CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN CRIMINAL ÎN MASĂ NUMIT LENIN

Vladimir I. Lenin , împreună cu banda de tâlhari și psihopați numită Ceka (precursorul KGB, serviciul secret sovietic) a transformat Rusia în iadul pe pământ, în perioada 1917-1920.

Faptul este cunoscut de mult timp în cercurile istoricilor șiac est adevăr a fost la îndemâna oricărui contemporan interesat să-l afle în toate limbile posibile, timp de ani și decenii, dar crimele ae sînt încă ignorae, eludate sau chiar negate fățiș, mai ales în cercurile vestice de stânga.

Denaturărileistoriei la care s-au dedat extremistii de stânga și negarea realității, au făcut posibilă ridicarea unui monument dedicat memoriei lui Lenin cu prilejul comemorării a 150 de ani de nașterea cestui criminal în masă. Principalul instigator a fost „ Partidului Marxist-Leninist din Germania„ puțin cunoscut și aflat la marginea scenei politice de stânga.

Neîndoielnic, Lenin a devenit celebru în întreaga lume dar, sutele de mii de morți din primii săi trei ani de guvernare, nu îi pot justifică celebritatea, scrie https://www.neuerweg.ro/lenin-war-ein-massenmoerder-leider/

Statuia din Gelsenkirchen îl arăta pe domnul / tovarășul Lenin pe un soclu simplu, ca un gânditor, simplu, cu o frunte înaltă, în pantaloni de costum, vestă și jachetă, cu un ziar (?) în mâna stângă și aparent absorbit de reflecții sau de o conversație plină de spirit, despre cum poate fi făcută mai justă lumea noastră nedreaptă și cum pot fi eliberate masele asuprite de ”oameni ai muncii”.

S-a întors lumea cu susul în jos: statuie a lui Lenin, dezvelită într-un  oraş din vestul Germaniei


Statuia lui Lenin din Gelsenkirchen. Fotografie originală: Facebook/Alin Seserman

Mult mai probabil ar fi fost baza statuii să reprezinte o minge uriașă de ființe umane și cadavre, creaturi care țipă în tăcere – bărbați, femei, copii, nenăscuți (!), soldați, muncitori și fermieri, cărora le-au fost tăiate trupurile / organele genitale înainte de moarte, cărora le-au fost rupte brațele și picioarele, care au fost bătuți, răstigniți, sparți cu săbiile, vii în furnalele înalte, „pur și simplu” îngropați de vii sau îngropați de vii lângă un cadavru într-un sicriu ale cărui mâini au fost mai întâi opărite în scopuri de tortură și apoi jupuite, care au fost înecate, spânzurate, împușcate , mâncați de vii de șobolani sau au fost mâncați de propriile lor rude după moarte de foame.

Aceasta, precum și milioanele de sărăciți, dezrădăcinați, deposedați, deportați, bătuți, răniți, mutilați, traumatizați, dezumanizați, disperați și aflați în foame, boală, alcool.

Cei peste care s-a așternut deznădejdea și nebunia sunt OAMENII ale căror vieți au fost distruse de preluarea de către comuniști a puterii și care au pierit cu milioanele.

Pe acest munte de cadavre și milioane de suferință, Lenin ar sta mult mai bine pe o movilă de cadavre vizibile de departe sau pe o piramidă impunătoare de cranii decât pe acel mic bloc pătrat de beton.

Lenin a ordonat el însuși unele dintre crime, iar ceilalți le-au comis. Pe acest munte de cadavre și milioane de suferință, Lenin stăpânește în cel mai adevărat sens al cuvântului și, prin urmare, Lenin ar sta mult mai bine pe o movilă de cadavre vizibile de departe sau pe o piramidă impunătoare de cranii decât pe blocul lui mic și pătrat de beton.

Deoarece Lenin a ordonat el însuși multe dintre crime, iar ceilalți le-au comis.

Lenin doar pregătit deschiderea porților iadului, iar în 1920, iar sub Josif V. Djugasșvili ( Stalin), iar Uniunea Sovietică, domnia terorii acestuia a umbrit memoria colectivă despre crimele lui Lenin.

Aceasta ar trebui să explice și de ce Lenin în zilele noastre, în vremuri de criză „capitaliste târzii”, în unele cercuri de stânga din Europa de Vest fără reflecție, pentru că este transfigurat în ignoranță.

Spre deosebire de modul în care bolșevicii lui Lenin și Stalin s-au comportat cu cei care gândesc diferit sub degetul lor, acești oameni nu aparțin dușmanilor (moral) condamnați, demonizati sau marcați, ci mai degrabă informați și încurajați să gândească – în mod ideal, alegând să se alăture unuia dintre nenumărate victime – și/sau empatizează cu făptuitorul.

A fost iadul pe pământ pentru victime – și iadul în viitor,dacă există, pentru făptuitori.

Mai jos sunt câteva citate din două dintre cele trei lucrări standard despre vremea preluării comuniste în Rusia apărute acum vreo 15-20 de an

De amintit că în 1918-1919 s-a încercat o preluare comunistă a puterii și în Ungaria și Germania, care, ca și în Rusia, au stat direct la baza apariției forțelor de dreapta/extremiste de dreapta/reacționare.

1. Jörg Baberowski: The Red Terror – The History of Stalinism (2004), pp. 28-53.

„Troarea a început imediat după Revoluția din octombrie.
Câteva luni mai târziu, bolșevicii și-au extins teroarea asupra muncitorilor greviști și țăranilor nestăpâniți, au arestat și împușcat membrii opoziției.

Bolșevicii au celebrat un cult al violenței…
Cultul lor al violenței făcea parte dintr-o tradiție care se baza pe credința în puterea țevii unei arme.

Deja în anii primei revoluții ruse (1905) inteligența radicală, revoluționarii sociali, anarhiștii și social-democrații s-au împodobit cu psihopați, criminali și tâlhari.
Dar în astfel de circumstanțe violența a devenit un scop în sine.Criminali, holigani și bolnavi mintal – Ceka și-a recrutat descendenții din acest grup. Orchestrele muzicale au cântat în timp ce cekisții își ucideau victimele.

Victimele au fost aruncate în apă clocotită, jupuite, împușcate, arse de vii sau îngropate sau duse goale în frigul iernii pe stradă și turnau apă peste ele până au înghețat în stâlpi de gheață. 
În Penza, președintele Ceka, un om bolnav mintal, a pus victimele cusute în saci și aruncate în găuri din gheață.

Până în vara lui 1918, linșajul mafiot a stăpânit marile orașe unde bolșevicii preluaseră puterea.

Când Lenin vorbea de insecte și dăunători (…), de nobili care trebuiau deportați și împușcați, țăranii au înțeles asta ca pe o invitație de a elimina pe oricine credeau că este străin din mica lor lume.

La 5 septembrie 1918, guvernul a anunțat înființarea lagărelor de concentrare (konclager).
25 de foști ofițeri țariști și 765 așa-zișii Gărzi Albe au fost împușcați la Moscova. Lenin însuși a semnat listele cu numele victimelor.
În peninsula Crimeea… o dramă de proporții apocaliptice: 50.000 de refugiați care au rămas în urmă au fost uciși de soldații Armatei Roșii. – 12.000 într-o singură zi…

Bolșevicii se cunoșteau pentru faptele lor, fiecare acțiune criminală trebuia aplaudată în presa comunistă. Lenin însuși i-a îndemnat pe acoliții Ceka să facă tot ce au mai bun în distrugerea inamicului. Lenin a trimis instrucțiuni precise…: „Introduceți teroarea în masă, împușcați sute de prostituate și deportați-le”.

200 de greviști (în fabricile Putilov din Petrograd – nota proprie) au fost împușcați fără proces (după ce Lenin încercase fără succes să arbitreze o grevă personal – nota proprie)
Lenin la comitetul de partid Penza în august 1918: „nu mai puțin de o sută de kulaki, oameni bogați, sângerii (ar trebui) să fie spânzurați.” 

Lenin a fost un criminal rău de birou care a ignorat tragedia umană și mizeria.
Lenin și Troțki au văzut în muncitorii ruși creaturi înapoiate, barbare. Troţki dorea ca muncitorii care au dezertat să fie trimişi în batalioane penale sau în lagăre de concentrare.
Troţki: Economia sclavilor era productivă la vremea ei. Este indispensabil în condițiile rusești.

Noua Rusie a fost o țară a terorii.
În excesele războiului civil s-a născut stalinismul. ”

2. Orlando Figes: Tragedia unui popor, 1998, p. 682:

„Numai Inchiziția Spaniolă a fost capabilă să concureze cu inventivitatea metodelor de tortură ale Ceka.”
Exemple de metode de tortură preferate utilizate de unitățile locale Cheka:
Harkov: Mâinile victimelor opărite, apoi pielea decojită.
Zariyzn: oase tăiate de pe brațele și picioarele victimelor.
Voronezh: victimele rostogolite în butoaie întărite cu cuie.
Armavir: craniu zdrobit cu curele și șuruburi din piele.
Kiev: șobolani în cușcă atașați de corpurile umane și încălziți, astfel încât șobolanii au încercat să se elibereze mâncându-și drum prin intestinele victimelor.
Odesa: Victimele coborâte încet în ibrice cu apă clocotită.
Odesa: Răstigniri pentru răzbunare personală

În general, au existat zeci de mii de cazuri de execuții directe și de torturi psihologice, în care oamenii au fost nevoiți să urmărească torturi, violuri și ucideri ale rudelor lor.

În timpul torturii și crimelor, unii cekist râdeau de victime. Alcoolismul, consumul de droguri și psihopatia au fost larg răspândite în rândul criminalilor Ceka.

………………………………………………….

Cele două cărți, din care am citat, dezvăluie desigur mult mai multe detalii, dar și cunoștințe contextuale, de exemplu că teroarea comunistă a fost continuarea terorii țariste și a urmat brutalizării și disperării maselor din Imperiul Rus în timpul Primului Război Mondial, așa cum ei bine, că teroarea reacționară a „albilor” a fost și ea extrem de crudă. 1917-1920 / 21 au fost ani de tragedie și teroare în Rusia, care au putut fi urmăriți în diverse cauze – și cu toate acestea: Complicitate personală a „icoanei” comunismului, VI Ulyanov / Lenin, pentru acest lucru aproape de nedescris, darămite suportabil. suferința , este documentată și evidentă ca atare – și a rezultat nu în ultimul rând din revendicarea mesianică și fixată de violență a mișcării, pe care el a ajutat la construirea de-a lungul anilor.
Lenin a fost un ucigaș în masă. Din pacate. 

Un memorial pentru această persoană a fost ridicat într-un oraș german în 2020 – în timp ce în alte țări statuile comercianților de sclavi și ale rasiștilor sunt (pe bună dreptate) răsturnate, mânjite, scufundate sau furate în alt mod de carisma lor istorică și de sprijinire a statului.
O invitație la auto-reflecție critică pentru noi toți… Pentru a depăși bariera psihologică pe care o construim pentru autoprotecție atunci când citim despre durerea și moartea celorlalți, vă invit să vă puneți în pielea unuia. a victimelor sau a unuia dintre făptuitori – cel târziu Atunci înțelegem și lipsa abisală de legitimitate a regimurilor comuniste efectiv existente pe care Europa de Est a trebuit să le suporte în istoria recentă și care au modelat-o în alteritatea ei până astăzi.

Lecția acestei povești de groază est-europene din punctul meu de vedere: atât extremismul de stânga, cât și extremismul de dreapta și, în general, aproape toată lumea – ism care se bazează pe excluderea și criminalizarea celuilalts-au expus ca ideologii distructive. Statul de drept, democrația, justiția socială – pe cât de imperfect sunt implementate, acestea sunt formele de guvernare care pot crea și asigura cel mai mare bine comun de departe. Cât mai mulți dintre noi trebuie să cultive în mod activ acest lucru, să îl dezvolte în continuare și să îl protejeze de oponenți prin intermediul statului de drept. Societățile est-europene au dificultăți în acest sens – parțial din motivele prezentate mai sus. Experiența dvs./noastră colectivă cu tirania de orice tip și sentimentul pentru abisurile politicii cinice din această parte a Europei, precum și mai departe în est și sud, este totuși o experiență bogată din care și vestul poate trage dacă ia în considerare estul continentului în istoria sa ia în serios alteritatea condiționată.

Mică ironie a poveștii pe margine: MLPD și-a publicat câteva dintre scrierile sale într-o editură numită Neuer Weg din Essen. Deși acest blog se întoarce la numele unui ziar cândva comunist – în calitate de proprietar al domeniului și autor al blogului, sunt convins că noi căi în politică și societate nu pot fi urmate decât fără ideologie sau cu experiențe istorice interiorizate și că ideologii anterioare a violenței nu poate fi ruptă decât intelectual cu ironie și sunt comestibile atunci când sunt puse la îndoială într-un mod educativ.


05/01/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Experimentul de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de distrugere psihică și de lichidare prin tortură a rezistenței morale a deținuților politici anticomuniști, din toate țările comuniste

FOTO. Imagine din filmul „Între chin și amin”, de Toma Enache

6 Decembrie 1949. Debutul Experimentului de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de brainwashing în masă din toate țările comuniste

Începută ca o aplicare a prevederilor Directivei NKVD pentru țările ocupate de soviete, respectiv continuarea stoarcerii de informații și după finalizarea anchetelor și condamnarea prizonierilor politici, operațiunea a mers lmai departe la penitenciarul Pitești, urmărind în mod evident distrugerea personalității umane și transformarea indivizilor în instrumente docile ale noului regim totalitar.

În perioada anilor 1949-1952, la penitenciarul din Pitești, asupra deținuților politici s-au desfășurat – sub coordonarea autorităților comuniste și sub titulatura de “reeducare” – acțiuni în cadrul cărora au fost utilizate metode de tortură fizică și psihică neîntreruptă, întinse pe perioade îndelungate și diabolic elaborate, scrie https://ortodoxinfo.ro/6-decembrie-1949-debutul-experimentului-de-la-pitesti-cea-mai-cumplita-operatiune-de-brainwashing-in-masa-din-toate-tarile-comuniste.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, reeducarea prin tortură de la Pitești a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute.

Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la prizonierii politici condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Spre deosebire de celelalte țări comuniste, doar în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând până la anularea completă a personalității deținuților.

François Furet, membru al Academiei Franceze, a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Din cei peste 1000 de studenți implicați ca victime, cea mai mare parte au fost tineri studenți membri ai Mișcării Legionare și organizației Frățiile de Cruce, restul fiind membri ai partidelor istorice, în special Partidul Național Țărănesc, dar și fără apartenență politică.

Ei fuseseră arestați și condamnați pentru implicare activă în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare.

Metode dintre cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate tinerilor deținuți, cu scopul de a-i face să se maltrateze și să se umilească reciproc. Victimele fiind transformate în călăi, deținuții erau torturați chiar de camarazii lor apropiați.

Câteva exemple din larga gamă de torturi psihice aplicate la Pitești sunt concludente pentru oricine. Cei care refuzau să facă “autodemascarea” (să dea informațiile cerute de torționari) sau bănuiți numai că ar mai putea ascunde informații despre participanții la rezistența anticomunistă, erau băgați cu capul în tineta cu dejecții, bătuți până la desfigurare, înfometați, obligați să stea într-o poziție incomodă fixă câte 17 ore pe zi, fiind bătuți cu bâta la cea mai mică mișcare. Erau forțați să bea urina, să-și mănânce fecalele, să bea apă foarte sărată și apoi să înseteze timp îndelungat.

Deținuții erau forțați să scuipe în gură pe șeful organizației anticomuniste din care făceau parte. Umilirea publică se continua cu batjocorirea, în fața celorlalți deținuți, a tot ceea ce iubeau sau respectau mai mult, precum mama, soția, convingerile religioase sau politice.

Deținuții erau obligați să simuleze săvârșirea sfintelor taine cu urină și fecale, cu care apoi îi împărtășeau pe ceilalți camarazi, precum și să participe, în Săptămâna Patimilor, de Paști sau de Crăciun, la organizarea unor orgii în cadrul cărora erau blasfemiate simbolurile creștine legate de Nașterea, Patimile sau Învierea lui Hristos.

După ce deținutul își făcea „demascarea”, trebuia, la rândul său, să devină torționar și să convingă pe alții să se lepede „de putregaiul burghez”, să-și însușească ideologia comunistă. Torturați neîncetat și nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, ca urmare a supravegherii continue, deținuții cedau, mai devreme sau mai târziu, transformându-se în niște roboți spălați pe creier, anafectivi, devenind ei înșiși călăi. Cel mai mic semn de solidaritate sau compasiune față de cei chinuiți îi făcea din nou ținta torturilor. Trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alții, experimentau o permanentă alienare psihică, fără posibilitate de revenire.

Este interesant faptul că autoritățile represive comuniste au încercat transplantarea experimentului și în alte închisori și lagăre (Gherla, Ocnele Mari, Târgul Ocna, Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.), prin transferarea deținuților reeducați și punerea în scenă a acelorași metode de tortură și despersonalizare, toate sfârșindu-se cu eșecuri.

Nici măcar în Uniunea Sovietică nu a existat ceva similar experimentului de la Pitești, singurul stat comunist unde se pare că ar fi existat încercări similare de reeducare – mai îndelungate, dar nu atât de intense precum la noi – fiind China din perioada lui Mao Tse-Dung.

Conform uneia dintre victime, profesorul Radu Ciuceanu, Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul evreului Vintilă Weiss, fost ofițer în Ministerul de Interne, devenit indezirabil și ajuns în temnițele comuniste, unde a cunoscut pe pielea sa ororile practicate împotriva deținuților. Eliberat și ajuns în lumea liberă, el s-a ținut de cuvânt, devoalând cele aflate despre experimentul reeducării de la Pitești.

În aceste condiții, regimul comunist, prin organul său represiv, Securitatea, a încercat să mușamalizeze acest macabru experiment, lansând o diversiune pe cât de aberantă, pe atât de penibilă. S-a înscenat o farsă judiciară, conform căreia conducerea Mișcării Legionare refugiată în Occident, în frunte cu Horia Sima, ar fi transmis în România ordinul ca legionarii deținuți în închisorile comuniste să se tortureze între ei până la distrugere, pentru a compromite astfel regimul communist de la București.

În cadrul anchetei preliminare rocesului, victimele au fost torturate până când au semnat declarațiile dinainte concepute de securiști. Însă la proces, o parte dintre ei, printre care viitorul preot Gheorghe Calciu-Dumitreasa, au expus în instanță adevărul, arătând că au făcut declarațiile respective sub tortură.

În ciuda dezvăluirii adevărului, au fost condamnați la moarte 22 de deținuți politici, în frunte cu Eugen Țurcanu, care în urma torturilor de la Pitești deveniseră torționari și fuseseră folosiți de Securitate pentru administrarea reeducării.

16 dintre ei au fost executați, iar restul au fost exterminați lent, fiind practic zidiți de vii într-un spațiu anume amenajat dintr-o hrubă a Fortului 13 Jilava. Cadrele Securității însărcinate cu conducerea experimentului au fost judecate și ele, primind sentințe foarte ușoare și fiind repede puse în libertate.

Numeroși cercetători au încercat, fără rezultat, să găsească o explicație rațională faptului că, dintre toate țările ocupate de soviete în care a fost aplicate prevederile directivei NKVD NK/003/47 (ne referim în special la practica continuării stoarcerii de informații și după condamnarea deținuților, așadar după încheierea oficială a anchetei), doar în România a fost posibilă împingerea acestor practici până la tratamentele dezumanizante aplicate în timpul ororilor de la Pitești. Cercetările efectuate în arhivele Securității, după anul 2010, de una din victimele reeducării de la Pitești, dr. ing. Constantin Iulian, au relevat un adevăr cutremurător.

Dintr-un număr de 45 de ofițeri încadrați în Direcţia a V-a – Cercetări Penale, care în anii 1949-1951, în timpul reeducării de la Pitești, a coordonat acțiunile de stoarcere a informațiilor de la deținuții deja condamnați, 31 (aproape 70%) erau evrei şi doar 8 români, restul de 6 fiind de alte naţionalităţi.

Însuși șeful Direcției a V-a Cercetări Penale, Mihai Dulgheru (născut Mișu Dulberger), era evreu și a emigrat și el în Israel, iar el era în legătură directă de subordonare cu șeful adjunct al Securității, Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), evreu. Chiar și ministrul de interne, Teohari Georgescu (născut Burah Tescovici), avea aceeași origine etnică.

În perioada torturilor de la Pitești, legătura cu conducerea penitenciarului era ținută de șeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, la rândul său evreu, și el emigrat mai târziu în Israel, acesta fiind secondat în activitate de mr. Moise Senater şi cpt. Avram Solomon, ambii evrei.

Directorul închisorii Pitești în acea perioadă a fost ofițerul Ion Marina, care după unele surse ar fi avut origini evreiești.

Cum majoritatea covârșitoare a tinerilor deținuți la Pitești proveneau din rândurile Mișcării Legionare, răzbunarea sadică exercitată abuziv asupra unor vechi adversari deveniți prizonieri și aflați la discreția torționarilor, poate constitui o explicație asupra căreia cercetătorii ar trebui să se aplece onest.

07/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 Oficializarea lagărelor de muncă în România ”populară”

 Oficializarea lagărelor de muncă. Decretul 6/14.01.1950 pentru înființarea „unităților de muncă”.

Un nou pas în oficializarea exterminării elitelor și opoziției din România l-a constituit Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, conform căruia se instituiau legal „unităţile de muncă”, de fapt lagărele de muncă forțată, destinate celor ce „primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară”, scrie https://www.buciumul.ro/.
Decretul dădea oficial Securității posibilitatea de a condamna, ocolind elementarul parcurs al Justiției, deci fără proces, pe baza unor delațiuni și sub forma unor liste semnate de șefii Securității, zeci de mii de opozanți politici, clerici, comercianți, țărani fruntași (chiaburi), care erau trimiși în aceste lagăre pe perioade specificate, cu scopul declarat de a fi folosiți ca forță de muncă brută.

„Reținuții administrativi” au fost folosiți asemenea sclavilor la construirea unor obiective economice sau edilitare, precum Canalul Dunăre- Marea Neagră, barajul de la Bicaz, uzina de la Borzești și altele.
Condițiile deosebit de grele viață și de muncă, adeseori în lipsa unei logistici elementar necesare, alimentația insuficientă și lipsa accesului la cele mai elementare servicii de sănătate, toate acestea au determinat înregistrarea unei mortalități uriașe în rândul „reținuților adminstrativi”, mii de persoane pierzându-și viața în aceste lagăre, mormintele lor rămânând până astăzi secrete, familiile neavând nici un loc unde să poată aprinde o lumânare la căpătâiul lor.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este IMG-20210126-WA0005-561x600.jpg

10/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: