Presedintele Klaus Iohannis a trimis un mesaj de compasiune faţă de evenimentele din 1915, în urma cărora sute de mii de armeni au fost ucişi de trupele turcesti.
Cu aceasta ocazie, ar fi fost normal ca liderii noştri sa-şi amintească şi de genocidul la care s-au dedat sovieticii şi ungurii împotriva poporului român, când milioane conationali de-ai nostri au fost torturaţi, ucisi, deportati, infometati, alungati de pe pamantul stramoşilor lor, în urma ocuparii teritoriilor româneşti ale Ardealului de Nord, Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţei şi prin instaurarea unui regim de teroare si de curăţire etnică.
Presedintele României, dar şi Casa Regală impreuna cu Parlamentul României au datoria să se intrunească în plen intr-o şedinţă comună de comemorare a acestor evenimente tragice din viaţa poporului nostru şi al Istoriei noastre, în cadrul căreia să trimita un mesaj puternic atât poporului roman, cât şi comunităţii internationale, că putem ierta, dar nu putem uita.
Şi poate, macar odata, europarlamentarii reprezentanţi ai poporului român, solidari în Parlamentul European, vor cere un moment de reculegere faţă de memoria românilor dispăruţi ca urmare a crimelor săvârşite de armatele şi organele de represiune ale URSS şi Ungariei şi condamnarea atrocitaţilor săvârşite de acestea, în semn de reparaţie şi recunoaştere a suferinţelor românilor
Ar fi nevoie si de voinţă politică şi de curaj politic şi rămâne de văzut dacă ţara noastră mai are astăzi o clasa politică in stare de un asemenea act.
Crimele în masă comise deliberat de cele doua ţări în urma cu sapte decenii, sunt fără termen de prescripţie.
Timpul are rabdare …
Când isi va cere scuze Rusia, urmaşa declarată a fostei URSS ?
PATIMILE BASARABENILOR
A. PIERDERILE UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAŢIA SOVIETICĂ
I. PRIMA OCUPAŢIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
În mai puţin de un an, peste 300.000 de persoane, reprezentand 12.23% din populaţia Basarabiei interbelice, au fost arestate, deportate sau ucise.
1. Arestări
– 48.000 persoane:
· Oameni politici care militasera pentru Unire, invinuiti de tradare, dintre care: · 5 fosti deputati din Sfatul Tarii (Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli) · 1 fost senator · Funcţionari civili si militari – transferaţi la Tiraspol pentru siguranţă · 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei
2. Deportări – aproape 300.000 (expediaţi în Nordul ingheţat) · 135.000 persoane pâna in Septembrie 1940 · 19.200 persoane între Octombrie-Noiembrie 1940 · 27.000 persoane în Decembrie 1940 · 100.000 persoane incepând cu 13-14 Iunie 1941
3. Ucişi – 30.000 prin impuşcare sau tortură
· Muzicienii Orchestrei Simfonice a Basarabiei sunt arestaţi pe 3 Iulie 1940 în gara Chişinau la intoarcerea din turneu, duşi la Valea Morii, lângă Orhei şi impuşcaţi .
· 1.000 persoane (copii, femei, adulti) – langa Odesa impuscate prin peretii de lemn ai unui tren de marfa cu 22 vagoane care-I transporta in Siberia.
· 450 persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chişinău. Printre ei studenţi, elevi, preoţi, ceferişti.
· 87 persoane – descoperite la sediul NKVD din Chisinau (15 cu mainile legate intr-o groapă comuna).
· 19 persoane – găsite la Sediul NKVD din Cetatea Albă · 6 persoane – la Sediul NKVD din Ismail (5 barbaţi şi o femeie cu mâinile legate)
4. Pierderi umane în prima ocupaţie sovietică · Deportari: 300.000 · Ucişi: 30.000 · TOTAL: 330.000
II. A DOUA OCUPAŢIE SOVIETICA – 23 August 1944
1. Deportări
· 250.000 persoane intre 1944-1948 · 11.324 familii 6 Iulie 1949 · 300.000 persoane intre 1954 – 1964 (in Rusia si Kazahstan)
2. Morţi in infometarea provocată de Stalin · 300.000 persoane
3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupaţie sovietică · Deportaţi: 875.000 · Morţi: 300.000 · TOTAL: 1.175.000
III. TOTAL PIERDERI UMANE IN CELE DOUA OCUPAŢII SOVIETICE
· 330.00 – Prima ocupaţie sovietică · 1.175.000 – A doua ocupaţie sovietică · 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEŞTI
B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA
Judetele Hotin (Nord), Ismail şi Cetatea Alba (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 August 1940.
C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE
1. Deportări · 180.000 soldaţi si ofiţeri (doar cateva mii s-au intors)
2. Executati prin impuscare in lagar (Un Katin romanesc) · 50.000 soldati si ofiteri (schelete descoperite in mlastinile de la Balti).
Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia.
Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.
Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate.
Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn.
În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn.
În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti. Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze.
Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este practic feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă cu sprijinul trupelor ruseşti.
În anul 1944, aflată în plină ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est, arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă.
Însă unii au fost concentraţi în lagăre.
Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut, in Basrabia.
În total, au fost adunaţi acolo aproximativ 40.000 de soldaţi prizonieri români, apoi mai erau circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele SS.
FOTO: Prizonieri români capturaţi de sovietici
Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foamei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.
Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagărele din Siberia ori din Kazahstan.
Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină la Bălţi şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi aruncaţi în gropi comune de soldaţii NKVD, precursorul KGB.
In anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de căutare a celor masacraţi atunci la Bălţi.
Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite.
Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ.
În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de Bălţi de atunci, PS Petru.
Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, PS Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmaţi din reşedinţa arhierească, iar peste dosarul acelui masacru a început să se aşeze praful uitării.
II. PATIMILE BUCOVINENILOR
In 1940, Romania a fost fortata sa cedeze catre Uniunea Sovietica un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, in urma ultimatumului primit in luna iunie a aceluiasi an.
Imediat ce administratia si armata romana au fost evacuate, trupele din Armata Rosie si NKVD au ocupat teritoriul.
Listele Deportarilor
NKVD-ul a intocmit primele liste ale „tradatorilor de tara”, cei cu rude in Romania sau banuiti ca vor sa fuga in Romania, care au fost deportati la munca fortata:
7 Decembrie 1940 – 1.294 persoane
1 Ianuarie 1941 – 1.085 persoane
Reprimarea încercărilor de refugiere în România
19 Noiembrie 1940
105 persoane (40 familii) au incercat sa treaca in Romania – din Suceveni
Ucisi: 3
2 raniti (capturaţi)
Refugiaţi in Romania: 100 (între ei erau 5 raniţi)
Deportări: toate rudele celor 105 persoane
6 Februarie 1941
500 persoane au incercat sa treaca in Romania – din Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana, Ostrita
Ucişi: cca. 400 ( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)
Arestaţi: 44
Condamnaţi la moarte: 12
Condamnaţi la 10 ani munca silnică: 32
Refugiaţi in România: 57
Deportări in Siberia: toate rudele celor 500 persoane
1 Aprilie 1941 – Masacrul de la Fântana Albă, Bucovina de Nord
2.000- 3.000 persoane din Patrauţii de Sus, Patrautii de Jos, Cupca, Corcesti, Suceveni în coloană paşnică purtand în frunte un steag alb şi insemne religioase s-au îndreptat spre graniţa cu România.
In poiana Varniţa, la 3 km de noua graniţă, au fost mitraliaţi de sovieticii ascunşi în padure.
Supravieţuitorii au fost urmariţi de cavalerişti şi spintecaţi cu săbiile.
Raniţii au fost legaţi de cozile cailor si tarati in in 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi de vii: bătrâni, femei, copii, sugari.
Alţii au fost arestati de NKVD-ul din Hliboca (Adâncata), torturaţi şi aruncaţi de vii intr-o groapă comună din cimitirul evreiesc, peste care s-a turnat var nestins.
12-13 Iunie 1941:
Peste 13.000 de români au fost deportaţi in Siberia si Kazahstan
Când işi va cere scuze Ungaria?
În ultimele decenii este tot mai frecvent între popoare şi state,gestul de a se cere scuze pentru atrocităţile comise în trecut.
Ar fi foarte bine ca şi Ungaria să facă acest gest în faţa României, evocând memoria miilor de victime ale terorii horthiste, cei 500.000 de români cărora li s-au confiscat averile, cele 30 de biserici româneşti distruse în Ardeal, crimele bestiale comise în comunele Trăsnea, Beliş, Mureşenii de Câmpie, Moisei, unde au fost asasinaţi nu numai bărbaţi, femei, copii şi preoţi români, dar chiar şi pruncii nenăscuţi din pântecele mamelor lor, străpunse cu baionetele !
Germania Federală şi-a cerut scuze de la Israel, pentru toate atrocităţile comise în epoca nazistă.
Republica Democrată Germană a recunoscut responsabilitatea întregului popor german pentru atrocităţile comise în trecut .
Preşedintele rus Boris Elţîn şi-a cerut scuze de la japonezi (12 octombrie 1993), pentru suferinţele pe care sovieticii le-au cauzat acestora în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Preşedintele ceh Vaclaw Havel şi-a cerut scuze Germaniei pentru persecutarea şi expulzarea germanilor sudeţi.
Primul ministru Morihiro Hosohawa al Japoniei şi-a cerut scuze (4 August 1995) sud-coreenilor, pentru suferinţele pricinuite în timpul celui de- al II- lea război mondial.
El a recunoscut că în timpul războiului, armata japoneză a forţat zeci de mii de femei coreene să se prostitueze pentru soldaţii japonezi.
La fel s-a scuzat faţă de Anglia pentru brutalul tratament aplicat celor 57.000 prizonieri britanici în timpul războiului.
La o întâlnire cu primul ministru Tony Blair al Angliei, acesta a cerut din nou iertare (12 ianuarie 1998) pentru comportamentul armatei japoneze pe timpul războiului.
La o ceremonie desfăşurată în Seul, Coreea de Sud (la 12 Ianuarie 1997), cinci victime, care au fost forţate să servească drept prostituate pentru soldaţii japonezi pe timpul războiului, au primit din partea premierului japonez Ryutaro Hashimoto despăgubiri băneşti, însoţite de o scrisoare de scuze.
Preşedintele taivanez Lee Ten-hiu a exprimat primele scuze oficiale, la 28 Februarie 1995, pentru unul din capitolele cele mai tragice din istoria Taiwan-ului, masacrarea în 1947 a cca. 8.000 de oameni (cifrele diferă), precum şi acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite de populaţia insulei în timpul masacrului la care s-au dedat trupele gomindaniste.
Peste o mie de polonezi care au fost obligaţi să lucreze în Germania pe timpul războiului, au dat în judecată statul german în 1999, cerând peste un miliard de dolari drept compensaţii pentru tratamentul brutal la care au fost supuşi.
Între români şi maghiari se vor putea stabili raporturi cinstite şi chiar de prietenie, numai când toţi maghiarii, dar absolut toţi, vor recunoaşte fără vreo reticenţă că TRANSILVANIA este un pământ care aparţine de drept românilor şi că unirea ei la 1 Decembrie 1918 cu ROMÂNIA, este şi va rămâne un act politic definitiv.
După Tratatul de pace de la Trianon din 4 iunie 1920, pe teritoriul Ungariei, ale cărei hotare au fost puse în concordanță cu cele etnice, au rămas peste 700.000 de români, grupați de-a lungul Tisei.
În urma unei deznaționalizări feroce, prin impunerea obligatorie a limbii maghiare și prin schimbarea numelor, în prezent minoritatea română din Ungaria numără numai 15.000 de suflete.
Marele filosof și scriitor Mircea Eliade spunea: „Noi (românii) suntem un popor istoric. Maghiarii sunt o insulă medievală.”
Am dat omenirii o limbă și o civilizație. Noi nu am venit de prin alte locuri, noi suntem baştinasii acestor pamânturi binecuvântate de Dumnezeu.
De aici provine ura tuturor migratorilor care ne sunt vecini împotriva noastră.
Noi românii, așteptăm ca Ungaria si Rusia, să facă gestul de a-și cere iertare pentru barbariile pe care le-au comis împotriva poporului nostru și abia atunci se vor deschide toate căile unei înțelegeri și chiar prietenii între neamul românesc și neamurile maghiar si rus.
Horthyștii au urmărit deznaționalizarea populației române cu multă cruzime și tenacitate.
În primul rând, pentru «decapitarea culturală», a fost lovită în modul cel mai brutal cu putință, intelectualitatea românească.
La 4 octombrie 1940 au fost arestați aproape toți intelectualii români din Oradea; au fost bătuți, schingiuiți, insultați și apoi urcați în vagoane de vite, care au fost plumbuite și expediate în România.
La 5 octombrie, când vagoanele au ajuns la punctul de frontieră Curtici, grănicerii și vameșii români s-au cutremurat în fața imaginilor cumplite.
A doua zi, scenele aveau să se repete la sosirea altui tren de vagoane plumbuite, în care fuseseră azvârliți 467 de intelectuali din județele Sălaj și Someș din orașul Cluj.
Pentru școli, cuvântul de ordine a fost: «Să nu se mai audă vorbindu-se românește!».
Politica de maghiarizare forțată a căpătat o expresie elocventă în ordonanța din 1941 a Ministerului horthyst al Cultelor și Instrucțiunii Publice care stabilea ca școlile cu secții de predare mixte, în limbile română și maghiară, să treacă până la 1 martie 1942 la învățământul exclusiv în limba maghiară.
În același timp s-a luat măsura ca, la înscrierea în școală, numele de familie ale tuturor elevilor să fie maghiarizate și scrise după ortografia ungurească.
Și mai gravă a fost situația în învățământul liceal. Orașe întregi cu o numeroasă populație românească în împrejurimi (precum Dej, Baia Mare, Sighetu Marmației, Zalău, Satu Mare, Târgu Mureș) au rămas de la început fără școli liceale cu limba de predare română; începând cu anul școlar 1941-1942 li s-au adăugat Bistrița și Oradea.
În ceea ce privește învățământul superior în limba română, acesta a fost redus de la două academii teologice, care funcționau pe lângă episcopiile din Cluj și Oradea, la una singură, cea din Cluj, cu doar doi profesori. Întregul învățământ la Universitatea din Cluj se făcea în limba maghiară.
*Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete, Cap. – Delirul maghiar: propagandă, spionaj și extremism pentru «Ungaria Sfântului Ștefan», p. 337-338, Editura Compania, București, 2011
La toate crimele, samavolniciile şi holocaustul impotriva populaţiei romaneşti din teritoriul cedat au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regală Ungară, prin unitaţi şi sub-unităţi dislocate in teritoriu, coordonate de Biroul 2 al Marelui Stat Major;
Magyar Kiralyi Rendorseg – Poliţia regală maghiară, instalată în toate capitalele de judeţ şi in oraşele de subordonare judeţeană;
secţia specială din Capitanatul general al politiei, Kozbiztonsagi Osztaly sau secţia siguranţei publice; corpul detectivilor şi serviciul de apărare al statului – ALLAMRENDESZETI OSZTALY.
Tot acest eşafodaj al terorii sprijinit activ de organizaţiile paramilitare şi teroriste încadrate cu unguri.localnici şi de informatorii alcătuiţi din preoţi catolici, unitarieri, protestanţi, din invăţătorimea ungurească, funcţionărime şi elementele declasate ale societăţii.
Până la 23 august 1944 totalul expulzaţilor şi al refugiaţilor din teritoriul cedat, Transilvania de Nord, s-a ridicat la peste 500.000 de români.”
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 