CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

 

 

 

 
 

  Marele cărturar  moldovean Miron Costin (n. 30 martie 1633 – 1691), a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei, din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor .

A fost un mare reprezentant al culturii româneşti din secolul al XVII-lea, un om de o aleasă cultură si  un adevărat poliglot, posedând în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină.

Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii moldoveni, M. Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant, la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa.

Miron  Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală …

Principala sa operă este “Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-voda  încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mîntuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseţă …dni“.

O altă remarcabila  lucrare a sa este “Cronica Moldovei şi a Munteniei“, scrisă în 1677.

In ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat la opera sa  intitulata “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor“.

Erudit, cunoscător de limbi străine și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar.

Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului s-au împletit cu preocupările cărturarului, ale istoricului devotat pământului strămoșesc și ale scriitorului deschizător de drumuri în literatura română

 

Blogul Tipărituri Româneşti (https://tiparituriromanesti.wordpress.com), 

având ca sursă: polona.plredă un fragment din lucrarea „Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)” 

Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

 

 

 

 

miron-costin-cronica-polona-1miron-costin-cronica-polona-2

 

„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume?

Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă.

Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

 

 

 

 

 

miron-costin-cronica-polona-3

 

 

 

Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

17/02/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

NAVE DISPARUTE MISTERIOS

Misterele create în jurul corăbiilor se împart în mod firesc în trei categorii: corăbii care au dispărut în mod misterios, corăbii care au fost găsite fără echipaj, deşi condiţiile meteorologice erau bune, şi corăbii fantomă sau „spectrele” tradiţionale.

Până de curând, dispariţiile ambarcaţiunilor nu reprezentau în mod special ceva misterios.

Ambarcaţiuni de navigat fragile, fără sisteme de radio-comunicaţie, dispăreau adesea fără urmă, victime ale diferitelor capricii ale mării.

În acest secol au fost înregistrate câteva dispariţii inexplicabile. Deşi s-ar putea naşte multe speculaţii pe marginea acestor fapte, ele nu reprezintă totuşi în mod evident situaţii misterioase.

Vasele abandonate în mod misterios, cu siguranţă că ridică şi ele multe semne de întrebare, dar în multe cazuri explicaţia poate fi în legătură cu conflicte, crime, răscoale sau chiar cu anumite comportamente bizare ale celor de la bord.

Oamenii constrânşi să trăiască mult timp pe corăbii mici ajung uneori să facă lucruri stranii.

Există însă şi cazuri care sunt totuşi uluitoare şi inexplicabile.

Un echipaj dispărut fără urmă

În 1850, fermierii şi pescarii care locuiau într-un sătuc de pe Plaja Easton, lângă Newport, Rhode Island, au văzut un vas ciudat îndreptându-se spre ţărm.

Cu toate pânzele sus şi cu toate steagurile fâlfâind în vântul aspru, acesta se îndrepta direct spre plajă.

Se adunase deja o mare mulţime de oameni care aştepta tensionată producerea dezastrului, când vasul s-a izbit într-adevăr de fundul mării.

Dar vasul s-a lovit atât de uşor de ţărm, încât nu s-a avariat absolut deloc. Mulţimea a urcat imediat la bord.

Corabia se numea „Seabird”, se afla sub comanda căpitanului John Huxman şi era aşteptată în acea zi la Newport, în urma unei călătorii în Honduras.

Cei căţăraţi pe vas au găsit cafeaua fierbând pe sobă, micul dejun aşezat pentru echipaj, hărţile marine şi instrumentele de navigaţie în perfectă ordine. Singura fiinţă găsită în viaţă la bord era un câine, ce stătea tăcut pe punte.

Cercetările minuţioase întreprinse apoi nu au putut descoperi nici cel mai vag indiciu despre ceea ce s-a petrecut cu căpitanul sau cu echipajul.

De ce, cum şi unde au dispărut ei de pe o corabie perfect solidă, pe o vreme liniştită, numai Dumnezeu şi acel câine corcitură ştiau.

O apariţie fantomatică

Unul dintre martorii următorului fenomen fantomatic a fost însuşi regele George al 4-lea al Angliei.

În 1881 Prinţul George al Ţării Galilor călătorea pe vasul Majestăţii Sale, „Inconstant”, însoţit de fratele său, prinţul Albert Victor.

La ora 4 a.m. pe data de 11 iulie, când vasul se îndrepta de la Melbourne spre Sidney, a fost văzută o lumină roşie necunoscută în apropierea portului.

Ceea ce a urmat e descris cu patos în jurnalul prinţului, care a fost publicat mai târziu în lucrarea mai extinsă intitulată „Croaziera Bacantelor”.

„În mijlocul luminii roşii se vedeau catargele şi velele unui bric aflat la o distanţă de 200 de metri, vas ce ne apărea conturat într-un mod ciudat. Atât ofiţerul aflat în far cât şi cel care asigura paza portului l-au văzut clar, lângă port.

L-a văzut şi marinarul de gardă de pe punte, care a fost trimis imediat la far; dar trecând cu o barcă prin locul acela a verificat că nu era nicio urmă de corabie materială. Noaptea era clară iar marea era liniştită.

13 persoane l-au văzut. Echipajul de pe alte 2 vase „Tourtaline” şi „Cleopatra”, care navigau la tribordul vasului nostru, ne-a întrebat dacă am văzut „lumina roşie ciudată”.

La bord, cu timpul suflând în pânze!

În jurnalul de bord al distrugătorului american Kennison, putem găsi relatarea a două fenomene neobişnuite, sfidând orice logică.

Primul din ele a avut loc în iarna lui 1942, în timp ce Kennison patrula prin zona numită Golden Gate, în dreptul oraşului San Francisco, încercând să detecteze prezenţa submarinelor japoneze.

La un moment dat vasul s-a confruntat cu o ceaţă foarte deasă produsă din senin, aşa încât vizibilitatea a devenit aproape nulă. Kennison, care tocmai făcea manevrele de intrare în port, a continuat să înainteze cu foarte multe precauţii, folosindu-se de radarul de bord pentru a se îndrepta spre insulele Fallon cât mai repede posibil.

Howard Brisbane, Tripod şi Jack Cornelius erau ofiţerii de gardă în cartul respectiv. Marinarii se aflau şi ei la post, foarte atenţi, datorită condiţiilor meteorologice deosebite, când au auzit cu toţii fără excepţie, vocea lui Cornelius spunându-le să meargă să privească repede către pupă!

Apoi Cornelius, cu o voce surescitată, a alertat comandamentul, raportând că distrugătorul tocmai trecuse razant pe lângă ceva ce părea a fi un vas cu două catarge, abandonat.

Vasul a mai fost văzut, de asemenea, de alţi marinari şi de Tripod, descrierile lor coincizând întru-totul: fusese un velier fără echipaj, aflat într-o stare avansată de descompunere. Ciudat a fost însă faptul că ofiţerul de la radar nu a detectat absolut niciun semnal neidentificat!

În aprilie 1943 acelaşi distrugător Kennison era de gardă în largul oraşului San Diego. El se întorcea către port, după ce escortase vasul Lurline, un transportor de trupe, dincolo de zona în care era pericol de intercepţie cu submarinele japoneze.

Era noapte târziu şi Kennison se găsea cam la 150 mile marine de San Diego. Marea era foarte liniştită sub cerul senin, plin de stele strălucitoare. Marinarii Carlton Herschell şi, din nou, Howard Brisbane erau de cart la cârmă.

La un moment dat au văzut cu binoclurile lor un cargo care se îndrepta către ei cu toată viteza. Imediat au alertat cabina radar, pentru a putea obţine mai multe date despre vasul respectiv, dar ofiţerul de gardă nu vedea nimic pe ecran!

Cargoul s-a apropiat foarte mult, cam până la 7 mile marine de distrugător astfel încât marinarii îl puteau vedea cu ochiul liber.

Părea părăsit şi avea un aer ireal, ca şi cum n-ar fi avut consistenţă materială. Apoi, brusc a dispărut!…

Nu s-a găsit nicio explicaţie acestor stranii fenomene.

sursa : yogaesoteric.net

27/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: