Regina Margareta a II-a a Danemarcei spune că nu va uita niciodată întâlnirea ei cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin

Regina Danemarcei despre dictatorul rus Putin: ”N-am mai văzut ochi atât de reci în viața mea”

Regina Margareta a II-a a Danemarcei s-a întâlnit cu zeci de lideri din toată lumea, de-a lungul celor 51 de ani de când a devenit suverană, dar spune că nu va uita niciodată întâlnirea ei cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, relatează vineri Dpa și Agerpres, preluate de Timpul md.

Regina în vârstă acum de 82 de ani l-a întâlnit pe Putin în timpul unei vizite de stat în Rusia, în 2011, şi din nou în 2014, la comemorarea a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor din Normandia în al doilea război mondial.

Astfel, într-un interviu acordat săptămânalului danez Weekendavisen, publicat vineri, Margareta a II-a mărturiseşte că s-a gândit că Putin nu este un om plăcut şi că a fost frapată în special de o anumită trăsătură a acestuia.

”N-am mai văzut ochi atât de reci în viaţa mea”, a declarat Regina.

Suverana daneză a mai declarat pentru aceeaşi publicaţie că urmăreşte îndeaproape ştirile despre Ucraina şi că a fost uluită de rezilienţa ucrainenilor.

Publicitate

DUPĂ DECENIILE de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca imensa majoritate a ungurilor să considere nedrept Tratatul de la TRIANON

Pacea de la Trianon, care a distrus două treimi din Ungaria istorică și a redus populația acestei țări de la 20,9 milioane la 7,6 milioane, a fost o uriașă tragedie națională pentru unguri. Nu trebuie uitat însă că majoritatea populației zonelor anexate – peste 80 la sută – nu era maghiară, ci slovacă, română și sud-slavă, constată istoricul maghiar Berend T. Iván, fost președinte al Academiei Ungare de Științe și membru din 2015 al Academiei Americane de Arte și Științe, într-un articol publicat de https://nepszava.hu/3172602_kulonfele-trianonok.

Au vrut să se alăture națiunilor slave și române vecine, așa că 3,3 milioane de maghiari au devenit o minoritate etnică în statele vecine.

Afiș de propagandă anti-Trianon din Ungaria

Iată însă că, în urma deceniilor de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca în prezent 94% dintre cetăţenii maghiari din Ungaria să considere că Tratatul de pace de la Trianon a fost nedrept şi exagerat – așa cum rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat recent de Academia de Ştiintă Ungară, citat de cotidianul budapestan Népszava.

Într-adevăr, politica iredentistă a Budapestei pune în permanență Trianonul în centrul atenţiei, iar propaganda politică sădește ideea că acest tratat ar fi doar o tragedie maghiară, cu toate că pierderile importante de teritorii reprezintă fenomene ale istoriei mai multor țări.

Războaie sortite eşecului, amestecuri din partea marilor puteri sau, pur şi simplu, năzuinţa populaţiei dintr-o regiune aparţinând unui imperiu de a se desprinde, de a deveni de sine stătătoare, au provocat deseori uriaşe pierderi de teritorii în istoria unor ţări. 

Pacea de la Trianon care a smuls cu peste o sută de ani în urmă teritorii reprezentând două treimi din Ungaria şi a redus populaţia acesteia de la 20,9 milioane la 7,6 milioane locuitori, a constituit o uriaşă tragedie naţională, însă nu se poate trece cu vederea că populaţia din teritoriile ataşate nu a fost în marea ei majoritate, maghiară, ci slovacă, română şi sud slavă, și că dorea să se unească cu naţiunile vecine slave şi române.

În epoca modernă este suficient să ne referim la trianonuri de proporţii asemenea celor ce au lovit Danemarca, Germania, Finlanda sau – dincolo de Europa – Mexic.

Să parcurgem cele mai importante fapte…

În evul mediu, Danemarca era una din marile puteri. În secolul XIV o mare parte a Scandinaviei, inclusiv Finlanda, dar și Islanda şi Groenlanda de azi, se aflau sub dominaţie daneză, iar începând din secolul al XVII-lea,Danemarca a construit şi un imperiu colonial în afara Europei.

Însă marea putere din evul mediu care a fost Danemarca a fost ciuntită de seria războaielor care i-au subminat imperiul.

Olanda şi Suedia au forţat la mijlocul secolului XVII Danemarca să părăsească teritoriile sale din Baltica.

Ţara a pierdut în serie războaie împotriva Suediei, apoi la sfârşitul aşa-numitului război danez de nord, a pierdut şi teritoriile sale din nord. În secolele XIX. şi XX. Norvegia,și respectiv Islanda, care ţineau de Danemarca, au devenit independente.

Între timp, în 1848-1851 şi în 1864 Germania a răpit în cursul a două războaie şi teritoriile sudice ale Danemarcei din Schleswig-Holstein

În urma acestor evenimente această ţară a pierdut încă o treime din teritoriul şi populaţia ce i-au mai rămas.

Astfel, dintr-o mare putere din Evul Mediu, Danemarca a devenit o ţară mică: teritoriul ei este astăzi mai mic, iar populaţia cu ceva mai mare decât jumătate din Ungaria.

Germania a pornit două războaie mondiale în secolul XX. şi le-a pierdut pe amândouă. Represiunile învingătorilor au constat între altele şi în semnificative rapturi de teritorii.

În urma Păcii de la Versailles, Germania a pierdut Alsacia Lorena în favoarea Franței, teritoriile Eupen şi Malmedy au revenit Belgiei, și de asemenea, Schleswigul de Nord a trebuit retrocedat Danemarcei.

În Est, Polonia a primit o parte din Prusia occidentală şi Silezia, Danzigul s-a desprins de Germania în calitate de aşa-numit oraş deschis, în timp ce Memel de la Marea Baltică a devenit parte a Lituaniei. De asemenea, Germania şi-a pierdut şi toate coloniile.

Teritoriul european al ţării a scăzut cu 13%, iar populaţia cu aproape 7 milioane – cu o zecime.

Deoarece Germania nu s-a mulţumit cu această situaţie, după 20 de ani Hitler a pornit un nou război, pe care l-a pierdut.

Graniţele de dinaintea primului război mondial nu doar că nu au fost refăcute, dar din această ţară s-au mai tăiat noi mari teritorii.

Prusia de Est, Silezia superioară şi teritoriile de est de Odera-Neisse au fost ataşate Poloniei.

O treime din Prusia de Est a ajuns parte a Uniunii Sovietice. Germania a pierdut o nouă treime a teritoriului ei, iar din acestea au fost expulzate 10 milioane de germani.

Trebuie menţionată aici şi Finlanda, deoarece în războiul din iarna anului 1939 declanşat de Uniunea Sovietică stalinistă, a pierdut în 1940 un teritoriu de 40 de mii de kilometri pătraţi, aproape cât jumătate din Ungaria şi a trebuit să renunţe la aproape 10% din teritoriul ţării, în Karelia.

Mexicul a fost atacat în 1846 de vecinul său nordic SUA, iar pacea de la Guadalupe Hidalgo încheiată după doi ani de război, a trasat noua frontieră dintre cele două ţări pe râul Rio Grande.

SUA a luat, mai bine zis „cumpărat” jumătate din teritoriul Mexicului, în schimbul unor condiţii avantajoase. SUA s-a îmbogăţit atunci,în detrimentul Mexicului cu un teritoriu mare cât Europa occidentală.

După aceste evenimente, cele patru ţări nu au dorit vreo revanşă, ci au căutat alte modalităţi de compensare.

Referitor la Germania, Danemarca şi Finlanda, acestora li se potriveşte întrutotul ceea ce a spus în secolul XIX poetul danez Hans Peter Holst: „Ceea ce am pierdut în favoarea altora, vom putea completa în interior”.

Asta s-a şi întâmplat: Danemarca, Germania şi Finlanda şi-au luat soarta în propriile mâini, completând în interior ce au pierdut în afară.

Danemarca a eliberat iobagii încă înaintea revoluţiei franceze şi i-a transformat în ţărani-fermieri liberi şi cu pământ. Constituţia din 1849 a creat o structură politică şi instituţii democratice. Danezii au introdus în Europa, fiind printre primii, învăţământul obligatoriu de grădiniţă şi şcoală începând de la 2 ani. (…)

Dezvoltarea Germaniei nu cere o prezentare mai detaliată. Se ştie că a devenit motorul economic al Europei, unul din liderii UE, este cea mai mare ţară europeană cu peste 80 milioane de locuitori şi cu o industrie modernă  dezvoltată. (…) Acesta a fost răspunsul german reuşit la „Trianonul” ţării lor.

Cazul Finlandei este de asemenea ca şi încheiat, guvernele nu fac campanie pentru recăpătarea teritoriilor pierdute şi au devenit de la fostul nivel mediu de dezvoltare a cincea dintre ţările cele mai bogate ale Europei.

Mexicul nu se poate lăuda cu rezultate similare. Mai mult, adevăratul său Trianon nu a fost pierderea de teritorii, ci ceea ce a urmat după aceea.(…) Mexicul nu poate stăpâni dificultăţile cauzate de  sporirea populaţiei care  a crescut de cinci ori în cea de-a doua jumătate a secolului XX.

Mexicul a devenit  cea mai mare ţară de emigranţi din lume. În statele sudice ale SUA mexicanii au devenit în unele locuri majoritari.

În California ei muncesc pământul, ei fac curăţenie şi ei sunt şi grădinarii. Cei mai mulţi lucrători din construcţii şi industrie sunt mexicani cu pregătire de specialitate. Se poate spune că astfel Mexicul îşi recucereşte teritoriile pierdute în secolul XIX – fără să se recurgă la o reglementare oficială.

Este greu să dai un răspuns la pierderile teritoriale, dar experianţa arată că reacţia cea mai rea şi cea mai periculoasă este dorul de revanşă. Pe de altă parte, soluţia cea mai bună este dacă dai uitării lucrurile ce nu se uită, iar ţara rămasă va trebui să revină prin voinţă şi muncă, prin a depăşi greul trăgându-se de păr, ca baronul Münchhausen, ca să iasă din situaţia în care se află.

Acest lucru l-au făcut Danemarca, Germania şi Finlanda. În schimb, Mexicul pare să se fi împăcat cu situaţia.

Deci răspunsul ungar este destul de singular. Guvernul Orbán tot mai pune combustibil pe focul naţionalist, aşteaptă în alianţă cu Putin o „nouă ordine europeană’, „noi oportunităţi” şi astfel se izolează în Europa. Este  ca şi cum s-ar îndrepta spre Asia.

Este vorba de un joc periculos cu focul, notează nepszava.hu prin https://evz.ro/

(Traducerea Rador)

ANALIZE GEOPOLITICE: Războiul care a schimbat lumea și șase tendințe strategice pe care Rusia nu le mai poate opri

Revista Newsweek.ro constată că cele 100 de zile de război declanșat de Rusia în Ucraina au adus mutații politice de neimaginat cu doar câteva luni mai înainte.

Este adevărat, în ultimele săptămâni s-au constatat diferențe de vederi în interiorul taberei occidentale cu privire la condițiile păcii. În același timp, livrările de armament greu către Ucraina continuă și este posibil ca acestea să schimbe cursul confruntării în următoarele săptămâni și luni.

Da, Rusia continuă să distrugă și să aducă tot mai multe trupe pe teatrul de război. Dar aceasta nu poate schimba tendințele deja vizibile și care își vor lăsa amprenta asupra mersului lumii, indiferent de evoluțiile de pe terenul de luptă. 

Suedia și Finlanda abandonează neutralitatea și cer aderarea la NATO

Este un fapt cu adevărat istoric. Suedia iese dintr-o neutralitate de 200 de ani pentru a se alătura taberei nord-atlantice.

În timp ce vecina sa, Finlanda, renunță la politica ambivalentă față de URSS și Rusia, în schimbul căreia și-a menținut sistemul politic și economic liberal, după Cel de-al Doilea Război Mondial. 

De facto, cele două națiuni scandinave au fost considerate tot timpul ca fiind parte a lumii occidentale. În același timp, ele s-au mândrit mereu cu neutralitatea și pacifismul lor.

Dar atât la Stockholm cât și la Helsinki se discuta de mai mult timp cel puțin despre apropierea de NATO dacă nu chiar despre o aderare propriu-zisă.

Suedia și Finlanda au privit cu foarte multă teamă la creșterea agresivității Rusiei lui Putin. Anexarea Crimeei din 2014 a fost un prim semnal de alarmă, iar cele două guverne au trecut ime-diat la modernizarea armatelor. Opiniile publice rămâneau, însă, atașate ideii de neutralitate.

Până la invadarea Ucrainei, care a răsturnat totul. O schimbare de atitudine atât de bruscă în rândul a două națiuni democratice își găsește cu greu corespondent în istoria modernă. Rusia a reușit.

Danemarca iese din euroscepticism

La 1 iunie, danezii votau, în proporție de 67%, pentru aderarea la Politica de Apărare a Uniunii Europene.

În 1992, danezii s-au opus Tratatului de la Maastricht, care a a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană, planificând, printre altele, apariția monedei comune. 

Pentru a permite totuși intrarea în vigoare a Tratatului, danezii au aceptat în cele din urmă un compromis care le oferea mai multe derogări.

În baza lor, Danemarca a respins moneda unică, iar în 2015 s-a opus cooperării europene în domeniul justiției și afacerilor interne.

Acum, danezii au recurs la gestul invers și renunță, din proprie voință, la una dintre excepții, prin aderarea la politica europeană de apărare.

Stat membru al Uniunii Europene din 1972, Danemarca a fost caracterizată, în ultimele două decenii, de un pronunțat euroscepticism dovedind, pe de altă parte, un puternic angajament atlantist.

Iată că, de această dată, Danemarca se alătură unei forme de cooperare militară și strategică din cadrul Uniunii Europene, dând astfel mesajul că apărarea europeană este complementară Alianței Atlantice, nu opusă. Rușii au ajutat la această clarificare.

Polonia revine în tabăra europeană

După ce, la 28 mai, Seimul de la Varșovia a votat desființarea controversatei camere disciplinare, care putea pedepsi sau demite orice magistrat, Comisia Europeană a aprobat – în sfârșit – PNRR-ul polonez.

Astfel, este deschisă calea pentru ca Polonia să poată primi cele 35 de miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, sume necesare refacerii economiei după criza sanitară.

Momentul marchează o revenire a Poloniei la masa Europei „frecventabile“, iar aceasta nu poate fi desprinsă de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Polonia se află în „prima linie“ în raport cu războiul, a fost afectată din plin de criza refugiaților și este un sprijinitor puternic al Ucrainei, inclusiv în privința aprovizionării cu echipamente de război sau a facilitării exporturilor. 

Este adevărat, la inițiativa unor europarlamentari din grupul Renew Europe, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ar putea trece printr-o moțiune de cenzură în urma deciziei de a aproba PNRR-ul Poloniei.

Dar decizia strategică este pe masă: Polonia este un aliat puternic al Vestului, în contextul războiului, iar Varșovia este gata să devină mai flexibilă. O evoluție la care puțini se așteptau în urmă cu câteva luni. Rușii au făcut-o posibilă. 

Ungaria, tot mai izolată în Europa: pericolul Articolului 7

În privința relațiilor din interiorul Uniunii Europene, Ungaria se află acum la polul opus în raport cu Polonia. Politica pro-rusă a guvernului lui Viktor Orban i-a exasperat pe cei de la Varșovia, care au văzut în agresiunea declanșată de Kremlin o adevărată amenințare existențială. 

S-a rupt astfel – cu zgomot – un parteneriat de lungă durată în centrul Europei, între două guverne iliberale. Și, odată cu venirea la putere a unui guvern liberal în Cehia, am asistat la prăbușirea Grupului Vișegrad (V4), care, din motorul liberalismului în Europa Centrală și de Est, în anii 1990-2000, a devenit simbolul iliberalismului și euroscepticismului, în ultimul deceniu.

În ultimii ani, Ungaria și Polonia s-au sprijinit reciproc în Consiliul European, zădărnicind astfel adoptarea de sancțiuni pentru cele două guverne, din cauza încălcării normelor referitoare la democrație și statul de drept. 

Acum, Ungaria nu doar că a rămas singurul stat membru al UE cu PNRR-ul încă blocat la Comisia Europeană, dar împotriva sa a fost declanșat și mecanismul de condiționalitate a fondurilor europene de statul de drept. Budapesta are în față perspectiva sumbră de a nu mai primi niciun cent de la Comisia Europeană.

Mai rău, ruptura de Polonia – pe care vizita la Varșovia a noii președinte ungare Katalin Novak nu a reușit să o repare – poate veni cu ceva și mai rău pentru Budapesta decât tăierea banilor europeni: izolarea în cazul declanșării Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea merge până la pierderea dreptului de vot în Consiliu.

În condițiile în care aliații europeni sunt și așa exasperați de atitudinea Budapestei în contextul războiului, ruptura de aliatul polonez poate aduce Ungaria într-o situație limită. 

Serbia, lăsată singură până și de vecinii ei

Refuzul Macedoniei de Nord, a Muntenegrului și Bulgariei de a permite survolul pentru aeronava ministrului rus de Externe Serghei Lavrov este extrem de semnificativ. 

Nu doar că au zădărnicit vizita programată la Belgrad, în 7 iunie, dar au transmis un mesaj clar: respingem intențiile Kremlinului de a destabiliza Balcanii.

Lavrov plănuia să vină la Belgrad cu un mesaj puternic de susținere a liderului separatist bosniac Milorad Dodik. Pentru Kremlin,  declanșarea unui conflict în Balcanii de Vest ar fi un mare avantaj, pentru că ar distrage atenția europenilor de la războiul din Ucraina. 

Dar atitudinea agresivă a Moscovei s-a lovit de rezistența a trei mici națiuni și a scos în evidență izolarea Serbiei, singurul aliat din Balcani.

Statele central-asiatice, tot mai reticente față de Kremlin

De la izbucnirea invaziei rusești în Ucraina, mai multe țări din Asia Centrală s-au distanțat de Moscova, arată o recentă analiză a rețelei tv France 24.

De la declanșarea invaziei, Kazahstanul și alte țări din regiune au sugerat prin numeroase gesturi distanțarea lor de puternicul lor aliat și vecin.

Manifestații pro-Ucraina s-au organizat, de exemplu, în Kazahstan, acolo unde adunările publice sunt strict controlate și unde, în decembrie, Rusia a intervenit brutal pentru a pune capăt unei revolte populare.

Uzbekistanul și Kazahstanul au trimis câteva zeci de tone de ajutor umanitar la Kiev, în principal materiale medicale. Ambele țări, care au relații bune cu Ucraina, nu recunosc independența celor două republici autoproclamate Donețk și Luhansk.

Îngrijorări se fac resimțite și în alte republici central-asiatice unde, după invazia rusă, o întrebare persistă: nu cumva, următorul va fi cineva dintre noi?

Un lucru e clar: după 24 februarie, în Asia Centrală, teama a luat locul atitudinii până acum binevoitoare sau măcar ambivalente față de Moscova. 

NOTĂ:

Rzeczpospolita, cel mai important cotidian din Polonia, a scris recent că unul dintre cei mai apropiați aliați și vecini ai Rusiei, Kazahstanul, a refuzat să trimită trupe în Ucraina pentru a sprijini ofensiva rusă și, de asemenea, nu recunoaște republicile separatiste Donețk și Lugansk, scrie Rzeczpospolita, cel mai important cotidian din Polonia.