1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă banditește Polonia și e urmată la scurt timp de haitele sovietice

 

Publicația consemnează https://timpul.md. de la Chișinău, consemnează că rușii și fasciștii nemți au participat împreună la invadarea Poloniei.

Cu o zi înainte, pe 31 august, soldați germani îmbărcați în uniforme poloneze, au atacat stația radio germană de la Gleiwitz din provincia Silezia superioară, oferind un „casus beli” lui Adolf Hitler.

O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, apărarea antiaeriană era aproape inexistentă, iar avioanele care au putut totuși să decoleze, au fost pradă ușoară pentru Messerschmitt-urile Me-109 de vânătoare ale Luftwaffe.

Pe 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat la rândul ei Estul Poloniei, în conformitate cu articolul II al protocolului adițional al tratatului de neagresiune dintre Germania și URSS, mai cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov , după numele miniștrilor de externe german și sovietic care au negociat documentul.

Brest-Litovsk, comuniștii ruși și fasciștii nemți sărbătoresc ocuparea Poloniei, printr-o paradă comună

Cea mai bună ilustrare a acordului germano-sovietic asupra evenimentelor o reprezintă înțelegerea de la Brest-Litovsk.

Orașul fusese ocupat de către Corpul 19 Panzer comandat de generalul Heinz Guderian, dar la apropierea Brigăzii 29 Tancuri sovietică, aflată sub comanda colonelului Semion Krivoshein, cele două forțe au negociat pașnic schimbarea „proprietarului” citadelei.

Mai mult, comandanții sovietici și germani au organizat o paradă comună a victoriei, înainte ca forțele germane să se retragă în spatele liniei de demarcație convenite.

Foto: Guderian și Krivoșein la parada victoriei împotriva Poloniei

Confruntată cu un al doilea front, rezistența poloneză s-a prăbușit definitiv pe 6 octombrie, după Bătălia de la Kock.

Toate trupele disponibile ale Poloniei, aproape 120.000 de oameni, guvernul țării, o parte din administrație și tezaurul Băncii Poloniei au fost evacuate în România, țară neutră în acel moment.

Polonia nu a semnat niciodată un act de capitulare în fața celor două puteri.

Publicitate

CUM AU DECLANȘAT ÎN DEPLINĂ ÎNȚELEGERE cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, Germania nazistă și RUSIA SOVIETICĂ

Lecții de istorie: Cum a provocat Rusia al Doilea Război Mondial

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apararea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfasurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele doua parca se intersectau, chiar coincideau, dar erau totusi destul de diferite. Asta s-a intiparit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe durata Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945, dar mult mai puțini ruși au habar că cel de al Doilea Război Mondial a fost declanșat pe 1 septembrie 1939 și s-a încheiat 2 septembrie 1945, consemnează publicația online paginaderusia.ro.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei, URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, ca luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane si acesta a fost este singurul conflict în care s-au utilizat arme nucleare.

Potrivit propagandei sovietice și apoi ruse, acest război mondial pare ca a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum se explică faptul că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – dar istororia celui de al Doilea Război Mondial a fost ștearsă din memoria colectivă a poporului rus?

Un material întocmit pe baza discuțiilor istroricilor rusi Oleg Budnitk şi Mark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, a încercat să facă lumină asupra adevărului istoric in cadrul unei emisiuni la Radio Liberty.

Stie cineva ce făcea Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-al Doilea Război Mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacati de Germania national-socialista, din est – de socialista URSS.

Germanii au declanșat invadarea Poloniei pe 1 septembrie, iar URSS – 17 septembrie.

17 septembrie 1939 este data intrării URSS în cel de-al doilea război mondial, din păcate alături de Germania nazistă și nu de partea coaliției, care atunci era reprezentata de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada .

 Foto: Semnarea pactului Ribbentrop- Molotov din 23 august 1939. Stalin (centru) zâmbește fericit alături de nazistul neamț Ribbentrop (dreapta), ministrul de externe al lui Hitler

Într-adevăr, cu o săptămână înainte de începerea războiului mondial, Uniunea Sovietică şi Germania nazista semnaseră la Moscova, pe 23 august 1939 un pact de neagresiune prin care au convenit să-și împartă în Europa un teritoriu uriaș, care aparținea de drept mai multor țări est- europene, printre care se număra și România.

Pactul de neagresiune între cele două state imperialiste a avut o importanță crucială pentru ambele țări si, practic, a dat startul celui de Al Doilea Război Mondial, care a lăsat în urmă zeci de milioane de victime.

Oleg Budnitskii: Pe de o parte, Stalin nu avea încredere față de democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, dupa o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic … Era o propunere de împărțire a Europei de Est…

Printre altele, cele doua au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 23 august a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek: Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – sa nu acorde sprijin unui tert care îl ataca pe celalalt; În al treilea – sa nu adere la alianțe militare indreptate împotriva celeilalte parti.

Avand acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul războiului al Doilea mondial. Şi de cine sa se teama Uniunea Sovietică, care era cu mult superioara celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armata și echipament militar?

Poate ca Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917, era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, in fata lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii: Germania initiaza războiul pe 1 septembrie declansand atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia sa cada, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu exista. Lucru pe care l-au facut mai târziu.

Alexander Podrabinek: Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin: Pe 17 septembrie, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traverseaza frontiera poloneza. Gruparea sovietica numara 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii: Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la inceput nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că, poate,URSS a venit in ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine sa nu se opuna rezistenta.

Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orase au rezistat.

Alexander Podrabinek: În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 km pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Războiul cu Polonia pentru Uniunea Sovietică nu a fost prea sângeros. Pierderile in luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 3,5 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturati circa 250 mii de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietica și germana au sărbătorit prima victorie în cel de-al Doilea Război Mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat – Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germana comuna.

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerata 16 octombrie 1939, când noua frontiera de stat a URSS a fost transferată de catre armata sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei – o „plimbare militară.” Pentru Polonia, acest război a fost însa o tragedie nationala.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales daca agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii usoare. Asa ca, pe 16 octombrie, Armata Rosie a predat granița de vest sub paza NKVD, și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât ​​Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.
Pe 28 septembrie 1939, dupa ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au incheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a insemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25 de mii de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteati avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Raspunsul la intrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie, iar pe 10 octombrie – cu Lituania. În Letonia au fost trimisi 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania – 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie, URSS propune finlandezilor sa încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au esuat dupa numeroase reluari. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din aceasta cauza a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii: Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice care voia sa împinga granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma sa devina stat satelit sau pur și simplu sa fie anexata. Dacă ne uităm pe hartă, este o problema de restabilire a granitelor Imperiului Rus.

Ca urmare a inceput războiul sovieto-finlandez. URSS a anuntat o serie de provocari din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio indoiala.

Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca sa vezi, mica Finlanda s-a decis asa, dintr-o dată, sa atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri si câteva avioane.

Alexander Podrabinek: Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin: Da, pe 26 noiembrie, cu patru zile înainte de invazia in Finlanda, a existat o puternica explozie propagandistică, se spunea că armata finlandeză îi ataca pe grănicerii sovietici, ca au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea – un uragan de poezii, sedinte populare, sindicalisti furiosi. Şi-au amintit ca de la granita finlandeza pana la leaganul revolutiei bolsevice -Leningrad – erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și ca iata-iata urmeaza sa bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara….

Alexander Podrabinek: La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic ca victoria asupra Finlandei va fi rapida și ușoara.

Oleg Budnitskii: Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armata, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite si slab conduse.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai multi soldati decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost infranta. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a pastrat independența.

Alexander Podrabinek: Razboiul s-a incheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile in morți și dispăruți au fost dupa cum urmeaza: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeza – 26 mii de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost inventia de catre finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neingradita so nelimitata pentru trupele Armatei Roșii. Dupa ce militarii ocupa tarile baltice, incep arestarile in masa, urmeaza așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe lista. Se formează guvernul. Fara varsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek: Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai tarziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40 de mii de oameni.

În aceeasi vara a fost efectuată o operațiune militară si invadata România, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin: Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici macar nu au fost proclamate republici populare (ca in tarile baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, in care se spunea – „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră sa fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek: România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmarile directe ale anexarii – deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30 de mii de așa-numite elemente nesigure.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-al Doilea război mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul în care URSS a furat si confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar aceasta atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii: Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația în cea mai mare parte avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic. Mobilizarile pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofa, zilnic erau 4.000-5.000 de dezertori (nu exagerez – sunt documente sovietice).

În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fațisă fata de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei, și în alte locuri. Asa se explica de ce au fost atat de usor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru – s-a dovedit că Germania a obtinut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singura împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fara niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensa, ideala pentru un atac surpriză.
Mark Salonin: Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: sa-l împinga pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma sa astepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morti de oboseala, marea Armata Roșie, cu zecile de mii de tancuri va trece peste totul ca un tavalug, si toata Europa devenea sovietica. Planul era absolut clar. Asa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze in propriul mic razboi intre 1939-1940 ani – nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei parti din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucati din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul sau maret.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusa a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvant la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea imi amintesc despre povestea unui hot care dupa ce a furat cu succes un milion, s-a decis sa mai fure o rubla din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek: Deci când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în al Doilea război mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940.

Septembrie, octombrie 1939 – războiul cu Polonia.

Noiembrie- decembrie 1939; Ianuarie, februarie, martie 1940 – război cu Finlanda.

Iunie 1940 – desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940 – invazia in România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940 – anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii: Cu siguranta ca aceste evenimente au fost parte din al Doilea război mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și ca URSS a intrat in razboi abia în iunie 1941, – este cu siguranță un neadevar istoric.

Mark Salonin: Participarea Uniunii Sovietice în înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din al Doilea război mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler impotriva Poloniei este prima etapă al celui de-al Doilea război mondial, atunci de ce nu are loc în aceasta etapa şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?

O DECLARAȚIE -AVERTISMENT PENTRU TÂNĂRA GENERAȚIE A ULTIMULUI PARTIZAN BĂNĂȚEAN AL LUPTEI ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI, RĂMAS ÎN VIAȚĂ

Domnul Nicolae Ciurică (91 ani), ultimul partizan bănățean în viață, supraviețuitor al grupării colonelului Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale și partizan martir, a declarat într-un interviu acordat publicației https://podul.ro.:

”Rusia e criminală de când a apărut pe lume. Din neștiință, cei mai tineri ar putea crede că abia acum a dat strechea-n ea și că ar fi loc de înțeles cu rușii. Dar nu, nu e loc de-nțeles cu Rusia și rușii. Nu a fost niciodată. De câteva zile stau lipit de televizor și mă uit la crimele rușilor din Ucraina. E prăpăd.

Să-i ajute Dumnezeu pe ucraineni, dar să-i ajute și Occidentul… să nu-i lase ai nimănui, cum ne-a lăsat pe noi în anii ‘40 și ‘50. Probabil că până la urmă Ucraina va avea nevoie de partizani”. 

4 ani în munți și un deceniu în temnițele comuniste 

În contextul instalării genocidarei dictaturi comuniste, teregoveanul Nicolae Ciurică a devenit partizan la numai 18 ani, în anii 1950, când avea să primească din plin ceea ce numește ”botezul focului”, luptând cu arma în mână împotriva Securității, în Munții Banatului, alături de partizanii supraviețuitori ai grupării colonelului Ion Uță.

În perioada ’48-’49, Nicolae Ciurică i-a aprovizionat cu alimente și haine pe partizanii lui Ion Uță, apoi a fost arestat în timpul unei misiuni (iulie 1950), a evadat spectaculos și s-a alăturat trup și suflet (până în aprilie 1954) luptătorilor din munții Banatului.

A scăpat teafăr din nu mai puțin de opt împresurări ale Securității (pe care le descrie ca nimeni altul, de-a dreptul cinematografic, oferind detalii prețioase, inedite), a fost la un pas de suicid și a trăit deseori în intimitatea morții, dar a ales să ofere viață, chiar și călăilor săi, a iubit până la sânge și a fost trădat, arestat, torturat și întemnițat pentru un întreg deceniu, la Jilava, Baia Sprie și în alte iaduri ale dictaturii comuniste.

Nicolae Ciurică a rezistat tuturor acestor încercări și încă emană lumină prin toți porii, deși în țara orbilor prin reeducare mai nimeni nu își amintește de el. 

Citiți AICI interviul pe care partizanul Nicolae Ciurică l-a oferit autorului acestor rânduri, publicistul Răzvan Gheorghe.