CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN CRIMINAL CELEBRU – RÂMARU

Râmaru, vampirul din Bucuresti

Râmaru Ion a fost, de departe, cel mai sadic criminal in serie intalnit in analele Politiei Romane. El a comis nu mai putin de trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol, o talharie si trei furturi. Criminalul a actionat in Bucuresti in anii 1970 – 1971.

Cazul  Râmaru a starnit curiozitatea nu doar judiciaristilor, ci si multor psihologi si criminalisti. Reputatul comisar de politie Traian Tandin a scris chiar o carte despre odiosul criminal.

Râmaru, supranumit “vampirul din Bucuresti”, a ramas, peste ani, cu reputatia celui mai sinistru criminal roman.
Nascut la Corabia, pe 12 octombrie 1946, Ion Râmaru si-a manifestat inclinatia spre infractiuni inca de la 18 ani.

Atunci a fost condamnat pentru prima data pentru talharie.
In cea de-a doua jumatate a anului 1970 si primele luni ale anului 1971 o serie de crime, comise cu o cruzime greu de descris au zguduit Capitala.

 Un individ necunoscut ataca dupa miezul noptii femei singure, pe care le lovea cu un ciocan sau toporisca.

Un alt element comun era faptul ca individiul actiona numai in noptile cu fenomene meteorologice deosebite : ninsoare, ploaie torentiala cu tunete si fulgere, furtuna si vant puternic, ger cumplit, ceata, pacla.

Dupa cateva crime comise in circumstante similare, a devenit clar pentru judiciaristi ca era vorba despre un asasin in serie.

Dupa un an de ancheta, cu ajutorul descrierilor facute de victimele care au avut norocul sa ramana in viata, pe 27 mai 1971, politistii au reusit sa-l prinda pe ucigas.

In timpul anchetei, Ion Râmaru si-a recunoscut aproape tot “palmaresul”.

Iata 16 dintre cele mai grave crime pe care le-a comis Râmaru, in ordine cronologica:

• 8/9 aprilie 1970 – Elena Oprea – crima cu premeditare (nu a fost violata pentru ca un vecin l-a speriat si a fugit)
• 1/2 iunie 1970 – Florica Marcu – viol (a fost lovita pana a lesinat, carata pana la cimitirul Sfanta Vineri, violata, injunghiata si i-a fost supt sangele in timp ce mergea spre casa cu Ramaru, a fost salvata de un camionagiu).
• 19/20 iulie 1970 – OCL Magazin de Confectie – furt.
• 24 iulie 1970 – Margareta Hanganu – furt in forma agravata.
• 22/23 noiembrie 1970 – Olga Baraitaru – tentativa de crima, viol si furt in forma agravata.
• 15/16 februarie 1971 – Gheorghita Sfetcu – tentativa de crima si furt.
• 17/18 februarie 1971 – Elisabeta Florea – tentativa de crima.
• 4/5 martie 1971 – Fanica Ilie – crima cu premeditare, viol si furt.
• 8/9 aprilie 1971 – Gheorghita Popa – crima deosebitde grava, viol si furt (48 de placi injunghiate la cap, piept si picioare, 5 lovituri la cap, coaste rupte, partea genitala rupta cu gura).
• 1/2 mai 1971 – Stana Saracin – tentativa de viol.
• 4/5 mai 1971 – Mihaela Ursu – crima deosebit de grava, viol (a fost intrerupt in timpul actului, lasandu-l nesatisfacut, conducand la cautarea altei victime).
• 4/5 mai 1971 – Maria Iordache – tentativa de crima (atacata la 2 ore dupa Ursu; a scapat cand i-a cazut bara de metal cu care o batea in timp ce alerga).
• 6/7 mai 1971 – Viorica Tatu – tentativa de crima.
• 6/7 mai 1971 – Elena Buluci – tentativa de crima.
• mai 1971 – Iuliana Funzinschi – furt si violarea unei proprietati private.

Cu toate acestea, a incercat sa-i convinga pe anchetatori ca este un om bolnav psihic, care nu poate raspunde pentru faptele sale.

In acelasi timp, insa, incerca sa-i convinga pe anchetatori ca el este faptasul crimelor, de fiecare data insistand sa fie dus la locul in care a comis asasinatul. Momentul cel mai dificil atat pentru anchetatori, cat mai ales pentru victime, a fost cel al recunoasterii agresorului.

  Criminalul a fost asezat intr-un grup de persoane de aceeasi talie cu el si fizionomie asemanatoare. Inainte de intrarea in incapere a fiecarei victime, el isi fixa un alt loc in rand, la alegerea sa.

Victimele care au fost lovite cu toporul in cap sau taiate cu cutitul, in momentul in care intrau in incapere si dadeau cu ochii de el incepeau pur si simplu sa tremure, desi nu mai erau in pericol.

 Râmaru credea ca a reusit sa demonstreze anchetatorilor ca este un individ care nu poate raspunde pentru faptele sale. A suferit un soc in momentul in care a citit materialul de urmarire penala.

In cartea “Cazul Ramaru”, comisarul de politie Traian Tandin descrie cu lux de amanunte acel moment : “Ramaru l-a citit cu foarte mare atentie si, vazand ca expertii nu-l considerau, asa cum sperase el, iresponsabil, si-a schimbat brusc atitudinea si a spus : «Nu mai recunosc nimic din ceea ce v-am spus». In continuare, n-a mai raspuns nici la intrebarile avocatului”…

Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea.

In momentul in care a fost citita sentinta, in sala de judecata a izbucnit un ropot de aplauze. Râmaru a facut recurs, insa Tribunalul Suprem a considerat ca sentinta trebuie sa ramana definitiva.

La data de 23 octombrie, 1971, Ramaru a fost dus la Inchisoarea Jilava intr-o duba. A fost tarat pana la locul executiei din momentul in care a parasit duba. Pana cand a murit, a fost intr-o continua stare de furie si incerca sa evadeze. Cei trei ofiteri insarcinati cu impuscarea lui, l-au legat de un stalp.

Intrebat, in concordanta cu legea, daca are vreo ultima dorinta, a spus nu.  Din cauza miscarilor sale constante, era greu sa tintesti cu acuratete si intr-un final, spatele i- a fost sfasiat de gloante (se intorsese total cu spatele).

A fost ingropat in cimitirul din oras; mormantul sau ramane nemarcat.

Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate:  “Chemati-l pe tata, ca sa vada ce imi faceti! Faceti-l sa vina! El este singurul vinovat!” si “Vreau sa traiesc!”

 Ce vroia oare sa spuna criminalul?

Florea Ramaru – Ereditatea crimei

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti.

Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale.

Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii ’70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala.

Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944.

Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului.

O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani.

La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren.

Examinarea acestuia aducea un rezultat socant.

Amprentele celui care murise in bizarul accident, erau cele ale ucigasului din 1944.

 

Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin in serie din istoria Bucurestilor.

Surse: “Cei mai odiosi 100 criminali romani” – Traian Tandin, Editura Tritonic”,crimetv.ro si  blogul Domnisoara D .

16/05/2014 Posted by | DIVERSE | , , , , , , | Lasă un comentariu

Criminali in serie romani.

Top 10 criminali romani

De multe ori alegem sa ignoram aspectele negative ale vietii de zi cu zi si incercam sa ni le imaginam cat mai departe de noi si de ceea ce ne inconjoara.

Nu realizam insa ca, la doar cativa pasi, o alta lume decat cea cunoscuta noua isi tese itele intunecate… .. lumea tenebroasa a criminalitatii.

 Descopera.ro isi propune sa va aduca in fata, intr-o forma narativa, cazurile celebre care au constituit subiectul anchetelor politienesti din Romania de-a lungul timpului si, totodata, imaginea sumbra a catorva dintre cei mai temuti criminali de la noi din tara.

 

 

 

5. Iancu Berila – Ucigasul brutarilor

Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria stiintei criminalistice din Romania. In fond, criminalul actionase in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte.

A ramas in schimb zicala peiorativa „ca Berila”, desemnand acel individ care incearca sa ingrozeasca sau sa braveze cu fapte demne de dispret. Si totusi, cine a fost Iancu Berila?

Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre cei mai sangerosi asasini din istoria recenta a Romaniei. Un individ cu un fizic impozant, cu o expresie fioroasa a fetei, care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani. Victimele sale erau, in marea lor majoritate, brutari. Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui favorite, cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de operare era de fiecare data acelasi.

Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde acestea isi tin banii si ataca noaptea, departe de ochii lumii. Desi a fost prins si condamnat la munca silnica pe viata, Berila reuseste sa evadeze spectaculos.

Era momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimanescu, cel poreclit si „Comisarul de Fier”, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia „Fulger”. La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului. Acesta se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei.

Ajutat de inca doi agenti, comisarul il imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea.

Era anul 1947. Asupra sa a fost descoperit si cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima… chiar cel care il angajase. Trimis din nou la ocna, Iancu Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se stingea din viata in urma muncii extreme la care a fost supus.

 

 

 

4. Ion Rimaru – Teroarea anilor ‘70

Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul neinsufletit al unei tinere femei.

Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie.

Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp.

Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat prin impuscare. Ultimele sale cuvinte aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de adevarate: „Chemati-l pe tata. El este de vina.” Ce vroia oare sa spuna criminalul?

3. Florea Ramaru – Ereditatea crimei

Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un individ fara antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii ’70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru ingrozea intreaga Capitala.

Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente din timpul razboiului.

O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani. La exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia aducea un rezultat socant. Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.

2. Vasile Tcaciuc – Macelarul din Iasi

Romania anilor 1930 a fost zguduita de o serie de crime al caror autor ar putea figura cu succes in galeria neagra a celor mai mari criminali in serie din lume. Chiar si astazi, la mai bine de 70 de ani de la comiterea ingrozitoarelor crime, oamenii de stiinta incearca inca sa inteleaga acel resort interior care a fost capabil sa tranforme un om intr-unul dintre cei mai odiosi asasini cunoscuti vreodata.

Totul a inceput in 1935, an in care noul proprietar al unui imobil iesean, a fost alertat de cainele unui musafir, caine care daduse semne de agitatie si care zgaria insistent podeaua casei. Curios, acesta sapa in locul indicat de animal si, spre oroarea sa, descoperea sase cadavre ingropate la mica adancime. Absolut toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor, iar starea in care se aflau acestea trada un sadism atroce. Prinderea ucigasului nu a fost atat de dificila pe cat s-ar crede.

De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja in arestul politiei iesene pentru mai multe jafuri si talharii. Desi, initial, acesta nu a recunoscut faptele, confruntat cu doua dintre concubinele sale, el renunta la masca nevinovatiei si marturisea autoritatilor crudul adevar.

Tcaciuc recunostea atunci uciderea si ciopartirea celor sase victime pe care le ingropase chiar sub podeaua casei in care locuia dar, spre groaza tuturor celor prezenti la interogatoriu, acesta nu era decat inceputul unui sir ingrozitor de crime. In cinci ani, basarabeanul ucisese nu mai putin de 26 de persoane, printre care si un copil, unicul scop al acestor odioase fapte fiind jaful. Dupa cum el insusi marturisea, ucigasul isi comandase chiar si un topor special, realizat astfel incat sa nu alunece din mana, iar eficienta loviturilor sa fie maxima.

Nu a mai apucat sa fie judecat. In timpul reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc incerca sa scape prin fuga, profitand de lipsa de atentie a celor care il insoteau. A fost ucis pe loc de mai multe focuri de revolver. Astfel lua sfarsit povestea celui poreclit de presa vremii „Macelarul din Iasi”.

1. Vera Renczi – Vaduva Neagra

Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali romani reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie apartinand celui de-al doilea sau sot.

Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania.

Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este mutata de tatal sau la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o mica mosie. Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri.

Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa miracolul se produce atunci cand Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori. In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo.

La mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata.

 

 

 

Vera explica apropiatilor ca sotul sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina in Romania. Urmeaza cea de a doua casatorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sarb. La scurt timp insa, acesta avea sa dispara ca si primul sot. Pentru Vera Renczi incepea o noua perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate.

Vesnic imbracata in negru, frumoasa castelana atragea pe domeniul de la Berkerekul numerosi amanti, niciunul dintre acestia nemaintorcandu-se vreodata. La insistentele sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la resedinta Verei Renczi. Nu mica le-a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul conacului 35 de sicrie de zinc. In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei.

Mai mult, intr-unul dintre sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate victimele fusesera otravite cu arsenic.

Condamnata initial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clementa legii care nu permitea executia femeilor si a fost transferata pe viata intr-o inchisoare de maxima securitate.

La scurt timp, criminala in serie murea in urma unei hemoragii cerebrale.

 

Sursa: „Cei mai odiosi 100 criminali romani” – Traian Tandin, Editura Tritonic

24/01/2010 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: