nemti dupa definitia Reichului. Astfel contra unei sume pentru Germania totusi modesta de aproximativ 8000 de marci, Bonnul delimita intr-un fel dupa criterii etnice un spatiu vital si totodata isi asigura forta de munca cu imigranti bine calificati si vorbitori de limba germana. Asa a fost compensat efectul demografic de dupa razboi, asigurandu-se totodata Germaniei divizate postbelice si statutul de victima.

De fapt este insa o abordare de tip dublu standard. Mitul traficului cu etnici germani il demonteaza insasi sistemul fiscal al Germaniei care pana in zilele noastre percepe „o taxa de goana” pentru proprii cetateni dornici sa paraseasca tara catre destinatii mai atractive. Daca Germania impoziteaza patente, brevete sau succesiuni pana la zece ani dupa parasirea tarii, de ce n-ar fi fost indreptatita sa perceapa si Romania o taxa pentru educatia oferita emigrantilor.

Domnul Iohannis are asadar sansa unica in istorie de a ajunge cu Germania politica la pace (o pace care oricum nu a fost incheiata nici pana acum cu Berlinul prin tratat). Ar reprezenta si o pace simbolica si de impact cu Germania mitologica din mintea romanilor.

Sursa: corectnews.com prin R.B.N. Press (https://romaniabreakingnews.ro/germania-o-tara-care-ne-a-ramas-de-trei-ori-datoare).

 
NOTĂ:

Radu Golban este un economist român  care a descoperit că Germania ne datorează 19 miliarde de euro, din acordurile comerciale bilaterale încheiate înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial. S-a nascut in 18 noiembrie 1973 la Timisoara și  trăit şi studiat în Germania, Elveţia şi România.

 In 1988 a emigrat în Germania, impreuna cu familia.. Iată  în continuare, câteva repere despre Radu Golban:

  • Este absolvent al Universitatii „Albert-Ludwigs” din Freiburg,Germania, Facultatea de Filozofie, specializarea: Politica stiintifica si drept, promotia 2000.
  • Absolvent al Programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universitatii din Basel, Elvetia, promotia 2002.
  • Absolvent al programului doctoral al Universitatii de Vest din Timisoara, titlul tezei de doctorat “Uniunea Europeana si monetara si Romania”, conducator stiinţific Grigore Silasi, anul sustinerii 2008.
  • Absolvent a mai multor cursuri de specializare în domeniul integrarii europene.
  • A avut o activitate de cercetare si predare la Universitatea de Vest din Timisoara, din 2002 (Scoala de Inalte Studii Economice Comparative din Timisoara) pana in 2012 care s-a concretizat in trei carti ca prim autor, si peste 20 de lucrari stiintifice publicate in reviste recunoscute.

Radu Golban a descoperit in timp ce isi facea documentarea pentru teza doctorală ca Germania are o datorie istorica catre Banca Nationala a Romaniei.

Ca nemtii au incercat sa o “deconteze” fie prin decontarea din soldul curent a stationarii trupelor pe teritoriul Romaniei, fie prin achitarea unor datorii ale Romaniei fata de Germania in 1944 tot din soldul curent.

In 1935, Romania si Germania au semnat un acord prin care se stabilea ca platile dintre cele doua tari, provenind din schimbul de marfuri si din alte obligatii de stat si particulare, sa fie efectuate prin cliring bilateral intre Banca Nationala a Romaniei si Casa de compensatie germana.

Datoria descoperita de Radu Golban este un varf din cliringul necompensat.

Si ca să terminăm aceasta scurta si incompleta incursiune in biografia lui Radu Golban, iata ce crede chiar el despre descoperirea sa:

Din moment ce traim intr-o perioada politica extrem de tensionata, eurosistemul se poate prabusi de pe o zi pe alta. Probabil, tind sa cred, chiar daca am descoperit aceste creante, ca nu este cel mai favorabil moment de a discuta despre o datorie istorica a Germaniei fata de Romania„.

 Destul de trist, dar adevarat.

În sprijinul afirmațiilor d-lui Golban vine și 

 Germania e chiar singurul exemplu de ţară care de-a lungul istoriei nu şi-a plătit niciodată datoriile externe. Nici după primul, nici după al doilea Război Mondial. Totuşi, au reuşit frecvent să determine alte naţiuni să plătească, aşa cum s-a întîmplat după războiul franco-prusac din 1870, cînd au cerut despăgubiri masive şi le-au şi primit. Statul francez a suferit timp de decenii din cauza acestei datorii. Istoria datoriilor publice e plină de ironii. Foarte rar are de-a face cu ideea noastră despre lege şi ordine.

Cînd aud germanii zicînd că ţin la o fermitate morală în ce priveşte datoria şi că vor ca datoriile să fie date înapoi, mă gîndesc: ce glumă! Germania chiar este ţara care nu şi-a plătit niciodată datoriile. Nu are căderea să le ţină lecţii altor naţiuni.

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/21/germania-este-datoare-vanduta-romaniei/

27/01/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum ar putea recupera Romania cele 18.8 miliarde de euro,datorate de Germania din perioada nazista ?

Cum ar putea recupera Romania de la Germania cele 18.8 miliarde de euro, reportate din perioada nazista. Cercetatorul Radu Golban in dialog cu analistul Corneliu Vlad

– Domnule Radu Golban, toată presa vorbeşte despre recent descoperita datorie a Germaniei de circa 18 miliarde de euro faţă de România. Acest fapt ne-a determinat să luăm legătura cu dumneavoastră în scopul clarificării chestiunii în speţă. Cititorii noştri se întreabă cine sunteţi dumneavoastră.

– Sunt la origine român, stabilit din 2003 în Elveţia. M-am născut la Timişoara în 1973 şi am emigrat cu familia în Germania în 1988. După terminarea liceului, am absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii „Albert-Ludwigs“ Freiburg, Germania, specializarea Politică ştiinţifică şi drept, promoţia 2000. Sunt absolvent al programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universităţii din Basel, Elveţia, promoţia 2002. În 2008 mi-am susţinut doctoratul în economie, domeniul integrare monetară, la Universitatea de Vest din Timişoara.

– Cum aţi ajuns la această surprinzătoare datorie a Germaniei?

– Pentru elaborarea cărţii „UEM – încotro?“ (publicată în acest an în cadrul unei prestigioase edituri din România), împreună cu doamna conf. univ. dr. Mihaela-Brînduşa Tufose, coautor al lucrării anterior menţionate, am analizat şi structurile de colaborare monetară din Europa din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Cu surprindere am sesizat existenţa unui model de colaborare monetară impus de Germania nazistă în Europa. Acest sistem bazat pe cliring şi cursuri de schimb fixe ne-a trezit interesul în mod special. Mai ales extrasul de cont al Casei de compensaţie a Germaniei, o instituţie pe lângă Reichsbank, a stat în centrul atenţiei, deoarece prezintă soldurile Germaniei faţă de ţările asociate în acest model de colaborare. Suma de 1,126 miliarde Reichsmark evidenţiată în acest extras de cont a reprezentat la început doar o constatare şi un argument în cadrul tematicii cărţii; ulterior a devenit o provocare.

– Puteţi să ne explicaţi şi să precizaţi ce înseamnă un contract de cliring?

– Lipsa acută de valută a Germaniei în urma Primului Război Mondial a determinat încheierea de contracte nonvalutare bazate pe schimburi de mărfuri între Germania şi alte state. Un asemenea acord a fost încheiat cu România deja din anul 1935. Prin acest acord s-a stabilit ca plăţile dintre România şi Germania, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană.

Printr-o clauză, Banca Naţională a fost însă obligată să achite exportatorii din România, chiar dacă sumele necesare pentru aceasta depăşeau vărsămintele în lei ale importatorilor. Deoarece Germania hitleristă importa din România mai mult decât exporta, această obligaţie, la început limitată ca sumă, a ajuns în anul 1942 să nu mai aibă nicio limită convenţională de sumă. Fluxul de mărfuri româneşti spre Germania, fără un flux corespunzător dinspre Germania spre România, s-a soldat cu sărăcirea de mărfuri a populaţiei româneşti, cu o creştere a inflaţiei şi cu o creanţă în mărci nevalorificabilă a BNR faţă de Casa de compensaţie germană. Această creanţă a reprezentat un credit forţat în mărfuri acordat economiei germane de economia românească. Deşi au existat preocupări şi intenţii concrete pentru frânarea creşterii soldului (ca urmare a schimbului neechivalent cu Germania), acestea au fost respinse sau doar formal acceptate de către Berlin. La data de 7 septembrie 1944, datoria Germaniei faţă de România a ajuns la suma de 1,126 miliarde Reichsmark.

– Această datorie nu s-a prescris după război?

– Consider oportună prezentarea cadrului legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale cu România. În primul rând, invoc articolul 28, paragraful 4, din Tratatul de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate, adoptat în 10 februarie 1947, la Paris, care prevede: Fără a prejudicia dispoziţiunile de mai sus, precum şi orice alte dispoziţiuni luate în favoarea României şi a cetăţenilor români, de către Puterile ocupante ale Germaniei, România renunţă, în numele său şi în numele cetăţenilor săi, la orice pretenţiuni împotriva Germaniei şi a cetăţenilor germani, pendinte la 8 mai 1945, cu excepţiunea pretenţiunilor rezultând din contracte şi alte obligaţiuni anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată.

Această renunţare va fi considerată ca înglobând creanţele, toate pretenţiunile interguvernamentale în legătură cu aranjamentele încheiate în cursul războiului, precum şi toate pretenţiunile cu privire la pierderi sau daune ivite în timpul războiului.
Aşa cum reiese din reglementările Tratatului, soldul României nu s-a prescris; mai menţionez că Tratatul a fost ratificat prin Legea nr. 304/30.08.1947 (publicată în „Monitorul Oficial“ nr. 199/30 august 1947), care reia precizarea că România renunţă la orice pretenţii împotriva Germaniei, vizate fiind totalitatea angajamentelor ce decurg din relaţiile derulate în perioada 1 septembrie 1939-8 mai 1945.
Doresc să precizez că, în cadrul conferinţei de la Londra, din anul 1953, când Germania şi-a asumat întreaga răspundere şi responsabilitate pentru toate datoriile Reichului, a lămurit şi problema soldurilor deficitare rezultate din operaţiunile de cliring derulate cu Belgia, Franţa, Elveţia, România etc.

Motivul pentru care România nu a participat la conferinţa de la Londra se bazează pe art. 5 alineatul 4 al Tratatului acestei conferinţe, care este identic cu articolul 28 din Tratatul de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate. Ambele acte normative exonerează Germania de plata despăgubirilor aferente perioadei 1.09.1939 şi 8.05.1944. Conform jurisdicţiei germane, art. 5. alineatul 4 este legea de internalizare a Tratatului de Pace de la Paris în legislaţia germană.
În concluzie, acest sold este descoperit şi în ziua de astăzi. Este bine de ştiut că această sumă nu reprezintă nicio despăgubire de război.

– Cum aţi ajuns la această imensă sumă de 18,8 miliarde euro?

– Plecând de la aprecierea că 1 Reichsmark este evaluat, în prezent, la 3,3 euro, se poate calcula, estimativ, valoarea cuantumului datoriei: 3,717 miliarde euro, fără a mai adăuga şi dobânda aferentă celor 66 de ani – din 1944 până în 2010; fără a ne lansa într-un calcul matematic costisitor de actualizare, ci doar dacă am calcula o dobândă moderată de doar 2,5% pe an, se poate aprecia că valoarea totală a datoriei (suma iniţială şi dobânda capitalizată) se ridică la 18,88 miliarde euro. Walther Funk, ultimul preşedinte al Reichsbankului, a precizat înaintea încheierii războiului că problema datoriilor Germaniei o reprezintă soldurile dezechilibrate. Pentru consolidarea acestor datorii a propus oarecum internaţionalizarea acestora prin diferite bonduri la o dobândă de 4%. În concluzie, datoria Germaniei ar putea fi chiar mult mai mare.

– Ce şanse credeţi că are România de a recupera această datorie?

– România ar putea solicita punerea în funcţie a sistemului de rezolvare a disputelor prevăzut la Conferinţa de la Londra pentru cazuri similare sau ar putea iniţia un proces la Haga. Dar mai întâi de toate ar fi bine să ducă tratative directe cu Germania. Plecând de la ideea că, începând cu anii ‘70, mai multe ţări est-europene (chiar şi România) au cerut de la Germania, din păcate, doar despăgubiri, şi nu lămurirea soldurilor de cliring, şi că Germania a exercitat o presiune mare asupra lor, ar fi bine ca astăzi, tratativele să fie aduse în atenţia publicului. România nu are avea nimic de ascuns, ci doar de profitat de transparenţa maximă în aceste demersuri oficiale.

Să nu uităm că Germania este o ţară cu un codex moral recunoscut, care se manifestă şi prin demersurile partidului „Die Linke“, partid cu 12% din Bundestag, în lămurirea acestei creanţe. În urmă cu aproape două luni, am luat direct legătura cu doamna Ulla Jelpke, membru al Bundestagului, deoarece se ocupa în mod special de probleme legate de despăgubiri ale victimelor celui de al Doilea Război Mondial. În urma interpelării făcute de doamna Ulla Jelpke în Bundestag, a fost iniţiată la data de 20 august a.c. şi o anchetă parlamentară pe acest subiect, semnată în numele întregii fracţiuni chiar de şeful partidului, dr. Gregor Gysi. Răspunsul guvernului german se aşteaptă în timp de o lună.

 

Sursa:Ziarul CURENTUL

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/21/germania-este-datoare-vanduta-romaniei/

si

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/27/datoria-istorica-a-germaniei-fata-de-romania-si-discutiile-care-ar-trebui-sa-urmeze/

27/08/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: