ZIUA DE 15 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 15 februarie în istoria noastră

1690:  S–a încheiat la Sibiu, tratatul secret între Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi împăratul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană Lepold I, dinastia Habsburg.

În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.

Constantin Cantemir (n.1612- d.1693), a fost domn al Moldovei intre 1685-1693 și tatăl lui Dimitrie Cantemir si al lui Antioh Cantemir, urmașii săi la tronul Moldovei. 

 Tratatul cuprindea 5 articole, iar clauzele acestui document prevedeau garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice în Moldova, ajutor reciproc în caz de invazie polonă.

Moldova urma, de asemenea, să sprijine acțiunile antiotomane ale habsburgilor, după ce forțele imperiale vor ajunge la Brăila sau Siret.

În schimbul celor enumărate anterior, Moldova se obliga să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni.

Articolul al doilea al tratatului prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare (Antioh) i se va conferi titlul de conte”.

1794: S-a născut la Abrud, arhiepiscopul Alexandru Şuluţiu-Şterca, primul mitropolit greco-catolic („unit”) din Transilvania (din 1855); (m. 7 septembrie 1867, Blaj).

 A studiat în Abrud, Alba Iulia și Seminarul teologic din Blaj. După căsătorie și hirotonire a fost numit preot capelan la Bistra, dar a rămas văduv. 

A fost promovat paroh și protopop, a fost transferat paroh în Șimleu și vicar foraneu al Silvaniei. A fost ales episcop la Blaj și întâiul mitropolit după restaurarea Mitropoliei românești a Transilvaniei.

A lăsat ca fundații domeniile sale de la Cenade, Șpring și Vidrasău, „pentru văduvele preoților, pentru studenți și alte scopuri culturale” visând înființarea unei universități românești. A lucrat și luptat fărăpreget pentru drepturile politice ale românilor. A fost distins cu mai multe titluri, ordine și medalii ale vremii.

1823: S-a născut la Gârcina, Neamț, episcopul ortodox Melchisdec (Mihail) Ștefănescu, episcop, istoric şi profesor, primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864). A decedat la Roman, Neamț, la 16 mai 1892).

A fost unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei și a  contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române. A studiat la Seminarul de la Socola, apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848–1851), unde a obținut titlul de magistru în teologie și litere.

În anii 1823-1892 Melchisedec Ștefănescu a fost profesor la Seminarul de la Socola, profesor și director la Seminarul din Huși, locțiitor de episcop la Huși, locțiitor, apoi episcop eparhiot al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail, episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte. Însuflețit patriot, a fost ales membru în Divanul Ad-Hoc, a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și războiul de independență, a fost ministru al Cultelor, membru de drept în Senatul României.A devenit membru titular (din 1870) al Academiei Române și vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885).

A avut contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR).

A fost supranumit  „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor“.

1834: S-a născut la Piatra Neamț, Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal, deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri.

În 1865 s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti). A fost membru fondator al Societăţii Academice Române (1867); vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori; (m.22 noiembrie 1901, București).

1838 (15/27): S-a născut la Cernăuți, în Bucovina anexată de Austria, preotul profesor Eusebiu Popovici, specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, în istoria bisericii şi în drept bisericesc, membru de onoare al Academiei Române din 1908; (m. 28 septmbrie 1922, Cernăuți).

A tradus în limba română „De Bello Gallico” de Cezar şi „Exerciţii pentru sintaxa limbii latine” de Hauber. În 1863 a fost hirotonit preot, apoi promovat protopresbiter și arhipresbiter stavrofor. A fost custode al Bibliotecii de Stat din Cernăuți, profesor suplinitor la catedrele de Vechiul Testament și Limbi Semitice și Istorie Bisericească și Drept canonic ale Institutului teologic din Cernăuți, apoi, din 1875, profesor titular la Catedra de Istorie Bisericească a Facultății de Teologie a Universității din Cernăuți.

A fost de șase ori decan al Facultății și de două ori rector al Universității. Profesor renumit, specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, în istoria bisericii și în drept bisericesc, a predat, în limba germană, cursul de Istorie Bisericească Universală, cel mai complet pentru vremea aceea din Răsăritul Ortodox (tradus apoi în limbile română, sârbă și bulgară); de asemenea, a fost autorul a numeroase studii publicate în revista Candela, în Archiv für Katholisches Kirchenrecht din Mainz etc.. După moartea soției s-a călugărit, ajungând arhimandrit de scaun (vicar) al Arhiepiscopiei Cernăuților (1913–1918).

1840: S-a născut la Craiovga, Titu Maiorescu, întemeietor al criticii literare româneşti moderne, fondatorul societatii literare Junimea, membru fondator al Societăţii Academice Române, fost  preşedinte al Consiliului de Miniştri al Romaniei.În 1858 a absolvit studiile liceale la Academia Tereziană, la Viena, ca șef de promoție. S-a înscris la Universitatea din Giessen, unde în 1859 a obținut titlul de Doctor în Filosofie cu distincția Magna cum laudae.

A continuat studiile la Universitatea Sorbona din Paris, unde a obținut licența în Litere, Filosofie și Drept (1861).

A fost prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române și întemeietor al criticii românești moderne. Maiorescu a fosto personalitate remarcabilă a României de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutului secolului XX, autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic. A fost unul dintre fondatorii Societății Junimea.

Din opera literară se evidențiază : O cercetare critică asupra poeziei române, Direcția nouă în poezia și proza română, Comediile domnului Caragiale, Eminescu și poeziile sale, Povestirile lui Sadoveanu, Retori, oratori, limbuți, Beția de cuvinte.

De-a lungul vieții a scris permanent în Jurnalul său, pe care l-a început din perioada studiilor la Viena.

Acesta se întinde pe zece volume, fiind cel mai lung jurnal intim din literatura română.

A murit pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

1841: S-a născut istoricul Mihail C. Suţu; a pus bazele unei cercetări numismatice sistematice şi istorice, înscriindu-şi numele între primii numismaţi din sud-estul Europei; a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi; membru titular al Academiei Române din 1909; (m. 1933).

1843 : Consistoriul din Blaj cerea episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligativitatea limbii maghiare în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc, lege votată de Dieta Transilvaniei.

1850: S-a născut Ion Andreescu, pictor român,  membru post- mortem al Academiei Române ; (d. 1882).

Ion  Andreescu, autoportret

1851: S-a născut la Iași, Spiru Haret, om politic liberal, organizatorul învăţământului românesc de după 1864, vicepreşedinte al Academiei Române.

A decedat la 17 decembrie 1912, la București.

A fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armeană,  renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori.Prin elaborarea și aprobarea legii învățămîntului din 1898, a reorganizat învățămîntul de toate gradele.

   A impus, pentru prima dată în România, obligativitatea învățămîntului primar și utilizarea acelorași programe școlare la sate și orase. A avut o însemnată contribuție în introducerea calendarului „pe stil nou”.

Teza sa a fost publicată în Annales de l’Observatoire de Paris, fiind primul român care a obținut un doctorat la Paris. 

Om politic liberal, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al Educației, pe care a deținut-o de trei ori. A predat Mecanica rațională la Facultatea de Științe, secția Fizico-Matematici, a Universității din București, dar și la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, a predat Trigonometria, Geometria analitică, Geometria elementară plană și în spațiu și Geometria descriptivă la Școala de poduri și șosele. A fost cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea .

1864: A apărut la Bucureşti, la iniţiativa unui grup de tineri ofiţeri, primul număr al revistei „România Militară”, ca publicaţie independentă, având inscripţionată pe copertă deviza: Ştiinţă, artă şi istorie militară. Revista a deveni  la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major al Armatei Române.

Până în anul 1989, a fost editată sub diferite titulaturi – „Revista militară generală”(1947–1948), „Cultura militară”(1948–1958), „Probleme de artă militară”(1958–1989).

Din anul 1990 poartă actuala denumire – „Gândirea militară românească” – şi are o periodicitate de şase apariţii pe an.

Publicaţie de teorie şi ştiinţă militară, editată de către Statul Major General al Armatei României, revista „Gândirea militară românească” se adresează atât corpului ofiţeresc, cât şi mediilor instituţionale guvernamentale şi neguvernamentale preocupate de problematica militară naţională şi internaţională.

1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la Bucureşti, “Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu (partea literară) şi a dr. Dimitrie Brândză (partea ştiinţifică).

1884: La București a fost celebrată de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli, Sfânta Liturghie Pontificală  pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif” (construită între anii 1873-1884, după planurile arhitectului vienez Friedrich Schmidt).

1896: S-a născut la București,  Ştefan S. Nicolau, medic român, membru al Academiei Române; (d. 1967).

Din inițiativa sa a fost înființat, în 1949, la București, Institutul de Inframicrobiologie (al doilea de acest fel din lume), pe care l-a și condus până la sfârșitul vieții. De asemenea, marele om de ştiinţă a înființat prima catedră de Inframicrobiologie din lume (azi Disciplina de Virusologie).

Ștefan S. Nicolau a fost un medic virolog, directorul Institutului de Inframicrobiologie din București, membru al Academiei de Științe Medicale din România, al Academiei de Științe din Moscova, al Societății Franceze de Hematologie, al Societății Franceze de Chimioterapie și Serologie, membru titular al Academiei Române (1948), președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române (1948-1966).

Principalele sale cercetări se referă la originea tisulară a imunității în viroze, septinevrita în viroze neurotrope, neuroinfecții, rikettsioze și pararikettsioze; a fost unul din promotorii concepției despre originea virală a cancerului. A publicat numeroase lucrări originale în domeniul herpesului, turbării, febrei aftoase, febrei galbene, hepatitelor virale.

1897: A murit prințul Dimitrie Ghica, fiul primului domn pământean al Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica ; (n. 1816).Dimitrie Ghica ; (n. 1816).

Dimitrie Ghica (n. 31 mai 1816) a fost prim-ministru al României din partea Partidului Conservator între anii 1868 și 1870 și primul președinte al Crucii Roșii Române.

1904: A apărut cotidianul cu orientare centru-stânga, Adevărul de dimineața

Ziarul l-a avut director pe Constantin Mille și a fost tipărit la Editura Adevěrul din București, cu întreruperi, până în 1938. A fost primul cotidian românesc matinal, ieșind de sub tipar la ora 5 dimineața. Începând cu data de 16/29 noiembrie 1904 și-a schimbat numele în Dimineața. Adevěrul de dimineața, iar din 8/21 decembrie 1904, Dimineața s-a separat total de Adevěrul, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii. A adus noutăți absolute în presa românească: primul ziar tipărit color, primul ziar care a avut suplimente dedicate femeilor, copiilor, dar și artei, a publicat primul roman foileton românesc și a susținut debutul multor scriitori români.

 1921: S-a născut în comuna Saveni, județul Botoșani, scriitorul Victor Em. Galan; (m. 1995).

După studii politehnice la Iași, Cernauți si Timisoara (1940-l944), a lucrat ca redactor la revista Gluma (1943-l944), unde debuteaza cu parodii, publicate sub pseudonimul V. Langa (1943); A fost redactor la ziarele Victoria (1945-l946), Cotidianul (1946) si Scînteia (1946-1965) și a colaborat la Contemporanul, Gazeta literara. Viața Româneasca etc.

A publicat volumele de proza: Caramidarii (1948), Calul lui Mos Eftimie (1950), Memoriile agentului electoral Teica Pasare (1950), Zorii robilor (1950), Baragan (MI, 1954-l959), romanele Zodia instrainarii (1966), Accidentul era inevitabil (1967), A treia Roma (1968) si Hramul Sfintului Nu (1969). A obținut Premiul de Stat (1950; 1954).
Victor Emil Galan este considerat de catre unii critici literari drept unul dintre scriitorii cei mai reprezentativi ai literaturii realist-socialiste.

1925: S-a născut Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor turc de origine română; specializat în istoria Imperiului Otoman; stabilit din 1942 în Turcia și din 1950 în SUA; (m. 2019).

1927: S-a născut la București, istoricul Dinu C. Giurescu, autor a  numeroase  studii şi cercetări privind istoria românilor.Provine dintr-o familie de mari istorici,fiind fiul lui Constantin C Giurescu şi nepot al lui Constantin Giurescu.

A studiat la Facultatea de Istorie din Bucureşti, luându-şi licenţa în anul 1955 şi în anul 1968 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie.

A fost profesor la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie între anii 1968-1987 și profesor universitar Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie în perioada 1990-1997.

A fost membru titular al Academiei Române din 2001, secţia Istorie şi Arheologie.

A  scris peste 30 de lucrări de autor şi în colaborare, a fost deputat în Parlamentul României şi a primit de la Regele Mihai I decoraţia “Nihil sine Deo”. 

A  editat documente diplomatice privind perioada postbelică; membru titular al Academiei Române din 2001; (m. 2018).

 Dinu C. Giurescu a fost şi deputat în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Partidului Conservator.

A demisionat din funcţia de deputat şi s-a retras din politică, fiind ales, pe 24 aprilie 2014, vicepreşedinte al Academiei Române, pentru un mandat de patru ani.

1931: A decedat la București, caricaturistul român Nicolae S. Petrescu-Găină (n. 31 martie 1871, Craiova, România), un premergător al caricaturii românești și în același timp „un excelent compozitor și creator de figuri”.

El a realizat caricaturile oamenilor politici din acele vremuri, ale sculptorilor, ale pictorilor și ale marilor intelectuali care au trăit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului următor. Toate caricaturile pe care Nicolae Petrescu le-a făcut au o incontestabilă valoare documentară și nu în ultimul rând o valoare artistică.

Caricaturile sale i-au determinat pe mulți să zâmbească, adesea cu amărăciune, dar i-a încântat pe majoritatea care au apreciat-o și au înțeles-o. Cei mai buni prieteni ai săi au fost Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont.

A publicat desene din Al doilea Război Balcanic şi a satirizat militarismul german reprezentat de Împăratul Wilhelm al II-lea ai Germaniei şi de Împăratul Franz Josepf al Austriei.

Pentru că multe dintre lucrări nu erau pe placul guvernului german şi al oficialităţilor zilei, Nicolae Petrescu-Găină a deportat în lagărul Golemo Konjari, din Bulgaria, unde a stat timp de un an şi jumătate, trăind în mizerie. După Primnul Război Mondial, a fost decorat de Guvernul Francez cu ordinul „Ofiţer al Instrucţiei Publice“, distincţie acordată „celui mai nobil şi mai dezinteresat sprijinitor al Franţei“.

În ultima perioadă a vieţii nu a mai putut să-şi asigure existenţa din vânzarea de caricaturi şi a fost nevoit să-şi găsească un mijloc de întreţinere. Astfel, Nicolae Petrescu-Găină a devenit arhivar, activitate din care îşi câştiga cu greu existenţa. S-a îmbolnăvit la începutul anului 1931 şi s-a internat la Spitalul Colentina. A realizat chiar pe patul de spital o serie de caricaturi în care s-a înfiţişat chiar pe el. Desenele au fost realizat pe bucăţele de hârtie în peniţă şi creion negru, menţionând pe ele „Ultima lucrare a pictorului N.S. Petrescu-Găină”.

Poetul Tudor Arghezi era unul dintre admiratorul lui Nicolae Petrescu-Găină scria: „Caricaturistul Găină, cum îl numesc amicii, are în efemeridele artei româneşti, câteva pagini ale lui, câteva chipuri definitiv fixate şi atitudinile lui remarcabile, calităţile lui de inteligenţă şi de un sarcasm binevoitor care-i fac glumele interesante şi juste s-ar fi rezolvat într-un talent de o clasicitate şi de o fineţe surprinzătoare, dacă boema nu l-ar fi împiedicat, cel puţin până acum, să se aprofundeze cu ajutorul unui studiu dârz de toată ziua şi al unor călătorii active prin ţările de artă ale lumii, Franţa, Italia şi Olanda”.

1933: La Bucureşti, a început greva ceferiştilor de la Atelierele ”Griviţa Roșie” din Bucureşti.

 1933: S-a născut la Iași, muzicologul de origne evreiască Iosif Sava, om de cultură și apreciat realizator de emisiuni TV; (d. 18 august 1998. București).

Între 1951–1955 a urmat și Facultatea de Filosofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955, după care a continuat studiile superioare la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1962–1966). 

Profesia sa de bază era cea de pianist și clavecinist, pe care și-a exercitat-o în cadrul multor formații de muzică de cameră, dintre care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum, Consortium Violae (1974–1987) precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. A făcut turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și URSS. A dat și concerte de orgă.

A fost și un scriitor prolific, scriind 44 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole.

Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor din România. A fost distins cu numeroase premii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea Muzicală; Premiul I (1981) și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la Festivalul Național „Cântarea României”. În 1996 a primit Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual „Pamfil Șeicaru”.

 A fost creatorul popularelor emisiuni Seratele muzicale de la TVR.

1941: România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.

 1944: S-a născut Alexandru Bocăneţ, regizor şi realizator român de televiziune (decedat in timpul marelui cutremur din 4 martie 1977, alături de Toma Caragiu, la care se afla în vizită să sărbătorească finalizarea filmului său, Gloria nu cîntă.Trupurile lor au fost găsite sub dărâmături la șase zile de la marele seism. Regizorul avea doar 33 de ani.

Între realizările sale la Televiziunea Română se remarcă serialul de divertisment Profil pe 625 de linii cu trio-ul Florian Pittiș, Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, emisiunea Gala Lunilor cu  Florin Piersic Carmen Stănescu, Stela Popescu și Orchestra condusă de Sile Dinicu . Scenografia și costumele spectacolelor erau semnate de Doina Levintza, care i-a devenit soție. A apucat să semneze regia a doua filme: Un orfelin iubea o orfelină și Gloria nu cântă.

1947: S-a născut Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film; a contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”; a fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara; (m. 2013).

1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi a şedinţelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al Partidului Muncitoresc Român, aflat la remorca ocupanților sovietici.

1947: S-a născut Roxana Eminescu, cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, critic literar, jurnalistă, profesoară şi traducătoare, fiica juristei Iolanda Eminescu, al cărei bunic a fost Matei Eminescu, unul din cei 10 fraţi ai lui Mihai Eminescu, singurul care a lăsat urmaşi direcţi.

Are un fiu, Ion Teodor Eminescu-Iacobescu, născut în 1983.

În 1981 a plecat cu o bursă în Portugalia și a lucrat ca profesor invitat la „Universitatea Nova” din Lisabona şi în redacţia ziarului „O Tempo” din acelaşi oraş; în 1984 s-a stabilit la Brest, în Franţa. Se numără printre puţinii specialişti români în lusitanistică.

Intr-un interviu acordat revistei culturale Agero, Roxana Eminescu a povestit cum a fost nevoită să părăsească ţara. “Am fugit pentru că, de-a lungul anilor, am fost solicitată prea des ca să fiu spioană pe lângă Ambasada Portugaliei la Bucureşti.

Am rezistat cât am putut. Nu am pus piciorul acolo niciodată. Asta se poate verifica”, a declarat strănepoata marelui poet, care în anii ’70 era cercetătoare ştiinţifică la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice din Bucureşti.

 1950: S-a născut la București, criticul, istoric şi stilist literar, Alexandru Dan Condeescu, editor, fost director al Muzeului Literaturii Române, timp de 17 ani; (m. 15 august 2007, București).

A absolvit în 1974 Facultatea de Limbă și literatură română, secția Română-Franceză, la Universitatea din București. 

Debutul său literar s-a produs în anul 1972 cu articole de critică, istorie și stilistică literară, în reviste studențești și de specialitate: Amfiteatru, Limbă și literatură, Luceafărul. A publicat numeroase articole, studii, prefețe in revistele literare ale vremii, fiind în același timp redactor al revistei România pitorească. În 1999, Alexandru Condeescu și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea Nichita Stănescu. Geometria haosului (viața și opera).

Ca director al Muzeului Literaturii Române, a fost redactorul-șef al revistei editate de muzeu, Manuscriptum, a înființat Editura Muzeului Literaturii Române, a coordonat o serie de expoziții și colecții inedite și a organizat o largă varietate de activități cu scriitori, artiști, regizori și actori, cum ar fi colocvii, spectacole, lecturi publice, poeme-teatru, cluburi de lectură, cenacluri și expoziții literare. A fost unul dintre cei mai apropiați, profunzi și exhaustivi critici literari ai lui Nichita Stănescu. A editat opera poetului Nichita Stănescu, cu care a colaborat strâns în anii 1978 – 1983 (anul decesului marelui poet român). Ca antologator de ediții, Condeescu, a debutat cu antologia selectivă în două volume, Ordinea cuvintelor, publicată în 1985, care a fost temeinic pregătită împreună cu poetul începând cu anii 1981 – 1982 și până la moartea acestuia.

1955: S-a născut dirijorul Florin Totan, autorul proiectului cultural de succes „Bucuriile muzicii”, numit de public „André Rieu de România”.

1956: A murit compozitorul Iuliu Mureşianu, autor de suite simfonice, concerte, lieduri, piese corale etc.; (n. 29 ianuarie 1900).

Era fiul compozitorului Iacob Mureșianu (n. 29 iunie 1857, Brașov, Imperiul Austriac – d. 25 mai 1917).

 Moartea tatălui său în 1917 a însemnat o grea lovitură pentru pentru întreaga familie şi mai ales pentru tânărul Iuliu care era în pragul alegerii carierei sale.

Pentru a putea asigura existenţa familiei şi a oferi o educaţie satisfăcătoare copiilor săi, Otilia Mureşianu, mama lui Iuliu a luat decizia sa se mute la Cluj. Aici i s-a oferit un post de profesoară de pian la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (director Gheorghe Dima).

La îndemnul mamei sale Iuliu alege o carieră în Drept şi se înscrie ca student la universitate.

Văzută prin prisma realităţii vremii respective, cariera de jurist oferea o drum către o viaţă scutită de lipsuri materiale. Ca student la drept Iuliu nu abandonează preocupările muzicale. Înfiinţează o orchestră şi un cor cu care a concertat de multe ori.

După doi ani de studii în drept abandonează această carieră şi se înscrie la Conservator. Continuă studiile la Bucureşti şi Cluj. În 1923 pleacă la Lipsca (Leipzig), la Conservatorul unde a studiat şi tatăl său, unde se perfecţionează cu profesorul Otto Wittenbecher în studiul armoniei şi contrapunctului, iar al compoziţiei cu renumitul profesor Graener.

Revenind în patrie este numit profesor la liceul din Blaj, unde a profesat şi tatăl său. Cu activităţile sale muzicale a fost prezent în multiple oraşe înfiinţând ansamble corale şi orchestre în centrele în care a lucrat.

În Turda a înfiinţat orchestra simfonică „Iacob Mureşianu” în 1944 cu care a concertat de nenumărate ori. În 1945 revine la Cluj şi îşi continuă activitatea ca profesor la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii sale.

1963: A murit la București, Radu I. Vlădescu, medic veterinar şi biochimist, profesor, din 1922, la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti: A organizat primul laborator de chimie biologică din România.(n. 27 aprilie 1886, Sibiciu de Sus, Buzău).

A fost membru titular al Academiei Române din 1955 și al academiilor de medicină și medicină veterinară din Paris.

1968: S-a născut actorul George Ivaşcu, director al Teatrului „Metropolis” şi fost ministru al Culturii în Cabinetul Viorica Dăncilă în perioada ian. – nov. 2018.

I s-a conferit la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti – Braşov, prima de acest fel din România, în sistemul cel mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic şi energetic: curent alternativ monofazat de frecvenţă industrială 50 Hz, la tensiunea de 25 kW.

1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România – „Parângul”.

Construit la Brăila, supertraulerul avea o lungime de 102 m, lățime 15 m și viteza 17 noduri. Pe navă se aflau o fabrică de făină și ulei de pește și o centrală frigorifică.

Pe când se afla în Vestul Africii, în anul 1986, nava Parâng a intrat într-o zonă conflictuală. Aici trupele Polisario se luptau cu armata marocană și au atacat supertraulerul cu arme și artilerie grea. Astfel, nava a fost incendiată, iar echipajul a fost evacuat și urcat pe alte nave românești, Măgura si Dâmbovița, chemate de comandantul flotei,  Jianu Alexandru.

1990: A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

1990: A murit matematicianul George Ciucu, fost membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990).

A avut preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării ; (n. 1927).

1991: În cetatea medievală Visegrád din Ungaria s-a înființat„Grupul de la Vişegrad”, o organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia. Aceasta a fost, de altfel, reînnoirea unui acord din 1335 între regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III-lea al Poloniei şi Carol Robert de Anjou al Regatului Ungar.

Václav Havel – preşedintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – preşedintele Poloniei şi József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin acelaşi document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. 

România a ratat aderarea la acest grup, din cauza evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic de la Târgu-Mureş), refuzul fiind comunicat direct președintelui Ion Iliescu.

1992: A murit la București poetul și folcloristul Marcel Olinescu, grafician și gravor Marcel Olinescu, membru al „Grupului grafic” (1938-1948).

A lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de prof. Dimitrie Gusti; (n. 1896).

1999: Curtea Supremă de Justiţie a României l-a condamnat pe liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, la 18 ani închisoare, pentru instigarea minerilor care au venit în Bucureşti în septembrie 1991, la subminarea puterii de stat.

 Cozma (foto) a fost condamnat la 15 ani inchisoare pentru „instigare in conditiile participațiunii improprii la infracțiunea de subminare a puterii de stat”, plus un spor de trei ani de închisoare pentru gravitatea faptelor comise, precum și șapte ani interzicerea unor drepturi civile. Hotărârea CSJ a fost una definitivă.

Mineriada din septembrie 1991 a dus la caderea guvernului Petre Roman. Curtea l-a condamnat pe Miron Cozma pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis inițial in judecată.

Hotărârea CSJ a fost una definitivă, deoarece Miron Cozma a fost condamnat pentru o infractiune contra statului, impotriva careia nu mai poate fi formulata nicio contestatie.

In perioada 16-18 februarie 1999, minerii au incercat sa ajunga la București, pentru a protesta împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție de condamnare a lui Miron Cozma la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din 1991, fiind opriți, dupa confruntări violente cu forțele de ordine , la Stoenesti, in județul Vâlcea.

2000: Au început negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană

În decembrie 1999, la Helsinki Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare cu șase țări candidate, printre care și România. În cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale dedicată lansării Conferinței Interguvernamentale din februarie 2000, au fost deschise oficial negocierile de aderare cu România. Din cele 31 de capitole ce urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învățământ, cultură și audio-vizual. Obiectivul României a fost de a obține statutul de membru cu drepturi depline în 2007.

 2007: A fost  inaugurat postul de radio „Antena Sibiului”, parte a reţelei de studiouri regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune.

La Facultatea de Jurnalistică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu exista primul studio de radio–școală din învățământul jurnalistic românesc, Cibinium, care avea, la momentul respectiv, în dotare aparatură digitală.

Prin colaborarea între Societatea Română de Radiodifuziune, prin Radio Cluj și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Jurnalistică, Radio Cibinium a fost transformat în Antena Sibiului.

2010: A murit economistul Constantin Bărbulescu.

După 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul român pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă. A desfășurat o amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă).

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1993;(n. 1927).

 2012: A murit, la Scranton, Pennsylvania (SUA), actriţa franceză și americană de teatru și film de origine română, Pola Illéry (Paula Iliescu), considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute.

Ea şi-ar fi luat numele de Pola Illery ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri (n. 1897 – m. 1987), o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star; (n. 15 noiembrie 1908, în localitatea Corabia, România).

A devenit cetăţean american în 1946.

A fost câștigătoarea unui concurs de fotogenie organizat de firma austriacă Sacha-Film în România.

A debutat pe ecran în 1927, în Franța.

S-a afirmat cu aparițiile sale din „Căpitanul Fracasse” și „Scufița roșie”, relevând calitățile unei ingenue tandre și sensibile.

Talentul și inteligența dramatică vor fi valorificate în mod desăvârșit în primul film sonor francez „Sub acoperișurile Parisului”.Printre realizările sale memorabile se numără rolurile din „Strada fără nume”, „Înger păzitor” ș.a., confirmând aprecierea de actriță cu stil personal.

2016 : A murit handbalistul şi profesorul Mircea Costache, dublu campion mondial (1961 şi 1964) şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni din 1965 (n. 2 mai 1940, București).

Marcator al golului decisiv din finala Campionatului Mondial din 1961 înscris împotriva Cehoslovaciei, Mircea Costache a avut o activitate de sportiv încununată de succese, atât la națională, cât și la Dinamo București, precum și ca antrenor, el pregătind echipele reprezentative ale Algeriei, Portugaliei și României.

2016 : A decedat scriitorul, publicistul, psihologul şi esteticianul Dan Mihăilescu (n. 12 aprilie 1929), membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România.

  A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti şi a obţinut doctoratul în estetică şi psihologia artei la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. În Braşov a activat în domeniul culturii şi a fost profesor asociat al Universităţii „Transilvania“, la catedra de Ştiinte Sociale şi Estetică.

  A debutat în volum în 1967 cu lucrarea Din istoria cărţii, tipografiilor şi bibliotecilor din sud-estul Transilvanieişi a mai publicat încă 11 lucrări în volum, în domeniile culturologiei, esteticii, teoriei şi psihologiei artei, dintre care amintim Limbajul culorilor şi formelor în 1980 şi Dimensiuni ale creaţiei (Stimulul obsesiei) în 1989, ambele la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, respectiv Eseuri despre artă şi artişti braşoveni în 2012, la Editura Kron-Art, dar şi memorialistică, note de călătorie etc.

International Biographical Center din Cambridge l-a declarat Omul internaţional al anului 1999-2000.

A realizat timp de 15 ani emisiunea tv „Omul care aduce cartea”, la Pro TV. 

„Creaţia este ca şi focul mitologic furat de Prometeu, care, înainte de a-l lua, i-a străfulgerat ideea în barierele minţii, tot aşa cum iluminarea din mintea unui artist premerge produsul miraculos al unei originale plăsmuiri.“ (Dan Mihăilescu).

2017: A murit poeta şi scriitoarea Marta Miclescu,membră a Uniunii Scriitorilor din România; (n. 1 septembrie 1926, Gugești, jud.Vaslui).

A debutat în literatură la vârsta de 70 de ani, reuşind să publice douăzeci de cărţi de versuri şi proză, fiind în acelaşi timp, membru al Uniunii Scriitorilor din România.A organizat  Cenaclul Literar Lira la Breaza, unde îşi avea reşedinţa.

Ultimul volum l-a publicat la vârsta de 89 de ani. A avut o implicare deosebită în viaţa culturală a oraşului Breaza din jud.Prahova, unde a pus bazele unei Case de Creatie și a înființat o tabără de literatură în limba engleză pentru copii; (n. 1926).

2021: A decedat la Timișoara, virtuozul taragotist român bănățean, Luca Novac.

S-a născut la data de 15 septembrie 1941, în localitatea Var, Obreja, din Severin. într-o familie de muzicieni și a cântat la instrumente precum: fluier, caval, ocarină, cimpoi, saxofon și clarinet, dar cel mai mult a iubit taragotul. În anul 1964, Luca Novac a devenit solist al Orchestrei Populare de Stat ”Lazăr Cernescu” din Caransebeș, care apoi a fost transformată în ”Doina Banatului”.

Tot aici, Luca Novac a făcut și primele înregistrări la radio, televiziune și la Casa Electrecord. Câțiva ani mai târziu a ajuns la Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub bagheta dirijorului Gelu Stan. De aici a plecat să promoveze muzica românească peste hotare, în China, Coreea de Sud, Mongolia și în Uniunea Sovietică.

A trecut și prin formația Radu Simion și s-a făcut remarcat cu melodii precum: „Doina oilor”, „Doiul lui Luca Novac”, „Doiul gugulanilor” și „Hora de la Oravița”.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 15 FEBRUARIE. VIDEO

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Apostol Onisim

Sfântul Apostol Onisim a fost unul dintre cei 70 de apostoli ai Mântuitorului. In tinerete a fost rob al lui Filimon, un crestin din orasul Colose. Onisim, gresindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi intemnitat alaturi de Sfantul Apostol Pavel. De la „Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mantuirii, si tot de la el, a primit Sfantul Botez. Deoarece Sfantul Apostol Pavel a fost cel care il adusese mai inainte pe Filimon la dreapta credinta, a mijlocit împăcarea intre acesta si Onisim. 

In acest sens, ne sta marturie epistola sa catre Filimon, care constituie cea mai scurta carte cuprinsa in Sfanta Scriptura.

Iata ce ii scrie Sfantul Apostol Pavel lui Filimon: „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim, cel ce altadata nu-ti era de folos, dar acum si tie si mie de folos. Pe acesta ti l-am trimis, pe el insusi, adica inima mea, primeste-l.

Eu voiam sa-l tin la mine ca, in locul tau, sa-mi slujeasca mie, care sunt in lanturi pentru Evanghelie, dar n-am voit sa fac nimic fara incuviintarea ta, ca fapta ta cea buna sa nu fie ca de sila, ci de bunavoie. Caci poate pentru aceea a fost despartit de tine catva timp, ca vesnic sa fie al tau, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atat mai vartos pentru tine, si dupa trup, si in Domnul.

Deci, daca ma socotesti partas cu tine, primeste-l pe el ca pe mine” (Filimon 10-17). In urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberandu-l de robie.

Mai tarziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii insisi, primind scaunul episcopal al Efesului. In urma persecutiilor din timpul domniei imparatului Traian, Onisim, a fost arestat si dus la Roma. Aici a fost intemnitat, si, intr-un sfarsit, ucis prin decapitare. Traditia a consemnat faptul ca o femeie bogata i-a luat trupul si l-a asezat intr-o racla de argint, inmormantandu-l cu cinste la anul 90.

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

Cinemagia.ro;

Calendar Creștin Ortodox.ro;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia.ro; 

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Rador.ro.

Publicitate

ZIUA DE 12 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 12 februarie în istoria noastră 

1607: Dieta de la Cluj l-a ales Principe al Transivaniei pe Sigismund I Rákóczi (n.1544 – d.5 decembrie 1608). A domnit în Transilvania în anii 1607-1608.

Era fiul lui János Rákóczi, un nobil mai mic cu moșii în Ungaria Superioară. Sigismund a început o carieră militară ca purtător de sabie al bogatului Gábor Perényi din Sárospatak. După ce Perényi a murit în 1567, Sigismund a slujit în cetățile regale Eger și Szendrő. Camera regală l-a ipotecat mai multe moșii pentru a-l despăgubi pentru salariile neplătite. A fost numit căpitanul importantei cetăți din Eger la 29 iunie 1588. Rudolph I, regele al Ungariei i-a acordat titlul de baron.
Sigismund a devenit faimos după ce a învins forțele unite a trei bei (căpitani) otomani lângă Szikszó pe 8 octombrie.
De asemenea, l-a ajutat pe pastorul calvinist, Gáspár Károli, să publice traducerea maghiară a Bibliei (așa-numita Biblie Vizsoly). A renunțat la căpitanie în 1590 sau 1591 pentru că vistieria regală nu furnizase suficiente fonduri pentru a finanța conducerea cetății. A fost un comandant de succes al armatei regale unare în timpul primului deceniu al lungului război cu turci, care izbucnise în 1593.
După ce Ștefan Bocskai s-a ridicat împotriva împăratului austriac Rudolph I în octombrie 1604, Sigismund a încercat să medieze o reconciliere, dar șase luni mai târziu s-a alăturat lui Bocskai, care l-a făcut guvernator al Transilvaniei cu autoritate limitată la 14 august 1606.
Deși Bocskai l-a numit în ultimul său testament succesor al său pe Bálint Drugeth (căruia Sigismund îi era socru), Dieta Transilvaniei l-a ales la 12 februarie 1607 principe pe tronul Transilvaniei pe Sigismund, iar Drugeth a renunțat la pretenția sa asupra Transilvaniei.

1814: La numai doi ani  de la ocuparea teritoriului moldovenesc dintre Prut si Nistru de către Rusia, au apărut primele proteste ale boierilor moldoveni pământeni,  împotriva politicii duse împăratul Rusiei  în noua provincie anexată.

 Nobilimea basarabeană se adresa intr-un memoriu ţarului astfel : „Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare rîvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă.”

În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, şi „să să rînduiască şi ocîrmuitor politicesc a oblastii pămîntean din moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinîndu-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimîntează şi pe noi şi pe fraţii noştri.”

Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi oberprocurorul Sfîntului Sinod rus: „Toată obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de aicea tineri şi bătrîni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să să dea hotărîri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi cari fără multă prelungire să vor trimiti.”n momentul anexării din 1812, populaţia Basarabiei era aproape în întregime românească. După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în 1810 românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă. (1) Iar primul recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, a dat rezultatul de 86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea sosite deja în cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în perioada războiului ruso-turc ce a precedat-o. 
 Într-adevăr, aceasta a fost consecventa politică a tuturor guvernelor ruseşti, de a schimba prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni caracterul etnic pur românesc al teritoriului.

1845: S-a născut la București, omul politic român Emilian Pake Protopopescu, fost primar general al Bucureștiului;d. 28 aprilie 1893, București.

A urmat temeinice studii juridice, fiind Doctor în Drept al universităților din Paris, Bruxelles și Geneva. Timp de nouă ani (1879–1888) a fost profesor de Drept la Școala Comercială din București (al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă), funcție la care a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891.

În mai 1876 a fost numit prefect al poliției capitalei. Este considerat unul din cei mai buni primari pe care i-a avut Bucureștiul, fiind cel care a modernizat orașul. A contribuit foarte mult la modernizarea orașului prin impunerea unor reguli arhitecturale și de construcție foarte riguroase.

În vremea sa s-au realizat axele nord-sud și est-vest, construindu-se principalele bulevarde, a deschis noi linii de tramvai, Morga, un azil de noapte cu 40 de locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital și al morților la morgă.

Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal și a amenajat în Cișmigiu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea. De asemenea au fost pavate cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare. A acordat o atenție deosebită învățământului, în 1889 inaugurând 28 de școli în București, printre care și actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr” și Școala de Științe Politice și Administrative din București.

1856: Juristul si omul politic român Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, in care pleda pentru constituirea unui stat național romanesc independent sub garanția celor șapte mari puteri.

Boerescu a preezentat argumente solide în favoarea unui stat național al românilor, cu o politică de sine stătătoare.

Ideea alegerii lui Cuza a fost menţionată prima oară în noaptea de 23 ianuarie 1859, la o întâlnire a membrilor Partidei Naţionale. Atunci Vasile Boerescu a avansat surprinzătoarea propunere a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza drept conducător al Munteniei, după ce acesta fusese ales domn al Moldovei.

În şedinţa Adunării Elective a Munteniei, de pe 24 Ianuarie 1959, prezidate de mitropolitul ortodox al Ungrovlahiei, Nifon, deputatul Vasile Boerescu s-a adresat colegilor săi cu următoarele cuvinte: „Pentru ce suntem împărţiţi în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi şi voi? Ori nu suntem toţi români? Ori nu avem toţi aceeaşi patrie? […] De ce să nu zicem noi, românii?”. Boerescu și-a pus colegii din adunarea electivă să facă chiar jurăminte că îl vor vota în unanimitate pe Cuza, ceea ce aceștia au și făcut când au revenit la lucrări. Toate cele 64 de buletine aveau să poarte numele lui Cuza, unele având chiar şi urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”.

1862 : S-a născut la Golești, Alexandru Davila, dramaturg, prozator şi regizor, fiul celebrului doctor Carol Davila, fondatorul învățământului medical românesc; (m. 1929); d.19 octombrie 1929, București.

A urmat cursurile liceului „Saint Louis” din Paris (1876–1879), dar a picat la examenul de bacalaureat și nu s-a putut înscrie la Școala militară Saint-Cyr. 

În 1877, când a izbucnit războiul de independență, a încercat să se înroleze, dar a fost respins.

A debutat cu poezii, dar capodopera lui a fost drama istorică în versuri Vlaicu Vodă (1902), una dintre operele de bază ale repertoriului dramatic românesc.

În ea se evocă, în versuri de amploare romantică, unul dintre momentele de luptă pentru menținerea și întărirea independenței Țării Românești.

A fost, ca director al Teatrului Național din București (1905–1908, 1912–1914) și în calitate de regizor al companiei de teatru (1909), un militant pentru afirmarea dramaturgiei naționale, precum și a celei universale.

A înființat prima companie particulară de teatru, Compania Davila.

1864: Parlamentul a votat proiectul de lege pentru organizarea armatei în România.

 1892: S-a născut istoricul Grigore Florescu, specialist în arheologia şi epigrafia epocii romane în Dacia; (m. 1960).

1892: S-a născut chimistul Ion Tănăsescu; contribuţii importante la chimia heterociclurilor; membru titular al Academiei Române din 1955; (m. 1959).

1893: Se încheie la Paris, Franţa, Convenţia comercială româno-franceză, pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. Aceasta va intra în vigoare la 22 martie 1893.

1894: S-a născut în localitatea Cotu Vameș, Neamț, poeta și prozatoarea română Otilia Cazimir; (d. 8 iunie 1967, Iași ).

 Otilia Cazimir a fost pseudonimul Alexandrei Gavrilescu , cunoscută autoare de versuri pentru copii.

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență. 

A debutat în 1912 în revista Viața românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în 1919 în publicația Însemnări ieșene.

Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, a urmat volumul de versuri Fluturi de noapte, carte premiată de Academia Română și de comitetul Femina Vie – Heureuse de la Paris, cu premiul Femina. A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și artistic, Bilete de papagal, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica ș.a.

 1898: A murit la Budapesta, pictorul maghiar ardelean, Barabás Miklós, cel mai de seamă reprezentant al stilului biedermeier din Ungaria; n.10 februarie 1810, la Mărcușa, Covasna, în Transilvania.

Și-a început studiile la Aiud (unde a avut ocazia să învețe și românește), apoi le-a continuat la Sibiu, Budapesta, Viena. La Sibiu a fost elev al lui Joseph Neuhauser. Majoritatea vieții și-a petrecut-o la Budapesta, unde în 1867 a devenit chiar parlamentar.

Între anii 1831 și 1833 a locuit și în București, ocazie pentru a imortaliza lumea românească de la sud de Carpați, lăsând totodată și interesante însemnări istoriografice.

S-a remarcat în special prin arta sa portretistică

A pictat în special scene cu țărani și un mare număr de portrete, printre care cele ale unor personalități ca: Franz Liszt, Pavel Kiseleff și Emanoil Gojdu.

În Muzeul Național de Artă se află o serie din tablourile sale, printre care: Mocani sălișteni în drum spre târg, Portret de bărbat, Portretul doamnei Orghidan, Portret de femeie, precum și un număr de stampe.

 1899: S-a născut la București, scriitorul Isac Peltz, prozator, memorialist şi traducător și jurnalist român de naționalitate evreiască, membru al Uniunii Scriitorilor din România; (m. 10 august 1980, București).

Născut într-o familie săracă, a trebuit să lucreze de tânăr.

La 16 ani a editat revista Îndrumarea, iar peste un an a publicat pamfletul Menirea literaturii, în care pleda pentru implicarea socială a scriitorilor.

A scris numeroase romane și nuvele, între care mai cunoscute sunt: Calea Văcărești, Foc în hanul cu tei, Moartea tinerețelor.

În perioada persecuțiilor antievreiești a fost inclus pe lista de Scriitori evrei interziși.

Între anii 1951 și 1954 a fost arestat de către Securitate și trimis la o serie de închisori politice și lagăre de muncă forțată.

A fost tatăl pictoriței Tia Peltz care i-a ilustrat majoritatea cărților sale.

1901: S-a născut la București, regizorul și actorul român  Jean (Ion) Georgescu; (d.8 aprilie 1994, București). Și-a manifestat pasiunea pentru cinematografie în anii în care această artă începea să evolueze și în țara noastră.După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii ’20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume ai momentului, printre care și Elvira Popescu. În cinematografie și-a început cariera tot ca actor, în filmul „Țigăncușa de la iatac” (1923), unde interpreta rolul unui „bonjurist”.

Atras din ce în ce mai mult de cinematografie, a început să scrie scenarii de film.

Cu sprijinul operatorului Nicolae Barbelian a realizat primul său film, Milionar pentru o zi (1924). A mai colaborat la producțiile cinematografice „Maiorul Mura” (1928, regia Ion Timuș) și „Așa e viața” (1928, regia Marin Iorda).

La începutul anilor ’30, cineastul s-a îndreptat spre Paris, unde a rămas până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Și acolo, a realizat filme în calitate de regizor-scenarist, printre care mediumetrajele „La miniature” (1933) și „Ça colle” (1933), în care rolul principal era interpretat de Fernandel, aceasta fiind una dintre aparițiile pe ecran ce l-au consacrat pe celebrul actor francez de comedie.

Reîntors în România în 1939, Jean Georgescu și-a îndreptat atenția către Caragiale, adaptând piese de teatru și povestiri scurte scrise de acesta.

A fost cel mai bine cunoscut pentru regia filmului „O noapte furtunoasă“ (1942), film produs de Ion C.Cantacuzino, cu Radu Beligan în rolul lui Rică Venturiano, care rămâne și astăzi un reper al istoriei cinematografiei românești. I-au urmat „Vizită” (1952), „Lanțul slăbiciunilor” (1952), „Mofturi” (1965).

În filmul „Directorul nostru”, realizat în 1955, Grigore Vasiliu Birlic realiza un rol de comedie memorabil. În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor, în viața personală fiind silit să divorțeze de soția sa franțuzoaică. A murit în 1994, în București.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”

1905: S-a născut la Iași, într-o familie de boieri moldoveni, medicul  român Theodor Burghele; (d. 3 iunie 1977, București),  reputat chirurg și urolog, membru titular (din 1963) și președinte (1966–1967) al Academiei Române. 

A urmat studii la Facultatea de Medicină din Iași (1922-1928), obținând în anul 1929, la Iași, titlul științific de doctor în medicină și chirurgie cu teza „Splenomegalia micotică”. A urmat apoi cursuri de specializare la Clinica de urologie din Viena (1930-1931).

A fost asistent universitar la clinica chirugicală și urologică condusă de către prof. dr. Nicolae Hortolomei. A devenit șef de lucrări, apoi conferențiar la Catedra de Chirurgie de la Spitalul Colțea.

În 1946, a fost numit în funcția de profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a preluat conducerea nou înființatei clinici de chirurgie a căilor urinare la Spitalul Panduri, unde a creat o policlinică de urologie și nefrologie.

Theodor Burghele a fost membru de partid din 1948 , iar între anii 1972-1975, a deținut funcția de ministru al sănătății; a fost membru supleant al CC al PCR.

A fost rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București și a fost distins cu titlul de Om de știință emerit (1969).

1913: S-a născut interpretul de muzică populară dobrogeană Grigore Kiazim. S-a consacrat ca  interpret la mandolină şi banjo; (m. 1989).A fost printre primii cobzari din România care, încă din anii ’30, alături de jocuri dobrogene și piese din folclorul turc dobrogean. A început în 1934 colaborarea cu redacția de folclor a Societății de Radiodifuziune, a fost primul cobzar angajat la formarea Ansamblului Ciocârlia în 1950 și a participat la formarea Ansamblului Rapsodia Română în 1971. A lucrat pentru perioade scurte și cu Ansamblul Perinița și Doina, al Armatei.

În 1973 și-a format propriul taraf, specializat în muzica tradițională a comunităților etnice din Dobrogea: români, turci, tătari.

1915: S-a născut la București, compozitorul Bogdan Moroianu; (m. 2002). A fost medic, Doctor în Medicină și Chirurgie. În timpul războiului a fost medic pe front, apoi în 1948, s-a înscris la Conservatorul din București.

A fost redactor muzical la ESPLA și la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Pentru o perioadă, a fost regizor muzical la Radio România.

A organizat benevol, vreme de douăzeci de ani, stagiunile de recitaluri săptamânale de la Ateneul Tineretului și Magazinul Muzica (împreună cu Mircea Ștefănescu), prin care a contribuit la evoluția artistică a peste o mie de tineri.

A fost redactor de cărți și partituri la Editura Muzicală și a tradus cărți de muzicologie.  BOGDAN MOROIANU a editat lucrări de Enescu, Jora, Silvestri, Negrea și mulți alții. A tradus cărți de muzicologie.

A compus 22 de opusuri între care o Simfonie, cântată la Craiova, lieduri, muzică de cameră, sonate și piese pentru pian. A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor  în anul 1953.

1919: Consiliul militar interaliat de la Paris, a aprobat ca Armata româna sa înainteze pe aliniamentul Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta – Arad.

1924: S-a născut la București,medicul român Banu Rădulescu, scriitor, fost deţinut politic, fondator (noiembrie 1990) şi redactor -şef al revistei „Memoria” (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; (m. 10 decembrie 1998, la Berlin).

 La finalul anului II, în timpul sesiunii de examene la Facultatea de Medicină din București, a fost arestat și trimis în fața Curții Marțiale din București, fiind acuzat că ar fi scris epigrame împotriva liderilor comuniști români, printre care: Ana Pauker, Dej și Vasile Luca. Deși în urma procesului a fost achitat, în 1947, la un an după ce a obținut gradul de sublocotenent-medic, a fost scos din armată și trecut în rezervă.

În 1948, împreună cu dr. Marin Zamfirescu, a fost arestat sub acuzația de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. A fost găsit vinovat și a fost condamnat la 10 ani de închisoare, anii de detenție executându-i în închisorile din Constanța, Văcărești, Jilava, Pitești, Caransebeș, Canal, Gherla. 

A debutat editorial în 1967, cu volumul de nuvele Dincolo de așteptare. Până la evenimentele din 1989, a publicat mai multe romane, povestiri și nuvele: Verdictul, Lumină și piatră, Păsările mari nu cântă, Nimic despre fericire, În iarbă cu fața la soare.A fost iniţiatorul proiectului Memorialul „Fortul 13 Jilava” (fortul militar care a fost în timpul comunismului o odioasă închisoare pentru deținuți politici, dezafectat în perioda 1970-1980, readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist).

1926: A murit la București, istoricul Radu Rosetti, prozator și memorialist) (n.14 septembrie 1853, la Iași,). NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca dată a morţii sale 14.II.1926).

Istoricul și memorialistul Radu Rosetti (n. 14 septembrie 1853, Iași) era nepot după mamă, al domnitorului Grigore Alexandru Ghica

A avut contribuții importante de istorie socială și instituțională: Despre clasele agricole din Moldova (1888), Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova (1905), Despre cenzură în Moldova (1907),  Pentru ce s-au răsculat țăranii? (1907), Pământul, sătenii și stăpânii din Moldova (1907), alături de contribuții genealogice la istoria unor familii boierești și cronici monografice ale unor moșii moldovene, dintr-o perspectivă critică la adresa marii proprietăți funciare care-l apropie de Stere și ceilalți poporaniști (a colaborat, de altfel, asiduu în paginile Vieții Românești).

O importanță aparte are studiul La Roumanie et les Juifs, tradus și în engleză (1903).

Radu Rosetti este tatăl lui Radu R. Rosetti, el însuși genealogist și memorialist de pondere, autor al unor jurnale politice și al unei importante trilogii de Mărturisiri „din interior” despre primul Război Mondial și actorii săi, în care concretizează proiectele tatălui (transformat în personaj).

Ofițer de carieră ajuns general, Rosetti fiul va fi inculpat (fără probe) de regimul comunist pentru intrarea României în război pe frontul de Est și își va găsi sfârșitul în 1949 la Închisoarea Văcărești.

 1930: S-a născut la Valea Cțnepii, Brăila, criticul literar Teodor Vârgolici, editor şi istoric literar;d.20 august 2019, București.

A urmat Facultatea de Filologie, secția Limba și literatura română, a Universității din București (1949–1953). A fost cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române, secretar al comitetului de redacție la revista Studii și cercetări de istorie literară și folclor, director adjunct al Muzeului Literaturii Române, redactor-șef al Editurii Minerva.

A alcătuit ediții ale operelor lui Gala Galaction și Dimitrie Bolintineanu. Opere: Începuturile romanului românesc, Retrospective literare, Epopeea națională în literatura română, Mari scriitori români.

1935: A murit Francisc Hossu-Longin, om politic, publicist şi memorialist. De profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor” „Amintirile” sale reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, viaţa transilvăneană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, oferind un interesant material documentar istoric; (n. 2 octombrie 1847, Băsești, Maramureș).

A urmat dreptul la Pesta, dupa care se stabilește ca avocat la Deva. A fost embru al Societății „Petru Maior”, în timpul studentiei, si al Astrei.

De asemenea a fost membru in comitetul de conducere al Partidului National Roman, aparator in procesul Memorandului. 

A lucrat in redactiile revistelor Familia si Gura satului, in care a publicat si materiale literare sau de informatie generala (unele semnate cu pseudonimul Letitia).

A mai colaborat la publicațiile Calicul, Gazeta ilustrată, Gazeta Transilvaniei si Transilvania.

Amintiri din viata mea, scrisă la batrânețe, donată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca si publicate postum (1975), reconstituie, fără pretentii literare, dar cu savoarea autenticitatii, moravuri si întâmplari caracteristice vietii transilvanene din a doua jumatate a veacului trecut, oferind si un interesant material documentar istoric.

1938: A murit la Sibiu, Iosif Trifa, preot ortodox care a pus bazele mişcării spirituale (1923) „Oastea Domnului”;  (n. 3 martie 1888, Certege, comitatul Turda).

    Lansează, în numărul 1 pe ianuarie 1923 al publicației “Lumina Satelor”, o chemare la pocăință și la înrolare în Oastea lui Isus.

“Subsemnatul… gândindu-mă cum aş putea intra în anul cel nou cu folos de mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta cu începere de la Anul Nou să scot din traiul meu sudalma şi beţia… Mă leapăd cu ură şi scârbă de aceste păcate… Intru prin această hotărâre în rândul acelora care se vor hotărî ca şi mine ca astfel toţi împreună ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos să începem lupta cea sfântă a curăţirii vieţii noastre de păcatele noastre cele multe şi grele. În fruntea Oştirii noastre stă Mântuitorul Hristos şi El ne va duce la biruinţă.

Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute şi pe mine ca să lupt în Oastea Lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele şi mântuirea mea sufletească.

Dat în………. la Anul Nou 1923.

Adunarea Oastei Domnului din Lonea

Acesta a fost începutul unei populare mișcări de trezire spirituală din Biserica Ortodoxă Română. În 15 ani, Oastea Domnului număra peste 300.000 de membri din toate categoriile sociale.

O revistă pentru popor era tentantă pentru orice formaţiune politică doritoare a-şi atrage sufragiile maselor, dar încă din prima zi de redacţie Părintele Trifa şi-a fixat clar câmpul său de acţiune ţinând să sublinieze că nu va face jocul nici unei grupări politice ci se va situa detaşat deasupra oricărei politici de partid.

În 1935 Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea preotului Iosif Trifa la Sfântul Sinod, după un conflict puternic  cu superiorul său, mitropolitul Nicolae Bălan. În ședința sa din 13 martie 1936, Sfântul Sinod confirmă sentința de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu.

În întâmpinarea acestei confirmări, părintele Trifa, deși bolnav, se deplasează la București depunând Cancelariei Sf. Sinod o cerere de grațiere la data de 16 martie 1936. Este semnificativ faptul că la această cerere Sf. Sinod va răspunde abia după un an, în ședința din 9 martie 1937, probabil sperând într-o împăcare la centrul Oastei din Sibiu.

După un proces bisericesc în urma căruia este caterisit, preotului Iosif Trifa îi este interzis de a publica. El decedează în urma unei operații pe cord la 12 februarie 1938 iar a patra zi după moarte, ca o monstruoasă condiție fără de care nu putea fi nici înmormântat, i-a fost luată și haina de preot, sfâșiată în bucăți și ruptă de pe trupul său din sicriu.

1939: Radiodifuziunea Română transmitea prima sa emisiune pentru America, ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York.

În program au fost incluse „Poema română”, de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, iar orchestra lui Grigoraş Dinicu interpretează o horă  şi arii populare româneşti, cu concursul Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu.  

1959: În timpul regimului comunist au fost condamnați în baza articolului 209 din Codul Penal, ulterior art. 167, peste 20 de intelectuali, printre care Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, profesoară, Dumitru Banu, ziarist, Ion Caraion, poet, pentru difuzarea de „înscrisuri dușmănoase”: poeme sosite din străinătate, scrisori etc.

Va relata experiența de închisoare, din exilul lui de mai târziu, Ion Caraion.

1959: S-a născut actorul și regizorul de teatru român Dan Puric, militant politic de dreapta. A absolvit Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, clasa Dem Rădulescu. Spectacolele sale, Toujours l’amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote au fost reprezentate în mai multe țări.

În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția.

1966: A apărut la Iași primul număr al revistei culturale Cronica.

A apărut săptămânal între 12 februarie 1966–decembrie 1989.Din 2011, apare într-un format nou, sub numele de Cronica veche.

1990: Prin sentinţa civilă nr. 181 din 12 februarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România. CRLR s-a constituit la 14 ianuarie 1990 sub actuala denumire, în temeiul Legii nr. 21/1924.

Comunitatea funcţionează conform O.G.26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ca persoană juridică cu Statut, Program şi patrimoniu propriu. Preşedintele Consiliului Director al CRLR este Miron D. Ignat, iar sediul central al Comunităţii este în municipiul Bucureşti.

  1993: A murit istoricul Radu Popa, arheolog medievalist, muzeograf şi profesor; cercetări complexe asupra epocii de formare a statelor feudale româneşti; (n. 1933).

1994: Se deschid Jocurile Olimpice de Iarna la Lillehammer, Norvegia.

România a participat cu o delegație de 23 de sportivi din care 13 bărbați și 10 femei obținând un punct și locul 28 pe națiuni. Cele mai bune rezultate: locul 6: Ioan Apostol și Liviu Cepoi — sanie-2 locul 8: Mihaela Dascălu — patinaj viteză, la 3.000 m și la 1.500 m.

2007: Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Varlaam (Vasile Moțoc; n.1580 sau 1585 – d.18 august 1657), scriitor și om de cultură, mitropolit al Moldovei (1632–1653) în timpul domnitorilor Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă și Vasile Lupu.

la câteva zile după hirotonirea sa, mitropolitul a obținut de la domnitorul Alexandru Iliaș dreptul preoților de a fi judecați numai de instanțele bisericești, fără amestecul „dregătorilor domnești”. Măsurile luate în favoarea preoților au schimbat mult viața acestora și au contribuit din plin la îmbunătățirea vieții parohiilor.

În timpul arhipăstoririi Mitropolitului Varlaam, domnul Vasile Lupu a zidit la Iași binecunoscuta capodoperă a arhitecturii românești, biserica Treisfetitelor, în care evlaviosul mitropolit a așezat în anul 1641 moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

La îndemnul său, Vasile Lupu a întemeiat la „Sf. Trei Ierarhi” prima școală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovnicești de la Kiev, înființată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. De asemenea, sprijinit de Vasile Lupu și de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, ierarhul moldovean a înființat la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” prima tipografie din Moldova. Deși la marile mănăstiri ale Moldovei existau importante centre de copiere a manuscriselor, Mitropolia nu avea încă o tipografie, ca în Transilvania, unde la 1508 Macarie tipărea Liturghierul. 

Cazania sau Carte românească de învățătură la duminicile de peste an, la praznice împărătești și la sfinți mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova. Răspândită în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi românești.

La 350 de ani de la moartea sa, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în rândul sfinților din calendar, cu zi de pomenire la 30 august. A fost canonizat la Mănăstirea Secu din județul Neamț.

2010 : A murit pictorul Călin Pojar; (n. 1939).

A studiat artele plastice la Cluj şi Baia Mare şi a expus în numeroase expoziţii, pânzele sale ajungând în colecţii interne şi internaţionale. Este cunoscut prin atracţia pentru motive legate de iconografia creştină şi motivele ornamentale tradiţionale maramureşene.

A mai ilustrat revistele de cultură Tribuna şi Steaua. Ultima expoziţie publică a maestrului a avut loc  la Muzeul de Artă din Cluj, cu titlul de „Calea Mântuirii”. 

2010:  Se deschid  Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver, Canada.

România a trimis la Vancouver o delegație formată din 29 sportivi (14 bărbați și 15 femei), care au concurat la 9 sporturi cu 28 probe (11 masculine și 17 feminine). La această ediție s-a înregistrat prima participare la o olimpiadă de iarnă a unui reprezentant al României în proba de skeleton.

Cel mai bun rezultat obținut de delegația României a fost locul 10 obținut de ștafeta feminină de 4×6 km, formată din Dana Plotogea, Éva Tófalvi, Mihaela Purdea și Reka Ferencz . Alte clasări bune au fost cele două locuri 11 obținute de biatlonista Éva Tófalvi în cursa de 15 km individual și de echipajul de bob – 2 persoane, format din Nicolae Istrate și Florin Cezar Crăciun.

Rezultatele celorlalte concurente în proba de biatlon au fost slabe. Cea mai bună clasare în probele de schi a fost locul 16 obținut de echipajul de sprint la schi fond, format din Paul Constantin Pepene și Petrică Hogiu. Înscrisă la trei probe, schioarea Edith Miklos a suferit o întindere de ligamente în proba de coborâre, în momentul căzăturii rupând trei garduri. Ea nu a mai luat startul în celelalte două probe.

Schioarea Ruxandra Nedelcu s-a accidentat în probele de calificări, suferind o fractură de platou tibial și ruptură de menisc cu mică distanță înainte de linia de sosire. Violeta Strămăturaru s-a accidentat la o ședință de pregătire și nu a mai concurat, în timp ce sora ei, Raluca (locul 21) și Mihaela Chiraș au avut și ele probleme cu sania. La prima participare în proba de skeleton, reprezentanta României Maria Marinela Mazilu s-a clasat pe ultimul loc (locul 19).

La această ediție a Jocurilor Olimpice, delegația României nu a obținut nici un punct.

2011: A murit (în California) pianista și profesoara Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară; (n. 1 noiembrie 1914).

Sofia Cosma (n. 1 noiembrie 1914, Smorgon, Letonia – 12 februarie 2011, Oxnard, California).

Odată cu agresiunea sovietică asupra Letoniei, în 1941, pianista era arestată de NKVD, ca străină, cu cetățenie austriacă, și deportată într-un lagăr de muncă în Kazahstan. 

Timp de șapte ani, Sonia avea să facă muncă forțată, să supraviețuiască cu greu foametei și vieții aspre. Avea să fie eliberată în 1948, și expulzată la Viena, împreună cu Ilona, copilul abia născut, dintr-o legătură cu un cetățean român, Cosma, pe care îl cunoscuse în lagăr. După trei ani de peregrinări, cei doi se reuneau în România, reluînd viața de la capăt.

In 1956, după 15 ani departe de pian, devenită Sofia Cosma, artista își relua studiile și era recunoscută rapid ca una din cele mai marcante soliste din România, în anii 70, conferențiară universitară la Conservatorul din Iași și înregistrînd cîteva discuri până acum ne-reeditate, între altele, alături de clasici, cu Sinfonia concertantă pentru 2 piane a lui Dinu Lipatti (disponibilă pe un CD japonez) și cel de-al doilea Concert de pian al lui Pascal Bentoiu.

In 1981, Sofia Cosma reîncepea, pentru a cîta oară, o nouă viață și carieră de pianistă și profesoară în Statele Unite, iar în 1990, fosta prizonieră a gulagului sovietic era invitată să cînte în Sala Ceaikovsky, la Moscova. Cum scria un cronicar de la Los Angeles Times, cercul se închidea. 

După expresia reușită a unui alt admirator al pianistei „palmierii nu pot crește în Siberia, dar nici Beethoven nu poate să moară…”.

2013: A decedat părintele Serafim (Ştefan) Man, unul dintre stareţii de seamă ai Mănăstirii Rohia (între anii 1973-1984), cunoscut mai ales calitatea sa de duhovnic al părintelui Nicolae Steinhardt ; (n. 1935).

2018: A murit Paula Ionescu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale teatrului Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov; (n. 1945).

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 12 FEBRUARIE. VIDEO

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei

Sfantul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei a fost un contemporan al Sfintilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie si Ioan, a ramas in constiinta Bisericii ca aparator al dreptei credinte in fata ereziei ariene, care nega divinitatea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi.

Originar din Armenia, Sfantul Meletie invatase de mic dogmele credintei crestine, devenind renumit pentru viata sa virtuoasa. Este numit mai intai episcop al cetatii Sevastia din Armenia, apoi ales Arhiepiscop in scaunul Antiohiei, in vremea imparatului Constantin al II-lea (337-340).

De trei ori a fost izgonit si exilat Sfantul Meletie, din scaunul sau, de catre ereticii arieni, in Armenia.

 Sfântul Meletie a participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, in timpul caruia imparatul Teodosie i-a aratat o cinste aparte.

La acest Sfant Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfantul Meletie. Pe cand acesta explica dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mana sa, aratand mai intai unimea printr-un singur deget, iar treimea, prin trei, inaintea tuturor, a iesit deoadata o vapaie luminoasa din mana ierarhului. Acesta minune a rusinat pe eretici, iar pe cei dreptslavitori i-a intarit in dreapta credinta.

La acest Sinod, Sfantul Meletie l-a confirmat pe Sfantul Grigorie Teologul ca patriarh al Constantinopolului. Tot el, mai inainte de aceasta, l-a hirotonit diacon pe Sfantul Vasile cel Mare si l-a botezat pe Sfantul Ioan Gura de Aur.

Meletie se imbolnaveste in timpul Sinodului si trece la cele vesnice. Sfintele lui moaste au fost mutate dupa aceea la Antiohia.

Sfantul Meletie este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficiente de auz, deoarece, acesta a fost nevoit sa vorbeasca prin semne despre Sfanta Treime, marturisind  credinta de la Niceea, in biserica din Antiohia, pentru ca un arhidiacon, adept al arianismului, ii astupase gura cu mana.

El nu s-a lasat intimidat de gestul arhidiaconului si a facut semne si anume: a aratat trei degete pentru fiecare dintre cele trei Persoane, inchipuind cele trei Persoane si apoi, impreunandu-le, a aratat un deget inchipuind o singura Fiinta.

Prin acelasi gest fac referire astazi la Sfanta Treime, persoanele cu deficiente de auz, in limbajul mimico-gestual.

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md;

Wikipedia.ro; 

Mediafax.ro;

Rador.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Historia.ro

28 noiembrie: SĂRBĂTOAREA UNIRII BUCOVINEI CU ȚARA MAMĂ- ROMÂNIA

Unirea Bucovinei cu România a fost actul politic al românilor bucovineni prin care au decis alipirea Bucovinei la patria mamă.

Contextul european în care Bucovina s-a unit cu România a fost dominat de mari prefaceri. Puterile Centrale au ieșit înfrânte din Primul Război Mondial și au capitulat rând pe rând, spre sfârșitul anului 1918: Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie, consemnează https://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania.

În 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria, care exprima voinţa românilor de a separa provinciile româneşti Transilvania, Banatul, Maramureşul şi Bucovina de Austro-Ungaria şi reunirea lor cu România.

Austro-Ungaria intrase însă într-un proces de dezintegrare, iar o serie de teritorii componente ale imperiului și-au proclamat în a doua jumătate a anului 1918 independența: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie.

În 3 octombrie/16 octombrie împăratul Carol I a lansat manifestul, Către popoarele mele credincioase, prin care anunța federalizarea imperiului Austro-Ungar, o ultimă încercare de a salva de la pierire imperiul aflat în agonie.

Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan. (Motiunea unirii, 1918).

Harta etnică a Bucovinei

Reacția românilor din Bucovina a fost imediată.

În 14 oct/27 oct 1918, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu au organizat la Cernăuți, Adunarea Națională, la care au participat reprezentanți ai românilor, primari și foștii deputați ai dietei bucovinene.

Profitând de slăbiciunea imperiului, Consiliul Național Ucrainean a convocat la rândul său la Liov în 19 octombrie 1918, Adunarea Națională Constituantă, care a proclamat independența teritoriului ucrainean din Austria-Ungaria, în care au inclus și nord-vestul Bucovinei istorice, care la 1774 fusese ruptă samavolnic din trupul Principatului Moldovei de Imperiul Austriac.

Procesul Verbal din 15/28 noiembrie 1918. ©centenarulromaniei.ro

 

A fost înființat și un Consiliu Național al românilor bucovineni alcătuit din 50 de persoane, aflat sub președenția lui Iancu Flondor, care să se ocupe de înfăptuirea unirii.

Consiliul Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat, pentru 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi.

La Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în plen o Moțiune în care sublinia caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. De asemenea, s-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei.

Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, cu o majoritate zdrobitoare, singurii care au votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni.

Drept urmare, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, teritoriul pe care trăiau românii bucovineni redeveneau la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării de care fuseseră rupți .

Decretul – lege prin care regele Fedinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919. ©ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES

Unirea Bucovinei cu Ţara a fost încununată de actul istoric de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

 Din păcate, în 1940 partea de nord a Bucovinei a fost ruptă, împreună cu provincia Basarabia din trupul țării noastre de către URSS, cu acordul Germaniei lui Hitler. Aceste străvechi teritorii românești au fost eliberate din nou, pentru scurt timp, între anii 1941-1944, dar au fost din nou cotropite și anexate de sovietici până în 1991.

De-atunci, Bucovina de Nord a rămas anexată la Ucraina.

În data de 28 octombrie 2015 a fost promulgată Legea 250/2015 votată de Parlamentul României, prin care la 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei.