CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DESPRE NECESITATEA CA protejarea celor peste 500.000 de români din Ucraina, să fie prezentă în orice fel de Tratat, negociere sau înțelegere care ar aduce pacea și liniștea vecinului nostru de la Răsărit

Foto: Radu Ciuceanu, fost deținut politic, Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, membru de onoare al Academiei Române

În primăvara anului 1940 serviciul secret sovietic NKVD (ulterior KGB) a selectat elita poloneză, vârfurile ei, ofițeri, aristocrați, preoți – așa cum a procedat mai apoi și în România – și a masacrat-o bestial în pădurea Katyń.

Peste 22.000 de creștini au fost uciși cu sânge rece, mitraliați sau împușcați în ceafă și aruncați în gropi comune.

Ordinul de execuție emis de NKVD a fost semnat de Levrenti Beria și Nikita Hrușciov, așa cum se arată în actul crimei și au și recunoscut după 1989 Gorbaciov și Elțin, cel care avea să devină lansatorul în politică al fostului agent KGB Vladimir Putin.

La găsirea sinistrelor gropi comune cu cadavre încă nedescompuse, claie peste grămadă, rușii au susținut că ucrainenii, pardon!, nemții i-ar fi ucis pe bieții polonezi. Mulți ruși cred și astăzi această minciună funebră.

Peste numai an, pe 1 aprilie 1941, chiar înainte de Sfintele Paști, în Bucovina românească ocupată de sovietici, aceleași trupe speciale ale NKVD aveau să execute cu aceeași bestialitate ca la Katyn elita țărănească românească anticomunistă, atrasă printr-o capcana informativă în ghearele Armatei Roșii și tăișul săbiilor calmucilor și cazacilor folosiți pe post de gâzi călări.

Față de polonezi, Rusia și-a cerut scuze, după 1990. Față de România, nici până azi. Despre Masacrul de la Fântâna Albă se minte sfruntat și acum, chiar de la cel mai înalt nivel diplomatic rus încartiruit la București, la fel cum se mințea pe vremurile sovietice despre Katyń.

Din păcate, în ciuda anilor trecuți și a transformării URSS în Federația Rusă, ni se arată că rusul își schimbă părul, dar năravul, ba.

Actualul conflict provocat de invazia armatelor rusești într-un stat independent, dincolo de condamnarea acestei acțiuni agresive, este, pentru Romania și pentru guvernanții români, un exemplu grav și cu consecințe periculoase, la fel cum este pentru toate țările limitrofe ale conflictului ruso-ucrainean.

Avem încă vie memoria nefastă a acelui lider german Adolf Hitler, care – în conivență cu Stalin putem spune – a aprins focul războiului, a distrus valori mondiale ulterior si a costat omenirea milioane de victime. Cea care a suferit cel mai mult până la urmă a fost chiar Germania lui Hitler.

Statisticile și cercetările de ultimă decadă au fost cutremurătoare: din 10 germani care au fost mobilizați și au participat în cadrul conflagrației, s-a mai întors la vatră numai unul.

Rusia, care s-a angajat într-o campanie de invazie a Ucrainei, ar trebui să dea înapoi și să nu prolifereze o stare acută antrenând zeci de milioane de oameni, iarăși, într-un Al Treilea Război Mondial, și sărăcindu-și chiar propria populație.

Doresc ca România și conducerea ei să conștientizeze pericolul existent, respectiv angajarea într-un conflict armat și nevoia ca statului român să-i fie respectate, măcar acum, granițele sale istorice.

Doresc, iarăși, ca tineretul tarii noastre să fie conștient și pregătit pentru a face față oricărui eveniment care ar știrbi un metru din teritoriul României de după Versailles.

Doresc, de asemenea, ca România – care depune atâtea eforturi umanitare pentru peste o jumătate de milion de ucraineni de care are grijă ca o mamă bună -, ca țară vecină și co-interesată și din punct de vedere al strategiei naționale și responsabilităților care revin statului român pentru protejarea celor peste 500.000 de români din Ucraina, să fie prezentă în orice fel de Tratat, negociere sau înțelegere care ar aduce pacea și liniștea țării vecine și ar putea avantaja automat și firească reîntregire națională și teritorială.

Radu Ciuceanu

Membru de Onoare al Academiei Române

și fost Deținut Politic timp de 15 ani în temniță greaDirector al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului
Via ActiveNews

04/04/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

SIMBOLURILE MALEFICE COMUNISTE. VIDEO

Marii teoreticieni ai comunismului : Marx, Engels, Lenin, Stalin, Mao

De-a lungul timpului, comuniștii au adoptat diverse simboluri, care și-au pus amprenta pe lume prin documente, imagini, steaguri, etc.

Patru rămân însă cele mai reprezentative simboluri ce nu au fost  uitate nici până în ziua de azi.

 

Svastica, deși a fost folosită îndeosebi de naziști, a fost  totusi unul  dintre primele simboluri pe care comuniștii le-au adoptat.

Încă se mai găsesc documente pe internet, prin cărți sau  documente comuniste, in care vedem  svastici  roșii sau înconjurate  de diverse obiecte decorative de culoare roșie.

 


    

Steagul Roșu este un simbol cunoscut tuturor, un simbol folosit și în campaniile de propaganda ale partidelor comuniste .

O simbolistică anume nu are, dar este folosit de toate partidele comuniste și a fost folosit ca  drapel  de stat al URSS .

Pe  steagurile rosii comuniste  sunt plasate  simboluri  sau diverse texte.

În istorie, steagul roșu a fost folosit prima dată de către slavi și reprezenta un semn de sfidare si indemn la curaj in lupta.

Popularitatea steagului roșu nu a fost totusi prea mare până  la aparitia pe șcena istoriei a revoluției franceze.

Steaua Roșie sau Pentagrama, a fost simbolul  Armate Roșii, dar  a fost folosită pentru prima dată de către Marx și Engles si poate avea diverse înțelesuri, în funcție de interpretare.

Pentagonul din centru are pe fiecare latură câte un triungi isoscel, numărul 5 ieșind în evidență. Acesta s-a interpretat fie ca cele 5 degete ale muncitorului, fie ca cele 5 continente (pretențiile expansioniste ale comunismului).

Din alt punct de vedere, pentagrama roșie înconjurată de un cerc este un simbol bine cunoscut al satanismului.

Cercul lipsește din jurul stelei, dar a fost de multe ori înlocuit cu alte obiecte ce aminteau o formă circulară (ramuri de măslin, etc).  

Secera și ciocanul.

Este probabil cel mai cunoscut și cel mai de temut simbol al comunismului, pe care orice țăran  sau muncitor îl știe.

Pe de-o parte, acestea reprezintă simboluri pentru proletariat și țărănime, numai ca, privind din perspectiva simbolurilor satanice, secera este o cruce cu o coadă arcuită (simbolism pentru distrugerea și abolirea credinței în Dumnezeu), iar ciocanul este un simbol al antidemocrației, totalitarismului, al dezbinării  societății.

Oare nu se potrivește mai bine a doua interpretare, având în vedere ce a făcut comunismul din societatile umane  normale, oriunde s-a instaurat ?

20/04/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

REVOLUŢIA BOLŞEVICA RADIOGRAFIATĂ DE ALEXANDR SOLJENIŢÂN ÎN CARTEA SA « 200 DE ANI ÎMPREUNĂ »

soljenitan

 

REVOLUŢIA BOLŞEVICA RADIOGRAFIATĂ DE ALEXANDR SOLJENIŢÂN ÎN CARTEA SA « 200 DE ANI ÎMPREUNĂ » ŞI EVREII  RENEGATI CARE AU TRECUT LA BOLSEVISM.

Alexandr Soljenitan explica motivele principale care l-au determinat sa scrie o asemenea carte: dorinta de a elimina petele albe din istoria Rusiei, de a spune adevarul despre soarta evreilor din Rusia in ideea asigurarii coexistentei armonioase si colaborarii in continuare a popoarelor rus si evreu.

Scriitorul subliniaza ca in cercetarea sa s-a sprijinit intr-o mare masura pe sursele si publicatiile evreiesti. Imediat dupa aparitie, cartea a provocat reactii contradictorii. Unii au salutat-o, au laudat bogatia materialului abordat si analiza profunda si corecta, altii l-au acuzat pe autor de partinire si chiar de antisemitism.

 Volumul al doilea trateaza o problema mai putin abordata in istoriografia sovietica si rusa – participarea evreimii rusesti la revolutiile din februarie si octombrie 1917 si rolul acesteia in proiectul comunist din URSS, aducand cercetarea pana in zilele noastre.

“Comunitatea evreiasca din Rusia – arata autorul – a obtinut de la Revolutia din Februarie absolut tot pentru ce s-a luptat si, intr-adevar, nu mai avea nevoie deloc de lovitura din Octombrie, cu exceptia acelui tineret evreiesc secularist cu inclinatii maximaliste, care impreuna cu fratii lor internationalisti rusi a acumulat un potential de ura fata de oranduirea de stat rusa si nazuia sa aprofundeze revolutia”.

Situatia economica si financiara a tarii a fost foarte grea. Si evreii, inclusiv milionarii din strainatate, participa activ la imprumutul “Libertatea”. Evreii se inscriu activ in partidele de stanga si de centru. Partidul etnic Bund, aliat al bolsevicilor si promotor al ideii de autonomie evreiasca, se bucura de un succes deosebit. La Petrograd si Moscova creste numarul populatiei evreiesti, aceasta ajungand la 50.000 si, respectiv, la 60 000.

Se intorc ca revolutionari numerosi evrei din America (Trotki, cu un pasaport american) si Anglia. Multi dintre ei vor ocupa pozitii-cheie, in administratia bolsevica – Volodarski, Uritki (fondatorul CEKA, viitorul NKVD), Larin (artizanul economiei comunismului de razboi), fratele lui Sverdlov, Veniamin, alti camarazi de lupta ai lui Lenin si Trotki. Soljenitan releva ponderea foarte mare a evreilor in toate partidele politice care in anul 1917 au fost preocupate de “aprofundarea revolutiei” – cele ale bolsevicilor, ale mensevicilor, ale socialist-revolutionarilor (eseri). In vara anului 1917 evreii au avut un mare succes in alegerile locale – la Moscova, Minsk, Saratov si alte orase ei au ajuns in conducerea dumelor locale.

Creste ponderea lor in Sovietele de Deputati ale Muncitorilor si Soldatilor (SDMS) in pofida faptului ca in randurile lor nu se gaseau nici soldati, nici muncitori. Prezidiul Comitetului Executiv Central al SDMS al Rusiei, principalul organ al puterii din tara, numara noua evrei si doar un singur rus.

 Potrivit surselor evreiesti, incepand cu luna mai, din cei 30 de membri ai Comitetului Executiv al Sovietului de Deputatilor al taranilor doar trei erau tarani, iar sapte evrei. Acest lucru batea la ochi si provoca o reactie de nedumerire printre masele de oameni. Mai mult, evreii continua sa poarte pseudonime rusesti: Sverdlov (Esua), Kamenev (Rosenfeld), Zinoviev (Radomislski), Steklov (Nahamkis), Larin (Lourie)…

 Oamenii se intrebau: de ce oare? Deoarece acesti revolutionari nu mai aveau nevoie sa se ascunda de puterea tarista ca inainte. Soljenitan subliniaza caracterul antinational si antirus al Comitetului Executiv Central al Sovietului din Petrograd, dispretul demonstrativ al acestuia fata de istoria rusa. Aceasta orientare este sustinuta si de Guvernul Provizoriu, desi acesta este compus preponderent din rusi. El sustine continuarea cu orice pret a razboiului, punand interesele aliatilor pe primul plan.

Autorul aduce o marturie interesanta: inaintea Revolutiei din Februarie, antisemitismul in Rusia nu se observase, cu exceptia regiunilor cu ghetouri evreiesti. Dupa revolutie, insa antisemitismul creste din ce in ce mai mult. Populatia este revoltata, vazand peste tot oratori si agitatori evrei si constatand ca ei ocupa pozitii privilegiate in viata (nu stau la coada dupa paine, merg cu limuzinele etc).

Din ce in ce mai des se aud lozinci: “Jos cu jidanii!”. Evreii incep sa fie batuti, spre septembrie multe dintre magazinele si dughenele lor fiind devastate. Pogromuri popriu-zise nu au existat insa.

Evreii renegati au trecut la bolsevism

Evreii din randurile bolsevicilor, releva Soljenitan, au fost evrei renegati, adica cei care au rupt-o cu comunitatea si oranduiala lor traditionala. La randul lor, rusii din bolsevism au fost renegati si ei, adica cei care au rupt-o cu traditiile propriului popor.

Ei au fost, de fapt, antirusi si antiortodocsi. Exemplul caracteristic, Lenin. Din intreaga literatura rusa el n-a insusit decat pe revolutionarul Cernisevski, pe satiricul Saltikov-Scedrin, pe liberalul Turgheniev si pe denuntatorul tarismului, Lev Tolstoi. El a urat istoria rusa si Volga unde a crescut.

 In pofida faptului ca era metis, el este un fenomen rusesc, strain insa de spiritul rus. Dar nu putem sa ne dezicem de el, spune scriitorul. In ceea ce priveste evrei-renegati, la Congresul Partidului Social-Democrat din Rusia (PSDR), partid bolsevic, care s-a tinut in 1907 la Londra, din totalul de 305 delegati, 160 erau evrei.

In vara 1917, la Congresul al Vl-lea al aceluiasi partid in CC au fost alesi 11 membri din care cinci erau evrei – Zinoviev, Sverdlov, Uritki, Sokolnikov si Trotki. Insa evreii nu au fost uniti. Kamenev si Zinoviev s-au pronuntat impotriva insurectiei armate a bolsevicilor. In schimb, Trotki a fost singurul lider atotputernic, geniul loviturii din Octombrie (Lenin se ascundea si nu s-a manifestat nicidecum in acel moment istoric).

Imediat dupa victoria bolsevicilor, Lenin a folosit potentialul evreilor din ghetouri, unde ei nu s-au mai intors, substituind pe aceasta cale pe functionarii de stat rusi care sabotau puterea bolsevicilor. Un citat a lui Lenin: evreii “au facut un mare serviciu revolutiei”.

 Din primele zile bolsevicii i-au chemat pe evrei, pe unii, pentru posturi de comanda, pe altii, pentru munca executiva in aparatul sovietic. Si foarte multi au venit imediat. Si multi dintre ei nu erau membri de partid. A existat si un simplu calcul practic, “insa fenomenul a fost de masa”, remarca autorul.

Soljenitan citeaza si un autor evreu, Sapiro: “Mii de evrei s-au indreptat spre bolsevici, vazand in acestia pe cei mai hotarati aparatori ai revolutiei, internationalistii cei mai de nadejde. Si evreii au fost prezenti din abundenta in straturile inferioare ale structurilor de partid”. Inaltul grad de organizare a comunistilor a fost asigurat in mare masura de comisarii evrei.

Puterea comunista s-a certat cu evreii

“Incepand cu finele anilor ‘40 ai secolului XX, se arata in carte, cand puterea comunista s-a certat cu evreimea mondiala, aceasta participare furtunoasa a evreilor la revolutia comunista a inceput sa fie trecuta sub tacere din prudenta, sa fie tainuita – atat de catre comunisti, cat si de catre evrei, iar incercarile de a reaminti acest lucru au fost calificate din partea evreimii drept un antisemitism extrem”.

In acest context, unul dintre autorii israeleni, Tirulnikov releva: “La inceputul revolutiei evreii au servit drept baza a noului regim”. Presedintele tarii a fost evreul Iakov Sverdlov, ministrul de Razboi, evreul Trotki (Bronstein). Alte exemple: Moscova era condusa de Zinoviev; Petrogradul – de Kamenev, Internationala sindicala – de Dridzo-Lozovski, Komsomolul – de Oskar Rivkin etc. Tot anturajul lui Trotki, un internationalist convins si un evreu-renegat, a fost compus exclusiv din evrei.

Departamentul CK pentru combaterea speculei a fost alcatuit, de asemenea, numai din evrei. Evreii, precum Sverdlov, Brodski, Uritki, Gordon, Drabkin au jucat un rol activ in sabotarea si desfiintarea Adunarii Constituante (ianuarie 1918), unde bolsevicii au avut o slaba sustinere.

Autorul aduce zeci de nume ale liderilor bolsevici de la Moscova (Rozalia Zalkind-Zemliacika, Lazar Kaganovici si altii), de la Odessa (Gamarnik), din Belorusia etc. cu numele evreiesti. Cunoscutul scriitor rus Vladimir Korolenko a remarcat in Administratia Kremlinului “abundenta de figuri evreiesti, ceea ce 1-a frapat”.

 Sursa: Basarabia literara md., preluare din ziarul  Ziua

 

17/09/2011 Posted by | LITERATURA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: