CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 15 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 15 septembrie în istoria noastră

1485: În schimbul unei alianțe antiotomane, având ca scop recucerirea Chiliei și Cetății Albe, Ștefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, în Pocuția,prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei Casimir IV Jagiellon.  

Din cronicile polone, rezultă că jurământul rostit de Ștefan cel Mare la Colomeea (1485) a fost scris în „valacchio”, adică română, și tradus în latină. Dar, din păcate, nu s-a păstrat decât varianta tradusă.

Tratatul încheiat nu s-a dovedit prea folositor şi în 1489, Ştefan se obligă să plătească tributul anual de 3.000 de florini veneţieni, în schimbul recunoaşterii suzeranităţii sultanului.

Recunoaşterea suzeranităţii otomane este urmată de zdrobirea tentativei polone de a cuceri Moldova prin victoria de la Codrii Cosminului, 1497.

1486: Din porunca lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a început construcţia unui nou palat domnesc la Hârlău.

Foto: Ruinele feredeului (baia publică) şi biserica

Curtea domnească din Hârlău a fost atestată pentru prima dată în anul 1384, la o distanță de 74 km de municipiul Iași. În prezent, aceasta se află în ruine. Ansamblul curții domnești din Hârlău a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, fiind format din 2 obiective:
– Biserica “Sf. Gheorghe” – datând din 1492;
– Ruinele curții domnești – datând din anul 1384, reclădită în 1486 și 1624.

1521: A încetat din viaţă domnitorul muntean Neagoe Basarab (n.cca.1459), ctitor al Bisericii episcopale de la Curtea de Arges.

A adus însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii române, tiparului şi arhitecturii înŢara Românească.

A fost domn al Ţării Româneşti între anii  1512- 1521.

A făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe (în Ţara Românească şi în toate ţările din Balcani), iar in timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole.

Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş (1517).

Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeş care era căzută în ruină „ca sa nu fie spre batjocură limbilor străine”.

 Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română (există o copie atestată în limba română din 1654).

Aceasta exceptionala lucrare a fost concepută între anii 1513-1521. În volumul „Monumenta Romaniae Vaticana” apărut în 1996, Dumitriu-Snagov a prezentat dovezile referitoare la faptul că „învăţăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document sa constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralităţi a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaştere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului.

În procesul de plagiere, Teodor Mamalachos a uitat sa şteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Negoe Basarab), precum şi numele fetelor voivodului: Stana, Roxana şi Anghelina.

Documentul semnat de Teodor Mamalachos a fost descoperit în anul 1988 de către cercetătorul italian Santo Luca, fără însă ca acesta să cunoască importanţa acestei descoperiri. Studiul atent al plagiatului a fost făcut însă de Ion Dumitriu-Snagov.

1521 : Teodosie (? – 25 ianuarie 1522), fiul lui Neagoe Basarab, a devenit domn al Munteniei la 16 ani, în urma morții tatălui său.

A domnit între 1521–1522, dar fiind minor, s-a aflat sub tutela mamei sale, Despina Brancović și a marelui ban al Olteniei, Preda Craiovescu.

A fost înlăturat de pe tron de Mehmed beg, pașa otoman de la Nicopole.

1538: A început  dominația otomană asupra Moldovei. Sultanul turc Soliman a intră în Suceava, capitala Principatului Moldovei după ce, pe  21 august 1538 otomanii au trecut Dunărea pe la Isaccea-Obluciţa, tătarii au atacat dinspre răsărit iar polonii pătrundeau dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încât, spunea cronicarul

„La mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gândi la vreun ajutor” (Cronicile slavo-române).

Eroul luptei antiotomane, Petru Rareş, a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546. Era fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare cu Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat.

Domnul moldovean Petru Rareş s-a îndreptat mai întâi spre poloni, cu care a început tratative , la Hotin (28 – 31 august 1538).
Tratatul încheiat  cu Polonia prevedea renunţarea pentru totdeauna la Pocuţia, eliberarea prizonierilor, nu însă şi ajutor militar împotriva otomanilor.

Pe celălalt front, moldovenii au reusit să opreasca avangarda tătară la trecerea Prutului (sfârşitul lui august – începutul lui septembrie), la Ştefăneşti, dar sultanul turc a facut joncţiunea cu tătarii hanului Sahib Ghirai (1532 – 1551), lângă târgul Iaşilor (9 septembrie) şi s-a îndreptat către Suceava.

Confruntat cu enorma presiune turcă si în acelaşi timp, aflând că „ţara să vorovéşte să-l părăsească” (boierii Găneşti şi Arbureşti, în frunte cu Mihu portarul Sucevei, trecuseră de partea otomanilor), Rareş alege „să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu” (Grigore Ureche), sperând la un ajutor militar.

Părăsit în faţa primejdiei si trădat de marii boieri, Petru Rareş se refugiază în cetatea Ciceului in Transilvania, domnul „a plecat cu puţini, cu faţa udată de lacrimi, lăsând în urmă neorânduielile, la 14 septembrie” (Cronicile slavo-române).

La 15 septembrie 1538, sultanul intra în Suceava,și poruncește urmărirea domnului fugar şi convocarea Sfatului Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări.

În urma acestei expediţii, Moldova a fost supusă şi Rareş înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral.

Teritoriile din sud-estul ţării, cu Bugeacul si Tighina, au fost  anexate Imperiului Otoman, în 1538 , iar Bugeacul este colonizat cu tătari.

Sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unui detașament de elită format din 500 de ieniceri, menit a-l supraveghea pe domn.


1642 (
15 septembrie – 27 octombrie) : A avut loc în principatul Moldovei, Sinodul de la Iași, o reuniune bisericească ortodoxă, convocată de patriarhul ecumenic Partenie I al Constantinopolului, cu sprijinul domnului moldovean Vasile Lupu.

Scopul acestui Sinod a fost de a contracara anumite erori doctrinare catolice și protestante care pătrunseseră în teologia ortodoxă și de a elabora o declarație ortodoxă cuprinzătoare cu privire la adevărul de credință.

Reunind atât reprezentanți ai bisericilor ortodoxe grecești, cât și slave, Sinodul a condamnat învățăturile calviniste ale lui Chiril Lukaris și a ratificat catehismul (un text oarecum amendat) Expositio fidei al lui Petru Movilă (Declarația de credință, cunoscută și sub numele de Mărturisirea Ortodoxă), o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns. 

Declarația de credință a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei.

Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.

1774: A început prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti în Muntenia (1774-1782).

Alexandru Vodă Ipsilanti (n. 1726 la Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 13 ianuarie 1807, Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 – 19 aprilie 1788.

Domnitori - Alexandru Ipsilanti

A reorganizat regimul fiscal şi administraţia, iar în domeniul justiţiei, a promulgat un nou cod de legi – „Pravilniceasca condică”.

1848: Trupele ruse, conduse de generalul Aleksandr Lüders, au trecut Milcovul în Ţara Românească. Printr-o Notă circulară a Ministerului de Externe al Rusiei (din 19/31.VII.1848) erau blamate tendinţele românilor de a se uni într-un stat daco-român independent.

Opoziția rusească s-a materializat prin intervenţia armată în Moldova (la 28 iunie/8 iulie, trupele ruse ocupaseră oraşul Iaşi) şi apoi în Ţara Românească (la 15/27 septembrie).

 1848 : A avut loc cea de a treia Adunare Naţională de la Blaj a românilor transilvăneni.

A treia Adunare Naţională de la Blaj. Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 septembrie, cu 167 de ani în urmă - Alba24

Foto: Stampă din 1848 reprezentând Adunarea de la Blaj,  (Muzeul Unirii Alba Iulia).

În perioada 3/15 – 13/25 septembrie 1848 a avut loc, la Blaj, cea de-a treia adunare naţională, la care ţăranii români au venit în număr de aproximativ 60.000, înarmaţi cu lănci şi furci, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Nu a fost recunoscută ”uniunea” Transilvaniei cu Ungaria şi au fost reafirmate revendicările ţărănimii iobage.

Convocarea unei noi adunări naţionale a fost determinată de o serie de factori, precum evenimentele din cursul verii, rezistenţa ţărănească, poziţia antiunionistă a regimentelor româneşti de graniţă, constituirea celor trei nuclee revoluţionare, şi anume: în nord, în jurul regimentului de la Năsăud; în sud, cu centrul la Sibiu şi Orlat, şi, respectiv, în vest, în zona Munţilor Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu, care au împiedicat de facto uniunea Transilvaniei cu Ungaria.

La toate acestea s-au adăugat recrutările pentru armata ungară, care s-au lovit de nesupunerea comunităţilor româneşti, soldate cu arestări, în urma expediţiilor militare şi chiar, în multe cazuri, cu condamnări la moarte.

Totodată, pe fundalul trecerii la conflict armat între guvernul revoluţionar ungar şi Austria constituţională s-a pus problema organizării mişcării revoluţionare româneşti, ca şi a reevaluării programului naţional, potrivit volumului ”Istoria românilor, vol. VII, tom I – Constituirea României Moderne (1821-1878)” (Editura Enciclopedică, 2003).

Astfel, locuitorii satelor refugiaţi pe teritoriul regimentelor de graniţă s-au înarmat, pornind spre Blaj. La scurtă vreme li s-au alăturat zeci de mii de ţărani. Organizatorii şi conducătorii mulţimilor de ţărani au fost Axente Sever, Iovian Brad şi Avram Iancu. George Bariţiu a surprins starea de spirit a zecilor de mii de participanţi în următorii termeni: ”de ar fi cutezat atunci vreun cărturar român… să zică poporului român: staţi, mai aşteptaţi, cereţi mai întâi de la gubern comisiune şi satisfacţiune pentru sângele vărsat, cred că unul ca acela ar fi ieşit din adunare cum n-ar fi ştiut sau poate nici n-ar mai fi ieşit viu de acolo”, consemnează volumul amintit.

La 7/19 septembrie 1848, comisarului regal maghiar pentru Transilvania, baronul Vay, i s-a adresat o petiţie în care se exprima cu hotărâre cererea românilor credincioşi jurământului de la Blaj, de a se înceta execuţiile militare şi recrutările, de a fi eliberaţi cei arestaţi. De asemenea, au fost adunate mii de cereri ale locuitorilor satelor, în care erau denunţate execuţiile şi recrutările forţate, imediat după ce au ajuns la Blaj, în perioada 13/25 şi 16/28 septembrie, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian şi Alexandru Papiu-Ilarian. Paralel, s-a desfăşurat instruirea şi organizarea militară a ţăranilor, între aceştia remarcându-se cei 6.000 de moţi conduşi de Avram Iancu.

În cadrul Adunării s-a rediscutat programul din mai, căruia i s-au adăugat mai multe cereri. S-a protestat, din nou, împotriva uniunii Transilvaniei la Ungaria, iar hotărârea adunării a fost însoţită şi de precizarea unor modalităţi prin care românii vedeau posibilă convieţuirea cu celelalte naţionalităţi. Între propuneri s-au aflat: redeschiderea Dietei Transilvaniei, din care să facă parte ”români, germani şi unguri, aleşi după proporţiunea sufletelor dintre numitele naţiuni spre a se înţelege mai departe despre starea viitoare a ţării”; formarea unui guvern provizoriu alcătuit din reprezentanţi ai celor trei naţionalităţi, proporţional cu numărul lor etc. Adunarea a mai cerut desfiinţarea robotelor, a execuţiilor militare. De asemenea, a fost elaborat un document ”Memoriu al poporului român din Transilvania”. Susţinând principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu, participanţii la adunare au cerut în numele lor şi ”al fraţilor din Principatele Dunărene” unirea tuturor românilor într-o uniune de popoare libere, sub conducerea Austriei.

1860: A apărut la Iaşi, la inițiativa lui V.A. Urechia, revista ştiinţifică şi literară “Ateneul român”, organul de presă al Societății Culturale Ateneul Român. Săptămînalul va apărea până în decembrie 1861.

Primele 7 numere au fost consacrate problemelor școlare.Începând cu data de 12 noiembrie 1860, cititorii au fost anunțați că „de astăzi înainte Ateneul Român a intrat pe o nouă cale. Foaia aceasta nu mai este organul redactorului și a câtorva profesori, ci a unei societăți literar-științifică cu același nume” [Ateneul Român, Monografie de Virgil Cândea, Ion Zamfirescu și Vasile Moga].

1864: In România a fost adoptată Legea privind introducerea sistemului metric de măsuri si greutaţi , care urma sa fie aplicată incepând cu data de 1 ianuarie 1866.în epoca feudală, a existat un sistem propriu de măsuri care s-a caracterizat prin unitate, dar și diversitate, adică majoritatea măsurilor și greutăților aveau aproximativ aceleași denumiri, în cele trei Țări Române, însă diferea mărimea acestora de la o zonă la alta. Majoritatea denumirilor utilizate de-a lungul timpului sunt de origine greco-latină: deget, plamă, cot, pas, funie, falce, câblă, ori cântar.

După Unirea Principatelor, s-a simțit nevoia introducerii Sistemului Metric ca unic sistem de măsură. Reglementarea a fost prezentată și susținută în Parlament de Mihail Kogălniceanu și promulgată de domnitorul Al.Ioan Cuza la 15 septembrie 1864.

Legea cuprindea tabele cu transformarea vechilor măsuri în cele noi şi viceversa şi prevedea că forma şi materialele din care urmau să fie realizate noile instrumente de măsură aveau să fie hotărâte de către ministerele de interne, agricultură şi lucrări publice. Totodată, era definit modul de administrare, verificare şi utilizare a etaloanelor, precum şi pedepsele ce urmau a se aplica pentru utilizarea frauduloasă a măsurilor. În ianuarie 1866, legea este completată cu un „Regulament relativ la măsuri şi greutăţi, şi verificarea lor„. În baza acestuia, toate instrumentele de măsură trebuia să poarte pe partea superioară numele unităţii de măsură. Cele pentru lungime, din metal sau lemn (asemănătoare stânjenului), aveau marcate pe ele centimetri şi milimetri. Pentru 10 şi 20 metri se utilizau lanţuri. 

Pentru punerea în aplicare a Legii lui Cuza, a fost adoptat un Regulament a carui generalizare s-a realizat, însă, 20 de ani mai tarziu.

1867: D Domnitorul Carol I a fost declarat membru de onoare și protector al Societății Academice Române.

1869: La propunerea lui Al.Papiu Ilarian si, respectiv a lui I. Heliade Radulescu, sunt aleşi primii membri de onoare din străinatate ai Societatii Academice Române: istoricul si omul politic francez Edgar Quinet si omul politic italian Giovenale Vegezzi-Ruscalla (15/27).

1869 Societatea Academică Română

1874: A avut loc la Berna între 15 septembrie– 9 octombrie primul Congres al Poștelor unde s-a decis crearea Uniunii Poștale Universale, România fiind unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizației. Reprezentatul României la congres a fost George Lahovari, director general al poștelor și telegrafului.

1875: S-a născut Henric Sanielevici, critic literar, sociolog, antropolog şi paleontolog; (m. 1951).

1890: Incep la Porţile de Fier ample  lucrări de regularizare a cursului Dunării. 

A fost o lucrare care a necesitat cheltueli enorme din partea Ungariei (aproximativ 20 milioane de florini), însă foloasele au fost pe măsura efortului depus, deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dat o dezvoltare extraordinară navigației dunărene, ceea ce a atras după sine intensificarea comerțului tuturor statelor riverane, care au de atunci drum deschis spre mare.

Canalul a fost inaugurat de împăratul Franz Joseph al Austriei în data de 27 septembrie 1896, după care a efecuat o vizită oficială de trei zile în Regatul României. La eveniment, desfășurat la Orșova, au fost prezenți regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei.

Detalii interesante despre aceste lucrari de anvergură gasiti aici

1895: S-a născut Magda Lupescu, concubina regelui Carol al II-lea din România; (d. 1977).

Foto: Magda Lupescu si regele Carol al II-lea

1895( 15/27): A apărut, la Bucureşti, revista lunară “Gazeta matematică”, prima revista de specialitate in limba română. Seria I a fost editata  între 1895-1949, dupa 1949 editându-se alte doua serii).

.

La împlinirea a 50 de ani a fost lansata o serie de timbre aniversare.

 

1897(15/27 septembrie): A murit publicistul şi omul politic Alexandru Roman, unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni, fost deputat în Parlamentul ungar.

Imagini pentru Alexandru Roman om politic photos

A editat, la Budapesta, ziarele româneşti „Concordia” (1861-1866) şi „Federaţiunea” (1868-1876).

A fost şi unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române din 1866; (n. 1826).

1901: S-a născut (la Veria/Grecia), inginerul Elie Carafoli, creatorul şcolii româneşti de aerodinamică; (m. 24 octombrie 1983).

A realizat, printre altele, în 1928, profilele aripilor cu bordul de fugă rotunjit, denumite „profilele Carafoli”.

A fost membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 1983).

1908: S-a născut la Iaşi, compozitorul şi dirijorul  comunist Matei Socor, tatăl analistului politic Vladimir Socor.

Imagini pentru photos Matei_Socor

In 1944 a devenit dirijorul permanent al Orchestrei Radiodifuziunii Române.

Intre anii 1945 şi 1952 a fost preşedinte al Comitetului Radiodifuziunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1952; (m. 30 mai 1980, Bucuresti).

A lucrat ca cercetător etnolog și dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din București. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor.

S-a apropiat din tinerețe de mișcarea muncitorească, devenind membru al PCR încă din ilegalitate iar după preluarea puterii de către regimul comunist, s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcția de președinte al Comitetului de Radiodifuziune și președinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954).

În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influențelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste și militat pentru eliminarea formalismului și cosmopolitismului în arta muzicală.

Tot în revista Muzica, în 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor și Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului și ploconirii în fața artei decadente burgheze

A compus piese de inspirație social-politică, devenite cântece de mase ale clasei muncitoare: Cum Jiul își curge necazul la vale (1942) și De-ajuns, României, calvarul (1944).

După instaurarea regimului comunist în România, a realizat și alte coruri cum ar fi: Steagul Partidului, Să fii partidului oștean și alte lucrări inspirate din tematica propagandei socialiste.

Cântecele sale au redat cu entuzism epoca construirii socialismului în România. Pentru meritele sale din domeniul artistic și social, în anul 1952, Matei Socor a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române.

De asemenea, a primit titlul de Maestru emerit al artei și laureat al Premiului de Stat.

Alte compoziții ale lui Matei Socor sunt poemul simfonic Mama (1944), pe versuri de Maria Banuș și oratoriul Stejarul din Borzești (1966), frescă eroică inspirată de versurile lui Dan Deșliu.

Este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătușe (1948–1953, pe versuri de Aurel Baranga) și Te slăvim, Românie! (1953–1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).

1911: S-a născut la Adjud, actorul şi poetul român Emil Botta.

A absolvit în 1932 Conservatorului de Artă Dramatică din București.; (d.24 iulie 1977, Bucureşti).

  Emil Botta este unul dintre marii poeți ai liricii noastre, situându-se între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) 

A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu.

A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult.

Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”  și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A primit titlul de Artist emerit .

1916: După o ofensivă începută cu succes în Transilvania, Armata română s-a văzut obligată să înceapă retragerea generală pe vechile amplasamente.

La presiunea puternicei contra-ofensive germano-austro-ungare, după predarea la 6 septembrie a trupelor române care au pierdut în Dobrogea Bătălia de la Turtucaia, la 15 septembrie, Consiliul român de război a hotărât să oprească ofensiva în Transilvania și să se concentreze pe distrugerea grupului de armate Mackensen (plan cunoscut sub numele Ofensiva Flămânda).

1916 : S-a născut la Valea Albă–Războieni, Neamț, romancierul, poetul și preotul din exilul românesc postbelic, Constantin Virgil Gheorghiu; d.22 iunie 1992, Paris.

1916-1992 Constantin Virgil Gheorghiu

Diplomat interbelic, jurnalist, romancier, poet și preot din exilul românesc postbelic. A studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău, dar a renunțat la cariera militară, urmând Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. 

În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația, începând lungul drum al pribegiei sale; a trecut prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, în 1948 s-a stabilit în Franța, unde a publicat circa 40 de volume. În exil, a urmat studii de teologie la Heidelberg, în 1963 fiind hirotonit preot la biserica ortodoxă română Sfinții Arhangheli din Paris; a primit rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

Dintre cărțile publicate: Taraful de noapteViața de toate zilele a poetuluiCaligrafie pe zăpadăCu submarinul la asediul SevastopoluluiAm luptat în CrimeeaCeasul de rugăciuneUltima orăTatăl meu, preotul care s-a urcat la cerMemorii, în care prezintă un aspect inedit, pogromul împotriva evreilor bucureșteni în timpul revoltei legionare.

1919: Se constituie la Cernăuţi,  Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. Preşedinte: Ion Nistor.

ION NISTOR – The Making of United Romania

La 23 ianuarie 1923, acesta fuzionează cu Partidul Naţional Liberal.

Partidul Democrat al Unirii din Bucovina va edita cotidianul „Glasul Bucovinei” (1918-1923).

1922: A decedat  Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878, prima statie meteorologica româneasca, iar în 1884 a creat prima statiune meteorologica la Bucuresti, la Scoala de Agricultura de la Herastrau, mutată în 1888 la Filaret.

A realizat, împreună cu I.St.Mutar, prima harta magnetică a României, de numele lui legându-se si înfiintarea primelor statiuni seismologice din tara.

Este autor al unor lucrari in domeniile climatologiei, geofizicii, seismologiei si astronomiei;(n.5 februarie 1851).

1924: În Basarabia recent unita cu Ţara mamă, România, incepe rebeliunea de la Tatarbunar, orchestrată de URSS.

Grupări înarmate au ocupat primăria localitatii  Tatar-Bunar din  jud. Ismail, din Basarabia şi au proclamat “Republica Sovietică Moldovenească”, în componenţa Uniunii Sovietice.

Grup de revoluţionari de la Tatar-Bunar, Răscoala de la 1924, sursă:wikimedia.org

Foro: Un grup de teroristi  autointitulaţi “revoluționari”participanţi la răscoala de la Tatar-Bunar, din 1924,pusă la cale şi coordonata de Rusia bolsevică

Grupul  înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis atacuri  banditesti, iar  „rebeliunea“, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat rapid  în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici.

 Gruparile armate erau  coordonate de un Centru din Odesa şi au atacat tîrgul Nicolaevca, jud. Ismail, tăind firele telefonice, omorînd primarul şi doi jandarmi, incendiind clădiri publice, difuzînd manifeste prin care îndemnau populaţia să se ridice la luptă revoluţionară.

Au urmat faza culminantă a rebeliunii în localitatea Tatar-Bunar, Basarabia.

În timpul acestor evenimente, dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat.

La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1 600 de persoane, urmînd să fie judecate 489 de persoane, de unde și denumirea procesului judicciar de procesul celor 500, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată din România.

În conformitate cu acest cadru legal au fost condamnate 85 din cei 287 de acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă – muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani; alți 202 inculpați au fost achitați.

Cititi si :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/07/23/tatarbunaro-rascoala-dupa-un-scenariu-scris-la-moscova/

1927: S-a născut la București, lăutarul Fărâmiță Lambru, acordeonist virtuoz și cântăreț renumit ; d.12 decembrie 1974, București.

Fărâmiță Lambru | "Iarbă verde de zăvoi" (videoclip)

Provenea dintr-o veche familie de lăutari, a învățat să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. 

Având un auz foarte bun, reținea repede repertoriul uzual lăutăresc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.

A debutat în cadrul unei formații militare, pe când își satisfăcea stagiul militar la București (1949).

Din 1953 a devenit colaboratorul inegalabilei Maria Tănase.

 După moartea acesteia (1963), a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste. A fost instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, din formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, a jucat în musicalul Groapa în rolul cântărețului Zavaidoc.

A fost apoi dirijor, solist-vocal și instrumentist al formației de muzică populară la Teatrul regional „Ion Vasilescu”.

A mers în numeroase turnee artistice în Franța, RDG și Italia, a făcut furori în URSS, câștigându-și notorietate internațională.

1937:  Din initiativa conducătorului Mișcării Legionare, incepe “Batalia fierului vechi”.

Este pentru prima data in Romania cand se initiaza o astfel de actiune  organizata de recuperare in scopul refolosirii a unor materiale.

1939:„Radio Londra” a transmis, acum 77 de ani , prima sa emisiune în limba română (la două săptămâni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), tot atunci fiind creată Redacţia română (anul 1989 a făcut posibil ca BBC World Service să deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău).

Redacţia în limba română a BBC şi-a încetat activitatea începând cu 1 august 2008, decizia fiind luata în urma unei reevaluări a structurii BBC WS, din perspectiva bugetului instituţiei.

1947: S-a născut cantautorul Adrian (Puiu Ivaniţchi).

Este un compozitor şi cântăreţ de muzică folk şi pop din Sighişoara, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj, secţia română-italiană.

A fost membru fondator al formaţiei Coral şi al mai multor formaţii rock româneşti celebre în anii ’60, precum şi al grupurilor pop Sideral şi Sfinx şi de asemenea colaborator muzical pe teme folk cu Dorin Liviu Zaharia.

De asemenea, a fost membru al Cenaclului Flacăra, membru fondator al cenaclului de muzică şi poezie Agora din Sighişoara şi Director artistic al centrului interetnic din Sighişoara, și membru al juriului festivalului folk de la Sighişoara.

1940 : Masacrul de la Cerișa

În Ardealul de Nord cotropit de trupele Ungariei, o companie de militari unguri neidentificați, conduși de doi ofițeri, a intrat, în dimineața zilei de 15 septembrie, în satul Cerișa, Sălaj. Date despre masacru sunt conținute în aceeași sentință emisă în 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj. Soldații neidentificați au adunat din localitate 64 de români, pe care i-au dus pe dealul de lângă comună. În timpul strângerii sătenilor, aceiași militari au împușcat șapte oameni. Ajungând la locul amintit, unul dintre ofițeri a ordonat evreilor să iasă în față și astfel au ieșit cinci persoane, care au fost îndrumate, sub pază, pe celălalt versant al dealului. Apoi celor 59 de români rămași li s-a poruncit să fugă pe deal în jos. Soldații, la ordinul ofițerului, au deschis focul asupra grupului care alerga. Au reușit să se ascundă la timp prin râpele și cutele de teren ale dealului, încât numai Gavril Hirte din satul Cosniciu de sus Sălaj a fost împușcat mortal. Concomitent, pe celălalt versant s-a procedat la fel cu cei cinci evrei, dintre care patru au fost împușcați.

1940: Crimele maghiare de la Marca, în Ardealul ocupat de Ungaria horthistă.

În dimineața zilei următoare masacrelor de la Ip, o companie de honvezi din unitatea cantonată la Șimleul Silvaniei, și-a făcut apariția în comuna Marca, Sălaj, la 55 km de Zalău. Compania era însoțită de civili maghiari din Ip, dintre care unii erau îmbrăcați în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuți.

În zilele de 15 și 16 septembrie 1940 acești militari, sub conducerea lui Árpád Ősz drept călăuza și a lui Ștefan Incze, ambii din Ip, au împușcat pe câmp și în curțile unor case doi evrei, trei slovaci și șase români. În documentele ungare, motivul omorârii celor 11 persoane a fost retorsiunea militară. Nici în acest caz pretextul nu era valid, deoarece în această comună nu numai că nu aveau nimic de reprimat neîntâmplându-li-se nimic, dar prin Marca nici nu trecuse vreo subunitate a armatei ungare.

1947: S-a născut la Sighișoara, cântărețul român de muzică pop și folk  Adrian „Puiu” Ivanițchi.

 Este absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, secția română-italiană. A fost membru fondator al formației Coral, membru al mai multor formații rock românești celebre din anii ’60, precum Sideral și Sfinx și membru al Cenaclului Flacăra, membru fondator al cenaclului de muzică și poezie Agora din Sighișoara, director artistic al centrului interetnic din Sighișoara, membru al juriului festivalului folk din Sighișoara.

1959: S-a încheiat la Braşov (pe atunci „Orașul Stalin”), în România comunistă,  procesul celor cinci scriitori transilvăneni de limbă germană, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel si Harald Siegmund, care  sunt condamnați pentru “infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație”, confiscarea averilor și anularea drepturilor civile și la un total de 95 de ani de muncă silnică.

1959b Lotul Scriitorilor Germani, Acum

În 1968 Înalta Curte de Justiție i-a reabilitat pe cei cinci scriitori, care au fost declarați condamnați pe nedrept din cauza mărturiilor mincinoase.

1976: S-a născut  Alexandru Tomescu, violonist român câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale la festivalurile de muzică clasică.

În urma unui concurs desfăţurat în septembrie 2007, a câştigat dreptul de a cânta cu celebra vioară Stradivarius-Elder Voicu.

Şi un interesant experiment

1989: S-a născut la Sibiu,campioana mondială de gimnastică Steliana Nistor.

 A fost  medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008.

1999: A murit istoricul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria Evului Mediu românesc, fost ministru al cultelor (ianuarie – iunie 1990),  ambasador al României la Atena (august 1990 – noiembrie 1994), membru de onoare al Academiei Române din 1993; (n. 1924).

2004: A fost inaugurata, în judetul Bistrita-Nasaud, prima cale ferata privată din România postcomunista; tronsonul de cale ferata va lega localitatea Ilva Mica de comuna Rodna.

2009: A încetat din viaţă la Bucuresti, popularul actor  de comedie Nicu Constantin, cunoscut pentru rolurile din “Alo, aterizează străbunica” (1981), “Secretul lui Bachus” (1983), “Grăbeşte-te încet” (1981), “Ora zero” (1979) (n. 31 iulie 1939 in localitatea Eforie).

Tatăl său, Tudor Constantin, provenea dintr-o familie aromână originară din localitatea albaneză Korcea (de unde se trag şi strămoşii lui Ion Caramitru, George Vraca şi Victor Eftimiu) şi a ajuns în România în anul 1910.

Actorul Nicu Constantin îşi amintea că toate casele ce existau în fostul oraş Movilă (actualul Eforie Sud), purtau pecetea muncii tatălui său.

Mama actorului, Ecaterina, era grecoaică din Ianina şi sosise în Constanţa în 1913-1914, pentru a studia la Şcoala Greacă din localitate – considerată pe atunci cea mai bună instituţie de învăţămînt din Balcani cu predare în limba greacă.

  Nicu Constantin a fost angajat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, pe scena caruia  a sustinut intre anii 1960 şi 2000, peste 9.000 de reprezentaţii. În perioada 1979-1982,  a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.

În 2001, Nicu Constantin a devenit cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud, fiind decorat cu Ordinul Cultural  clasa I, pentru activitatea sa artistică.

În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune.

În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate.

2011: A murit pictorul şi plasticianul Petru Petrescu; (n. 1929).

 2015: A decedat Dan Nasta (Dan Constantin Nasta-Popescu), actor şi regizor de teatru şi film,  unul dintre cei mai mari colecţionari români de opere de artă; (n.6 ianuarie 1919, Bucuresti).

Era fiul unui negustor aromân, Nasta-Dera, stabilit în Transilvania, înnobilat de împăratul habsburgic cu titlul de baron, și al unei urmașe a familiei logofătului Sima-Piteșteanu.

Colecționar de artă încă din adolescență.

A absolvit Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu.

Nu primește acordul mamei pentru a se înscrie la Conservator, așa că urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și ale Facultății de Drept.

După împlinirea vârstei de majorat, se înscrie la Conservatorul Regal de Artă Dramatică.

Este cunoscut pentru bogata colecție de artă medievală și etnografică, pe care a donat-o Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia.

2015: A decedat la Chişinău actorul  din Republica Moldova, Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României),  fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova imediat după declararea independenţei acestei ţări, în anii 1990-1994.

IN MEMORIAM: Istoria unui actor de aur. Cine a fost Mihai Volontir şi de ce  "Viaţa asta-i scurtă tare" - Moldova Nouă

Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegaţi ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova la 27 august 1991.

În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru şi film.

A fost apreciat şi ca interpret de muzică uşoară pentru şlagăre ca „Viaţa asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ş.a.

În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească.

2017: A decedat Mircea Ionescu-Quintus, om politic liberal, jurist şi epigramist, fost preşedinte al PNL (1993-2001) după Revoluţie, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator, preşedinte de onoare al PNL (din 2002), preşedinte al Senatului  (2000), ministru al justiţiei (1991-1992), preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România.

luptat în cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost veteran de război, înaintat în gradul de general-maior cu două stele, în retragere.

Imagini pentru Ionescu-Quintus, photos

S-a născut în 1917 la Herson în Ucraina, unde familia sa era refugiată.

A fost deţinut politic în perioada comunistă, când a  suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice.

A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate. A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar că nu a deranjat pe nimeni prin declaraţiile date Securităţii.

În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii.

A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

Sfântul Iosif cel Nou de la Partos  s-a născutîn 1568,în oraşul Raguza din Dalmaţia. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre.

Când a împlinit vârsta de 15 ani a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida.

Dupa cinci ani de vieţuire in aceasta manastire, ajunge în Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator.

Aici s-a calugarit si a primit numele de Iosif. La cererea Patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol, iar dupa sase ani este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus.

Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timisoarei. Asezarea in scaun a fost savarsita pe 20 iulie 1650.

In anul 1653 s-a retras la Manastirea Partos, aproape de Timisoara. Aici a mai vietuit trei ani si apoi si-a dat sufletul in mainile Domnului. Potrivit Traditiei, in momentul trecerii sale la cele vesnice, clopotele manastirii au inceput sa bata singure. A fost inmormantat in naosul bisericii manastiresti.

In anul 1956 moastele sale au fost stramutate in Catedrala mitropolitana din Timisoara.

Sfantul Iosif cel Nou de la Partos a fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos – Patronul pompierilor din Romania

In urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfantul Sinod a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patron al pompierilor.

Din minunile sale mentionam si salvarea de la un incendiu a unei parti din Timisoara. Aceasta minune este trecuta si in Acatistul care ii este inchinat:

“Ca sa arăţi marea ta milostivire pentru turma ta si ravna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o impresurau, atunci cand parjolul focului s-a intins sa cotropeasca toata cetatea Timisoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugaciunea ta mai fierbinte decat valvataia focului, scapand neatinsa biserica slujirii tale si oprind, prin ploaie napraznica, pe care cerul a trimis-o tie in ajutor, intinderea focului…“ (Icosul 7).

CITIŢI ŞI :

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  8.  Istoria md.;
  9. istoriculzilei.blogspot.ro;
  10. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-ierarh-iosif-nou-la-partos 
  11. Cinemagia.ro.

15/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 14 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 14 septembrie în istoria noastră

Anul 81: Domitian devine după moartea fratelui său Titus, împărat al Imperiului Roman. 

Titus Flavius Domitianus ( 24 octombrie 51 – 18 septembrie 96), imparat din dinastia Flaviilor, a fost fiul lui Vespasian și al Domitillei și fratele imparatului Titus.Victorios în campania întreprinsă în anul 83 pe Rin împotriva tribului germanic al chatilor, Domițian adoptă titlul de Germanicus.

O invazie a dacilor și a aliaților lor în Moesia, soldată cu moartea guvernatorului roman, îl obligă în anul 86 să intervină personal pe frontul de la Dunăre.
Moesia va fi împărțită acum în două provincii : Moesia Inferior (în a cărui componență intră și Dobrogea) și Moesia Superior.

Este infrânt in campania inițiată în anul 87 la nordul Dunării împotriva lui Decebal, iar în anul 88 , ofensiva romană se incheie cu bătălia de la Tapae, care duce la încheierea unei păci de compromis cu Dacia în anul 89.

La 18 septembrie 96, Domițian, ultimul dintre Flavi, a căzut victimă unei conjurații  organizată de comandantul gărzii palatului și de soția sa, Domitia Longina. 

1387: Petru al II-lea Mușat, domnul Moldovei, a recunoscut printr-un act omagial făcut la Liov, în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci, suzeranitatea regelui Wladyslaw al II-lea Jagello, mare cneaz al Lituaniei și rege al Poloniei.

1387 Petru Al Ii-lea Mușat

A început astfel rivalitatea ungaro-polonă pentru dominația asupra Moldovei.

1472 (14/24 septembrie): Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu a doua sa soție, prințesa Maria de Mangop.

Foto: Maria de Mangop sau Maria Asanina Comnena Paleologhina –  reproducere de pe acoperământul mormântului sau  de la mânăstirea Putna.

Prinţesa Maria de Mangop era fiica principelui Alexios al II-lea şi  moștenitoarea pe linie directă a familiei lui Demetrios Paleologos Gavras, întemeietorul principatului bizantin din Crimeea (aprox. 1362), descendentă  a familiei imperiale bizantine a Comnenilor, dar şi a  Asăneștilor, împaraţii vlahi (români sud-dunăreni)  ai celui de-al  doilea Țarat Bulgar, nepoata ultimei împărătese a Trapezuntului şi rudă cu hanul turcoman al Persiei.

Provenea din principatul grecesc din Crimeea, cunoscut ca Principatul de Mangop (numele turco-tătar al cetății Doros, capitala acestuia).

Maria de Mangop a fost soția lui Ștefan cel Mare, între anii 1472 – 1477.

Din această căsătorie au rezultat doi băieti gemeni, care au murit  la o vârstă fragedă: Iliaș (1473 – 1473) și Bogdan (1473 – 1479).

Maria a decedat la 19 decembrie 1477, fiind îmormântată de către soţul său la mănăstirea Putna, alături de fiul ei, Bogdan, cu un bogat acoperământ pe care era scris :

„Acesta este acoperământul mormântului roabei lui Dumnezeu, binecredincioasa şi de Hristos iubitoarea doamnă a lui Io Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei, Maria, care a trecut la veşnicul lăcaş în anul 6985 (1477) luna decembrie 19, în ceasul al cincilea din zi”. 

1488 : S-a terminat construirea bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneț, ctitoria voievodului Moldovei, Ștefan cel Mare.

1488 Biserica Sf. Gheorghe Voroneţ #myphoto

Biserica Sfântul Gheorghe de la Voroneț, a fost un omagiu adus victoriei domnitorului împotriva turcilor, în campania din 1476.Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. Picturile din altar, naos și pronaus au fost executate chiar din vremea voievodului.

Cele din pridvor, precum și toată pictura exterioară, au fost executate, după moartea domnitorului Ștefan cel Mare, de Mitropolitul Grigore Roșca.

1607: A murit voievodul Simion Movilă, (n. ? – d. 14 septembrie 1607), fost domnitor al Țării Românești (octombrie 1600 – 3 iulie 1601; august 1601 – august 1602), și al Moldovei (10 iulie 1606 – 24 septembrie 1607).

Era frate cu Ieremia Movila, fost şi el  domn al Moldovei și a fost pus pe tronul Țării Românești de generalul polonez Zamoiski, după ce acesta l-a învins pe Mihai Viteazul la Teleajen, în octombrie 1600.
Mama sa, Maria, a fost fiica domnului lui Petru al IV-lea  Rares. 

Când fratele său Ieremia Movila a murit, i-a luat  locul pe tronul Moldovei  , dupa ce a facut daruri bogate pentru a fi  recunoscut de sultan.

Cât timp a fost domnitor al Moldovei, a avut relații de dușmănie cu polonezii care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. 

A fost înmormântat la  Mănăstirea Suceviţa.

După el, Moldova ajunge teatrul luptelor pentru putere între fiii săi și ai fratelui său Ieremia. 

1658: A luat sfârșit domnia lui  Gheorghe Racoczi al II-lea,  principele Transilvaniei.

Gheorghe Rákóczi al II-lea (n. 30 ianuarie 1621 – 6 iunie 1660), fiul lui Gheorghe Rákóczi I  și al Suzanei Lorántffy, a fost principe al Transilvaniei intre 1648-1660.

1700: Sfîrșitul primei domnii în Moldova a lui Antioh Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, fratele cărturarului Dimitrie Cantemir. Nu trebuie confundat cu fiul acestuia, Antioh Dimitrievici Cantemir.

Imagini pentru Antioh Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir photos

Foto: Domnii Moldovei Constantin şi fiul său Antioh, frescă la mănăstirea Mera, jud. Vrancea 

A fost Domn al Moldovei de două ori: între ianuarie 1696–14 septembrie 1700 și 12 februarie 1705–20 iulie 1707.

A fost mazilit de la domnia Moldovei, fiind înlocuit cu Constantin Duca.

1730 : A murit domnitorul Nicolae Mavrocordat (n.3 mai 1680, Constantinopol – d.14 septembrie 1730, București).

Nicolae Mavrocordat, domn al Moldovei

A fost Domn al Moldovei de două ori și al Țării Românești, tot de două ori.

Era un om învățat, știa mai multe limbi străine, studiase filosofia și teologia, și a învățat și românește.Fiind un eminent literat, a scris lucrările: Sfaturi (manuscris), Despre datorii (tipărită la Londra), Cuvânt împotriva nicotinei (Iași, 1786), Precuvântări la actele patriarhalicești (manuscris).

Deși favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini mai mult, printr-o bună administrare a țării, prin obținerea scăderii tributului față de turci, prin purtarea prietenoasă față de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câștigat încrederea și mulțumirea țării.

A construit lângă București Mănăstirea Văcărești, a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate. Nicolae Mavrocordat a încercat fără succes revenirea la un sistem de plată a birului prin plata în sferturi ca să nu mai îmble orânduiali prin țară.

Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă la 14 septembrie 1730 în București și e înmormântat la Mănăstirea Văcărești.

1778: S-a născut  la Galaţi scriitorul moldovean Costache Conachi; (d. 4/16 februarie 1849). 

Exista documente care atesta faptul ca familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare.

A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.

Mare boier și mare proprietar a pledat pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”.

Scrisorile lui Conachi către domnitorul  Sturdza și către mitropolitul  Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării  limbii române și ale emancipării culturale a țării.

A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.

1816: S-a născut la București omul politic Grigore Grădișteanu, membru de onoare (din 1879) al Academiei Române; 28 februarie 1892, București.

1816-1892 Grigore Grădișteanu

A urmat cursurile Colegiului Sf. Sava din București. În 1835 a devenit inginer topograf, iar după 1840 cap de masă la Cancelaria domnească.

A participat la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, fiind numit de Guvernul Provizoriu director în Ministerul din Lăuntru. 

După înfrângerea revoluției, a fost nevoit să emigreze, rămânând până în 1858 la Paris. Reîntors în țară, a luat parte la viața politică, militând activ pentru Unirea Principatelor Române și pentru desăvârșirea actului de la 24 ianuarie 1859.

A desfășurat o intensă activitate culturală: a tradus și a tipărit, pentru trupa română de teatru a Societății Filarmonica, Domnu PursoniacGeorges Dandin sau Bărbatul cornat în părere și Bolnavul imaginer de Molière.

1819: S-a născut la Guernsey, în Marea Britanie, jurnalista și eseista de origine scoțiană Mary Grant (devenită prin căsătorie Maria Rosetti),activistă politică și filantroapă română deorigine scoțiană, d.14/26 februarie 1893, la București.

1819-1893 Maria Rosetti. Portret De C.d. Rosenthal

A fost prima ziaristă din România. S-a căsătorit în 1847, când fratele său, Effigham Grant, era consulul Angliei la București, cu C.A. Rosetti, alături de care a luat parte la revoluția de la 1848. A participat la întrunirile pentru pregătirea revoluției în Țara Românească, desfășurate în casa familiei Rosetti.

Și-a salvat soțul, arestat de turci și expediat cu o corabie otomană în susul Dunării, spre Serbia, în septembrie 1848, împreună cu întreg grupul de revoluționari, apoi au trăit nouă ani în exil, la Paris, unde a publicat Principautés Danubiennes (1853). Pictorul C.D. Rosenthal a folosit-o ca model pentru lucrările sale România revoluționară și România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății, pictate în 1850. Începând cu anul 1857, a colaborat, ca redactor, la diferite publicații, în special la Românul, ziar editat de soțul său, Constantin A. Rosetti.

A fost editoarea publicației Mama și copilul, revistă literară săptămânală apărută în perioada iulie 1865-aprilie 1866, în care se publicau articole și traduceri despre educarea copiilor.

În timpul războiului din Balcani (1877–1878), a condus un spital de campanie la sud de Dunăre și a înființat Comitetul Femeilor, cu ajutorul căruia a reușit să strângă fonduri substanțiale pentru armată și spitale.

1829: În urma Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, a fost semnată Pacea de la Adrianopol (Edrine).

 

Tratatul prevedea recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei, inclusiv retrocedarea celei din urmă cetăţilor turceşti de la Turnu Măgurele, Giurgiu şi Brăila.

 

Foto: Arcul de Triumf edificat la St.Petersburg care comemorează victoria în războiul ruso-turc    

Prevederile economice ale tratatului pentru Principatele Româneşti au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, scutindu-le de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi recunoscîndu-le libertatea comerţului cu toate ţările.

 Poarta a fost de asemenea de acord cu redactarea unor noi regulamente administrative referitoare la Principate, sub supravegherea Rusiei, şi a acceptat ocupaţia rusească din Principate, pînă la plata unor mari despăgubiri de război. 

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei în Principate, dar, totodată, s-au făcut paşi importanţi pentru împlinirea idealurilor boierilor reformatori, de scuturare a dominaţiei otomane.

Acum rămâneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană – tributul anual şi dreptul sultanului de a confirma alegerea domnilor.

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Kiseleff.jpg

El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. 

De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora.

Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat.

1848:  A avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj, în cadrul căreia cei 60.000 de participanţi nu au recunoscut „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria; a început formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever, Iovian Brad. 

1853: S-a născut la Iași, Radu Rosetti, istoric, genealog, scriitor şi om politic (prefect al mai multor judeţe – Roman, Bacău, Brăila, deputat, director al departamentului „Lucrări speciale şi cercetări istorice”, în Ministerul de Externe); (m. 12 februarie 1926, București). 

1853-1926 Radu Rosetti

Studiile le-a făcut în Elveția și Franța, unde a obținut bacalaureatul în științe în 1873. Întors în țară după moartea tatălui său (1872), a preluat moșia de la Căiuți, fiind nevoit să o înstrăineze în 1888. 

A avut o carieră politică scurtă, fiind prefect de Roman și Brăila, deputat în mai multe legislaturi, director general al închisorilor, director al departamentului Lucrări speciale și istorice în Ministerul de Externe, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu Ungaria.

A publicat studii de istorie, genealogie, istorie socială, comentarii politice și pagini de literatură în volume și în prestigioase publicații ale vremii. Dintre scrierile sale: Cu paloșul: poveste vitejească (Premiul Academiei Române, 1906), Povești moldoveneștiAmintiri

1856: S-a născut la Botoşani, Sofia Nădejde (soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde şi sora pictorului Octav Băncilă), Numele său are astăzi o rezonanţă minoră chiar şi în mediile literare; (m. 11 iunie 1946, Bucureşti). 

Sofia Nadejde

Romancieră, autoare dramatică şi trăducătoare, Sofia Nădejde a fost fiica negustorului Vasile Bancilă-Gheorghiu şi a Pulheriei (n. Neculce), soţia lui Ion Nadejde si sora pictorului Octav Bancila.A fost prima fată din România căreia i s-a permis să susţină bacalaureatul într-un liceu de băieţi.

Membră a Cercului socialiştilor din Iaşi, s-a remarcat prin militantism şi  printr-o activitate publicistica intensa pentru emanciparea sociala si politica a femeii.

A condus revista Evenimentul literar (1893) si a colaborat  la publicaţiile Femeia romana. Contemporanul, Drepturile omului. Literatura si stiinta, Lumea noua, Lumea noua stiintifica si literara, Universul, Albina, Adevarul, Noua revista româna. Dimineata, Arta ş.a.A debutat literar in Contemporanul, cu nuvela Doua mame (1885) şi editorial cu Nuvele (1893).

Scrie schite, nuvele şi romane:   Robia banului (1906), Parinti si copii (1907), drame: O iubire la tara (1895), Fara noroc (1898), Ghica Voda, domnul Moldovei (1899), Vae victis! Vai de invinsi (1903).

Romanul său „Patimi”  a fost  primul din literatura română scris de o femeie.

Traduce din Jules Veme, H. Sienkiewicz, Edmondo de Amicis, P. Merimee, Matilde Serao, Karl May, C. Flammarion, L. Andreev, M. Gorki, A. Theuriet (scrieri aparute in voi.) si din Turgheniev, Ch. Dickens, A. Nekrasov s.a. (pag. ramase in revista).Asemenea lui C. Miile. Tr. Demetrescu, A. Bacalbasa, P. Bujor, St. Bassarabeanu, Sofia Nadejde apartine gruparii prozatorilor de la Contemporanul.Reluind în planul literaturii ideile şi preocuparile din publicistică, a cultivat „arta cu tendinţă” teoretizată de criticul literar de stânga, C. Dobrogeanu-Gherea.

1876: S-a născut Alexandru Lapedatu, (frate geamăn cu economistul Ion I. Lapedatu), istoric şi om politic liberal, specialist în istoria Evului Mediu.

Impreună cu Ioan Lupaş, a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj.

Imagini pentru alexandru lapedatu photos

A fost ministru în mai multe rânduri, membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938). A murit in 1950 în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic.

Conform cărții autobiografice a lui Constantin Giurescu, s-a sinucis prin spânzurare, versiune  corectată de alte surse care afirmă că a murit în urma unei deparazitări efectuate cu ușile și geamurile închise, care i-a fost fatală din cauza suferinței de astm și de inimă.

1876: S-a născut la Cernatul Săcelelor, în  Austro-Ungaria, Ion I. Lapedatu (frate geamăn cu istoricul Alexandru I. Lapedatu), economist şi om politic liberal.A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1.XII.1918 şi la alcătuirea Consiliului Dirigent ca secretar al Resortului Financiar, avand si un  rol important în unificarea monetară şi reorganizarea sistemului bancar românesc.

A fost ministru de finanţe (1926-1927), guvernator al Băncii Naţionale a României (1944-1945) si membru de onoare al Academiei Române din 1936.În 1945, Ion I. Lapedatu fost scos din funcția de Guvernator al BNR la instaurarea Guvernului Dr. Petru Groza în martie 1945.

Pensiile de guvernator și de profesor i-au fost tăiate pe motiv că are venituri din proprietăți, însă intre 1945 și 1948, toate proprietățile sale au fost naționalizate.

Rămas fără mijloace de existență, a trăit în familia fiicei sale.

Fiind imobilizat în pat în urma unui accident de autobuz din 1947, Ion l. Lapedatu nu a fost încarcerat în noaptea de 5/6 mai 1950 în grupa „demnitarilor”, așa cum a fost fratele său geamăn, Alexandru, deși era investigat în acest sens de Direcția Generală a Securității Statului.

A decedat la 24 martie 1951 în București, după o lungă suferință. Este înmormântat în cimitirul „Groaveri” din Brașov.

1882 (14/25 septmbrie): S-a născut la Bucuresti, Wilhelm Filderman, jurist, publicist, lider necontestat al populaţiei evreieşti din România după Primul Război Mondial, fost  preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1921-1941; 1944-1946).

Imagini pentru Wilhelm Filderman,photos

In anii celui de-Al Doilea Război Mondial a iniţiat demersuri energice pentru împiedicarea trimiterii evreilor în lagărele de exterminare naziste.Deranjează noile autorități comuniste, fiind arestat de câteva ori în 1945, tot de atâtea ori eliberat la intervențiile SUA.

Publicatia „Curierul Israelit”, la care scria articole, a fost suspendata în anul 1945.A fost  considerat „membru al reacțiunii, alături de Maniu, Brătianu și Rădescu” și se invocă, în presa comunistă, existența unor „dovezi privind activitatea trădătoare… în timpul lui Antonescu”.

Demisionează la 24 octombrie 1945 din conducerea organismelor de conducere a evreilor din ţara noastră.

Reușește să plece din România în 1948, continuând să militeze în exil pentru drepturile evreilor.

În țară este judecat și condamnat în contumacie (1950). Domiciliat la Paris, obține (1955) și cetățenie americană.

Este reabilitat în 1968. Wilhelm Filderman se stinge din viață la Paris, în 1963.

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii sale 14 noiembrie 1882.

1887: A murit la Iaşi, compozitorul Gheorghe Scheletti.

Gheorghe Scheletti (ortografiat uneori și George Skeletti) (n. 5 mai 1836, Iași) este autorul cunoscutei  romanțe „Ce te legeni codrule” pe versurile lui Eminescu. 

Tatăl său, Petru Scheletti (1808 – 1878), a fost un militar de carieră, colonel și aghiotant domnesc, și, din 1852, director al Departamentului Lucrărilor Publice din Principatul Moldovei, unul din reprezentanții influenți ai Mișcării separatiste din Moldova.

Familia Scheletti era de origine grecească, primul reprezentant al familiei, Theodor Schilet sau Schelitti din Chios, fiind semnalat în cronici la 1570.

O ramură a familiei s-a instalat în Moldova și unul din descendenții acesteia, căminarul Dumitrache Schilli, s-a căsătorit în 1777 cu Ecaterina Scanavi, sora lui Vodă Nicolae Mavrogheni, și a avut mai mulți copii, printre care Costandin Schilli, viitor stolnic în timpul domniei lui Scarlat Callimachi. Costandin Schilli avut trei fii: serdarul Anton, aga Grigore și Petru, tatăl lui Gheorghe Scheletti.

Dintre frații lui Gheorghe Scheletti s-a remarcat generalul de divizie Scarlat Scheletti (1841 – 1913), militar de carieră care a participat la Războiul de Independență al României și a ocupat ulterior funcții importante în Ministerul de Război.

Sora sa Maria a fost mama pictorului Alexandru Poitevin-Skeletti.Gheorghe Scheletti a studiat la pensionul lui Gheorghe Asachi din Iași și a luat lecții de pian avându-l ca profesor pe Schwarzenberg.

Deși în 1852 refuzase să plece la studii în străinătate, Gheorghe Scheletti pleacă în final la Berlin pentru a urma cursurile unei școli de ingineri însă își continuă și pregătirea muzicală la Konservatorium Stern, avându-i ca profesori pe Julius Schulhoff⁠(en) și Theodor Kullak⁠(en).

Tot aici îl cunoaște pe Giacomo Meyerbeer.Se întoarce în țară și   intră în armată și fiind avansat până la gradul de maior.

Susținător al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, nu numai că refuză să participe la complotul care a dus la detronarea acestuia, dar și publică ulterior un pamflet intitulat „Procesul dlui maior Scheletti” în care afirmă că militarii care au organizat complotul și-au călcat demnitatea de oșteni și de cetățeni.

Această luare de poziție determină judecarea sa de către Comisia Criminală și Consiliul de Revizie Militar care hotărăsc degradarea și îndepărtarea sa din armată.

Profitând de libertatea obținută, pleacă la Viena unde, între anii 1867 – 1870, își desăvârșește cunoștințele muzicale și îl întâlnește pe Johann Strauss care îl determină să scrie muzică ușoară și de salon.

Se reîntoarce în țară și, în 1877, este numit profesor de pian la Conservatorul de muzică din Iași, post pe care îl ocupă până la sfârșitul vieții.

Aici înființează și conduce „Octetul român”. Printre elevii săi se numără și Paul Ciuntu (1866 – 1918), pianist, compozitor și șef de orchestră, director al Conservatorului din București.Între anii 1880 – 1886 Gheorghe Scheletti a fost profesor de muzică la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași.

De asemenea, a avut o activitate publicistică notabilă, semnând numeroase note și articole polemice (printre care și cele cu Gavriil Muzicescu) în revista Arta din Iași.

Deși nu a fost înscris în societatea Junimea, a participat la activitatea acesteia.

A decedat la Iași în 1887 și a fost înmormântat în cavoul familial din Cimitirul Eternitatea din Iași, cavou aflat pe lista monumentelor istorice din județul Iași.

1895: A fost inaugurat podul de  la Cernavodă, prilej cu care au avut loc mari festivităţi la care a participat şi  Regele Carol I.

Initial, acesta a fost numit Podul Regele Carol I si redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, în onoarea  lui Anghel Saligny proiectantul și executantul acestei capodopere de inginerie.

Podul  a fost construit între 1890 și 1895 pentru a asigura legătura feroviară între București și Constanța, cu Dobrogea recent integrata in Statul Român, în urma Păcii de la Berlin din 1878.

Proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny, acesta era la acea vreme cel mai lung pod  din Europa continentală și al treilea pod din lume (4.088 m).

Legătura feroviară dintre Fetești și Cernavodă are o lungime de 21 km. și cuprinde podurile peste Brațul Borcea și peste Dunăre. Începerea lucrărilor de execuție a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezența regelui Carol I.

Colectivul de proiectare și de execuție a fost condus de ing, Anghel Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă.

Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri și alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri si se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai inalte catarge.

Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct, cu 11 deschideri a 50 metri.

În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai construit un viaduct de 34 deschideri a 42 metri.Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume.

Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală.

Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur.

Citiţi detalii interesante aici

 VIDEO:

1898: A fost întocmită prima hartă geologică a României la scara 1/200.000; lucrarea a fost condusă de paleontologul Grigore Ştefănescu (1836-1911).

1906: Infiinţarea „Federaţiei Societăţilor de Gimnastică din România” (F.S.G.R.), în urma Congresului Societăţilor de Gimnastică care a avut loc la Bucureşti, între 11-12 sep. 1906, considerată data de naştere a “Federaţiei Române de Gimnastică”.

FRG, Federatia Romana de Gimnastica

De fapt, Federația fusese constituită, în mod provizoriu, încă din 8 noiembrie 1905, la 14 septembrie 1906, cu prilejul Congresului venind oficializarea.

La înfiinţare, F.S.G.R. reunea 18 societăţi de gimnastică, la care ulterior s-au mai adăugat şi altele.

Iniţiatorul şi animatorul Federaţiei a fost profesorul D. Ionescu, care a reuşit să atragă în Comitetul de conducere o serie de personalităţi ale vremii, dintre care: generalul Petre Năsturel (preşedinte), ministrul învăţământului Spiru C. Haret (vice-preşedinte) şi lt. col. Th. Petrescu (vice-preşedinte)

1906: S-a născut la Meriș, Mehedinți,poetul și economistul Emil Vora, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1946; d.19 martie 1979, București.

Emil Vora - biografia lui Emil Vora referate

A studiat la Școala Superioară de Comerț din Turnu Severin. În anul 1929 s-a stabilit în București.

A lucrat ca funcționar la Ministerul de Finanțe și în anul 1934 a absolvit Academia de Înalte Studii din București.

A colaborat la revistele Convorbiri literareCurentul literarLuceafărulProvincia (severineană), RamuriRevista Fundațiilor RegaleUniversul literar, etc.

A publicat volume de versuri: Floare amarăFântânile tăceriiCartea plecărilorÎnalte vânturi (1943, Premiul Academiei Române-1945), Poarta destinuluiNestinsa uimireMarea curgere.

1908 : S-a născut la Aninoasa, Gorj, scriitorul, editorul și traducătorul Elie Dulcu, d.3 martie 1994 Focșani A fost atras încă din tinerețe de filosofia, istoria și învățăturile străvechi indiene.

1908-1994 Elie Dulcu

A urmat cursurile Universității din Cluj, facultatea de limba engleză, învățând de asemenea, franceza italiana și mai târziu sanscrită.

Atracția spre metafizică și învățăturile esoterice, l-au determinat ca, împreună cu fratele său George, asistent la Universitatea din Cluj, să fondeze Editura RAM Aninoasa – Gorj, a cărei activitate editorială a fost axată în special pe traducerea ṣi publicarea unor lucrări cu caracter esoteric și de filosofie, istorie și învățături străvechi indiene.

Editura a fost în perioada anilor ’30–’40 un precursor în acest domeniu. După încheierea războiului și închiderea editurii, destinul lui Elie Dulcu a urmat alte căi. Anul 1952 îl găsește la Târgu-Jiu ca profesor de muzică la Școala Normală.

Aici, la puțin timp după ce se căsătorește cu profesoara Alice Dulcu, este ridicat în miez de noapte de acasă de organele Securității și primește, ca majoritatea elitei intelectuale române, o condamnare administrativă de 5 ani, executată în sinistrele închisori și colonii de muncă comuniste: Poarta Alba (Canal), Onești, Slănic (minele de sare). În ultima perioada a “pedepsei” a fost deportat în Bărăgan, dormind într-un bordei săpat în pământ într-un sat inexistent, trasat doar pe hârtiile organelor de represiune.

Perioada de detenție i-a adus, în afara experienței căpătate în condiții extreme de viață, și o lungă suferință fizică care îl va însoți până în ultimele clipe ale vieții. După perioada de detenție și de domiciliu obligatoriu se stabilește la Focșani, locul de origine al soției, unde va locui până la sfîrșitul vieții. La Focșani, după relativa celebritate dobândită în perioada interbelică, ajunge să desfășoare munci ca magaziner și statistician la „fier vechi”, profesor de vioară la Școala de muzică, pensionându-se timpuriu, în 1968, în urma bolilor căpătate în locurile pe unde a fost reținut câțiva ani fără vreo vină. Se stinge din viață pe 3 martie 1994 discret, așa cum a trăit o viață întreagă.

1910: S-a născut la Sankt Petersburg, antropologul român de origine rusă Olga Necrasov, membră din 1990 a Academiei Române; d.3 octombrie 2000, Iași.

1910-2000 Olga Necrasov

A fost eleva lui Ioan Gh. Botez și a antropologului german Egon Freiherr von Eickstedt. Din 1938 a ținut cursuri libere de antropologie la Facultatea de Științe Naturale din Iași, continuând la Școala de antropologie și paleontologie a prof. Botez, deschisă în special cercetărilor morfologice.

A fost fost director al Centrul de Cercetări Antropologice, membru asociat al Societății de Antropologie din Paris, membru de onoare al Institutului Regal de Antropologie al Marii Britanii și Irlandei, membru fondator al Asociației Internaționale de Biologie Umană, membru efectiv al Centrului Internațional de Studii Sarde, membru corespondent al Societății de Antropologie din Viena.

A fost titulara Premiului „Paul Broca”, Paris, 1980. Studiile sale paleoantropologice și antropologice au avut ca obiect toate populațiile străvechi din aria de formare a poporului român, din epoca străveche și până în epoca contemporană.

1916 : A avut loc în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial, bătălia de la Oltina. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în Bătălia de pe aliniamentul Rasova–Cobadin–Tuzla.

A fost o acțiune militară de nivel tactic, care s-a desfășurat în perioada 1/14 septembrie 1916–2/15 septembrie 1916, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 9 Infanterie română și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 1 Infanterie bulgară și Brigada germană „Bode”.

1920: România a ratificat Tratatul de la Versailles (Franţa), încheiat între Puterile Aliate şi Germania, document ce punea capăt, din punct de vedere diplomatic, primei conflagraţii mondiale: 28.VII.1914-11.XI.1918.

Tratatul a fost semnat la 28.VI.1919.

1923: Semnarea Convenției Militare Tripartite a Micii Înțelegeri.

Mica Înțelegere, numită și Mica Antantă, a fost o alianță formată între 1920–1921 de Cehoslovacia, România și Regatul Sârbo-Croato-Sloven (Iugoslavia, din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar și de tendințele restauratoare ale Habsburgilor. Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920, preliminar), România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921), România și Iugoslavia (7 iunie 1921) și Cehoslovacia și Iugoslavia (31 august 1922). Convenția militară în trei anula documentele bilaterale, preluând, însă, cu unele modificări, prevederile acestora. Astfel, alianța opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie și 14 divizii escadrile aviație.

1923 : S-a născut la Cernăuți luptătorul anticomunist,economist și profesor universitar, Raul Volcinschi; d.9 ianuarie 2011, la Cluj-Napoca.

1923-2005 Raul Volcinschi

Făcea parte dintr-o ilustră familie bucovineană, atestată documentar încă de la 1600, cu înrudiri în marile familii boierești, care au marcat istoria Moldovei. Tatăl său fusese consul al României la Lwov. A avut două licențe și un doctorat și a fost cel mai tânăr lector universitar din țară, la 26 de ani, șef de catedră la Universitatea „Victor Babeș” din Cluj.

 În 1956, când izbucnise Mișcarea anticomunistă din Ungaria, era asistent universtar – a organizat revolta studențească din Cluj. Participanții au luat legătura cu luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului, gruparea Ion Gavrilă Ogoranu, care urmau să le furnizeze arme automate, cu ajutorul cărora plănuiau să atace închisorile din Gherla și din Aiud și să elibereze și înarmeze, cu armele gardienilor, pe deținuții politici din cele două orașe.

Totodată, intenționau să îi elibereze în Transilvania pe prizonierii din Ungaria aflați în trenurile cu care urmau să fie deportați în URSS. În urma unei trădări, Securitatea le-a aflat planurile, iar conspiratorii au fost arestați. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, dar a evadat în forță de la Securitatea din Cluj. Prins, torturat, a fost trimis în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Jilava, unde a fost coleg de celulă cu Constantin Noica.

Deținuții politici au fost grațiați în 1964, continuând să fie supravegheat de Securitate. În domiciliu obligatoriu la Craiova, a reușit să formeze un grup care a plănuit un atentat împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Din grup mai făceau parte fostul primar al Clujului din perioada 1944–1948, Tudor Bugnariu, fostul decan al Facultății de Drept, Simion Pop, și fostul profesor de Drept, Mircea Stoica și trei tineri muncitori – Viorel Rovențu, Petre Năstase și Nicolae Stanciu.

Tinerii au spart un post de miliție, au furat armamentul pentru a-l folosi la lichidarea lui Ceaușescu în timpul unei vizite de lucru în satul Goștinu (Olt). Și acest complot a fost descoperit de Securitate. Deși au fost torturați, cei trei tineri nu au dezvăluit numele complicilor. În anii ’80, a fondat AFDPR, a fost consilier al ministrului țărănist de Interne, Gavril Dejeu

1924:  S-a născut la Bârzava, Arad, dirijorul român Iosif Conta; (d. 8 noiembrie 2006, București).

Imagini pentru dirijorul Iosif Conta photos

 A studiat Conservatorul la Arad, Cluj, București și Londra. În 1952 a devenit redactor la Contemporanul (pe când era încă student la Conservatorul bucureștean), apoi dirijor și director adjunct al Radiodifuziunii (din 1954), profesor în cadrul Universității Naționale de Muzică.

În 1964 a dirijat prima audiție în țară a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române.

Numele său este legat de cel al Orchestrei Naționale Radio împreună cu care a efectuat numeroase turnee în străinătate. A fost și dirijor al Orchestrei din Izmir, Turcia.

A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne în 1965.

În anul 2002, preşedintele României i-a conferit înaltul Ordin Steaua României în grad de Cavaler.

1924: A apărut  primul număr al „Gazetei Sporturilor”. La momentul apariţiei, era prima publicaţie de sport care circula în spaţiul românesc şi a treia din Europa, după “La Gazzetta dello Sport” (Italia) şi “Nemzeti Sport” (Ungaria).

Primul număr al „Gazetei Sporturilor” (14 septembrie 1924) – Revista  Culturală Leviathan

1926: La Reşiţa, se producea locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima de acest fel construită în România în perioada interbelică.

Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nicio locomotivă.

Între anii 1926-1960 în România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă.

În anul 1960 producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice.

Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980.

În perioada 1980-1998 locomotivele cu abur au fost casate în proporţie de 98%.

1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), la altitudinea de 2.291 de metri, este de forma unei cruci latine, cu o înălțime de 39,3 metri, fiind un monument dedicat memoriei eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial.

Imagini pentru „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman photos

A fost construită între anii 1926–1928, din inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand și poate fi văzută de la o distanță mare și a fost desemnată de către Guinness World Records ca cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

1928: S-a născut Puiu Manu (nume de familie: Vasile Baciu), grafician, unul dintre cei mai prolifici autori de benzi desenate din Europa.

Maeștri ai benzii desenate românești: PUIU MANU

A debutat  în 1957, în revista Cravata Roșie, cu prima sa bandă desenată, Comoara lui Montezuma, după un scenariu de Mircea Sântimbreanu.

Prima sa bandă desenată comică, O întâmplare cu o minge, apare în 1958, în Arici Pogonici.

De-a lungul timpului, Puiu Manu a publicat în revista Arici Pogonici câteva benzi desenate într-un stil comic: Nic și Pic la săniușSpitalul păpușilorLa noi în colectivăDe ce plouă?De ce tună? De ce fulgeră?Apa, Puterea apei, etc.

1930: S-a născut actorul român Mihai (Mişu) Fotino. Copilăria și adolescența le-a trăit la Brașov, unde tatăl lui era actor și cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. 

A debutat la vârsta de 6 ani, în anul 1936 în piesa de teatru “Coloniale”.

A jucat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București din 1956, remarcându-se în numeroase comedii.

A deținut o bogată experiență în teatru, emisiuni televizate și în cinematografie, desfășurându-și activitatea timp de 60 de ani.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice.

A decedat la 13 ianuarie 2014, la București .

1931: S-a născut la Galați, criticul și istoricul de film, realizator de emisiuni de televiziune  Tudor Caranfil; d.23 martie 2019, București.

1931-2019 Tudor Caranfil

A terminat Facultatea de Filosofie în 1957, și ulterior a practicat jurnalismul la ziarul Informația Bucureștiului. Din anii ’60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 a inițiat Seara prietenilor filmului, prima formă a Cinematecii Române.

 A fost invitat permanent al Festivalului de la Cannes, al Festivalului de la Berlin și a fost membru în juriul FIPRESCI.

A participat la multe alte festivaluri cinematografice internaționale, la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco și la principalele festivaluri românești de film.

A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN), 1988 pentru volumul În căutarea filmului pierdut. Dintre scrierile sale: 7 capodopere ale filmului mutRomanul unui film: „Cetățeanul Kane”Vîrstele peliculei (vol. 1-4), Dicționar de filme româneștiDicționar universal de filmeIstoria cinematografiei în capodopere: De la „Cântărețul de jazz” la „Luminile orașului” (1927-1931).

1936: S-a născut în orasul Brad, jud.Hunedoara, actriţa Ileana Stana Ionescu.După mamă are origini italiene, tatăl a murit în al doilea război mondial când avea șase ani.

Ileana Stana Ionescu

A trăit de la vârsta de cinci ani, cu familia, în Drobeta Turnu Severin, unde au urmat școala primară și liceul.

După absolvirea liceului teoretic, a debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Molière.

În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. 

Din anul 1965 a lucrat la Teatrul Național din București, precum și la televiziune.

Din anul 2002 este societar de onoare al Teatrului Național din București.

A fost aleasă deputat de București în legislatura 2000-2004, ca reprezentantă a minorității italienilor din România (actrița fiind italiancă după mamă). 

1938: S-a născut la București pictorul Horia Bernea, director al Muzeului Ţăranului Român (1990-2000); (d.4 decembrie 2000, la Paris). 

A fost fiul cunoscutului sociolog și etnolog Ernest Bernea (1905-1990).

Între anii 1957 și 1959 Horia Bernea a urmat cursurile Facultății de Matematică și Fizică a Universității București, între anii 1959 și 1965 – Școala Tehnică de Arhitectură și între anii 1962-1965 Institutul Pedagogic (secția Desen).

A debutat public ca pictor în anul 1965 la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici.

A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului „Prolog”, a lucrat în taberele de creație de la Văratec și Tescani, apoi la Paris și în sudul Franței, în Provence.

 A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice și al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii.

1940: Prin Înalt Decret regal, România a fost proclamata stat national-legionar; generalul Ion Antonescu a devenit conducator al statului, iar Horia Sima, căpitanul Legiunii, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. 

Rebeliunea legionară. Trei zile de lupte sângeroase între Armată, fidelă  lui Ion Antonescu, şi Mişcarea Legionară | DefenseRomania.ro

Foto: Gen. Ion Antonescu şi Horia Sima, comandantul Legiunii.

A fost interzisă orice activitate politică în afară de cea a Mişcării legionare şi a grupului etnic german.

Mișcarea Legionară a înființat instituții proprii care funcționau în paralel cu cele oficiale; România a aderat la Pactul Tripartit; către finalul conviețuirii, au avut loc Masacrul de la Jilava și Rebeliunea legionară, în urma căreia legionarii au fost înlăturați de la guvernare.

La 14 februarie 1941 “statul naţional-legionar” a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu. 

1940: S-a născut ierarhul Damaschin Coravul (prenumele la botez: Dimitrie), episcop al Sloboziei şi Călăraşilor între anii 2000 şi 2009, autor a numeroase cărţi şi studii pe teme teologice; profesor de teologie – decan al Facultăţii de Teologie din Craiova în perioada 1992-2000; (m. 2009).

1945: A murit Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite.

A fost ambasador al României în Mexic (1934-1936), primul trimis român într-o ţară latino-americană; (n. 1875).

1947: S-a născut la Jugureni, în jud. Dâmbovița, renumita cântareaţă de muzică uşoară, Dida Drăgan.

Imagini pentru dida drăgan photos

A  debutat la Concursul de interpretare București 71, obținând premiul I, cu piesa „Vechiul pian”, de Vasile V Vasilache, însă  adevăratul debut, după cum mărturisește, l-a făcut în Germania!

Venise în țară un mare compozitor, Manfred Nichthke, care ascultă o casetă cu ea şi surprins, impresionat,  îi trimite din Germania o piesă (o polcă!) semnată Ghert Welkhich,  pe care Petre Magdin o transformă în blues.

După trei ani de așteptări urca pe marea scenă de la Halle, în RDG, alături de cele mai mari vedete din Est: Alla Pugaciova, Joseph Laufer, Frank Schobel, Karel Gott.

Cântă piesa „Să nu-mi spui c-a trecut” (cu care a câștigat numeroase concursuri și-a strâns 20 de medalii de aur) și-i cucerește definitiv pe nemți.

După o vreme ajunge să facă naveta România-Germania, cântând la cel mai mare teatru „Friedrichstate Palace” alături de Veronica Fischer și teribila Nina Hagen.

În țară, în anul 1973, obține locul I la secțiunea Interpretare a Festivalului de la Mamaia.

Un an mai târziu, la Dresda, obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.

Efectuează turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia, unde, la Tokyo, este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.

În 1993, a participat la preselecția Eurovision alături de trupa Compact, cu piesa „Nu pleca”, compusă de Adrian Ordean.

Într-o vreme, Dida Drăgan a locuit în Elveția, unde a cântat și a colaborat la emisiuni tv, însă a revenit mereu în țară, atunci când a fost invitată să cânte sau să înregistreze noi piese.

1948: A murit la Bucureşti, Constantin I. Angelescu,  om politic liberal, fost membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este angeB.jpg

S-a născut la Craiova în data de 12 iunie 1869 şi a fost un renumit medic chirurg cu studii la Paris, profesor universitar, politician, membru de onoare al Academiei Române, figură de marcă a ştiinţei, a vieţii academice şi publice româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Ca om politic, Doctorul Angelescu a fost deputat, senator, ministru al Lucrărilor publice (1914-1916), ministru al Instrucţiunii publice în două mandate (1922-1928, 1933-1937), prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă (30 decembrie 1933-3 ianuarie 1934).

Este de subliniat faptul că dr. Angelescu a îndeplinit, primul, funcţia de ministru plenipotenţiar al României la Washington (din ianuarie 1918) şi a promovat, din această poziţie, cauza României şi a proiectului ei naţional peste Ocean.

Cea mai importantă contribuţie, ca om politic, Constantin I. Angelescu a avut-o în calitate de ministru al Instrucţiunii publice.

Din această poziţie, a desfăşurat o operă de modernizare a învăţământului românesc şi aliniere a acestuia la standardele europene, iniţiind o serie de reforme, promovând, la nivel constituţional (Constituţia din 1923), principii fundamentale precum: libertatea învăţământului, obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar etc, fiind şi cel care a instituit examenul de bacalaureat.

Ca ministru al Instrucţiunii publice, s-a dovedit un demn continuator al lui Spiru Haret, fondatorul învăţământului românesc modern (de care, de altfel, era legat şi prin relaţii de rudenie). 
A avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele.

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1934.

În perioada 1923-1947, a ocupat funcţia de preşedinte al Ateneului Român, iar între 1941 şi 1947, pe cea de preşedinte al Ligii Culturale.

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este, prin lege, „continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România” (art. 3, alin. 3 din Legea nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România). 

1949: Prin Decretul Prezidiului MAN nr. 371/14 septembrie 1949 s-au înființat, după modelul academiilor militare sovietice, Academia Militară (de comandă și stat major), Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate.

1975: S-a născut la Vaslui, regizorul și scenaristul român Corneliu Porumboiu .

1975 Corneliu Porumboiu

A urmat cursurile Facultății de Management în cadrul Academiei de Studii Economice București (1994–1998), apoi cursurile de Regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie București (1999–2003). Cu scurtmetrajul de licență Călătorie la oraș, a primit premiul II la secțiunea Cinefondation în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes. 

În 2004 a înființat, împreună cu Marcela Ursu, casa de producție 42 KM FILM. A scris scenariul și a regizat: Pe aripile vinuluiCălătorie la orașVisul lui LiviuA fost sau n-a fost? (2005, Premiul Camera d’Or la Quinzaine des Realisateurs la Cannes; trofeul Transilvania la TIFF 2006; Premiul Gopo pentru cea mai bună regie 2007), Polițist, adjectiv (2009, Premiul FIPRESCI și Premiul Juriului, pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes 2009), Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013, premiera la Festivalul de Film de la Locarno), Al doilea joc (2014, documentar sportiv, prezentat în Berlinale Forum, câștigător la secțiunea Cel mai bun lungmetraj românesc la TIFF), Comoara (2015, Premiul Cel mai bun lungmetraj Romanesc la TIFF, A Certain Talent pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes, premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film și premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul Cairo International Film Festival), Fotbal infinit (2018, Premiul pentru Cel mai bun documentar în cadrul Festivalului de Film din Ierusalim), La Gomera (Premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul festivalului de la Sevilia).

1984: A încetat din viață, poetul Paul Sterian,gânditor creștin, doctor în drept public la București și doctor în drept și stiințe economice la Paris; ( n. 1 mai 1904, București).

paul-sterian

A fost colaborator ocazional al Gîndirii, al Convorbirilor literare şi al Curentului şi redactor, din 1929 al ziarului Cuvîntul condus de Nae Ionescu. S-a numărat (în 1931) printre semnatarii manifestului avangardist Poezia agresivă sau poemul reportaj, în revista Unu ). Participă la întemeierea grupării Criterion, în cadrul căreia ţine mai multe conferinţe (Acţiune şi contemplaţiePoezia română actuală (1932). A activat la campaniile sociologice ale marelui sociolog român prof. Dimitrie Gusti, fiind, împreună cu N. Argintescu-Amza, regizor al filmului Drăguş (1929).

Ca economist, conduce publicaţia Index, colaborează la ziarele Prezentul şi Voinţa, este referent la Oficiul de Studii al Ministerului de Finanţe, administrator al pavilionului românesc de la Expoziţia Universală de la Paris din 1937. A fost consilier economic şi şef al legaţiei române din Washington (1938), în timpul războiului îndeplinind atribuţii în ministerele Economiei Naţionale, de Finanţe şi de Externe, până la funcţia de secretar general.

În 1942, îi apare un nou volum de versuri, Mînăstiri bucureştene, ilustrat cu 60 de heliogravuri proprii, iar în 1944 i se editează volumul Războiul nevăzut. Vieaţa de îndumnezeire a sfîntului părintelui nostru Paisie cel Mare.

După război, îl găsim director al întreprinderii „Textila Română” până la naţionalizare, ulterior ca zilier, contabil, inspector de credite, vânzător la „Aprozar”, şef al relaţiilor externe la Uniunea Compozitorilor, statistician la Institutul de Geriatrie. La sfârşitul anilor ’50, a fost arestat şi închis la Aiud. Motivul arestării se pare că a fost legătura sa cu cercul Rugului Aprins.

În urma amnistierii de la începutul anilor ’60, publică sporadic cronici, eseuri, comentarii, articole în SteauaViaţa româneascăLuceafărul ş.a.

A fost căsătorit o vreme cu pictoriţa Margareta Sterian, ulterior cu actriţa Sanda (Alexandrina) Dorobanţu, căreia îi dedică volumul de versuri Arta iubirii, inedit, aflat în arhiva SCŞ AdSumus.

1993: A murit în București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran, scriitorul şi jurnalistul Geo Bogza, membru al Academiei Române din 2 iulie 1955, creator al unei formule unice de reportaj, reportajul poematic, ilustrat de volumul “Cartea Oltului”.
 

Geo Bogza, scriitor român

Geo Bogza s-a născut pe 6 februarie 1908, în localitatea Blejoi din jud.Prahova.

A editat revista „Urmuz” în 1928 şi a colaborat la publicaţii ale epocii precum „Bilete de papagal” sau „unu”.

Debut editorial cu Jurnal de sex (1929), urmat de Poemul invectiva (1933). Pentru acesta din urma, scriitorul  a fost condamnat si inchis de doua ori la închisoarea Vacareşti (1934 si 1937, ultima data „la plângerea Acad. Romane”).

In 1937 pleacă în Spania aflată în plin război civil, de unde trimite pentru publicaţia Lumea româneasca ciclul de reportaje-confesiune Tragedia poporului basc.

În 1945, scriitorul se alătură regimului comunist. În 1955 devine membru al Academiei Române şi membru în Consiliul Naţional pentru Apărarea Păcii, iar în 1971 este decorat cu titlul de „Erou al Muncii Socialiste”.

Şi, pe cât de reuşită a fost opera sa de tinereţe, poemele, jurnalele şi reportajele care au scandalizat literatura interbelică, pe atât de dezamăgitoare a fost catalogată opera de maturitate, „Cartea Oltului“, devenită literatură obligatorie în şcoli, sau „Meridiane sovietice“.  

În anul 1966, începea colaborarea săptămînală la revista,„Contemporanul”.

În anul 1978 a fost distins cu „Marele Premiu” al „Uniunii Scriitorilor”.

„Din păcate, personalitatea şi opera sa avangardistă sunt grevate de versurile dedicate Elenei (Ceauşescu), întoarcerea către regimul comunist sau, după Revoluţie – Bogza a murit în 1993, faptul că a «pozat» în dizident“, spunea profesorul ploieştean Dan Gulea.

2002: A murit arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950), cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme.

Imagini pentru Sofian Boghiu,

In timpul regimului comunist, a fost deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (n. 1912, Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova). 

2006: A murit  la Bucureşti, politicianul  nomenclaturist  de oetnie  evreiasca, Silviu Brucan (Saul Bruckner), ideolog comunist, comentator politic, autor al mai multor volume de politologie şi publicistică; (n. 18 ianuarie 1916, Bucureşti).

Imagini pentru Silviu Brucan

A fost ambasador în SUA  în 1955 și la ONU între 1959 – 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966.

A făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat.

Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.

A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat.

În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de „Oracolul din Dămăroaia”.

Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.

În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați rapid.

2008: A murit la Viena, în Austria unde se afla la tratament, marele actor român Ștefan Iordache (n. 3 februarie 1941, Calafat, România).

Actorul şi-a început cariera în cinematografie în 1963 şi a jucat în aproape 30 de filme.

Unul dintre cele mai memorabile roluri ale acestuia este cel al lui Victor Petrini, din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), după romanul omonim al lui Marin Preda. 

Imagini pentru photos Stefan Iordache

Printre primele filme în care a jucat a fost „Dimineţile unu băiat cuminte”(1966), în regia lui Andrei Blaier.  Au urmat „Bietul Ioanide” de Dan Piţa, în 1980, „De ce trag clopotele, Mitică?” de Lucian Pintilie (1981). 

A fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune si a  slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore.

A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran. 

 2015: A murit la București, scriitorul Corneliu Vadim Tudor, publicist, politician, fondator al Partidului România Mare (1991), senator din 1992 până în 2008 si europarlamentar (2009-2014); (n. 28 noiembrie 1949, București).

Apogeul carierei sale politice l-a atins în anul 2000, când s-a plasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale.

A fost învins în al doilea tur de Ion Iliescu. 

Imagini pentru photos Corneliu Vadim Tudor

A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu si era cunoscut prin izbucnirile sale temperamentale cu caracter insultator, combinate cu retorica sa de politică dură și atacuri la persoană (atât în publicații, cât și în aparițiile sale pe scena publică). 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Inălțarea Sfintei Cruci

Inăltarea Sfintei Cruci este praznuită pe 14 septembrie. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

 – Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

– Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce  a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci.

Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta.

Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.

Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.

Bibliografie (surse): 

  • Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  • https://bunicutavirtuala.com.
  • Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  • e.maramures.ro ;
  • Wikipedia.ro.;
  • http://enciclopediaromaniei.ro.
  • mediafax.ro ;
  • Enciclopedia Romaniei.ro ;
  •  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  •  Istoria md.;
  • istoriculzilei.blogspot.ro;
  • https://culturainiasi.ro ;
  • CreștinOrtodox;
  • Cinemagia.ro.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/14/133013/

14/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

S-au împlinit 162 de ani de la nașterea profesorului bucovinean Constantin Mandicevschi,autorul renumitului cântec “Cântă cucu-n Bucovina”

  

 

Constantin Mandicevschi - autorul renumitului cântec românesc „Cântă cucu-n  Bucovina”.
 

Constantin Mandicevschi – 162 de ani de la naştere

 

Constantin Mandicevschi, s-a născut la 24 mai 1859 în satul Băhrineşti, raionul Hliboca   în Bucovina ocupată de Imperiul Austro-Ungar. Era fiul parohului bisericii din această localitate, Vasile Mandicevschi și al soției sale, Veronica Popovici.

El este autorul versurilor sfâșietorului cântec al românilor înstrăinați, “Cântă cucu-n Bucovina”.

A fost  profesor de istorie şi directorul liceului din Suceava, inspector școlar, directorul Bibliotecii Universității din Cernăuți, scrie Vladimir Acatrini – colaborator al Bibliotecii ştiinţifice a Universităţii naţionale Iuri Fedkovici din Cernăuţi, în http://nordulbucovinei.blogspot.ro și Agenţia BucPress https://www.bucpress.eu.

  

A absolvit școala veche moldovenească din Cernăuți, iar în anul 1869, a început cursul la obergymnasium din Cernăuți, susținând în vara anului 1877 bacalaureatul. Frecventează apoi Universitățile din Cernăuți și Viena, susținând în 1884 examenul de capacitate la istorie, geografie, limba şi literatura germană. Constantin și-a început activitatea pedagogică între anii 1884 – 1893, ca profesor la Gimnaziul Superior Ortodox din Suceava, unde a predat cursul de istorie şi limba germană. În această perioadă face cunoştinţă cu poetul Mihai Eminescu, care în anul 1885 s-a aflat de Crăciun la Suceava.

 

Potrivit cunoscutului savant, pedagog şi rector al Universităţii din Cernăuţi, Ion Nistor, Constantin Mandicevschi este „Primul român, care datorită talentului de conducător, a ridicat şcoala sa la nivelul celor mai bune şcoli din ţară… Datorită unei munci enorme şcoala posedă o bază tehnico-materială bună, profesorii sunt excelenţi, iar elevii din familiile sărace primesc burse… Ori vara, ori iarna, directorul, de la 7 dimineaţa este pe picioare…”.

Aceste cuvinte au fost rostite la Conferinţa directorilor bucovineni, care a avut loc între 13-14 februarie 1913, la Cernăuți.

 

Cântecul “Cântă cucu-n Bucovina”, care este mai mult decât o doină, e o pagină de istorie a destinului românesc, a fost scris de Constantin Mandicevschi în anul 1904, la îndemnul lui Spiru Haret şi a lui Nicolae Iorga.

  Stihurile originale ale lui C. Mandicevschi au fost transpuse pe melodia unui cântec de jale bucovinean, acest cărturar român patriot fiind unul dintre organizatorii festivităţilor de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare la Putna din 1904.

Cântecul a prins şi a fost preluat de românii din satele din zonă , iar după a doua pierdere a Bucovinei, fiecare rapsod popular care l-a cântat a adăugat versuri, l-a modificat.

Cântecul a fost interpretat ani în şir de rapsodul popular Vasile Mucea, care l-a descoperit în satul Corceşti, raionul Storojineţ, în nordul Bucovionei, în 1943.

Originea sa era deja pierdută, la data când l-a cules Vasile Mucea, un muzicant din popor care l-a interpretat cu strălucire.

 Mandicevschi, autorul versurilor cântecului a murit la 14 decembrie 1933, în orașul Cernăuți, în  anul în care se năștea Mucea, ca și cum doina asta se încăpățâna să se agațe și de un suflet de muritor pentru a supraviețui.

Rapsodul popular Vasile Mucea a redescoperit cântecul în  satul Corceşti din regiunea Storojineţului înstrăinat împreună cu Nordul Bucovinei la Ucraina, unde avea rude la care putea ajunge în anii ’70 numai cu permis de la Securitate.

 

clement.media - Festivalul de folclor “Vasile Mucea”, Bilca, ediţia I

VASILE MUCEA (1933 – 2011)

 

 

 

Nu este mult de când Mucea s-a dus la cei drepţi, dar noi vom asculta mereu cu emoţie  melodiile simple și curate interpretate de el.

 

”Cântă cucu-n Bucovina” este mai mult decât o doină, este o pagină a destinului românesc care evocă un episod din istoria poporului nostru.

Este un cântec – manifest, un strigăt care mobilizează toate sufletele de români. 

El a fost înregistrat de Grigore Leşe de-abia în anul 1996, dar ambele sale versiuni ne arată că spiritul românismului nu a pierit ! 

  

 

Acum, după ce a ne-a fost redat, acest cântec nepereche trăieşte în sufletele tuturor și va trăi și după revenirea nordului Bucovinei la țara mamă, ca o mărturie a dragostei frățești care leagă toți românii.

 

31/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: