MISTERE ȘI ÎNTREBĂRI NEELUCIDATE DIN VREMEA RUSIEI SOVIETICE

Anii care au trecut de la disoluţia Uniunii Sovietice au fost o „mină de aur” pentru istorici, pentru valoarea informaţiilor descoperite în arhive şi memorii. În multe sensuri, istoria sovietică abia a început să fie înţeleasă, după ce istoricii au pus cap la cap mărturii și documente din arhive referitoare la evenimente cândva secrete. Cu toate acestea, rămân o mulțime de lucruri care încă nu au fost clarificate.

Valorosul volum „Masterpieces of History:The Peaceful End of the Cold War in Europe” dezvăluia în urmă cu câțiva ani o serie de documente strict secrete fascinante despre revoluţiile din 1989.

Vladislav Zubok, unul din editorii volumului, l-a comparat cu partea observabilă a lunii – pentru că există încă numeroase aspecte ale trecutului care încă nu au fost clarificate.

Iată în cele ce urmează o listă arbitrară de întrebări și mistere sovietice care încă aşteaptă să fie explicate și descoperite, prezentate de scriitorul și jurnalistul american David E. Hoffman, fostul conducător între anii 1996 şi 2001 al biroului din Moscova al prestigioasei publicații Washington Post.

1.Ce s-a întâmplat cu miliardele de dolari în aur şi bani deţinute de Partidul Comunist după dispariţia URSS? Mai multe rapoarte de presă din acea perioadă susţineau că banii au fost transferaţi rapid în conturi din bănci străine, dar niciodată nu a fost adusă vreo dovadă.

Igor Gaidar, premierul lui Boris Elţîn, a angajat cândva o firmă internaţională de detectivi particulari (Kroll Associates) pentru a-l ajuta să găsească banii, dar nu s-a înregistrat niciun progres. De câţi bani a fost vorba şi unde au dispărut?

2. A dezvoltat vreodată URSS o armă nucleară portabilă? S-a speculat mult, dar nu a existat niciodată vreo dovadă în acest sens. Generalul rus Alexander Lebed a spus în 1997 că s-au construit cam 100 de dispozitive nucleare de mărimea unei valize şi jumătate din ele au dispărut. Dar afirmaţia lui Lebed a fost vagă şi incompletă, iar alţii au negat ori au pretins că acesta le-a confundat cu mine nucleare terestre. Cine avea dreptate?

3. În prima săptămână după dezastrul nuclear de la Cernobîl, din aprilie 1986, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a fost nefiresc de tăcut. Nu a vorbit pe această temă decât pe 14 mai, după mai bine de două săptămâni. Ce s-a petrecut în acele zile la nivel oficial? De ce acest om de acţiune a părut atât de imobil?

4. De la începutul anilor ’70, liderii sovietici au aprobat un program secret de dezvoltare a armelor biologice.Cunoaştem liniile generale ale cercetării, dar nu cunoaştem aproape nimic despre latura militară.A existat un „concept de utilizare” sau o doctrină militară pentru utilizarea acestei arme? Împotriva cui, pe ce câmp de luptă? Au fost create arme cu destinaţie specială? Ce s-a întâmplat cu ele după dispariţia URSS?

5. Ne lipsesc încă informaţii esenţiale legate de criza rachetelor din Cuba, cum ar fi ce li s-a spus revoluţionarilor cubanezi Raul Castro şi Che Guevara în timpul vizitei lor în URSS înainte de criza din ’62, sau lui Fidel Castro după aceea. Chiar dacă au apărut înregistrările şedinţelor Politburo şi cablograme din timpul crizei, dialogul acestora cu liderul sovietic Nikita Hruşciov înainte şi după eveniment ar putea aduce o perspectivă nouă asupra motivului pentru care armele nucleare au fost implementate acolo şi ce lecţii s-au tras din respectiva experienţă.

6. În cartea sa din 1999, Ken Alibek, un dezertor care fusese adjunctul directorului responsabil de programul biologic sovietic, a declarat că „principalul obiectiv” al operaţiunii „Flautul” a KGB a fost să „dezvolte agenţi biologici psihotropici şi neurotropici care să fie folosiţi de KGB în operaţiuni speciale – inclusiv în asasinate politice”. Care a fost scopul şi utilitatea finală a acestei operaţiuni?

7.Începând cu 1981, Moscova a trimis instrucţiuni urgente către KGB şi GRU, serviciilor militare secrete, să strângă informaţii despre o posibilă primă lovitură nucleară americană. Instrucţiunile au fost cunoscute sub numele de RYAN, de la Raketno-Yadernoe Napadenie (atac cu rachete nucleare).

Oleg Gordievski, un agent KGB care spiona pentru britanici, a oferit informaţii Occidentului despre RYAN şi detalii despre această operaţiune au fost publicate de Gordievsky şi Christopher Andrew în lucrarea lor din 1990, intitulată „KGB:The Inside Story”. Dar nu ştim în continuare cum au reacţionat liderii de la Moscova la rapoartele primite, în special şeful spionajului Iuri Andropov, care a devenit secretar general în 1982. Era Kremlinul atât de paranoic faţă de războiul nuclear după cum părea?

8. La începutul anilor 1980, sovieticii au construit un buncăr subteran uriaş în Munţii Ural, cunoscut sub numele de „Grot”, pentru a fi folosit ca un post de comandă pentru Forţele de Rachete Strategice, în cazul unui eveniment nuclear. Serviciile americane de informaţii au descoperit dovezi că buncărul se afla în faza de construcţie, dar toată afacerea a fost învăluită în mister. Care a fost scopul original al lui Grot?

9. Uneori, un secret poate fi ascuns într-o mulţime de date. Timp de mulţi ani Statele Unite au fost nedumerite asupra modului în care economia sovietică era legată de necesităţile de securitate şi apărare. Având sisteme economice diferite, monede, materiale şi metode diferite de construcţie, costul de producţie al unui tanc sovietic era cu siguranţă diferit de cel american.

Chiar şi rapoarte contemporane interne, cum a fost cel realizat de Vitali Kataiev, unul dintre angajaţii Comitetului Central, pe care l-am folosit în cartea mea „The Dead Hand”, lăsau multe întrebări fără răspuns. Kataiev estima că 20 de procente din economia sovietică erau destinate apărării (CIA estima 15-17%), dar erau multe variabile, de la calculul real al costurilor cu forţa de muncă şi materialele într-o economie planificată până la faptul că fabricile sovietice din domeniul apărării produceau televizoare şi maşini de cusut. Cât de dificiă de susţinut era cursa înarmărilor pentru URSS?

10. Cât de eficient au informat serviciile de informaţii externe conducerea sovietică? Când a venit vorba despre analizarea Iniţiativei Strategice de Apărare (SDI) a lui Ronald Reagan, Kataiev spunea că întotdeauna KGB-ul supraestima pericolul, agenţiei fiindu-i teamă să nu-l subestimeze. Gordievski spunea că multe rapoarte ale KGB erau compilate din informaţii apărute în ziare din cauza lipsei unor surse mai bune. Cât de bune erau informaţiile KGB-ului? Cât de sistemică a fost înclinaţia de a spune conducerii ce-şi dorea să audă?

Articol apărut în revista Foreign Policy România, numărul 23, iulie-august 2011 și republicat de https://historia.ro/sectiune/general/top-10-mistere-ale-rusiei.

Publicitate

Un moment culminant al razboiului rece: Cum au doborat sovieticii in 1983 cursa KAL 007

 

 

 

 

Racheta din 1983 care a aprins Razboiul Rece: cum au doborat sovieticii cursa KAL 007

 

Doborarea cursei KAL 007 a fost unul dintre cele mai tensionate momente ale Razboiului Rece.

Sentimentul anti-sovietic escalada in lume, de la o zi la alta, mai ales in randul populatiei americane.

Una dintre consecinte: administratia Reagan a permis accesul, la scara mondiala, la sistemul military GNSS, care, la acea vreme, era clasificat.

Acum, acest sistem este cunoscut sub acronimul de GPS.

 

BACKGROUND:

 

Anul 1983 a fost punctul de cotitura  al Razboiului Rece. Relatia dintre SUA si URSS era mai tensionata ca niciodata.

Chiar si cand a fost criza rachetelor din Cuba, intre cele doua parti mai exista un dialog.

Atunci, in 1983, SUA adusesera rachetele Pershing II in Europa in lunile martie si aprilie si au desfasurat cel mai mare exercitiu militar din acea vreme, in Pacificul de Nord.

Ierarhia militara a Uniunii Sovietice, condusa de secretarul general Iuri Andropov, a considerat ca aceste actiuni ale SUA sunt belicoase si destabilizatoare.

Sovieticii erau extrem de suspiciosi fata de intentiile presedintelui Ronald Reagan, crezand ca americanii planuiau un atac aerian nuclear impotriva Uniunii Sovietice.

Toate aceste temeri au culminat cu Operatiunea Ryan, nume de cod atribuit unei actiuni desfasurate de serviciile secrete sovietice care trebuiau sa detecteze potentialul atac nuclear care ar fi fost planificat de Reagan.

Avioane ce decolau de pe USS Midway si USS Enterprise zburau, deseori, peste instalatiile militare ale rusilor instalate in Insulele Kurile. Sovieticii, in repetate randuri, au incercat, fara succes, sa doboare aceste avioane.

Astfel ca, atunci cand KAL 007 a traversat Pensinsula Kamchatka, 13 mile nautice la nord fata de planul de zbor original al avionului, din cauza unor probleme ale sistemului de pilot automat si al programului navigational terestru, sovieticii au considerat ca avionul le incalca spatiul aerian si ca aceasta este o misiune de spionaj a americanilor.

 

 

 

 

Ar fi trebuit si Nixon sa fie in avion?

 

 

Pe 30 august 1983, zborul 007 al Korea Airlines, un avion comercial Boeing 747-230B,  era planificat sa decoleze din New York si sa aterizeze in Seul, avand si o oprire, in Alaska. 269 de oameni se imbarcasera la bordul aeronavei, printre care si un membru al Congresului american.

Numele lui este Lawrence McDonald, unul dintre liderii conservatorilor americani. Legenda spune ca Nixon ar fi trebuit sa se afle si el la bordul KAL 007, dar CIA l-ar fi avertizat sa nu mearga. Evident, Nixon a negat.

Dupa ce avionul a fost alimentat la Aeroportul International Anchorage din Alaska, acesta a decolat spre Seul, dar cursa nu a mai ajuns niciodata in Coreea de Sud.

Avioanele de lupta sovietice au luat urma zborului 007, sovieticii considerand ca ar fi trecut ilegal prin spatiul lor aerian.

Trei avioane de interceptare SU-15 au urmarit aeronava comerciala, unul dintre piloti fiind, insa, responsabil de  doborarea avionul in Marea Japoniei.

“Am vazut doua randuri de ferestre si mi-am dat seama ca era un Boeing. Stiam ca este un avion comercial, dar pentru mine, acest lucru nu a insemnat nimic.

 

Este foarte usor sa transformi un avion folosit in zboruri comerciale intr-unul militar”, le-a spus celor de la New York Times, in 1996, maiorul Gennadi Osipovich, pilotul de vanatoare care a doborat KAL 007.

Pilotii au fost instiintati de Controlorii de Trafic Aerian, dupa ce avionul a decolat din Alaska, ca trebuie sa piloteze avionul spre Bethel, intrand intr-o zona de 80 de kilometri care leaga Alaska de Coastele Japoniei.

Astfel ca avionul urma sa treaca la 28,2 kilometri de coastele peninsulei Kamchatka, un teritoriu  sovietic.

 

 

 

 

 

 

 

La zece minute de la decolare, KAL 007 a deviat de la traseul initial, continuand sa zboare constant timp de cinci ore si jumatate, aceasta din cauza sistemului de pilot automat, care si-ar fi schimbat si a unei erori a pilotilor, care nu au setat cum trebuie pilotul automat.

Cum KAL 007 nu a ajuns in 50 de minute in zona Bethel, un radar militar din Alaska a detectat avionul la 23,3 kilometri nord de locul unde trebuia sa fie.

Faptul ca avionul se departase atat de mult de traseul initial a facut imposibila transmiterea acestor date prin sistemul de radio VHF.

Cum Operatiunea Ryan era in plina desfasurare, sovieticii erau in alerta intrucat, in Peninsula Kimchatka, sovieticii planuiau sa efectueze niste teste cu rachete.

La ora 15:51 UTC, KAL 007 a intrat in spatiul aerian al Peninsulei Kamchatka unde  functiona o baza pentru submarinele nucleare sovietice si tocmai atunci era programat un test cu rachete balistice intercontinentale.

Sovieticii au intrat imediat in alerta si au ridicat de la sol avioane militare supersonice care sa intercepteze intrusul banuit de spionaj. Inregistrarile conversatiilor dintre piloti si punctul de comanda au aratat ca acestia au incercat in mod repetat sa contacteze avionul sud-coreean, dar n-au primit niciun raspuns.

Un MIG-23 si trei SU-15 Flagon s-au grabit sa intercepteze Boeing-ul 747.

 

Cum au hotarat sovieticii ca trebuie sa doboare cursa KAL 007

 

Atunci, Comandantul Fortelor Aeriene de Aparare din Districtul de Est, generalul Valeri Kamenschi, a cerut ca zborul KAL 007 sa fie distrus, chiar si daca se afla deasupra apelor neutre, dar numai dupa o identificare prealabila si numai daca nu este un avion de pasageri civili.

Subordonatul sau, generalul Anatoly Kornukov, comandantul Bazei Aeriene Sokol, a insistat ca nu este nevoie de o identificare a intrusului, intrucat acesta deja trecuse de Peninsula Kamchatka.

Generalul Kornukov: … pur si simplu sa distrugem avionul chiar daca zboara deasupra apelor neutre? Ma intrebi daca acestea sunt ordinele? Daca da, atunci, asta e!
Kamenski: Trebuie sa aflam, poate este un avion civil, sau cine stie ce!
Kornukov: Ce civili? Deja a trecut de Kamchatka! A venit dinspre Ocean fara sa se identifice! Dau ordinul sa fie atacat daca trece de granite statului!

 

Fortele Aeriene Sovietice au urmarit avionul timp de o ora pana cand a intrat si a iesit din spatiul aerian sovietic.

Acestia au clasificat avionul ca o tinta militara atunci cand a reintrat, a doua oara, in spatiul aerian din Insulele Sakhalin.

Avioanele de lupta SU-15 au reusit sa aiba contact visual cu Boeing-ul. Unul dintre piloti a sustinut, la 8 ani de la incident, ca a tras focuri de avertisment.

In acel moment, KAL 007 a contactat Controlul de Trafic Aerian din Tokyo, cerand sa urce avionul la o inaltime mai mare ca sa faca o economie de combustibil.

Permisiunea i-a fost acordata iar pilotii au inceput sa urce avionul Boeing, gradual, incetinindu-I, totodata, viteza.

Faptul ca aeronava si-a redus viteza i-a facut pe pilotii de vanatoare sa creada ca aceasta este o manevra evaziva si au tras in KAL 007, in conditiile in care era aproape sa paraseasca pentru a doua oara spatiul aerian sovietic.

 

Misterul nerezolvat

 

 

Astazi, toata lumea stie cine se face vinovat de acest dezastru. Singurul mister care a ramas nerezolvat, este ce s-a intamplat cu recuperarea corpurilor neinsufletite.

Rusii au sustinut in tot acest timp ca nu au putut sa faca acest lucru, mai ales in conditiile in care Coreea de Sud mandatase SUA si Japonia la o actiune de salvare comuna, nu si pe Uniunea Sovietica.

Ce s-a intamplat, insa, cu cadavrele, ramane si astazi o enigma. Unii istorici si analisti militari considera ca sovieticii ar fi reusit sa-l salveze pe Lawrence McDonald si, ulterior, l-ar fi incarcerat in Siberia, alaturi de alti pasageri recuperati dupa doborarea avionului.

O alta teorie suna cam asa: sovieticii ar fi distrus orice dovada pe care au gasit-o, inclusiv cadavrele, pentru a nu fi considerate vinovati de incident.

Concluzia specialistilor in aviatia civila a fost ca eroarea de pilotaj a condus la acest dezastru, in ciuda faptului ca Chun Byung, pilotul cursei KAL 007, acea o experienta de 11 ani in domeniu.

Problema a fost ca pilotul automat ar fi fost setat pe modulul “heading”, ceea ce facea ca avionul sa urmeze un curs dictat de compasul magnetic, a caruit acuratete poate sa varieze pana la 15 grade la altitudini foarte mari.

Daca pilotul automat ar fi fost setat pe sistemul computerizat INS, adica sistemul de navigatie inertial, KAL 007 ar fi urmat un alt curs si nu ar fi intrat niciodata in spatiul aerian sovietic.

 

Europolitics.ro