CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 2 FEBRUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

2 februarie, istoricul zilei

506 – Alaric al II-lea, al optulea rege a vizigotilor, promulgă colectia de legi  Breviarul lui Alaric (Breviarium Alaricianum sau Lex Romana Visigothorum).

 

 

 

 

962 – Papa Ioan al XII-lea l-a încoronat pe Othon I imparat al  Sfântului Imperiu Romano-Geman.

Otto I cel Mare (n.  23  noiembrie 912 – d.7 mai 973), fiul lui Henric I  regele germanilor și a Matildei von Ringelheim, a fost duce al saxonilor, rege al germanilor și  împărat al Sfantului Imperiu Romano-German.

Cu toate că  Charlemagne  a fost încoronat împărat în 800, imperiul său a fost împărțit între nepoți și ulterior, în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru aproape 40 de ani.

Numele  de Sfantul Imperiu Romano-German a fost adoptat in realitate cateva secole mai tarziu.

Otto I si-a afirmat  suprematia in fata papalitatii. Sfantul Imperiu Romano- German a dispărut  in 1806 fiind desfiintat la ordinul imparatului francez  Napoleon Buonaparte.

1119 – Calixt al II-lea devine papă.

Numele sau laic a fost Guido de Vienne sau Guido Conte de Bourgogne (n. în jur de 1060- d. 13 decembrie 1124) si  a ales după decesul lui Ghelasie al II-lea.

Înainte de ajunge papă a fost arhiepiscop de  Vienne (in Franța).

 

 

Fişier: Calixtus II.jpg

 

 

În timpul pontificatului său a avut  loc concordatul de la Worms încheiat cu impăratulHenric al IV-lea pe data de 23 septembrie 1122).

Prin acest concordat împăratul Imperiului Romano-German accepta  dreptul bisericii la investitură.

În schimb, papa era de acord să aibă loc alegerea episcopilor și stareților germani în prezența unor trimiși imperiali, cei aleși urmand să primească regaliile legate de funcțiile lor bisericești de către monarh, prin sceptrul lui.

În 1220 Calixt al II-lea l-a sanctificat pe Sf. David.

 

 

1207 – Este fondată Terra Mariana (Țara Mariei ). A fost numele oficial  al  Livoniei medievale pentru  teritoriile care cuprind în ziua de azi Estonia si Letonia.

La data de 2 februarie 1207, Terra Mariana a fost declarată  principat al Sfântului Imperiu Romano-German, dar a pierdut acest statut în 1215, când a fost proclamata de către papa Inocentiu al II-lea , direct supusă Sfantului Scaun. 

1536 – Conchistadorul spaniol Pedro de Mendoza a fondat orașul « Nuestra Señora Santa Maria del Buen Ayre », astazi Buenos Aires (Argentina).

 

 

 

 

1594 – A decedat compozitorul italian Giovanni Pierluigi Palestrina;(n.1525).

 

 

1600 – Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea, cerându-i ajutor împotriva otomanilor.

 

1744 – Papa Benedict al XIV-lea a publicat Scrisoarea Enciclică „Inter omnigenas”, cu privirea la responsabilitatea morală a creștinilor care se rușinează să mărturisească propria credință.

 

 

1754 – S-a născut Charles Maurice de Talleyrand, om politic şi diplomat francez; (d. 17.05.1838).

 

 

 

 

 

1808 –  Papa Pius al VII-lea a refuzat sa adere la blocada continentala  impusa  de Napoleon tuturor statelor europene, ca să izoleze Anglia. Drept represalii, Napoleon a ocupat Roma si  a înglobat-o în Regatul Italic împreună cu Ancona, Macerata, Urbino și Camerino.

 

 

 1812 – Rusia a fondat o colonie pentru comerţul cu piei în Fort Ross (California).

 

 

 

 1813 – Este instituit prin lege organul executiv al Basarabiei ţariste, alcatuit  din două departamente (ministere).

 

 

 

 

 Fișier:Bessarabia Gubernia CoA 2.png

Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878

 Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, se încadra în șirul de măsuri de organizare administrativă a noii provincii achiziționate de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc 1806-1812, destinate conservării caracterului ei naţional românesc.

Anterior, la 2 august 1812, ţarul Alexandru I acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.

Trebuie menționat că prin ukazul (decretul) din 23 iulie 1812, ţarul crea guvernămîntul provizoriu al provinciei, iar prin ukazul din 2 februarie 1813 venea ca o completare la primul și atribuia acestui guvernămînt două departamente (ministere).

 Primul decret decidea „a lăsa locuitorilor Basarabiei organizarea lor legislativă”; al doilea repeta acest lucru şi adăuga: „Chestiunile judiciare trebuiesc judecate după legile şi obiceiurile ţării.” Iar un decret ulterior (13 mai 1813) ordona „de a nu se face nicio schimbare în administrarea Basarabiei.” T

endinţa de păstrare a statu-quo-ului era afirmată şi în decretul din 21 august 1813, intitulat „Despre organizarea arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului”, prin care se prevedea „aplicarea obiceiurilor locale, care nu se opun legislaţiilor fundamentale ruseşti, civile şi ecleziastice…, de aceea a lăsat poporului Basarabiei vechile drepturi moldoveneşti.

 Scopul acestui regim era lămurit în instrucţiunile ţarului, adresate chiar în 1812 autorităţilor provinciei: „Administrînd Basarabia, trebuie să ne gîndim că se aşează fundamentele unui edificiu mai întins. Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale, ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii, sîrbii caută o patrie.

Să le uşurăm calea ca să o afle. Trebuie să exaltăm prin toate mijloacele aceste populaţii spre a le aduce la ţelul ce ne propunem. Să le promitem independenţă, întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.” Acesta era în realitate scopul politicii ruseşti. De aceea, pentru autorităţile ţariste ocuparea Basarabiei reprezenta un veritabil succes, în vederea continuării ofensivei spre Constantinopol.

Prin aceste legi, şi inclusiv cea din 2 februarie 1813, țarul Alexandru I încredinţa conducerea regiunii unor funcţionari ţarişti: comandantul armatei şi guvernatorul civil, ajutaţi de boierii autohtoni. Toate treburile administraţiei interne a Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) se aflau în grija guvernatorului civil.

Acesta era totodată şi preşedintele guvernămîntului regional. El conducea pe baza vechilor „obiceiuri nescrise ale pămîntului” şi a unor articole de drept penal care erau valabile din timpul Principatului al Moldovei.

 

1816 – S-a născut Anastasie Fătu, medic şi naturalist român, fondatorul Grădinii Botanice din Iaşi ; (d.03.03.1886).

 

 

1836 – A decedat Letizia Ramolino, mama imparatului Napoleon I al Frantei; (n.1750).

1848 –  Războiul Mexicano-American: A fost semnat Tratatul de pace de la Guadalupe Hidalgo, tratat prin care pune capăt războiului dintre cele două ţări.

Rio Grande şi Gila River, un afluent al acestuia delimiteaza noua graniţă dintre Mexic şi Statele Unite ale Americii.

Mexicul infrânt a pierdut aproximativ 1/3 din teritoriul său, printre teritoriile cedate fiind  California de Nord si New Mexico.

Texasul se declarase independent de Mexic incă din  1836.

 

1848 –  Goana după aur în California: prima navă de emigranți chinezi debarcă pe țărmul californian (San Francisco) în căutarea norocului.

 

1853 – Se inaugureaza prima linie de telegraf electric din spaţiul românesc, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi şi de aici cu Viena.

1870 – Guvernul român, prezidat de Dimitrie Ghica demisionează. Se formeaza un nou cabinet condus de Alexandru G.Golescu.

 

1871 – Oraşul Roma devine capitala Italiei unite.

1871 – S-a nascut Constantin Isopescu-Grecul, jurist şi om politic român, implicat activ în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român; (d. 29.03.1938).

 

 

1882 – S-a născut scriitorul irlandez James Joyce, autorul celebrelor romane “Ulise”, “Oameni din Dublin” şi “Veghea lui Finnegan”; (d.13.01.1941).

 

1889 – Sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, România

 

1889 – S-a născut la Râmnicu Sărat Traian Săvulescu, biolog român, fondator al Şcolii româneşti de fitopatologie.

 

A fost primul care a făcut cunoscută în ţara noastră flora Arabiei şi Palestinei, membru şi preşedinte al Academiei Române ; (d.29 martie 1963).

1901-  Au loc funeraliile reginei Victoria a Regatului Unit.

Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra – d.22 ianuarie 1901, Isle of Wight), a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice.

Victoria a fost fiica Prințului Eduard, Duce de Kent și Strathearn, al patrulea fiu al regelui George al III-lea si al Victoriei  de Saxa-Coburg-Saalfeld

Queen Victoria in her coronation robes

Domnia ei de 63 de ani și 7 luni, care reprezintă cea mai lungă domnie a unui monarh britanic, este cunoscută sub numele de Era Victoriană. A fost o perioadă de schimbări industriale, culturale, politice, științifice și militare în cadrul Regatului Unit, și a fost marcată de o mare expansiune a Imperiului Britanic.

Ea a fost ultimul monarh britanic din Casa de Hanovra.

Fiul sau cel mai mic, Leopold și două de cei cinci fiice, Alice și Beatrice, au fost bolnavi de  hemofilie, boala avuta de nepotul sau, tareviciul Alexei al Rusiei si Alfonso, Prințul de Asturias,  din Spania. Prezența bolii în randul descendențiilor reginei Victoria , dar nu si printre  strămoșii ei, a dus la speculații  că adevăratul ei tată nu a fost Ducele de Kent.

In fapt,nu există nici o dovadă documentară a unei hemofilic în legătură cu mama Victoriei.

Este mult mai probabil ca mutatia a apărut spontan la tatal sau,mutațiile  spontane reprezentand  aproximativ 30% din cazuri.

După decesul ei, coroana britanică a trecut Casei de Saxa-Coburg și Gotha (numele britanic al Casei de Wettin) reprezentată de fiul ei cel mare, Eduard al VII-lea, și nepotului ei, George al V-lea.

Ultimul, sub presiunea opiniei publice, a schimbat numele Casei (care suna prea germanic în timpul Primului Război Modial) în Casa de Windsor (1917).

Această Casă a fost reprezentată de strănepoții reginei Victoria, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea și de stră-strănepoata ei, actuala regină, Elisabeta a II-a.

VIDEO: FUNERALIILE REGINEI VICTORIA

 

 

1904 – La Bucureşti apare ziarul “Adevărul de dimineaţă”. Ziarul va fi editat cu intreruperi pana in anul  1938 (de la 8 decembrie isi schimba numele in “Dimineaţa”).

 

1915 –  S-a nascut Abba Eban, diplomatic şi om politic israelian. Si o interesanta cugetare a acestuia: “Consensul este ceea ce mai mulţi oameni spun în cor, dar nu cred fiecare în parte”;(d. 17.11.2002).

 

1926 – S-a născut Valéry Giscard D’Estaing, politician francez, preşedinte al Republicii Franceze în perioada 1974–1981.

 

 1928 – Apare la Bucureşti, revista “Bilete de papagal”, sub conducerea poetului Tudor Arghezi.

Revista va aparea pana in 1945, în mai multe serii.

 

1929 – Se semnează la Paris, în Franţa, un contract de împrumut pentru Guvernul României în valoare de 100.740.750 de dolari, cu o dobânda de 8,9% anual.

 

 1932 – Are loc Conferinţa internaţională pentru dezarmare la Geneva, Elveţia, la care participă 63 de state, între care şi România.

 

1935 – Prima utilizare practica a detectorului de minciuni  de către o  instanţa de judecată în Portage, Wisconsin, Statele Unite ale Americii.

Detectivul american  Leonard Keeler  a testat cu detectorul de minciuni doi criminali : Cecil Loniello si  Grignano Tony, care vor fi condamnaţi.

 

 

 

 

1940 – A avut loc, la Belgrad, Conferinţa Înţelegerii Balcanice, în cadrul căreia pactul celor patru ţări aderente (România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia) s-a prelungit cu încă şapte ani. 

 

 

 1942 – Ca  urmare a  inceperii razboiului cu Japonia, guvernul canadian decide sa deporteze în alte provincii sau in lagăre cetăţenii de etnie japoneza stabiliţiţi pe coasta Pacificului .

Ei au fost internaţi în lagăre sau trimisi  în alte provincii, trataţi ca duşmani şi deposedaţi de proprietăţile lor.

 

1943 – Se încheie Bătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943) .

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură, una dintre cele mai importante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, şi este considerată cea mai sîngeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate şi de lipsă de grija pentru populaţia civilă, manifestate de ambele părţi angrenate în conflict.

Bătălia include campania de bombardamente a oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul U.R.S.S., atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din perifieriile acestuia.

Numărul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor ca sacrificiile ar fi parut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război.

Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de militari de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată în urma acestei înfrîngeri.

Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat o cotitura majoră în desfăşurarea celui de-al doilea razboi mondial şi sfârsitul superiorităţii militare a Germaniei şi a aliaţilor acesteia.

 

 

VIDEO: PREDAREA MARESALULUI VON PAULUS

 

 

1947 – S-a nascut Farrah Fawcett, actriţă americană. A devenit cunoscută prin filmul serial Îngerii lui Charlie (1976). A fost şi un sex-simbol, coafura ei fiind copiată de milioane de femei; (d. 25.06.2009).

1947 – S-a născut actorul român de teatru şi film, Vladimir Găitan,

1948 –  A decedat Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă română de renume mondial; (n. 21.05.1897).

Supranumită „Regina înălțimilor”, Smaranda Brăescu mai are în palmaresul aeronautic: recordul mondial absolut de altitudine, la saltul cu parașuta, realizat în 1932 în Statele Unite ale Americii, o serie de raiduri aeriene europene, participarea la numeroase mitinguri aeronautice interne și internaționale și nu în ultimul rând participarea ca voluntar în cel de-al doilea razboi mondial, atât pe frontul de est, cât și pe frontul de vest.

În timpul războiului a  activat ca voluntar în „Escadrila Albă” de aviație sanitară, pe frontul de est, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legătură și apoi în Escadrila nr. 113 Legătură, până la sfârșitul războiului. Pentru activitatea pe front este decorată, primind Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.

După război, indignată de ceea ce se petrecea în România, protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalități, un memoriu care a fost trimis Comisiei Aliate de Control.

Din păcate, acest document ajunge în posesia delegației sovietice, Smaranda și ceilalți semnatari fiind supuși opresoinii comuniste. Smaranda a fost condamnată, în lipsă, la 2 ani de închisoare și este nevoită să se ascundă, să-și schimbe numele, să pribegească, pentru a nu fi trimisă la inchisoare.

S-a ascuns un timp în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni, județul Iași și la Butea.

Fiind grav bolnavă a fost operată, sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 se afla la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, purtând numele de Maria Popescu.
A murit în Clinica Universitară a dr. Iuliu Hațieganu pe 2 februarie 1948, fiind înmormântată sub  un nume fals  la Cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550.

In anul 1978, in memoria eroinei, a fost infiintat Aeroclubul „Smaranda Braescu” la Tecuci – judetul Galati. Activitatea de parasutism s-a desfasurat pe fostul aerodrom militar din NV orasului.

În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, care din 1996 poartă denumirea onorifică de Batalionul “Smaranda Brăescu”, acesta fiind prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo…

Cu numele „Smaranda Brăescu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare.

Aeroclubul României, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele „Smaranda Brăescu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste.

Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, dedicat tinerelor parașutiste din România.

1950 – S-a nascut Serafim Urechean, om politic din Republica Moldova.

1954-  A murit Theodor Rogalski, compozitor, dirijor şi profesor român; (n.11.04.1901).

1964 – A murit Ion Marin Sadoveanu, romancier, eseist şi traducător, autor al romanului “Sfîrşit de veac în Bucureşti”;(n.15.06.1893).

1970 – A murit lordul Bertrand Russel, filosof, matematician, scriitor şi om politic englez, laureat al Premiului Nobel; (n.18.05.1872).

https://i0.wp.com/www.superhappiness.com/bertrand-russell.jpg

1971 – Idi Amin a devenit dictator al Ugandei.

Idi Amin Dada Oumee, nascut  Idi Awo-Ongo Angoo la 17 mai 1928 –  a murit in exil la Djeddah in Arabia Saudita, la 16 august 2003.

A fost un dictator  violent, acuzat de  canibalism.

1977 – S-a născut populara cantareaţă  columbiană Shakira.

Shakira Isabel Mebarak Ripoll, s-a născut la 02 februarie 1977 in Barranquilla, Columbia, intr-o familie mixta columbiano-araba. La vârsta de 8 ani, ea a compus primul ei cântec intitulat  ”Tus Gafas Oscuras”,dedicat tatălui său.

1990 – Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţă sentinţa în procesul a patru dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu: Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă – detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii personale.

e

1996 – A murit Gene Kelly, actor, cântăreţ, coreograf, dansator, producător de film şi regizor american, cunoscut pentru rolul său din musicalul “Cântând în ploaie”(Singin’ in the Rain); (n.23.08.1912).

1998 – In Romania se lansează postul de televiziune – Acasă TV.

1999 – Îşi preia funcţia noul preşedinte al Venezuelei, Hugo Chavez (ales în decembrie 1998).

2009 – Guvernul din Zimbabwe a anunţat tăierea a 12 zerouri la dolarul zimbabwean. Astfel, un trilion de dolari zimbabweni vechi, au fost reevaluaţi la un dolar zimbabwean nou.

Calendar crestin ortodox

Intampinarea Domnului

 

 

 

 

Întâmpinarea Domnului, celebrată în 2 februarie. Tradiţii şi superstiţii de Stretenia sau Ziua Ursului

Intâmpinarea Domnului numita in popor si Stretenia (dupa numele vechi slavon) este sarbatoarea anuala a zilei in care Sfanta Fecioara Maria, conformandu-se legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile dupa Nasterea Domnului, pentru curatirea ei, cand dumnezeiescul Prunc a fost intampinat si tinut in brate de batranul si Dreptul Simeon (Luca 2, 22 s.u.). Ea se serbeaza deci la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2 februarie.

 La ortodocsi, accentul sarbatorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc si de aceea e numita Intampinarea Domnului (de catre Simeon), fiind trecuta intre sarbatorile Mantuitorului, pe cand la catolici, pe primul plan sta persoana Preacuratei Fecioare, care a venit la templu pentru curatirea ei, dupa lege.

De aceea, la ei sarbatoarea se numeste Curatirea Sfintei Marii (Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis) si e trecuta intre sarbatorile Maicii Domnului.

Vechimea acestei sarbatori nu e asa de mare ca a celorlalte praznice imparatesti. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice si in Testamentum Domini. Prima mentiune documentara despre existenta acestei sarbatori este cea din memorialul de calatorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, in anii 382-384 si o numeste Quadragesimae de Epiphania.

Intrucat pe atunci la Ierusalim Nasterea Domnului se serba inca la 6 ianuarie, odata cu Epifania, Intampinarea era sarbatorita la 40 de zile dupa Epifanie, adica la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfantului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la aceasta sarbatoare, scris, probabil, in ultimii ani ai vietii sale.

Marturiile despre existenta sarbatorii se inmulțesc spre sfârsitul secolului V. Pe la inceputul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea ca sarbatoarea Intampinarii ar fi fost de curand introdusa la Ierusalim si ca era necunoscuta la Antiohia. Dar, intre timp, s-a descoperit o omilie inedita a Sf. Ioan Gura de Aur, la Antiohia (deci, intre 386-398), la sarbatoarea “Curatirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentica.

 

 

 

 

 

 

La Roma, ea a fost introdusă de papa Gelasiu la anul 494, pentru a inlocui stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc lustratiuni si procesiuni in jurul orasului, cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor; era totdata si sarbatoarea fecunditatii si a lui Februus, alt nume dat de romani zeului Saturn.

Se inlocuiau astfel conceptia si practica lustratiunilor pagane cu aceea a curatirii Sfintei Fecioare (Purificatio Beatae Mariae Virginis, sau Praesentatio Domini), pastrandu-se si facliile traditionale. De aceea, in Apus, aceasta sarbatoare se mai numeste si Sarbatoarea luminilor.

La Antiohia, dupa marturia istoricului Cedren, sarbatoarea Intampinarii s-ar fi introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin 1 (526), iar generalizarea ei in Rasarit s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Dupa unele izvoare, acesta ar fi decretat pentru prima oara sarbatorirea, cu multa solemnitate, a Intampinarii Domnului in ziua de 2 februarie, pentru a scapa Constantinopolul si imprejurimile de calamitatea unei epidemii si a cutremurelor care bantuiau de mai multi ani prin acele parti.

Dintre crestinii rasariteni, numai armenii sarbatoresc pana astazi Intampinarea Domnului tot la vechea data, adica la 14 februarie. Avand o baza biblica, sarbatoarea Intampinarii e respectata si la protestanti, indeosebi la evanghelici (luterani).

A doua zi dupa sarbatoarea Intampinarii Domnului (3 febr.), Biserica Ortodoxa cinsteste amintirea Dreptului Simeon batranul si a Sfintei Proorocite Ana, cele doua personaje biblice principale, care au luat parte la evenimentul istoric comemorat prin marele praznic al Intampinarii (vezi Luca 2,25-38).

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=qdNSVFaFd7A

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008

  2. Crestin Ortodox.ro

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. Mircea Rusnac, Basarabia țaristă, set de articole.

  5. Istoria md.

  6. Lessignets.com

  7. Wikipedia.ro

  8. Rador.ro

 

 

 

02/02/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

Bizarul război pentru independenţă al Ucrainei de la începutul secolului trecut. VIDEO

Harta republicii ucrainene în timpul războiului pentru independenţă

 

 

 

Războiul de independenţă al Ucrainei a fost, de fapt, o înşiruire de mai multe conflicte, de obicei incluse, istoric vorbind, în războiul civil din Rusia de după revoluţia bolşevică şi a durat trei ani, din 1917 până în 1921, ducând la înfiinţarea unui vremelnic stat ucrainean independent care, ulterior, a devenit parte a Uniunii Sovietice – URSS, cu numele de Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

După ce bolşevicii ucraineni preiau puterea în urma revoluţiei din Kiev, învingând trupele ţariste din Districtul Militar Kiev, se declară independenţa Ucrainei faţă de Rusia, dar organul reprezentativ, Rada, devine dominat de naţionalişti, iar bolşevicii creează un stat ucrainean „concurent” la Harkiv/Harkov – Republica Populară Ucraineană, cu sprijin rusesc.

Între cele două entităţi are loc un conflict, dar comuniştii, mult mai dotaţi cu tehnică şi superiori numeric, ocupă oraşe importante, înfiinţând republici sovietice la Odessa şi Doneţk-Krivoi-Rog.

În paralel, armata condusă de Nestor Mahno formează în sudul Ucrainei un aşa-numit „Teritoriu Liber”, cu un regim anarhist. Ulterior, acesta se aliază cu bolşevicii.

La 9 februarie 1918, Gărzile Roşii – armata bolşevică ocupă Kievul. Naţionaliştii din Rada se evacuează la Jitomir şi cer sprijin militar Germaniei Imperiale. Este momentul în care România readuce în teritoriul ei Basarabia şi Bucovina.

Puterile Centrale, respectiv Germania şi Austro-Ungaria, vin în sprijinul naţionaliştilor ucraineeni şi îi alungă pe bolşevici, ocupând Kievul la 1 martie 1918.

Două zile mai târziu este semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, prin care încetează ostilităţile pe Frontul de Est, iar Ucraina rămâne sub influenţă germană.

Ostilităţile continuă în estul Ucrainei, unde bolşevicii, împreună cu formaţiuni paramilitare ţărăneşti numite „Armatele Verzi” şi cu anarhiştii din Armata Revoluţionară Insurecţională refuză să se supună germanilor.

Pe 29 aprilie are loc o lovitură de stat condusă de generalul Pavlo Skoropadsky proclamă Hatmanatul Ucrainei, o entitate conservatoare, care anulează toate iniţiativele ideologice socialiste.

Hatmanatul îşi păstrează o oarecare neutralitate, deşi sub influenţa Berlinului, nedeclarând război Aliaţilor.

Ucraina devine şi un loc de refugiu pentru cei care fugeau din calea bolşevicilor din Rusia. În noiembrie 1918, după ce Puterile Centrale sunt declarate înfrânte în Primul Război Mondial, germanii se retrag din Ucraina, iar Skoropadsky părăseşte Kievul, refugiindu-se la Berlin. Puterea în Ucraina este preluată de un Directorat de orientare socialistă.

Imediat după înfrângerea Germaniei, sovieticii anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, armatele lor invadând Ucraina.

În paralel, ucrainenii din Galiţia, ocupată de Austro-Ungari, proclamă Republica Populară a Ucrainei de Vest, militând pentru unirea cu Republica Populară Ucraineană, în vreme ce polonezii din aceeaşi regiune, concentraţi în zona Lwov-ului, doresc unirea cu proaspăta Republică Polonă.

 

 

Pe 22 ianuarie 1919, Ucraina de Vest se uneşte cu Ucraina, dar Galiţia de Est este cucerită de polonezi în octombrie, acelaşi an.

România, confruntată la rândul ei cu naţionalismul ucrainean şi revolutia bolsevică, a trebuit sa intervină în mai multe “zone fierbinţi” pentru a stabiliza situaţia în teritoriile situate la graniţele sale :

  • Bucovina, unde a trebuit sa intervina in sprijinul populatiei romanesti si impotriva incercarilor deputatilor ucraineni la Viena (vara lui 1917) de a include Bucovina, Galitia si Rusia Subcarpatica într-o provincie autonomă în cadrul unui stat federal şi ulterior intenţiilor nou formatului stat ucrainean (19 octombrie 1918) de a anexa aceste regiuni.

  • In urma proclamarii Unirii, la 27 octombrie (consfinţită la Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie), guvernul roman a hotarat sa trimită divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadik, care la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuţi.

    Naţionaliştii ucraineni au încercat în mai multe rânduri să alipeasca Bucovina unor formaţiuni statale ucrainene. Astfel, în noiembrie 1918, a fost  proclamata o republică ucraineană cu capitala la Cotmani, în nordul Bucovinei, care urma sa fie alipită Ucrainei, proiect impiedicat de intrarea trupelor române în Bucovina.  

  • Pocuţia (partea de sud a actualei regiuni Ivano-Francovsk din Ucraina). In ianuarie 1919 comandamentul aliat şi Polonia cer Romaniei sa ocupe Galitia Orientala si sa o mentina pana la sfarsitul negocierilor de pace de la Paris, iar intre 20 mai şi 24 august vor intra sub ocupatia trupelor romane (Divizia 7 infanterie condusa de generalul Iacob Zadik) orasele Kolomyja (Colomeea), Obertyn, Sniatin, Kuty, Mielnica, Korodenko, Kosow, lucru care a provocat o reactie dezaprobatoare din partea ucrainenilor (“1919: Ocuparea Pocutiei de catre Armata Româna “ .

Armata română, sub comanda generalului Prezan, a avut si un puternic sprijin evreiesc (Consiliul Evreiesc din Pocutia ceruse la 22 iulie 1919 ca ,,armatele române sa rămână în Pocuţia”), însă România nu a cerut Antantei anexarea Pocuţiei, preferand sa o cedeze in final Poloniei, prin semnarea la Riga in martie 1921 a tratatului care stabileste granita Poloniei incluzand Pocuţia şi Lvovul.

Aflaţi mai multe în articolul “Totul despre românii din Pocuţia” : http://www.mdn.md/index.php?day=1405 .

O alta încercare a fost formarea unui stat ucrainean condus de arhiducele Wilhelm de Habsburg,  în Galiţia, cu capitala la Lvov si care ar fi inglobat si Bucovina.

Însă şi de această dată, intervenţia rapidă si conjugată a armatelor române şi poloneze în Pocuţia în vara lui 1919, a dus la arestarea arhiducelui de către militarii români.

La mijlocul lui decembrie 1918, o forţă multinaţională aflată sub comandă franceză debarcă la Odessa şi la Sevastopol, apoi la Kerson şi Nikolaev.

Campania este confuză, nereuşindu-se să se facă mai nimic din cauza lipsei de unitate şi comportamentului faţă de populaţie al forţelor anti-bolşevice.

Francezii nu au sprijin clar nici din partea ucrainenilor naţionalişti, care îi consideră doar „forţe străine”, nici chiar din partea Parisului, ei fiind înfrânţi de trupele „roşii” şi fiind obligaţi să se retragă din Crimeea.

 

La începutul lui 1919, bolşevicii lansează o ofenisvă puternică împotriva centrului şi estului Ucrainei aflate sun directoratul lui Simon Petliura, reinstaurându-se guvernul sovietic urcainean, pe 15 martie instaurându-se Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

Dar ofensiva „albilor” (trupe pro-ţariste) din sudul Rusiei şi Urali, care ameninţa existenţa noului stat comunist sovietic face ca estul Ucrainei să fie ocupat, în primăvara şi vara lui 1919, de trupele anti-bolşevice ale Armatei de Voluntari a lui  Anton Denikin şi ale Armatei de Don.

  • La 16 august 1919, in acord cu maresalul Jozef Pilisudski si cu Ignacy Paderewski, contele A. Skrzynski a prezentat oficialilor romaniprima propunere concreta si oficiala privind ocuparea militara imediata a Ucrainei de catre trupele romane si polone. Se avea in vedere o gestionare polono-roman a Ucrainei, administratia romaneasca fiind propusa pentru un teritoriu cuprins între Nistru, Nipru si Marea Neagra, fara o limita nordica clara, variata cea mai probabil fiind delimitarea de administratia polona pe paralela orasului Lvov. Interesul Romaniei si Poloniei era evitarea bolsevizarii Ucrainei prin asigurarea  „stabilitatii la frontierele rasaritene”. Exista si varianta efortului minim, propusa de partea polona :”teritoriile ocupate si administrate” sa fie folosite ulterior ca „zone tampon”.

  • la 20 septembrie 1919, Skrzynski, devenit ministru plenipotentiar al Poloniei la Bucuresti, a revenit cu un nou proiect de colaborare: stabilirea in Ucraina a unui protectorat sub egida Societatii Natiunilor, dupa ocuparea ei de catre alianta polono-romana. Desi era deja in conflict militar cu Sovietele si diplomatic cu Lituania, Polonia a incercat sa atraga Romania intr-o alianta creand impresia ca avea aprobarea Aliatilor, asa cum facuse Romania in luptele cu Ungaria bolsevica.  

  • Insă raspunsul primului ministru roman, Ionel C.Bratianu, a fost respingerea oficiala a acestui plan si continuarea negocierilor pentru o alianta politica si militara romano-polona, mai ales ca semnalele ministrului roman la Varsovia, Alexandru Florescu, calificau oferta polona de „o imprecizie si o fantezie pe care socotesc ca se cuvine a nu le lua în seama decât sub beneficiu de inventar”.

  • În octombrie 1919, România transmite Poloniei ca nu doreste anexarea Ucrainei ci sa sprijine o Ucraina independenta, prin “raporturi directe” cu Directoratul de la Kiev, lucru ce a starnit ingrijorarea Poloniei si acuze la adresa României de abandon al “politicii rasaritene comune”.

  • De asemenea, Polonia a atras atentia României ca ocuparea si administrarea la comun a Ucrainei este cheia unei alianţe “de neclintit” intre cele 2 ţări, sporind pacea si securitatea regionala si contribuind la sporirea prestigiului celor doi viitori “lideri regionali”. Reacţia este analizata si catalogata intr-un amplu raport, datat 7 noiembrie 1919, realizat de generalul Florescu: : „Polonia nu s-a decis înca sa renunte la niste visuri de marire pe care le hranesc amintirile unui trecut glorios si un sovinism exagerat. Polonia, în momentul de fata, nu pare a fi înca destul de coapta pentru a oferi un reazem de asa natura încât sa poata fi transformat în alianta.”

  • Dupa semnarea tratatului din 1920, care transforma statul ucrainean intr-o posesiune polona, Pilsudski a retras, in favoarea sa, initiativa in relatiile cu Semion Petliura; seful statului polonez considera indispensabila participarea Bucurestiului la solutionarea problemei ucrainene, dorind sa creeze un condominiu romano-polonez, economic si politic. Asfel se planifica  constituirea unuiProtectorat Polono-Roman asupra Ucrainei, sub egida Societatii Natiunilor, si pentru a salva vecinul comun de la est de pericolul bolsevic, Ucraina constituindu-se astfel in zona-tampon.

  • In urma ocuparii Kievului de catre polonezi, generalul Tadeusz Rozwadowski propunea in timpul vizitei sale la Bucuresti dinmai 1920 o granita care avantaja Romania, conform planului francez prezentat mai sus, oferta fata de care Regele Ferdinand si-a declarat intentia de a o accepta intervenind cu armata romana in sprijinul celei polone. Insa liderii politici, in special ai Partidului National Liberal, au manifestat prudenta, refuzand oferta, sprijinind insa interesele polone pe plan international si tranzitand prin porturile de la Marea Neagra armamentul aliat destinat Poloniei.

Victoria forţelor antibolşevice este vremelnică, din iarnă până la începutul anului 1920 Urcaina fiind reocupată de bolşevici.

În aprilie 1920, ceea ce a mai rămas din Directoratul lui Petliura şi bucata sa de teritoriu caută şi găseşte alianţa Poloniei. În schimbul ajutorului dat împotriva sovieticilor, Petliura recunoaşte anexarea Galiţiei.

Ofensiva polono-ucraineană face ca centrul şi sudul statului să fie recuperat de la bolşevici, ocupându-se inclusiv Kievul, la 7 mai 1920.

Trupele sovietice organizează o contraofenisvă în zona Jitomir, aruncându-i efectiv pe polonezi afară din Ucraina, cu excepţia Lwov-ului.

  • Infrangerile armatei poloneze în centrul Ucrainei, retragerea din fata bolsevicilor si  replierea in fata Varsoviei in august 1920, au amânat discuţiile pentru incheierea unui tratat româno-polonez.

În paralel, bolşevicii sunt înfrânţi de polonezi la porţile Varşoviei. De această situaţie profită trupele „albe” conduse de generalul Vranghel,care, reocupă sudul Ucrainei.

La 12 octombrie 1921, se semnează armistiţiul sovieto-polon. În paralel, forţele ucrainene ale lui Petliura plănuiesc o contraofensivă în centrul Ucrainei, dar sunt atacaţi de bolşevici. Pacea semnată între URSS şi Polonia, la 18 martie 1921, încheie efectiv relaţia dintre poloni şi Petliura.

Sovieticii recunosc controlul Poloniei asupra Galiţiei şi Volâniei de Vest, în schimbul cedării către Ucraina Sovietică a teritoriilor centrale estice şi sudice.

Având asigurată pacea pe frontul vestic, bolşevicii pornesc o campanie pentru lichidarea rămăşiţelor armatelor „albe”.

Directoratul lui Petliura continuă să controleze o parte din forţele armate, lansând acţiuni de gherilă.

La 17 noiembrie 1921 trupele sale sunt încercuite şi distruse.

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/14/dupa-primul-razboi-mondial-romania-a-refuzat-sa-ocupe-ucraina/

https://www.google.ro/search?q=1919+razboiul+de+independenta+al+ucrainei+photos 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/razboaiele-mai-putin-cunoscute-ale-europei-iv-125815.html

http://www.rumaniamilitary.ro/viitorul-ucrainei-in-contextul-parteneriatului-romano-polonez-o-re-editare-a-situatiei-din-1919

04/07/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cel mai lung război din istorie – razboiul de 335 de ani dintre Olanda si Insulele Scilly

 

 

Cel mai lung război din lume s-a purtat între Olanda şi insula Scilly, aflatã în sud-vestul Marii Britanii.

A început în 1651, dar ca multe alte rãzboaie din epocã nu a fost luat în serios.

Au trecut trei secole pânã ce pãrţile combatante au încheiat pace, punand capat  celei mai lungi  confruntari din istorie.

Tartatul de pace a fost  semnat  abia în 1986.

 

 

 

Acest război a durat 335 de ani dar  nu a murit nici un om. Asta fiindcă beligeranţii au uitat că sunt în război.

Povestea a  început  în 17 aprilie 1651, in vremea războiului civil din Anglia, care a avut loc între 1642 şi 1651,dupa ce fortele armate fidele parlamentarilor lui Oliver Cromwell, i-au invins  pe regaliştii sustinatori ai Printului de Wales, aceştia refugiindu-se în insula Scilly.

Razboiul mergea vadit catre o victorie a lui Cromwell, cel care impinsese fortele regaliste pana aproape de Cornwall, ultima reduta a acestora.

In acelasi timp, flota inca puternica a sustinatorilor Casei Regale isi gasise refugiul in Insulele Scilly, de unde se pregatea sa atace in forta navele oponentilor.

In virtutea unei mai vechi aliante cu Anglia, Olanda decidea atunci sa pastreze bunele relatii cu tara care o sprijinse in dobandirea independentei fata de Spania, si s-a aliat cu tabara lui Oliver Cromwell, atata vreme cat era evident ca aceasta va castiga razboiul.

In consecinta, flota olandeza, sub comanda amiralului Maarten Harpertszoon, a blocat navele regaliste in port, cerand reprezentatilor Casei Regale despagubiri uriase in virtutea unor mai vechi conflicte.

Cum, evident, aceste pretentii  nu au fost satisfacute, Olanda a declarat razboi Insulelor Scilly, asta si ca urmare a faptului ca Anglia, in cea mai mare parte, se afla deja in mainile parlamentarilor.

Lasand la o parte strania declaratie de razboi, asupra unei mici parti a unui alt stat, flota olandeza s-a retras in luna iunie a aceluiasi an, fara sa traga un singur foc de arma, dupa ce regalistii s-au predat in totalitate amiralului englez Robert Blake.

Nimeni nu s-a gandit ca mai era nevoie si de un acord care sa parafeze incheierea oficiala a razboiului.

Pe 17 aprilie 1985, istoricul scotian Roy Duncan a scris ambasadei olandeze de la Londra, semnaland  bizarul situatiei si anuntand oficial atat autoritatile Insulelor Scilly cat si guvernul olandez, ca se aflau in razboi de peste trei secole.

Autoritatile olandeze  au ajuns si ele  la concluzia că starea de război exista încă, astfel ca, un an mai tarziu, pe  17 aprilie 1985, la exact 335 de ani de la inceperea conflictului, ambasadorul olandez Rein Huydecopern a sosit pe insulă și  cele doua parti au semnat tratatul de incheiere a ostilitatilor.

Razboiul dintre Olanda si Insulele Scilly a fost declarat ulterior drept cel mai lung din istorie si totodata razboiul cu cele mai putine victime, adica… nici una.

19/03/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: