Obiceiuri strmăvechi româneşti – Plugul si pluguşorul

Plugul si pluguşorul copiilor

 

 

 

 

In ajunul Anului Nou, in Moldova, cete de flacai si de barbati de curand insurati pleaca cu

 

Urarea de plugusor este de fapt un adevarat poem care deschide cu har, recurgand la elemente fabuloase, toate muncile agricole un obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva, trecut printr-un rit de fertilitate,ajuns o urare obisnuita de recolte bogate in anul care abia incepe.

Obiceiul contribuie la veselia generala a Sarbatorilor de Anul Nou, colorand desfasurarea acestei sarbatori cu acele elemente care ilustreaza una dintre principalele ocupatii ale poporului nostru – agricultura.

Plugusorul, o colinda agrara

Plugusorul este un obicei agrar, practicat de romani cu prilejul Anului Nou , cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca.

Plugusorul o colinda agrara  avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita la  aceasta colinda.

Se recita din casa-n casa in Ajunul Anului nou, seara, sau pana in dimineata de An Nou.

Este  practicat de copii sau adolescenti, dar se spune ca, mai demult, il practicau numai barbatii in puterea varstei ieseau cu Plugul.

În zilele noastre, in ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, „Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe.

Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.

La sate, „Pluguşorul” este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

„Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug”, sunt primele versuri ale Pluguşorului, care tradiţional se cântă în ultima zi a anului.

Izolat (in judetele Botosani si Galati) este consemnata si prezenta femeilor in ceata. In general, se practica in cete mici, de 2-3 insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf.

Recitarea textului este insotita de sunet de clopoteil de  buhai si de pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului, apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

Unii cercetatori leaga obiceiul de inceputul primaverii, cand se sarbatorea, mai demult, Anul Nou. Odata cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune ca a migrat si obiceiul. Ca rasplata, colindatorilor li se dadeau colaci, fructe, bani, carnati, pentru care se multumea.

In prezent, plugusorul este mult utilizat pentru felicitarea autoritatilor si intens mediatizat, ca si majoritatea obiceiurilor romanesti de iarna.

Pe la case, in sate si la orase, se practica in cete mici, de copii, pana in dimineata Anului Nou. In unele locuri se mai practica Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flacai. Dar in Moldova, Muntenia si Nordul Dobrogei acesta a fost inlocuit de buhai.

In dimineata Anului Nou, ca o continuare a Plugusorului, copiii umbla cu semanatul. Ei arunca seminte de grau, porumb sau orez prin case si peste oameni.

Rostesc o urare scurta prin Bucovina („Sanatate! Anul Nou!”), primind in schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent insa s-a generalizat formula de la Sorcova, prezenta, initial, in centrul Moldovei: „Sa traiti/ Sa-nfloriti/ ca merii, / ca perii, / In mijlocul verii, / ca toamna cea bogata / De toate-ndestulata!”.

http://folclor.net/uraturicolinde/ Dr. Iuliana Bancescu / Dr. Iuliana Bancescu

 

 

 

 

 

 

 

Plugusorul

Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu-manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascutati:

S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a incalecat
Pe-un cal invatat,

Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frau de matasa,
Cat vita de groasa.

Si in scari s-a ridicat,
Ca s-aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-n curand s-a apucat,

Campul neted de arat,
În lungis
Si-n curmezis
S-a apucat intr-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte tintatei.
Manati flacai: hai, hai!

Ziua toata a lucrat,
Brazda neagra a rasturnat
Si prin brazde-a semanat
Grau marunt si grau de vara,
Sa dea Domnul sa rasara.

Si cand lucrul a sfarsit
Iata, mare, s-a starnit,
Un vant mare pe pamant
Si ploi multe dupa vant,

Pamantul de-a racorit
Si samanta a-ncoltit
La luna, la saptamana
Îsi umplu cu aur mana.

Si se duse ca sa vada
De i-a dat Dumnezeu roada
Si de-i graul rasarit
Si de-i spicul aurit.
Manati flacai: hai, hai!

Traian iute s-a intors…
Si din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian:

Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.

El voios a-ncalecat,
La Tighina a plecat
Si otel a cumparat
Ca sa faca seceri mari
Pentru seceratori tari.
Si sa faca seceri mici
Pentru copilasi voinici.

Si-a strans fineSi vecine
Si vreo trei babe batrane,
Care stiu randul la pane;
Si pe camp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pamantului in racoarea vantului.

Ei cu stanga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan inaintau
De parea ca inotau.
Manati mai: hai, hai!

Altii in urma lor legau
Si clai mandre ridicau,
Apoi carele-ncarcau
Si pe toate le carau
În capul pamantului,
În bataia vantului.

Arie pe loc faceau
Si graul il treerau;
Harabale incarcau
Si la moara le porneau.

Si turnau deasupra-n cos
Grau maruntel de cel ros,
De sub piatra in covata
Curgea faina curata.

Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Si voios se inturna.

Iara mandra jupaneasa
Auzea tocmai din casa
Chiotul flacailor
Scartaitul carelor.
Manati mai: hai, hai!

În camara ea mergea
Si din cui isi alegea
Sita mare si cam deasa
Tot ca panza de matasa

Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pane plamadea
Si-o lasa pana dospea;

Colacei ca invartea
Pe lopata mi-i culca
Si-n cuptor mi-iarunca;
Apoi iara cu lopata,
Rumeni ii scotea si… gata!

Atunci ea-mpartea vreo cinci,
La flacaii cei voinici
Si-mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Manati mai: hai, hai!

Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mandre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s-avem parte si noi.

Sa va fie casa, casa;
Sa va fie masa, masa;
Tot cu mesele intinse
Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti,
Sa va gasim infloriti,

Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata
De toate-ndestulata.
Aho, aho!

 

 

Datini stravechi românesti – Sorcova. VIDEO

Sorcova, ca pomii sa-nfloriti si ca ei sa-mbatraniti !

Anul Nou este marcat in comunitatea romaneasca, de urarile  cu plugusorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca si jocurile mimice cu masti de animale, sau personaje taranesti.

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul.

Cantecele respective atrag norocul sau binecuvantarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza.

Trebuie spus ca Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului.

 

Aparținând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor si este un obicei augural din ciclul manifestărilor închinate întâmpinării Anului Nou si se se practică de către un băiat, iar gazdelor li se adresează urări de bun augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea:

In vechime se colinda cu o mladita inmugurita de mar. Ea se punea in apa in noaptea Sfantului Andrei si pana in ziua de Sfantul Vasile, era inflorita. Asa ne explicam si de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar.

Astazi sorcova este confectionata dintr-un bat, in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata care  incearca sa  imite aspectul de floare.

Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.

Cu sorcova se batea de mai multe ori umarul unei  persoane, imitand întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui sorcovit.

Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării Sorcovei.

 Ziua cand copiii mergeau cu sorcova era dimineata de Anul Nou, iar textul  rostit  variază ușor în funcție de regiune.

 

 

Iată una din variante:

 

 

„Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir”
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani !”

 

 

 

 

Martisorul – o traditie romaneasca straveche. VIDEO

 

Martisorul este o sarbatoare veche de mii de ani , specifica noua  romanilor.

 La inceput martisorul era  o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoaricica  facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), care  semnificau  victoria  vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii, fiind  purtata in general de persoanele mai plapande (copii si fetele tinere).. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata.

Moneda de aur era asociata soarelui,martisorul ajungand  sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint,

 Exista e asemenea credinta  conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire .

Cele mai vechi dovezi arheologice ale acestei tradiţii au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, în judeţul Mehedinţi.

La Schela Cladovei a fost descoperită cea mai veche civilizaţie a Europei, cu o vechime de aproximativ 10.000 de ani.

Probabil ca nu toti dintre cei care daruiesc sau primesc  martisoare de 1 martie  cunosc povestea martisorului ,ori s-au intrebat ce semnifica  si care este originea  traditiei  daruirii si purtarii  martisorului…

Principala semnificatie a martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii si al revenirii la viata Despre Martisor sunt multe legende care incearca sa explice originea si care se pierd in negura timpurilor.

Traditiile si cultura romaneasca pastreaza  cu grija memoria stramosilor , astfel ca printre miturile importante ale romanilor il vom intalni alaturi de “Miorita” si pe cel al “Babei Dochia”, aceasta fiind in stransa legatura cu data de 1 Martie si cu martisorul.La geto-daci anul nou incepea la 1 martie,calendarul lor popular avand doua anotimpuri: vara si iarna.

Martisorul era daruit in zorii primei zile din Martie si  se purta o  saptamana sau doua, uneori chiar pana la vederea primului pom inflorit, apoi se atarna de ramurile inflorite, crezandu-se ca tot astfel va fi si anul celui care l-a purtat. De  la o  regiune la alta  remarcam  si cateva particularitati.

Astfel,in Dobrogea martisorul era purtat  pana la venirea berzelor, apoi era aruncat spre inaltul cerului ca norocul sa fie “mare si inaripat”.

In satele Transilvaniei, martisorul rosu-alb din lana se agata la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la tortile galetilor, pentru indepartarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vietii, a puterii regeneratoare care se credea ca ar fi stimulata prin insasi “culoarea vietii”.
Prima zi a lui Martie se numea in calendarul traditional al satelor carpatine si Drogobete, cand fetele se spalau “cu apa de omat” ca sa fie “curate, frumoase, albe ca neaua”.

Bihorenii credeau ca insasi apa de ploaie adunata de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos si sanatos, iar in Banat ,datina spune ca fetele sa adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure, sa se spele pe obrajori rostind descantecul de dragoste al drogobetelui:
“Floare de fraga/ Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.

Este interesant de stiut ca in  vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva- si  se purta  pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se auzea cucul cantand, infloreau ciresii, veneau berzele sau randunelele.

Atunci, martisorul  se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, sau  era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele”. 

        In zilele noastre martisoarele si-au pierdut  din semnificatie si simbolistica…Ele se confectioneaza dintr-o mare varietate de materiale,inclusiv din mase plastice sau sticla.

In vechime stramosii nostri ii atribuiau martisorului  puteri magice  Acum noi nu mai credem in puterile sale magice ,dar din semnificatia martisorului a ramas   asocierea lui cu bucuria  venirii primaverii ,dorinta de a purta  noroc,de a aduce fericire , sentimentul de iubire ,simpatie,prietenie al celui care il daruieste doamnelor si domnisoarelor dragi.

Timpurile se schimba,dar traditia martisorului strabate vremurile ramanand de la o generatie la alta  simbolul peren al iubirii fata de doamnele noastre si al bucuriei reintalnirii cu Primavara.

Simbolic,martisorul este si  una din legaturile noastre  cu cei de demult si cu cei care vor veni .E putin lucru ?