CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1916: Atacurile bacteriologice germane împotriva populației române

 

 

 

 

  București, ROMÂNIA (octombrie 1916): Cetățeni germani prinși de autoritățile române cu valize conținând explozibili și culturi de microbi pentru […]Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni stând jos

Foto:  București, ROMÂNIA (octombrie 1916): Cetățeni germani prinși de autoritățile române cu valize conținând explozibili și culturi de microbi pentru contaminarea populației; (http://www.justitiarul.ro și https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=138932040874641&id=106572370777275)

 

 

Deseori moartea victimelor războiului  se datora otrăvirii pricinuite de explozia unor bombe care conțineau materii infecțioase.

 

”Actele contrare legilor războiului și ale umanității, precum bombardarea orașelor deschise de către aeroplane și tunuri, execuțiile sumare, asasinatele, violurile, internările locuitorilor și tratamentul inuman și mizerabil ce li s-a făcut să suporte, au fost cauza directă a miilor de victime civile pentru care inamicul ne datorează reparații.

La 14/27 august 1916, România declarase război Austro-Ungariei pentru eliberarea Transilvaniei și Bucovinei de sub jugul acestui imperiu și împlinirea visului secular de Unire al tuturor românilor într-un singur stat unitar și indivizibil. A doua zi, la 28 august 1916, ca ripostă, Germania și Turcia declarau război României.

Aliata Germaniei, Bulgaria, atacă România pe 31 august fără declarație de război, pe care o va face la 1 septembrie 1916. Sudul României cu capitala București va fi ocupat pentru doi ani (1916-1918) de Puterile Centrale… Prin așa-zisa „pace de la București” din mai 1918, Germania va face cadou Bulgariei toată Dobrogea românească și Austro-ungariei linia Carpaților…

Sacrificiile României în timpul războiului. Victimile civile” de Eftimie Antonescu, Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris. Prefața cărții-document tradusă din limba franceză de Daniel Siegfriedsohn:

«Sacrificiile militare ale României în Războiul de Reîntregire se ridică la 350.000 de morți reprezentând 40% din totalul soldaților mobilizați. La pierderile militare trebuie adăugate suferințele și pierderile nu mai puțin considerabile ale populației civile. Aceasta, în urma retragerii Armatei Române a trebuit să suporte în teritoriul ocupat toate violențele unui inamic feroce și să îndure toate privațiunile pe care dealtfel le-au cunoscut chiar și locuitorii din teritoriile neocupate unde în lipsa inamicului, „aliații” noștri ruși și-au luat sarcina să ne facă viața grea.

Slăbită de privațiunile și epidemiile teribile – urmare inevitabilă a acestor privațiuni, populația civilă românească a plătit din plin tributul său. În timp ce militarii cădeau pe front, în spatele frontului răniții contractau tifosul exantematic și gripa infecțioasă, care făceau mari ravagii atât printre răniți cât și printre civili și medici, surorile de caritate și infirmierii care îi îngrijeau.

450.000 de civili morți în timpul războiului – 5,5% din populația totală a țării, reprezintă sacrificiile civile cu care România a plătit realizarea parțială a revendicărilor sale juste, și sunt mărturia irecuzabilă a colaborării poporului român la marea cauză apărată de aliați.

Dar trebuie adăugat că aceste pierderi nu epuizează seria suferințelor populației românești. Actele contrare legilor războiului și ale umanității, precum bombardarea orașelor deschise de către aeroplane și tunuri, execuțiile sumare, asasinatele, violurile, internările locuitorilor și tratamentul inuman și mizerabil ce li s-a făcut să suporte, au fost cauza directă a miilor de victime civile pentru care inamicul ne datorează reparații.

În total, România în limitele sale dinainte de război, a pierdut mai mult de 800.000 de oameni dintr-o populație totală de 8.000.000.

Noi vrem să arătăm cu ajutorul datelor Direcției Generale a serviciului de statistică pe care le publicăm și tablourile diverselor categorii de victime ale actelor de violență ale inamicului, o parte dintre suferințele și sacrificiile populației civile românești în timpul războiului.

Dar aceste tablouri nu au un caracter definitiv; ele nu conțin decât rezultatele cercetărilor făcute în timpul primelor primelor două luni după evacuarea teritoriilor ocupate, și vor fi complectate prin datele anchetelor judiciare actualmente în curs.

Fotografiile victimelor bombardamentelor inamice pe care le reproducem în acest volum, sunt reproducerea fotografiilor făcute în timpul sau imediat după bombardamente, de către fotograful expert al Prefecturii Bucureștiului M.Episcopescu, al cărui curaj merită a fi lăudat.

Unele dintre aceste fotografii provin din albumul doctorului Chiriac publicat de distinsul director al Sanatoriului din București care studiind din punct de vedere științific plăgile provocate de explozia bombelor, a putut să constate că deseori moartea victimelor se datora otrăvirii produse de explozia de bombe care conțineau materii infecțioase, așa cum am relatat la capitolul „Otrăvuri, bacili” al prezentului volum (a se vedea pagina 107 și următoarele).»

 

2 decembrie 1919

                                                               Eftimie Antonescu, fost Secretar General al Delegației Române la Conferința de Pace de la Paris

Sursa: Daniel Siegfriedsohn – Arhive istorice

 

31/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Instigări la etnocid în Transilvania ocupată – Delirul ocupanților unguri

 

 

 

Vagoane cu români din judetul Bihor maltrataţi şi expulzaţi în Noembrie 1940

 

 

 

 

 

Instigări la etnocid în Transilvania ocupată

 

 

 

În timpul dominației asupra Transilvaniei – o perioadă de 4 ani, până la eliberarea întregului teritoriu al României – programul pe care fasciștii unguri aveau să-l pună în aplicare în teritoriul românesc cotropit a fost făcut public printr-o directivă de propagandă în acțiune intitulată „Fără îndurare”, editată la Budapesta din ordinul personal al lui Horthy și destinată jandarmilor și formațiunilor paramilitare horthyste.

Iată un extras:

«Nația ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaște decât victoria.

În noi fierbe sângele lui Atilla, al lui Arpad și al lui Ghinghis-Han…

Eu nu aștept să vină răzbunarea! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieși în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare.

Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populația. Voi otrăvi toate fântânile și voi ucide până și copiii din leagăn!

În germene voi distruge acest neam de hoți și ticăloși ! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naște copil…

Voi suprima fiecare valah și atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naționalitate, cea maghiară, nația mea, sângele meu!

Îi voi face inofensivi pe viitorii Horia și Cloșca.

Nu va fi milă!»

„Nincs kegyelem” (Fără îndurare) de Ducso Csaba, Budapesta, 1939

 

 

 

Un cititor obiectiv este forțat să constate că nici Mein Kampf-ul lui Hitler nu cuprindea, tipărite negru pe alb, asemenea accese patologice de ură.

Autoritățile horthyste au urmărit inocularea acestui spirit distructiv pe scară largă, organizând adunări publice pentru a instiga populația maghiară împotriva românilor:

 

«Pe acești valahi opincari trebuie să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe dușmanii noștri. Preoții predică poporului iubirea, dar aceasta este o momeală, fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forța brută, iar această forță noi cu toții trebuie s-o întrebuințăm pentru a-i ucide pe acești valahi. Religia, printre cele zece porunci ale ei, spune: nu ucide, nu fura, nu dori femeia altuia, pentru că acestea sunt păcate. Acestea să fie însă păcate? Nu sunt păcate! Păcat va fi cu adevărat dacă nu vom extermina această bandă de valahi opincari. Vom organiza o „noapte a Sfântului Bartolomeu” și vom ucide și copiii în pântecele mamelor lor.»

 

Un asemenea discurs a fost rostit în Șimleu Silvaniei de baronul Aczel Ede. Șeful circumscripției regionale a 10-a Cluj a organizației Paramilitare horthyste a Tiranilor

 

*Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete, Cap. – Delirul maghiar: propagandă, spionaj și extremism pentru «Ungaria Sfântului Ștefan», p. 329-330, Editura Compania, București, 2011

20/03/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: