CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Comunicatul Academiei Române cu privire la identitatea și unitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și sudul Dunării. VIDEO

Imagini pentru sigla academiei romane

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, Academia Română își reafirmă punctul de vedere cu privire la identitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și din sudul Dunării.

Conform adevărului științific, poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân.

Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă. Dialectele românești – dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân – se întâlnesc într-un spațiu vast, din Maramureș și Carpații nordici în nord până în Epir și Tesalia în sud, din Istria, la Marea Adriatică în vest până la Marea Neagră și dincolo de Nistru în est. Vorbitorii lor sunt urmașii populației autohtone romanizate din Imperiul Roman de Răsărit.

Atestate în trecut pe un teritoriu unitar, în nordul și în sudul Dunării, dialectele românești s au izolat de-a lungul timpului, în urma pătrunderii slavilor în Peninsula Balcanică începând cu secolul al VII-lea, fapt care a determinat unele deplasări ale vorbitorilor în acest spațiu geografic în perioada Evului Mediu. Dacoromânii sunt continuatorii românității nord-dunărene, în timp ce aromânii,meglenoromânii și istroromânii sunt continuatorii românității sud-dunărene.

Unitatea dialectelor românești a fost susținută unanim de-a lungul timpului de către cei mai importanți lingviști români (Ovid Densușianu, Alexandru Philippide, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Alexandru Rosetti, Tache Papahagi, Eugeniu Coșeriu) și străini (Wilhelm Meyer-Lübke, Gustav Weigand, Matteo Bartoli, Giuliano Bonfante, Alf Lombard, Carlo Tagliavini, Gerhard Rohlfs).

Româna e prezentată ca o limbă unitară, cu cele patru dialecte (dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân) în enciclopediile străine:The Encyclopaedia Americana, vol. 23, 1919; Encyclopaedia Britannica, vol 19, 1911; The New Encyclopaedia Britannica, Macropaedia, vol. 15, 1981); Grand Larousse Encyclopédique, vol. 1, 1964; Brockhaus Enzyklopädie, vol. 17, 1981;Dizionario Enciclopedico Italiano, vol. 10, 1961.

Academia Română ia act cu îngrijorare de continuarea și intensificarea unor activități politice care urmăresc denaturarea adevărului cu privire la aromâni și la dialectul aromân. Scopul acestor activități este declararea aromânilor ca minoritate națională în România, ca popor armân, distinct de poporul român, având o limbă proprie, armâna, diferită de limba română.

Aceste activități fac parte dintr-o acțiune mai largă de separare a românilor sud-dunăreni – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi timoceni, ca și a altor români din afara granițelor României (românii timoceni, basarabeni, herțeni, maramureșeni etc.) – de limba și poporul român.

Precizăm că articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale(CCPMN), adoptată de Consiliului Europei la Strasbourg, în 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu.

Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că din Paragraful 1 al numitului articol nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective.

Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului. (Sursa: Academia Română)

 

 

Publicitate

28/07/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

DIALECTE ŞI GRAIURI ROMÂNEŞTI. VIDEO

 

 

Istoria dialectelor româneşti, originea, constituirea, dezvoltarea lor, este parte componentă a istoriei  poporului român privitoare la geneza principalelor variante teritoriale ale limbii române. Există şi numeroase şi divergenţe, dar în pofida diversităţii de opinii,majoritatea punctelor teoretice sunt comune: 

  • Apariţia celor patru dialecte nu s-a  produs simultan, ci în faze şi înprejurări istorice distincte;

  • Cea dintâi breşă a fost reprezentată de desprinderea din trunchiul lingvistic comun a aromânilor, respectiv a aromânei.

Pentru a reface sintetic istoricul acestui proces, este necesar sa reluam ideea că stadiul de română comună se caracterizează, în ansamblu, prin unitatea teritorială, culturală si lingvistică a românilor atât de pe  malul drept cât şi a celor de pe malul  stâng al Dunării.

Scindaţi mai întâi în două ramuri mari izolate de invaziile barbare, în primul rînd de cea slavă, românii au început să evolueze independent sub raport social, cultural şi desigur ligvistic, creîndu-se astfel premisa diversificării dialectale a limbii române.

Geneza dialectelor este strict legata de istoria populatiei romanesti nord si sud-dunarene.

 

Originea aromânilor 

Ramura aromânilor este reprezentata de urmaşii populatiei romanizate autohtone în Moesia (regiunea sud-est dunareana).  

 Originea megleromanilor. Meglenoromânii îşi au originea în sudul Dunării, proveniţi din aceeasi „patrie primitivă” ca şi  aromanii.

Retragerea lor in zone mai sudice s-a petrecut între secolele al XII-lea – al XIII-lea.

Originea istroromanilor. Istroromânii continuă, probabil populaţia romanizata sud-dunareana din regiunile nord-vestice ale Peninsulei Balcanice.

Istroromanii sunt la origine români nord-dunareni, desprinşi din blocul dacoroman şi în consecinţă, dialectul pe care îl vorbesc ar fi un grai al dacoromânei.

 

Originea dacoromanilor 

Dacoromanii sunt descendenţi ai populatiei romanizate nord-dunarene, pe care o continuă pe acelasi teritoriu; patria lor primară este Dacia.

 Roman. Dintre limbile romanice, limba română este singura care a impus ca etnonim modern si oficial un cuvânt moştenit din latinescul romanus.

Schiţă istorică.

Latina ne ajuta sa intelegem textele „falisce”, dar deosebirile sunt evidente. Latina a ramas timp indelungat, exclusiv limba acestei aglomeratii urbane: la inceputul secolului al VI-lea, la Praeneste (azi Palestina), se vorbea un idiom care desi strans inrudit si sensibil asemanator cu latina, prezenta fata de aceasta diferente profunde.

 Idiomurile „osce” si „sabelice”, de origine indo-europeana ca si latina consituie o „ramura” indo-europeana aparte, ramura italica. Separarea dintre limba Romei si cea a idiomurilor invecinate a ramas puternic intiparita in constiinta vorbitorilor.

Multi ani dupa stingerea acestor idiomuri, scriitorii latini subliniau inca diferenta intre vorbirea „urbana”, singura literara şi cea „rustică”, a ţăranilor din vechile împrejurimi agricole.

La nord, o pozitie aparte o detinea etrusca, limba unei populatii ajunse la un stadiu inalt de civilizatie si de organizare politica; timp de secole etruscii au fost stapanii Romei si si-au lasat amprenta pe institutiile politice si religioase ale romanilor.

Limba lor, fara indoiala de origine indo-europeana, n-a exercitat decat o influenta relativ redusa asupra latinei, limitata la cateva fapte de lexic si de derivare.

ROMANIZAREA

Pe urmele administatiei si a armatei romane, latina s-a raspandit in noile provincii. Populatiile cucerite au adoptat-o, ca a doua limba mai intai, si intr-o a doua faza i-au acordat rolul principal in comunicare, parasindu-si incetul cu incetul, limba originara, devenita pentru o bucata de vreme mijloc de intelegere a unor comunitati restranse.

           

Acest proces lent de invatare a limbii latine de catre bastinasi si de uitare treptata a limbii autohtone, poartă numele de romanizare lingvistică .

 

 

 

           Imagini pentru romani balcanici   map

Cu toate că, în decursul istoriei, se menţionează numeroase expediţii punitive, distrugeri de oraşe şi masacre, romanizarea a fost esenţialmente paşnică.

Propriul lor interes a determinat populaţiile supuse sa înveţe limba latină, latina oferindu-le şansa de a ieşi din cercul îngust al colectivităţii locale şi de a se integra lumii civilizate.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/16/romanii-despre-romani-dialectele-limbii-romane/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/16/romanii-despre-romani-dialectele-limbii-romane/

http://www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/DIALECTELE-LIMBII-ROMANE-PROBL68.php

 

18/06/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNII DESPRE ROMÂNI. DIALECTELE LIMBII ROMÂNE. VIDEO

 

Sa citim impreuna inceputul unui basm în dacoromână,aromână, meglenoromână şi istroromână, preluat din  lucrarea  profesorului Corneliu Beda   ”Aromânii”, apărută în anul 2004, la Bucureşti si sa remarcam cat de asemănănatoare este  limba vorbită de românii de la nord şi sud de Dunăre.

Textele originale se găsesc  la pagina 44,  în lucrarea  amintita anterior.

 Dacoromână

Era odată un împărat care nu avea niciun fiu şi dorea mult să aibă un fiu, ca să nu i se stingă numele. De aceea se ruga la Dumnezeu să-i dea un fiu.
Într-o zi se duse la un vrăjitor, să vadă dacă-i va da Domnul un fiu sau nu.
Iară acel vrăjitor îi dete un măr şi-i zise: să dai nevestii tale acest măr să-l mănânce şi ea va naşte un fiu aşa cum îţi cere inima.

Aromână

Eara nă oară una miră ţe no-avea niţiun h’il’u şi multu durea durea s’aibă un h’il’u tra s nu-l’ se-astingă numa. De-aţea nâs ura la Dumnidzău să-l’ da un h’il’u.
Nă dzuă si duse la un magu, ma-z-veadă di se va-l’da Domnul h’il’u ică nu.
Am aţel mag îl’ deade un mer şi-l’ dzâse: si-l dai a mul’are-tăi aestu mer şi s-lu mâcă, şi ea va s-facă un h’il’u, aşiţe cum îl’ doare inima.

Meglenoromână

Ra ună oară un ampirat cari nu ve niţiun il’iu şi multu ţinea să aibă un il’iu, sa nu-l’i si stingă numea. Di ţea iel tucu si ruga la Domnu să-l’i da un il’iu.
Ună zuuă si dusi la un maghesnic, să cată dă-l’i să-l’i da Domnu vrin il’iu ili nu.
Ară ţel meghesnic ăl’i dedi ună meră şi-l’i zisi: să-u dai la mul’iari-ta ţestă meră şi să-u mănancă, şi ea să rudească un il’iu şa cum aţi ţeri buricu.

Istroromână

O vote fost-a un cral’ carle n’a vut nancun fil’ şi ie fost t’aro rada ve un fil’ se nu l’i se zatare lumele. Din ţăsta rugat-a Domnu neca-l’ daie un fil’.
O zi mes-a la un strigun, za vede se-l va da Domnu da un fil’, ali se nu va.
Şi ţela strigun l’-a dat un mere şi l’-a zis: de ţesta mer lu te mul’ere neca-l poide si va rodi un fil’ cum rei tu vre.

Citiți și:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/26/teoria-imigrationista-a-formarii-poporului-roman/

https://www.youtube.com/watch?v=olGLix8L_2M

16/09/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, ROMÂNII DESPRE ROMÂNI | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: