ALTERNATIVA LA UNIRE SAU CALEA SPRE NICĂIERI

Un mare geopolitician, am impresia că Samuel Huntington, spunea că o dată la 30-40 de ani, în lume se produc cutremure geopolitice majore, care reconfigurează regiuni întregi de pe glob și schimbă substanțial paradigmele politice.

Mai mult decât atât, acestea se soldează cu prăbușirea unor imperii, reîmpărțiri teritoriale, schimbarea hotarelor și apariția unor state noi pe harta lumii, constată  https://federiuc.net.

Harta României după Marea Unire

În Europa secolului 20, am avut trei astfel de seisme – 1914-1918 (Primul Război Mondial), 1939-1945 (Al Doilea Război Mondial), 1988-1991 (destrămarea Uniunii Sovietice).

Asupra României și actualului stat independent Republica Moldova, aceste conflagrații au avut efecte directe – la 27 martie 1918, Basarabia s-a unit cu România, iar la 1 decembrie, odată cu revenirea Transilvaniei la trupul țării, a fost constituit statul național unitar român.

În urma celui de-al doilea cutremur geopolitic, Basarabia a fost ruptă din nou din trupul României și încorporată în URSS, iar după cel de-al treilea a devenit stat „independent” și așa a rămas până în prezent.

Astăzi, dacă ținem cont de această ciclicitate, dar și de turbulențele majore, provocate, mai ales, de invadarea Ucrainei de către Rusia, putem afirma aproape cu certitudine că ne aflăm în mijlocul unui nou cutremur geopolitic.

Conform logicii enunțate mai sus, ar urma să fim din nou martori ai prăbușirii unor imperii, reîmpărțirilor teritoriale, schimbării hotarelor și/sau apariției unor state noi pe harta lumii. Și, desigur, la renunțarea unor vechi paradigme și la apariția unor noi dominante politico-ideologice.

„Independența” și „aderarea la UE” versus unirea cu România

Acum, referitor la afirmația din titlu. Vedem că, în cazul Basarabiei (Republica Moldova, cum se numește astăzi), în primele două faze (dacă facem abstracție de ceea ce s-a întâmplat cu acest teritoriu în secolul al 19-lea), existau doar două opțiuni – fie cu Rusia, fie cu România.

A treia s-a conturat abia spre sfârșitul secolului, când am asistat la prăbușirea Uniunii Sovietice. Atunci a apărut și opțiunea „independenței”, ca soluție „de compromis” între marile puteri.

Am accentuat intenționat ultima parte din enunț, pentru că am certitudinea că „independența definitivă” a reprezentat o soluție de alternativă, agreată de străini, în locul „independenței tranzitorii”, agreată de românii de pe cele două maluri ale Prutului.

Pentru că, inițial, „independența” Republicii Moldova nu reprezenta decât o etapă, o primă fază, premergătoare reunirii cu România.

Exact așa cum s-a întâmplat în 1917-1918 – întâi am devenit subiect de drept internațional, apoi am aplicat dreptul la autodeterminare.

De altfel, dacă citiți Declarația de Independență, veți vedea că ea vorbește cu text deschis despre intenția reunirii Republicii Moldova cu România, nicidecum despre independență permanentă.

Prin urmare, nu noi am vrut să fim „independenți”, alții au vrut acest lucru. Noi doar ne-am lăsat „convinși” sau am fost constrânși, mai exact.

„Ceea ce cereți voi e prea mult, dar noi vă propunem așa o variantă, acceptabilă pentru toți”, cam acesta a fost mesajul, cred eu. Nu doar din partea Rusiei, insist, deoarece ea era prea slăbită atunci, ca să poată impune o asemenea decizie finală (cu tot cu războiul ei din Transnistria).

Pentru că, dacă Occidentul ar fi fost de partea noastră, ar fi denunțat Pactul Ribbentrop-Molotov și în cazul nostru, nu doar în cazul balticilor, polonezilor și cine a mai fost acolo. Dar în cazul nostru pactul nu a fost denunțat, de facto, cel puțin.

Acum istoria se repetă – un nou cutremur geopolitic, respectiv, o nouă șansă pentru… reunire.

Și, din nou, apare de nicăieri o soluție de alternativă – statutul de „țară-candidat” pentru integrarea în UE, de această dată. Nu vi se asociază cu nimic? Credeți că e o mișcare clar antirusească?

Dar dacă e și asta o soluție de compromis, nu v-ați gândit? La fel ca și „independența permanentă” și care ar putea fi agreată de marile puteri, inclusiv Rusia?!

„Decât Unirea, mai bine așa”. Iar noi suntem, din nou, „convinși” sau constrânși să o acceptăm (?). Ah, da, guvernarea antirusească și proeuropeană de la Chișinău și… ce mai era acolo… Se poate să zâmbesc?

Nu știu cât de proeuropeană și cât de antirusească este guvernarea de la Chișinău, dar conștientizez destul de clar, mai ales ținând cont de context, cât de antiromânească este.

Și nu doar cea de la Chișinău, ci și cea de la București. Două inimi gemene, București și Chișinău… Inimi străine, nu românești, ca să nu reinterpretăm vorba poetului.

În loc de Post Scriptum

Chiar dacă ceea ce spun vine în contradicție flagrantă cu opinia euroentuziaștilor de pe ambele maluri ale Prutului, eu cred că atât Rusia, cât și Occidentul colectiv nu-și doresc în coaste o Românie mare, puternică, autosuficientă și, cel mai important, care să dea dovadă de caracter și capacitate de rezistență.

Or, unirea cu Republica Moldova ar reprezenta, pentru România, în mod special, nu doar recuperarea unor teritorii pierdute și corectarea unor nedreptăți istorice. Asta e o nimica toată pentru cei care privesc lucrurile global. Ar reprezenta, în primul rând, un energizant puternic, care ar stimula sentimentul de mândrie națională.

Având un moral ridicat, poporul român ar deveni mult mai sigur pe sine și mai combativ, ceea ce ar produce metamorfoze profunde la nivel psiho-social și ar duce, în definitiv, la o reevaluare totală a paradigmei social-politice, dar mai ales economice. De ce ar avea nevoie străinii de așa ceva, nu-i mai ok așa cum este?

De altfel, Ucraina se află cam tot pe aici, dar ea merită o analiză aparte.

Publicitate

ROMÂNII ȘI BĂTĂLIILE INTERNETULUI

Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii.

Singuri, uitați, nerecunoscuți, aceștia sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală.

Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile.

Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front.

Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi.

Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă.

Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice.

Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri.

Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major.

Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit?

Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple.

Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională.

În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră.

Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare.

Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric.  Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă?

Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina.

De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consfințit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva.

În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual.

Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă.

De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou.

Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab.

După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor.

A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat.

Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site.

Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat.

La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

(Sursa: Fragment din articolul: Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului http://cristiannegrea.blogspot.com/2011/09/dreptul-istoric-starea-de-fapt)