În Ungaria, mai multe mari lanţuri de retail au luat decizia de a raţionaliza alimentele

Mai multe lanţuri de supermarketuri din Ungaria au luat decizia de a raţionaliza mâncarea

Potrivit Ziarului Financiar, preluat de https://www.ziaruldeiasi.ro, situaţia a devenit îngrijorătoare după ce guvernul din ţara vecină a introdus mai multe limitări la preţurile alimentelor „pentru contracararea creşterii dramatice a inflaţiei, care depăşeşte chiar şi 90% pentru unele tipuri de mâncare”.

Aceste limitări au provocat penurii,în unele magazine rafturile s-au golit rapid, „iar mai multe lanţuri de retail au fost nevoite să limiteze cantităţile de ouă şi cartofi, de exemplu, pe care consumatorii le pot cumpăra”, arată ZF, citând mai multe site-uri din Ungaria.

Conform sursei citate, între brandurile care au adoptat măsura raționalizării se numără Lidl, Tesco, Spar, CBA sau Real.

„În pieţe, însă, plafoanele nu sunt instituite, iar preţurile ar putea creşte extrem de mult odată cu apropierea Crăciunului. Problema este exacerbată de faptul că furnizorii ar putea alege să-şi vândă produsele în pieţe şi nu în magazine”..

Sursa citată mai arată că politicienii din opoziţie susţin că guvernul din ţara vecină ar trebui să combată creşterea preţurilor alimentelor cu reduceri de TVA, şi nu prin măsuri de limitare a preţurilor de consum. „Asta pentru că produsele afectate de plafoane fie dispar, fie companiile majorează preţurile altor tipuri de alimente pentru a-şi acoperi pierderile”.

În altă ordine de idei, din cauza problemelor economice cu care se confruntă, renumita cofetărie Hauer din Budapesta, cu o tradiţie de 120 de ani, se va închide. Reprezentanţii firmei au anunţat că au decis să închidă „din cauza impactului negativ al mediului economic asupra industriei de catering”.

Explozia preţurilor la alimente şi cea a facturilor la utilităţi stau la baza inflaţiei accelerate din Ungaria. Preţurile la energie pentru gospodării au crescut cu 64%, în timp ce preţurile la alimente au crescut cu 40%, mai mult decât dublu faţă de media din UE.

Preţurile la pâine, brânză şi ouă aproape s-au dublat în ultimul an, în cazul ouălor preţurile fiind mai mari cu 92% comparativ cu luna octombrie a anului trecut. Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi.

Publicitate

Partidul AUR, la doi ani de la lansare și după 1 an de activitate în Parlament

Foto: Claudiu Târziu și George Simion, copreședinții Partidului Alianța pentru Unirea Românilor

Se împlinesc doi ani de la lansarea oficială a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, pe 1 decembrie 2019, la Alba Iulia.

Pentru că aceasta formațiune politică a reprezentat o „surpriză“ pe scena politică românească, voi aborda cei doi ani de existență ai formațiunii prin cât mai multă obiectivitate, oferind o analiză la rece a plusurilor și minusurilor pe care AUR le-a avut în bătătorirea tumultosului drum din politica românească, scrie jurnalista Ioana Ivan în https://r3media.ro.

Formațiunea politică a început destul de firav, ca o continuitate a candidaturii lui George Simion la Alegerile Europarlamentare din 2019 și a Mișcării politice România Mare în Europa, cu o lansare la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 2019, și cu un congres la Iași, pe 24 Ianuarie 2020, dar fără un impact major la publicul din România.

Desigur că existau mai multe „filoane“ care se uniseră în AUR, cel unionist, cel creștin care simțea o oarecare dezamăgire după eșecul Referendumului pentru Familie, după cum afirma și co-președintele Claudiu Târziu într-o emisiune cu jurnalistul Mirel Curea, însă toate aceste elemente nu primiseră un imbold necesar pentru a se individualiza ca un tot unitar.

Faptul că, în martie 2020, a izbucnit pandemia de coronavirus, a venit ca o praștie care și-a întins coarda în spatele nucii tari care se coagulase în AUR.

Geniul celor care au lucrat la strategia partidului în 2020 a fost tocmai faptul că au știut să profite de fiecare greșeală pe care Guvernul țării de la acea vreme, dar și alte instituții ale statului le-au făcut, însă fără a fi un partid care neaga pandemia sau existența virusului.

Practic, cei de la AUR au profitat de numeroasele erori făcute de Guvernul Ludovic Orban: închiderea bisericilor, închiderea piețelor, restrângerea dreptului de circulație, și au pus înaintea acestor măsuri aberante drepturile constituționale ale cetățenilor, pe care le-au explicat pe limba românului într-o caravană ce a tranzitat toată țara și a punctat majoritatea centrelor urbane din România.

O primă greșeală a Alianței pentru Unirea Românilor a fost în toamna anului 2020, după Alegerile Locale, care au fost pierdute asumat, așa cum a precizat George Simion, când, poate din grabă, poate din neatenție, pe listele pentru Alegerile Parlamentare au ajuns și oameni care nu au reprezentat elemente pozitive pentru imaginea partidului.

Sunt cunoscute cazurile lui Francisc Tobă, Mihai Lasca și Diana Șoșoacă, personaje care, fără a le contesta buna credință în a face ceva pentru România, au reprezentat o problemă imediat după intrarea în Parlament.

Dacă în cazul primilor doi a fost vorba de neatenție din partea conducerii partidului, manifestările Dianei Șoșoacă riscau să facă din partid o anexă a propriei persoane, aceasta nereușind să își asume faptul că face parte dintr-o organizație și trebuie să respecte anumite reguli.

În cele din urmă, personalitatea vulcanică a fost extirpată din sânul AUR, fiind lăsată să se manifeste independent, chiar dacă o parte dintre crezurile Dianei Șoșoacă converg în puncte comune cu cele ale AUR.

S-au grăbit mulți să discrediteze AUR, imediat după accederea în Parlament, etichetând partidul în fel și chip doar pentru că așa era curentul.

Cu toate astea, am apreciat la AUR modul în care și-au respectat până în prezent una dintre cele mai mari promisiuni din campania electorală, aceea de a nu cheltui bani din subvenția primită de la stat.

Nu spun că a fost bine sau a fost rău, însă faptul că partidul a rezistat un an fără acei bani, ba chiar a crescut în sondaje, denotă faptul că orice partid putea renunța la respectiva subvenție și putea rămâne fără probleme pe scena politică. Partidele se țin cu oameni, nu cu bani!

Un alt succes al partidului e legat de participarea, sub același nume și aceeași siglă, la Alegerile Parlamentare din Republica Moldova. Chiar dacă AUR de peste Prut funcționează distinct de AUR de la București, cele două formațiuni fac parte din același conglomerat care încearcă să apropie cele două state românești.

Nu au reușit să acceadă în Parlamentul Republicii Moldova, însă simpla participare, practic a aceluiași partid, a spart gheața după mulți ani și multe încercări de a închega o formațiune politică unionistă în stânga Prutului.

De cealaltă parte, sunt de remarcat proiectele pe care Alianța pentru unirea Românilor le întreprinde în Balcani, acolo unde există comunități etnice românești, dar și în nordul Bucovinei și nordul și sudul Basarabiei.

Demersurile făcute în Serbia și Albania de deputatul Ringo Dămureanu sunt esențiale pentru a păstra cât mai vii comunitățile românești de acolo.

În același timp, Dan Tanasă și Ionuț Neagu, parlamentari AUR, primesc, la rândul lor, câte o bilă albă pentru că protejează drepturile românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș și sancționează orice derapaj ce poate aduce atingere integrității teritoriale a României.

Dan Puric aprecia în urmă cu jumătate de an faptul că este pentru prima dat când aude vorbindu-se, în Senatul României, de martirii din închisorile comuniste.

Chiar dacă a „deranjat“ făcând acest lucru, Sorin Lavric a reușit să își umple pătrățica de responsabilitate și simplul fapt că evocă anumite personalități conferă Parlamentului o fărâmă de noblețe și demnitate, chiar dacă la acest moment se manifestă punctiform și parcă împotriva morilor de vânt.

Aș mai aminti de Sorin Muncaciu, Antonio Andrușceac și Rodica Boancă, parlamentari AUR care au devenit vizibili pe scena publică, valorificându-și experiența în poziții și proiecte ce țin de sfera Medicinei, Socialului și cea a Educației.

Dacă îi numărăm pe cei de mai sus, vom vedea că 9 parlamentari AUR din 43 au o vizibilitate destul de mare în spațiul public, adică aproximativ 20% din numărul total. Asta în condițiile în care există critici la nivel de presă mainstream că în AUR nu se individualizează alți parlamentari în afară de George Simion și Claudiu Târziu.

Care este procentul de parlamentari PSD, PNL sau USR pe care îi cunoașteți cu nume și prenume și care își fac treaba în domeniul lor de interes?

Dincolo de toate aceste impulsuri pe care AUR le-a dat și care au reprezentat premiere incontestabile în politica din România, nu pot să nu remarc o oarecare lentoare pe plan internațional.

Într-adevăr, au existat unele vizite și contacte cu formațiuni politice similare din Spania, Polinia și Italia, însă până în prezent nu s-au putut concretiza în ceva clar.

Dorința de accedere în ECR trebuie să se materializeze cât mai curând, pentru ca partidul să poată avea legitimitate pe plan european și să se folosească de acest lucru în câștigarea unui număr cât mai mare de europarlamentari la viitoarele alegeri. Un grup de lucru dedicat, care să se ocupe exclusiv de rezolvarea acestor probleme, ar fi de bun augur.

De asemenea, partidul ezită în a avea poziții clare față de alte forțe din România care vin pe același electorat, dar nu este nici foarte decis în ceea ce privește persoana lui Călin Georgescu. Dacă George Simion a declarat că „noi susținem proiectul Apă, Hrană, Energie“, Claudiu Târziu a tranșat problema și a spus că în 2024 „vom veni cu premier propriu“.

Da, poate George Simion a vorbit pentru prezent, însă proiectul „Apă, Hrană, Energie“ se identifică cu persoana lui Călin Georgescu, iar în 2024 nu poți veni cu un alt premier dar să spui că susții același proiect. Micile nuanțe din prezent pot evolua în falii greu de lipit în viitor.

Chiar dacă este un partid de dreapta, AUR trebuie să manifeste și dorința de implementare a unor măsuri sociale. Criza economică ce deja a venit și are să devină și mai acerbă, cumulată cu un caracter social profund înrădăcinat îndeosebi în mediul rural, îi obligă pe cei de la AUR să expună public și măsuri sociale care să câștige încrederea electoratului.

Succes, AUR!

2020, cel mai catastrofal an din istorie ?

Time: 2020, cel mai catastrofal din istorie

Este oare, efectiv, anul 2020 cel mai catastrofal din istorie, cum pretinde revista americană Time în numărul său de pe 5 decembrie? 2020 – the worst year ever, afirmă redactorii de la Time, afirmaţie contrazisă însă de mai mulţi editorialişti în Franţa scrie https://www.timpromanesc.ro/time-2020-cel-mai-catastrofal-din-istorie, preluând un articol din Rfi.ro

Revista Time are evident multe argumente pentru a spune că 2020 a fost un an oribil. Criza sanitară a însemnat, pe planetă, peste 72 de milioane de persoane contaminate, peste 1,7 milioane de morţi, precum şi haos economic.

În paralel anul 2020 mai înseamnă incendiile din Brazilia şi din Australia, şocul planetar provocat de moartea teribilă a lui George Floyd, afro-american ucis de un polţist alb rasist în Statele Unite, războiul din Nagorno-Karabah, exacerbarea multor tensiuni internaţionale…

Şi totuşi, spun mulţi editorialişti, cel puţin în Franţa, nu trebuie să exagerăm. În revista Le Point, editorialistul Franz-Olivier Giesbert consideră că această afirmaţie a revistei Time, şi anume că anul 2020 este cel mai rău din istorie, este ”o nouă dovadă că America a devenit nebună de legat”.

Nu trebuie să căutăm foarte mult ca să găsim repede un an mult mai execrabil decât 2020, mai scrie editorialistul francez, este suficient să ne uităm la ce s-a întîmplat în secolul trecut, la ce au făcut Hitler, Stalin, Mao, la genocidele şi la crimele în masă…

Cotidianul Le Figaro preia ştafeta analziei şi aminteşte de anul 1347 cînd vase de comerţ genoveze au adus ciuma la Marsilia, ceea ce a dus apoi la moartea a milioane de persoane în Europa, cam între 30 şi 50 la sută din populaţie.

Ciuma a atins şi Asia şi Africa şi a afectat aproape toate marile civilizaţii ale secolului al XIV-lea.

Un an oribil a fost şi 1918… În memoria colectivă acest an marchează sfîrşitul Primului Război Mondial, deci are o aură ceva optimist. Numai că gripa spaniolă izbucnită la sfîrşitul războiului a provocat în doi ani moartea unui număr imens de oameni pe planetă, unii estimează numărul victimelor la 50 de milioane, adică mai mult decît dublu decît victimele provocate de război, peste 18 milioane şase sute de mii de morţi între 1914 şi 1918.

Nişte ani oribili mai rămîn cei în care s-a derulat al Doilea Război Mondial, cu cortegiul lor de distrugeri şi victime, şi cu Holocaustul…

S-ar părea însă că revista Time, când spune că anul 2020 este cel mai rău din istorie, se referă la altceva, şi anume că este cel mai rău dintre anii pe care şi-i mai amintesc cei șapte miliarde de indivizi vii de pe planetă…

Dar chiar şi în acest caz, aserţiunea nu rezistă la nivel de comparaţii, mai sunt încă mulţi oameni în viaţă care îşi amintesc de al Doilea Război Mondial, de Gulagul sovietic, de Revoluţia culturală din China, de genocidul din Cambodgia…

Vrând, nevrând, trebuie să facem această constatare macabră: sunt mulţi ani din istoria umanităţii care „candidează” cu şanse mari pentru titlul de cel mai rău an al istoriei.

Anul 2020, chiar dacă nu se poate plasa pe primul loc, rămâne însă unul este „teribil”, printre altele şi din punct de vedere diplomatic, după cum arată ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian în Le Figaro.

Citez din interviul acordat de el: „Am trăit un an teribil. El a început cu o escaladare a violenţei legată de asasinarea generalului iranian Soleimani, ceea ce ar fi putut duce la o conflagraţie în această parte a Orientului Mijlociu şi să compromită mobilizarea împotriva Organizaţiei stat islamic. Anul a continuat cu accentuarea fenomenului de brutalizare a lumii…”

Şeful diplomaţiei franceze enumeră mai multe evenimente de natură să ilustreze această brutalizare a lumii, printre ele numărîndu-se şi atacurile teroriste, şi acţiunile agresive ale Turciei, şi Brexit-ul, şi fragilizarea democraţiilor…