23 septembrie 1386 – A început în Ţara Românească domnia lui Mircea cel Bătrân

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1386, după moartea domnului Dan I, scaunul domnesc este preluat în Ţara Românească de către Mircea, fiul lui Radu I, fratele fostului domnitor.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418),  voievod al Ţării Româneşti şi unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti a domnit între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395 şi ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418).

Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluţia limbii expresia a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat.

Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupunea, în general, în limbajul de cancelarie medieval, primul domnitor cunoscut cu acest nume.

Întrucât în Ţara Românească nu se obişnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume pentru a fi deosebit de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

În istoriografia română mai apare şi sub numele Mircea cel Mare.

În acea perioadă Valahia se afla într-o mare primejdie, pentru că începuse ofensiva Imperiului Otoman în Balcani, iar scopul sultanului turc era distrugerea statului bulgar, a cnezatului sârb şi a voievodatelor Muntenia şi Moldova, după care urma cucerirea Constantinopului şi supunerea regatului ungar.

Statele cucerite urmau să fie transformate în paşalâcuri (provincii turceşti), interzicerea creştinismul şi introducerea religiei musulmane. Fiind conştient de pericolul ce s-a abătut asupra ţării, Mircea a iniţiat   un şir de acţiuni pentru refacerea şi reînarmarea oastei şi întărirea cetăţilor.

În iarna anului 1388, domnitorul Munteniei, susţinut de un contingent dobrogean, îi învinge şi îi alungă din Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir Ali-paşa.

Ca răspuns, sultanul otoman trimite trupe ca să prade ţara, iar Mircea cel Bătrân le iese în întâmpinare şi într-o bătălie crâncenă le distruge. După aceste campanii militare, Dobrogea, inclusiv şi Silistra, au fost unite cu Ţara Românească.

Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu vecinii Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind unul dintre cei mai mai activi exponenti ai luptei antiotomane din vremea sa.

Ca să întărească hotarele statului, domnul valaha luat  sub stăpânirea sa Amlaşul şi Făgăraşul.

În acelaşi an participă cu oastea sa la bătălia de la Kossovopolje (Cîmpia Mierlei), unde armata otomană înfrânge tupele unite ale sârbilor, macedonienilor, bosniecilor şi românilor, ocupă sud-vestul Serbiei şi pregăteşte un cap de pod pentru o invazie masivă în Muntenia.

În decembrie 1389, au loc tratative între solii lui Mircea cel Bătrân şi cei ai regelui polon Wladislaw al II-lea Jagiello, intermediate de Petru I, domnul Moldovei. Aceste tratative s-au încheiat cu semnarea unui tratat, în care cei doi suverani se angajau să-şi acorde ajutor reciproc în cazul unui eventual atac din partea regatului ungar şi a Imperiului Otoman.

Tratatul a fost ratificat la Lublin în condiţii de de plină egalitate.
La sfârşitul anului 1390 şi începutul anului 1391 are loc o campanie militară antiotomană în nordul Dunării.
Oastea munteană, condusă de către domnitor, împreună cu Sracimir, ţarul izgonit din Vidin, înfrânge trupele otomane şi recucereşte Vidinul. După acestă victorie Mircea cel Bătrân, începe un şir de lucrări de refacere şi întărire a cetăţilor din ţară.
În 1393 otomanii încep o nouă campanie militară în Bulgaria. Ţaratul de Târnovo este distrus, posesiunile Ţării Româneşti din sudul Dunării sunt ocupate de către turci. După ocuparea Bulgarei, în primăvara anului 1394, domnul valah întreprinde o campanie militară în Balcani, unde atacă unităţile de ankingii din regiunea Karinovasi (azi Karnobat), obţinând un remarcabil succes.

Dar în toamna aceluiaşi an se începe campania militară a sultanului Baiazid I Ildirim (1389-1402) în Muntenia, cu scopul de a o subjuga.

Otomanii s-au pregătit minuţios pentru acestă campanie militară. La Dunăre au fost concentrate
unităţile de elită ale Imperiului Otoman, turcii cerându-le vasalilor săi din Bulgaria şi Serbia să participe cu oştiri. Fiind numeric inferioare trupelor invadatoare, oştirile valahe au adoptat tactica pământului părjolit.

La 10 octombrie 1394 are loc bătălia de la Rovine (probabil lângă Craiova), unde printr-un atac neaşteptat, sunt distruse unităţile de avangardă a trupelor otomane, cauzându-le mari perderi. Primind ajutor de la unităţile de rezervă, ce veneau din spatele armatei, sultanul Baiazid a scăpat de dezastru şi a continuat ofensiva. Lângă localitatea Argeş are loc o nouă bătălie.

Turcii fiind numeric superiori obţin un succes datorat în mare parte şi trădării boierilor.

Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă în munţi unde avea cetăţi. Sultanul Baiazid îl înscăunează ca domn pe boierul Vlad (numit Uzurpatorul), susţinut de boierii trădători.

În 1395 la Braşov se încheie un tratat antiotoman între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg. Această înţelegere prevedea nerecunoaşterea de către Regatul Ungar a domnitorilor, veniţi la domnie cu ajutorul turcilor.

După încheierea acestui tratat, în anul următor are loc cruciada statelor din Occident împotriva Imperiului Otoman. Armatele cruciaţilor erau conduse de către regele Sigismund de Luxemburg, la care s-a alăturat şi Mircea cel Bătrân.

În bătălia de la Nicopole, oastea condusă de Baiazid I înfrânge trupele cruciate.
Armata otomană a avut mari perderi şi nu era în stare să ducă în continuare acţiuni de ofensivă în regiune.

În decembrie 1396, Mircea îl detronează pe Vlad Uzurpatorul şi devine unicul domnitor al Ţării Româneşti. Ca răspuns la detronarea lui Vlad, omul lor, în toamna anului 1397 turcii organizează o nouă campanie militară împotriva Munteniei.

Mircea cel Bătrân distruge oastea otomană ce a invadat Ţara Românească. După victoria asupra turcilor, în anul 1400, voievodul valah îl susţine la domnia Moldovei pe fiul lui Roman I, Alexandru, ce a fost supranumit şi cel Bun. După instalarea la domnie a lui Alexandru, Mircea cel Bătrân se confruntă în 1401 cu o invazie otomană, pe care o respinge.

După această incursiune are loc o stopare vremelnică a atacurilor turceşti asupra Ţării Româneşti, deoarece în anul 1402, are loc invazia hoardelor mongole conduse de către Timur-lenk stăpân în Asia Centrală asupra otomanilor.

În bătălia de la Ankara, oştirea lui Baiazid este distrusă, iar sultanul turc, părăsit de către vasalii săi, este capturat şi închis într-o cuşcă de fier.
Această înfrângere a declanşat începutul unor lupte între urmaşii lui Baiazid pentru conducerea supremă în Imperiul Otoman. Domnitorul valah s-a implicat în aceste confruntări, susţindu-l pe Musa.

În 1404, Mircea folosindu-se de dificultăţile prin care trece statul turc, recucereşte o mare parte a teritoriului dobrogean, inclusiv Silistra.

Anul 1406 reprezintă apogeul puterii domnitorului valah.

Fiind conştient de faptul că răzmeriţele ce au loc în Imperiul Otoman sunt doar vremelnice şi în viitorul apropiat se aşteaptă noi confruntări, Mircea duce tratative cu regele ungar Sigismund de Luxemburg privind crearea unui plan comun de luptă cu otomanii. În 1408 domnitorul muntean obţine o victorie asupra turcilor la Silistra.

După această victorie, în anul următor, începe o campanie militară în Balcani pentru susţinerea favoritului său Musa în acţiunile sale de a prelua conducerea satului turc şi de a deveni sultan. Această campanie militară dusă de voievodul valah a fost victorioasă şi i-a adus un scurt răgaz în lupta sa cu turcii.

Războiul cu otomanii reîncepe în anul 1413, când sultan devine Mahomed, un alt fiu a lui Baiazid, cu atacurile trupelor turceşti asupra hotarelor Munteniei pe care domnitorul le respinge.

În anul 1415, Mircea acceptă să plătească un tribut turcilor în valoare de 3000 de galbeni , iar după plătirea acestei sume, turcii se obligau să nu atace hotarele ţării.

Această pace nu s-a prelungit mult, căci în 1416, domnitorul va refuza să mai plătească haraciul şi începe un nou război cu turcii.

Mircea va susţine răscoalele ce aveau loc în Imperiul Otoman împotriva sultanului. Ca răspuns la aceste acţiuni ale voievodului valah, sultanul Mahomed declanşează o campanie militară împotriva Ţării Româneşti, cuceresc Giurgiul şi pătrund în Dobrogea.

Atacurile acestora sunt respinse, dar domnitorul valah a fost nevoit să încheie o nouă înţelegere cu turcii privind un tribut de răscupărare a păcii. După închierea acestui tratat la hotarele ţării s-a stabilit liniştea.
 

 

 

 

 

 

 

La 31 ianuarie 1418 marele domn a plecat în eternitate, rămânând în memoria urmaşilor ca un conducător de stat care a rezistat cu vitejie invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman, reuşind să apere nu numai independenţa Munteniei, dar şi a Moldovei.

Cât timp a domnit Mircea cel Bătrân, Ţara Românească a dobândit cea mai mare întindere, de la Banatul de Severin până la Marea Neagră, inclusiv sudul Basarabiei şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidarea militară şi afirmarea politică pe plan internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei.

Într-un act din anii 1404-1406, apar titlurile sale:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului.”

 

 

 

 

Foto: Stema judeţului românesc interbelic Durostor

A condus ţara cu înţelepciune, menţinându-i stabilitatea economică şi politică.

Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenţie binemeritată din partea specialiştilor în istorie şi disciplinele conexe, fiindu-i dedicat un important număr de studii.

 

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_cel_B%C4%83tr%C3%A2n

http://istoriamilitara.org/

 

 

 

 

 

Publicitate

FOTOGRAFII CELEBRE DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX- lea

 

 

 

 

 

 G. Tatarescu, membru al delegaţiei României la lucrările Conferinţei de pace de la Paris  (29 iulie – 15 octombrie, 1946),  urmată de Tratatele de Pace semnate pe 10 februarie 1947,între Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.

 

 

 

 

Din partea României, tratatul a fost semnat de Gheorghe Tătărescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ştefan Voitec şi Dumitru Dămăceanu.

Tratatul de pace cu România conţinea multe prevederi dezavantajoase,deşi armata română participase alături de Naţiunile Unite de la 24 august 1944 la 12 mai 1945, şi dăduse grele jertfe de sânge (circa 170.000 de morţi, răniţi, dispăruţi), care o situau pe locul al patrulea (după Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi SUA) în privinţa pierderilor umane suferite.

România nu a primit statutul de ţară cobeligerantă, datorită opoziţiei ireconciliabile manifestate de Uniunea Sovietică.

 

 

 

ÎNMORMÂNTAREA  PREŞEDINTELUI AMERICAN  JOHN F. KENNEDY – 1963

 

 

 

 

John F. Kennedy Junior, în vârstă de 3 ani, salută sicriul tatălui său în Washington, la trei zile după ce președintele a fost asasinat în Dallas, pe 22 noiembrie 1963. În centrul fotografiei se află văduva Jacqueline Kennedy, ținând-o de mână pe fiica sa, Caroline.

La stânga și la dreapta Primei Doamne se află frații președintelui, senatorul Edward Kennedy și procurorul general Robert F. Kennedy, care avea să fie și el victima unui asasinat în 1968. Fotografia a fost făcută de celebrul Stan Stearns, fotograf al United Press International.

John Fitzgerald Kennedy (29 mai 1917 – 22 noiembrie 1963), cunoscut și ca JFK, a fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

 

 

 

Calugăr budist în flăcări

 

 

În ziua de 11 iunie 1963, într-o piaţă din Saigon, în Vietnamul de Sud,  o masina a oprit si 3 sau 4 calugari au iesit din ea. Unul dintre ei, Thich Quang Duc, s-a aşezat jos în poziţia de lotus cu o cutie de chibrituri  în mână, iar ceilalţi au început să toarne benzina pe el.

În timp ce ardea, călugărul nu a scos nici un sunet şi nu a mişcat nici un muşchi datorită autodisciplinei.

Protestul său a fost motivat prin dorinţa de a atrage atenţia asupra tratamentului sever la care erau supuşi calugarii budişti de catre regimul catolic al lui Ngo Dinh Diem, regim sprijinit de americani.

 

 

 

1968 – Execuţie în plină stradă la Saigon, în Vietnamul de Sud

 

 

 

 

 

Aceasta fotografie făcută în Saigon la 1 februarie 1968, i-a adus în 1969 fotografului prestigiosul premiu  Pulitzer, dar si alte 500 de premii incluzând Premiul Robert Capa şi George Polk Memorial.

In a doua zi a ofensivei Tet, Edward Thomas Adams si o echipa de stiri a NBC au auzit focuri de arma. Au urmarit zgomotul pana la un colţ de stradş unde soldaţii sud-vietnamezi duceau un prizonier către lt. col. Nguyen Ngoc Loan, seful Poliţiei Naţionale Sud-Vietnameze.  

Adams a dus camera la ochi pentru a surprinde momentul, numai că, în loc de asta, el a fotografiat execuţia sumară a prizonierului comunist nord-vietnamez, care a fost împuşcat în cap.

Adams a aflat mai târziu că prizonerul era de fapt un ofiţer al trupelor comuniste Viet Cong, responsabil de uciderea unei întregi familii.   

 

 

 

PRIMUL OM PE LUNĂ – 1969

 

 

 

 

 

 

Astronautul american Buzz Aldrin salută steagul american, plantat pe suprafața Lunii. Ziua care a făcut istorie a fost 20 iulie 1969. Aldrin a fost cel de-al doilea om după Neil Armstrong care a pășit pe Lună în misiunea Apollo 11.

Pe Neil l-au auzit sute de milioane de oameni din întreaga lume spunând: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Această celebră frază, rostită în momentul în care a pășit pe suprafața Lunii, nu a fost însă o replică spontană. Ea aparține cercetătorului britanic Gary Peach, care la vremea respectivă lucra la o bază de cercetare din Australia. Cu o zi înainte de lansarea misiunii Apollo, el a fost abordat de Peter Monkton, director de departament, un american care era în legătură permanentă cu baza din Huston, care coordona misiunea. Monkton l-a întrebat pe Peach care ar fi primele cuvinte, demne de rămas în istorie, pe care le-ar rosti el în momentul atingerii solului lunar.

Peach s-a gândit puțin și a rostit cunoscuta frază. Monkton a ieșit imediat din cameră și a transmis-o celor de la Huston. Să fie aceasta singura înșelătorie din toată povestea aselenizării?

 

 

Insula românească Ada Kaleh, acoperită  în anii 1968-1970 de apele Dunării, în urma construirii  în colaborare cu Iugoslavia a barajului hidroenergetic de la Porţile de Fier  

 

 

 

1985 a fost anul „rezoluției impotriva alcoolismului” în URSS. 

E clar ca astfel de legi nu funcționează  în Rusia.

 

Foto: EnglishRussia.com – coadă la vânzarea de vodkă

 

 

 

28 ianuarie 1986 — Catastrofa navei spațiale americane Challenger

 

 

Catastrofa a avut loc pe 28 ianuarie 1986, atunci când nava a explodat în cea dea 73-a secundă de zbor de la lansare, fapt ce a dus la moartea celor 7 membri ai echipajului.

 

 

 

Aceasta este probabil una dintre cele mai faimoase fotografii publicate în secolul trecut. Este fotografia unui student chinez care încearcă la Beijing, în timpul marilor demonstraţii studenţeşti din 1989, să oprească tancurile din Piaţa Tiananmen, stând în faţa lor.

 

 

 

 

Tânărul a dat dovadă de un extraordinar curaj, dar din păcate până în ziua de azi identitatea sa a rămas necunoscută.

 

 

 

 

9 noiembrie 1989 – Berlin, Poarta Brandenburg 

 

 

 

Căderea Zidului Berlinului, care despărţea după cel de-Al Doilea Război Mondial, cele două Germanii

 

 

 

REVOLUȚIA ROMÂNĂ – 1989

 

 

Florin Vieru sau Gavroche de România a fost simbolul revoluţiei din 1989, iar poza cu el îmbrăcat în tricolor a ajuns în toate colţurile lumii. Chipul lui a apărut pe calendare şi pliante care s-au vândut cu miile în acea perioadă. Francezii au vrut să-l ia în ţara lor, să-i dea o casă şi să-l educe, dar el a ales să rămână în România.

 

 

Acest Gavroche de România avea doar 14 ani în decembrie 1989

  A plecat din Dobroești spre capitală imediat ce a aflat că regimul comunist se clătina. Steagul l-a purtat tot timpul cu el. Pentru că era frig, l-a folosit şi ca haină. Aşa a fost surprins de fotoreporteri: înfăşurat în tricolor. La 16 ani de la Revoluţie a avut ocazia să ofere tricolorul unuia dintre cei mai puternici oameni din lume: vicepreşedintele american Hillary Clinton. Dar chiar dacă a devenit celebru, viaţa nu i-a oferit numai lucruri bune.

La un moment dat, a fost arestat pentru furt, din cauza unei cunoştinţe pe care a vrut s-o ajute. A stat în închisoare 6 luni, până când s-a dovedit că era nevinovat. Gavroche de România are acum 38 de ani şi lucrează în construcţii.

Are o fată şi un băiat cu soţia sa, pe care o cunoaşte din copilărie.

 

 19- 21 august 1991 – Eşecul puciului de la Moscova

 

 

 

Foto: Populaţia Moscovei opreşte tancurile armatei 

Puciul a fost o tentativă de lovitură de stat a forţelor retrograde comuniste care a dat semnalul destrămării URSS.

 

 

 

Martie 1993 – Copilul si vulturul

 

 

 

 

 

Fotograful Kevin Carter a reuşit să imortalizeze în  Sudanul de sud imaginea care i-a adus premiul Pulizer, dar şi moartea.

Fotografia surprindea un biet copil firav, căzut la pământ din cauza foamei, a cărui moarte era aşteptată din apropiere de un vultur.

Această imagine îngrozitoare l-a  afectat foarte mult pe fotograf, care la putin timp după câstigarea premiului, s-a sinucis…

 

 

 

SUA – Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001

 

 

 

 

Totul a început, dupa ce teroriştii musulmani au deturnat patru avioane de pasageri. Două dintre aceste avioane au lovit Turnurile gemene World Trade Center din New York la interval de câteva minute.

În scurt timp, s-au parabuşit pe rând, celelalte două avioane, unul la clădirea Pentagonului şi celălalt pe un câmp din Pennsylvania.

Au murit 19 terorişti şi au fost victime  2.978 de persoane- dintre care 2.749 la World Trade Center. Este bilanţul  celor mai sângeroase atentate teroriste din istorie.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/26/fotografii-celebre-din-prima-jumatate-a-secolului-xx/

 

 

 

 Surse: 

 

http://frumoasaverde.blogspot.ro/2014/01/secolul-xx-in-imagini-slideshow.html

https://www.europalibera.org/a/

http://intersectii.eu/puciul-19-21-august-1991

Batalia de la Kosovo Polje (1389), o clipa de istorie romaneasca in Balcani

 

 

Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei), a avut loc în ziua de Sf. Vitus (15/28 iunie 1389), între o coaliţie crestina compusa din  sarbi, albanezi, croati, romani, bosiaci etc. şi ostile Imperiului Otoman.

 Sunt puţine surse istorice care vorbesc despre această bătălie, dar o examinare critică a acestora şi o comparaţie cu bătălii similare contemporane acesteia (cum ar fi Bătălia de la Angora sau cea de la Nicopole), pot  permite o reconstituire aproximativ precisa.

 După înfrângerea otomanilor de către sârbi în Bătălia de la Plocnik, Murad I, conducătorul Imperiului Otoman, a început să-şi strângă trupele la Philippoupolis (Plovdiv) în primăvara lui 1389, şi a sosit la Ihtiman după un marş de trei zile.

De acolo, a ales ruta  Velbužd (Kyustendil) şi Kratovo si dupa  ce a ramas o vreme în Kratovo, Murad a trecut prin Kumanove, Presheve şi Gjilan spre Prishtina, unde a ajuns pe 14 iunie.

Nu se stie  sigur cât de mari erau cele două armate, pentru că sursele  tind să mărească numarul lor, ducându-le  chiar la  ordinul sutelor de mii de osteni.

 Potrivit unor cronicari, armata lui Murad ar fi numărat cca. 40.000 de soldati.

Luând drept reper acest numar, probabil că armata lui Murad avea 5.000 de ieniceri, 2.500 de soldaţi din garda de cavalerie , 6.000 de spahii, 20.000 azapi şi akingii şi 8.000 de oşteni ai vasalilor săi.

Se crede ca armata coalitiei balcanice condusa de catre  printul Lazar Hrebeljanovic al Serbiei ar fi avut intre 12 si 30.000 de osteni.

Sarbii pretind ca aceasta armata era in totalitate compusa din sarbi si  in mica masura  din croati, insa alti istorici  arata  ca la batalie  au participat alaturi de sarbi si osteni din  alte tari balcanice: albanezi, croati, romani, bulgari, bosniaci, unguri etc.

Dintre aceştia, câteva mii alcătuiau cavaleria, dar probabil numai câteva sute aveau armuri complete.

 Mircea cel Batran

Se stie ca domnul roman Mircea cel Batran a sustinut armata crestina la Kosovopolje  cu o  forta puternica, acesta fiind  si unul dintre motivele pentru care  domnul roman  a intrat în conflict cu Imperiul Otoman.

Din partea albanezilor, la aceasta batalie au participat  comandantii Gjergj Balsha II, Teodor Muzaka, Gjon Kastrioti (tatal lui Skenderbeg) etc.

 “Bătălia a fost purtată de o coaliţie regională în care albanezii participau în număr mare“, susţine dr.Alexandru Madgearu, cercetător ştiinţific principal al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, în „Originea medievală a focarelor de conflict din Peninsula Balcanică

La batalie au participat si forte conduse de catre banul croat Ivan Palizna.

 Trebuie mentionat, ca alaturi de armata otomana a participat in lupta si boierului sarb, Konstantin Dejanović, acest lucru facand ca unii dintre istoricii contemporani sa considere ambele armate drept coalitii.

 Armatele s-au întâlnit la Câmpia Mierlei. Centrul armatei turcești era condus de sultanul Murad, în timp ce Baiazid era pe flancul drept și Yakub pe cel stâng.

În jur de 1.000 de arcași se aflau în prima linie a flancurilor, urmați de azapi și apoi de akingii; în prima linie a centrului erau ienicerii, în spatele lor fiind Murad, înconjurat de garda călare;  logistica se afla în spate, păzită de un număr mic de soldați

 Bătălia a debutat cu un tir al arcaşilor turci, îndreptat impotriva adeversarilor crestini, care au  reuşit să pătrundă in flancul stâng al otomanilor, dar nu au avut acelaşi succes în centru şi în flancul drept.

Flancul stâng nu a fost înfrânt, ci doar împins înapoi.

Iniţial, coalitia crestina a obţinut  un avantaj după prima  şarjă, care a făcut ravagii în flancul turc  condus de Jakub Celebi.

În centru, creştinii au reuşit să împingă forţele otomane înapoi, lăsând flancul lui Baiazid să încerce să-i ţină în loc pe sârbii lui Vlatko Vuković.

Otomanii, într-un contraatac, au împins forţele balcanice înapoi şi au reusit sa obţina victoria spre seară, iar  Baiazid I (invins mai tarziu de Mircea la Rovine),  supranumit “Fulgerul”, datorită calităţilor demonstrate la conducerea acestui contraatac  decisiv, a  devenit sultan dupa batalie.

  Conform mai multor documente istorice turceşti,  sultanul a fost ucis în timp ce  inspecta câmpul de luptă după bătălie de un ostean  sarb, Miloš Obilić, care se prefăcea mort.

O altă variantă mentionata in  cronicile sârbeşti, spune că sultanul ar fi fost asasinat de Miloš Obilic, dupa ce acesta a ajuns în tabăra turcilor sub pretextul că este dezertor şi a îngenuncheat în faţa acestuia, iar  timp ce îngenunchea în faţa lui, l-a înjunghiat în stomac.

 

Dupa batalia de la Kosovopolje din  1389, incepe refugierea populatiei albaneze crestine din fata urgiei  otomane in Italia, Grecia si in aproape toata Peninsula Balcanica, unii albanezi gasind adapost  in secolele ce au urmat si in Tarile Romane.

 – Ku po shkojmë mori non?
– Na po ikim prej turku, i ka thon
– E kur vim ko, mori non?
– Kur çartojet turku, sikur na”…

– Unde mergem mama?

– Plecam din cauza turcilor.

 – Si cand ne vom intoarce,mama?

 – Cand or sa plece turcii…

Preluat din Kosovoperomaneste.wordpress.com