CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Titus Corlățean l-a învins pe Klaus Iohannis la Curtea Constituțională, în problema serbării Trianonului de către români!

Argumentele cu care  l-a învins Titus Corlățean pe Klaus iohannis, la Curtea Constituțională, în problema serbării Trianonului de către români 

 

“Postez mai jos argumentele juridice (Amicus curiae) pe care le-am transmis Curții Constituționale în cadrul procedurii de examinare a contestației depuse de președintele Klaus Werner Iohannis împotriva Legii de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon, adoptată pe data de 13 mai 2020, cu o largă majoritate, de Parlamentul României.
Reamintesc faptul că, la data de 15 iulie 2020, Curtea Constituțională a respins contestația președintelui Klaus Werner Iohannis și a declarat constituțională Legea de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon”, scrie senatorul Titus Corlățean, Vicepreședinte al Senatului României pe FB, preluat de Romanian Global News.

AMICUS CURIAE

referitor la obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Președintele României privind dispozițiile Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon
Ca inițiator al propunerii legislative pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, care a fost adoptată de membrii Parlamentului României cu o largă majoritate, ceea ce arată unitatea de voință politică a reprezentanților națiunii române pentru marcarea solemnă a acestei zile ca zi a Tratatului de la Trianon, vă prezint câteva observații pe marginea criticilor de neconstituționalitate aduse de Președintele României legii respective, critici pe care le consider total neavenite și în dezacord cu poziția și rolul Președintelui în arhitectura constituțională a statului român, precum și cu spiritul tradițiilor democratice ale poporului român, ridicate la rang de normă constituțională în art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.

Am arătat în Expunerea de motive a propunerii legislative că ”Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci și confirmarea drepturilor politice și civile ale românilor, care constituiau populația majoritară în acest teritoriu”. În aceeași expunere, am precizat că ”Tratatul de la Trianon constituie un document politic și juridic de o importanță deosebită pentru națiunea română și un element esențial al realității geopolitice actuale la nivel european”. Cele două texte citate conturează întreaga filozofie a inițiativei legislative, însușită, așa cum am precizat, de larga majoritate a spectrului politic din Parlamentul României.

Actul normativ dedus controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională nu este singular. El face parte dintr-un grup numeros de legi votate de Parlament și promulgate de Președintele României, prin care sunt marcate la nivel național, între altele, evenimente istorice, valori ale identității și spiritualității naționale, ca și cele ale minorităților naționale, și al căror conținut normativ este foarte asemănător.

Pentru a exemplifica această afirmație și a înlătura orice suspiciune de subiectivitate, solicit judecătorilor constituționali să compare conținutul art.2 alin.(1) și alin.(2), precum și art.3 alin.(2) din Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, cu art.2 din Legea nr.279/2015 pentru instituirea Zilei Limbii maghiare, promulgată de Președintele Klaus Werner Iohannis prin Decretul nr.833/2015.

Plenul Curții Constituționale va constata că textele normative sunt practic identice!
Tocmai de aceea, mi se pare cu atât mai distonantă critica de neconstituționalitate adusă de Președintele României legii care face obiectul Dosarului nr.678A/2020, în timp ce o lege cu conținut normativ, practic similar, este promulgată și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Criticile formulate de Președintele României sunt structurate pe câteva paliere:

  • legea are ”caracter pur enunțiativ”, fără ca obiectul de reglementare al acesteia să fie determinat în mod clar; datorită caracterului declarativ al dispozițiilor legale criticate, legea este lipsită de efecte juridice, iar sfera sa de reglementare ”este de esența unei declarații politice a Parlamentului”, sau intră în sfera de reglementare a autorităților administrației publice centrale, ceea ce ar justifica intervenția normativă printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ;

  • legea nu reglementează relații sociale generale, aceasta având caracter individual;

  • scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis delimitat, întrucât nu rezulta cu claritate care este interesul social general vizat.

Ceea ce frapeaza la aceste ”observații legislative” este efortul de imaginație al Președintelui României de a găsi și repeta, cu cuvinte și expresii schimbate, argumentele care să-i susțină criticile și să le confere o haină juridică. În realitate, criticile aduse legii pe motiv că ar conține dispoziții declarative (sau, într-o altă exprimare a semnatarului sesizării, ”pur enunțiative”) sunt reflecții de oportunitate și nu critici de neconstituționalitate.

Ca membru al Senatului României și fost membru al Guvernului, am experiența necesară pentru a face distincție între voința normativă a Parlamentului de a institui prin normă general-obligatorie, aflată în consens cu voința națională, cadrul juridic de organizare la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice pentru conștientizarea semnificației și importanței unui eveniment istoric determinat și, respectiv, o declarație politică.

Remarca Președintelui României, potrivit căreia sfera relațiilor sociale reglementată de legea criticată ar fi mai potrivită unei declarații politice a Parlamentului, decât unei legi, este o modalitate directă de limitare a funcției legislative a Parlamentului și o încălcare a dispozițiilor art.61 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Este inadmisibil ca într-un stat de drept, Președintele republicii, ca organism de vârf al puterii executive, să aprecieze că Parlamentul nu ar trebui să legifereze în anumite domenii de activitate, ci să se limiteze la exprimarea unor opinii sau declarații politice.

Curtea Constituțională, în calitate de garant al supremației Constituției are nu numai competența, ci și datoria să sancționeze acest comportamentul neconstituțional al Președintelui României și să blocheze excesul de putere al acestuia.

Dacă Curtea Constituțională nu sancționează limitarea de către Președinte, a prerogativelor puterii legislative a Parlamentului, judecătorii constituționali se pot aștepta ca Președintele României să le conteste în viitor atribuțiile ce le-au fost conferite de Constituție.
Legea supusă controlului anterior de constituționalitate nu are caracter individual, așa cum susține Președintele României, ci este un act cu aplicabilitate generală și repetabilă în succesiunea temporală.

Destinatarii principali ai legii sunt Camerele legislative, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, partide politice, organizații guvernamentale etc. Beneficiarii legii sunt promoțiile succesive de elevi și studenți, tinerii în general, cărora Parlamentul se adresează prin norme primare în virtutea funcției sale educative și ca reprezentant suprem al națiunii. Relațiile sociale reglementate prin voința normativă a Parlamentului sunt diverse și formează baza unor realități și raporturi juridice certe, în care părțile au drepturi și obligații precise.

Afirmația Președintelui, conform căreia din legea criticată ”nu rezultă cu claritate care este interesul general vizat” este o afirmație gravă și nefundamentată. Din expunerea de motive rezultă cu claritate însemnătatea fundamentală a acestei legi, care consacră și onorează o simbolistică națională fundamentală pentru națiunea română. Onorarea jertfei armatei române, prin arborarea la 4 iunie a drapelului național și depunerea de coroane de flori la cimitirele sau monumentele dedicate soldaților din Primul Razboi Mondial, de pe toată întinderea țării, reprezintă un interes social și național general, extrem de clar.

Onorarea istoriei neamului și transmiterea unui mesaj evident pentru tinerele generații reprezintă un alt interes social general avut în vedere de Parlament atunci când a dezbătut și adoptat legea criticată.
Urmând logica sesizării transmise Curții Constituționale pentru a exercita un control anterior de constituționalitate asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, ar trebui supuse aceluiași control, un număr semnificativ de legi adoptate de Parlamentul României, promulgate de Președinte, inclusiv de Președintele în funcție si intrate in vigoare, care statuează anumite zile ca fiind zile ale limbii materne ale unor minorități naționale în România.

Un exemplu la care ne-am referit deja este Legea nr.279/2015 pentru desemnarea zilei de 13 noiembrie ca Zi de sărbătoare a limbii maghiare. Prin Legea nr.130/2014, la 28 septembrie se sărbătorește Ziua limbii cehe, Legea nr.256/2010 instituie ziua de 13 decembrie ca Zi a limbii tătare, iar ziua de 8 decembrie este instituită prin Legea nr.214/2018, ca Zi a limbii macedonene.
Iată, așadar, câteva exemple de acte normative adoptate de Parlament care au, în aprecierea eronată a Președintelui României, un caracter enunțiativ, deși reglementează raporturi și interese sociale generale sau specifice unor categorii mai restrânse de cetățeni, așa cum este cazul minorităților naționale. Aceste reglementari cu caracter aparent enunțiativ, declarativ au fost realizate nu prin acte administrative sau sub forma unor declarații politice ale Parlamentului, ci prin legi adoptate de Parlament si promulgate de Președinte.

Parlamentul României a adoptat alte numeroase legi prin care și-a exprimat voința de marcare și sărbătorire fie a unor tradiții, fie a unor profesii sau personalități ale culturii naționale (Legea nr.66/2019 privind instituirea zilei de 11 martie ca Ziua națională a Meseriilor ; Legea nr.23/2017 privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua națională a pădurilor; Legea nr. 350/2018 privind instituirea zilei de 14 septembrie – Ziua națională a constructorului; Legea nr.305/2015 privind declararea zilei de 19 februarie ”Ziua Brâncuși”; Legea nr. 238/2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie ca Ziua Culturii Naționale; Legea nr.79/2019 privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei si a vinului românesc).

O altă critică de neconstituționalitate adusă legii, asupra căreia Curtea Constituțională urmează să se pronunțe, se referă la așa zisul ”obiect ambiguu al legii”, datorită căruia nu se pot determina care sunt relațiile sociale reglementate. Și mai grav, Președintele consideră că ”scopul reglementării, imprecis determinat, riscă să rămână neatins, întrucât organizarea respectivelor manifestări poate fi de natură să dea naștere unor evenimente contrare celor urmărite de legiuitor”. Este evident pentru oricine că aceste aprecieri sunt observații de oportunitate și nu critici de neconstituționalitate.

Este total nejustificată din punct de vedere juridic critica de neconstituționalitate adusă de Președintele României, dispozițiilor art.3 alin.(1) din lege, potrivit cărora obligația legală ce revine Guvernului și autorităților administrației publice centrale și locale de a arbora drapelul național în ziua de 4 iunie, contravine prevederilor art.3 al Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Argumentul pe care se bazează critica de neconstituționalitate adusă prevederilor art.3 alin.(1) din lege, este art.3 din Legea nr.75/1994, care enumeră limitativ cazurile în care se poate arbora temporar drapelul național, între acestea nefigurând și obligația impusă de Parlament autorităților și instituțiilor publice la care se face referire în art.3 alin.(1) din legea aflată sub controlul jurisdicțional al Curții Constituționale. Critica este nefondată.

Legea nr.75/1994 prevede în art.3 că drapelul național se arborează, între altele, ”cu ocazia festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter local, național și internațional, în locurile unde acestea se desfășoară”, ipoteză în care se încadrează și obligația legală prevăzută în art.3 alin.(1) din legea a cărei constituționalitate este contestată.

Menționăm în acest sens o serie de precedente legislative pe această linie, precum Legea nr. 230 din 9 decembrie 1998 pentru proclamarea „Zilei solidarității naționale împotriva dictaturii”, dar și Legea nr. 36 din 27 martie 2017 pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională, care statuează în articolul unic la alineatul 2 al primului act normativ și respectiv la articolul 2 al celei de-a doua legi menționate măsurile necesare pentru arborarea drapelului României.

În fine, este nefundamentată și critica potrivit căreia ”prin legea dedusă controlului de constituționalitate, prevederile legii nr.41/1994 referitoare la obiectul de activitate al celor două servicii publice (Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune) sunt modificate implicit, ceea ce ar atrage după sine, caracterul organic al legii, or aceasta a fost votată ca lege ordinară.

Critica formulată de Președintele României este infirmată chiar de Curtea Constituțională care a decis că ”o normă de natura legii ordinare nu devine o normă de natura legii organice doar pentru faptul că este cuprinsă într-o asemenea lege, caracterizarea sa ca fiind ordinară sau organică rezultând din obiectul reglementării” (Decizia nr.785/2014, para. 28 și 29).

Decizia Curții Constituționale menționată face referire la domeniu legii organice al legii supuse controlului (declarată organică în ansamblu, dar care are incluse și dispoziții de natură juridică ordinară), statuând faptul că anumite dispoziții din reglementarea legislativă, care sunt ordinare, pot fi modificat separat prin lege ordinară, ceea ce este cazul în speța supusă prezentului control de constituționalitate.

Menționăm o serie de precedente privind stabilirea prin lege ordinară a unor dispoziții privind obligația sau posibilitatea transmiterii de emisiuni ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune cu privire la evenimentele organizate în Zilele consacrate de o serie de legi, promulgate de Președinte: Legea care instituie Ziua Culturii Naționale – art. 3; Lege pentru instituirea Zilei limbii maghiare art. 2 alin. 3 (legile prevăd că au fost adoptate în baza art. 75 și 76 alin. 2 Constituție – lege ordinară), la fel Legea pentru instituirea Zilei limbii macedonene art. 2 alin. 3 etc.

Voi expune în încheiere, câteva argumente de ordin istoric, juridic și politic, care scot în evidență semnificațiile Tratatului de la Trianon.

La 4 iunie 2020 România marchează Centenarul de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon. Este o pagina esențială a istoriei națiunii române, care a îmbrăcat forma unui tratat de pace încheiat de 16 Puteri Aliate si Asociate, între care și România, cu Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.

 

 

 

 

Cum a fost trasată frontiera româno-ungară în urma Tratatului de ...

 

 

 

 

 

Prin conținutul acestui tratat de pace, Marile Puteri recunoșteau Unirea Transilvaniei (și a părții răsăritene a Banatului) cu Romania, respectiv voința românilor exprimată la 1 Decembrie 1918 si respectiv Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al națiunilor din Dualitatea Austro-Ungara, potrivit principiului consacrat internațional de Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson. A fost cazul românilor majoritari din Transilvania, dar și al altor națiuni, precum cehii și slovacii, sârbii, croații si slovenii, ceea ce a permis apariția si recunoașterea unor state noi, independente, inclusiv a statului ungar.

Pentru România, Tratatul de pace menționat a însemnat in primul rand recunoașterea politică si juridică internațională a Unirii Transilvaniei cu Patria Mama, dar si confirmarea legitimității drepturilor politice si civile ale românilor, care constituiau populația majoritară în acest teritoriu, drepturi de care românii nu au beneficiat anterior în Imperiul Austro-Ungar.”
Ziua de 4 iunie 1920 a devenit posibilă pentru națiunea romana în primul rând datorita eroismului excepțional si jertfei armatei române pe câmpul de bătălie din Primul Război Mondial.

Arhivele militare indica aproximativ 850 000 de soldați români căzuți în Primul război Mondial, a căror jertfa a permis armatei române să figureze între Puterile Invingătoare si a deschis calea recunoașterii internaționale, ca armata a unei Puteri Invingătoare, nu învinse in război, pentru recunoașterea internațională politică si juridică a unirii Transilvaniei cu Romania la 4 iunie 1920.

25/07/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea Guvernului privind revocarea Laurei Codruţa Laura Codruţa Kövesi de către preşedintele Iohannis

Imagini pentru curtea constituţionala a romaniei photos

Curtea Constituţională a decis că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kövesi de la şefia DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională.

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a anunțat că plenul Curții Constituţionale , cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competență, constatându-se conflict între ministrul Justiției și președinte determinat de refuzului șefului statului de a da curs cererii de revocare a șefei DNA.

Potrivit surselor citate de Agerpres, în plenul CCR, şase judecători au votat pentru decizia de conflict juridic, iar alţi trei au făcut opinie separată. Este vorba despre Livia Stanciu, Ştefan Minea şi Daniel Morar.

Cei șase judecători care au votat pentru această soluție au apreciat că „prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. 

Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei”.

 

 

Imagini pentru iohannis si kovesi photos

 

 

Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA, fiind constatată existența unui conflict juridic de natură constituțională generat de refuzul șefului statului de a da curs propunerii de revocare, se arată într-un comunicat al CCR, transmis miercuri de AGERPRES.

„Curtea, cu majoritate de voturi, a statuat:

1 – Constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul Justiției și președintele României, generat de refuzul președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

2 – Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi„, se precizează în comunicat.

Inainte cu putin timp ca CCR sa anunte hotararea luata in acest caz, presedintele Klaus Iohannis a precizat ca, „indiferent ce va decide curtea, voi aştepta decizia, motivaţia, voi citi şi voi acţiona în consecinţă”.

Trebuie asteptată motivarea deciziei de azi a Curţii, pentru a se putea stabili ce se întâmplă în continuare.

Deşi CCR nu are un termen limita pentru redactarea motivării, este de aşteptat să se procedeze cu celeritate, datorita importantei subiectului sau chiar să dea o anumită indicație în comunicatul de presă privind decizia.

Ministrul Tudorel Toader consideră că decizia Curții Constituționale de miercuri cu privire la existența unui conflict între puteri în cazul respingerii revocării șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, se bazează pe principiul conform căruia procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției.

„Decizia CCR valorifică principiul constituțional potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției.

Președintele României nu are nicio abilitare legală pentru evaluarea competențelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiției care are astfel de competențe, stabilite atât la nivel constituțional cât și la nivel infraconstituțional”, a scris ministrul Justiției pe pagina sa de Facebook.

Cei șase judecători care au votat pentru această soluție au apreciat că „prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii.

Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei”.

Care sunt argumentele Curții Constituționale:

  • Curtea a stabilit că problema de drept asupra căreia poartă obiectul sesizării este aceea de a determina întinderea şi conţinutul sintagmei „sub autoritatea ministrului justiţiei” din cuprinsul art.132 alin.(1) din Constituţie, prin raportare la art.94 lit.c) din Constituţie, aspect care se subsumează unui raport de drept constituţional pur.

  • Astfel, situaţia litigioasă dedusă judecăţii Curţii Constituţionale are natură constituţională, soluţionarea acesteia fiind de competenţa sa exclusivă, şi nu a instanţelor judecătoreşti. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti interpretarea şi aplicarea la cauze concrete a Constituţiei, pentru că, astfel, ele s-ar substitui Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr.377/2017]. În aceste condiţii, Curtea a statuat că, în procedura  de revocare a procurorului din funcţiile de conducere prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, raporturile dintre ministrul justiţiei şi Preşedintele României sunt raporturi de drept constituţional pur, în sensul că ele formează obiectul de reglementare al Constituţiei, neputând fi reglementate prin norme juridice aparţinând altor ramuri de drept.

  • Curtea a stabilit că art.94 lit.c) din Constituţie este un text cu caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii [a se vedea Decizia nr.285/2014], aplicându-se, deopotrivă şi în ipoteza revocării/ eliberării din funcţie. În schimb, art.132 alin.(1) din Constituţie este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori şi indică faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45/2018], aspect care se reflectă şi asupra carierei procurorilor.

  • Curtea a statuat că, în cazul revocării procurorului din funcţiile de conducere, prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004,ministrul justiţiei acţionează în cadrul unor limitări stricte impuse de lege, sub forma cazurilor care, în mod obiectiv, justifică revocarea din funcţia de conducere a procurorului.

  • Preşedintele României, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia.

  • Rezultă că prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.

  • Or, în cauza de faţă, Preşedintele României a refuzat emiterea decretului de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe motive de oportunitate, şi nu de legalitate, ceea ce a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor. Prin urmare, conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie, ceea ce a determinat un conflict juridic de natură constituţională.

  • De asemenea, Curtea, având în vedere  jurisprudența sa, a stabilit şi conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi

Decizia este definitivă, general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, președintelui, premierului, ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Imagine similară

Băsescu e supărat foc !

În urmă cu aproape o oră, dostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a scris pe Facebook urmkătoarele :

„Dragnea şi Tăriceanu au reuşit implementarea visului USL: „NU AVEM PUTEREA, PÂNĂ NU AVEM JUSTIŢIA.”

Curtea Constituţională a adoptat, în conflictul Kövesi– Tudorel Toader, o decizie de rară ticăloşie.
Practic, de azi, procurorii marilor parchete sunt subordonaţi guvernului politic, prin Ministrul Justiţiei.
CCR a întors justiţia la nivelul anilor 2004, când deciziile cu privire la soarta dosarelor penale se luau în sediul PSD, de doamna Stănoiu, alături de Adrian Năstase, Victor Viorel Ponta, Mike Şpagă, Marian Oprişan şi mulţi alţi politicieni socialişti.
Practic, CCR a anulat 14 ani de progres în procesul de consolidare a Independeţei Justiţiei.


P.S. Eu nu susţin că, în independenţa ei, Justiţia nu a făcut abuzuri, nu a hărţuit şi condamnat oameni nevinovaţi, dar acestea trebuie corectate prin legi, prin implementarea deciziilor CCR şi a directivelor UE în legislaţie sau prin acţiuni ale CSM şi ale Inspecţiei Judiciare, dar în nici un caz prin punerea parchetelor sub control politic.”

 

 

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22479367-calea-urmat-stabilit-curtea-constitu-ional-pre-edintele-urmeaz-emit-decretul-revocare-efei-dna-surse.htm

http://www.mediafax.ro/social/revocare-codruta-kovesi-decizie-ccr-exista-un-conflict-intre-guvern-si-presedintie-procurorul-sef-al-dna-trebuia-revocat-de-presedinte-17235910

https://www.libertatea.ro/stiri/ccr-decizie-cazul-revocarii-laurei-codruta-kovesi-2273603

https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/

30/05/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Republica Moldova şi desovietizarea. VIDEO

Limba română

 

 

 

Desovietizarea Republicii Moldova trebuie dusă la bun sfârșit.

 

 

 

Ideea că „limba română” ar putea să-și ocupe oficial locul cuvenit în Constituția Republicii Moldova i-a tulburat nespus nu numai pe cei pe care îi cunoaștem ca oameni ai Moscovei ducând mâna la pistol ori de câte ori aud cuvântul „român”.

Chiar unii care se declară unioniști consideră că statutul limbii române nu ar fi o „prioritate”, că e o „problemă falsă”, readusă pe tapet pentru a genera o nouă fisură în societatea noastră aflată în proces de coagulare națională pe criterii cetățenești, civice și a ne sustrage atenția de la furtul miliardului.

Cu alte cuvinte, actualul statu-quo mincinos ar trebui menținut, cred ei, pentru recuperarea banilor, căci procesul de amendare a articolului 13 din Constituție ar putea încurca procesului de căutare a miliardului dispărut din rezervele BNM.

De parcă guvernarea nu poate găsi altă „distracție” pentru cetățeni. Nu e decât o presupunere și faptul că legiferarea unui adevăr general, recunoscut de toți lingviștii, ne va diviza, ne va arunca pe baricade.

Ar fi logic ca cei care se pregătesc să protesteze împotriva limbii române să se manifeste mai întâi împotriva disciplinei „limba și literatura română” din programele școlare, nu-i așa? Nu e posibil ca cetățenii să nu mai fie „alergici” la această temă? Este incapabilă majoritatea să priceapă lucruri elementare?

Votul în Parlament pentru limba română i-ar speria pe transnistreni și ar împiedica procesul de reintegrare a raioanelor separatiste, afirmă alții. Ca la comandă, împotriva limbii române s-a pronunțat „însuși” liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care se pretinde „președinte al moldovenilor” din rezervația de peste Nistru.

Faptul că Chișinăul pune accentul pe această „chestiune acută” este „necorect, lipsit de perspectivă și greșit”, fiindcă „ne îndepărtează de la rezolvarea problemei transnistrene”, a declarat el pentru ziarul „Izvestia”.

„La ei (pe malul drept) – limba română, iar la noi – moldoveneasca. Ei înșiși arată că suntem diferiți unii de alții”. Din punctul său de vedere, fixarea în Constituție a limbii române ar demonstra o dată în plus că Chișinăul și Tiraspolul nu merg în aceeași direcție.

„Limba moldovenească” este una dintre importantele relicve imperiale, „piatra de temelie” și „veriga principală” a proiectului „moldovenesc”, conceput să ne separe „pe veci” de românii de dincolo de Prut.

A insista ca ea să rămână în continuare markerul identitar al populației pruto-nistrene, chiar dacă se recunoaște în sfârșit că vorbim „aceeași limbă” cu românii de dincolo de Prut, înseamnă a menține proiectul respectiv în viață, conectat „la aparatele” moderne, în interesul Moscovei, care dorește să repună, cu ajutorul separatiștilor, Republica Moldova pe bazele RSSM.

Dodon admite chiar și o revenire la alfabetul chirilic (abandonat de mai toate fostele „republici-surori” ale Rusiei) în scopul „reunificării statului și reglementării transnistrene” – o dovadă că proiectul „moldovenesc” nu este mort, chiar dacă Moscova e nevoită să se adapteze noilor condiții, când nu mai poate recurge deschis la forța militară și la teroare.

Dar cât de stabil va fi noul construct bazat, ca în perioada sovietică pe glotonimul și grafia diferite de cele de peste Prut, deși logic ar fi ca transnistrenii să adopte alfabetul latin, nu basarabenii pe cel chirilic.

Cât de viabilă va fi această micro-URSS? Vor fi de acord cetățenii de pe malul drept al Nistrului să renunțe la limba română și alfabetul latin de dragul „statalității reîntregite”? Greu de crezut. Și „patriotismul moldovenesc” al transnistrenilor, fidelitatea lor față de alfabetul rus poate fi pus sub semnul întrebării, dacă ne amintim entuziasmul cu care ei s-au alăturat procesului de revenire/trecere la alfabetul latin în anii 1988-89.

În condiții de democrație, de emancipare culturală ei ar păși cu siguranță pe urmele basarabenilor spre integrarea culturală cu România. Izolarea culturală în care sunt ținuți acum este o crimă și faptul că Chișinăul se împacă cu această situație se numește trădare și complicitate.

Pe ce mizează Moscova? Pe ignoranță și minciună? Pe Dodon și dodoniști? Pe „omuleții verzi” și operațiuni „hibride”? Am încuraja-o în aceste fantezii bolnave, în aceste intenții imperiale anacronice, monstruoase, dacă am renunța acum, din rațiuni conjuncturale discutabile, la inițiativa de modificare a articolului 13 din Constituție. Unui bolnav trebuie să i se spună că e bolnav.

Procesul de restabilire a adevărului început în anii 90 ai secolului trecut trebuie continuat și dus la bun sfârșit spre însănătoșirea, desovietizarea definitivă a societății noastre. Actualul Parlament are șansa să realizeze aceasta și să intre în istorie. 

Nicolae Negru

http://www.ziarulnational.md/nicolae-negru-desovietizarea-republicii-moldova-trebuie-dusa-la-bun-sfarsit/

 

 

 

03/12/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: