PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCĂ ASERVITĂ MOSCOVEI DEVERSEAZĂ FĂRĂ ÎNCETARE ÎN R.MOLDOVA FALSURILE ȘI MINCIUNILE GROSOLANE DIN VREMEA DEFUNCTEI URSS

Resurecția falsurilor istorice în R.Moldova

Se reactiveazează vechile fantome ale statalismului moldovenist de tip sovietic accelerând falsurile și reinterpretările unor personaje și evenimente istorice.

De departe, unul dintre pilonii construcției identitare moldoveniste și anti-românești îl reprezintă personalitatea domnitorului român Stefan cel Mare.

Folosit de istoriografia sovietică pentru construcția unei identități moldovenești diferită de ce română, Ștefan cel Mare este așezat la temelia narațiunilor propagandistice ce vor invada din nou spațiul public. Publicația https://deschide.md/ro/ redă mai jos un studiu realizat de reputatul istoric de la Chișinău, Octavian Țâcu (foto), despre modul în care sovieticii au falsificat și răstalmăcit istoria pentru a crea un ”popor moldovenesc” diferit de cel românesc.

Introducere

Discuțiile privind identitatea politică și etnică a marelui domnitor român, care par la Iași sau la București lipsite de sens, au în Republica Moldova o rezonanță cu totul aparte. Această dispută are o descendență din epoca sovietică, atunci când făuritorii „moldovenismului” au procedat la ancorarea discursului istoric creativ în „primordialismul” moldovenesc, disociat și opus românismului.

Din acest considerent, referința la „moldovean” și „moldovenesc” în cronicile timpului, în memoriile călătorilor străini și în diferite tratate ale epocii de până la anexarea Basarabiei, erau prezentate în exclusivitate ca repere ale separării identitare. În alte circumstanțe decât realitățile imperiale și totalitare sovietice, o astfel de abordare era imposibil de imaginat, chiar și în România comunistă, care la scurt timp s-a distanțat de acest discurs politic și public al Moscovei.

Cu toate acestea, anume pedalarea acestei anteriorități a noțiunii de moldovean față de cea de român a constituit cheia de boltă a ingineriilor sociale sovietice în RSSM (1940-1941/1944-1989).

Curent istoriografic „moldovenist” s-a format în contextul perioadei interbelice de către propaganda sovietică, a căpătat consistenţă în perioada postbelică, devenind o linie istoriografică oficială de partid atât în Uniunea Sovietică, cât şi în RSS Moldovenească. Curentul “moldovenist” porneşte din perioada interbelică prin lucrările lui C. Rakovski, B. Dembo, L. Alecsandri, capătă consistenţă după 1944 atât în URSS (N. Derjavin, M. Serghievski, A. Borşci, B. Serebrenikov, A. Udalţov, L. Cerepnin, etc.), cât şi în RSS Moldovenescă (I. Ceban, A. Grecul, A. Borşci, N. Narţov, N. Mohov,  A. Lazarev, V. Ţaranov, A. Surilov, B. Kolker, I. Grosul, I. Kopanski, V. Levit, S. Afteniuk, S. Brîseakin, A. Repida, D. Ursul, etc), pentru ca să genereze susţinători şi în perioada post-sovietică, cum ar fi V. Stati şi V. Stepaniuc.

Potrivit acestui curent, „moldovenii” şi românii sunt două popoare diferite, care vorbesc două limbi diferite, iar istoriile lor chiar dacă s-au intersectat în timp, au trasee diferite, chiar pornind de la etnogeneză.

În pedalarea acestei separări între „moldoveni” şi români, „moldoveniştii” invocă de multe ori argumente care au uneori de menirea de a oferi un justificativ istoriografic celor două anexări a Basarabiei în 1812 şi 1940.

Părut mort la momentul destrămării URSS, acest curent istoriografic şi-a descoperit utilitatea şi în perioada de independenţă a Republicii Moldova, în mod special în perioada guvernării comuniste (2001-2009), dar și celei „socialiste”  a lui Igor Dodon (2016-prezent), de această dată justificat în numele statalității moldovenești.

„Moldovenismul” post-sovietic, devenit aproape politică de stat în timpul guvernării comuniste și socialiste, a reactivat majoritatea argumentelor istorice generate de perioada sovietică, mulate de această pe ideea că existența statalității moldovenești este un argument în sine pentru justificarea lor.

Construirea lui Ștefan cel Mare ca „moldovean sovietic”

Pentru realizarea opere de separare a „moldovenilor” de români, ideologii sovietici au încercat să ancoreze „moldovenismul” sovietic într-un set de simboluri naţionale moldoveneşti inventate. „Naţionalul moldovenesc oficial” era promovat prin ritualuri de celebrare a unor tradiţii noi sovietice, comemorarea unor eroi ai trecutului „revoluţionar”, strict selectaţi de regim.

Unele personalităţi din istoria cenzurată a Moldovei istorice au fost incluse în discursul narativ oficial, iar altele au fost excluse.

Cazul lui Ştefan cel Mare este cel mai ilustrativ în acest sens. Ştefan cel Mare – figură emblematică a istoriei poporului român – a fost acceptat în perioada sovietică, ca un simbol, pretins, în exclusivitate, al identităţii moldoveneşti, înscriindu-se în logica „primordialismului” sovietic moldovenesc, cultivat asiduu de autorităţile sovietice.

Deosebit de relevantă pentru înțelegerea intrumentalizării lui Ștefan cel Mare este disputa identitară din jurul monumentului marelul domnitor, ridicat în anul 1928, de arhitectul basarabean Alexandru Plămădeală în centrul Chişinăului. 

Acesta este evacuată în iunie 1940 de către administraţia românească în retragere, pentru a nu fi lăsată în mâinile sovieticilor, apoi readusă pentru scurt timp la Chişinău, în 1942, ca peste doi ani din nou să fie strămutat tocmai la Craiova. Dar monumentul a fost găsit şi acolo, fiind întors la Chişinău ca „proprietate a statului sovietic“ şi instalat pe locul său vechi din faţa grădinii publice.

După 1956 s-au purtat discuţii privind evacuarea monumentului din centrul Chişinăului sau chiar distrugerea acestuia. Doar graţie intervenţiilor intelectualităţii s-a reuşit păstrarea operei lui Plămădeală. Totuşi, în 1972 s-a decis mutarea statuii în dosul parcului, cu aproximativ 18 metri, interpretată atunci ca o simbolică „mutare spre uitare“.

Această bătălie pentru imaginea și moștenirea domnitorului român, s-a trasferat ulterior și în terenul rivalității dintre autoritățile din RSSM cu cele din România socialistă pentru „primatul” consemnării evenimentelor și datelor din istoria domniei lui Ștefan cel Mare.

La 4 noiembrie 1974, președintele Academiei de Științe din RSSM, I. Grosu, expedia lui Petru Lucinschi, secretar CC al PCM, o scrisoare, prin care-l înștiința că la 10 (20) ianuarie 1975 se împlineau  500 de ani de la „cea mai mare victorie a poporului moldovenesc asupra forțelor agresive ale Turciei sultanilor (bătălia de la Podul Înalt – n.a.)”.

Grosu consemna faptul că „aceasta a fost cea mai mare victorie a lui Ștefan al III-lea (așa era numit Ștefan cel Mare în istoriografia sovietică – n.a.), care a arătat Europei forța poporului moldovenesc recent apărut” și era îngrijorat de faptul că „în România se pregătesc să serbeze pe larg această aniversare…într-un spirit propagandistic”.

Analizând literatura istorică din România, autorul scrisorii constata că „aprecierea rolului istoric a lui Ștefan al III-lea în lucrările istoricilor români nu coincide cu părerea istoriografiei sovietice. În mod special istoricii români într-un mod neargumentat susțin ideea că Ștefan al III-lea a fos primul care a încercat unirea tuturor pământurilor românești”.

Pentru a contracara această „minciună propagandistică”, lui P. Lucinschi (viitor prim-secretar al PCM și președinte al R.Moldova) i se propunea, pe parcursul aniversării, organizarea unor manifestări „cu caracter științific și propagandistic care să reflecte punctul de vedere al istoriografiei sovietice”. Potrivit acestei perspective „Ștefan al III-lea a fost cel mai mare domnitor al tronului moldovenesc, care a făcut multe pentru întărirea statului centralizat moldovenesc”, iar acest fapt al contribui la „formarea corectă a viziunilor comuniste a muncitorilor republicii”.

Ca o constatare ironică, în perioada post-sovietică constructorii „naţiunii” moldoveneşti se vor erija de la retorica sovietică, preluând și propagând imaginea lui Ştefan cel Mare ca un simbol al noii statalităţii moldoveneşti, în opoziția față de cea românească.

Identitate și românitate în epoca lui Ștefan cel Mare: o revenire la normalitate

Fără a intra într-o polemică în general abundentă și acerbă, modelată istoric în timp de ambele tabere fie la București și în Occident, fie la Chișinău și Moscova, trebuie să recunoaștem că extragerea sintagmelor „moldovean” și „limbă moldovenească” din izvoarele medievale și cele ale modernității timpurii și opunerea lor celor de „român” și „limba română” este total contrafacută și nu rezistă nici unei critici istorice imparțiale.

Cancelariile europene, călătorii străini, domnitorii celor două țări românești, cărturarii și cronicarii timpului, deopotrivă din spațiul românesc și din afara lui constatau în unanimitatea lor caracterul unitar al spațiului românesc, originea latină și românitatea locuitorilor acestor pământuri, fără a lăsa loc speculațiilor interpretative, care vor apărea ulterior în instrumentarul modelator al moldoveanului sovietic. 

Faptul că străinii îi priveau pe moldoveni una cu muntenii și cu ardelenii nu venea din legendă, ci dintr-o realitate sedimentată în acele timpuri.

Cu alte cuvinte, străinii nu aveau cum să „inventeze” unitatea românilor, nu aveau cum să-i învețe pe locuitorii de la Carpați, de la Dunăre, de pe Mureş şi de la Nistru aceeaşi limbă ori să-i facă să-și aibă sorgintea în latinitate, dacă acest lucru n-ar fi fost conștientizat de români înainte de toate.

Mai la nord de români, vecinii polonezi dezvoltasera o conștiință clară a acestei unități românești, lucru care se desprinde din numeroasele relatări ale perioadei, iar influența polonă a fost ulterior importantă în opera și personalitatea cronicarilor moldoveni, inclusiv cea a lui Grigore Ureche și Miron Costin, care se știe au urmat colegiile iezuite din Polonia, unde ar fi învățat după principiile umanismului târziu.

Ioachim Bielski releva cu referință la acest aspect că „românii se împart azi în două, au doi voievozi, cel muntenesc și cel moldovenesc, dar înainte a fost unul singur care se numea sau muntenesc sau moldovenesc, căci nu era nicio deosebire”. Și unul din cei mai importanți cronicari polonezi, Jan Dlugosz, contemporan a lui Ștefan cel Mare, confirma mult anterior, pe la 1476, că moldovenii și valahii au aceleași limbă și obiceiuri.

În 1514 – când lumea catolică pregătea o nouă cruciadă antiotomană – Jan Laski, episcopul de Gnezno, arăta într-un raport destinat Conciliului de la Lateran ce rol important putea fi rezervat Moldovei în această întreprindere internațională. Pentru a-i convinge în acest sens pe înalții prelați catolici, episcopul polonez scria: „Căci ei (moldovenii) spun că sunt oștenii de odinioară ai romanilor, trimiși aici pentru apărarea Pannoniei împotriva sciților”.

De altminteri, acest fapt se știa în tot Occidentul și, cu precădere, în mediile Peninsulei Italice, unde s-au păstrat sute de documente și alte tipuri de surse, începând cu secolul al XIV-lea, în care se vorbește despre două Valahii, adică despre două Ţări Românești, aflate la Carpați și la Dunăre.

Se ştia că şi în Transilvania predominau românii, dar, fiindcă puterea (conducerea) de acolo nu era în mâinile românilor, Transilvania nu putea fi socotită, sub aspect politic, o „Ţară Românească”. În schimb, Moldova şi Ţara Românească, în care conducătorii sau stăpânii erau, ca și poporul de jos, români, nu puteau fi și nu erau „decât țări românești”.

Ambele capuri ale bisericii creștine, atât Papalitatea, cât și Patriarhia de la Constantinopol aveau conștiință despre unitatea spațiului românesc și considerau locuitorii Moldovei, Munteniei și Ardealului români.

Chiar mult înainte constituirii acestor țări, o scrisoare (dată la Perugia, în 14 noiembrie 1234) a papei Grigore al IX-lea reproșa „regelui tânăr” ungar Bela al IV-lea că nu face destul pentru răspândirea „credinței adevărate” în Episcopatul Cumaniei, unde trăiau nu cumani, ci „anumite popoare numite românești”, care, în loc să asculte de episcopul catolic, numit recent acolo drept păstor, primeau în continuare sfintele taine de la „nişte episcopi falşi”, de rit bizantin, atrăgând la credința lor ortodoxă și pe unii locuitori ai Regatului Ungariei, trecuți peste Carpați ca să formeze „un singur popor” cu pomeniții români.

Mai târziu Papa Pius al II-lea menționa în scrierile sale că „Valahia se întinde din Transilvania până la Nistru, Dunăre și Marea Neagră”, iar trimișii pontifului remarcă deseori în relatările lor identitatea de limbă a locuitorilor din cele trei provincii și originea lor latină. Astfel, prefectul misionarilor din Moldova în dorința de a comunica în regiune constată că „limba absolut necesară pentru misionari este limba valahă, adică moldovenească, care este unica necesară în țara întreagă”.

Acest amestec aparent de terminologie – vlah, valah, muntean, moldovean, român, ca și a denumirilor țărilor pe care le locuiau românii – Moldovlahia, Maurovlahia, Valachia Minor sau Maior, Rusovlahia sau pur și simplu Valahia, pe care le constatăm în relatările străinilor, sunt o dovadă a faptului că percepția și senzația de unitate a românilor persista de-a lungul epocii medievale, iar denumirea cu care de obicei erau desemnați românii în Evul Mediu era de vlah sau valah.

Spre exemplu, Patriarhia Constantinopolului numește statul la est de Carpați Maurovlahia (Vlahia neagră) și Rusovlahia, apoi Moldovlahia, pentru a face deosebire de celălalt ținut românesc, Ugrovlahia (Țara Românească). La fel ca și una din hărțile Vaticanului din secolul XV, numită Mapamond Borgian, care reprezenta Magna Valahia, cuprinzând Moldova și Țara Românească într-un tot întreg.

Numeroșii călători străini, care treceau prin Țările Române, dar în special prin Iași, considerat un important centru cultural și religios al timpului, constatau că „locuitorii orașului sunt români, pe lângă care erau unguri, armeni, greci, bulgari, albanezi, turci, bulgari, albanezi, turci, tătari, poloni, sași, moscoviți și puțini italieni”; că „orășenii ce locuiesc în țară sunt români, unguri și sași, germani și un număr mare de armeni și bulgari”.

Intelectuali ai timpului, ca Nicolaus Olahus, afirmau că moldovenii „au aceeași limbă, aceleași obiceiuri și aceeași religie ca și cei din Țara Românească”, iar Veranscsis menționa în secolul XVI că „locuitorii acestora (Transilvania, Țara Românească și Moldova) se numesc români//când întreabă pe cineva dacă știe să vorbească pe limba valahă, spun „oare știi românește”? Sau dacă este valah, îl întreabă dacă este român”.

Și în mediul vorbitor de germană persista această senzație de unitate a românilor. Lucrarea Descriere curioasă a Moldovei și Valahiei, scrisă în limba germană de un anonim pe la 1699, arăta că mai înainte aceste țări erau parte din vechea Dacie și se numeau împreună Valahia. „Apoi această țară s-a împărțit în două părți: partea cea mai întinsă s-a numit Moldova, iar cea mai mică a fost numită Țara Moldovenească. Această țară (Moldova) se mai numește, spre deosebire de cealaltă și Wallachia Superior (Valahia de Sus) sau Major (Valahia Mare) și de asemenea Vallachia Nigra (Valahia Neagră)”.

Mai mult decât atât, atunci câd se referă la locuitorii acestei țări, autorul constată că limba, portul, armele, felul lor de cârmuire sunt la fel cu cele din Țara Românească. Istoricul sas Johann Troster de asemenea scria la 1650 că cealaltă țară românească este Moldova, iar populația Moldovei este una și aceeași cu cea din Țara Românească.

Un lucru important de reținut, locuitorii simpli ai Țărilor Române se considerau români, folosind cu intermitență noțiunile de valah, muntean sau moldovean de rând cu cel de român. Greu de acceptat ideea că toți dintre aceștia gândeau în termenii unității românești, așa cum se încearcă deseori în a fi insinuat în istoriografia română, dar mulți dintre ei au avut conștiința românității lor în Evul Mediu, așa cum relatează izvoarele timpului, menținând nealterat senzația de românism către timpurile moderinității, când ea va căpătat contur politic.

 În Moldova secolului al XV-lea se știa și se vorbea de două țări românești, dintre care cea dintâi era, în chip natural, chiar Moldova. Ţara românilor sud-carpatini era pentru moldoveni „cea de-a doua” sau „cealaltă” Românie ori Țară Românească.

Modul de acțiune și gândire a domnitorilor și dregătorilor din cele două state românești vin în susținerea acestei ipoteze, în iulie 1600, Mihai Viteazul intitulându-se la Iași „domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei” și trasând pentru posteritate linia de conduită a românilor în sens politic. Unitatea de cultură și de limbă explică și trecerea frecventă a unor dregători dintr-o țară în alta, ca sfătuitori domnești, acțiune facilitată de numeroasele înrudiri între două familii domnești sau veritabile uniuni dinastice între cele două țări.

La toate acestea se adaugă schimbul intens economic pe numeroasele drumuri comerciale care străbăteau Carpații, legând Moldova, Țara Românească și Transilvania între ele, dar și de litoralul Mării Negre și Dunărea, peste care se suprapunea schimbul de cunoștințe tehnice, prin trecerea munților de către meșteri pricepuți din Transilvania sau trimiterea de tineri pentru a deprinde meșteșugurile în spațiul intracarpatic. Ion Toderașcu ne arată că unitatea românească medievală era întreținută în același timp de păstoritul transhumant și de dreptul românesc comun al celor două state extracarpatice, care foloseau accidental unele coduri juridice dintr-o țară în alta.

În secolul al XVII-lea, marii cronicari moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin au scris, pentru prima oară în românește și pentru prima oară pe întreg spațiul românesc (înaintea transilvănenilor și muntenilor), că românii din Moldova, Transilvania și Ţara Românească formează un singur popor, de origine romană, că vorbesc o limbă neolatină (înrudită cu italiana, spaniola și cu celelalte limbi romanice), că denumirile regionale de moldoveni, munteni, olteni, ardeleni etc. nu fac decât să întărească unitatea românească și numele general de români (rumâni), identic cu acela de vlahi (valahi, volohi, blaci etc.), dat de străini acestui popor.

Minciunile ”moldoveniste” nu pot fi opuse adevărului istoric.

România este singurul succesor juridic ascendent al istoricei Ţări a Moldovei cu capitala la Suceava şi Iaşi, iar Ștefan cel Mare nu este un simbol al ”moldovenismului”, ci al daco-românismului, așa cum s-a manifestat acesta în sec. al XIX-lea drept precursor al României unitare moderne.

Publicitate

ZIUA DE 18 IANUARIE IN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 18 ianuarie în istoria noastră

1821:A murit domnitorul Alexandru Şuţu; (n. 29 martie 1790). Odată cu el se încheia regimul fanariot în Ţara Românească.

  

  Regimul fanariot fusese instaurat de Turcia la 5 ianuarie 1716, prin numirea ca domn în Muntenia a lui Nicolae Mavrocordat, grec originar din cartierul Fanar din Constantinopol.

1821: Începutul Revoluţiei de la 1821 din Muntenia. Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar şi ai Eteriei, încheie o înţelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.

Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştii în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Tîrgu Jiu, unde va ajunge la 21 ianuarie.

În scurt timp avea să înceapă revoluţia, care avea ca printre cele mai importante obiective, înlăturarea regimului fanariot din Muntenia.

1844 : La Iaşi s-a jucat  în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri “Iorgu de la Sadagura”, piesă în 3 acte, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată piatra de temelie a dramaturgiei româneşti.

1848 : S-a născut în localitatea Sira, lângă Arad,  Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg şi gazetar român („Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Mara”, „Fata de birău”); (d.17.08.1925, Panciu).

 

1860: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat al doilea gimnaziu în limba română din București și i-a dat numele „Gheorghe Lazăr”, în amintirea celui care „a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale”.

1878 (18/30): Savantul român Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog şi om politic liberal, şi-a luat doctoratul în matematici la Sorbona, cu teza de mecanică cerească „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”, devenind astfel primul român doctor în matematici la celebra universitate.

1873: A murit episcopul cărturar Dionisie (Dimitrie) Romano, profesor şi revoluţionar paşoptist.

A iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”; în 1867 a donat Societăţii Academice Române biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a instituţiei academice; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1868 (n. 1806)

 1878 : Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog şi om politic liberal, îşi lua doctoratul în matematici la Sorbona, cu teza sa de mecanică cerească devenită celebră „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”.

A fost primul român doctor în matematici la celebra universitate.

 1879 : La Bucureşti, în România, are loc premiera piesei lui Ion Luca Caragiale “O noapte furtunoasă”.

 1898: S-a născut Filip Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), cunoscut reporter, jurnalist şi traducător; (m. 1977).

 1916: S-a născut la București, Silviu Brucan ( Saul Bruckner), fost nomenclaturist al PCR, ideolog comunist oportunist și analist politic.

A făcut parte, după victoria Revoluției române din decembrie 1989, din conducerea  Frontului Salvării Naționale. A decedat în ziua de  14 septembrie 2006, la București 

 1919 : Intre  18 și 21 ianuarie au avut loc lucrările Conferinţei de pace de la Paris, la care au participat  reprezentanți ai unor țări din   întreaga lume. 

O influență decisivă, au avut  liderii celor patru puteri victorioase: Georges Clemenceau din partea Franței, David Lloyd George, prim -ministrul britanic, Orlando Vittorio pentru Italia și Woodrow Wilson, presedintele Statelor Unite. 

Delegaţi din partea României au fost Ionel I.C.Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, etc.) şi ai guberniei Basarabia (Ion Pelivan-preşedinte, Ion Codreanu, Sergiu V.Cujbă, Gheorghe Năstase).

Conferinţa de Pace de la Paris a avut drept obiectiv dezbaterea noii configuraţii politico-teritoriale a lumii şi rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare existente la sfârțitul  Primului Război Mondial. Conferinţa a dus, în final, la semnarea tratatelor de pace.

Primul tratat a fost încheiat cu Germania, la Versailles (28 iunie 1919), urmat de tratatul cu Austria, la Saint-Germain en Laye (10 septembrie), pe care România, din cauză că se impuneau anumite clauze referitoare la minorităţi, clauze care au determinat demisiile succesive ale guvernelor Ion I. C. Brătianu şi general Artur Văitoianu, nu l-a semnat decît la 9 decembrie, prim-ministru fiind generalul Constantin Coandă.

Pacea cu Bulgaria s-a semnat la Neuilly pe 27 noiembrie. Prin acest tratat, Grecia căpăta Tracia iar Serbia unele rectificări de frontieră, cu România fiind menţinut hotarul din 1916. 

Culegerea sa de povestiri  publicate sub denumirea de „Cartea Junglei” a cunoscut o mare popularitate până în zilele noastre.

1941 – În  Transilvania de Nord-Est ocupată de Ungaria în urma Dictatului de la Viena s-a dispus  printr-o ordonanţă, ca în toate actele de stare civilă, numele româneşti să fie scrise cu grafie maghiară.

1947 : Ziarul „Dreptatea” publica  în zilele de 18 şi 19 ianuarie,  apelul Partidului Naţional Ţărănesc „Către naţiune”, în care se lua atitudine împotriva măsurilor antidemocratice iniţiate şi promovate de Guvernul Groza (epurarea în rândul funcţionarilor de stat, militarilor, judecătorilor, suprimarea presei, partidelor democratice, încălcarea legilor ţării, a drepturilor individuale şi colective ale poporului român, nerespectarea angajamentelor internaţionale asumate ş.a.).

1858: S-a născut juristul şi profesorul Ioan Tanoviceanu.A exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern.

A fost fondatorul criminologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1897; (m. 1917).

1875: S-a născut juristul, diplomatul și profesorul Demetru Negulescu; judecător la Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională (predecesoarea Curții Internaționale de Justiție de la Haga) pe toată durata de funcţionare a acestei instanţe; preşedinte al Institutului Român de Drept Internaţional şi co-director al Revistei române de Drept Internaţional; (m. 1950).

1911: S-a născut (la Bitolia, Macedonia) Nicu Caranica (fiul compozitorului Ion Caranica şi fratele traducătoarei Eta Boeriu), poet, eseist şi dramaturg;(m. 2002, Fairfield, Connecticut, SUA).

A fost ataşat de presă pe lângă Legaţia României la Roma (1940) și a luat decizia de a rămâne în Italia când a fost rechemat, în 1941, în țară.

Din 1950 s-a stabilit la Paris.

1926: A murit compozitorul şi cântăreţul de lieduri George Cavadia; (n. 1858, în Macedonia).

 1933: S-a născut tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu; (m. 2014).

 

1952: S-a născut mezzosoprana şi profesoara Mariana Cioromila; stabilită în Brazilia din 2000.

1990: Este publicat Decretul–Lege al Consiliului Frontului Salvării Naționale nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român.

1999: Peste 10 000 de mineri din Valea Jiului au pornit spre Bucureşti (trecând peste barajele ridicate de trupele speciale ale Ministerului de Interne), pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă.

 1999: A murit (la Roma) Marian Papahagi, critic şi istoric literar, filolog, remarcabil italienist, fost director la Centrul  Cultural Român   – „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (n. 1948).

NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România) premiul ce-i poartă numele; distincţia este acordată anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.)

 2002: Primarii oraşelor Calafat (România), Vidin (Bulgaria) şi Zaicear (Serbia) au semnat, la Vidin, documentele de înfiinţare ale Asociaţiei de colaborare transfrontalieră “Dunărea 21”, prima euroregiune înfiinţată în Balcani.

Aceasta cuprinde aşezări urbane şi rurale din zonele riverane Dunării, din România (oraşul Calafat, comunele Poiana Mare, Desa, Cetate şi Ciupercenii Noi), Bulgaria (oraşul Vidin şi localităţile Rujniti, Macriş, Belogradcic, Lom, Kula, Dimovo şi Novo Selo) şi Serbia şi Muntenegru (oraşul Zaicear şi localităţile Sokobania, Kladovo, Bolivat, Kniajevat, Bor, Negotin şi Madanpec).

Activitatea asociaţiei se desfăşoară în cadrul unor grupuri de lucru constituite pe domenii privind dezvoltarea strategică a Euroregiunii: cultură şi educaţie; dezvoltare economică; sport, turism şi acţiuni ale tineretului; ecologie; agricultură; sănătate şi protecţie socială

2009: A murit intr-un tragic accident rutier poetul român basarabean Grigore Vieru, fost parlamentar in Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române (n.14.02.1935, în satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, azi în R. Moldova).

 

 A fost considerat „Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”); membru de onoare din străinătate (1990) şi membru corespondent al Academiei Române (1993).

2011: A decedat cantautorul român Cristian Paţurcă, cel care a compus  faimoasului  „Cântec  ale golanilor” intonat de zeci de mii de oameni, în timpul manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii in 1990; (n. 1964).

.

2013: A murit actorul şi regizorul Victor Radovici, unul dintre fondatorii Teatrului Excelsior din București; (n. 1936).

2015: A murit Christine Valmy (născută Cristina Xenopol, 1926).

În 1971, Congresul STatelor Unite a elogiat-o în Congressional Record pentru crearea unei noi industrii şi a unei noi profesii în SUA(skin care specialist).

De la înfiinţarea în 1965, în SUA, a firmei Christine Valmy Inc şi până în prezent, funcţionează în SUA peste 3000 de saloane de frumuseţe sub marca Christine Valmy şi peste peste 100 de şcoli Christine Valmy în lume.

2020: A murit în urma unui atac de cord, muzicianul român Dan Andrei Aldea, cântăreț, multi-instrumentist și compozitor , fost lider al trupei Sfinx; (n. 1950).

În 1981, s-a stabilit în Occident (mai întâi în Belgia, apoi în Germania), unde lucra ca muzician dedicat studioului de înregistrări.

În 2014, Dan Andrei Aldea a revenit în România, după 33 de ani petrecuți în Germania.

2017: A decedat actorul român Ion Besoiu.

Renumitul actor s-a născut în ziua de 11 martie 1931, la Sibiu. A absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu și a debutat în 1950, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care a avut ca parteneri mari actori ca Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

În 2002, a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut.

Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Atanasie și Chiril

 Sfinții Atanasie și Chiril au luptat impotriva a doua dintre cele mai mari erezii: arianismul si nestorianismul.

Sfântul Atanasie luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde l-a combatut pe Arie (arianismul), care sustinea ca Fiul lui Dumnezeu este cea dintai fiinta creata. Sfantul Atanasie s-a nascut in anul 295, in Alexandria. A fost facut citet in anul 312 si diacon in 318, data dupa care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Ca diacon si secretar, el il insoteste pe patriarh la Sinodul de la Niceea, in 325, unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie. Datorita scrierilor sale, Sinodul de la Niceea a condamnat erezia ariana si a formulat un simbol de credinta, cunoscut sub numele de Simbolul niceean, in care se afirma ca Fiul este nascut din vesnicie din Tatal, deofiinta cu El. Este ales episcop al Alexandriei, odata cu moartea Sfantului Alexandru – 8 iunie 328.  A trecut la cele vesnice la 2 mai 373, dupa 45 de ani de episcopat, din care aproximativ 20 ani au fost petrecuti in exil.

„Iarasi, si de multe ori cadem la Tine si Tie ne rugam, Bunule si iubitorule de oameni…”.

„Dar noi ne tinem cu indrazneala de dreapta credinta, pe temeiul dumnezeiestilor Scripturi, punand-o ca un sfesnic in candelabru si zicand: Acesta este Fiul adevarat al Tatalui, prin fire, propriu fiintei Lui, Intelepciunea unic nascuta si Cuvantul adevarat si unic al lui Dumnezeu. Nu este creatura si faptura, ci Nascutul propriu al fiintei Lui. De aceea e Dumnezeu adevarat de o fiinta cu Tatal adevarat.” (Sfantul Atanasie cel Mare).

Sfantul Chiril al Alexandriei l-a combatut pe Nestorie la Sinodul al III-lea ecumenic din Efes (431). Nestorie sustinea ca in Iisus Hristos exista doua-persoane – persoana divina a Fiului lui Dumnezeu, nascut din Tatal mai inainte de toti vecii si persoana umana sau istorica a lui Iisus Hristos, cu care s-a nascut din Fecioara Maria. De aceea erezia lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism.

Aceasta conceptie eretica despre existenta a doua persoane in Iisus Hristos ducea la afirmatia ca Dumnezeul-Tatal a avut doi fii. Consecinta acestei erezii era ca Fecioara Maria n-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu ca sa merite a fi numita „Nascatoare de Dumnezeu” ci a nascut pe omul Hristos si de aceea trebuie numita „Nascatoare de om”, sau cel mult „Nascatoare de Hristos”.

Datorita Sinodului de la Efes, i se recunoaste Fecioarei Maria atributul de Nascatoare de Dumnezeu.

„Daca cineva nu marturiseste ca Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal S-a unit cu trupul dupa ipostas si ca Hristos este numai unul cu propriul Sau trup, Acelasi, adica Dumnezeu si om deodata, sa fie anatema!” (Sfantul Chiril al Alexandriei).

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
3. ro.wikipedia.org
4. lessignets.com
5. Istoria md.
6. Crestin Ortodox.ro
7. Istoriculzilei blogspot.com 
8. http://www.rador.ro/2020/01/18/calendarul-evenimentelor

O ISTORIE A ZILEI DE 24 MARTIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 24 martie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

809: A murit califul Harun al-Rashid; (n. 17 martie 763), al cincilea și cel mai cunoscut calif din Dinastia Abbasizilor.

S-a născut în Rayy, în provincia Teheran a Iranului. A fost fiul lui al-Mahdi, al treilea calif abbasid, și al al-Khayzuran, o fostă sclavă din Yemen, o femeie cu o puternică personalitate, care a influențat politica din timpul domniilor soțului ei și fiului ei, până în 789, când a murit.

A avut relații diplomatice cu China și cu Carol cel Mare, imparatul francilor.

Acestuia din urmă, într-un schimb de daruri, i-a trimis un ceas deosebit, care funcționa cu apă, marcând orele prin căderea unor bile de bronz într-un vas în timp ce niște figurine care reprezentau cavaleri ieșeau pe niște uși care se închideau în urma lor. Ceasul a făcut o impresie deosebită în Europa Occidentală.

A fost si un militar prieput. În 798 a comandat o armată care a invadat Imperiul Bizantin, condus atunci de împărăteasa Irina.

După ce l-a învins pe faimosul general Nicetas, și-a condus oștirea până în apropierea Constantinopolului, care a evitat cucerirea cu prețul unui tribut anual de 70.000 piese de aur.

Urmașul Irinei, Nicefor I Genikos, încetează plata tributului, ceea ce provoacă o nouă invazie arabo-persană condusă de Harun-al-Rashid, care se încheie prin restabilirea plății tributului anual.

 

 

 

 

 

 

În timpul domniei  lui Harun al-Rashid (786 – 809) țara a cunoscut un  avânt cultural, științific și religios. A fost fondatorul bibliotecii Bayt al-Hikma (Casa Înțelepciunii).

A devenit un personaj legendar, unele din poveștile despre el fiind adevărate (de exemplu ceasul pe care l-a dăruit lui Carol cel Mare), altele, precum cele din 1001 de nopți ale Șeherezadei, fiind doar ficțiune.

 

 

 

1284: A murit Hugues al III- lea de Lusignan (n.1235), rege al Ciprului (1267-1284) și al Ierusalimului; (1268-1284).

 

 

 

1401:  Impăratul turco-mongol Timur Lenk (cel șchiop) cucerește Damascul.

 

 

 

 

 

Foto: Timur Lenk n. 8 aprilie 1336 – d. 18 februarie 1405), cuceritor mongol, întemeietorul unui imperiu cu capitala la Samarkand (astăzi în Uzbekistan) și al dinastiei timuride, care a durat până în 1507.

 

 

 

Moscheea Umayyad  din Damasc, o bijuterie arhitectonică a vremii, a fost arsă împreună cu o mare parte a orașului, iar bărbații și femeile luate în sclavie.

Un număr foarte mare de meștesugari au fost duși în captivitate în capitala lui Timur, Samarkand.

Acestia au fost norocoși, pentru că mii de alți  locuitori ai Damascului au fost  masacrați  și capetele lor  așezate în piramide pe străzile orașului.

Astăzi un cartier al  Damascului poartă încă numele de Burj Al-ru’us, “turnul de capete”.

 

 

 

1455: A murit Papa Nicolae al V-lea (Tommaso Parentucelli, n. 15 noiembrie 1397).

A fost Papă al Romei în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455.

 

 

 

 

 

 

 

Pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este Căderea Constantinopolului și a Imperiului Bizantin sub dominația otomană.

În anii următori a încercat să organizeze o cruciada antiotomană, dar fără succes.

În ultimele clipe ale pontificatului sau, observa ca vechea Catedrala Sfântului Petru o din Roma, construită in secolul al-IV-lea d.Hr de către împaratul Constantin cel Mare era într-o stare jalnică, asa că decide demolarea Colosseumului și folosirea materialului rezultat pentru repararea catedralei. Moartea sa in  anul 1455 face ca planul lui sa nu mai fie dus  la bun sfârșit

A fost ultimul papă cu numele de Nicolae.

 

 

 

 

1562: Diaconul Coresi a inceput la Brasov, tipărirea lucrării bisericești cunoscuta sub numele de Tetraevangheliarul slavon.

Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.

 

 

 

 

 

 

 

 

Coresi a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgovişte, fiind autorul primelor cărţi în limba română; (d. 1583, Brașov).

  A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare.

Ceea ce este Martin Luther pentru lumea apuseană, Diaconul Coresi este pentru spaţiul românesc.

1603: A murit Elisabeta I (din dinastia Tudor), regină a Angliei şi a Irlandei între anii 1558 şi 1603. A fost o reprezentantă a absolutismului; (n. 1533).

 

 

 

 

 

De numele său se leagă restabilirea Bisericii Anglicane. A sprijinit expansiunea colonială a Angliei, precum şi lupta împotriva Spaniei (în timpul domniei sale a fost nimicită Invincibila Armada – 1588).

A încurajat înflorirea literaturii şi artelor, perioada domniei sale fiind denumită şi „epoca elisabetană”.

 Pe tron a urcat regele Iacob al VI-lea al Scoției, care a devenit și rege al Angliei sub numele de  Iacob I.

 

 

 

 

 

1654: A decedat organistul si compozitorul  german din perioada barocă, Samuel Scheidt (botezat pe 4 noiembrie 1587).

 

 

 

 

 

 

 

Provenea dintr-o familie de muzicieni, și a devenit în 1603 organist la biserica Sf. Mauritius din Halle an der Saale.

Între anii 1607 și 1609 a studiat la Amsterdam cu Jan Pieterszoon Sweelinck, celebrul „fabricant de organiști”. După întoarcerea la Halle a devenit organist la curtea de Brandenburg. Aici a lucrat, între 1614 și 1616 împreună cu Michael Praetorius. 

 A murit în sărăcie, costurile înmormântării sale fiind acoperite de biserică. Lucrări Opera lui Scheidt este, cel puțin sub aspect cantitativ, mult mai variată, în domeniul muzicii vocale cât și în cel al muzicii instrumentale.

O bună parte din aceasta a fost însă dată uitării sau nu este cântată decât foarte rar.

Încă în 1620 apare prima lui culegere de lucrări, „Cantiones Sacrae a 8 vocum”, urmată în 1621 și 1622 de două culegeri de Concerti sacri, piese diverse pentru mai multe voci cu acompaniament de instrumente.

A editat  primele două volume din colecția de muzică instrumentală Ludi musici (alte două volume vor apărea în 1625 și 1627).

Cele trei volume din Tabulatura nova (1624) cuprind piese pentru orgă. În ciuda dificultăților financiare, începând din 1631 tipărește 4 volume de „concerte spirituale”, Geistliche Konzerte (1631/1634/1635/1640), lucrări vocale de la două la șase voci, cu bas continuu.

În 1640 apare o colecție de 70 de „sinfonii”, preludii concertante la 3 voci (LXX Symphonias).

Ultima lucrare publicată este „Cartea de tabulatură de la Görlitz” (1650), o culegere de 100 de armonizări de corale pentru orgă sau instrumente (Görlitzer Tabulaturbuch).

 

 

 

 

 

 

 

1707: Este  semnat Actul de Uniune (Acts of Union), care oficializa crearea regatului Marii Britanii, prin unirea regatelor Scotiei și Angliei care includea și Țara Galilor).

În urma semnării acestui document, Regatul Scoției a încetat să existe ca entitate statală, la data de 1 mai 1707.

 

 

 

1714: Constantin Brâncoveanu, domn al Tarii Romanesti din 1688, este mazilit, în urma conflictului dintre acesta şi boierii Cantacuzini, care l-au  reclamat la Înalta Poartă. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Ştefan, a obţinut domnia.

Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi sfetnicul Ianache au fost ucişi la Constantinopol, la 15/26 august 1714, fiind învinuit de trădare de către turci.

Pentru martiriul lor, au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuiţi la 16 august (Sfinţii Martiri Brâncoveni).

 

Constantin Brâncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)

 

Constantin Brâncoveanu fusese adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane și, folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani.

Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.

În timpul războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine de expectativă.

 

 

 

  1721: Marele compozitor german Johann Sebastian Bach dedică sase concerte margrafului de Brandenburg-Schwedt, Christian Ludwig, astăzi numite Concertele Brandenburgice, BWV 1046-1051.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1818: Au fost deschise la București cursurile Școlii românesti de la Sf. Sava condusă de Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească.

 

 

 

 

Foto: Gheorghe Lazăr

 

 

Acesta  a înfiinţat la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească, o şcoală profilată pe cursuri începătoare medii şi superioare în limba română, în cadrul căreia a funcţionat şi o grupă specială pentru ingineri hotarnici.

 Gheorghe Lazăr a fost primul director (1818 – 1822) al Şcolii de la Sfântul Sava, unde se preda şi inginerie hotarnică.

A fost prima şcoală în limba română şi se numea: Şcoala Academicească pentru ştiinţele filosoficeşti şi matematiceşti.

 

 

 

 

 1837: În Canada, afroamericanii au primit drept de vot.

 

 

 

 

 

1834: Poarta otomană i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Dimitrie Ghica în Muntenia  (Valahia).

 

 

 

 

 

 

Alexandru Dimitrie Ghica  (n. 1 mai 1795, Țara Românească – d. ianuarie 1862, Napoli, Italia) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam între 4 iulie 1856 – octombrie 1858.

Alexandru Dimitrie Ghica, frate al lui Grigore Dimitrie Ghica, a fost numit domn al Țării Românești în aprilie 1834, la propunerea Rusiei.

A fost contestat pe plan intern din cauză că a domnit sub influența rușilor, fiind chiar organizate două conspirații împotriva sa, una condusă de Ion Câmpineanu (1838-1839), ce urmărea obținerea independenței Principatelor și unirea lor sub conducerea lui Mihail Sturdza, domnul Moldovei, și una de Mitică Filipescu (1840), mai radicală, urmărind înlăturarea lui Ghica și instituirea unei republici independente.

Ambele au fost însă descoperite, iar liderii, arestați. În 1842, domnul a propus Adunării Obștești reglementarea regimului prestațiilor în muncă ale țăranilor.

Răspunsul Adunării, prezentat de Alexandru Vilara și Gheorghe Bibescu și trimis Porții și Rusiei, în virtutea dreptului deputaților de a adresa puterilor suverană și protectoare plângerile lor legate de domn, conținea o serie de învinuiri privind guvernarea lui Alexandru Dimitrie Ghica.

Ca urmare, Poarta și Rusia au realizat o anchetă, în baza căreia domnul – ce pierduse susținerea Rusiei după ce ajutase la înăbușirea unei răscoale sârbo-bulgare – a fost destituit (7 octombrie 1842). A mai fost caimacam al Țării Românești între iulie 1856-octombrie 1858. 

 

 

 

 

 

Foto: Mihail Sturza sau Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași, Moldova – d. 8 mai 1884, Paris, Republica Franceză), a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849.

 

Domnia efectivă a lui Mihai Sturdza în Moldova a început  în luna iulie.

Colaborarea sa strânsă cu autorităţile ţariste, începînd cu perioada ce a urmat revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, serviciile aduse Rusiei în războiul din anii 1828-1829 împotriva Imperiului Otoman, contribuţia personală la elaborarea Regulamentului Organic, constituiau suficiente dovezi pentru puterea protectoare privind loialitatea lui Mihail Sturdza faţă de Curtea de la Petersburg.

De asemenea, obţinerea încrederii generalului rus Pavel Kiselev, preşedintele celor două Divanuri ale principatelor, i-a facilitat ocuparea tronului Ţării Moldovei.

Pe parcursul celor 15 ani de domnie, M. Sturdza a desfăşurat o activitate prodigioasă, remarcându-se prin frumoasa lui operă de reformare a ţării.

 

 

 

1854: În Venezuela este abolita sclavia.

 

 

 

1874: S-a născut Harry Houdini (Erich Weiss), celebru iluzionist american; a rămas celebru în lumea magicienilor pentru abilitatea cu care reușea să evadeze din spații închise ; (d. 1926).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1874: La St. Petersburg, capitala Imperiului Rus, se înființeaza Agenția diplomatică română.

 

 

 

 

1882: Medicul si microbiologul german, a anunțat descoperirea bacilului tuberculozei.

El a publicat un studiu despre bacilul tuberculozei, precum si metode de cultura si de identificare a acestuia.

A stabilit că bacilul tuberculozei (sau bacilul lui Koch) poate trăi o perioada considerabila de timp în aer sau praf, iar cel mai comun mijloc de dobândire a bolii era inhalarea aerului care conținea bacilii tuberculoși raspânditi de persoanele bolnave.

 

 

 

 

 

 

Foto: Dr. Robert Koch (1843-1910)

 

 

 

 

 

Robert Koch a fost laureat cu Premiul Nobel in anul 1905 pentru descoperirile sale in ceea ce priveste bacilii care cauzeaza tuberculoza.

El si-a inceput insa cercetarile pe bacilii de Antrax, care au fost descoperiti inainte de Pollender, Rayer si Davaine. Robert Koch a fost insa cel care a descoperit ca bacilul este agentul care produce boala. In 1891, a reusit sa creeze prima forma inactiva a bacilului tuberculozei, pe care a denumit-o tuberculina.

La Congresul International al Tuberculozei, Koch a declarat ca bacilii care provoaca tuberculoza la om si la animale nu sunt identici, lucru care la acea vreme a starnit indignare in mediul medical.

Tuberculoza este o maladie infectioasă produsă de micorbacteria tuberculozei numita și bacilul Koch. Acest bacil isi pastreaza proprietatile la uscare, congelare și după prelucrarea cu alcool.

Robert Koch s-a născut in 11 decembrie 1843, la Clausthal, Germania.

Dupa absolvirea liceului din Clausthal, Koch a studiat medicina la Universitatea din Gottingen, unde a invățat anatomia în cursurile profesorului Jacob Henle. El a primit recunoașterea știintifică din timpul vieții.

Pe lângă premiul Nobel a primit titlurile de membru onorific al Universitatilor din Bologna si Heidelberg. A devenit cetatean de onoare al oraselor Berlin, Wollstein si Clausthal și  fost decorat cu Ordinul Coroanei Germane, Marea Cruce a ordinului german Vulturul Rosu si alte ordine din partea Rusiei si Turciei.

A încetat din viață la 27 mai 1910, la Baden-Baden, în Germania.

 

 

 

 

1885: S-a născut compozitorul, filosoful si folcloristul  român Dimitrie Cuclin; (d. 1978).

 

 

 

 

1905: A decedat scriitorul francez Jules Verne, parintele romanului de anticipație modern, autor printre numeroase alte volume, a celebrei  ’’De la Pamant la Luna’’; (n. 8 februarie 1828).

 

 

 

 

 

 

Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane.

Potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse în 148 de limbi.

 

 

 

 

1909: S-a născut  Richard Wurmbrand, misionar creștin român de etnie evreiască, deţinut politic în regimul comunist, misionar; (d.17 febr. 2001).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Inima este ca marea, păstrează în adâncul ei tot ce a primit”.
“Cuvintele bine gândite au rădăcina în tăcere adâncă”.

“Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi”.
“Frumuseţea îşi capătă toată strălucirea de la adevăr”.
“Înveţi să faci rău, nefăcând nimic”.

“Niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi”.

“Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minţi contra ta”.

Din memoriile lui Ioan Ianolide

 

 

 

 

 

 

 

1911: S-a născut Joseph Barbera, desenator american, ”parintele” celebrelor personaje de desene animate Tom si Jerry, Scooby-Doo, Yogi Bear sau familia Flintstone, realizate impreuna cu partenerul sau William Hanna.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Joseph Roland Barbera s-a născut intr-un mic cartier italian de la periferia orașului New York. In 1932, s-a angajat la Van Beuren Studio ca animator si scenarist, unde a lucrat la realizarea unor desene animate ca Rainbow Parades sau Cubby Bear.

Firma s-a inchis in anul 1936, iar Barbera si-a găsit de lucru la studiourile MGM. In 1938, și-a unit forțele cu William Hanna, iar prima lor colaborare a fost un film cu Tom and Jerry cu numele “Puss Gets the Boot,” lansat in 1940.

Au urmat altele, iar in 1957 au creat o firma proprie, H-B Enterprises – mai cunoscuta drept compania de productii animate Hanna-Barbera. Aceasta a devenit celebra datorita personajelor sale, iar in anii ’60 domina pe piata serialelor tv de desene animate. De altfel, filmele care i-au avut drept eroi pe motanul Tom si soricelul Jerry au castigat sapte premii Oscar.

In 1991, compania celor doi a fost achizitionata de Turner Broadcasting, companie care la randul sau, a fost absorbita, in 1996, de Time Warner. Dupa moartea lui William Hanna, în 2001, Warner Bros Animaton a cumparat Hanna-Barbera Productions, Barbera rămânând în bransa, ca producator executiv la Warner. Pentru contributia lor la dezvoltarea animatiei, Hanna si Barbera au fost recompensați cu o stea pe Walk of Fame de la Hollywood.

Joseph Barbera a incetat din viață în data de  18 decembrie 2006, la vârsta de 95 de ani, în locuința sa din Studio City, Los Angeles.

Decesul sau a survenit la cinci ani după cea a partenerului sau, William Hanna.

 

 

 

 

 

1911: A încetat din viaţă Nicolae Densuşianu, jurist şi istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A rămas cunoscut mai ales prin lucrarea “Dacia preistorica”; ( n.18 aprilie 1846).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A urmat cursurile  Rechtsakademie din Sibiu Facultatea Juridică. Pe parcursul studiilor la această facultate este premiat de mai multe ori cu clasa prima cu distincţiune.

În anul 1870 Nicolae este notar al magistratului oraşului Făgăraş. Tot în acest an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatură, iar în 1872 primeşte dreptul de avocatură din partea curţii de Apel din Mureş şi totodată depune jurământul de avocat în faţa aceleiaşi curţi. În Făgăraş reuşeşte să scoată publicaţia “Orientul Latin”,  împreună cu fratele său Aron şi Teof. Frâncu.
În 16 martie 1878 N. Densuşianu este ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei.
Din 1878 N. Densuşianu devine Bibliotecar-arhivar la Academia Română şi este însărcinat să efectueze o culegere de documente despre istoria României.

În urma acestei misiuni atribuite de Academia Română, N. Densuşianu a adunat în 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi 125 de documente din perioada 1290 – 1800. In raportul care a urmat cercetării întreprinse  N. Densuşianu scria:
„ … cel mai preţios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în arhivele cancelariei aulice şi în arhiva comisiuni Jancoviciane. Actele descoperite aici ne dezvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferinţele şi faptele părinţilor noştri; ele răstoarnă în mod deciziv rătăcirile scriitorilor străini, ce apucase literatura modernă se îmbrace costumul verităţii istorice”

În 10 martie 1884 Ion Brătianu îl numeşte pe N. Densuşianu translator pe lângă Marele Stat Major.
În anul 1885 Academia Română îl premiază pe N. Densuşianu pentru lucrarea ‘Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria “.
În anul 1895 este rugat de Ministerul de Război să întocmească o lucrare despre căpitanii armatei române.

Densuşianu scrie lucrarea şi îi dă titlul “Domnii glorioşi şi Căpitanii celebri ai ţerilor române”, in care afirma ca :
„Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”

 

 

 

1912: Este adoptată legea învăţămîntului superior din România. Legea a suferit modificări în 1925 şi 1928.

 Legea invațământului superior din 1912 prevedea sporirea autonomiei universitare, preciza drepturile organelor de conducere ale universitatilor si reglementa organizarea acordarii diplomelor si vietii studentesti.

 

 

1918: La Chişinău, Republica Democrată Moldovenească, concertează  Orchestra simfonică română sub bagheta lui George Enescu.

 

 

 

 

 

 

În zilele de 27 şi 28 martie, George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitrul dirijoral  fiind Jean Bobescu.

 

 

 

 

 

1924: Formarea primului guvern republican grec, în frunte cu Alexandros Papanastasiu.

 

 

 

 

 

1930: S-a născut Steve McQueen (Terence Steven McQueen), actor american de film, reprezentant al generației anilor  ’50, alături de James Dean și Marlon Brando; ( d. 7 noiembrie 1980).

 A jucat în filme precum The Cincinnati Kid, Bullitt, Cei șapte magnifici.

În 1974 devine starul cel mai bine plătit din lume.

McQueen discuta mai mereu în contradictoriu cu regizorii, venea cu sugestii și prefera ca în filme să aibă replici scurte, mizând mai mult pe impactul vizual

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: S-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.

 

 

 

 

 

 

1944: Trupele germane masacrează 335 civili italieni la Grotele Ardeatine.

 

 

 

 

 

 

1946: A murit marele șahist rus Alexandr Alehin; (n.1 noiembrie 1892).

 

 

 

 

 

 

 

 

 Marele maestru Alexandr Alexandrovici Alehin a fost campion mondial la șah în anii 1927-1935 și  1937-1946.

 

 

 

1948: Debutul prozatorului Marin Preda, cu volumul de nuvele “Întâlnirea dintre pământuri”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marin Preda (5 august 1922 – 16 mai 1980) a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români de după al doilea război mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1949: Filmul „Hamlet“, regizat de marele actor britanic Laurence Olivier, a fost prima peliculă britanică care a câstigat un premiu Oscar.

 

 

 

 

  

 

 

 

 

1962: Moare fizicianul și exploratorul elvețian Auguste Piccard, inventatorul stratostatului și batiscafului.

 

 

 

 

 

 

Auguste Piccard

 

 

 

 

 

1965: Chivu Stoica, membru de frunte al Partidului Comunist Român, preia functia de presedinte al Consiliului de Stat, în urma decesului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1972: Guvernul britanic a reintrodus administrarea directă a provinciei Ulster (Irlanda de Nord).

 

 

 

 

 

 

1973: Trupa rock britanică  Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon.

 

 

 

1976: A murit la vârsta de  88 de ani, mareşalul Bernard Montgomery, cel mai faimos militar  britanic din timpurile moderne, cel care l-a invins la  El-Alamein, în 1942 pe maresalul german Rommel  si a fost comandantul  forţelor terestre aliate în timpul invaziei din Franţa în 1944.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Între 1951-1958  a fost comandant adjunct suprem al forţelor aliate NATO  în Europa. Memoriile sale au fost publicate în 1958

 

 

 

 

 

 

1989: Are loc catastrofa ecologica provocată de petrolierul Exxon Valdez, care adeversat accidental 240.000 barili de petrol în apele din vecinătatea insulei Prințul William din golful Alaska.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1990: S-a înființat Serviciul Român de Informații (SRI), la organizarea căruia a avut un rol important Virgil Măgureanu, primul director al instituției.

 

 

 

1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu devine imnul național al României post – comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, denumită ulterior ”Deșteaptă-te, române!”, a fost  publicată în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” în timpul Revoluției din 1848.

Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, însă melodiei pe care Andrei Mureșanu și-a pus versurile sale  în epocă nu i se cunoaște cu certitudine autorul.

O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele „Din sânul maicii mele”.

Cu toate că a fost interzis de comuniști,acest imn a fost cântat de români cu ocazia fiecărui eveniment important, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl transmite. Așa a fost și în timpul Revoluției române din 1989, când a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României

 

 

 

 

1997: A început să emită Radio România Muzical (16 ore pe zi), fiind unicul post de radio românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz şi primul post de radio românesc cu acest specific, care a emis online.

 

 

 

 

1999: Încep bombardamentele  aeriene NATO împotriva Iugoslaviei. Acestea au fost  oprite la 10 iunie, după retragerea trupelor iugoslave din provincia sârbă Kosovo, locuită majoritar de albanezi.

Secretarul general al NATO, Javier Solana, a trimis câte o scrisoare celor cinci țări vecine ale Iugoslaviei, prin care le asigura de sprijinul Alianței, în cazul in care ar fi fost amenințate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Operaţiunea, numită „Forţa aliată” (Operation Allied Forces), a fost declanşată după eşecul încercărilor comunităţii internaţionale de a rezolva paşnic criza din provincia Kosovo (a durat până pe 11 iunie 1999).

 

 

 

 

 

1999: A avut loc cea mai mare catastrofă într-un tunel, în Mont-Blanc, care face legătura între Franţa (Chamonix – Haute-Savoie) şi Italia (Courmayeur – Valle d’Aosta). Provocat de un camion şi declanşat la mijlocul tunelului, incendiul devastator s-a soldat cu 39 de morţi.

 

2002: Circa 20.000 de oameni au pichetat clădirea Președintiei din Chișinau, in semn de protest față de  răpirea  deputatului crestin-democrat, Vlad Cubreacov, disparut fara urma din fata casei sale la 21 martie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vlad Cubreacov,  militant pentru Unirea R.Moldova cu România,  „s-a facut nevazut pe fundalul unei monstruoase isterii antiromânesti, antioccidentale si antidemocratice pe care puterea o ațâța cu buna stiinta”, scria ziarul „Tara”, de la Chisinau.

„Una dintre personalitatile cele mai incomode pentru regimul Voronin a pierit din vedere tocmai in momentul in care guvernarea trece printr-o acuta criza politică”, nota editorialistul, care afirma ca procedeul este tipic pentru guvernari comuniste si cvasicomuniste.  

Cautarea deputatului Partidului Popular Crestin-Democrat Vlad Cubreacov, a continuat până la reapariția sa după două luni de la dispariție,in zona localitatii Coșnita, de pe malul stang al Nistrului.

Cubreacov a declarat ca, in momentul răpirii sale, a fost molestat, dar ca apoi, in cursul detentiei, n-a mai fost supus la agresări fizice.

Pe intreg parcursul retinerii sale,  nu a auzit decat „vorbă rusească”, fara nici un accent străin, semn ca aceasta era limba materna a răpitorilor lui.

 

 

 

 

 

 

 

 

2002: Halle Berry a devenit prima actriță afroamericană care a câstigat premiul Oscar la sectiunea ’’Cea mai buna actriță’’, pentru rolul său din ’’Monster’s Ball”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 URMARITI AICI  

 

 

 

 

 

2013: A murit matematicianul ucrainean Gurii Marciuk; cercetări asupra analizei numerice şi modelării matematice; de numele său se leagă punerea bazelor teoriei modelării matematice a problemelor legate de optimizarea în protecţia mediului înconjurător; membru de onoare străin al Academiei Române din 1991; (n. 1925).

 

 

 

 

2014: În cadrul unei reuniuni de urgenţă, SUA, Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa, Japonia şi Canada hotărăsc supendarea temporară a Rusiei din G8 (Grupul celor 8 – Forum internaţional al statelor dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic şi militar), ca urmare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și anexării de către aceasta a peninsulei Crimeea

2018: A murit José Antonio Abreu, pianist, clavecinist, compozitor, pedagog, dirijor și economist venezuelan; fondatorul mişcării muzicale ”El Sistema”, un program de educaţie dedicat tinerilor defavorizaţi are a devenit celebru pe plan mondial (n. 1939).

 

 

 

 

2018: A încetat din viață  Lys Assia, cântăreață elvețiană, prima câștigătoare a Eurovisionului, în 1956; (n. 1924) .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2018: A murit Rim Banna, cântăreață și compozitoare palestiniană, cunoscută pentru interpretările moderne, pline de culoare, date muzicii și poeziei tradiționale palestiniene; (n. 1966).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

24 martie este  – Ziua Mondială de lupta impotriva tuberculozei epidemice

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

SFÂNTUL CUVIOS ZAHARIA

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Zaharia a fost fiul lui Carion egipteanul. El si-a lasat copii si nevasta si s-a facut monah. Desi Zaharia era mai tanar decat cei mai multi frati de la Schit, el era plin de darurile Duhului Sfant, mai mult decat cei mai varstnici.

El isi simtea intreaga fiinta inflacarata de dragostea Harului lui Dumnezeu.

 L-a intrebat Sfantul Macarie: “Cine este adevarat monah?” Sfantul Zaharia a raspuns: “Acela care se lupta zilnic sa implineasca Poruncile Dumnezeiesti.”

 El a fost un mare luminator al pustiei egiptene și a trecut la cele veșnice de tânar.

 

 

 

 

VIDEO:  ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

   

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox.ro

3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

4. e.maramures.ro

5. Istoria md.

6. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;

7. Wikipedia.org

8. Rador.ro