CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MIRCEA DRUC, FOSTUL PRIM MINISTRU AL RSS MOLDOVENEȘTI, VORBEȘTE DESPRE NOSTALGIA RUȘILOR DUPĂ IMPERIUL SOVIETIC

PAȘAPORT DIPLOMATIC. Mircea Druc: Republica Moldova nu se mai poate apropia  de Rusia, chiar dacă ar vrea

Mircea Druc (n. 25 iulie 1941, Pociumbăuți, raionul Rîșcani, Moldova) este un om politic unionist din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991.

Este un adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu România.

Rușii oftează după imperiul sovietic

Nostalgie rusească

La finele anilor ’80, majoritatea populației Uniunii Sovietice nu mai spera că va ajunge să trăiască în comunism.

Despre „viitorul luminos” și îndeplinirea planurilor cincinale n-avea rost să vorbim. În ideologia partidului-stat (sau statului-partid) nu mai credea nici măcar Politbiroul.

În scopuri politice, sub Boris Elțîn, Kremlinul a respins în bloc trecutul. Neoliberalii l-au înlocuit cu mitul unei uverturi prerevoluționare, descrise ca un fel de epocă de aur.

Ulterior, Vladimir Putin a recuperat ideologic complexul militar-industrial, victoria asupra Germaniei, expansiunea hegemonică sub pretextul „eliberării noroadelor asuprite”.

Reabilitarea lui Stalin, ca strateg și modernizator, a constituit un element central al propagandei ruse. Cât despre victimele stalinismului, acestea continuă a fi ignorate.

În prezent, societatea rusă suferă de o amnezie parțială, o descompunere a memoriei, care a devenit capricioasă și selectivă, a declarat fostul prim ministru al RSS Moldovenești Mircea Druc, reluat de https://ioncoja.ro/rusii-ofteaza-dupa-imperiul-sovietic/

Rușii preferă să se identifice cu un regim criminal, nu cu victimele acestuia. Astfel, Kremlinul are în continuare mari dificultăți cu detașarea Federației Ruse de trecut. Practic, nici nu și-o dorește.

În Rusia nu există niciun monument național ridicat de către statul rus pentru victimele stalinismului și niciun efort comemorativ național. EI au suferit o gravă criză de identitate; au evitat chestiunea dificilă a responsabilităților; au preferat refularea trecutului la periferia memoriei colective, iar astăzi regretă din tot sufletul prăbușirea URSS.

NOI am salutat dezagregarea imperiului ideocratic bolșevic; am ales libertatea, dar nu am reușit să ne reglăm conturile cu trecutul și am rămas profund traumatizați de efectele invaziei sovietice și de stalinism.

În anii 1990, dificultățile cotidiene îndurate în URSS încă mai dăinuiau în mintea mulțimilor: magazine prin care sufla vântul; cozile permanente, deși nimeni nu era sigur că va apuca să pună ceva în sacoșă.

Cu toate acestea, în Federația Rusă comuniștii reprezentau o forță politică. Sociologii ruși explicau relativa popularitate a Partidului Comunist prin inerția, deprinderea și disciplina electorilor în etate. Observatorii scenei politice se îndoiau că Partidul Comunist va rămâne cap de afiș la alegeri.

Influența comuniștilor urma să dispară „de moarte naturală”, concomitent cu electoratul acestora. Totuși, diversele guverne neoliberale se simțeau amenințate de o eventuală revanșă comunistă.

În deceniile următoare, comuniștii au pierdut o mare parte din ponderea lor politică. Paradoxal, însă nostalgicii roșii, din contra, s-au reanimat. La alegerile prezidențiale din 2000, contracandidații comuniștilor le-au preluat retorica.

Pentru mobilizarea rușilor discursul despre trecutul glorios era mai eficient decât cuvântările despre liberalism, economia de piață și valorile democrației. Iar ideocrații Lumii Ruse au lansat sloganul „Назад в СССР!” [Înapoi în URSS!].

La finele lunii octombrie 2018, Rusia a sărbătorit cu mare pompă, printr-un concert solemn organizat de Kremlin, centenarul komsomolului, creat în 1917 și dizolvat în 1991. Cântece sovietice de epocă.

Câteva lacrimi tandre prelinse pe obrazul publicului compus din înalți funcționari și mari patroni. O bună parte dintre actualii conducători și oligarhi au trecut, efectiv, prin Komsomol, care avea sarcina să contribuie la formarea nomenclaturii PCUS.

La ora actuală, tot mai mulți fanatici ai retrospectivei vorbesc și scriu despre viața fericită din URSS. Există pe Internet mii de fotografii neretușate din „epoca de aur” făcute de către profesioniști. Însă nostalgicii apelează la vederile agitației vizuale sovietice.

De regulă, niște postere desenate: truditorii vizitează magazinele doldora de mărfuri, sindicatele oferă foi de odihnă la stațiunile balneare sau cheile de la noile apartamente. Situația seamănă cu jocurile Tolkien, cu legile și relațiile unei lumi inventate.

Numai că acei jucători sunt conștienți de lumea lor ireală, pe când majoritatea nostalgicilor după URSS consideră că EI studiază „adevărata istorie”. Internetul e plin de rețele de socializare, forumuri, site-uri, grupuri pe Facebook și conturi Twitter, unde se întâlnesc fanii comunismului de sorginte bolșevică. EI fac schimb de amintiri – diverse mituri și fabulații, care s-au transformat deja într-o realitate separată, existentă doar în mintea lor, având puțin comun cu ceea ce a fost Uniunea Sovietică.

Realitatea inventată devine tot mai persistentă, migrând intactă de la un forum la altul. Fanii URSS, la o beție, își aduc aminte de tinerețe; de acele timpuri minunate când iarba era mai verde și apa mai udă, soarele mai strălucitor și lumea din jur mai solidă. Iar acum, oriunde te-ai uita, numai tinerime sfrijită.

Constatăm că nostalgicilor simpli, de la orașe și sate, nu le este dor de coadă la alimentara, de subotnik și voskresnik, de ședințe de partid și sindicate, de pedepse aplicate pentru devierea de la linia partidului.

Lor tare le plăcea statul puternic, care domina popoarele de la Marea Baltică până în Asia Centrală, din Carpați până în Kurile și Kamceatka.

EI regretă statul învingător de care se temeau adversarii de orice fel. Le pare rău că progeniturile lor nu mai fac armata în trupele dislocate în Germania, dispuse să ajungă la Canalul Mânecii într-o săptămână.

De fapt, obiectul nostalgiei rusești nu e comunismul, ci imperiul, pe care propria ideocrație l-a falimentat.

De-a lungul istoriei, imperiile s-au descompus frecvent, mai ales în secolul XX. Nu cred că la ora actuală francezii și englezii visează să ducă din nou mostre de civilizație în Africa sau Indochina.

Puțin probabil că vreun austriac n-are somn și plânge nopțile după marele Imperiu Austro-Ungar. Comparativ, problema rusului e diferită. Țara sa nu a înregistrat realizări pe plan național, precum Anglia sau Franța.

Rusia s-a format de-a lungul secolelor ca imperiu. Ea și-a început expansiunea în Orient încă înainte de a-și fi căpătat trăsăturile minimale de stat național.

Toate succesele înregistrate de Rusia au fost imperiale, inclusiv Marea Victorie, comemorată la 9 mai. Altceva mai nou, pentru a se putea lăuda, rușii nu au.

În spațiul ex-sovietic, perioada anilor ’90 a corespuns căutării febrile a unei noi identități naționale. Astăzi, Uniunea Sovietică încă mai există în mintea multor nostalgici, mai ales a „rușilor de profesie”, eșuați prin fostele colonii ale imperiului spulberat.

Regretabil, însă la Chişinău, Tiraspol, Bălți și Comrat, nostalgicii după URSS plutesc în ceață, contra curentului.

Declarativi, ei vor să ne convingă că roșii sunt patrioții, albii – dușmanii poporului; internaționalismul – da, naționalismul – ba şi nu vor să recunoască esenţialul: socialism german = socialism sovietic; dictatură hitleristă = dictatură stalinistă; nazism = bolșevism.

Uniunea Europeană a egalat stalinismul cu nazismul. Mentalitatea de homo sovieticus și propaganda bolșevică nu mai au credit. Vladimir Putin nu este Vladimir Ulianov şi nici Leiba Bronştein, ca să lanseze un Decret despre adevărul istoric.

Acum, în Federația Rusă, primul și cel mai important catalizator al nostalgiei ține de mentalitatea imperială, de pierderea sentimentului de apartenență la o mare putere.

Dar, în lumea contemporană, identitatea și etnoconștiința au o importanță excepțională și nu pot fi înlocuite cu o Lume Rusă amorfă sau cu un eurasianism imaginar.

În fond, actualul disconfort psihic al rușilor e generat nu atât de colapsul imperiului, cât de lipsa națiunii, pe care imperiul ideocratic bolșevic a înlocuit-o până la un timp.

De aici și dorința de întoarcere în trecut, deoarece pentru ruși URSS întruchipa nivelul maxim de „dizolvare” a naționalului în imperial.

În lumea întreagă s-au perfectat culegeri de documente vizând crimele nazismului și bolșevismului. Citez dintr-un asemenea document elaborat de cercetătorii ruși:

„Într-o goană necruțătoare, sângeroasă, negativă ca rezultat final, au fost executați prin împușcare, au pierit în războaie, au murit de foame şi boli peste 50 de milioane de compatrioți.

Au fost distruse, întoarse pe dos destinele a milioane de oameni… Bolșevismul a comis crime monstruoase contra omenirii, fără termeni de prescripție!” (Красное колесо – преступления без наказания, www.proza.ru; http://bikol.narod.ru).

Pe baza documentelor de arhivă, apar, în pofida dificultăților inerente, tot mai multe lucrări de investigație, monografii și filme despre victimele „eliberării sovietice”.

Astăzi, toți profesioniștii, nu doar istoricii, acționează, pătrund în esența circumstanțelor istorice, care tind să se repete necruțător. O bibliografie la temă, incluzând și materiale audio-video, volumele de memorii ale refugiaților, deținuților politici, deportaților ar cuprinde zeci de pagini. Totodată, avem parte de numeroase mostre de nostalgie pentru ceea ce a fost cândva.

De exemplu, la Moscova, în septembrie 2013, s-a ținut un târg internațional de carte, cu 1,2 mii de exponenți din 57 de țâri. Pe unii vizitatori i-a exaltat o lucrare de proporții: Stalin. Enciclopedie.

Pe alții, numeroasele volume despre pravoslavie, autocrație și URSS. A prezentat interes chiar și o broșură cu adresarea pucistelor, din august 1991, către poporul sovietic. Așadar, surse de informație există, n-avem de ce ne plânge.

În biblioteci şi pe internet sunt cărți, avem filme, spectacole de teatru, cântece, materiale de arhivă în diverse limbi și accesibile pentru toți doritorii, indiferent de opțiunea și convingerea personală.

Dacă nu ai trăit în „paradisul sovietic” e suficient să accesezi maxim-nm.livejornal.com ca să ai idee ce a însemnat acesta cu adevărat. Maxim Mirovici și toți acei care postează pe site-ul respectiv pulverizează miturile vehiculate de fanii URSS.

Doritorii mai pot afla ce-a fost bine în Uniunea Sovietică, pe timpul lui Stalin, și ce-a fost bine în Germania, pe timpul lui Hitler. În 2009, Zahar Prilepin, Alfred Koh şi Boris Mineaev, în timpul unor ședințe de spiritism, formulează numeroase întrebări pertinente.

Chestionate, cele două personaje istorice răspund, ca şi cum ar fi în viață.

Interviurile intitulate Vorbește Hitler şi Vorbește Stalin au fost publicate în revista „Медведь” (http://medved-magazine.ru/).

Citindu-le,
poţi afla, dacă te interesează, desigur, multe lucruri inedite vizând motivația celor doi dictatori. De exemplu, convingerea lui Iosif Stalin că el era, conform Torei, „un om fără prihană, evlavios”. Iar Adolf Hitler „a fost un băiat bun”, după cum ne explică Rabbi Yosef Tzvi Ben Porat, dacă îi urmărim prelegerile pe youtube.com.

Site-ul http://www.ava.md prezenta recent un document secret din arhiva NKVD referitor la dinții și coroanele dentare din aur ale decedaților în lagărele sovietice și întreba cititorii:

„În ce constă diferența dintre lagărele de concentrare naziste și lagărele din gulagul sovietic?”; „Prin ce se deosebesc «eroii» NKVD-ului de călăii hitleriști?”.

Iată câteva răspunsuri traduse din rusă: „O singură diferență: enkavediștii au învins, gestapoviștii au pierdut. Învingătorilor – coroana de lauri, perdanților – coroana de spini. E logic” (Dufa);

„Diferența constă într-aceea că inițial gestapoviștii au fost pe rol de ucenici, în timp ce enkavediștii pe rol de maeștri” (Vlad);

„Nu e nicio diferență dintre lagărele de concentrare naziste și lagărele gulagului, doar că în gulag erau maltratați propriii cetățeni, iar în lagărele naziste – străinii și prizonierii de război ai inamicului.

Dar coronele dentare din aur ale decedaților sunt extrase de unele rude și în timp de pace. De ce ar fi renunțat bolșevicii sau naziștii la aurul «inamicului»? Fotografiile prezentate ar părea o nelegiuire, dar pe atunci nimeni nu se speria de asta” (Grin).

Deviza „Înapoi în URSS!” mai înseamnă și o modalitate de respingere a capitalismului oligarhic și adaptarea la vicisitudinile vieții cotidiene.

Rusul crescut în „comunism” este șocat nu atât de proporțiile inegalității, cât de nivelul injustiției. Populația Rusiei nu percepe elitele actuale ca fiind demne de statutul și averea acestora. Iar atitudinea puterii față de „masele largi populare” și „oamenii muncii de la orașe și sate” provoacă o tot mai accentuată iritare.

În Uniunea Sovietică, fiind societatea unei inegalități moderate, se consolidase treptat o tradiție axată pe abaterea „corectă” de la legislația în vigoare.

În lipsa democrației, regimul asigura multiple instrumente de control și decontare locală a puterii administrative și politice, acordând o atenție relativă și principiilor meritocrației.

De-acum, unora le pare deja că viața nomenclaturii sovietice reprezenta o mostră de „servire a poporului” în ambalajul unei abnegații și dezinteresări de tip franciscan.

Desigur, majoritatea rușilor regretă destrămarea URSS și din motive strict personale. Acestea nu merită ironizate sau ignorate.

În general, creșterea cotei de nostalgie rusească este legată de viața psihică a mulțimilor. „Indexul nostalgiei” evoluează în dependență de categoriile de vârstă. O creștere constantă se înregistrează printre cei care și-au trăit anii tinereții în URSS, iar acum îmbătrânesc în Rusia. Unii se simt drept parte intrinsecă a trecutului mort („dar eu încă sunt viu”). Alții speră să supraviețuiască în noul sistem, care îi reciclează treptat.

Puterea Sovietică nu a putut asigura multe din comoditățile elementare, un nivel de trai ridicat nici măcar ca cel din RDG. A creat însă percepția confuză a ideii de progres: identificarea omului sovietic cu revoluția științifico-tehnică; zborurile spațiale și valorificarea energiei nucleare întruchipau supremația tehnologică a primului stat socialist din lume; susținerea decolonizării însemna situarea Kremlinului pe „partea corectă a istoriei” – libertatea popoarelor, internaționalismul ca viitor al umanității. La ora actuală situația este aproape diametral opusă: Rusia luptă cu Ucraina pentru teritorii, iar Europa se integrează; rușii se cramponează de trecut, iar occidentalii forțează interferențele culturale; rușii expun spre vânzare produse depășite, inclusiv tehnică militară, iar în țările occidentale circulă vehicule electrice și se dezvoltă inteligența artificială.

În Federația Rusă sondajele sociologice arată că cel puțin 66% dintre cetățeni duc dorul trecutului; circa 52% dintre respondenți regretă așa-numitul „spațiu economic unitar”.

Sentimentul lor nu e decât o simplă perfidie, deoarece unitatea economică invocată nu era percepută de nimeni în perioada sovietică. Așa că, nu mai are rost să ne lamentăm de lipsa unui atare spațiu unic în prezent.

Inițial, nostalgia rușilor după regimul sovietic era asociată cu probleme de identitate națională și pierderea prestigiului internațional. În prezent nostalgia e pusă pe seama dificultăților economice.

În 2014, Rusia a intrat în recesiune economică din cauza scăderii prețului petrolului și a sancțiunilor occidentale, iar oamenii de rând au fost afectați de stagnarea veniturilor, devalorizarea rublei și inflație. Contestata reformă a pensiilor a scos oamenii îi stradă și i-a redus popularitatea lui Putin.

Într-un discurs în Dumă, președintele Putin a definit destrămarea Uniunii Sovietice ca cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Când o țară nu înregistrează nicio performanță, începe să se agațe disperată de trecut.

Dacă nici retrospectiv nu are cu ce se mândri, ea poate oricând inventa mituri și legende. Acest fenomen controversat provoacă diverse suspiciuni. Este un simptom cu mult mai grav decât toate preocupările enumerate de către politicienii și experții Rusiei contemporane.

Dorul rușilor de trecut nu generează visul viitorului. Imperiul sovietic, cu atâtea popoare cucerite și teritorii străine anexate, cu o economie excesiv centralizată dependentă de resursele naturale, era destinat falimentării.

Mulți ruși îi deplâng dispariția blestemând adversarii externi și trădătorii interni. Pare ridicol și absurd, dar într-un deșert șoarecii vor continua să roadă un cactus; în Federația Rusia acest cactus istoric decorativ se numește „nostalgia după realitatea sovietică”.

Reabilitarea nostalgică a Uniunii Sovietice merită toată atenția exegeților. Ea reprezintă un ansamblu de coduri înscrise în cultura societății ruse; o construcție a memoriei colective, modelată de anumite structuri statale prin discursurile din mass-media ale unor lideri și formatori de opinie.

Nostalgia este, de asemenea, rezultatul unei selecții, fiind fasonată de obiecte materiale și filtre subiective. În memoria comunicațională a societății nostalgiile, ca și amintirile, se confruntă cu voci divergente.

La fel ca aducerile aminte, și nostalgiile circulă prin „locurile memoriei individuale” (mediile în care se află dizolvate experiențele trăite și împărtășite de fiecare ființă umană în parte). Suspiciunea față de arhivele ajustate de regimul sovietic ne face să credem că nostalgiile și amintirile proliferate de istoria orală oferă accesul la un adevăr non-voalat sau trucat.

Așadar, recidiva comunistă și nostalgia rusească reprezintă o îmbinare de fenomene explicabile și de înțeles: tristețea iluziilor pierdute; disconfortul existenței în cadrul unor limite neclare ale spațiului național; percepția mișcării într-o direcție incorectă sau contrară standardelor specifice țărilor dezvoltate; senzația crescândă a electoratului că politicienii i-au trădat și își duc viața într-o lume a lor paralelă; dezamăgirea față de elitele naționale și incapacitatea mulțimilor de a înțelege încotro se îndreaptă lumea contemporană. Toate aceste stări de spirit clare constituie psihismul (viața psihică) națiunii ruse în prezent.

La majoritatea națiunilor un atare cumul de factori ar fi declanșat o reorientare rapidă a minților luminate spre căutarea imaginii viitorului. Așa s-a întâmplat în secolul luminilor până la perioada cristalizării în Europa a ideilor comunismului și fascismului. În Rusia însă, anume acest aspect productiv al nostalgiei lipsește. Rusia va deveni țară modernă numai abandonând circulația pe contrasens. La ora actuală, rușilor li se pare că țara lor a fost cea mai modernă din lume în epoca sovietică.

Desigur, nostalgia rusească după URSS reprezintă o dorință iluzorie de a se întoarce pe „partea corectă a istoriei”. Respingerea evoluției firești și dezamăgirea personală duc la creșterea nostalgiei post sovietice, dar cale de întoarcere nu există.

„Cine nu deplânge disoluția Uniunii Sovietice nu are inimă, cine vrea s-o creeze așa cum era nu are minte”. O realitate tristă, dar adevărată.

Federația Rusă repetă unele erori tragice, care o fac vulnerabilă. Și multă lume consideră că o dezagregare, precum cea a Uniunii Sovietice, e doar o chestiune de timp.

MIRCEA DRUC

08/11/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Un comentariu

O poveste adevărată care ne ajută să înțelegem mai bine Rusia de azi și cum gândesc lăudătorii perioadei sovietice

 

 

 

Imagini pentru Kolpashevo map

 

 

Sovieticii își tocau morții și-i aruncau în râu, ca pe deșeuri

 

Nu este titlu capcană, chiar așa a fost. Zilele astea, internauții din Rusia dezbat cu furie povestea din rândurile următoare, scrisă de jurnalistul Serghei Parhomenko de la Echo Moskvî. Nu este o dezvăluire nouă, rezultatul vreunei investigații speciale.

Nu. Este o re-povestire a unei întâmplări cunoscute foarte bine, documentate, nu există nici un fel de negare a faptelor de mai jos.
Serghei Parhomenko a făcut un test: a întrebat câți utilizatori de Facebook au auzit de ”cazul Kolpașevo”.

Cu câteva excepții, 5.000 de ruși de pe Facebook au spus că nu au auzit de acest caz.
Așa că Parhomenko a scris pentru a împrospăta memoria rușilor

 (varianta originală : http://www.facebook.com/serguei.parkhomenko/posts/10207802727615593?pnref=story)

 

 

 

 

 

************************************************************************************

 

Orașul Kolpașevo (locuit de puțin peste 20.000 de oameni) se găsește pe malul râului Obi. Râul face un cot în dreptul orașului și în fiecare an mai smulge câțiva metri dintr-un deal de nisip, apropiindu-se de casele oamenilor și străzile numite Lenin și Dzerjinsky, fondatorul serviciilor secrete sovietice.

Așa a fost dintotdeauna și toți din oraș erau obișnuiți cu asta.
Pe 30 aprilie 1979, exact cu o zi înainte de sărbătoarea de 1 mai, apele râului Obi au mai smuls o bucată din dealul de nisip.

Și au început să iasă la iveală brațele, picioarele și capetele unor oameni înmormântați acolo. A fost expusă o groapă comună lată de mai mulți metri. Cadavrele erau așezate în straturi strânse.

Cele din stratul de deasupra erau putrezite complet, în vreme ce acelea de jos erau bine conservate, mumificate în solul nisipos. Se spune că se vedeau hainele și în unele cazuri chiar fețele decedaților. Bărbați și femei de diferite vârste, câțiva copii. Toți în haine civile.

Unele cranii din stratul superior s-au rostogolit pe malul râului, câțiva băieți le-au luat, le-au pus pe bețe și au început să alerge cu ele pe străzi, speriind trecătorii.

În curând tot orașul a aflat ce s-a întâmplat.

Oamenii au început să se adune pe malul râului. Unii credeau că recunosc hainele unui decedat sau chiar fața altuia. Miliția și garda civilă au încercuit imediat zona.

Apoi, foarte repede, chiar în câteva ore, au ridicat un gard înalt în jurul locului cu pricina.
A doua zi, Partidul Comunist a organizat întâlniri în tot orașul, la toate întreprinderile în așa numitele ”colțuri roșii”.

Activiștii de partid au început să explice oamenilor ce li s-a spus să zică de la Comitetul de Partid local: cei înmormântați acolo erau trădători și dezertori din timpul războiului. Însă explicația nu era convingătoare.

De ce erau toți îmbrăcați în haine civile? Ce căutau acolo femei și copii? Și dacă chiar era așa, de unde apăruseră atâția trădători și dezertori într-un oraș cu doar 20.000 de locuitori?!?

Între timp s-a surpat în râu o bucată și mai mare din deal și a devenit limpede că groapa comună era enormă. Erau înmormântați mii de oameni. Locuitorii orașului și-au amintit că acolo existase o închisoare la sfârșitul anilor 1930.

Se știa că avuseseră loc execuții în închisoare, dar mulți nu-și puteau imagina câți oameni au fost împușcați cu adevărat.
Închisoarea fusese dezafectată cu mulți ani în urmă, însă câțiva dintre locuitorii orașului știau că acolo a funcționat o adevărată bandă rulantă a morții.

Exista un jgheab special de lemn prin care victima era vărsată la marginea unui șanț.

 

 

 

 

 

Imagini pentru soviet mass graves massacre photos

 

 

 

 

 

Aici era executată cu un foc de pușcă, iar dacă era nevoie, primea lovitura de grație de la un alt gardian înarmat cu un pistol, după care cadavrul era aliniat în șanț, lângă celelalte, și stropit cu var. Procesul era repetat până la umplerea șanțului, care era acoperit cu nisip.

Jgheabul era mutat câțiva metri mai încolo și procesul era reluat la o un nou șanț.
Autoritățile din Tomsk au decis să scape de această groapă comună și de cadavrele din ea.

Decizia a fost luată personal de primul secretar al Comitetului Regional de Partid, Igor Ligaciov, care s-a consultat direct la Moscova cu șeful KGB, Iuri Andropov.

Oficialii din Kolpașevo au primit ordin să desființeze groapa comună de pe malul râului și să reînhumeze cadavrele în altă parte.
A reieșit că sarcina nu era chiar așa de simplă.

Folosirea unor utilaje grele în apropierea unui mal nisipos ce se surpa nu era posibilă. Se temeau pentru siguranța camioanelor și buldozerelor.

Și nu era timp ca locul să fie excavat manual. Conducerea se grăbea.Deja era limpede dimensiunea gigantică a gropii comune.

A fost adusă o freză și s-au făcut foraje pentru a se determina dimensiunile ei precise.

Apoi de la Tomsk au venit instrucțiuni ce conțineau o interesantă și ingenioasă soluție inginerească.

Pe râul Obi au urcat două nave puternice, care au fost ancorate cu elicele în dreptul gropii comune. Motoarele au fost turate la maxim și curentul creat a început să sape în malul nisipos, surpându-l cu viteză maximă – iar cadavrele au început să cadă în apă, unde erau tocate de elicele navelor. Echipajele erau alcătuite din civili obișnuiți.

Nu au fost selectate echipe speciale pentru această sarcină și echipajele și-au făcut treaba de la început până la sfârșit.
Cetățenii orașului Kolpașevo au urmărit cu interes întreaga operațiune. Nimeni nu a protestat.
Apoi a ieșit la iveală că unele cadavre scăpaseră întregi în aval. Mumificate, acestea s-au descurcat bine în apă, plutind. Așa că în aval a fost ancorat un șir de bărci, în care stăteau oameni cu căngi.

Treaba lor era să prindă cadavrele care scăpau întregi de elice. Acești oameni erau voluntari, veniți dintre bărbații orașului: muncitori, funcționari publici.

O barjă plină cu fier vechi a fost adusă lângă șirul de bărci: oamenii trebuiau să lege bucăți de metal de cadavrele mumificate și să le scufunde în râu.

Munca a durat multe zile.
Oamenii din Kolpașevo priveau la nave și la apele învolburate de elicele lor. Acestea trebuiau alimentate des cu combustibil, fiecare navă a ars cam 60 de tone de motorină în această operațiune.

Nimeni nu a fost surprins sau revoltat.
Alte echipe alcătuite din voluntari locali mergeau de-a lungul malurilor râului în aval și strângeau rămășițele scăpate de elice sau de șirul de bărci.

Unele din aceste rămășițe au fost îngropate în morminte nemarcate, cele mai multe au fost pur și simplu scufundate în râu. Operațiunea de curățire a malurilor râului a durat întreaga vară.
Dar vara anului 1979 din Kolpașevo a fost îndeobște una liniștită. A fost o vară ca toate celelalte.

Aceasta este povestea…

Dacă cineva nu a înțeles până acum, vreau să vă spun că eu unul consider aceste evenimente ca fiind remarcabile. Aceasta nu este o poveste despre represiunile staliniste sau despre Marea Teroare, NKVD sau sistemul criminal de stat.
Aceasta este o poveste despre omul sovietic.

Este despre compatrioții și concetățenii noștri, despre frații și surorile noastre.

Este o poveste despre viața în Siberia.

Este despre codul moral al ”constructorului socialismului”.
Aceasta este o poveste despre cel mai mare dezastru geopolitic al secolului al XX-lea – faimoasa descriere a lui Putin pentru căderea URSS.

Este o poveste despre măreața și minunata patrie pe care am pierdut-o, pe care doar un mostru fără inimă nu o poate regreta.

****************************************************************************

Nu sunt foarte multe de adăugat. Mă fascinează povestea, gradul de dresaj atins în Uniunea Sovietică. Anularea unui element fundamental de civilizație care însoțește specia umană de la nașterea ei: datoria ritualului funerar, indiferent de religie și cultură.

Doar cei mai odioși criminali erau dezmembrați și împrăștiați în patru zări. Însă aici nu este vorba de o răzbunare ritualică: cetățenii din Kolpașevo tratau acele cadavre ca pe niște deșeuri.

O dezumanizare completă, o societate dresată perfect să asculte indicațiile Partidului.

Majoritatea rușilor îl înjură pe Parhomenko pentru că a scos de la naftalină povestea asta care a încrâncenat carnea pe mine.

Poate povestea asta vă ajută să înțelegeți mai bine Rusia de azi, unde este lăudată perioada sovietică.

 

 

Surse:

 NYTIMES // historice.ro/ George Damian și //sovieticii-isi-tocau-mortii ,

23/05/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FRĂȚIA CRIMINALĂ DINTRE GESTAPOUL NAZIST și POLIȚIA POLITICĂ SOVIETICĂ NKVD

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru stalin si hitler photos

 

 

 

 

 

  URSS, despre care, în perioada sovietică am învăţat că a eliberat lumea de urgia nazistă, a fost de fapt un stat care, alături de Germania lui Hitler, a pus bazele înrobirii naţiunilor, proiect ce nu a reuşit în totalitate, din cauza mai multor factori care au dus, ulterior, la destrămarea imperiului sovietic.

În contextul în care Moscova continuă până astăzi să-şi trâmbițeze rolul salvator al Europei, este important sa se stie  că URSS şi Germania fascistă au fost extrem de apropiate ca valori şi interese în prima jumătate a sec XX, şi că aceste două state totalitare au colaborat  fructuos, până în momentul în care Germania a atacat URSS.

Stalin, principalul redactor al Pactului germano-sovietic

 

    Dramatica cronică a încheierii Tratatului de neagresiune dintre URSS şi cel de-al treilea Reich, din 23 august 1939, tratat cu consecinţe tragice pentru multe alte state din Europa şi, în mod special, pentru Polonia, România şi Ţările Baltice, a fost prezentată pe larg de istoricii români și străini.

Istoria acestui tratat a devenit în prezent cunoscută, după ce culisele redactării fiind zeci de ani,  până de curând,  misterioase.

 Criminalul Lavrenti Beria, prezentat de Stalin președintelui american Roosevelt (la Yalta) cu fraza “este Himmler al nostru”, a fost câinele de paza cel mai fidel al dictatorului sovietic.

El, Beria, a fost  responsabil personal pentru milioane de execuții și deportari în masă.

Nici un oficial comunist sovietic sau de alta naționalitate, nu a recunoscut însă vreodată ca între Gestapoul lui Hitler si NKDV-ul lui Stalin și Beria au existat legături strânse și întâlniri de lucru periodice.

Începutul colaborării dintre  Gestapoul german și  NKVD-ul sovietic datează din 1938, adică înainte de semnarea Pactului tâlhăresc secret Ribbentrop – Molotov, la 23 august 1939 .

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: 1939 – Soldații germani înlătură după invazie, însemnele poloneze ale fostei  granițe dintre Germania și Polonia

Imediat după semnarea Pactului din 1939, Germania lui Hitler a invadat Polonia, urmată la câteva zile la 17 septembrie de către Uniunea Sovietică, această țară fiind împărțită după ocuparea sa între cei doi agresori.

În orașul Brest, s-a desfășurat pe 23 septembrie 1939,  o paradă comună a victoriei germano-sovietice asupra Poloniei.

După câteva zile, pe 28 septembrie 1939, la Moscova  fost semnat un tratat privind frontierele și prietenia celui de-al treilea Reich cu URSS , în baza căruia s-a făcut partajarea teritoriului Poloniei între cele două state agresoare.

Granițele dintre cei doi aliați au fost stabilite pe linia San , Bug , Narew și Pisa .

Anexele secrete la acest tratat prevedeau cooperarea dintre Gestapo și NKVD în combaterea organizațiilor poloneze de rezistență :

„Ambele părți nu vor tolera pe teritoriile lor nici o formă de propagandă poloneză care se referă la teritoriile celeilalte părți, vor suprima toate încercările de a se face o astfel de propagandă și se vor informa reciproc în legătură cu măsurile adecvate în acest scop. „

Această înțelegere a devenit baza pentru cooperarea dintre polițiile și forțele de securitate ale celor doi ocupanți, modalitățile de acțiune în comun făcând obiectul a patru conferințe tematice, care au avut loc între anii  1939 -1941 în Brest, Przemyśl , Zakopane și Cracovia .

Atât Himmler cât și Beria, capii celor două organizații criminale, au avut obiective comune cu privire la soarta Poloniei și drept urmare, colaborarea dintre organele de represiune ale celor două imperii totalitare s-a intensificat,  forțele germane și sovietice de ocupație  făcând schimburi de informații cu privire la operațiunile lor în Polonia ocupată.

Potrivit unor documente din arhiva filialei NKVD- ului (ulterior KGB) din RSS Ucraineană, declasificate de Guvernul Ucrainei în 2015,  la respectivele conferințe comune, NKVD a fost reprezentat de mai mulți ofițeri superiori, în timp ce Germania a trimis un grup de experți din Gestapo.

Astăzi se știe că naziștii germani au colaborat cu NKVD- ul sovietic în vederea exterminării națiunii poloneze, conferințele comune ale Gestapo-ului și ale NKVD au reprezentând efectiv o expresie a cooperării de anvergură dintre cei doi dictatori – Hitler și Stalin.

Imagini pentru Europa de Est în anii 1939-1940. photos

Europa de Est în anii 1939-1940.

Prima întâlnire între  între reprezentanții Gestapo și NKVD a avut loc, potrivit rapoartelor, la 27 septembrie 1939 in localitatea Brest în Belarus , chiar în timp ce unele unități ale ale armatei poloneze luptau încă împotriva invadatorilor germani si sovietici.

Atât șefii Gestapoului , cât șcei ai NKVD se așteptau la apariția unei mișcări de rezistență în Polonia și au discutat modalitățile de combatere în comun a activităților clandestine ale polonezilor. S-a decis internarea în masă a soldaților polonezi  prizonieri și  trecerea la execuții  extrajudiciare de-a lungul întregului teritoriu ocupat.

Imediat după întâlnire, NKVD-ul sovietic a început să ia măsurile care au condus la masacrul barbar de la Katyn, comis  în primăvara anului 1940.

Rezoluțiile conferinței au fost concretizate  în Tratatul germano-sovietic de prietenie, cooperare și demarcare a frontierei semnat la 28 septembrie 1939 de către URSS și Germania nazistă.

A doua conferință  

Această întâlnire a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie 1939, probabil în Przemysl un oraș care a rămas împărțit în zonele de ocupație germane și sovietice între septembrie 1939 și iunie 1941. Pe lângă discuțiile privitoare la lupta împotriva rezistenței poloneze, sovieticii și germanii au discutat despre schimbul de prizonieri de război polonezi.

În plus, au început primele convorbiri referitoare problemele ridicate de ocuparea Poloniei.

Protocolul secret germano-sovietic privind granițele și tratatul de prietenie, dintre naziștii germani și bolșevicii sovietici, prevedea printre altele că: 

„Ambele părți nu vor tolera pe teritoriile lor nici o agitație poloneză care să afecteze teritoriul celeilalte părți. Ei vor suprima pe teritoriile lor orice început de agitație și se vor informa reciproc despre acțiunile luate în acest scop „.

A treia conferință 

Aceasta este cea mai cunoscută și a început în sudul Poloniei la  Zakopane, în Munții Tatra, pe 20 februarie 1940 în vila „Pan Tadeusz“ situată la Droga do Bialego, în apropiere de valea Dolina Bialego.  Partea germană a fost reprezentată de Adolf Eichmann  și un funcționar numit Zimmermann, care mai târziu a devenit șeful districtului Radom, pe teritoriul Guvernământului General al Poloniei ocupate de Germania.

Clădirea din  Zakopane, fost sediu al Gestapo cu camere de tortură în subsol

Delegația sovietică a fost condusă de Grigorii Litvinov .

Potrivit unor surse,  unul din rezultatele acestei conferințe a fost planul  Ausserordentliche Befriedungsaktion (Acțiunea extraordinară de pacificare) care prevedea acțiuni de eliminare a intelectualității din Cracovia, o operațiune specială în care germanii au arestat 183 de profesori din universitățile locale și i-au trimis în lagărele de concentrare.

În același timp partea sovietică a propus transferarea în Germania a ofițerilor polonezi aflați în URSS, dar a fost refuzată. Ulterior,  mii de ofițeri prizonieri polonezi au fost împușcați de NKVD  la Katyn (masacrul de la  Katyn).  

 

A patra conferință 

A patra și ultima întâlnire a avut loc în martie 1940, la Cracovia (conform unor istorici respectiva întâlnire ar fi  făcut parte din conferința de la Zakopane).

Acest eveniment a fost descris de generalul , Tadeusz Bor-Komorowski , comandantul Armiei Krajowa , în cartea sa ” Armia Podziemna ” (” Armata secretă „), în care este descris   modul în care o delegație specială a NKVD a venit la Cracovia, pentru a discuta cu Gestapo cum să acționeze împotriva rezistenței poloneze.

Discuțiile au durat câteva săptămâni.

 Sovieticii și comisii germane  au abordat atunci  problema refugiaților din cele două teritorii ocupate, subiectul discuției fiind  „schimbul de refugiați”.

Naziștii germani au colaborat cu NKVD- ul sovietic în vederea exterminării națiunii poloneze, conferințele comune ale Gestapo-ului și ale NKVD au reprezentând efectiv o expresie a cooperării de anvergură dintre cei doi dictatori – Hitler și Stalin pentru atingerea acestui obiectiv.

Istoricul britanic George Watson de la Universitatea din Cambridge consideră că soarta ofițerilor polonezi în captivitatea sovietică a fost hotărâtă la această conferință comună a NKVD – ului și Gestapo – ului.

Domeniul de aplicare al cooperării  a inclus:

  • Schimbul de informații între URSS și cel de-al Treilea Reich despre acțiunile conspirative  poloneze îndreptate împotriva ocupanților ruși și germani.

  • Eliminarea elitei conducătoare poloneze și a inteligenței poloneze.

  • Măsuri de deznaționalizare a  polonezilor , în scopul de a priva de identitate națională populația majoritară în Polonia ocupată și includerea populației de naționalitate poloneză  în politicile de germanizare și rusificare a populației de pe acest teritoriu.

Efectele cooperării sovieto-german pentru polonezi  

Germanii au inclus  Polonia în așa-numitul ” Plan general estic”un plan minuțios de germanizare și eliminare a populației poloneze. Efectul direct al cooperării dintre Gestapo și NKVD a fost schimbul de informații despre personalitățile reprezentative ale intelighenției poloneze.

Aceste date au fost folosite pentru a organiza masacre sistematice a intelectualilor prin așa numitele acțiuni  “extraordinare de inspecție” , în care au fost  exterminați mai mult de 8 mii dintre cei mai importanți  reprezentanți ai inteligenței poloneze din diverse regiuni ale țării.

Obiective similare au fost aplicate pe scară largă de sovietici, în zonele ocupate de  sovietici.

În memoriile sale NS Hrusciov remarca faptul că Serov, [în acel moment, șeful NKVD ucrainean]  a stabilit contacte cu Gestapo-ul. Reprezentantul Gestapo-ului a sosit oficial prin acord reciproc la Lviv cu agenții săi … Potrivit lui Hrusciov, pretextul a fost „schimbul de oameni” între noi și Germania „

 În Cartea amintirilor lui Tadeusz Komorowski ” Armia Podziemna „, scrisă în Marea Britanie și publicată în 1951 în SUA, găsim  următoarea afirmație:

„În martie 1940, am primit vestea că o delegație specială a NKVD a sosit la Cracovia, unde urma să discute cu  Gestapo-ului măsurile  împotriva rezistenței poloneze. NKVD era deja conștient de existența unei organizații centralizate, gestionată dintr-un singur loc. Negocierile de la Cracovia au durat câteva săptămâni ” , scrie https://en.wikipedia.org/wiki/Gestapo%E2%80%93NKVD_conferences

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/28/de-ce-istoria-trebuie-sa-l-plaseze-pe-stalin-alaturi-de-hitler-iar-mitul-eliberarii-europei-de-catre-urss-este-un-fals-propagandistic/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/30/fratia-de-arme-sovieto-nazista-parade-militare-comune-naziste-in-polonia-cotropita-galerie-foto-si-video/

 

 

 

15/05/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: