„Dimandarea parinteasca”- Imnul Aromânilor. VIDEO

 

„Dimandarea parinteasca” (mustrarea parinteasca), este imnul aromânilor, compus de Constantin Belemace, luptator pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani.

Este un echivalent al imnului “Desteapta-te Romane” la românii aromâni, acolo, in sânul societatilor si fundatiilor aromânesti, unde este cântat la posturile radio si de telelviziune care emit in dialect.

Cantecul vorbeste de cumplitul blestem ce cade asupra parintilor care nu-si invata copiii limba stramoseasca, limba (graiul) armanesc.

Poetul Belemace s-a dovedit a fi un adevarat vizionar atunci cand a compus versurile, in anul 1888.

Dupa mai bine de un secol, „Dimandarea parinteasca” rasuna mai actual ca oricand.

 

 

Dimandarea parinteasca
Parinteasca Dimandare                                Parinteasca blestemare  

Na sprigiura cu foc mare                               Porunceste cu foc mare
Frati di muma si di-un tata,                          Frati de-o muma si de-un tata
Noi, Armâni di eta toata.                                Noi, Aromani din vremea toata

Di sum plocile di murminta                            De sub lespezi (placi) de morminte
Striga-a nostri buni parinta:                          Striga a nostri buni parinti
“Blastem mari s-aiba-n casa “                       Blastem mare sa aiba in casa
Cari di limba-a lui s-alasa.                              Care de limba lui se lasa.

Cari-si lasa limba-a lui                                    Care i-si lasa limba lui
S-lu-arda pira-a focului,                                Arza-l-ar para focului
Si s-dirina viu pri loc,                                     Chinuis-ar de viu pe locu (pamant)
Sa-li si friga limba-n foc.                                Frige-i-s-ar limba in focu’

El an vatra-li parinteasca                              El in vatra-i parinteasca
Fumealia s-nu-si hariseasca;                        De copii(familie) sa nu se fericeasca ;
Di fumeli curuni s-nu base                             De familie cununi sa nu pupe
Nic an leagan si nu-nfase.                              Prunc in leagan sa nu culce (infase)

Cari fudze di-a lui muma                                Care fuge de a lui muma
si di parintesca-li numa,                                 si de parintescul nume
Fuga-li doara-a Domnului                              Fugi- i-ar dorul Domnului
si dulteamea-a somnului!”                             si dulceata somnului!”

Constantin Belimace

 

 

 

Drept scurta informare, voi spune ca neamul romanesc exista in doua variante- Dacoromani (Basarabia, România si românii din jurul granitei României), si ramura Aromâna (Croatia, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania si Grecia), cu care România are, sau nu a avut vreodata granite.

Aceasta ramura, sânge din sângele nostru a fost izolata de noi prin invazia bulgarilor si slavilor in Evul Mediu timpuriu.

Aromanii au avut de-a lungul veacurilor formatiuni statale proprii, cum ar fi Vlahia Mare, Vlahia Mica, imparatia lui Ionita si Asan (taratele romano-bulgare) si nu in ultimul rand Principatul de Pind, desfiintat de Grecia in 1948.

Practic poti intalni aromani in toata peninsula, de la Constanta si Tulcea, pana la Salonic in Grecia si Corce in Albania, de la muntele Magiore in Croatia pana la Pestera si muntii Rodopi in Bulgaria.

Ocupatia aromanilor iarasi o gasim diversa- pastori de turme de oi si capre, cu mentalitate nomada, vara se aflau la munte, iarna coborau la campie sau la malul marilor Marmara sau Adriatica etc.

Cu alte cuvinte faceau transhumanta ca si fratii lor, pastorii din tarile Romane, doar ca pe un areal mult mai larg, strabatand chiar tari intregi, caci pe atunci era un singur stapan- Imperiul Otoman.

Castigau din oierit si cresterea altor animale.

Altii erau buni comercianti, postavari, pielari, bijutieri, caravanari (duceau marfuri cu caravanele cu catari), fabricanti de arme. Mai era inca o categorie, aromanii carturari- arhitecti, bancheri, ministri, poeti etc. Au avut si orase, de care putini dintre noi au auzit.

Voi numi doar doua-Moscopole (Voscopoje) in Albania, si Gramosta in Grecia. Ambele au fost distruse brutal de Ali Pasa Tebelin de Albania. Distrugerea acestor orase este cantata cu multa durere in cantecele aromanesti pline de jale.

O caracteristica importanta a istoriei românilor din sudul peninsulei este trecutul lor furtunos, plin de migratie.

Emigratia aromâna a cuprins orase ca Venetia, Viena, Sofia, Bucuresti, Atena, SUA, Australia si Constantinopole. in majoritatea cazurilor au fugit din cauza dusmanilor, pericolului de asimilare, sau din sete de profit.

Drept dovada ca aromanii au fost si raman tributari istoriei mi-o demonstreaza mie personal faptul, ca multi dintre prietenii mei aromani au rude in diferite tari.

Peste noapte, in urma unor tratate de pace si destramarii Imperiului Otoman, aromanii s-au trezit cu rude despartite de sarma ghimpata in diferite tari noi aparute, la care deasemenea putem adauga mai recent si destramarea regimului comunist iugoslav.

Au mai fost si tradati, in primul rand de tara-Mama, România, care pe vremea Anei Pauker, in 1948 a inchis scolile romanesti din Balcani, deschise cu atata truda de Cuza Voda si Carol I.

Pricina era ca chipurile ei (aromanii), formati in aceste scoli ar atenta la securitatea asa zisului stat socialist roman.

Urmarile catastrofale ce au urmat au fost ca nici pana acum Aromânii nu au scoli in Grecia, Bulgaria, Albania sau Serbia.

Nici pana astazi ei nu sant recunoscuti drept minoritate nationala in aceste tari.

Exceptie face doar Republica Macedonia. In constitutia Republicii Macedonia este scrisa „Minoritatea Aromana”.

Romanii macedoneni au scoli si emisiuni radio, dar si aici cu taraita. in final as mentiona un lucru important, in fata pericolului asimilarii sau pierderii de avere, la aromani dintotdeauna exista si exista un obicei strict – ficiorul armân se insoara doar cu o fata de origine aromâna.

Cateva personalitati marcante de origine aromana (macedoromana) – Nicolae Milescu – Spataru-carturar moldovean, se crede ca ar avea obarsie aromâna, Emanuil Gojdu-filantrop, a finantat invatamantul românesc din Ungaria, Lucian Blaga – poet român, este aroman dupa tata, actorul roman Toma Caragiu, ministrul culturii Ion Caramitru, lingvista Matilda Caragiu-Marioteanu, Ianis Coletis-general grec, impresarul clubului „Steaua”- Georghe Becali si nu in ultimul rând, marele fotbalist român Gheorghe Hagi, supranumit „Maradona Carpatilor”.

De origine aromâna este si Maica Tereza din Albania, cu numele ei adevarat Agnesa Gongea Boiangiu.

De Costache Andrusceac,
membru al Miscarii Unioniste din Republica Moldova.

 

Publicitate

Caracteristicile esenţiale ale neamului românesc descrise de părintele Dumitru Stăniloae

 

 

 

 

Dumitru Stăniloaie (1903-1993)

 

 

 

 

 

 

 

Să nu îl uităm niciodată !

 

 

 

 

Părintele Dumitru Stăniloaie a fost unul dintre cei mai mari teologi ai seolului XX, supranumit , “Patriarhul teologiei ortodoxe romanesti”.  Filosoful Heidegger spunea  că este   “al doilea”   mare gânditor al secolului trecut (gândindu-se la sine ca fiind primul). A fost deasemena şi profesor universitar, traducător, scriitor şi ziarist.

 

Detenţia politică.  Pe 5 septembrie 1958 , odată cu noul val de arestări, este reţinut de Securitatea comunista alături de membrii mişcării  Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa. În 1959   este dus la penitenciarul Aiud, unde este ţinut luni întregi în regim de izolare. Este eliberat în 1963.

Caracteristicile  esenţiale  ale  poporului român

“Înrădăcinarea în spaţiul propriu”

Prima caracteristică esenţială a poporului român identificată de părintele Dumitru Stăniloae cuprinde această “înrădăcinare în spaţiul propriu”, considerată drept o calitate, dar şi un defect în acelaşi timp.

Astfel, românii sunt foarte ataşaţi de locurile lor natale, mulţi dintre ei alegând să nu-şi părăsească niciodată ţara, chiar şi în detrimentul unui trai mai bun.

Cei care aleg să trăiască în străinătate suferă două alienări fundamentale: fie un dor nemăsurat după locurile natale, fie o înstrăinare.

Aşa cum subliniază părintele: “Trecerea la o simplitate conformă fie Orientului, fie Occidentului înseamnă o modificare esenţială a fiinţei românilor.

Orice simplitate este o simplitate etnică originară, dată împreună cu locul în care s-a format. Românii se menţin în complexitatea fiinţei lor numai prin acest spaţiu-punte, aşa cum anumiţi pomi nu se pot menţine decât la răscrucea vânturilor” (op. cit., p. 7).

Cu alte cuvinte, românii îşi pot păstra integral simplitatea caracteristică neamului lor doar în locul în care s-au născut.

Orice înrădăcinare într-un spaţiu străin este imposibilă fără pierderea unei mari părţi din propria moştenire ontologică.

Spiritul de sinteză. Raţiune şi luciditate

Părintele Stăniloae detaliază în continuare alte trăsături fundamentale ale neamului român. Considerând că, în esenţă, pe teritoriul nostru s-au întâlnit două moşteniri cuprinzătoare: cultura latină şi Ortodoxia, părintele Stăniloae precizează că din ele s-a format un spirit de sinteză propriu nouă.

“Spiritul de sinteză complexă al neamului nostru nu se explică numai din persistenţa lui din vremuri imemoriale în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin şi a creştinismului ortodox” (op. cit., p. 16).

Prin aceste două moşteniri fundamentale îmbinate într-o sinteză eficientă, românii se deosebesc fundamental şi de celelalte popoare occidentale sau răsăritene: “Noi nu suntem nici unilateral raţionalişti ca latinii din Occident sau ca grecii, care au influenţat latinitatea occidentală, nici unilateral mistici ca slavii sau ca popoarele asiatice şi africane – de un panteism şi mai total prin religiile lor impersonaliste -, ci unim luciditatea raţională a latinităţii personaliste cu sentimentul de taină prezentă în toate, dar cu o taină luminoasă, în care se poate înainta la nesfârşit şi care nu ne anulează ca persoane originare în sentimentul unităţii de comuniune pe care îl trăim” (op. cit., p. 17).

Această combinaţie neaşteptată de raţiune şi luciditate este una dintre trăsăturile de bază ale românilor.

Gândirea nu este afectată de mister, ea nu se opreşte în faţa tainei, ci se îmbracă în aceasta. Orice gândire care este doar efectul unei lucidităţi lipsite de taină ne poate dezvălui doar valoarea tragediei, nu a bucuriei existenţei.

Cultura română

Sunt suficiente voci ale intelectualilor români crescuţi în Occident care consideră că noi nu am avut niciodată cu adevărat o cultură.

Mergând pe linia lui Mircea Eliade, una dintre puţinele excepţii de la această linie falsă, părintele Stăniloae consideră că: “Eliade accentuează faptul că toată cultura impresionantă a Occidentului din ultimele secole şi-a luat impulsul din Renaştere, ca şi faptul că ea a devenit o cultură a păturii intelectuale, de care poporul nu se împărtăşeşte; câtă vreme cultura românească a păstrat caracterul popular nu numai pentru că ea este opera poporului şi din ea se împărtăşeşte tot poporul, ci şi pentru că toată activitatea culturală scrisă ce s-a desfăşurat în Ţările Române “s-a făcut pentru luminarea şi întărirea sufletească a poporului”.

Câtă vreme în Apus Racine, Montaigne, Goethe, Dante rămân străini de universul spiritual al ţăranului francez sau german, la noi, Creangă este gustat de tot poporul” (p. 19). Această dorinţă inconştientă care există în popor de a forma o cultură accesibilă tuturor este ceva aproape unic. La noi, adevăraţii autori de opere importante au oferit o hrană accesibilă aproape tuturor.

Nu există practic români care să nu fi auzit măcar de Eminescu, Creangă, Coşbuc sau Arghezi şi sunt chiar mulţi cei care au citit măcar câteva din scrierile lor.

Nu acelaşi lucru se observă în Occident, unde mulţi scriu doar pentru specialişti, ignorând pătura largă a poporului.

Încă un aspect negativ este că popoarele occidentale nu mai citesc prea mult, ignorându-şi propriile moşteniri culturale, considerate acum prea dificile şi pretenţioase. Simplitatea culturală specifică românilor nu există în Occident.

De altfel, părintele continuă: “Preocuparea aceasta de educare a poporului în spiritul unei înalte spiritualităţi se încadrează în toată mentalitatea Bisericii din Răsărit, a cărei literatură a urmărit în mod principal formarea unui om desăvârşit.

În Occident, nici în Evul Mediu, nici în epoca modernă, inaugurată de Renaştere, nu s-a urmărit formarea unui astfel de om. Literatura Evului Mediu urmărea exclusiv apoteozarea legendară a membrilor clasei feudale, lăudându-le orgoliul dornic de glorie, de onoare şi de stăpânire, celor simpli neoferindu-le decât lauda supunerii” (p. 31).

Echilibrul spiritului românesc

Poporul român a fost criticat adeseori pentru lipsa sa de iniţiativă, pentru faptul că nu a dat dovadă de suficient curaj în anumite momente istorice în care acest lucru părea că trebuie făcut.

De la Emil Cioran încoace, s-au încumetat mulţi intelectuali să afirme că poporul român fie nu are o cultură, fie că niciodată nu a jucat un rol important în istorie.

Ceea ce nu au remarcat aceştia este splendidul echilibru al acestui neam, care, în ciuda atâtor nenorociri care au venit peste el în istorie (şi nu au fost puţine!), nu a fost deloc afectat.

“Echilibrul românesc nu e un echilibru al mediocrităţii. Chiar dacă soluţia aleasă pare cea mai simplă, cea mai puţin spectaculoasă, simplitatea aceasta cuprinde în ea cumpăna între luarea în considerare a o mulţime de posibilităţi. (…) Alegerea unor sinteze echilibrate, sănătoase, şi a atitudinilor în care se cumpănesc stări spirituale mai complexe, care prin corespondenţa lor cu sinteza de împrejurări continuu nouă fac posibil un progres şi o creştere spirituală a omului, este superioară lăsării în seama violentelor porniri unilaterale. (…) Românul consideră că echilibrul constituie normalitatea existenţei” (pp. 41-42).

Alegerea unei soluţii de mijloc surprinde poate gândirea complicată a oamenilor culţi care preferă tot felul de variante pretenţioase şi dificile, dar aceasta indică o eficienţă. Românii sunt oameni eficienţi.

Ei ştiu că păstrarea echilibrului înseamnă alegerea unor soluţii care să îl susţină în continuare. De aceea nu sunt persoane înclinate să rişte, să efectueze schimbări bruşte doar de dragul de a observa ceva nou. Simţim în schimbările dese potenţialitatea unei ispite.

Printre trăsăturile poporului român enumerate de părintele Stăniloae se numără: legătura cu spaţiul natal, echilibrul extraordinar al deciziilor şi sinteza magnifică dintre luciditate şi gândire suspendată în faţa misterului.

Toate acestea au un efect asupra dezvoltării intelectuale înalte a acestui neam.

Pentru a rezuma cele spuse mai sus ne întoarcem la părintele Stăniloae care sintetizează astfel: “Poporul român a primit prin literatura bizantină o educaţie în acest sens; el a primit o educaţie în vederea unui umanism echilibrat, de stăpânire asupra pornirilor unilaterale, pătimaşe, stăpânire fără de care omul nu poate valorifica toate potenţele naturii sale, adică umanitatea sa integrală.

Poate această capacitate a minţii nepătimaşe de a valorifica toate potenţele naturii umane se numeşte, în spiritualitatea bizantină şi apoi şi în cea românească, “minte întreagă” (p. 44).

 Ziarul Lumina

Adevaruri care trebuiesc spuse : „Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria!”

Va propun sa reflectati asupra unui text foarte important,care ne vorbeste despre ceea ce ar trebui sa insemne cunoasterea trecutului, pentru oricare popor.

Iată ce spune:

„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede. Limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.”

Aceste cuvinte aparţin lui Milan Hübl, istoric ceh, şi i-au fost spuse conationalului sau Milan Kundera, scriitor, de aceeaşi naţionalitate.

 Cartea în care puteţi găsi textul se numeşte “The Book of Laughter and Forgetting”…

Milan Kundera