CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DESPRE ORIGINEA VLAHĂ (ROMÂNĂ) A FĂURITORILOR BOSNIEI ȘI HERȚEGOVINEI


Vlahii au făurit Bosnia și Herțegovina

Vlahii din Balcanii de vest sunt urmașii tracilor romanizați din Imperiului Roman de Răsărit. În secolul al VII-lea, slavii și avarii au năvălit decisiv ocupând unele provincii balcanice ale imperiului.

Slavii migratori au distrus orașele romane și prin ferocitate au determinat retragerea locuitorilor autohtoni (numiți vlahi de către slavi) în zonele împădurite sau muntoase.

Bosnia și Herțegovina este un teritoriu preponderent muntos, iar zonele împădurite acoperă aproape 50% din teritoriu așa că acest spațiu a fost un mediu prielnic pentru vlahi, scrie  Octavian Ciobanu în https://www.historia.ro.

Limba latină vorbită în Imperiul Roman de Răsărit a evoluat mult în Balcani în evul mediu timpuriu ajungând o limbă neolatină numită uneori și protoromână. Din protoromână a evoluat apoi româna și aromâna. Vlahii din Balcanii de vest vorbeau o limbă asemănătoare limbii române.

Vlahii erau creștini, fiind urmași ai Imperiului Roman de Răsărit în care creștinismul era religia oficială. Marele dezavantaj al vlahilor din Balcani în momentul invaziei slavilor a fost lipsa unei biserici proprii în care să fie folosită limba lor. Slavii din Balcanii de vest s-au așezat în zonele mai propice practicării agriculturii ocupând în mare aproape același spațiu ca și vlahii.

Creștinarea slavilor (secolele X-XI) și inițiativa bizantinilor Chiril și Metodiu de creare a alfabetului chirilic a favorizat apariția unei biserici creștine în limba slavonă la care au fost nevoiți să adere și vlahii. Biserica slavă a dus în final la utilizarea limbii slavilor și a numelor slave de către vlahi.

Ca urmare, vlahii din Balcanii de vest au fost slavizați. Inițial vlahii au devenit bilingvi, apoi au început să poarte nume sârbești. Ultimii vlahi vorbitori de limba maternă au fost menționați în Bosnia și Herțegovina într-un recensământ din 1910.

Deși vlahii erau slavizați, cei din vecinătatea lor îi numeau tot vlahi, existând diverse detalii de ocupații, de veșminte și de vorbire care îi deosebeau de slavi.

Totuși, unii scriitori sârbi naționaliști au argumentat ca termenul de vlah era folosit pentru a desemna ocupația de „păstor” și că vlahii erau sârbi. Majoritatea istoricilor au respins însă aceasta idee.

Primele organizații statale slave au apărut în Bosnia în secolele XII (Banul Kulin) și XIII (Banul Matej Ninoslav) extinzându-se de la râul Drina spre litoralul mării Adriatice. Vlahii din Balcanii de vest au contribuit la formarea principatelor Hum (Zachlumia) și Zeta. In Zeta, familia Balșa de vlahi și albanezi a condus principatul.

Cel mai vechi document care menționează vlahii din Serbia și Herțegovina a fost dat de către jupanul Stefan Nemania prin anii 1198-1199 când vlahii erau într-o faza înaintata de asimilare, fiind sub jurisdicția arhiepiscopului de Zica.

Documentele menționau nume precum Bukor, Bun Dedol, Mic, Mrgela, Singur, Sarban etc.; alte documente emise de Stefan Uros I pe la 1253 și 1254-64 confirma prezenta vlahilor în Zachlumia (ținutul Hum)3.

Vlahii din Herțegovina formau familii extinse grupate pe cătune (sate) conduse de câte un cneaz, care avea și rol de judecător. Pe lângă păstorit, vlahii erau grupați în voinici (oșteni) și călători (cărăuși sau conducători de caravane).

Stelian Brezeanu a arătat că Stari Vlah (Vlahia veche) este un toponim care atestă prezența elementului romanic în Bosnia și Herțegovina în evul mediu. Acesta era un teritoriu acoperind porțiuni din Herțegovina, Muntenegru și Serbia, remarcându-se zona munților Romania (Romanija) din apropierea actualului oraș Sarajevo.

Numeroase nume vlahe au fost menționate în diverse documente medievale în ciuda slavizării: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor. Există de asemenea și multe toponime vlahe: Vlasic, Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlasina, Vlaninja, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Valakonje, Vlahoni, Vlaškido, Vlaški, Vlasic, Vlase, Vlasi, Vlasotince, Novovlase, Vlaška Draca, Vlaška, Vlahi etc.

Karl Kaser a publicat și o hartă a familiilor medievale extinse de vlahi din Bosnia și Herțegovina

După slavizare, vlahii au avut de îndurat și islamizarea, în urma ocupării Bosniei și Herțegovinei de către turci. Un factor care a înlesnit islamizarea a fost sistemul de recrutare a băieților (devșirme) din rândul populațiilor creștine pentru corpul de armată al ienicerilor. Islamizarea vlahilor a cuprins doar o parte a vlahilor din Bosnia și Herțegovina și a avut drept posibilă cauză sărăcia și discriminarea creștinilor.

O altă parte a vlahilor, care a trăit în zonele catolice de lângă Dalmația au trecut la catolicism dar într-un număr mult mai redus. Biserica ortodoxă din Bosnia și Herțegovina, aparent considerată sârbă, era de fapt biserica vlahilor sârbizați.

După istoricul croat Nenad Moacanin8, națiunea bosniacilor este formată din musulmani (majoritatea fiind vlahi), ortodocși (aproape toți fiind vlahi) și catolici (o mare parte fiind vlahi). Vlahii musulmani au uitat limba maternă dar au continuat să vorbească limba sârbă la fel ca și vlahii ortodocși și vlahii catolici.

Preponderența vlahilor în Bosnia și Herțegovina și în Dalmația a fost susținută și de filologul sârb Vuk Karadžić9.

Ilona Czamańska a scris că „majoritatea sârbilor din Republica Srpska din Bosnia modernă sunt de origine vlahă la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina în general”10. Tot Czamanska a adăugat: numărul mare al vlahilor din Balcanii de vest a dus la:

1. făurirea națiunii sârbe prin intermediul vlahilor;

2. făurirea națiunii bosniace prin intermediul vlahilor;

3. făurirea națiunii croate cu contribuția vlahilor catolici și ortodocși.

Serbia a fost populată în evul mediu de vlahi. Vlahii din Serbia septentrională se numesc români și locuiesc în Timoc, Banat și Voivodina. În sudul Serbiei încă mai trăiesc aromânii, numiți cinciari în limba sârbă.

Despre ștergerea din memoria bosniacilor a cuvântului „vlah” sau cum vlahii bosniaci au devenit sârbi bosniaci sunt câteva explicații ale unor istorici sârbi. Vladislav Skaric a scris că în acest scop au militat în special unele societăți secrete naționaliste sârbe din Sarajevo. Aceste organizații au fost fondate de preoți sârbi la care au aderat comercianți și profesori sârbi. Principalul obiectiv al naționaliștilor sârbi era înlocuirea în nomenclatura etnică utilizată în Bosnia dar și în Serbia, a cuvântului vlah cu cuvântul sârb.

Un scop ascuns al acestor organizații era promovarea pretențiilor teritoriale ale Serbiei în Bosnia. Un alt naționalist sârb, Vasa Pelagic, a dat instrucțiuni profesorilor de etnie sârbă din Bosnia să stimuleze elevii și studenții vlahi să utilizeze cuvintele sârb bosniac în loc de vlah bosniac în definirea lor etnică.

De asemenea în piețe și târguri au fost răspândite pliante care susțineau ca vlah e un termen disprețuitor și că locuitorii trebuie să utilizeze numai numele de sârb.

Ecourile acestor campanii se resimt și astăzi în lucrările unor istorici din țările din fosta Iugoslavie, care încă mai susțin că vlah este un termen peiorativ.

Vlahii din Bosnia și Herțegovina au lăsat în urma lor un patrimoniu interesant. Din evul mediu au rămas faimoasele necropole vlahe cu lespezi funerare decorate artistic (numite stecci în limba sârbă).

Majoritatea lespezilor nu au nici un text, majoritatea vlahilor neștiind să scrie. Printre cele mai cunoscute necropole sunt cele de la Radimlja, Boljuni, Blidinje, Ljubinje, Bileca, Vlahovici, Kruševo, etc.

Necropolele au fost realizate între secolele XII-XVI. Încetarea construirii unor astfel de necropole coincide cu islamizarea vlahilor. Pe unele monumente funerare vlahii și-au lăsat amprenta: imaginea lor în piatra cu costumul tradițional cu fustanelă (necropola Radimlja în fotografie). Acest detaliu indică faptul că vlahii din Herțegovina erau aromâni.

Numărul necropolelor este foarte mare și acoperă atât Bosnia și Herțegovina cât și unele teritorii din Serbia, Muntenegru și Croația.

Recent, mai multe personalități din țările din fosta Iugoslavie au recunoscut importanța deosebită a vlahilor la constituirea națiunilor „slave” din Balcani.

Astăzi, locuitorii din Bosnia și Herțegovina nu mai știu care este adevărata lor origine. Sub influența propagandei naționaliste slavofile din secolele XIX și XX, locuitorii încă mai cred în originea lor sud-slavă deși destul de mulți istorici din fosta Iugoslavie cunosc detalii despre originea vlahă a bosniacilor.

CITIȚI ȘI:

28/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Din nou despre România din Bosnia

 

 

File:SAO BIH 1991 1992.png

La numai 30 de kilometri de capitala ţării balcanice Bosnia şi Herţegovina, oraşul Sarajevo, se află o regiune muntoasă cu numele Romanija, scris şi pronunţat aproape ca în limba română.

Nu numai că este o regiune întinsă, dar este şi cea mai mare din Republica Srpska, partea de federaţie a Bosniei locuită majoritar de sârbi ortodocşi.

Principalele oraşe cuprinse în ţinutul Romanija sunt Pale (capitala Republicii Srpska), Sokolac şi Han Pijesak.

 

 

 

 

 

 

Românija este locuită de vlahi, de rumâni sau morloci, de ciobani care vorbesc o limbă română veche, potrivit studiilor, similară celei vorbite în ţara noastră prin secolele X-XI.

O limbă conservată în aceste zeci de sate de către păstori, urmaşi, de fapt, ai primilor daci, colonizaţi de romani.

Fac parte din ramura istroromânilor, populaţii vorbitoare de limbă română veche, care se întind din Slovenia, prin Croaţia şi Bosnia, spre Macedonia.

Portul tradiţional este o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor, iar în limba curentă predomină „r”-ul.

 

Românija din Bosnia este fascinantă, are zeci de sate montane care se pierd pe culmile muntoase ale Dinaricilor. Au construit şi o mănăstire, Sf. Gheorghe, şi reprezintă una din cele mai respectate comunităţi din Republica Srpska.

Până în 1990, în perioada lui Tito, locuitorii nu aveau voie să spună că sunt români. Li se repeta că Romanija şi România nu au nimic în comun.

Cine spunea altceva era arestat şi putea primi chiar şi 10 ani închisoare.

Acum sunt mândri de faptul că „limba română” s-a născut mai întâi aici, şi mai târziu în spaţiul carpatic. Iubesc România noastră şi au venit des la noi în ţară.

În Pale există şi un club de fotbal cu numele de FK Romanija.

 

Mulți cercetători consideră că la înfiinţarea lor noile state balcanice apărute după năvălirile slavilor  erau bilingve la început.(Ştefan Starețu, medieval name and ethnicity: Serbs and Vlachs, Balcanica Posnaniensia XXII/1, Ius Valachicum I, Poznań – Bucharest 2015, p.82)

Vlahii vorbeau limba lor, asemănătoare cu limba română, dar și limba administrației locale (bulgară sau sârbă).

În Balcanii de Vest numărul vlahilor era atât de mare încât la invazia turcilor în Balcanii de Vest sârbii erau numiți și vlahi.

În balada lui Miloș Obilici despre Bătălia de la Kosovo Polje (1389) eroii sârbi sunt numiți vlahi fără vreun sens peiorativ (Anton Balota, Izvoarele Baladei Populare Românești [Sources Romanian folk ballads], (București: Ed. Saeculum I.O., 2005, p. 34).

Numărul vlahilor în Bosnia era și este atât de mare încât până și astăzi sunt cercetători care consideră că majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizați și slavizați). [lona Czamańska, Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era, RES HISTORICA 41, 2016, p.19]

Cercetătorii au găsit numeroase nume de origine vlahă în Bosnia: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor, s.a. [Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika. ISBN 978-953-6803-25-5.p.129]

După creștinarea slavilor a început un proces de asimilare a vlahilor din Balcanii de Vest.

Vlahii slavizați au participat activ la făurirea principatului Zeta (din nordul Muntenegrului de astăzi) și a principatului Hum (Zachlumia din Herțegovina).

Zeta a fost condusă o perioadă de o familie de origine vlahă (Balšić, Balša).

În Principatul Hum, vlahii au ajuns să fie bogați în urma comerțului cu produse rezultate din activitățile pastorale dar și din cărăușie.

Bogăția le-a permis ridicarea unor monumente funerare deosebite.

După ocuparea Bosniei, turcii i-au numit pe vlahii localnici “caravlahi”, negrul „cara” simbolizând nordul în limba turcă. (Ela Cosma (2008). Vlahii Negri. In: Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor. Cluj Napoca: Editura Universității din Oradea. p. 124).

Turcii deosebeau în acest fel vlahii din Grecia față de cei din Bosnia și Dalmația. Vlahii slavizați au fost apoi islamizați în timpul ocupației turcești.

Au scăpat de islamizare vlahii din Dalmația, care erau numiți morlaci de către italienii dalmațieni prin traducerea numelui caravlah în greacă și apoi italiană: maurovlah/morovlah/morlacchi.

Procesul de desnaționalizare a caravlahilor/morlacilor și de asimilare apare și din transformarea sensului cuvintelor vlahi și morlaci care, din a doua jumătate a secolului XVI, nu mai desemnează naționalitatea.

Anumite familii sârbești (probabil și vlahii slavizați) treceau drept vlahi, deoarece termenul nu mai însemna naționalitatea, ci modul de viață transhumant, opus celui de agricultor.

In Dalmația, vlah înseamnă țăran; același sens, de țăran slav îl are și cuvântul morlac, până în sec. al XIX-lea.

Chiar și orășenilor de origine latină din Dalmația li se spune de către populația slavă vlasi.

Mahomedanii din Bosnia îi numesc vlahi pe creștini, mai ales pe țăranii creștini, iar croații catolici îi numeau vlahi pe sârbii ortodocși refugiați în Croația și Slavonia (Silviu Dragomir, Vlahii și morlacii. Studiu din istoria românismului balcanic, Ed. Imprimeria Bornemisa, 1924, p.82-91).

Tot în Bosnia trăiesc și țiganii românizați emigrați din Ţările române. Ţiganii românizați din Bosnia sunt urmașii băieșilor fugiți din robie în secolele XV-XVII. Ţiganii încă mai vorbesc limba română și pretind că sunt caravlahi.

Monumentele funerare ale vlahilor se găsesc în toate zonele în care au trăit ei, dar majoritatea se concentrează în Bosnia.

Harta necropolelor vlahe arată că densitatea cea mai mare a monumentelor este în partea de sud a Bosniei aproximativ în spațiul fostului principat Hum (Herțegovina).

Câteva necropole mai mici există şi  în Muntenegru, Croația și Serbia.

S-au făcut clasificări ale monumentelor funerare întrucât s-a găsit o mare varietate de forme.

După unele estimări sunt peste 70.000 de monumente funerare în 28 necropole – din care 22 în Bosnia și Herțegovina, 3 în Muntenegru, 2 în Croația și 3 în Serbia.

Monumentele sunt în marea lor majoritate fără inscripții dar cu bazorelieuri cu o mulțime de motive solare, florale și geometrice.

Aproape 300 au inscripții în greacă, latină și glagolitică (greacă modificată).
Foarte aproape de România, în Timoc în cimitirul din Negotin, dar și în cimitirul din satul Rajacke Pimnice de lângă granița cu Bulgaria sunt monumente funerare sub formă de stâlpi.

O problemă mai delicată a fost stabilirea originii monumentelor. Dintre cercetătorii din foata Iugoslavie care au studiat originea monumentelor funerare, croații au fost cei mai cinstiți arătând clar originea vlahă a acestora.

Sârbii, bosniacii și muntenegrenii au incercat diverse explicații arătâd că sunt vestigii ale bogomililor (paulicieni) sau vestigii ale bisericii bosniace.

Ideea că monumentele sunt ale bogomililor este un fals evident întrucât bogomilii interziceau semnul crucii.

Întrucât vlahii din Bosnia nu au o organizație activă, monumentele vlahilor au fost abandonate și în mare măsură vandalizate, dar în ultimul timp au fost asimilate culturii slave din Bosnia și au devenit obiective turistice de promovare a culturii ”slave”, scrie publicaţia

 http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=37535

 

Dragostea pentru străvechiul pământ al Romanijei o cântă acum… sârbii. 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/24/in-lume-mai-exista-o-romanie-unde-se-afla-si-ce-reprezinta-aceasta-a-doua-romanie/

03/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

În lume mai există o Românie ! Unde se află și ce reprezintă această a doua „Românie”?

Cândva, la începutul istoriei, traco-dacii şi apoi misterioşii vlahi (morlaci sau volohi sau blacumeni), au fost cei mai numeroşi locuitori ai sudului şi centrului Europei, o populaţie paşnică şi civilizatoare, bogată şi mândră de stirpea ei.

Sunt cunoscute în istoria timpurie cel puţin cincisprezece „Vlahii balcanice”, adică adevarate ţări compacte, pline de oameni, cu limba si obiceiurile diferite faţă de celelalte naţii: 

Vlahia Mare, Mica, de Sus, de Jos (toate ale aromanilor din Grecia), Vlahia Rodopi bulgarească, Vlahia istro-romană din Croaţia, Vlahia Rumelia spre Turcia, Vlahia Româna din Albania, Vlahia Neagră sau Morlachia de pe Adriatica, Vlahia Macedoneană, Vlahia Alba de-a lungul Dunarii de Jos, Vlahia Morava (Vlassky) din Cehia, Vlahia Veche (Stara Vlaska) din Serbia si Vlahia muntenegreană.

Slavizaţi sau grecizaţi cu forţa, parte dintre ei islamizaţi silit, şi-au pierdut limba stramoşească, dar nu şi vechile îndeletniciri pastorale, păstrate neclintit până azi. Şi nici amintirea lor nu-i pierdută.

Ciobanii vlahi, cu veşmintele lor albe, cu marile lor, purtate în transhumanţă pe tot cuprinsul Balcanilor, au fost eternizaţi de miile de nume de sate şi de oraşe, de zeci de mii de nume de oameni, în zeci de temelii de biserici, în amintirile oamenilor şi în cărţile istoricilor bosniaci şi muntenegreni, care depun mărturie despre prezenţa şi întâietatea lor. 

Vlahi. Aromâni. Români. Megleno-români. Istro-români. Macedo-români. Cu toţii ramuri ale aceluiaşi  mare neam care a trăit aici odata şi care a  împânzit  munţii din mijlocul Europei, din Pindul Grecesc până în Carpaţi şi în Alpi.

Au fost milioane. Un adevarat imperiu valah întins de la un capat la altul al Balcanilor. Au fost primii, pe toate pamânturile Bosniei, Hertegovinei si Muntenegrului.

Cu mult înainte de venirea slavilor, pe care i-au invăţat păstoritul, dar şi ştiinta întemeierii marilor oraşe.  

Unii au venit aici de pe pamânturile nord- dunărene românesti, cândva, de prin secolul IV şi până  la sfârşitul evului mediu.

Dar au venit tot în vechile vetre, la fraţii lor drepţi, de dincolo de Dunăre, la acei traco-iliri care au fost romanizaţi incă dinaintea dacilor, având aceeasi limbă, aceeasi fire, aceleasi credinţe si obiceiuri ancestrale.

Impreuna, au stăpânit şi au civilizat tot Balcanul, ei, vlahii cei uitati acum de istorie.

Dupa un recensământ austriac din anul 1899, în Bosnia încă mai trăiau atunci 298.000 de români „istorici”, cu rădăcini străvechi. Ultimii supravieţuitori.

Acum nu mai e nici unul. Ba mai mult, nimeni nu-şi aminteşte să fi fost vreodată.

Din mormintele lor cotropite de buruieni şi nepăsare, străvechii români de pe pământurile fostei Iugoslavii, purtătorii unor nume simple şi blânde, coborâte din aleanul altor vremuri, ne chiamă să nu uităm că au fost cândva. 

Radul, Danciul, Vladul, Bun, Fecior, Grigor, Şerban, Bărbat…  

Cam asta ar fi povestea. O poveste de mult uitată.

Știați că în lume mai există astăzi şi o altă Românie?  

Deși poate nu ați auzit până acum, în lume, nu departe de România există o altă Românie, care nu este un stat, ci o regiune montană întinsă, populată de descendenţii românilor (sau vlahilor).

După ce călătorul străbate spectaculoasele chei ale râului Mojalka, pe drumul ce leagă Sarajevo de Belgrad, privirea îi este cucerită de o zonă cu munţi de înălţime medie – Munţii Românija, care se pronunţă aproape ca în limba română, notează Antena Satelor.

Imagini pentru regiunea Romanija din Bosnia photos

Primul lucru care străpunge peisajul de un verde smarald nemaîntâlnit, este un han, Rumanski Bar, iar imediat în apropiere, un panou pe care scrie în engleză: „Welcome to Romanija”.

Român fiind, nu ai cum să nu te întrebi mirat dacă nu cumva privirea îți joacă feste sau dacă chiar te afli în a doua Românie de pe glob.

Romanija din Bosnia este cea mai mare regiune din Republica Srpska, fiind locuită de ultimii vlahi, rumâni sau morloci, ciobani care vorbesc o limbă română veche, similară potrivit studiilor, celei vorbite în România prin secolele X-XI, în care predomină „r”-ul.

File:SAO BIH 1991 1992.png

De fapt, această regiune bosniacă își trage numele încă din  Evul Mediu când a fost locuită în principal de populații neolatine, care au supraviețuit în această zonă muntoasă invaziilor barbare din secolul al VIII-lea.

De asemenea, trebuie subliniat că la sfârșitul secoluluoi al XX-lea, suprafața sa era doar jumătate în comparație cu începutul secolului al XIX-lea când se întindea până la râul Drina. 

În plus, academicianul Marko Vego consideră că Romanija a fost mult mai mare la începutul Renașterii  ajungând până în zona Banja Luka (unde se află așa-numitul „Munte Vlasic”, sau Muntele Vlahilor).

În această regiune muntoasă de aproximativ 2000 km² de la nord de Sarajevo încă se mai produc produse lactate tipice vlahilor.

Mai mult, unele obiceiuri, cum ar fi muzica tipică, caracterizează Romanija și rădăcina sa vlahă: de fapt, cântecele inspirate ale  păstorilor aromâni sunt celebre. 

La sfârșitul Războiului din Bosnia din 1996, regiunea Sarajevo-Romanija a fost înființată administrativ, ca una dintre cele 7 regiuni ale Republicii Srpska și care este situată în estul Bosniei.

Orașul  Vlasenica unul dintre cele mai mari din regiune, a fost unul dintre centrele principale ale „Vlasilor”.

În 1991-1992 a existat așa-numita Regiunea sârbă autonomă Romanija („Srpska autonomna oblast Romanija”), o regiune autonomă creată de sârbi care a fost o parte a republicii sârbilor bosniaci în timpul Războiului din Bosnia din 1995-1996. 

Orașul Vlasenica, unul dintre cele mai mari din regiune, a fost unul dintre principalele centre ale „Vlasilor”, numele dat de populaţiile slave românilor.

Nici portul tradiţional nu este departe de cel românesc autentic, fiind o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor.

Din noiembrie 1991, această regiune a fost extinsă prin adăugarea zonei sârbe din Birac (situată în jurul orașului Vlasenica)   iar, până în 1992, a fost încorporată în republica sârbă existentă în prezent în Bosnia. 

Pietrele monumentale care datează din Evul Mediu găsite în Bosnia și Herțegovina și în unele zone din Croația, Muntenegru și Serbia de astăzi au fost ridicate de vlahi (Vlasi). 

Scriitorul sârb bosniac Ivo Andrić   menționează în romanul  său E un pod pe Drina… (1945), că în epoca medievală haiducul sârb Baba Novac a haiducit pe teritoriul Romanijei, la fel ca și fiul său, Gruia.

Principalele oraşe cuprinse în regiunea Romanija sunt Pale (capitala Republicii Srpska), Sokolac şi Han Pijesak.

În Pale există şi un club de fotbal cu numele de FK Romanija.

Veliko Lupoglav este cel mai înalt varf muntos al regiunii, situat la 1600 de metri. Zona este fascinantă, cu sate montane presărate ici-colo, din care răsar case mari cu până la 2 etaje, unele pierzându-se pe culmile muntoase ale Dinaricilor.

Potrivit lui Varlam, proprietarul hanului „Rumanski”, până în 1990, în perioada lui Tito, localnicii nu aveau voie să spună că sunt români.

Li se repeta că Romanija şi România nu au nimic în comun.

Cine spunea altceva, era arestat şi putea primi chiar şi 10 ani închisoare.

Acum sunt mândri de faptul că „limba română” s-a născut mai întâi aici, şi mai târziu în spaţiul carpatic și iubesc România, pe care o vizitează destul de des.

„Romanija”, fosta țară a mândrilor păstori valahi este cântată acum  în limba sârbă…

Romania (cântec patriotic sârbesc)

Ко за срспку Босну љуту битку бије,

то су Срби, брате с горе Романије.

Док је Романије, Срби се не боје,

док је Романије и Срби постоје.

Ко никада друга оставио није,

тоје Србин, брате, с горе Романије.

Док је Романије, Срби се не боје,

док је Романије и Срби постоје.

Cât există Romania, sârbii nu se tem

Cât există Romania, sârbii vor exista

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/24/romanii-din-dalmatia-muntenegru-si-bosnia-maurovlahii-sau-vlahii-negri/

Surse:

http://radiochisinau.md/documentar-stiati-ca-in-lume-exista-o-alta-romanie-unde-se-afla-si-ce-reprezinta-a-doua-romanie-de-pe-glob–59664.html

http://www.formula-as.ro/2009/888/societate-37/urme-romanesti-in-bosnia-11671

24/11/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 5 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: