CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

După pierderea navei amiral a flotei sale din Marea Neagră, RUSIA AMENINȚĂ CU ESCALADAREA RĂZBOIULUI

Potrivit relatărilor de la Kiev, reluate de Agerpres, crucişătorul Moskva , nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră a fost lovită miercuri seară de două rachete Neptun lansate de forţele armate ucrainene: a fost cea mai mare pierdere suferită de flota rusă de la cel de- Al Doilea Război Mondial, până în prezent.

Cu toate acestea, deşi Ministerul rus al Apărării a confirmat joi că nava a fost avariată şi că echipajul său a fost evacuat, oficialitățile ruse au spus că a fost vorba de un incendiu la bordul acelei nave, fără să menţioneze cauzele .

Comandantul crucișătorului, Anton Kuprin (foto), a murit la bordul navei.

Crucişătorul Moskva, care avea o lungime de peste 180 de metri, a fost lansat în 1979 şi şi-a început misiunile în 1983.

În timpul actualului război împotriva Ucrainei, această navă a fost utilizată pentru a lansa rachete asupra teritoriului ucrainean.

Potrivit relatărilor din presă, acesta a fost implicat și în cucerirea Insulei Şerpilor, în urmă cu câteva săptămâni.

Revista Forbes: Costul crucișătorului Moskva distrus de forțele armate ucrainene este de 750 de milioane de dolari.

Forbes a întocmit o evaluare a celor mai scumpe echipamente rusești distruse în război. Acesta este condus de crucișătorul Moskva, al cărui cost, potrivit experților Forbes, este de aproximativ 750 de milioane de dolari.

În total, de la începutul invaziei la scară largă, armata ucraineană a distrus 5260 de unități de echipamente inamice.

Potrivit Forbes, Rusia a pierdut în conflictul cu Ucraina, echipamente în valoare de peste 10,8 miliarde de dolari.

Asta este aritmetica războiului, comentează publicația http://www.Timpul md.de la Chișinău.

Această navă, mândria flotei de război ruse din Marea Neagră, avut un predecesor omonim, distrugătorul (Moscova) Moskva, supranumit „Titanicul Marii Negre”, care a fost scufundat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma unui atac asupra litoralului românesc, scrie https://www.historia.ro.

La data construirii sale, la sfârșitul anilor 1930, distrugătorul Moscova (foto) era o navă din clasa Leningrad cu care era înzestrată Marina militară sovietică. A fost finalizat în anul 1932, lansat la apă în 1934 și a devenit operativă în 1938.

Acesta avea o lungime de 127,5 m si o lățime de 11,7 m, armament performant si un echipaj de 344 de marinari. Era dotat cu 5 tunuri de 130 mm, 9 tuburi lans-torpile si avea o viteza de 35 nodur și era supranumit „Titanicul Marii Negre”.

La 25 iunie 1941, Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagra a aprobat planul de actiune al atacului asupra Constantei.

Distrugatoarele mari de 3000 tone conducătoare de flotilă, Moscova și Harkov, urmau sa atace rezervoarele și trenurile de carburanți aflate la Palas și în port.

La ora 00:15, submarinul Delfinul, aflat în larg la 30 mile marine, a observat o racheta de semnalizare trasă de pe una din navele sovietice.

La ora 03:30 distrugătorul Mărăști observa o formațiune de nave apropiindu-se.

Acestea ajung la 20 mile marine de litoral la ora 03:42. La ora 03:50, cele doua nave sovietice si-au schimbat pozitia din linie in formatie de front, ca sa poată folosi armament dintr-o poziție cât mai favorabila.

Pe Mărăști, aflat in zona Eforie Sud, s-a dat alarma de luptă si se începea apropierea de inamic. La fel a procedat si distrugătorul Regina Maria, aflat în zona Agigea.

La ora 04:02, cele două nave sovietice deschideau foc de artilerie asupra portului și gării Palas. Au fost lovite si incendiate câteva cisterne petroliere de cale ferată si mai multe magazii. Imediat a ripostat cu foc bateria de artilerie de coastă românească de la Agigea.

In jurul orei 04:09 si ora 04:11, cele două distrugătoare românești deschid focul asupra navelor sovietice.

A deschis focul și bateria germană de mare calibru Tirpitz, care a tras 39 de lovituri. Cele două distrugătoare au tras în total 350 de runde de calibru mare de la o distanță de 20 de kilometri în direcția depozitelor de carburanți și a gării, aruncând în aer un tren încărcat cu muniție și provocând daune grave.

Distrugătorul Moscova, care pătrunsese în barajul de mine, întoarce, lansează o perdea de fum și încearca sa părasească lupta. După zece minute de bombardament, nava Harkov s-a retras din acțiune, din cauza unor daune cauzate de focul de artilerie de coastă și după ce cârma i-a fost avariată de explozia unei bombe aruncate de un avion german.

La ora 04:26, la babordul distrugătorului Moscova a avut loc o puternica explozie care a rupt nava în două. În trei-patru minute, acesta s-a scufundat.

Vedetele torpiloare românești Viscolul, Viforul si Vijelia au plecat spre zona care înca fumega, aducând in port numeroși marinari sovietici naufragiați: șapte ofițeri si 62 de mateloți, printre care și comandantul navei, aflat în stare de inconștiență.

Cauza scufundării navei Moscova nu a putut fi elucidata pe deplin. Se estimeaza ca, probabil, s-a lovit de o mina marina din baraj, dupa ce a fost silită din cauza focului continuu de pe cele doua distrugatoare romanesti sa intoarca in baraj.

O alta varianta ar fi ca a fost torpilata de submarinul sovietic ShCh-206 care se afla in zona si care a confundat nava sovietica cu un distrugator romanesc pentru ca siluetele semănau sau, mai puțin probabil, o lovitura de tun intr-o magazie de muniții a navei.

În ultimii ani s-au făcut câteva încercări de găsire a epavei cu echipe de scafandri, dar fără succes.

Abia în anul 2011, o echipa mixta de scafandri din Ucraina, Federatia Rusa si Romania utilizand sonare si aparatura de tip GPS, au reușit sa localizeze epava navei sovietice de război Moscova.

Epava distrugătorului sovietic se afla scufundată (foto) la adâncimea de 42 m în apele teritoriale ale României, la aproximativ 12 Mile marine de țărmul românesc.

Posibilele reacții ale Rusiei, după pierderea navei amiral a flotei sale de război de la Marea Neagră.

Șeful CIA, William Burns, a declarat joi că eşecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să folosească acolo o armă nucleară tactică sau de mică putere.

”Având în vedere că preşedintele Putin şi conducătorii ruşi s-ar putea scufunda în disperare, ţinând cont de eşecurile pe care le-au suferit până în prezent din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate trata cu uşurinţă aceasta ameninţare reprezentată de potenţiala folosire a armelor nucleare tactice sau armelor nucleare de mică putere”, a declarat William Burns într-un discurs la Atlanta.

Kremlinul a vorbit despre punerea în alertă a forţelor sale nucleare, ”dar nu am văzut cu adevărat niciun semn concret, cum ar fi desfășurări sau măsuri militare care ar putea agrava îngrijorările noastre”, a adăugat şeful principalei agenţii americane de informaţii, vorbind studenţilor de la Georgia Tech.

CITIȚI ȘI: VLADIMIR PUTIN, LA UN PAS DE A FI ÎNLOCUIT? RUŞII ŞTIU CINE AR TREBUI SĂ-L SCHIMBE

Joe Biden, îngrijorat de posibila izbucnire a celui de-al Treilea Război Mondial

William Burns a menționat că Statele Unite sunt foarte îngrijorate de un posibil atac nuclear venit din partea lui Vladimir Putin. De asemenea, șeful CIA a menționat că președintele american, Joe Biden, este îngrijorat să nu se iște cel de-al Treilea Război Mondial și face orice pentru a evita un conflict nuclear.

”Evident că suntem foarte îngrijoraţi. Ştiu că preşedintele (Joe) Biden este profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial şi face totul pentru a evita să ajungă la punctul în care un conflict nuclear devine posibil”, a continuat el.

Rusia are un număr mare de arme nucleare

Se pare că Rusia dispune de numeroase arme nucleare tactice, mai puţin puternice decât bomba de la Hiroshima, în conformitate cu doctrina sa „escaladare-dezescaladare” care ar consta în a folosi primii o armă nucleară de mică putere pentru a recâştiga avantajul în cazul unui conflict convenţional cu occidentalii.

Această ipoteză include ca „NATO să intervină militar pe teren în Ucraina în cursul acestui conflict, dar aşa ceva nu este planificat, după cum a spus clar preşedintele”, a subliniat şeful CIA.

Reamintind că a fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, William Burns nu a avut cuvinte destul de dure pentru Vladimir Putin „revanşard”, „încăpăţânat”, care de-a lungul anilor s-a scufundat într-un „mix exploziv de nemulţumiri, ambiţie şi nesiguranţă”.

”În fiecare zi, Putin demonstrează că o putere în declin poate fi la fel de destabilizatoare ca o putere ascendentă”, a mai adăugat el.

Publicitate

15/04/2022 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: