CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Donatio Constantini” (Dania lui Constantin cel Mare) – un fals celebru menit să justifice pretenţia papilor de conducători ai lumii creştine

 

 

Fresca anonimă din secolul al XIII-lea reprezentând „Dania lui Constantin” (Roma, Biserica Celor Patru Sfinte Coroane)

 

Despre „Donatio Constantini” (Dania lui Constantin cel Mare)

 

Timp de peste 600 ani (respectiv intre secolele 9-15) Papii s-au servit de documentul falsificat Donatio Constantini (Dania împaratului Constantin cel Mare), spre a-si justifica pretentia de rol conducator in lumea crestina. 

Conform acestui document, Sfântul Împărat Constantin cel Mare ar fi acordat papei Silvestru, un drept de întâietate asupra Bisericii de Răsărit şi dreptul de guvernare temporară a Occidentului.

Caracterul apocrif al documentului a reprezentat una din cauzele Marii Schisme din 1054.

Constantin cel Mare a fost primul împarat roman care s-a convertit la crestinism.

Drept recunostinta pentru faptul ca papa Silvestru l-ar fi vindecat de lepra (acest episod al vindecarii imparatului Constantin de lepra de catre papa Silvestru este pus la indoiala de istorici), ar fi acordat printr-un document scris in anul 315, dreptul de domnie a papei Silvestru (si a viitorilor papi) asupra Romei, Italiei si provinciilor romane din estul bazinului mediteranean.

Dania ar fi recunoscut totodata si primatul spiritual al Sfântului Scaun asupra tuturor bisericilor lumii.

 

 

 

 

 

Donatio Constantini (cuprinzand cca 3.000 cuvinte), a fost mentionat însa pentru prima data in secolul IX.

Documentul este constituit din două părţi: prima, numită „Confessio”, ar data din perioada celui de-al patrulea consulat al lui Constantin (315), iar cea de-a doua, intitulată „Donatio”, din perioada consulatului lui Quinius Gallicanus (317).

„Confesio” vorbeşte despre credinţa pe care papa Silvestru ar fi transmis-o lui Constantin, precum şi despre faptul că acesta l-ar fi vindecat de lepră pe împărat înainte de convertirea lui, episod ce este reluat şi în „Actus Silvestri” din secolul al V-lea.

Cea de-a doua parte a documentului, „Donatio”, este de fapt o enumerare a teritoriilor şi privilegiilor pe care împăratul Constantin cel Mare le-ar fi dat papei şi urmaşilor lui, cum ar fi:

primatul asupra Bisericilor din Răsărit;

basilicile „Sfântul Ioan” din Lateran, „Sfântul Petru” şi „Sfântul Pavel din afara zidurilor”;

bunuri din diferite provincii ale imperiului;

palatul din Lateran;

dreptul pentru papă de a purta însemnele imperiale, iar anturajului acestuia, pe cele senatoriale; guvernarea asupra Romei, Italiei şi Occidentului în general.

Celebrul fals se încheie cu o declaraţie de retragere a împăratului în Orient, lăsând astfel Occidentul sub puterea papei.

 

Cercetarile ulterioare au confirmat faptul ca Donatio Constantini este un fals istoric, intocmit probabil in jurul anului 760 spre a sustine primatul papal.

„Donatio Constantini” a constituit timp de 600 de ani o armă veritabilă de lupta în disputele aprinse privind întâietatea dintre Biserica Romei şi cea a Constantinopolului, iar apoi în lupta pentru învestitură între papi şi împăraţii romano-germani, nefiindu-i pusă la îndoială autenticitatea pe parcursul celor şase secole.

Fara indoiala ca  document a fost inventat pentru a ajuta Biserica de Apus sa isi impuna autoritatea in fata celei de Rasarit.

Conţinutul acestui act a constituit una din cauzele care au dus în cele din urmă la Marea Schismă a Bisericii din anul 1054, in urma careia,  cele doua mari biserici crestine (catolica si ortodoxa) s-au despartit.

Asa zisa Danie a  lui Constantin cel Mare este formulată ca un edict roman imperial, care a fost redactat probabil între anii 750 şi 850.

Scopul iniţial al acestui fals nu reiese foarte clar, iar cercetătorii sunt de părere că el urmărea apărarea papei fie împotriva pretenţiilor bizantinilor, fie a francilor lui Charlemagne, care şi-au asumat continuitatea imperială în Apus.

Unii spun că actul ar fi fost scris pe vremea papei Ştefan al II-lea, în jurul anului 725.

Niccolò Cusano (1401-1464), o ilustră personalitate (filosof, astronom, teolog) a Evului Mediu, dă ca dată aproximativă a elaborării acestei donaţii „vremea lui Ştefan al II-lea, poate imediat după 757, pe vremea papei Paul I (757-767).

Probabil a fost scris la Roma pentru a susţine pretenţiile teritoriale ale Vaticanului faţă de greci şi longobarzi,în aşa fel încât să susţină şi alte eventuale anexări teritoriale ale Vaticanului”.

 

 

 

In de Stanze van Raphaël in het Vaticaan is één kamer volledig aan Constantijn gewijd. Hierboven de afbeelding van de Donatio Constantini. (Foto: Wikimedia)

 

 

Rafael – Donatio Constantini

 

 

O legendă a fost ridicată la rang de dogmă

 

Concret, în „Confesio”, se spune că în anul 313 un preot numit Silvestru a fost consacrat episcop al Romei.

În perioada aceea, capitala imperiului ar fi fost terorizată de un balaur care mirosea atât de urât, încât cu mirosul său omora o mulţime de oameni.

Într-o zi, papa Silvestru ar fi coborât în groapa în care se afla balaurul şi l-ar fi luat prizonier.

Creştinii oraşului însă ar fi căzut pradă persecuţiei împăratului Constantin, însuşi papa fugind într-o peşteră din muntele Soratto.

De aici ar fi aflat că împăratul ar fi fost lovit de lepră şi că ar fi convocat vestiţi vrăjitori şi ghicitori, care l-ar fi sfătuit să se scalde într-o cadă plină cu sânge de copii nou-născuţi pentru a se vindeca.

Dar împăratul ar fi refuzat acest lucru şi, după ce Sfinţii Petru şi Pavel i-ar fi apărut într-un vis, l-ar fi trimis la Silvestru.

Acesta l-ar fi botezat în palatul Lateran şi imediat rănile i s-ar fi vindecat. Atunci s-ar fi oprit prigoana împotriva creştinilor şi religia lor ar fi fost recunoscută de către împărat.

O altă referire este făcută la o pretinsă scrisoare din partea împărătesei Elena, trimisă din Bitinia fiului ei, prin care i-ar fi cerut să treacă la iudaism, „adevărata şi unica religie”.

Împăratul l-ar fi convocat la el pe papă şi pe un rabin ca să demonstreze care este credinţa adevărată.

Neajungând la nici o concluzie, ar fi căzut de acord să apeleze la judecata lui Dumnezeu. Pentru aceasta, ar fi fost adus un taur, căruia rabinul i-ar fi rostit un verset din Torra, taurul căzând mort la pământ.

Papa Silvestru, apropiindu-se de animal, i-ar fi rostit numele lui Hristos şi taurul s-ar fi ridicat şi ar fi luat-o la fugă.

Atunci împăratul ar fi decis să părăsească Roma şi să se mute în Orient, unde a întemeiat oraşul Constantinopol.

Înainte de a pleca, i-ar fi dat papei Silvestru toate teritoriile, privilegiile şi bunurile enumerate în „Donatio”.

Actul de donaţie ar fi fost pus de însuşi împăratul Constantin cel Mare pe mormântul Sfântului Petru.

Papa Ştefan al II-lea (752-757), de frică să nu ajungă un simplu episcop şi bogăţiile lui şi ale Bisericii să cadă în mâinile longobarzilor, s-a prezentat cu acest document la curtea regelui franc Pepin cel Scurt, cerând ajutor să intre în posesia teritoriilor care „îi aparţineau”.

Scena acestui moment este descrisă de F. Marcora în „Storia dei Papi” şi de alţi cercetători italieni ca fiind foarte dramatică: Ştefan al II-lea s-a plecat în genunchi înaintea lui Pepin şi cu lacrimi în ochi i-a cerut „să apere cauza lui Petru şi a Republicii romane”.

După spusele cronicarului Moissac, papa a venit îmbrăcat în sac, cu capul acoperit cu cenuşă şi s-a aruncat la picioarele lui Pepin spunând că nu se ridică până când acesta nu restituie posesiile romane.

După îndelungi frământări, Pepin a eliberat Roma şi a delegat pe abatele Dionigi să doneze teritoriile papei.

Astfel s-a pus temelie statului Vatican. În 1075, papa Grigore al VII-lea a emis Edictul „Dictatus Papae”, prin care se afirma că drepturile şi prerogativele papalităţii sunt deasupra oricărei puteri temporale, iar de-a lungul veacurilor, cine punea la îndoială „Donaţia lui Constantin” avea să fie considerat eretic şi trimis pe rug fără nici un fel de milă.

Dramaticele consecinţe ale falsului edict împărătesc

Despre consecinţele acestui fals, Dante, în „Divina comedie”, spune: „O, Constantine, de cât rău ai fost în stare, nu convertirea ta, ci zestrea ce-a luat-o de la tine primul papă”.

În celebra „Aurea Roma”, din 1001, împăratul german Otone al III-lea, după ce spune că Roma este capitala lumii şi mama Bisericilor, denunţă fără jenă ambiţia de putere a papilor spunând că „Donatio Constantini” este un fals făcut de Curie.

În 1433, cardinalul şi filosoful german Niccolò Cusano, în Declaraţia prezentată la Conciliul din Basilea, face public falsul.

Mai târziu, în 1440, umanistul italian Lorenzo Valla (1407–1457), analizând limba în care a fost redactat documentul în discuţie, arată că în conţinutul lui apar anumite formulări şi titluri imperiale care nu existau pe vremea lui Constantin cel Mare, dovedind că donaţia acestuia făcută papei Silvestru este un fals grosolan.

Ulterior, s-a demonstrat şi faptul că vindecarea împăratului Constantin cel Mare de lepră de către papa Silvestru este o legendă.

 

 

 

Nikolaus von Kues

 

 Acest document a fost dovedit ca fals si de savantul protestant Nikolaus von Kues (1401-1464), o somitate istorică a vremii,care a observat pentru prima oară că edictul „Donatio Constantini” nu fusese amintit niciodată în lucrările istorice ale episcopului Eusebiu de Cezareea, contemporanul şi biograful lui Constantin cel Mare, care l-a şi botezat pe împărat pe patul de moarte, cercetările ulterioare confirmând că respectivul document este un fals istoric, întocmit probabil în jurul anului 760 spre a susţine primatul papal.

 

Biserica Romano-Catolică a recunoscut oficial caracterul apocrif al textului (precum şi al Decretaliilor pseudo-isidoriene), în secolul al XIX-lea.

 

Istoricul Vlad Protopopescu din Australia, scria   despre acest document  în revista „Neamul românesc”:

 

În virtutea acestui fals, papii şi-au afirmat dreptul de a decide în toate treburile bisericeşti, trecând peste toate deciziile luate prin consens de către întreaga Biserică, fabricându-şi şi un drept canonic nou, complet opus celui al Bisericii universale, cu scopul de a se consacra abuzurile papilor…

În virtutea acestor falsuri, papii şi-au arogat dreptul de a numi episcopi în tot locul, de a unge regi şi împăraţi, de a trece peste orice lege, de a declara ce este dreaptă credinţă şi de a condamna pe oricine li se opunea…

Dureroasa schismă a creştinătăţii, care a împărţit Biserica în Apus şi Răsărit, este opera exclusivă a nesăbuitei ambiţii a papilor de a fi stăpânii lumii, pe care şi-au justificat-o prin „Donaţia lui Constantin„…

 

 Imparatul Constantin a fost de origine daca.
Prin Edictul de la Milan, din anul 313, el a acordat libertate crestinilor, iar mama sa, Elena, a descoperit in Tara Sfanta cele mai importante locuri referitoare la viata si faptele Mantuitorului.

Pe o piatra de deasupra mormantului sau a fost descoperita o profetie a acestuia care, in mare parte, a fost adeverita de istorie.

 

 

Până la moartea lui Maximian, Constantin l-a avut ca patron divin pe zeul Hercule, protectorul socrului său, iar după aceea l-a părăsit şi s-a pus sub protecţia lui Sol invictus (zeul soare), divinitate orientală adoptată şi de romani.

În anul 311 s-a aliat cu Licinius noul augustus din Orient, după moartea lui Galeriu, şi a luptat împotriva lui Maxenţiu, instalat la Roma după înlăturarea lui Flavius Severus.

La 28 octombrie 312, Maxenţiu a fost înfrânt la nord de Roma, pe podul de pe Tibru, Pons Milvius (Podul Vulturului), cu toate că poseda o armată mai numeroasă decât a adversarilor săi. Victoria împotriva lui Maxenţiu este atribuită ajutorului dat de „Dumnezeul creştinilor”.

Plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul se ruga la Dumnezeu ca oastea sa sa castige.
Si asa, deodata, in amiaza mare, a aparut stralucind pe cer o cruce luminoasa pe care scria cu slove alcatuite din stele „Prin acest semn vei invinge“.
In noaptea care a urmat l-a vazut in vis pe Insusi Domnul Iisus Hristos apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el.
Sub acest indemn si sub acest semn l-a biruit pe Maxentiu in batalia de la Milvius din anul 312.
In anul urmator, a semnat „Edictul de la Milan“, dand libertate deplina crestinilor.
Mai tarziu a mutat capitala la Constantinopol, in Bizant.

Majoritatea istoricilor sunt de acord că Biserica creştină nu ar fi ajuns atât de uşor să se impună în viaţa Imperiului roman, fără intervenţia şi convertirea lui Constantin cel Mare, iar aceasta a schimbat radical situaţia creştinismului minoritar într-o lume majoritar păgână.

Convertirea lui Constantin a afectat, în mod direct nu doar viaţa împăratului, ci şi pe cea a milioanelor de creştini, mult mai puţin numeroşi decât păgânii, cu toţii făcând parte dintr-o populaţie a unui Imperiu care tocmai traversase o criză fără precedent.

 

 

 

 

 

Giovanni Francesco Penni - La donazione di Costantino

 Giovanni Francesco Penni (1496-1528), Botezul lui Constantin, Muzeele Vaticane, Roma


 

Marele imparat a fost de origine daca, iar faptele lui o confirma.

Pentru noi, romanii,acest fapt are o semnificatie aparte, deoarece primul imparat crestin, Constantin, este de origine daca sau, mai sigur, dupa cum crede cercetatoarea Aurora Petan, de origine „moeso-daca“.
Constantin s-a nascut in sudul Dunarii, la Naissus, in actuala Serbie.
Asa cum spune dr. Aurora Petan, „in anul 325, in vremea consiliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune «Dacus».
Prezenta dacilor in sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei, cat si dupa aceea, este incontestabila.
Desi nu stim in ce fel dacismul sau (al lui Constantin, n.n.) i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian“.

Cateva fapte ale acestui imparat vin sa argumenteze ipoteza ca acesta era constient de obarsia daca, pe care si-o asumase.

Avem in vedere in primul rand spargerea in bucati a frizei din piatra, de 30 de metri, a lui Traian, a treia ca marime din antichitate.
Apoi, stergerea figurii lui Traian din reprezentarile reliefurilor.

Si, nu in ultimul rand, scoaterea a opt grandioase statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, si montarea lor pe impunatorul Arc al lui Constantin.

 

 

Arcul lui Constantin de la Roma

 

 

 

 

 

  „Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut in tara dacilor?
Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai.

 

 

 

 

Detaliu cu statui de daci  de pe Arcul de Triumf al imparatului Constantin de la Roma

 

Din documentele istorice aflam chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare“, mai spune Aurora Petan, care avanseaza si ipoteza distrugerii de catre Constantin a scrierii de capatai a lui Traian, despre cucerirea Daciei si a altor scrieri „ce ralateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor“.

 

  Profetia de pe mormantul Sfantului Constantin cel Mare.

 

 

Imparatul Constantin cel Mare a murit la 22 mai 337, in ziua de Rusalii, la Nicomedia, astazi in Turcia.
Mai tarziu, fiul sau Constantin i-a mutat ramasitele pamantesti la Constantinopol, in Biserica Sfintilor Apostoli.
Cu 13 ani inainte de caderea Constantinopolului, adica la anul 1440, Ghenadie Scolasticul, din porunca imparatului grec Ioan Paleologul, a descifrat o ciudata inscriptie care se afla pe piatra de deasupra mormantului Sfantului Constantin cel Mare, care s-a dovedit a fi o adevarata profetie.

Iata ce scria pe aceasta piatra:

 

     „La intaiul idiction al imparatiei lui Ismail, Mahomed va infrange neamul Paleologilor si cetatea de sapte munti (Constantinopolul) o va lua si inca va imparati.
Si va rasturna multe neamuri si insule va pustii pana la Pontul Euxin si pana in vecinii ei de la Istru va fi hotarul si se va opri.
Si in al 8-lea idiction va cuceri Peloponezul.
Iar in al 9-lea idiction, asupra Crivatului se va osti.
Si in al 10-lea idiction, pe dalmati va supune si iarasi se va intoarce dupa un timp la dalmati cu razboi mare; si pe uni va zdrobi.

 

 Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat la razboi se va aduna si pe Ismail vor birui si pe un stranepot al lui va lasa sa imparateasca scazut si mic.
Iara neamul cel plavit, cu celelalte puteri in unire, pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire.
Apoi razboi mare se va face de catre toate neamurile, cu cruzime pana la al 5-lea ceas, si glas de sus va striga: stati, stati cu frica; alergati cu multa sarguinta catre partea cea dreapta a cetatii si veti afla un barbat minunat si viteaz, pe acela puneti-l imparat, ca iubit imi este Mie si pe el primindu-l voia Mea veti implini».

 

 

 

 

 

 

Foto: Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Împărat Roman între 306 și 337.

 

Evenimentele istorice ulterioare descifrarii profetiei aveau sa confirme, aproape in intregime, faptele descrise pe piatra de deasupra mormantului lui Constantin cel Mare.

 

 

Surse: vavivov.com/; gardianul.ro ; teologie.do.am ; ziarullumina.ro/

01/07/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: