Românii, dreptul istoric, bătăliile internetului și cutremurele geopolitice

 

 

Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului

 

 

 O adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment, este în plină desfășurare ca urmare a  evoluției spectaculoase a mijloacelor de comunicare și informare în masă. 

Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul oamenilor din lumea întreagă.

Vă amintiți momentul 22 martie 1990? Luptele de stradă dintre români și maghiari din Târgu Mureș? Inițiativa media a fost atunci de partea maghiarilor, principalele ziare și televiziuni de pe mapamond prezentând imaginile cu Mihăilă Cofariu bătut cu cruzime de către unguri, ca și cum ar fi fost vorba de un maghiar bătut de români.

Așa s-a difuzat știrea şi chiar dacă ulterior într-un colț de pagină a apărut vreo erată, era prea târziu, pentru că majoritatea cititorilor sau spectatorilor din lumea întreagă a rămas ideea conform căreia românii îi bat pe unguri cu bestialitate.

Războiul pshihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire.

Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic.

Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, însă   în 1990 acesta nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile.

Informațiile circulă liber, oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri sau propagandă negativă la adresa României și românilor. Sunt atâția care ne vor răul, mă refer numai la vecinii noștri cu extraordinarul lor potențial propagandistic.

La ora actuală, un astfel de război se duce pentru influențarea opiniei publice, pentru câștigarea ei, pentru mintea fiecărui om de pe planetă cu acces la internet.

Toate evenimentele ultimilor ani de pe mapamond au fost influențate de opinia publică, fie că vorbim de războiul din Vietnam sau de retragerea din Somalia din 1993.

Aici apare rolul pe care opinia publică îl are în ziua de astăzi.

Liderii politici iau decizii în funcție de opinia publică, își cântăresc cu grijă fiecare cuvânt pentru a nu o întoarce această opinie publică împotriva lor, o opinie publică ostilă înseamnă automat pierderea alegerilor și a puterii.

Prin extensie, în țările arabe din nordul Africii, tot opinia publică sub forma manifestanților au răsturnat recent regimurile dictatoriale.

De aceea, de fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment major, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003).

Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată timpul.

Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine.

Și această propagandă are efect, chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de adevărul multor neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste.

Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?

Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, sunt și alții, și cei ce duc astfel de atacuri, majoritatea, o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns.

Dar servesc foarte bine acestui trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.

 

Dreptul istoric și starea de fapt

 

Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului.

Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică.

De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.

Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple.

Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei.

Cu toate acestea,ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet, pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, astfel încât, dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie  pregătită pentru ca România să piardă Ardealul.

Aceasta este cel puțin ideea lor, iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns de mare.

Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta.

Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei.

Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni,negându-le apartenenţa la poporul român și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare ,după cunoscuta rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.

Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări.  

După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia.

Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.

 

Cutremurele geopolitice

 

Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimbarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.

 Ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională în funcţie de forțele principale implicate.  

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale.

La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului.

La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare.

Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.     

Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale.

Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial.

În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez..

Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.

Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. 

De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia.

Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major.

Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un exemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.

Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene.

Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991.

Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.

De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional.

Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens.

De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.

Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.

Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918?

Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939?

Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe.

Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem.

Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.

Care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice ?

Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână.

Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii.

Singuri, uitați, necunoscuți, sunt eroii de astăzi care duc această luptă, de cele mai multe ori inegală.

 

 

Bătălia internetului

 

 

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile.

Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front.

Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze şi să nege dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front, este cel al Transilvaniei, iar ungurii  încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei.

Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea şi asimilarea românilor, minoritari în țările lor.

Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  

„Teoria moldovenistă”, care susţine existenţa unui „popor moldovenesc” şi a unei „limbi moldoveneşti” diferite de poporul şi limba română, a luat o mare amploare, şi a ajuns să fie susținută chiar de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu ignoranţi ori naivi.

Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc, care s-a aruncat pur și simplu în ajutorul slugilor lor „moldoveniste” în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă.

 

 

 

 

 

Să piardă ce, ați putea întreba ?

 

Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele sunt din ce în ce mai vizibile, trecerea timpului arătând că sunt în defensivă, în retragere.

De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia care se duce pentru conștiința de sine a românilor moldoveni basarabeni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin care citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți.

Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări.

Așa este, dar am vorbit  tot aici despre  cutremurele geopolitice care se produc, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice.

Dacă mâine se va petrece un astfel de cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat.

Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri.

Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major.

Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică.

Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  

Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit?

Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie.

Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major.

Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.

 

Studiu de caz :

 

 În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri?

O recapitulare istorică ar fi benefică și relevantă…

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor.

Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare.

Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o doar diplomații, ci mai ales militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric. 

Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă?

Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul?

România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost câştigat mai întâi prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina.

 

 

Foto: Soldaţi ai Armatei Române în drum spre front

De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii.

Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor.

Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris.

Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei, numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre.

Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar.

Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.

La Conferința de Pace nu am fost admiși în calitate de cobeligeranți, deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest fusese mai mare decât cea a Franței, fiind ca pondere militară în conflict a patra ţară aliată.

La al treilea cutremur geopolitic, cel din 1989, am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva.

În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, iar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în spațiul virtual în fiecare moment, fără întrerupere.

Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale, această dispută se poartă mai ales în engleză și este deosebit de complexă.

De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou.

Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab.

După câteva minute,forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză, întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, în faţa armatei lui Basarab I, fapt care a închis gura tuturor.

A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat.

Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând,arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site.

Acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat.

La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

 

 Negrea Cristian

http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/09/dreptul-istoric-starea-de-fapt-si.html

 

Publicitate