99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România

 

 

 

 

 

 

 

 

S-au împlinit ieri, 99 de ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească, întrunit în şedinţă solemnă, a votat după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu Regatul României .

Citirea rezultatului votului a fost însoțită de aplauzele și strigătele entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”

Despre acest eveniment, s-a  spus că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și mai ales de izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, și-a găsit adevăratul ei loc, la sânul mamei sale, România.

În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918, se menționa printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria… de azi înainte și pentru totdeuna se unește cu mama sa România”.

Amintim că efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat între URSS şi Germania nazistă, în data de 23 august 1939. 

 

 

Evenimentele premergătoare unirii

 

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : „românismul” care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți.

Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării „româniste” din acest ținut.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.

 

 

 

 

 

 

 

Actul Unirii  Republicii Democrate   Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România                     Moldovenesti (succesoarea guberniei ruse Basarabia, fostă parte componentă                                                                                         a Ţării Moldovei Moldovei), cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918

 

 

Unirea

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:

1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.

Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).

Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale „terorii roșii” dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Acesta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.

 

După reocuparea Basarabiei de trupele sovietice, împotriva celor care au votat în Sfatul Ţării unirea, s-a dus o puternică campanie de intimidare.

Serviciile sovietice de informaţii încercau prin diverse presiuni să obţină declaraţii false cu privire la coruperea membrilor Sfatului Ţării de către statul român.

Este de remarcat atitudinea dârză a unor deputaţi – Ion Codreanu, Emanuil Catelli, Constantin Leancă, Nicolae Secarp – care au afirmat că: “Au votat Unirea pentru că aşa le-au cerut convingerile şi conştiinţa românească.

Republica Sovietica Moldovenească actuală este un instrument de dezbinare a poporului român. Basarabia, fiind plămădită cu sângele şi oasele strămoşilor lor, va rămâne întotdeauna românească şi, orice ar face sovietele, ea fiind a românilor, tot lor le va reveni.”

Cea mai mare parte a membrilor Sfatului Ţării rămaşi în teritoriile ocupate, aveau să moară în închisorile sovietice.

Printre ei, chiar şi cei caţiva care se  opuseseră Unirii…

Dosarul cu nr. 824 (care se păstrează în arhiva Serviciului de Informație și Securitate al R. Moldova), intentat celor 13 deputați în Sfatul Țării și unui fost ministru al Republicii Democratice Moldovenești, capturați de bolșevici în vara anului 1940, avea să facă un drum la Moscova, pentru aprobare.

De fapt, nimic surprinzător, întrucât orice mișcare în Basarabia de după 28 iunie 1940 trebuia aprobată de metropolă.

 

 

 

 

Nikolai Sazîkin

 

 

De data aceasta, NKVD-istul nr. 1 al RSS Moldovenești, maiorul Sazîkin, atribuind acestui dosar o importanță deosebită, îl expediază comisarului poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Lavrenti Pavlovici Beria, pentru a i se permite organizarea unui proces public.

La sigur, Sazîkin a urmărit și un scop propriu – o steluță pe epoleți sau o altă recompensă, căci, considera el, capturarea acestor demnitari a fost o operație de succes a nou-formatului NKVD moldovenesc.

Iată ce îi scria Sazîkin lui Beria:

„Strict secret

Comisarului Poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Comisarului Securității de Stat de rangul I Tov. Beria L. P.

Vă expediez pentru examinare dosarul penal referitor la 14 persoane, membri activi ai mișcării contrarevoluționare „Blocul Moldovenesc” și „Sfatul Țării”.

 

În dosar sunt incluși:

 

1. Uncu Feodor Mihailovici, 1887 anul nașterii, fost deputat în „Sfatul Țării”, până la arestare a fost funcționar înalt.

 

2. Cojuhari Feodor Petrovici, 1879 a. n., colonel al armatei țariste. Ministru al Apărării în „Sfatul Țării”. Ulterior a fost deputat în Parlamentul României.

 

3. Neaga Feodor Ivanovici, 1878 a. n., până la arest a fost moșier.

 

4. Bodescu Vladimir Gheorghievici, 1868 a. n., naționalist de marcă. Procuror al Curții de Apel.

 

5. Ignatiuc Ivan Gheorghievici, 1893 a. n., până la arest a fost moșier.

 

6. Sinadino Pantelimon Victorovici, 1875 a. n., din 1907 până la 1917 membru al Dumei de Stat a fostei Rusii Țariste. Moșier. Până la 1918 avea 4.500 ha.

 

7. Bivol Constantin Vasilievici, 1885 a. n., moșier.

 

8. Codreanu Ivan Stepanovici, 1879 a. n., până la arest a fost moșier.

 

9. Cotelli Emanuil Grigorievici, 1883 a. n., fost ofițer al armatei țariste, până la arest a fost moșier.

 

10. Știrbeț Luca Dimitrievici, 1889 a. n. , membru marcant al partidului țărănist, până la arest a fost moșier.

 

11. Baltaga Alexandr Stepanovici, 1861 a. n., fost deputat în „Sfatul Țării”, are 12 ordine și medalii ale guvernului român, până la arest a fost mitropolit al Basarabiei.

 

12. Secara Nicolai Grigorievici, 1894 a. n., fost locțiitor al Ministrului Apărării în „Sfatul Țării”. Până la arest a fost moșier.

 

13. Turcuman Grigorii Nicolaevici, 1890 a. n., fost ofițer al armatei țariste. Până la arest a fost moșier.

 

14. Botnariuc Stepan Mefodievici, 1875 a. n., membru marcant al partidelor burgheze. Până la arest a fost moșier.

 

În timpul cercetărilor, s-a confirmat întrutotul că aceste persoane, în anul 1918, au săvârșit ruperea cu forța a Basarabiei de la Uniunea Sovietică și au alipit-o la România, fapt pentru care au primit de la guvernul român câte 50 ha fiecare.

Plus la aceasta, aceste persoane au exercitat o activitate contrarevoluționară pe teritoriul Basarabiei până în ziua venirii Armatei Roșii.

Activitatea lor criminală în fața poporului moldovenesc a fost demonstrată întrutotul, atât prin materialele anchetei, cât și prin documentele ridicate din arhiva de stat română și arhiva siguranței.

Atribuind acestui dosar o importanță politică mare, dar și de agitație pentru truditorii Moldovei, prin vânzarea fățișă a Basarabiei prin intermediul afacerilor tainice a „Blocului Moldovenesc” cu guvernul român și Rada Ucraineană, rog să aprobați organizarea unui proces public pentru acest caz.

Dosarul penal nr. 824, în 3 volume, privind participanții contrarevoluționari din „Blocul Moldovenesc” și Sfatul Țării.

Comisarul Poporului al Afacerilor Interne din RSSM, maior al Securității de Stat Sazîkin. 15 septembrie 1940 Nr. 603 or. Chișinău. Dosarul, după ce se află mai mult de patru luni la Moscova, se întoarce la Chișinău, fără careva indicații. Lavrenti Beria nu avea timp să se ocupe și de soarta celor 14 nefericiți basarabeni.

Veneau vremuri tulburi peste URSS. Derutat că n-a primit nicio indicație, anchetatorul Cerepanov constată acest fapt printr-un certificat.

Certificat Dosarul de anchetă nr. 824, privind învinuirea foștilor membri ai guvernului contrarevoluționar „Sfatul Țării” și „Blocul Moldovenesc”, a fost expediat la NKVD URSS, unde s-a aflat de la 15 septembrie 1940 până la 28 ianuarie 1941.

Cauzele reținerii acestuia la NKVD,in  URSS, nu sunt cunoscute nouă.

Anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat Cerepanov. 17.II.1941.

Nu s-a reușit desfășurarea unui proces public. Dar, și fără procesul public, figuranții acestui dosar n-au supraviețuit.

Toți au fost exterminați în gulagurile sovietice.

 

Iată soarta lor :

 

1.Teodor Uncu (n. 1881, com. Isacova, jud. Orhei – † 22.XI.1940, penitenciarul din Chișinău);

 

2. Teodor Cojuhari (n. 3.V.1879, or. Chișinău – † 23.I.1941, penitenciarul din Chișinău);

 

3. Teodor Neaga (n. 8.III.1880, com. Suruceni, jud. Chișinău – † 6.XII.1941, Gulag, Penza, Rusia);

 

4. Vladimir Bodescu (n. 4.III.1868, com. Durlești, jud. Chișinău – † 28.XI.1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

5. Ion Ignatiuc (n. 15.II.1893, com. Prepelița, jud. Bălți – † 26.I.1943, Gulag, RASS Tătară);

 

6. Pantelimon Sinadino (27.VII.1875, Chișinău – † Gulag, URSS, ?);

 

7. Constantin Bivol (n. 10.III.1885, com. Costești, jud. Chișinău – † 12.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

8.Emanuil Cotelli (n. 25.I.1883, com. Zgărdești, jud. Bălți – † 18.II.1943, Gulag, penitenciarul nr. 5 din or. Sverdlovsk, URSS);

 

9.Luca Știrbeț (n. 7.II.1889, com. Cărpineni, jud. Chișinău – † 15.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

10. Alexandru Baltaga (n. 14.IV.1861, com. Lozova, jud. Chișinău – † 7.VIII.1941, Gulag, or. Kazan, RASS Tătară);

 

11. Nicolae Sacară (n. 19.V.1894, com. Rudi, jud. Soroca – † 24.II.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

12. Grigore Turcuman (n. 20.X.1890, com. Tătărăuca Noua, jud. Soroca – † 28.V.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

13. Ștefan Botnariuc (n. 26.X.1875, com. Bălan, jud. Bălți – † 22.VIII.1941, Gulag, Penza, Rusia).

 

Doar unul singur (Ion Codreanu, n. 1879, com. Ștefănești, jud. Soroca – † 15.II.1949, București) a scăpat de masacru, fiind schimbat, în luna mai 1941, pe vestita ilegalistă comunistă Ana Pauker capturată de siguranța română.

Cu excepția lui Ion Codreanu, nici unul nu-și are locul de veci stabilit, nici unul nu a fost înmormântat creștinește.

 

 

TOTI CEI 3 VOTANTI  CONTRA UNIRII, AU AVUT O SOARTA LA FEL DE CRUDA, DAR MERITATA DE ORICE TRADATOR :

 

1. Arcadie Osmolovski (n. 1882 – d. 1933) a fost un om politic ucrainean din Basarabia, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.

La data de 27 martie 1918 a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România.

La data de 10 noiembrie 1918, pentru activitatea lui antiromânească, autoritățile române din Basarabia l-au declarat persona non-grata și, prin mijlocirea consulului, l-au expulzat peste Nistru, în URSS.

S-a stabilit pentru o vreme la Odessa unde a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din acel oraș. În anul 1933, în urma unui denunț semnat de un student restanțier, a fost arestat și a dispărut pentru totdeauna.

 

 

2. Mihail Starenki- A sfarsit in Gulag, dupa ce s-a refugiat in URSS, dovada ca sovieticii nu au dat doi bani pe votul lui „democratic”, impotriva Unirii cu Romania…

 

 

 

3. Mihail Balamez- Destinul lui a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: regimul comunist nu l-a cruţat de gulag, chiar daca a votat Contra UNIRII.

 

Numele lui Ştefan Balamez a devenit unul proverbial  si atunci când se discută despre cei trei deputaţi în Sfatul Ţării care, la 27 martie 1918, au votat împotriva unirii Basarabiei cu România, primul nume care se invocă este cel al lui Balamez.

 

La 17 noiembrie 1941 lui Balamez sovieticii ii aduc la cunoştinţă că ancheta sa a luat sfârşit. Rechizitoriul este aprobat la 24 decembrie 1941, iar anchetatorul a considerat că „rolul trădător” al lui Ştefan Balamez, în calitate de deputat în Sfatul Ţării, privind unirea Basarabiei cu România, a fost demonstrat.

I se mai încriminează că ar fi primit pentru această ispravă de la guvernul român 35 ha teren arabil, fapt negat de Balamez. Având la bază o singură mărturie (donos), anchetatorul propune examinarea cazului la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD al URSS, iar în calitate de pedeapsă propune împuşcarea.

La 24 iunie 1942, dosarul lui Ştefan Balamez a fost examinat la Consfătuirea Specială, care s-a dovedit mai înţelegătoare, condamnându-l, pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”, la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă.

Nu ştim dacă a supraveţuit, dar oricum a avut soarta tradatorilor si a iesit din istorie asa cum a meritat…

 

 

Surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/20/aspecte-mai-putin-cunoscute-despre-unirea-basarabiei-cu-romania/;  https://deschide.md/ro/stiri/cultura/9344/27-martie–Ziua-Unirii-Basarabiei-cu-RomAnia ;

 

 

 

 

 

Publicitate

ASPECTE MAI PUTIN CUNOSCUTE ALE UNIRII BASARABIEI CU ROMANIA

 

 

FOTO: MEMBRII SFATULUI  TARII (Parlamentul guberniei Basarabia, după proclamarea Republicii Democratice Moldovenești independente). Sfatul Tarii a fost organul legislativ al noii republici, care avea să proclame Unirea cu Regatul României în 1918.

 

 

 

…În ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească, se găseau într-o situaţie extrem de delicată.

Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste.

Guvernul Averescu trebuia să facă faţă pretenţiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniţei pe Carpaţi, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice etc.

 

Pe cale diplomatică se reuşise menţinerea statului român.La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretenţiilor Puterilor Centrale.

La Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susţinea că „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”.

Era aşadar evident că Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, însă momentul pentru unire nu era oportun.

Unirea trebuia amânată pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la rândul ei revendicată de Bulgaria şi cerută în schimbul Basarabiei.

Generalul Averescu avea să replice delegaţiei austro-ungare: „Voiţi să ne luaţi ceea ce este al nostru, adică Dobrogea şi să ne daţi în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia”.

 

În cursul lunii martie devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluţie pentru tânăra republică moldovenească, soarta ei ca stat independent fiind periclitată de intenţiile de anexare a Ucrainei.

Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părţi ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului şi Cetatea Albă.

 

Curentul care cerea unirea devenise de nestăvilit. Contactele basarabenilor cu factorii politici şi cu presa de la Iaşi erau tot mai intense, ziare precum „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul”, „România Mare”, „Sfatul Ţării”, nu conteneau să scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de proprie conştiinţă naţională.

Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se întâlneau la 1 martie la Iaşi, unde aveau să cadă de acord asupra necesităţii istorice a acestui mare pas.Zemstva din Bălţi anticipa timpii şi declara oficial că cere unirea Basarabiei cu Regatul României, chemând şi administraţiile locale să urmeze exemplul.Soluţia impasului urma să vină de data aceasta de jos.

În acest context, la Iaşi au început discuţiile legate de modalitatea de realizare a Unirii şi s-a decis soluţia deliberării în Sfatul Ţării. În cadrul şedinţei guvernului de la Iaşi din 23 martie, la care au participat şi Inculeţ, Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegaţii la Chişinău, care să supună chestiunea unirii în Sfatul Ţării.

Constatin Stere a sosit la Chişinău în 24 martie, iar în 26 martie a ajuns şi primul-ministru Alexandru Marghiloman.

În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii.

Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român.

 

După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor.

La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat.

Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru.

Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.

După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot.

 

 

 

 

 Foto: Membri ai  Sfatului Ţării –  sala în care s-a semnat Actul Unirii

 

 

Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove.

În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

 

În primii ani de după unirea cu România, în Basarabia au apărut şi activat mai multe organizaţii pretins revoluţionare, care militau pentru ruperea Basarabiei şi anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre ele îşi aveau centrul la Odesa.

Spre exemplu, astfel de organizaţii erau „Societatea pentru salvarea Basarabiei”, o organizaţie cu caracter propagandistic sau „Comitetul Militar de Salvare a Basarabiei”.

Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940.

 

În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

După reocuparea Basarabiei de trupele sovietice, în 1941, împotriva celor care au votat în Sfatul Ţării unirea, s-a dus o puternică campanie de intimidare.

Serviciile sovietice de informaţii încercau prin diverse presiuni să obţină declaraţii false cu privire la coruperea membrilor de către statul român.

Este de remarcat atitudinea dârză a unor deputaţi – Ion Codreanu, Emanuil Catelli, Constantin Leancă, Nicolae Secarp – care au afirmat că“Au votat Unirea pentru că aşa le-au cerut convingerile şi conştiinţa românească.Republica Sovietica Moldovenească actuală este un instrument de dezbinare a poporului român.

Basarabia, fiind plămădită cu sângele şi oasele strămoşilor lor, va rămâne întotdeauna românească şi, orice ar face sovietele, ea fiind a românilor, tot lor le va reveni.”

Cea mai mare parte a membrilor Sfatului Ţării rămaşi în teritoriile ocupate, aveau să moară în închisorile sovietice.

Printre ei şi cei cativa care s-au opus Unirii…

Dosarul cu nr. 824 (care se păstrează în arhiva Serviciului de Informație și Securitate al R. Moldova), intentat celor 13 deputați în Sfatul Țării și unui fost ministru al Republicii Democratice Moldovenești, capturați de bolșevici în vara anului 1940, avea să facă un drum la Moscova, pentru aprobare.

De fapt, nimic surprinzător, întrucât orice mișcare în Basarabia de după 28 iunie 1940 trebuia aprobată de metropolă.

 

 

 Nikolai Sazîkin

 

De data aceasta, NKVD-istul nr. 1 al RSS Moldovenești, maiorul Sazîkin, atribuind acestui dosar o importanță deosebită, îl expediază comisarului poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Lavrenti Pavlovici Beria, pentru a i se permite organizarea unui proces public.

La sigur, Sazîkin a urmărit și un scop propriu – o steluță pe epoleți sau o altă recompensă, căci, considera el, capturarea acestor demnitari a fost o operație de succes a nou-formatului NKVD moldovenesc.

Iată ce îi scria Sazîkin lui Beria:

„Strict secret

Comisarului Poporului al Afacerilor Interne din Uniunea Sovietică, Comisarului Securității de Stat de rangul I Tov. Beria L. P.

Vă expediez pentru examinare dosarul penal referitor la 14 persoane, membri activi ai mișcării contrarevoluționare „Blocul Moldovenesc” și „Sfatul Țării”.

 

În dosar sunt incluși:

 

1. Uncu Feodor Mihailovici, 1887 anul nașterii, fost deputat în „Sfatul Țării”, până la arestare a fost funcționar înalt.

 

2. Cojuhari Feodor Petrovici, 1879 a. n., colonel al armatei țariste. Ministru al Apărării în „Sfatul Țării”. Ulterior a fost deputat în Parlamentul României.

 

3. Neaga Feodor Ivanovici, 1878 a. n., până la arest a fost moșier.

 

4. Bodescu Vladimir Gheorghievici, 1868 a. n., naționalist de marcă. Procuror al Curții de Apel.

 

5. Ignatiuc Ivan Gheorghievici, 1893 a. n., până la arest a fost moșier.

 

6. Sinadino Pantelimon Victorovici, 1875 a. n., din 1907 până la 1917 membru al Dumei de Stat a fostei Rusii Țariste. Moșier. Până la 1918 avea 4.500 ha.

 

7. Bivol Constantin Vasilievici, 1885 a. n., moșier.

 

8. Codreanu Ivan Stepanovici, 1879 a. n., până la arest a fost moșier.

 

9. Cotelli Emanuil Grigorievici, 1883 a. n., fost ofițer al armatei țariste, până la arest a fost moșier.

 

10. Știrbeț Luca Dimitrievici, 1889 a. n. , membru marcant al partidului țărănist, până la arest a fost moșier.

 

11. Baltaga Alexandr Stepanovici, 1861 a. n., fost deputat în „Sfatul Țării”, are 12 ordine și medalii ale guvernului român, până la arest a fost mitropolit al Basarabiei.

 

12. Secara Nicolai Grigorievici, 1894 a. n., fost locțiitor al Ministrului Apărării în „Sfatul Țării”. Până la arest a fost moșier.

 

13. Turcuman Grigorii Nicolaevici, 1890 a. n., fost ofițer al armatei țariste. Până la arest a fost moșier.

 

14. Botnariuc Stepan Mefodievici, 1875 a. n., membru marcant al partidelor burgheze. Până la arest a fost moșier.

 

În timpul cercetărilor, s-a confirmat întrutotul că aceste persoane, în anul 1918, au săvârșit ruperea cu forța a Basarabiei de la Uniunea Sovietică și au alipit-o la România, fapt pentru care au primit de la guvernul român câte 50 ha fiecare.

Plus la aceasta, aceste persoane au exercitat o activitate contrarevoluționară pe teritoriul Basarabiei până în ziua venirii Armatei Roșii.

Activitatea lor criminală în fața poporului moldovenesc a fost demonstrată întrutotul, atât prin materialele anchetei, cât și prin documentele ridicate din arhiva de stat română și arhiva siguranței.

Atribuind acestui dosar o importanță politică mare, dar și de agitație pentru truditorii Moldovei, prin vânzarea fățișă a Basarabiei prin intermediul afacerilor tainice a „Blocului Moldovenesc” cu guvernul român și Rada Ucraineană, rog să aprobați organizarea unui proces public pentru acest caz.

Dosarul penal nr. 824, în 3 volume, privind participanții contrarevoluționari din „Blocul Moldovenesc” și Sfatul Țării.

Comisarul Poporului al Afacerilor Interne din RSSM, maior al Securității de Stat Sazîkin. 15 septembrie 1940 Nr. 603 or. Chișinău. Dosarul, după ce se află mai mult de patru luni la Moscova, se întoarce la Chișinău, fără careva indicații. Lavrenti Beria nu avea timp să se ocupe și de soarta celor 14 nefericiți basarabeni.

Veneau vremuri tulburi peste URSS. Derutat că n-a primit nicio indicație, anchetatorul Cerepanov constată acest fapt printr-un certificat.

Certificat Dosarul de anchetă nr. 824, privind învinuirea foștilor membri ai guvernului contrarevoluționar „Sfatul Țării” și „Blocul Moldovenesc”, a fost expediat la NKVD URSS, unde s-a aflat de la 15 septembrie 1940 până la 28 ianuarie 1941.

Cauzele reținerii acestuia la NKVD,in  URSS, nu sunt cunoscute nouă.

Anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat Cerepanov. 17.II.1941.

Nu s-a reușit desfășurarea unui proces public. Dar, și fără procesul public, figuranții acestui dosar n-au supraviețuit.

Toți au fost exterminați în gulagurile sovietice.

 

Iată soarta lor :

 

1.Teodor Uncu (n. 1881, com. Isacova, jud. Orhei – † 22.XI.1940, penitenciarul din Chișinău);

 

2. Teodor Cojuhari (n. 3.V.1879, or. Chișinău – † 23.I.1941, penitenciarul din Chișinău);

 

3. Teodor Neaga (n. 8.III.1880, com. Suruceni, jud. Chișinău – † 6.XII.1941, Gulag, Penza, Rusia);

 

4. Vladimir Bodescu (n. 4.III.1868, com. Durlești, jud. Chișinău – † 28.XI.1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

5. Ion Ignatiuc (n. 15.II.1893, com. Prepelița, jud. Bălți – † 26.I.1943, Gulag, RASS Tătară);

 

6. Pantelimon Sinadino (27.VII.1875, Chișinău – † Gulag, URSS, ?);

 

7. Constantin Bivol (n. 10.III.1885, com. Costești, jud. Chișinău – † 12.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

8.Emanuil Cotelli (n. 25.I.1883, com. Zgărdești, jud. Bălți – † 18.II.1943, Gulag, penitenciarul nr. 5 din or. Sverdlovsk, URSS);

 

9.Luca Știrbeț (n. 7.II.1889, com. Cărpineni, jud. Chișinău – † 15.III.1942, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară);

 

10. Alexandru Baltaga (n. 14.IV.1861, com. Lozova, jud. Chișinău – † 7.VIII.1941, Gulag, or. Kazan, RASS Tătară);

 

11. Nicolae Sacară (n. 19.V.1894, com. Rudi, jud. Soroca – † 24.II.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

12. Grigore Turcuman (n. 20.X.1890, com. Tătărăuca Noua, jud. Soroca – † 28.V.1942, Gulag, Penza, Rusia);

 

13. Ștefan Botnariuc (n. 26.X.1875, com. Bălan, jud. Bălți – † 22.VIII.1941, Gulag, Penza, Rusia).

 

Doar unul singur (Ion Codreanu, n. 1879, com. Ștefănești, jud. Soroca – † 15.II.1949, București) a scăpat de masacru, fiind schimbat, în luna mai 1941, pe vestita ilegalistă comunistă Ana Pauker capturată de siguranța română.

Cu excepția lui Ion Codreanu, nici unul nu-și are locul de veci stabilit, nici unul nu a fost înmormântat creștinește.

 

 

TOTI CEI 3 VOTANTI  CONTRA UNIRII, AU AVUT O SOARTA LA FEL DE CRUDA, DAR MERITATA DE ORICE TRADATOR :

 

1. Arcadie Osmolovski (n. 1882 – d. 1933) a fost un om politic ucrainean din Basarabia, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.

La data de 27 martie 1918 a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România.

La data de 10 noiembrie 1918, pentru activitatea lui antiromânească, autoritățile române din Basarabia l-au declarat persona non-grata și, prin mijlocirea consulului, l-au expulzat peste Nistru, în URSS.

S-a stabilit pentru o vreme la Odessa unde a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din acel oraș. În anul 1933, în urma unui denunț semnat de un student restanțier, a fost arestat și a dispărut pentru totdeauna.

 

 

2. Mihail Starenki- A sfarsit in Gulag, dupa ce s-a refugiat in URSS, dovada ca sovieticii nu au dat doi bani pe votul lui „democratic”, impotriva Unirii cu Romania…

 

 

 

3. Mihail Balamez- Destinul lui a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia: regimul comunist nu l-a cruţat de gulag, chiar daca a votat Contra UNIRII.

 

Numele lui Ştefan Balamez a devenit unul proverbial  si atunci când se discută despre cei trei deputaţi în Sfatul Ţării care, la 27 martie 1918, au votat împotriva unirii Basarabiei cu România, primul nume care se invocă este cel al lui Balamez.

 

La 17 noiembrie 1941 lui Balamez sovieticii ii aduc la cunoştinţă că ancheta sa a luat sfârşit. Rechizitoriul este aprobat la 24 decembrie 1941, iar anchetatorul a considerat că „rolul trădător” al lui Ştefan Balamez, în calitate de deputat în Sfatul Ţării, privind unirea Basarabiei cu România, a fost demonstrat.

I se mai încriminează că ar fi primit pentru această ispravă de la guvernul român 35 ha teren arabil, fapt negat de Balamez. Având la bază o singură mărturie (donos), anchetatorul propune examinarea cazului la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD al URSS, iar în calitate de pedeapsă propune împuşcarea.

La 24 iunie 1942, dosarul lui Ştefan Balamez a fost examinat la Consfătuirea Specială, care s-a dovedit mai înţelegătoare, condamnându-l, pentru „calitatea de membru al unui partid contrarevoluţionar”, la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă.

Nu ştim dacă a supraveţuit, dar oricum a avut soarta tradatorilor si a iesit din istorie asa cum a meritat…