CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Comunitatea românilor din Serbia

 

 

 

Imagini pentru românii din serbia photos map"

 

 

 

 

 

 

Comunitățile românești din Serbia. Considerații generale

 

 
Comunitatea românească din Serbia, parte a ramurii sud-dunărene, este astăzi împărțită în două zone principale, în care etnicii români beneficiază de contexte socioculturale  și politice diferite. Astfel, cele două zone sunt Voivodina (Banatul sârbesc) și Valea Timocului (sau Craina), aflată în zona de nord-est a Serbiei.

Această diferență este dată de distincția dintre români și vlahi, prezentă în toate documentele sârbe postbelice referitoare la componenţa etnică a federaţiei, autorităţile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine română din Voivodina, iar cea de a doua pentru cei care locuiesc în restul teritoriului şi, mai ales, în Serbia de Răsărit (Valea Timocului).

Lucrarea este fundamentată pe o serie de documente cu regim închis ce aparțin  Institutului Cultural Român și Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe, fiind mai departe completat cu informații extrase prin metoda analizei secundare aplicată materialelor listate la Bibliografie și cu informații obținute prin metoda analizei de presă aplicată principalelor publicații interesate de problematica românilor de pretutindeni.

 

Scurt istoric al Timocului sârbesc

 

O incursiune în istoria regiunii ne arată că regiunea Morava-Timoc s-a aflat în o permanentă legătură cu populațiile din regiunea Banatului și a Olteniei de astăzi, făcând parte din aceeași cultură și spațiu identitar. Mizând pe această chestiune, în pofida separării actuale a spațiilor din punct de vedere politic, conectarea populațiilor pare a fi în continuare activă, atât din punct de vedere lingvistic (împărtășirea aceleiași limbi, dar cu grade diferite dedezvoltare și modernizare a acesteia), religios (cea creștin-ortodoxă), cultural (folclor,obiceiuri și tradiții).

În trecut, regiunea era cunoscută sub numele de Tribalia, atestată aici încă din sec. VIII î. Hr (urmată în cursul istoriei prin Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană).

Populaţia tracică de aici a început să fie romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre.

În secolele V si VI, actuala regiune din răsăritul Serbiei a fost de nenumărate ori atacată de huni, gepizi, ostrogoţi, avari şi alţi migratori. Sârbii în secolul VII, când au sosit, s-au aşezat în apusul actualei ţări.

La începutul sec. VII dominaţia romano-bizantină cedează sub presiunea slavilor.

În secolele X si XI, românii din răsăritul Serbiei au avut cnezatul lor propriu, ce se întindea pe ambele părţi ale Dunării (în nord până în Retezat) iar în secolul XII au contribuit la crearea unui ţarat împreună cu bulgarii, care s-a menţinut independent aproape un veac (Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor).

La începutul sec. XVIII austriecii cuceresc Banatul dar şi teritorii la sud de Dunăre (Semedria, Columbac şi Negotin), Timocul fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.

Aceste teritorii din sudul Dunării şi temporar Banatul, le vor pierde în confruntările cu Poarta („paşalâcul de la Vidin”), un rol mare avându-l răscoala românilor bănăţeni din anii 1736-1739. În Valea Timocului, sârbii îşi extind graniţa abia în 10 iunie 1833. Miloş Obrenovici obţine de la turci în schimbul unei apreciabile sume, alipirea Crainei la paşalâcul Belgradului.

Astfel, nu este de mirare afirmația lui Nicolae Iorga cum că România reîntregită de după primul război mondial se învecina tot cu români, în perioada interbelică numărul acestora ridicându-se la aproximativ 2 milioane de persoane, nefiind puși la socoteală cei din Albania, Macedonia, sudul Serbiei, sud-vestul Bulgariei şi aromânii din Grecia (Revista Geopolitica, nr. 1 (5)/2005, an IV).

În zilele noastre, datele sunt modificate, însă comunitățile sunt în marea lor majoritate de natură compactă, fiind aproximativ 350.000 de români în Valea Timocului (NE Serbiei) și aproape 150.000 în Bulgaria.
Prezenți până atunci în toate statisticile vremii, începând cu 1948 și până în 1955, românii sau vlahii dispar din statisticile oficiale, ca urmare a tensionării relaţiilor iugoslavo-române, datorită proiectului “Federaţia Balcanică” demarat de Iosip Broz Tito.

Acest proiect al liderului iugoslav de a crea o federaţie balcanică în care să fie incluse Albania şi Bulgaria, dar sub conducerea Iugoslaviei, a dus la o ruptură între Stalin şi Tito, fapt ce a înrăutăţit relaţiile dintre Iugoslavia şi România lui Dej (Serviciile secrete şi criza iugoslavă, Historia.ro).

Situație actuală a spațiului timocean din Serbia Tradiția istorică a dus în consecință la coagulare în jurul graniţelor României a unor comunităţi de români foarte solide (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria) unde astăzi, din nefericire, înfruntă dificultăți de prezervare și promovare identitară. Lipsa implementării unor drepturi specifice minorităților care să garanteze românilor contextul propice în care să își poată păstra limba, cultura, credinţa și tradiţiile își face simțită prezența, în special în regiunea Văii Timocului.

 

 

Imagini pentru românii din timoc photo"

 

 

 

 
În Serbia, comunitatea românească timoceană este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) şi Timoc (partea de sud-est) şi, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 350.000, iar împărţiţi în statisticile oficiale sunt vlahi-39736 şi români-1476.

Aceştia trăiesc în 154 de localităţi (sate şi comune), compacte din punct de vedere etnic şi în 48 de localităţi cu populaţie mixtă româno-sârbă.

Situaţia în cadrul comunităţii româno/vlahe din Serbia de Răsărit (Timoc) rămâne, în continuare, dificilă, aceştia nefiind recunoscuţi, ca minoritate naţională şi, implicit, nebeneficiind de drepturile şi libertăţile aferente. Pornind de la ideea că poate fi minoritate doar comunitatea etnică având o ţară de origine (de exemplu România, Ungaria, Slovenia etc.), românii/vlahii sunt consideraţi „un grup etnic de origine necunoscută”, încercându-se acreditarea ideii că ar fi de origine slavă.

Aici, românii nu au şcoli în care să citească şi să scrie în limba română. Cu toate  acestea, pe plan religios, primii pași s-au realizat în 2004 când, după mai bine de 150 de ani, se reiau slujbele religioase în limba română, prin sfinţirea primei biserici româneşti din teritoriu, la Malainiţa, Negotin, ridicată prin eforturile preotului Bojan Aleksandrovici.

Mai departe, în 2010, se sfinţeşte a doua biserică românească, în satul Isacova (Jasikovo), pe valea Moravei, slujbele religioase fiind ţinute de preotul iconom stavrofor Iel Buobu Lui, paroh al parohiei de Horreum Margi și Isacova.

S-a demarat în ultimii doi ani, construirea unei biserici la Busur, Valea Moravei, precum şi ridicarea la Malainiţa a unei a doua biserici, ce va constitui nucleul primei mănăstiri româneşti din arealul movaro-timocean.

 

Contextul actual se centrează pe două momente semnificative:

1) luna octombrie 2011 în care a fost programată efectuarea recensământului populaţiei în Serbia, eveniment controversat şi extrem de sensibil pentru comunităţile de români din această regiune, și

2) recentele atacuri armate asupra unor lideri ai românilor din Timoc și Voivodina, din decembrie 2011, care riscă să destabilizeze relațiile cu Serbia, „pedepsită” anterior de Comisia pentru romanii de pretutindeni din Senatul României care a dat Aviz negativ Acordului de asociere a Serbiei la UE.

 

După Primul Război Mondial, în urma Conferinței de pace de la Paris, Banatul istoric a fost împărțit între Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (RSCS) și România.

Datorită conjuncturii care s-a creat după Primul Război Mondial, mulți preoți, învățători, avocați, medici și funcționari (intelectualitatea), au părăsit Banatul sârbesc, împreună cu multe familii de țărani, pentru a se stabili în România.

Consecință imediată a acestei emigrări a fost degradarea învățământului, în special cel primar: din cei 105 învățători care au funcționat înainte de primul război mondial, 72 au plecat în România.

Totodată, școlile confesionale au devenit școli de stat, iar autoritățile centrale au trimis în satele românești învățători sârbi, bulgari și ruși, care nu cunoșteau limba română.

Această situație a fost rezolvată abia în 1935, când în baza unei convenții, Ministerul Învățământului de la Belgrad a numit în școlile din satele cu populație majoritară românească învățători „contractuali”, chemați din România, urmând ca la sfârșitul anului să activeze în acest regim în total 47 de învățători.

După cea de-a doua conflagrație mondială, Voivodina a beneficiat de un nivel scăzut de autonomie în cadrul Serbiei, pentru ca în 1974, Constituția iugoslavă să acorde provinciei dreptul de veto în parlamentele sârb și iugoslav în deciziile legate de afacerile sale interne.

Constituțiile Federației Iugoslave, a Republicii Sârbe și, respectiv, a Provinciei Voivodina din 1974, recunoșteau românii ca o minoritate națională constituentă a statului, garantându-le ca atare drepturi colective, fapt care se manifesta și prin extinderea dreptului privind uzul oficial al limbii române (de pildă art. 10 al constituției Voivodinei).
Odată cu decizia președintelui Slobodan Miloșevici din septembrie 1990, o serie întreagă drepturi autonome în Voivodina au fost pierdute, prin transferarea unei mari părți a autonomiei sale, inclusiv votul în președinția colectivă iugoslavă, puterii de la Belgrad.

După anii 2000, după căderea regimului Miloșevici, un context favorabil reformelor pe tipar legislativ și cultural s-a instituit.

 

Situație actuală în Voivodina – pe scurt

 

În Voivodina trăiesc aproximativ 35 000 de români conform recensământului din 2002. Comunitatea românească beneficiază de învăţământ public, emisiuni tv şi radio în limba română, fiind recunoscuţi ca minoritate naţională şi, ca urmare, beneficiază de o serie de drepturi aferente, cum ar fi învăţământ în limba română, mijloace de informare în limba maternă, biserici în care slujbele se desfăşoară în limba română şi organizarea de manifestări cultural-artistice, etnografice, religioase şi sportive proprii.

În 2001 aici a fost înfiinţată şi o episcopie ortodoxă română, care a fost recunoscută de Ministerul Cultelor din Serbia în aprilie 2009 şi care are sub jurisdicţia sa parohiile româneşti din Voivodina şi Timoc.
 
Cu toate acestea, atitudinea factorilor politici sârbi faţă de românii din Banatul Sârbesc este ambiguă, partidele de guvernământ sau din opoziţie încercând să-şi realizeze propriile interese cu sprijinul electoratului de origine română.

Românii din Voivodina sunt foarte slab reprezentaţi în organele legislative sau executive inclusiv în zonele cu populaţie românească majoritară, numărul lor este nesemnificativ.

Localitățile cu cele mai mari comunități românești sunt Alibunar, Vârșeț, Panciova, Becicherecul Mare, Covăcița, Jitiște, Cuvin, Apatin, Biserica Albă, Plandiște și Novi Sad.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

https://dsftrom.s3.eu-central-1.amazonaws.com/950129f09051111f7d292fffe45f2b97.pdf

Revista Etnosfera, nr. 1/2012

Autor: Ovidiana Bulumac
Prolegomene

 

12/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMANII UITATI DIN SERBIA .

ROMANII DIN SERBIA

 

 

Romanii din Serbia au fost in mod intentionat impartiti de autoritatile sarbe in doua grupuri:romanii din Voivodina(sau Banatul Sarbesc)-carora le-a fost recunoscuta identitatea de romani-si romanii din Valea Timocului(sau romanii din Serbia rasariteana)care au fost in permanenta desemnati de autoritati sub numele de vlahi.Diversele statistici si aprecieri din cursul secolului al XIX-lea au afirmat existenta in Serbia a unui numar intre 120 000 si 250 000 de romani.

 Romanii din Valea Timocului

 In statisticile oficiale acestia au fost inregistrati ca vlahi-iar in unele statistici se remarca faptul ca numarul vorbitorilor de limba romana si care s-au declarat de etnie sarba este cu mult mai mare decat al celor care s-au declarat vlahi(romani).Astfel in 1921 in Valea Timocului au fost inregistrati 159 549 romani;1931-57 000;la recensamantul din 1948 nu au fost luati in calcul decat romanii din Voivodina;in 1953-198 793 vorbitori de limba romana,fara a fi inregistrata si categoria;1991-71 563 vorbitori de limba romana si doar 16 539 romani;in 2002-59 729 vorbitori de limba romana si 44 110 romani.

Potrivit recensământului din 2002 , numărul vorbitorilor de română (sau vlahă) din Serbia Centrală este de aproximativ 60 000 de persoane,dar această cifră este considerată subapreciată de unele organizaţii. Ethnologue  publică în raportul său despre limba română o estimare a lui Iosif Bena  din 1995 , care cifrează numărul cumulat al românofonilor din Voivodina şi Timoc undeva între 200 000 şi 300 000.

Eugen Simion, preşedintele Academiei Române , declara despre numărul românilor din Timoc că este variabil: „Unii zic ca sunt 500 000, alţii 300 000. Fapt important este că sunt acolo, au o cultură tradiţională, vorbesc româna în dialect oltenesc sau bănăţean”.

Pe harta :Teritoriile locuite de romani in Serbia.

 

Limba română în Voivodina şi Valea Timocului, recensământul din 2002

     1-5%          5-10%        10-15%       15-25%         25-35%         peste 35%

Românii din zonele muntoase vorbesc un grai care se aproprie mai degrabă de dialectul bănăţean (aceştia poartă numele de „ungureni”), în timp ce românii din zonele joase din est vorbesc un grai foarte apropiat de cel oltenesc (aceştia poartă numele de „ţărani”).

Româna timoceană este de cele mai multe ori o limbă colocvială, deoarece are un uz restrâns în şcolile, bisericile şi mass media din Valea Timocului. Neaflându-se în contact permanent cu româna din România, limba română din Timoc are o structură arhaică şi conţine puternice influenţe sârbeşti.

Potrivit unor surse din mass media (între altele BBC, ProTV şi Gardianul), Serbia a recunoscut limba română ca limba maternă a vlahilor din estul Serbiei. Actul prin care s-a realizat aceasta confirmă fondarea Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia în august 2007

 

„Vlahii au fost recunoscuţi în sfârşit ca minoritate naţională iar limba română a fost acceptată ca fiind limba lor maternă”

 

Acest fapt se datorează introducerii în statutul înregistrat al consiliul naţional a termenului de limbă română (sârbă rumunski jezik) ca limba maternă a minorităţii vlahe. Reprezentanţii minorităţii vlahe au pus pe seama acestui fapt tergiversarea înregistrării consiliului.

Până la acest moment, autorităţile sârbe considerau limba românilor/vlahilor din Serbia diferită de limba română   din considerente politice şi istorice. În unele declaraţii anterioare ale guvernului sârb se recunoaştea că „membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele româneşti” (limba şi folclorul conducând spre varianta originii lor româneşti) şi, totodată, că „reprezentanţii minorităţii vlahe îşi susţin originea lor română”,dar se continua un proces de segregare majoră între românii din Voivodina şi vlahii din Timoc. Cu toate acestea, ISO nu a atribuit limbii acestei populaţii un cod separat în standardul ISO 639

Termenul de vlah/limbă vlahă este folosit de această comunitate lingvistică în documentele scrise în limba sârbă (vlaski), în timp ce termenul local, folosit de instituţiile reprezentative ale acestei minorităţi este român/limba română.

De exemplu, consiliul reprezentativ al acestei comunităţi se cheamă

  • Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne în română (sau vlahă),

  • Nacionalni Savet Vlaške Nacionalne Manjine în sârbă,

  • şi National Council of Vlach (Roumanian) National Minority în engleză.

De asemenea, „Partidul Democrat al Rumânilor din Serbia” este denumit în sârbă „Vlašca Demokratska Stranka”, şi această procedură se repetă şi în cazul altor instituţii ale minorităţii române din Timoc.

 EDUCATIA IN LIMBA MATERNA

In valea timocului romanii nu beneficiaza de nici o forma de educatie in limba materna sustinuta de stat in ciuda faptului ca in Constitutia Serbiei,la articolulu 32 se precizeaza ca “Membrii altor natiuni si ai minoritatilor nationale au dreptul la educatie in propria limba in conformitate cu prevederile legale”.

Pe de alta parte,romanii din Voievodina beneficiaza de un sistem de educatie in limba materna foarte bine pus la punct.Astfel,in Voivodina exista 37 unitati de invatamant cui predare in limba romana.Mai exista o scoala pedagogica la Varset si o catedra de limba romana la universitatea din Novi Sad.Programele de invatamant se fac in limba romana,de la gradinita pana ala liceu;de asemenea exista un Institut unde se fac manualele in limba romana.

Exista un liceu cu predare completa in limba romana la Varset,Liceul “Borislav Petrov Braca” unde invatau in anul scolar2006\2007 93 de elevi grupati in patru clase.La Alibunar exista o scoala vocationala cu limba de predare romana,scoala de econimie si comert”Dositej Obradovic” unde sunt inscrisi 107 elevi.

Limba romana poate fi studiata la Facultatea de Filozofie din Novi Sad,in cadrul Departamentului de studii romane,Grupul de studiu pentru limba si literatura romana si Facultatea de Filologie din Belgrad,Departamentul pentru limba si literatura romana unde in anul scolar 2006\2007 s-au inscris 23 de studenti.

PRACTICAREA RELIGIEI IN LIMBA MATERNA

Desi Constitutia Sebiei afirma la articolul 13 ca “Toti cetatenii au drepturi si indatoriri egale si beneficiaza de aceeasi protectie a statului indiferent de rasa,sex,locul nasterii,limba,nationalitate,religie,credinte politice sau de alta natura”,totusi cand in luna decembrie 2004 preotul Boian Alexandrovici a ridicat o biserica in care a inceput sa slujeasca in limba romana in satul Malainita autoritatile sarbe au reactionat extrem de dur.

In urma construrii acestei biserici,preotul Boian Alexandrovici a primit mai multe amenintari cu moartea.Pe 20 ianuarie 2005 primarul satului Malainita a emis un ordin de demolare a bisericii.In urma refuzului preotului Boian Alexandrovici de a se supune acestui ordin, acesta a fost judecat si condamnat la doua luni de inchisoare cu suspendare la sfarsitul anului trecut.In 23 aprilie 2005,cand preotul Boian Alexandrovici a incercat sa tina o slujba in limba romana la Negotin-de fata fiind aproximativ 60 de credinciosi-politia sarba a incercat sa il impiedice sustinand ca este vorba de o manifestatie neautorizata.

In prezent in Valea Timocului se mai afla in constrauctie alte doau biserici in care se intentioneaza sa se tina slujbe in limba romana.In 18 august 2006,preotul Boian Alexandrovici a adresat loctiitorului de Pattriarh al bisericii Ortodoxe Romane Daniil o scrisoare in care deplange faptul ca preotii sarbi continua sa dea nume sarbesti copiilor romani la botez,aceasta chiar in ciuda opozitiei parintilor.

 Prin comoparatie,situatia din Voivodina este mult ma buna:aici functioneaza 40 de parohii romanesti istorice in care activeaza 42 de preoti,aflate sub jurisdictia Episcopieiortodoxe romane “Dacia Felix” cu sediul la Varset,condusa de Prea Sfintia Sa,Daniil Partosanul,Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei.Incepand cu anul 2006,religia in limba romana a fost introdusa in scolile de stat din Voivodina.

Mass-media in limba materna

In Valea Timocului mass-media in limba maternal apare rar si cu intermitente,fiind in general lipsita de support financiar.Exista revista ,, Vorba Noastra,, care insa are o aparitie neregulata.De asemena au existat mai multe initiative de infiintare a unor mass-media electronice-posturi de radio sau televiziune-care au esuat din lipsa fondurilor.

 Activitatea publica a romanilor din Serbia

Atat in Voivodina cat si in Valea Timocului exista mai multe organizatii neguvernamentale si partide politice care au ca scop pastrarea identitatii romanilor din aceste regiuni.Numarul lor este ridicat:Comunitatea Romanilor din Serbia din Voivodina,Partidul Democrat al Romanilor din Serbia din Timoc,Alianta Romanilor din Voivodina,Miscarea Democratica a Romanilor din Serbia din Timoc,Asociatia pentru cultura vlahilor-romanilor Ariadnae-Filum,Federatia Romanilor din Serbia,Centrul de Studii Etnice,Asociatia Romanilor Ortodocsi.

Acelasi tratament diferentiat din partea autoritatilor sarbe se regaseste si in ceea ce priveste activitatea organizatiilor romanilor-in Voivodina acestea activeaza incepand din anii 1990,in vreme ce inscrierea unei organizatii a romanilor in Valea Timocului se dovedeste a fi o problema pana in ziua de azi.Astfel,mai multe asociatii ale romanilor din Valea Timocului au incercat incepand din 2006 sa inscribe Consiliul National al Romanilor (Vlahilor) din Serbia (CNRS).

Autoritatile sarbe-mai précis secretarul de stat pentru minoritati Peter Ladievici-au refuzat inscrierea acestui consiliu deoarece in statut se prevedea folosirea limbii materne in Valea Timocului.Federatia Romanilor din Serbia-organizatia umbrella a romanilor din Valea Tmocului-impreuna cu Partidul Democrat al Romanilor din Serbia din Timoc au apelat la justitie pentru inscrierea CNRS,reusind recunoasterea acestui organism la inceputul lunii august 2007.

Atitudinea publica fata de minoritatea romana

Din cand in cand autoritatile publice si mass-media din Serbia au manifestari ostile fata de minoritatea romaneasca.Pe langa presiunile la care a fost supus preotul Boian Alexandrovici din partea autoritatilor,mass-media din Serbia a publicat o serie de articole ostile fata de comunitatea romaneasca.Pe langa presiunile la care a fost supus preotul Boian Alexandrovici din partea autoritatilor,mass-media din Serbia a publicat o serie de articole ostile fata de comunitatea romaneasca.

De exemplu cotidianul Politika a publicat in decembrie 2004 un articol referitor la biserica din Malainita in care afirma:,,Este evident ca la aceste intalniri,consecrate numai pozitiei cultural si religioase a valahilor,nimeni nu a invitat si reprezentantii statului nostrum Serbia si Muntenegru,din care reiese ca unii reprezentanti ai valahilor timoceni uneltesc pe ascuns cu unii din cadrul puterii de stat a Romaniei,,.Tot Politika a mai publicat in aprilie 2007 o serie de articole ostile fata de comunitatea romana din Serbia in perioada in care compania romaneasca CUPROM incerca sa achizitioneze firma RTB Bor.

Cel mai recent incident de aceasta natura dateaza din 20 august 2007 cand adjunctul presedintelui Consiliului National al Minoritatii Nationale Romane,dr.Predrad Balasevici si directorul Federatiei Romanilor din Serbia,Dusan Prvulovici,care se intorceau din Romania au fost opriti de vamesii sarbi care in urma controlului au incercat sa le interzica introducerea in Serbia a 100 de carti scrise in limba romana.

Vamesii au motivat ca aceste carti pot constitui un ,,material de propaganda,,.In urma protestelor celor doi reprezentanti ai comunitatii romanesti li s-a permis accesul in Serbia cu cartile scrise in limba romana.

Surse: Wikipedia, Valea Timocului blog,Romanian Global News,Youtube

 

13/02/2010 Posted by | POLITICA, ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMANI UITATI IN TIMOC

Documentar - Romani uitati in Valea Timocului

» Dupa ce treci de Cladova urci pe coama dealului ce sta streasina asezarii si ai in fata un imens culoar prin care, la sfarsit de februarie, Cosava – „vantul saraciei”, cum ii zic localnicii – suiera amenintator, prevestind venirea babelor cu ale lor capricii. Vantul acesta aduce cu el un miros proaspat si tare dinspre munte, pe care il imprastie cu darnicie in Valea Timocului.

Aceasta vale este o zona intinsa, cu privelisti incantatoare, in care la tot pasul auzi dulcea limba romana veche. Izvoarele

 
istorice spun ca romanii timoceni populeaza nu mai putin de 210 asezari in nord-estul Serbiei si alte aproape 40 de-a dreapta Timocului, in zona Vidinului (Bulgaria).

Durere-n suflete
In Valea Timocului mandria de a fi roman se citeste in gospodariile aratoase. De fapt, ei sunt cei mai instariti locuitori ai zonei cuprinse intre Morava si Timoc. De generatii insa n-au liniste sufleteasca. Anumite intrebari parca ii bantuie: de ce etnia lor este tainuita? De ce o populatie atat de numeroasa, de circa 700.000 de locuitori, nu are dreptul sa invete carte in limba materna, precum romanii din Banatul sarbesc?

 De ce atunci cand se face aluzie la romanii timoceni se foloseste cuvantul „vlah”?
„Chestiunea timoceana” a fost abordata de fiecare data cu mare prudenta, chiar cu teama. Cand cunoscutul etnolog sarb Tihomir Georgevici publica in 1906 volumul „Printre romanii nostri”, el se referea la cei timoceni. Era insa convins ca „multi dintre «patriotii» sarbi il vor declara «tradator» de patrie, pentru ca dupa opinia multora ei trebuie tainuiti sau cel putin trecuti sub tacere, pentru ca adevarul asupra romanilor din Serbia, dupa parerea lor, prezinta un mare pericol!” In august 1937 invatatorul Sandu Cristea din satul Zlocutea mergea cu un memoriu la Belgrad spre a-l preda reginei Marioara, sperand ca o romanca il va intelege pe el, dar si pe timocenii lui. Insa a fost alungat de la palat, trimis cu domiciliu fortat si obligat sa lucreze la o cariera de piatra pentru ca indraznise sa ceara infiintarea de scoli romanesti in tinutul sau natal.

 

 In luna mai 1945 o delegatie de romani timoceni, din zona Zaicerilor si Borului, in frunte cu poetul si publicistul Iancu Lu Moana Simionovici din Podgort, erou in razboiul de eliberare, a fost primita de Tito, caruia i-au cerut recunoasterea ca etnie si acordarea de drepturi culturale. Timocenilor li s-au facut promisiuni, dar in 1948 li s-au desfiintat, dupa trei ani de aparitie, ziarele romanesti „Vorba noastra” si „Lucrul nostru”, precum si postul de radio de la Zaiceni, ai caror redactori au fost arestati. si, astfel, Craina timoceana a ramas tot plina de durere.

Palida luminita de la Cladova
Greu, tare greu s-a aprins o luminita la Cladova, unde primarul asezarii a fost ales Mihailo Vasilievici, un roman care nu indrazneste sa-si afirme originea, dar care se tradeaza atunci cand spune ca are sotia din „tara-muma”. Domnul Cedomir Pasatovici din localitate, cel care a avut taria sa puna bazele primei formatiuni politice a romanilor timoceni in 1990 si care si-a trimis cei doi copii sa studieze in Romania , se mandreste in schimb cu etnia lui. „Romanii din Craina timoceana sunt foarte vrednici”, zice el.

Pasatovici adauga: „Multi au plecat imediat dupa razboi la munci in Austria, Germania, Italia, Franta, chiar in Australia si SUA. Au strans bani si au facut ravnitele gospodarii pe care le admirati. Zona noastra este una dintre cele mai bogate din intreaga Serbie. Acum insa, prin cate trece Serbia, traiul e foarte scump la noi. Cine n-are pe cineva afara, la lucru, traieste destul de greu”. E duminica. Localnicii nu mai ies ca odinioara la plimbare pe „ulita glavna” (strada principala), spune Deda Iovan, aflat „la o slibovita si o cafa” in cochetul bar de langa piata oraselului. „Nu le mai place munca, dar au multe pofte. Nu ca noi, astia care ne ducem. Am fost sarac, dar am facut multi bani lucrand peste 30 de ani numai in cariere de piatra. Am lucrat in cariera si in Libia, unde castigam si cate 2.000 de dolari pe luna prin 1973. Asa ne-am facut casele eu si prietenii mei, toti betejiti acum.

Nu te supara ca nu inteleg tot ce zici pentru ca eu vorbesc limba vlaha”, spune Iovan. In Valea Timocului, pentru romanii locului, limba romana nu este „materna”. „Nu stim daca se va pierde, desi nu stim sa scriem romaneste. In familie vorbim romaneste, dar de scris cine sa ne invete?”, afirma Borivoie Geambru din Geanova, seful Ligii pentru apararea drepturilor romanilor timoceni.

Il intreb daca mai traieste celebra Marita Caplea, nascuta in Deveselul Mehedintiului, al carui cetatean de onoare a fost facuta la implinirea varstei de 103 ani. Aflam ca batrana – care luase parte la cele doua razboaie mondiale in armata romana si apoi in cea sarba si fusese decorata pentru ispravile sale de catre statul roman – a trecut de putina vreme in lumea umbrelor.

Maria din Coroglas
Pe un deal acoperit cu vii se iveste o bisericuta aflata intr-o avansata stare de degradare, despre care localnicii spun ca „peste noapte ar fi zburat din Tara Romaneasca”. Izvoarele istorice timocene spun ca ctitoria ii apartine lui Mircea cel Batran si a fost ridicata aici, pe micul deal de la Coroglas, de catre domnitorul roman in memoria capitanilor si a soldatilor sai cazuti la Rovine.

Adevar sau legenda? Batranii timoceni afirma cu mandrie ca o lupta a marelui voievod cu turcii ar fi avut loc aici, intre Geanova, Coroglas si balta Negotinului, in locul numit Rovine. Borivoie Geambru ne spune ca pana in urma cu vreo 5-6 decenii in jurul bisericutei se mai puteau vedea niste pietre mari care tineau loc de cruci, asezate langa gropi cu peretii intariti de caramizi arse, de marimi neobisnuite, in care se aflau oseminte. In viile din vecinatate, si acum, prin sapaturi mai adanci, sunt aduse la suprafata solului cranii omenesti.

De unde provin ele intr-un numar asa de mare? Batranii locului iti povestesc cu lux de amanunte, dar si cu o oarecare imaginatie, despre istoria acestor meleaguri.

 O femeie maruntica, energica, nestiutoare de carte stie despre neintrecutele fapte ale domnitorului roman Radu cel Mare, care a zidit in Valea Timocului zece manastiri. De la Maria – asa o cheama pe femeia aceasta, ce-si trage radacinile din Barza Palanka – aflam de ispravile haiducului Velcu, refugiat aici din cauza poterei, din zona baltilor dunarene din sudul Mehedintiului, dar si despre luptele cu turcii ale lui Tudor Vladimirescu in zona Cladova. Aduc vorba despre bisericuta de pe deal ajunsa in paragina. Ochii i se umezesc, ridica din umeri dandu-mi de inteles ca nu neputinta ii opreste pe localnici s-o restaureze. Le este teama de urmari, fiindca n-au voie sa aiba lacasurile lor de cult si nici sa asculte slujbele in biserica ori cele ocazionate de alte ritualuri religioase in limba neamului lor. Maria n-a avut copii, dar casa si-a transformat-o in orfelinat si azil. Vorbeste domol despre copiii ei ajunsi peste mari si tari. „Toti vorbesc bine romaneste, singura limba pe care ne-a lasat-o mostenire muma. La noi in Timoc e un blestem care ne urmareste: «Vorba lui care o lasa, blastimat sa fie in casa!»” Gospodaria ei e mare, de vreme ce aici se adapostesc 27 de copii si vreo 20 de batrani. Maria nu are pamant, dar nici nu cumpara paine, carne ori lapte de la magazin. Isi asigura traiul lucrand cu marea ei familie terenurile celor plecati in strainatate.

Toti stiu ce au de facut. In spatioasa bucatarie doua fetite framanta painea; intr-o camera apropiata o batrana ingana tulburator: „Haida, haida/Manio, manio”, miscand aproape programat sanducul, adica leaganul facut din lemn de tei. Micutul se incapataneaza sa adoarma. Despre el Maria zice: „Acum 8 luni l-am gasit aruncat intr-o galeata langa targul din Negotin. Eu i-am taiat buricul”. In curte trei batrani stivuiesc sub un sopron lemnele, iar doi tineri, inca adolescenti, schimba fiarele la un plug. Le promit ca ma voi intoarce la Coroglas. Brava romanca nu uita sa-mi ceara sa-i aduc carti si ziare romanesti, dar si discurile Mariei Lataretu si ale Domnicai Trop. Flutura mana deasupra capului si insista: „Sa nu uiti!”. Gandurile pline de admiratie ne dau si acum tarcoale si se indreapta invariabil spre asezarea de romani demni de langa apa Timocului, care pastreaza cu sfintenie limba stramoseasca. In replica, la Cladova, in casa unui cunoscut, refugiat din Bosnia, o doamna imbracata elegant stalceste rau de tot limba romana.

 Intr-un tarziu, nu fara surprindere, aflam ca „vizitatoarea”, cu pretentii de a fi urmat inalte scoli, raspunde la prenumele de Tanta si este cadru medical la Craiova, la un cabinet de fizioterapie.

Cantecele lui Jiva…
„Strabunii mei au venit de la voi, se chemau Martin si erau din Pristol. O mai fi cineva din neamul meu acolo? Am tot zis ca ajung odata pi la ei. Macar sa cant la o nunta”, zice Zoran, un indragit interpret de muzica populara din Valea Timocului. „De mic mi-a placut sa cant in vlasca si sa joc cam tot asa ca pi la voi, la Isverna… Milita, dascalita noastra, ne-a invatat. E batrana, dar joaca si acum. O gasiti la Negotin. si muierii mele i-a fost drag – cum se zice? – folclorul. Veniti in vara in Homole, la Lepenski Vir, la cel mai mare festival de folclor din Europa, ca sa va minunati de ce fac vlasii”, adauga Zoran. El ne aminteste de baba Draga din Clocovat, de la care a cules multe cantece stravechi: „De la ea am aflat cuvinte pe care nici voi nu le stiti ce inseamna, cum este bot de crac, adica inceput de padure”. Zoran are formatia lui si se descurca destul de bine din cantat. Baiatul lui are 20 de ani si „o mai da si pe sarbeste”, dar „eu cu muierea vorbim in casa numai romaneste”. Cu modestie, ca o destainuire, te avertizeaza: „Sa-l fi cunoscut voi pe Jiva din Cladova cu taraful lui. Ce mare lautar ale carui multe catece s-au pierdut! Sau pe Milorad! Vreti s-auziti un cantec vlasc?”.

 Privind fix, se porneste rascolind parca trecutul neamului sau timocean. Rand pe rand, canta „Cobori, Doamne, pe pamant”, „Aseara pe vremea cinei” ori „Cu caruta la salas”, spre a incheia cu tulburatoarea doina „Ma suii in dealul Cernii”, despre care spune ca a invatat-o in satul Marianei Draghicescu, la Bogaltin. „Degeaba ne trimiteti carti din tara daca nu stim sa citim. Avem nevoie de invatatori. Vlasii nostri au strans semnaturi, sa ne aprobe ca in scolile din Valea Timocului sa se predea, chiar si facultativ, limba romana. Am dus documentatia la Belgrad si acolo s-a inmormantat”, spune Zoran.

Boian, preotul haituit
Satele aluneca pe langa noi ca niste naluci: Ratcova, Costol, Corbova, Vainga, Velernita. Craina devine parca un labirint plin de ascunzisuri nebanuite. Din campia mica, dealurile rasar pe rand cand nu te astepti, cu vai si valcele, pentru ca, deodata, sa dispara brusc. Vine apoi Malainita, satul in care tanarul preot Boian Alexandrovici a inaltat in gradina casei sale, cu riscul de a fi intemnitat, prima si singura biserica in care se fac slujbele „in limba strabunilor nostri”. I se spune insa Biserica Ortodoxa Sarba. „Cu sarbii de-aici traim foarte bine. Nu exista dusmanie intre noi, doar autoritatile locale au mai multi dinti impotriva noastra. N-au frica lui Dumnezeu, dar trebuie sa stie o data pentru totdeauna ca romanii timoceni vor sa se roage in biserici in limba lor”, spune preotul. El adauga: „Episcopul sarb Iustin n-a vrut pentru nimic in lume ca eu sa fiu preot. Nu mi-e teama de moarte, chiar daca asa-zisii preoti ma ameninta din cand in cand”. Mama lui este sarboaica, doar tatal sau este roman si nu-i este jena sa spuna ca prima limba pe care a invatat-o a fost sarba, dar a invatat sa vorbeasca apoi si romaneste. Tarziu a pasit prima oara intr-o biserica, abia trecuse de 7 ani. Era singur si l-a impins curiozitatea, atras parca de un magnet. „Inaintea mea in familia noastra au fost nu mai putin de sapte preoti si, cum am vazut interiorul, m-au trecut fiori si gandul mi-a ramas numai la biserica pe care o desenam deseori”, a adaugat el.

Preotul compatimeste generatiile trecute de romani timoceni si are cuvinte calde de recunostinta pentru imensele lor sacrificii, facute spre a-si pastra identitatea neamului: „O data cu comunismul au pierdut legatura cu tara, numele noastre au fost slavonizate cu intentia de a ne pierde urmele. Au schimbat si denumirile satelor, dar noi cand vorbim le folosim tot pe alea de demult”. Cu evlavie afirma ca datorita bunului si dreptului episcop Daniil a fost el hirotonisit preot. „Pentru fapta sa, bunul Daniil a fost certat de catre patriarhul Teoctist”. Boian nu si-a abandonat crezul si si-a inaltat, la 30 de ani, biserica pe locul sfintit de catre episcopul Daniil, raspunzand intrebarilor curioase si dusmanoase. „Tradatorul” Boian a fost condamnat pentru indrazneala sa la puscarie, cu suspendare. Bucuria romanilor a fost insa nemarginita, precum este pornirea lui Boian, care spune ca vor urma si alte biserici, pe care tot el le va inalta.

R.L.online

18/01/2010 Posted by | AROMANII DIN BALCANI, ISTORIE ROMANEASCA, PRESA ROMANEASCA, ROMANIA MODERNA, ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: