CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Soarta tristă a fraților aromâni

                             RECENZIA UNUI (ALT) FILM Am văzut […]

 

 

 

Aromânii au fost singurul neam din Balcani din care turcii nu și-au făcut slugi – au fost în permanență liberi. Dar bogăția lor a condus la pizma mahomedanilor (turci și albanezi) care au jefuit și distrus, în două rînduri, Moscopole.

La începutul secolului trecut, după schimbul de populații dintre greci și turci, bandele grecești (încurajate nu direct de statul grec, care se ținea în umbră, ci de biserica ortodoxă greacă) au trecut la atacarea, jefuirea și uciderea aromânilor din Tesalia și Epir pentru a-i determina să se expatrieze.

După razboaiele balcanice, cînd noi aveam în mînă și pîinea și cuțitul, la pacea de la București penibila diplomație românească (etern penibilă!) s-a mulțumit să primească Cadrilaterul, dar pe aromâni i-a lăsat în mîna grecilor!

Aromânii alungați, au colonizat Cadrilaterul. Aici însă cetele de comitagii bulgari (foștii lor aliați în lupta împotriva bandelor grecești!), supărați pentru pierderea teritoriului, treceau noaptea granița ca să-i ucidă și să-i jefuiască! Alt popor ortodox care îi jefuia și îi ucidea!

Dar lovitura de grație au primit-o de la români! Judecătorii români i-au trimis în temniță, autoritățile române i-au prigonit. Dacă în Grecia politica violentă de grecizare (ei nu acceptă minoritățile) i-a determinat de frică pe grecomani (adică aromâni care se declară greci) să accepte această stare, și în România pînă în 1990 multor aromâni le-a fost frică să își recunoască originea.

Răspîndiți în toată lumea, aromânii își petrec cu bucurie ziua națională, își cîntă cu mîndrie melodiile, își joacă cu mîndrie dansurile, se bucură să mănînce „pită cu praj” (adică plăcintă cu praz), miel și celebra lor telemea de oaie. Dar și-au pierdut curajul de a lupta.

Ajunși răspîndiți prin toată lumea, trecînd la familiile mixte (pînă acum un secol, tații aromâni erau cei care hotărau cu cine se vor încuscri în neam), rătăciți de comunitățile lor, pierzîndu-și tot mai mult dialectul, de la o generație la alta, aromânii sînt pe cale de dispariție.

Cine este de vină? Mulți. Pot spune că de vină sînt forurile internaționale care au tolerat genocidul grecilor săvîrșit asupra aromânilor și încălcarea drepturilor acestei minorități (dar Grecia era membră NATO și UE cu mult înaintea noastră!), de vină este și statul român, care dacă în sec. XIX s-a preocupat de aromânii din Balcani, în secolul următor a avut altceva de făcut – dar de vină sînt și aromânii care au ajuns divizați și, cum am mai spus, și-au pierdut legendarul curaj.

Nu cred că peste două generații se va mai vorbi la prezent despre o comunitate aromână.

Dar nu va fi singura dispariție! Va dispare însăși veșnicia care, cum spunea Blaga, s-a născut la sat. Satul pe care îl cunoșteam, acela în care s-a născut veșnicia, a murit – și îmi pare firesc să moară și veșnicia.

 

 

 

Sursa:

 Dan Cristian IONESCU, un fragment din articolul „Soarta tristă a fraților aromâni”

http://www.justitiarul.ro/soarta-trista-a-fratilor-aromani-ii/

               

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/04/15/cine-sunt-aromanii/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/03/ziua-de-3-decembrie-in-istoria-romanilor/

Publicitate

03/12/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: