ÎN UE ESTE REACTIVATĂ INSIDIOS DEFUNCTA DOCTRINĂ MARXISTĂ

Să ne lămurim puțin, dle. Juncker

Cum rămâne cu „țăranul tâmpit și mărginit” din „Manifestul Partidului Comunist”?

Luciditatea e una dintre poverile umanității.

Dl. Junker, șeful Comisiei Europene a reactivat oficial, în virtutea funcției sale, defuncta doctrină marxistă.

Acesta este ultimul element, în seria pragurilor trecute de responsabili europeni în chestiunea transformării UE în altceva decât ne-am închipuit, noi, cei ieșiți din comunism, în 1989.

Din amvon, dl. Jean Junker, ne-a spus pe 5 mai 2018, că:

•  tezele lui Marx sunt bune, dar că nu au fost bine aplicate;
• Marx nu trebuie judecat după crimele pe care alții le-au făcut în numele lui; 
• trebuie să ne amintim de Marx în virtutea principiului că memoria e bună pentru viitor;
• principala contribuție a lui Marx este despre „drepturile sociale”, care trebuie îmbunătățite, „dimensiunea socială a Europei fiind veriga slabă a integrării europene”. 
• În consecință, avem de învățat de la Marx. (Express, 5 mai 2018)

Într-adevăr, „Capitalul” – probabil singura lucrare valabilă a lui Marx, azi, este o corectă radiografie a mecanismului economic capitalist.

Problema este că, între premise și concluzii (revoluția proletară, mântuirea omului prin revoluția proletară) este o mare discrepanță.

Dl. președinte al Comisiei Europene nu a făcut elogiul lui Marx din perspectiva cunoașterii mecanismului economic capitalist. Ne-a trimis, aproape direct, la soluția socială marxistă.

Scurte observații și întrebări. Să le luăm pe rând:

• Statuia pe care dl Junker a inaugurat-o (foto stânga), vine din Republica Populară Chineză (Express, 5 mai 2018). Acolo, maoismul, derivat direct al marxismului, are pe conștiință 20 de milioane de victime (Curtois, p.xviii). Dacă adăugăm și maoismul de export, în restul Asiei, ajungem la aproape 70 de milioane. Numai în Asia.
• Drepturile omului, piatra de temelie a ordinii occidentale, nu sunt respectate în China. Să înțelegem că UE primește cadouri semnificative pentru direcția sa ideologică de la state care îi încalcă în mod fundamental principiile? Sau actualii lideri ai UE se află pe un traiect ideologic convergent cu Republica Populară Chineză? 
• Dl. Juncker, „liderul Europei”,  l-a resuscitat pe Marx din amvonul unei biserici aproape bilenare, construită de cel care a declarat creștinismul religie oficială în Imperiul Roman: Constantin cel Mare (Biserica lui Constantin din Trier, cca. 300 d.Hr.). 
•  A fost conștient că vorbea din altar, ca un preot al noii religii, aproape ca un împărat? Având în vedere dramaturgia descrisă, decorul și istoricul clădirii, să înțelegem că dl. Juncker a proclamat din amvonul unei structuri imperiale noua religie a UE?  Mircea Eliade, în „Sacrul și Profanul”, arăta că omul religios e, în esență,  un personaj onest și pragmatic. El știe că în cadrul ordinii universale pe care nu poate aspira să o controleze, că e smerit, poate fi liber să se manifeste. Poate face inclusiv știință. Că uneori i-a stat în cale chiar instituția (catolică) a bisericii, e altă poveste. Dar ideal tipul omului religios nu e inchizitorul catolic, ci țăranul, arată Mircea Eliade, prototipul lui homo religiosus, singurul om cu adevărat complet, care pășește în același timp în lumea de aici și lumea de dincolo, viața fiind în integralitatea ei o trecere. Insul desacralizat are de recuperat această onestitate, având mereu a justifica obsesia lui pentru control asupra naturii.
• Mai mult, Eliade arată că Dumnezeu nu poate fi scos afară din lume. Omul are nevoie de El. Ideologul devine noul preot, iar ideologia, marketingul, psihanaliza și contabilitatea devin noua religie. Profanul, arată Eliade, nu e decât un spațiu sacru degradat: „Marea majoritate a celor «fără religie» nu sunt, la drept vorbind, eliberaţi de comportamentele religioase, de teologii şi mitologii. Ei sunt uneori stânjeniţi de un întreg talmeş-balmeş magico-religios, dar degradat până la caricatură şi, din acest motiv, dificil de recunoscut. … Marx reia şi prelungeşte unul din marile mituri eshatologice ale lumii asiatico-mediteraneene, anume rolul izbăvitor al Celui Drept («alesul», «unsul», «neprihănitul», «vestitorul»; în zilele noastre, proletariatul) … Comportamentele religioase camuflate sau degenerate nu sunt sesizabile însă numai în «micile religii» sau în misticile politice: ele pot fi recunoscute şi în mişcări ce se declară perfect laice, ba chiar antireligioase. De pildă, în nudism sau în mişcările pentru libertatea sexuală absolută, ideologii în care se pot descifra urmele «nostalgiei Paradisului» …” (Eliade, 1992, p.191-192).
• Dacă nu-l putem judeca pe Marx în virtutea crimelor săvârșite în numele ideologiei sale, înseamnă că nu-i putem judeca nici pe Stalin, nici pe Mao? E puțin probabil ca, direct, fizic, aceștia să fi putut lichida și desfigura sute de milioane. Sau Marx este de nejudecat? Este Marx noul Iisus? 
• Din câte știm noi, Iisus a propovăduit religia iubirii, creștinismul. Și o face în continuare prin fiecare dintre noi, de câte ori depunem gesturi de iubire. Sunt eurocrații atât de necitiți, încât să nu cunoască Manifestul Partidului Comunist, unde se scrie negru pe alb că pături sociale întregi trebuie să dispară? Este eurocrația o pătură a puterii inculte?  Sau este dl. Juncker adeptul luptei de clasă, adică al eliminării păturilor sociale conservatoare, așa cum au propăvăduit Marx și Engels? Iată ce ne spune un intelectual român de stânga, Constantin Stere, în „Social democrație sau poporanism”, care citează și comentează pe Marx și Engels:  „«Clasele mijlocii: micul industriaş, micul negustor, meseriaşul şi ţăranul cu toţii luptă cu burghezia pentru ca să scape de pieire, ca clase mijlocii.  Ei prin urmare nu sunt revoluţionari, ci conservatori. Mai mult, ei sunt reacţionari: ei tind să întoarcă îndărăt roata istoriei. Dacă ei sunt revoluţionari, apoi numai întrucât vor fi siliţi să intre în rândurile proletariatului, întrucât ei nu-şi apără interesele lor actuale, ci cele viitoare, – întrucât ei îşi părăsesc propriul lor punct de vedere, pentru ca să se pună pe punctul de vedere al proletariatului …»” [K. Marx, Fr. Engels,  – Das Kommunistiche Manifest, ed. a 6-a, 1903, p.18]
• Aşadar ţăranul e, ca mic proprietar de pământ, prin acest fapt însuşi, un duşman al proletariatului industrial, – el nu poate fi prieten decât dacă se hotărăşte să se despartă de pământ, şi să intre în rândurile proletariatului. …În vremurile «Manifestului Comunist» întemeetorii social-democratismului erau atât de convinşi de această duşmănie fatală a ţărănimii, încât ei se pregăteau chiar de război în toată regula împotriva ei. … Fr. Engels observa textual: «Atitudinea ţăranilor faţă de revoluţia din 1848 nu este numai rezultatul greşelilor sau al unor neînţelegeri întâmplătoare, – ea este foarte naturală; ea decurge din însăşi situaţiunea lucrurilor, din rolul social al micii proprietăţi funciar. Proletariatul francez înainte de a ajunge la revendicările sale, va trebui să înăbuşe un răsboiu ţărănesc general, – răsboiu pe care chiar anularea datoriilor ipotecare poate să-l amâe numai pentru un scurt termen» … Şi toate notiţele acestea sunt presărate cu epitete ca «ţăranul tâmpit şi mărginit», «barbarul în mijlocul civilizaţiunii», ce se năpusteşte asupra mişcării, pe care nu o înţelege, «cu toată furia lăcomiei oarbe». …«Industria mare în sfera agriculturii lucrează cu atât mai revoluţionar, întrucât ea nimiceşte sprijinul vechiului regim, pe ţăran (O!…), şi-l înlocuieşte printr-un muncitor salariat …»” [K. Marx, Das Kapital. Kritik der Politischen Oekenomie, vol III, p.347-348].” (Stere, op.cit, pp.13-15). 
• Faptul că Marx nu a fost înțeles corect – dovadă eșecul comunismului și socialismului în Europa de Est și de aiurea,  îndreptățește Comisia Europeană să reia proiectul ideologic marxist la scară continentală,  de astă dată aplicând „corect”  „Manifestul Partidului Comunist”?  Ce mai înseamnă a învăța, mai ales când sistemul politic în numele marxismului, dintre 1917-1989, s-a soldat cu peste o sută de milioane de victime? ar fi o întrebare secundară.  
• A gândi Europa după principiul opoziției săraci/bogați, deși corectă statistic, s-a dovedit a fi catastrofală din punct de vedere social. Ordinea internațională nu se transmite prin opoziția dintre clase, ci prin colaborarea dintre națiuni, mai exact prin reprezentanții acestora, prin comerț etc.. Dacă problema Europei este sărăcia, înseamnă că integrarea europeană a fost un eșec? Are în vedere șeful CE soluția marxistă a „luptei de clasă” pentru soluționarea acesteia?
• Nu în ultimul rând, cu toții știm că „civilizația”, așa cum o înțelegem astăzi, are origini europene în foarte mare măsură. Aceasta a fost creată prin munca a milioane de bărbați și femei, inclusiv copii etc. Dar mai știm că ea stă într-o pleiadă de vârfuri geniale: câteva nume, care-mi vin rapid în minte: Goethe, Schiller, Voltaire, Balzac, Shakespeare, Eminescu, Rembrandt, Debussy, Locke, Cantemir, Ricardo, Kant, Hegel, Beethoven, Montesquieu, Palestrina … De ce nu le aduce omagii Comisia Europeană și lor? Dintre toți marii intelectuali nu doar ai Europei, ci și ai lumii, dl. Juncker alege să serbeze pe Marx. Să înțelegem că dl. Juncker așază, fie și inconștient, cultura și civilizația europeană în opoziție cu Marx? Este Marx întruchiparea „Zeiței rațiunii” a revoluției franceze?

Slavă Domnului! Peste Atlantic avem un Memorial al Victimelor Comunismului, inaugurat în 2007, cu girul Casei Albe. (Epochtimes, 14 iunie 2017).

În ceea ce ne privește, nu avem nimic împotrivă ca această Europă „să ne-o ia înainte” (președintele Franței, tocmai a socotit de cuviință să răspundă zilele trecute parlamentarului român, Maria Grapini, că vrea o Europă cu mai multe viteze – Mediafax, 3 mai 2018).

Sursa: http://radubaltasiu.blogspot.com/2018/05/sa-ne-lamurim-putin-dle-juncker

Bibliografie:

Stephanie Courtois et. all, The Black Book of Communism, Harvard Univ. Press, Cambridge, Mass., London, England, 1999
Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992
Constantin Stere, Social democratism sau poporanism?, Ed. Porto-Franco, Galați, 1996

Express, 5 mai 2018, „Protester INTERRUPTS Juncker’s speech as EU chief DEFENDS Marx over legacy of ‘atrocities’”,
https://www.express.co.uk/news/world/955635/Juncker-speech-EU-chief-Marx-200th-Birthday-Trier
Epoch Times, 14 iunie 2017, „Remembering the Victims of Communism—for Them, and for Us”
https://www.theepochtimes.com/remembering-the-victims-of-communism-for-them-and-for-us_2256993.html 
Patheos, „Enter the cult of reason”, 10 nov. 2014,  http://www.patheos.com/blogs/monkeymind/2014/11/enter-the-cult-of-reason.html
Mediafax, 3 mai 2018, „Schimb de replici între Maria Grapini şi preşedintele Franţei, în plenul de la Strasbourg”
http://www.mediafax.ro/externe/schimb-de-replici-intre-maria-grapini-si-presedintele-frantei-in-plenul-de-la-strasbourg-17180900

În timpul răzbiului de rezistență anticomunistă, o comună din Apuseni s-a proclamat independentă

Rezistența anticomunistă a fost una dintre cele mai glorioase file din istoria poporului român. Mai mult de un deceniu, oameni curajoși s-au opus cu arma în mână opresiunii sovietice, plătind cu prețul vieții pentru acest lucru.

Istoricul Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și pentru Memoria Exilului Românesc estimează că „aproximativ 10 mii de persoane au fost ucise în confruntările armate cu trupele de Securitate sau au fost executate în stil mafiot, cu un glonț în ceafă, fără nici o judecată”.

Băișoara – comuna independentă 24 de ore

Unul dintre cele mai impresionante episoade ale luptei anticomuniste de după cel de-al doilea război mondial s-a petrecut în zona Muntele Băişorii şi l-a avut ca erou principal pe unul dintre cei mai capabili ofiţeri ai Armatei Regale Române. Este vorba de căpitanul de flotilă aeriană din Turda Diamandi Ionescu, consemnează https://romanialibera.ro.

Născut la Galaţi, acesta a servit în aviaţia militară, unde s-a făcut remarcat datorită capacităţilor sale deosebite. După sfârşitul războiului, el servea în cadrul unităţii de aviaţie de lângă Turda.

În anul 1946, Diamandi Ionescu a protestat împotriva falsificării alegerilor. Aşa că a intrat în vizorul autorităţilor comuniste. El a fost arestat de comunişti în anul 1948 sub acuzația falsă că ar fi părăsit ţara în anul 1944, o dată cu armatele hitleriste, iar apoi s-ar fi întors ca să organizeze diferite acte de spionaj şi de sabotaj.

Diamandi Ionescu a reuşit, împreună cu alţi doi deţinuţi, Iosif Codoreanu şi Simion Gălbează, să spargă uşa închisorii şi să evadeze din arestul Siguranţei din Turda. Cei trei au ales să se refugieze în Munţii Apuseni, pe Valea Arieşului şi pe Valea Ierii, spre Muntele Mare.

De aici coborau şi îi pedepseau pe cei care asupreau populaţia: pe secretarii partidului, pe agenţi şi pe jandarmi; pe unii i-au spânzurat. Intr-una din zile au coborât din Muntele Băişoara şi au ridicat jandarmii, autorităţile locale şi colaboraţioniştii din Băişoara, care au fost ţinuţi ca ostatici într-o colibă de la marginea acestei comune. După aceea au ars registrele de cote, tablourile „iubiţilor conducători”, au tăiat firele telefonice şi au declarat comuna liberă şi independentă.

Abia după 24 de ore a sosit armata, cu tunuri şi echipament de război şi s-au declanşat lupte crâncene.

În septembrie 1949, a avut loc bătălia de la Şesul Cald.  Moţii au aprins focuri pe culmile munţilor, iar securiștii înaintau ținând în faţă scuturi umane formate din femei cu copii în braţe Partizanii au dat drumul unei ciurde de vaci speriate, iar animalele au dezorganizat dispozitivul securiştilor, astfel că luptătorii anticomunişti au reuşit să se retragă pe valea Ierii.

Grupul s-a destrămat. Simion Gălbează a fugit spre Iugoslavia şi a fost împuşcat în timp ce încerca să treacă graniţa. Iosif Codoreanu s-a înrolat în armată, în încercarea de a-şi şterge urmele, iar Diamandi Ionescu s-a angajat muncitor la fabrica Electrocarbo din Cluj. El însă a fost trădat de soţia sa, care devenise amanta unui ofiţer de Securitate.

Diamandi Ionescu a fost arestat în cantina fabricii, după ce a încercat să se sinucidă. Sub tortură, securiştii au aflat numele sprijinitorilor săi. În Muntele Băişorii, arestările au avut loc în vara anului 1950.

Sute de persoane au fost denunţate de colaboraţioniştii care fuseseră obligaţi de partizani să-şi roadă carnetele de membri de partid. 50 dintre acestia au ajuns după gratii şi au primit condamnări cuprinse între un an şi 20 de ani de închisoare.

Deşi erau condamnaţi la închisoare, securiştii i-au asasinat pe Ştefan Vâtcă şi pe Vasile Vâtcă.

Diamandi Ionescu şi Iosif Codoreanu, condamnaţi la moarte, au fost executaţi în anul 1951.

Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României, p. 87-89, Editura ”Gândirea românească”, 1993

UN CRIMINAL ÎN MASĂ NUMIT LENIN

Vladimir I. Lenin , împreună cu banda de tâlhari și psihopați numită Ceka (precursorul KGB, serviciul secret sovietic) a transformat Rusia în iadul pe pământ, în perioada 1917-1920.

Faptul este cunoscut de mult timp în cercurile istoricilor șiac est adevăr a fost la îndemâna oricărui contemporan interesat să-l afle în toate limbile posibile, timp de ani și decenii, dar crimele ae sînt încă ignorae, eludate sau chiar negate fățiș, mai ales în cercurile vestice de stânga.

Denaturărileistoriei la care s-au dedat extremistii de stânga și negarea realității, au făcut posibilă ridicarea unui monument dedicat memoriei lui Lenin cu prilejul comemorării a 150 de ani de nașterea cestui criminal în masă. Principalul instigator a fost „ Partidului Marxist-Leninist din Germania„ puțin cunoscut și aflat la marginea scenei politice de stânga.

Neîndoielnic, Lenin a devenit celebru în întreaga lume dar, sutele de mii de morți din primii săi trei ani de guvernare, nu îi pot justifică celebritatea, scrie https://www.neuerweg.ro/lenin-war-ein-massenmoerder-leider/

Statuia din Gelsenkirchen îl arăta pe domnul / tovarășul Lenin pe un soclu simplu, ca un gânditor, simplu, cu o frunte înaltă, în pantaloni de costum, vestă și jachetă, cu un ziar (?) în mâna stângă și aparent absorbit de reflecții sau de o conversație plină de spirit, despre cum poate fi făcută mai justă lumea noastră nedreaptă și cum pot fi eliberate masele asuprite de ”oameni ai muncii”.

Statuia lui Lenin din Gelsenkirchen. Fotografie originală: Facebook/Alin Seserman

Mult mai probabil ar fi fost baza statuii să reprezinte o minge uriașă de ființe umane și cadavre, creaturi care țipă în tăcere – bărbați, femei, copii, nenăscuți (!), soldați, muncitori și fermieri, cărora le-au fost tăiate trupurile / organele genitale înainte de moarte, cărora le-au fost rupte brațele și picioarele, care au fost bătuți, răstigniți, sparți cu săbiile, vii în furnalele înalte, „pur și simplu” îngropați de vii sau îngropați de vii lângă un cadavru într-un sicriu ale cărui mâini au fost mai întâi opărite în scopuri de tortură și apoi jupuite, care au fost înecate, spânzurate, împușcate , mâncați de vii de șobolani sau au fost mâncați de propriile lor rude după moarte de foame.

Aceasta, precum și milioanele de sărăciți, dezrădăcinați, deposedați, deportați, bătuți, răniți, mutilați, traumatizați, dezumanizați, disperați și aflați în foame, boală, alcool.

Cei peste care s-a așternut deznădejdea și nebunia sunt OAMENII ale căror vieți au fost distruse de preluarea de către comuniști a puterii și care au pierit cu milioanele.

Pe acest munte de cadavre și milioane de suferință, Lenin ar sta mult mai bine pe o movilă de cadavre vizibile de departe sau pe o piramidă impunătoare de cranii decât pe acel mic bloc pătrat de beton.

Lenin a ordonat el însuși unele dintre crime, iar ceilalți le-au comis. Pe acest munte de cadavre și milioane de suferință, Lenin stăpânește în cel mai adevărat sens al cuvântului și, prin urmare, Lenin ar sta mult mai bine pe o movilă de cadavre vizibile de departe sau pe o piramidă impunătoare de cranii decât pe blocul lui mic și pătrat de beton.

Deoarece Lenin a ordonat el însuși multe dintre crime, iar ceilalți le-au comis.

Lenin doar pregătit deschiderea porților iadului, iar în 1920, iar sub Josif V. Djugasșvili ( Stalin), iar Uniunea Sovietică, domnia terorii acestuia a umbrit memoria colectivă despre crimele lui Lenin.

Aceasta ar trebui să explice și de ce Lenin în zilele noastre, în vremuri de criză „capitaliste târzii”, în unele cercuri de stânga din Europa de Vest fără reflecție, pentru că este transfigurat în ignoranță.

Spre deosebire de modul în care bolșevicii lui Lenin și Stalin s-au comportat cu cei care gândesc diferit sub degetul lor, acești oameni nu aparțin dușmanilor (moral) condamnați, demonizati sau marcați, ci mai degrabă informați și încurajați să gândească – în mod ideal, alegând să se alăture unuia dintre nenumărate victime – și/sau empatizează cu făptuitorul.

A fost iadul pe pământ pentru victime – și iadul în viitor,dacă există, pentru făptuitori.

Mai jos sunt câteva citate din două dintre cele trei lucrări standard despre vremea preluării comuniste în Rusia apărute acum vreo 15-20 de an

De amintit că în 1918-1919 s-a încercat o preluare comunistă a puterii și în Ungaria și Germania, care, ca și în Rusia, au stat direct la baza apariției forțelor de dreapta/extremiste de dreapta/reacționare.

1. Jörg Baberowski: The Red Terror – The History of Stalinism (2004), pp. 28-53.

„Troarea a început imediat după Revoluția din octombrie.
Câteva luni mai târziu, bolșevicii și-au extins teroarea asupra muncitorilor greviști și țăranilor nestăpâniți, au arestat și împușcat membrii opoziției.

Bolșevicii au celebrat un cult al violenței…
Cultul lor al violenței făcea parte dintr-o tradiție care se baza pe credința în puterea țevii unei arme.

Deja în anii primei revoluții ruse (1905) inteligența radicală, revoluționarii sociali, anarhiștii și social-democrații s-au împodobit cu psihopați, criminali și tâlhari.
Dar în astfel de circumstanțe violența a devenit un scop în sine.Criminali, holigani și bolnavi mintal – Ceka și-a recrutat descendenții din acest grup. Orchestrele muzicale au cântat în timp ce cekisții își ucideau victimele.

Victimele au fost aruncate în apă clocotită, jupuite, împușcate, arse de vii sau îngropate sau duse goale în frigul iernii pe stradă și turnau apă peste ele până au înghețat în stâlpi de gheață. 
În Penza, președintele Ceka, un om bolnav mintal, a pus victimele cusute în saci și aruncate în găuri din gheață.

Până în vara lui 1918, linșajul mafiot a stăpânit marile orașe unde bolșevicii preluaseră puterea.

Când Lenin vorbea de insecte și dăunători (…), de nobili care trebuiau deportați și împușcați, țăranii au înțeles asta ca pe o invitație de a elimina pe oricine credeau că este străin din mica lor lume.

La 5 septembrie 1918, guvernul a anunțat înființarea lagărelor de concentrare (konclager).
25 de foști ofițeri țariști și 765 așa-zișii Gărzi Albe au fost împușcați la Moscova. Lenin însuși a semnat listele cu numele victimelor.
În peninsula Crimeea… o dramă de proporții apocaliptice: 50.000 de refugiați care au rămas în urmă au fost uciși de soldații Armatei Roșii. – 12.000 într-o singură zi…

Bolșevicii se cunoșteau pentru faptele lor, fiecare acțiune criminală trebuia aplaudată în presa comunistă. Lenin însuși i-a îndemnat pe acoliții Ceka să facă tot ce au mai bun în distrugerea inamicului. Lenin a trimis instrucțiuni precise…: „Introduceți teroarea în masă, împușcați sute de prostituate și deportați-le”.

200 de greviști (în fabricile Putilov din Petrograd – nota proprie) au fost împușcați fără proces (după ce Lenin încercase fără succes să arbitreze o grevă personal – nota proprie)
Lenin la comitetul de partid Penza în august 1918: „nu mai puțin de o sută de kulaki, oameni bogați, sângerii (ar trebui) să fie spânzurați.” 

Lenin a fost un criminal rău de birou care a ignorat tragedia umană și mizeria.
Lenin și Troțki au văzut în muncitorii ruși creaturi înapoiate, barbare. Troţki dorea ca muncitorii care au dezertat să fie trimişi în batalioane penale sau în lagăre de concentrare.
Troţki: Economia sclavilor era productivă la vremea ei. Este indispensabil în condițiile rusești.

Noua Rusie a fost o țară a terorii.
În excesele războiului civil s-a născut stalinismul. ”

2. Orlando Figes: Tragedia unui popor, 1998, p. 682:

„Numai Inchiziția Spaniolă a fost capabilă să concureze cu inventivitatea metodelor de tortură ale Ceka.”
Exemple de metode de tortură preferate utilizate de unitățile locale Cheka:
Harkov: Mâinile victimelor opărite, apoi pielea decojită.
Zariyzn: oase tăiate de pe brațele și picioarele victimelor.
Voronezh: victimele rostogolite în butoaie întărite cu cuie.
Armavir: craniu zdrobit cu curele și șuruburi din piele.
Kiev: șobolani în cușcă atașați de corpurile umane și încălziți, astfel încât șobolanii au încercat să se elibereze mâncându-și drum prin intestinele victimelor.
Odesa: Victimele coborâte încet în ibrice cu apă clocotită.
Odesa: Răstigniri pentru răzbunare personală

În general, au existat zeci de mii de cazuri de execuții directe și de torturi psihologice, în care oamenii au fost nevoiți să urmărească torturi, violuri și ucideri ale rudelor lor.

În timpul torturii și crimelor, unii cekist râdeau de victime. Alcoolismul, consumul de droguri și psihopatia au fost larg răspândite în rândul criminalilor Ceka.

………………………………………………….

Cele două cărți, din care am citat, dezvăluie desigur mult mai multe detalii, dar și cunoștințe contextuale, de exemplu că teroarea comunistă a fost continuarea terorii țariste și a urmat brutalizării și disperării maselor din Imperiul Rus în timpul Primului Război Mondial, așa cum ei bine, că teroarea reacționară a „albilor” a fost și ea extrem de crudă. 1917-1920 / 21 au fost ani de tragedie și teroare în Rusia, care au putut fi urmăriți în diverse cauze – și cu toate acestea: Complicitate personală a „icoanei” comunismului, VI Ulyanov / Lenin, pentru acest lucru aproape de nedescris, darămite suportabil. suferința , este documentată și evidentă ca atare – și a rezultat nu în ultimul rând din revendicarea mesianică și fixată de violență a mișcării, pe care el a ajutat la construirea de-a lungul anilor.
Lenin a fost un ucigaș în masă. Din pacate. 

Un memorial pentru această persoană a fost ridicat într-un oraș german în 2020 – în timp ce în alte țări statuile comercianților de sclavi și ale rasiștilor sunt (pe bună dreptate) răsturnate, mânjite, scufundate sau furate în alt mod de carisma lor istorică și de sprijinire a statului.
O invitație la auto-reflecție critică pentru noi toți… Pentru a depăși bariera psihologică pe care o construim pentru autoprotecție atunci când citim despre durerea și moartea celorlalți, vă invit să vă puneți în pielea unuia. a victimelor sau a unuia dintre făptuitori – cel târziu Atunci înțelegem și lipsa abisală de legitimitate a regimurilor comuniste efectiv existente pe care Europa de Est a trebuit să le suporte în istoria recentă și care au modelat-o în alteritatea ei până astăzi.

Lecția acestei povești de groază est-europene din punctul meu de vedere: atât extremismul de stânga, cât și extremismul de dreapta și, în general, aproape toată lumea – ism care se bazează pe excluderea și criminalizarea celuilalts-au expus ca ideologii distructive. Statul de drept, democrația, justiția socială – pe cât de imperfect sunt implementate, acestea sunt formele de guvernare care pot crea și asigura cel mai mare bine comun de departe. Cât mai mulți dintre noi trebuie să cultive în mod activ acest lucru, să îl dezvolte în continuare și să îl protejeze de oponenți prin intermediul statului de drept. Societățile est-europene au dificultăți în acest sens – parțial din motivele prezentate mai sus. Experiența dvs./noastră colectivă cu tirania de orice tip și sentimentul pentru abisurile politicii cinice din această parte a Europei, precum și mai departe în est și sud, este totuși o experiență bogată din care și vestul poate trage dacă ia în considerare estul continentului în istoria sa ia în serios alteritatea condiționată.

Mică ironie a poveștii pe margine: MLPD și-a publicat câteva dintre scrierile sale într-o editură numită Neuer Weg din Essen. Deși acest blog se întoarce la numele unui ziar cândva comunist – în calitate de proprietar al domeniului și autor al blogului, sunt convins că noi căi în politică și societate nu pot fi urmate decât fără ideologie sau cu experiențe istorice interiorizate și că ideologii anterioare a violenței nu poate fi ruptă decât intelectual cu ironie și sunt comestibile atunci când sunt puse la îndoială într-un mod educativ.