CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Simboluri a căror origine şi semnificaţie este adesea ignorată (II)

 

 

 

CRUCEA

 

 

 

Imagini pentru crucea photos

 

 

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. Se găseşte pictata sau scrijelita în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină  a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie).

Ştim însă cu siguranţă că  a fost si  un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor.

Sensul ei era acela al vieţii (imortalităţii), de aceea interpretarea cea mai frecventă este aceea a unei alăturări a organelor sexuale stilizate (ansa reprezentând vulva, în continuarea căreia este ataşat penisul la capătul căruia sunt situate testiculele).

La apariţia lui, creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi.
«Crucea» are două sensuri: un sens material, şi un sens moral.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra.

Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că este posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.

Citiţi şi: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/27/despre-sfanta-cruce-si-simbolistica-ei/

 

 

 

 

LUNA CRESCĂTOARE MUSULMANĂ

 

 

 

Luna crescătoare este unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeiței grecești Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare.

În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.

Simbolurile religioase intlnite in Islam nu sunt nici verbale, nici textuale, ci doar vizuale. Acestea evoca sentimentele religioase prin semne.

Unele detalii din simbolurile religioase islamice sunt general recunoscute, avand o vechime considerabila. Astfel, culoarea verde este asociata cu Islamul încă de la inceput.

Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam. De fapt, simbolul ar fi doar semiluna, steaua aparand mai tarziu, in special pe steagurile mai multor tari din lumea islamica (Turcia, Malaezia si Pakistan).

Criticii susţin ca acest simbol nu a fost folosit de Mahomed, drept pentru care el nu are nici o bază tradiţionala în Islam.

Oricum, semnul a ajuns sa fie identificat cu Califatul.

Semiluna din Islam

Semiluna era simbolul Imperiului Sasanid din Persia (Iran), acesta aparand pe mai toate coroanele regilor. Dupa cucerirea araba a imperiului, in anul 651, acest semn a fost preluat, din ce in ce mai mult, de catre califi si musulmani. Acest semn caracteriza si Imperiul Otoman.

Culoarea verde are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe.

Se crede ca aceasta era culoarea preferata a lui Mohamed, acesta purtand chiar un turban verde.

Deși utilizarea simbolurilor sfinte este interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pentru a simboliza, neoficial, credința islamică.

 

 

 

OCHIUL LUI HORUS

 

 

 

 

 

 

Ochiul lui Horus, sau ochiul atotvăzător, aflat deasupra porții de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamț, atestată documentar din 1407.

Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator.

 

 

 

 

 

 

Americanii spun că faimosul ochi de pe bancnota de 1 dolar a Statelor Unite reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării.

Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu” înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care este conștiința divinității.

Masonii spun că utilizează acest simbol pentru a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului.

 

 

 

HAMSA ARABĂ

 

 

 

 

Hamsa este un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei”, iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria”. Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa” în limba arabă înseamnă „cinci”, după numărul degetelor de la mână.

Sub formă de amuletă, este folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui”.

 

 

ȘARPELE

 

 

 

În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu.

Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis.

Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pentru totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei doi nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării.

Cea mai recentă reprezentare a doi șerpi încolăciți este cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar.

Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat este caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor.

Caduceul este folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, este „toiagul lui Esculap”, cu un singur șarpe și fără aripi.

 

 

 

Faravahar

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Este unul dintre cele mai cunoscute si intâlnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era religia de stat in anticele Imperii Persane.

In Iran, succesorul de astazi al dinastiilor persane, Zoroastrismul nu mai este oficial religia de stat, insa simbolul numit „faravahar” a ramas inca, reprezentand vechea si actuala Persie, intrupata in Iran.

Discul inaripat are o foarte lunga istorie in cultura si arta antica. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.

Acest semn apare inca din Epoca Bronzului, in special pe sigiliile pastrate. In timpurile neo-asiriene, un bust uman este adaugat acestui antic simbol.

Acest „slujitor in roba” este simbol al lui Ashur. De asemenea, el poate simboliza si pe „Ingerul pazitor” ori „Slava Dumnezeiasca”.

Surse: 

 

http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/simboluri-religioase-marile-religii-96485.html

 

http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/09/cele-mai-cunoscute-simboluri-ale-lumii.html

 

08/08/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: Răspândirea universala a simbolului crucii – originea ei antică, istoria ei,diferitele ei forme şi semnificaţia lor

[Foto+Cruce+Caraiman.jpg]

 

CRUCEA ESTE recunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale bisericii . Forma majorităţii bisericilor  este ca cea a unei cruci. În cămine, spitalele şcoli si institutii ale statelor cu populatie majoritar crestina, crucea împodobeşte pereţii cladirilor.

Pretutindeni, crucea este onorată şi adorată – în felurite moduri!

Când un sugar este stropit cu apă, preotul face semnul crucii deasupra frunţii lui, spunând: „Primeşte semnul crucii pe fruntea ta”.  Când intră în  biserici isi fac semnul Crucii. Acelaşi semn este făcut înainte de luarea mesei. În timpul liturghiei, preotul face semnul .

În bisericile protestante, la modul general, oamenii nu cred în facerea semnului crucii cu degetele. Ei nu se apleacă înaintea crucilor, nici nu le folosesc ca obiecte de închinare. Ei spun că aceste lucruri sunt nescripturale şi ca ţin de superstiţie. Cu toate acestea, cinstirea Sfintei Cruci s-a păstrat în continuare pe turnuri de biserică, in  amvoane şi în diverse alte moduri ca forme de împodobire.

Primii creştini n-au considerat crucea pe care a murit Isus ca un simbol al virtuţii, ci mai degrabă ca „lemnul blestemat”, un mijloc al morţii şi al „ruşinii” (Evr.12:2).

Ei nu s-au încrezut într-o veche cruce tristă. Dimpotrivă, credinţa lor era în ceea ce s-a îndeplinit pe cruce; şi prin această credinţă, ei au cunoscut iertarea deplină şi completă a păcatului! în acest sens au predicat apostolii despre cruce şi au preamărit-o (l.Cor.l:17,18).

N-au vorbit niciodată despre cruce ca despre o bucată de lemn pe care ar putea-o atârna cineva de un lănţişor în jurul gâtului sau pe care ar purta-o la mână ca protector sau talisman. O astfel de întrebuinţare a crucii a apărut mai târziu.

Crucea a ajuns să fie considerată ca simbol creştin doar din momentul în care creştinismul a început să fie păgânizat (sau, aşa cum preferă unii, păgânismul a fost creştinizat).

În anul 431 s-au introdus crucile în biserici şi în încăperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a apărut decât prin 586.

1 În secolul 6, imaginea crucifixului a fost autorizată de biserica de la Roma.

2 Nu li s-a cerut caselor particulare să posede cruce decât începând cu al doilea Conciliu din Efes.

3Dacă crucea este un simbol al creştinismului, nu se poate afirma cu corectitudine că ar fi avut originea în cadrul creştinismului pentru ca,  într-o formă sau alta a fost un simbol sacru cu mult înaintea erei creştine şi printre multe popoare necreştine.

Conform dicţionarului An Expository Dictionary of New Testament Words, crucea  şi-a avut originea in Caldeea antică.

„Forma bisericească a unei cruci cu două raze… şi-a avut originea în Caldeea antică şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz (apărând în forma misticului Tau, iniţialele numelui său) în acea ţară şi în ţinuturile dimprejur, inclusiv Egiptul…

Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne.

De aceea Tau sau T, în forma ei cea mai frecventă, cu bara orizontală pusă mai jos, a fost adoptată ca să reprezinte crucea lui Cristos”!

4În orice carte despre Egipt care arată vechile monumente şi ziduri ale templelor antice, se poate vedea folosirea crucii Tau.

 Un cunoscut istoric spune referitor la Egipt: „Aici găsim, neschimbate de mii de ani, printre cele mai sacre hieroglife ale ei, crucea în diverse forme… dar cea care este cunoscută în mod deosebit ca fiind ,crucea din Egipt’ sau crucea Tau are forma literei T, adesea cu un cerc sau un oval deasupra ei. Totuşi, acest simbol mistic nu a fost specific acestei ţări, ci a fost venerat… printre caldei, fenicieni, mexicani şi în fiecare popor antic din ambele emisfere”.

5.Pe măsură ce simbolul crucii s-a răspândit în diverse naţiuni, folosirea lui s-a dezvoltat în diferite moduri.

Printre chinezi, „crucea este… recunoscută a fi una dintre cele mai vechi reprezentări artistice…este înfăţişată pe zidurile pagodelor lor, este pictată pe felinarele folosite la iluminarea celor mai tainice nişe din templele lor”.

6.Crucea a fost un simbol sacru în India timp de secole printre necreştini. A fost folosită la însemnarea borcanelor cu apă sfântă luată din Gange, precum şi ca un simbol al sfinţilor Jaina dezîncarnaţi.

 În partea centrală a Indiei, au fost descoperite două cruci grele de piatră care datează cu mult înaintea erei creştine – una având peste trei metri, cealaltă peste doi metri. Budiştii, şi numeroase alte secte din India, îi însemnau pe adepţii lor pe cap cu semnul crucii.7

Pe continentul african, la Susa, băştinaşii înfig o cruce în râul Gitche. Femeile Kabile, deşi sunt mahomedane, îşi tatuează o cruce între ochi.

În Wanyamwizi, zidurile sunt împodobite cu cruci. Yarick-ii, care au întemeiat un şir de regate din Niger până la Nil, aveau o imagine a crucii pictată pe scuturile lor.

8.Când spaniolii au ajuns pentru prima dată în Mexic, „nu şi-au putut reţine uimirea”, spune Prescott, „când au văzut crucea, simbolul sacru al propriei lor credinţe, înălţată ca obiect de închinare în templele lui Anahuac.

Spaniolii nu ştiau că simbolul închinării din cea mai indepărtată antichitate… a unor naţiuni păgâne asupra cărora lumina creştinismului nu strălucise niciodată era crucea”.

9.La Palenque în Mexic, întemeiat de Votan în secolul 9 înaintea erei creştine, se află un templu păgân cunoscut sub numele de „Templul Crucii”. Acolo, gravată pe lespedea unui altar, se află o cruce centrală de 2 pe 3,35 metri. The Catholic Encyclopedia conţine o fotografie a acestei cruci, sub care se află cuvintele: „Cruce precreştină din Palenque”.

10.În vremuri străvechi, mexicanii s-au închinat unei cruci cu numele de tota (tatăl nostru). Această practică de a se adresa unei bucăţi de lemn cu titlul de „tată” este menţionată şi în Biblie. Când israeliţii au amestecat idolatria cu religia lor, ei au spus unui butuc: „Tu eşti tatăl meu” (Ier.2:27).

 Dar este contrar Scripturii să numeşti o bucată de lemn (sau un preot) cu titlul de „tată” (Mt.23:9).

Cu multe secole înainte, în Italia, înainte ca oamenii să fi ştiut ceva despre artele civilizaţiei, ei au crezut în cruce ca simbol religios. Ea era considerată ca protectoare şi era pusă pe morminte. Monede romane din anul 46 î.Cr.

Îl arată pe Jupiter ţinând un sceptru lung care se termina cu o cruce.” Fecioarele Vestale ale Romei păgâne purtau crucea atârnată de lănţişoarele de la gât, aşa cum poartă acum maicile din biserica romano-catolică.

12.Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o avea în jurul capului zeul lor, care corespundea lui Tamuz al babilonienilor. Porcelli menţionează faptul că Isis era reprezentată având o cruce pe frunte. Preoţii ei purtau cruci rituale în închinarea pe care i-o aduceau. Deasupra templului Serapis din Alexandria se afla o cruce. Când a fost dezgropat templul Sfinxului, s-a descoperit că are o formă de cruce. Persanii aveau stindarde în formă de cruce în timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare (335 î.Cr.).

 

Crucea a fost folosită ca simbol religios de către aborigenii din America de Sud în vremuri străvechi. Copiii nou născuţi erau puşi sub protecţia ei împotriva duhurilor rele.

Cei din Patagonia îşi tatuau o cruce pe frunte. S-a descoperit olărie antică în Peru, marcată cu semnul crucii ca simbol religios. Monumentele arată că regii asirieni purtau cruci atârnate de lănţişorul de la gât, asemenea străinilor care s-au luptat împotriva egiptenilor.

13.Nişte cruci erau reprezentate şi pe veşmintele Rot-n-no, şi anume deja în secolul 15 înaintea erei creştine.

14.The Catholic Encyclopedia recunoaşte că „semnul crucii, reprezentat în forma lui cea mai simplă prin încrucişarea a două linii în unghiuri drepte, exista cu mult înainte de creştinism, atât în Est, cât şi în Vest. E întâlnită în trecutul foarte îndepărtat al civilizaţiei umane”.

15.„Dar oare nu este crucea un simbol creştin de când a fost crucificat Isus?” se întreabă unii. Este adevărat că în gândirea celor mai mulţi crucea a ajuns acum să fie asociată cu Cristos. Dar cei care îi cunosc istoria şi modurile superstiţioase în care a fost folosită – mai ales în secolele trecute – pot vedea o altă faţă a monedei.

Deşi sună dur, cineva a pus întrebarea: „Să presupunem că Isus ar fi fost omorât cu o puşcă; ar fi oare acesta un motiv să avem o puşcă agăţată de gât sau pe vârful acoperişului bisericii?”

 De aici rezultă: Lucrul important este cine a fost cel ce a murit, nu care a fost instrumentul morţii. Sf. Ambrozie a spus pe drept: „Să ne închinăm lui Cristos, Regele nostru, care a atârnat pe lemn, şi nu lemnului”.

Crucificarea ca metodă a morţii „a fost folosită în antichitate ca pedeapsă pentru crime oribile în Egipt, Asiria, Persia, Palestina, Cartagina, Grecia şi Roma… Tradiţia atribuie unei femei, regina Semiramida, introducerea pedepsei cu moartea pe cruce”!

16.Cristos a murit pe o cruce – indiferent ce tip era ea – şi totuşi în religia catolică sunt folosite multe tipuri de cruci. Aici sunt arătate câteva dintre aceste tipuri diferite. O pagină din The Catholic Encyclopedia prezintă patruzeci! Dacă utilizarea catolică a crucii a început doar cu crucea lui Cristos – şi nu a fost influenţată de păgânism – de ce sunt folosite atât de multe tipuri diferite de cruci?

Un cunoscut scriitor spunea: „Dintre mai multe feluri de cruci care mai sunt la modă ca blazoane sau steme naţionale şi bisericeşti, diferenţiate prin denumirile familiare de: cruce Sf. George, cruce Sf. Andrei, cruce malteză, cruce greacă, cruce latină, etc., nu există nici una dintre ele a cărei existenţă să nu poată fi trasată până în timpul cel mai îndepărtat din antichitate” !

17.Crucea cunoscută sub numele de crucea Tau a fost larg folosită in Egipt. “În vremurile de mai târziu, creştinii egipteni (copţi), atraşi fiind de forma ei şi probabil de simbolismul ei, au adoptat-o ca semn distinctiv al crucii”.18 Ceea ce este cunoscut sub numele de crucea greacă a fost de asemenea descoperit pe nişte monumente egiptene. Această formă de cruce era folosită în Frigia unde împodobea mormântul lui Midas.

Printre ruinele oraşului Ninive, un rege este înfăţişat purtând o cruce malteză pe piept. Forma crucii cunoscută astăzi drept crucea latină a fost folosită de că-tre etrusci, aşa cum se poate vedea pe un mormânt păgân antic: crucea în mijloc, iar în stânga şi în dreapta ei îngeri înaripaţi.

Printre indienii Cumas din America de Sud, ceea ce a fost numită crucea Sf. Andrei era considerată ca protectoare împotriva duhurilor rele.” Ea apărea pe monedele lui Alexandru Bala în Siria, în anul 146 î.Cr., şi pe cele ale regilor baktrieni de prin anul 140 până în anul 120 î.Cr. – cu mult înainte ca Sf. Andrei să se fi născut!

Crucea  numită astăzi crucea Calvarului, totuşi este luata de pe o inscripţie antică din Tesalia, care datează dintr-o perioadă anterioară erei creştine!

Mai rămâne o ultimă întrebare. Isus a murit pe o anumită cruce – ce formă avea aceasta? Unii cred că ar fi fost doar un stâlp de tortură, fără să aibă şi o bârnă orizontală. Cuvântul „cruce” exprimă automat sensul că cele două bucăţi de lemn se încrucişează într-un anumit punct sau unghi.

Dar cuvântul grecesc din care este tradus cuvântul „cruce” în Noul Testament, stauros, nu are neapărat acest înţeles. Cuvântul însuşi înseamnă pur şi simplu un stâlp care se află într-o poziţie verticală.

20. Dacă obiectul pe care a murit Isus n-a fost mai mult decât aceasta, atunci nu se poate deloc vorbi despre o „cruce” (ca atare)! Lucrul acesta ar arăta limpede nebunia de a „creştiniza” mai multe tipuri de cruci!

Pe de altă parte, afirmaţia lui Toma despre semnul cuielor (la plural) din mâinile lui Isus (Io.20:25) ar putea indica faptul că pe stâlpul vertical a fost prinsă o bârnă orizontală, pentru că dacă ar fi fost vorba numai de un stâlp vertical, mâinile Lui ar fi fost străpunse probabil de un singur cui. Aceasta, cuplat cu faptul că era loc deasupra capului Său pentru inscripţie (Lc.23:38), ar tinde să favorizeze ipoteza a ceea ce s-a numit crucea latină. Cruci în forma literei „T” sau „X” pot fi eliminate, deoarece acestea probabil că n-ar permite suficient spaţiu deasupra capului pentru inscripţie.

Cât priveşte forma exactă a crucii lui Cristos, nu e nevoie să ne preocupe lucrul acesta. Toate aceste teze sunt neînsemnate în faţa adevăratului sens al crucii – nu bucata de lemn -, ci răscumpărarea eternă realizată prin moartea lui Cristos pe cruce.

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. Se găseşte pictata sau scrijelita în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină  a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie). Ştim însă cu siguranţă că  a fost si  un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor. Sensul ei era acela al vieţii (imortalităţii), de aceea interpretarea cea mai frecventă este aceea a unei alăturări a organelor sexuale stilizate (ansa reprezentând vulva, în continuarea căreia este ataşat penisul la capătul căruia sunt situate testiculele). La apariţia lui, creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi.
«Crucea» are două sensuri: un sens material, şi un sens moral.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

În liturgică, «cruce» poate avea înţelesul de crucifix, ori de cruce manuală.

Sensul moral

De la Plaut, crucea ia şi sensul moral, intrând chiar în proverbe, desemnând un chin moral, sau chiar călăul.

Este folosit în Noul Testament, în Evanghelia după Marcu VIII:34: «Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să mă urmeze», cuvinte pe care le-ar fi rostit Iisus din Nazaret.

Mai târziu, sensul spiritual de «chin moral» va fi lărgit, pentru a vorbi de dogma creştină a ispăşirii.

Sensul material

Crucea e un simbol în formă de răscruce, formată de două sau mai multe linii. Regiunea e o zonă definită de intersectare: în general sunt patru regiuni.

  • cruce latină

  • cruce în formă de τ (tau), sau franciscană

  • crucea sfântului Andrei, sau cruce în formă de  X

  • crucea sfântului Petru, sau cruce întoarsă

  • cruce bască

  • cruce celtică

  • cruce sau cârjă papală

  • cruce greacă, cu braţele egale

  • cruce egipteană sau ankh

  • cruce furcată, în formă de Y

  • cruce cu vârfuri

  • cruce cvadruplă

  • cruce ancorată

  • cruce slavă

  • cruce cu trifoi

  • cruce patriarhală, sau lorenă

  • cruce malteză

  • cruce ierusalimiteană

  • cruce occitană

  • cruce gamată, sau svastika

  • Mundolsheim

  • cruce hughenotă

  • cruce scandinavă

 

Galeria

Latină

Greacă

A sfântului Petru

Crux commissa, egipteană creştină (coptă)

Crux decussata, a sfântului Andrei

În formă de soare, baza crucii celtice

Svastika

Crux dissimulata

Lorenă

Patriarhală, sau a Jeannei d’Arc

Papală sau ierofantă

Slavă

Ridicată, sau a evangheliştilor, ori de arhanghel

De arhanghel (variantă)

De arhanghel (variantă)

Romană de hirotonie

Nemţească

Ierusalimiteană, simbol cruciat

Cu cârje, sau merovingiană

Cu trifoi, sau a sfântului Patrik, sau irlandeză

Malteză, sau a sfântului Ioan

Cu tălpi

Cu mingi, sau cu mere

A sfântului Iacob cel Bătrân

Bască, sau lauburu

Occitană

A templierilor

Hughenotă

Scandinavă

Crucea Roşie.

 Surse:

De la Wikipedia ,enciclopedia libera si

Articolul : „ESTE CRUCEA UN SIMBOL CRESTIN?”

Sursa: religiatainica.

13/05/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: