CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VLADIMIR VOLKOFF – ”TRATAT DE DEZINFORMARE – De la Calul Troian la Internet”

Dezinformarea a făcut parte din arta militară încă de acum 25 de secole.

In cartea sa ”Arta Războiului”, citită cu mult interes de către statele majore ale marilor puteri în ultimii ani, generalul chinez Sun Tzu scria:

„Arta războiului se bazează pe înșelaciune. De aceea, când ești puternic, prefă-te slab; când ești activ, prefă-te pasiv, când ești aproape, prefă-te ca ești departe.  Dă un semnal dușmanului tău ca să-l faci să cada în cursă, prefă-te ca ești în derută și ia-l prin surprindere …   Prefă-te ca ești în circumstanțe inferioare lui …”

Mai departe, generalul chinez dădea un exemplu de dezinformare folosind  noțiunea de”agenti lichidabili.”

Și adăuga: ” Agenții lichidabili sunt spionii noștri cărora le vom da în mod deliberat informații false. Operând în teritoriu inamic, atunci când vor fi prinsi, ei vor dezvălui cu siguranță aceste informatii false. Dușmanul îi va crede și  va lua măsuri în concecință, dar natural că noi vom acționa în cu totul alta maniera si dușmanul atunci ne va ucide spionii …” 

Dacă, de la începuturile timpurilor, arma psihologica nu a fost decât un accesoriu războinic folosit doar rareori si cel mai adesea lasat în magazie, secolul XX a cunoscut apariția unui război esențialmente psihologic, în care operațiunile militare au devenit doar accesorii la care se recurge parci­monios ca la niste anexe ale acțiunii principale.

Astfel au fost, de exemplu, războaiele de decolonizare, precum si războaiele de gherilă care i-au adus pe comuniști la putere in numeroase lari, printre care si China. Acest fenomen a fost numit de scriitorul francez de origine rusă VLADIMIR VOLKOFF , „paradoxul lui Mucchielli”.

Psihosociologul Roger Muchielli scria în 1971 în manualul „Subversiunea”, următoarele rînduri:

„Obiectivele diversiunii sînt triple. Diferențierea lor nu poate fi decît didactică, deoarece in fapt ele se sprijina si se completeaza reciproc.

Aceste obiective sunt:

1. Demoralizarea națiunii vizate și dezintegrarea grupurilor ce o compun.

2, Discreditarea autoritatii, a aparatorilor, functionarilor si oficialitatilor acesteia.

3. Neutralizarea maselor pentru a impiedica orice intervenție spontană generală in favoarea ordinii existente, in momentul ales pentru preluarea nonviolenta a puterii de către un mic grup minoritar.

Aceste scopuri sînt posibile prin utilizarea mijloacelor de informare in masa. Fara presa, fara radio, fara televiziune, subversiunea e neputincioasa. Fara specialisti in domeniul psihologiei sociale, subversiunea e incoerenta”.

Neutralizarea maselor implica „sa se impuna tacerea majo­ritatii, o tacere care exprima apatia, nu oprobiul la adresa ele­mentelor turbulente”.

Nu este vorba in nici un caz de o «mo­bilizare a maselor populare» ci, dimpotriva, de imobiliza­rea acestora. Voluntarismul revolutionar nu are nimic de-a face cu o rebeliune generala, iar «recursul la popor» nu este decat o formula verbala de propaganda, valabila atunci cand poporul este tinut la distanța.”

Demontând actiunea agenților subversivi în cazul când acestia ramân exteriori grupului vizat ca si celui in care se inte­grează, Mucchielli arata ca „nu e posibila nici o manipulare fara cunoașterea perfecta (intelectuala, psihologica si empatica) a grupului care trebuie subminat si a membrilor sai. Aceasta, bineinteles impreuna cu priceperea si stapânirea tehnicilor de manipulare, permite sa se asigure credibilitatea a ceea ce se doreste sa se dea de crezut”.

Pe scurt, și intr-un mod de-a dreptul genial, Mucchielli de­venise conștient de o transformare radicala in arta războiului.

Fost comunist, fost ofiter din D.B. 2, care si-a pierdut un brat in luptă, Roger Mucchielli (foto) demon­strează că în „concepția clasica se facea din subversiune si din raz­boiul psihologic o mașina de război în perioadele de ostilitate si se oprea la sfârșitul acestora”.

In schimb, „razboiul modern este in primul rând psihologic”, iar beligerantii la curent cu ultimele noutati urmaresc sa creeze in tabara adversa o „revo­lutie voluntarista”: „Conditiile socio-economice ale revolutiei nu devin [for’e] motrice ale revolu’iei decat daca exista o stare de spirit revolutionar[, o vointa de lupta.

Aceasta «stare de spirit» este cea care face revolutia, in afara cazului ca inter­vine resemnarea, din cauza fricii sau a respectului. Prin urma­re, se poate si trebuie sa se «lucreze» la nivel psihologic, sa se invinga frica si respectul, sa se creeze agresivitatea unora si complicitatea altora.” 

Observati ca aceasta doctrină, exploatata din abundență de catre comuniști timp de trei sferturi de secol, este in curs de a fi reluata de islamiști, din nou, cu anumite conivențe occidentale.

Scriitorul francez de origine rusă VLADIMIR VOLKOFF (n. 7 noiembrie 1932, Paris, – d. 14 septembrie 2005, Bourdeilles, Aquitania, Franța),considerat prin excelență un scriitor al Războiului Rece, preocupat de teme ale perioadei Războiului Rece, intelligence și manipulare scrie în lucrarea ”TRATAT DE DEZINFORMARE – De la Calul Troian la Internet”:

Dezinformarea si serviciile speciale

Secolele precedente nu au cunoscut concepția noastră organică asupra „serviciilor speciale”, pe care omul de pe strada le numește, într-un mod mai potrivit poate, „servicii secrete”, si care răspund unei nevoi a epocii noastre.

Desigur, spionajul s-a practicat dintotdeauna, intotdeauna au existat actiuni clandestine ai caror adevarati autori negau orice responsabilitate, iar notiunea de agent dublu nu dateaza de ieri, de azi. In Franta, Richelieu avea retelele parintelui Joseph, iar Ludovic al XV-lea a creat Secretul Regelui, dar acestea erau mai degraba mijloace de a practica o diplomatie paralela, decat servicii speciale.

Ohrana taristă știa sa pene­treze perfect organizațiile teroriste si nu avea mijloacele nece­sare pentru a se debarasa de ele!

Austriecii se ocupau in pri­mul rând de deschiderea clandestina a scrisorilor particulare, in vestitul lor „cabinet negru”.

Iar in ceea ce-i priveste pe ame­ricani, ei si-au suprimat in 1929 biroul de decriptare, pentru ca Secretarul de Stat Stimson considera ca „un gentleman nu citeste corespondenta altora”.

Majoritatea natiunilor moderne nu au adoptat decat pe parcursul secolului XX doctrina RAP: Renseignement, Action, Protection – Informatii, Actiune, Protectie.

Renseignement este un termen pudic pentru a desemna spionajul. 

Action, un termen modest cu sensul de ingerinta vio­lenta dar discreta in afacerile altora. Protection, o sintagma delicata pentru a denota activitatea secreta prin excelenta: contraspionajul ofensiv.

Contraspionajul ofensiv nu are nimic de-a face cu apararea prietenilor secreti, care este o actiune a politiei si tine de resortul securitatii (in Eranta:, al D.S.T. –Direction de la Surveillance du Territoire – Directia de Supra­veghere a Teritoriului; in Statele Unite, al FB.I. – Federal Bureau of Investigation – Biroul Federal de Investigatii. Contra­spionajul ofensiv consta in a penetra, a „infiltra”, cum se spune in jargon franco-englez (sau, mai bine zis, franco-american), serviciile speciale adverse.

Or, filosofia dezinformarii se inrudeste foarte strans cu filosofia contraspionajului ofensiv, din moment ce urmaresc ace­lasi scop: sa patrunda in gandirea adversarului, sa reuseasca sa gandeasca in locul lui – fie in locul serviciilor sale speciale (contraspionaj ofensiv propriu-zis), fie in locul opiniei sale publice (dezinformare).

Astfel, se pot vedea romane science-fiction care povestesc invazii ale planetei de catre larve care se grefeaza pe creierul oamenilor si reusesc sa gandeasca in locul lor, deci sa le determine actiunile: acesta e sensul pro­fund al actiunii de contraspionaj, ca si al actiunii de dezinfor­mare.

Acțiunea de dezinformare

Se observa ca informația este in sine o marfa denaturată. Nu va lipsi tentația de a o denatura si mai mult. Ca sa nu mai vorbim de vanitatea sau de interesele care ne fac, mai mult sau mai putin constient, sa modificam adevarul in mii de impre­jurari din viata noastra particulara. Sa fim constienti insa ca, pentru oricine are ocazia de a manipula opinia publica, este foarte ispititoare alunecarea de la adevarul aproximativ la min­ciuna sfruntata, trecand prin toate stadiile intermediare. Se prezinta mai multe cazuri:

  • dorinta de a obtine o anumita atitudine din partea opiniei publice, pentru a indeplini o anumita actiune;
  • dorinta de a vinde un produs, cand un proverb rus spune: „fara inselaciune, nimic nu se vinde”;
  • dorinta de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui anumit partid, a unui anumit can­didat: in cazul de fata, nu mai conteaza ca e o cauza justa, ca partidul este respectabil, sau candidatul e cel mai bun; se folo­sesc toate mijloacele pentru a li se asigura succesul si, astfel, uneori se ajunge la a pune minciuna in slujba adevarului, daca este o minciuna la care publicul e mai receptiv, ceea ce furni­zeaza o scuza comoda pentru constiintele scrupuloase. In aceasta ultima situatie, se intampla adesea sa se accentueze intentionat contrastele, de exemplu, pentru ca albul sa pară curat ca zăpada, negrul e prezentat ca diavolul in persoana.

Sub aceste auspicii, intram in domeniul unei dezinformari care nu mai este spontană, ci deliberata.

Se impun aici câteva remarci preliminare.

Sa observam ca termenul a apărut pentru prima oara in limba rusa (dezinformația), dupa al Doilea Razboi Mondial, cu rolul de a desemna practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare.

E semnificativ faptul ca, in acest caz, sovieticii atribuind aceste practici unor adversari care încă nu le descoperiseră, cuvantul insuși slujeste deja cauza.

Apoi, termenul a trecut in limba engleza (misinformation). Chambers Twentieth Century Dictionary, publicat la Londra, in 1972, il defineste impartial ca: deliberate leakage oftnis-leading Information („scurgere deliberata de informatii care induc in eroare”).

Prin urmare, ce e dezinformarea?

Sunt de parere ca dezinformarea presupune trei elemente:

-o manipulare a opiniei publice, altfel ar fi intoxicare;

-mijloace deturnate, altfel ar fi propaganda;

-scopuri politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate.

Propun, deci, urmatoarea definitie, care ne va servi drept reper:

Dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, in scopuri politice, folosind informatii tratate cu mijloace deturnate.

Departamentul A din KG.B.

Prin urmare, nu trebuie sa ne miram ca, in U.R.S.S., dezin­formarea a fost incredințată serviciului special care era brațul înarmat al partidului comunist.

Acest serviciu a purtat, succe­siv, denumirile de Ceka, G.P.U., O.G.PU., G.U.G.B./N.KV.D., N.KG.B., M.G.B., iar din 13 martie 1954 s-a numit K.G.B., Komitet Gosudarstvennoi Beznopasnosti, – Comitetul pentru Securitatea Statului.

K.G.B.-ul era constituit in esență din trei servicii, numite „directii principale”: prima se ocupa de afacerile externe, a doua de securitatea interna, iar a treia pazea frontierele. Pri:ma directie principala continea un anumit numar de „depar­tamente”, dintre care cel care se ocupa cu „masurile active” –aktivnye meropriatiya – a nu se confunda cu „treburile umede”, mokryedela.

„Treburile umede”, cele pe care serviciile franceze le nu­mesc actions homo (adica, pentru a nu incapea nici o confuzie, asasinatele la ordin), depindeau de departamentul 13 al pri­mei directii principale care, in anii saizeci, a devenit Departa­mentul V, mostenitor al O.O., Osobyy Otdel, „Departamentul Particular”, si al faimoasei Smers, combinatie a grandilocven­telor cuvinte Smert spionam, „Moarte spionilor!”. In schimb, „masurile active”, in aparenta mai inocente, mai putin sange­roase in orice caz, erau masuri de dezinformare si, tot in cadrul primei directii generale, tineau de Departamentul D, care in 1968 a devenit Departamentul A, denumire sub care e mai cunoscut.

Structura ierarhica era asadar urmatoarea: KG.B.-ul conti­nea prima directie principala (afacerile exterioare), care inclu­dea Departamentul A (masuri active de dezinformare). Acest departament isi avea sediul in Casa Albastra, fostul hotel al contilor Rostopcin, amanunt caruia nu-i lipseste savoarea, guvernatorul Moscovei fiind deja manipulatorul avizat care a dat foc capitalei in 1812, sub nasul lui Napoleon, iar fiica sa, alias contesa de Segur, facand multe pentru a acredita in Fran­ta – dupa cum am vazut – o imagine absurd de ridicola a Rusiei.

Multa vreme, s-a crezut ca Departamentul A era dirijat de un consistoriu de specialisti care stiau atatea secrete incat le era interzis sa paraseasca Uniunea Sovietica si chiar sa apara in public, fiind porecliti sapki nevidimki, „sepcile invizibilitatii”, dupa acele tichii care se gasesc frecvent in basmele rusesti si au acelasi rol cu inelul lui Gyges.

Evident, cei ce au misiu­nea de a elabora minciunile cunosc adevarul mai bine ca ori­cine, in masura in care acest adevar exista – altfel spus, linia politica pentru anii viitori, astfel incat autoritatile au tot intere­sul sa-i pazeasca strict. In romanul pe care l-am consacrat aces­tei probleme, Montajul am tradus expresia sapki nevidimki prin „palariile-ascunzatori”, dar se pare ca am exagerat invizibilitatea sefilor departamentului: li se mai intampla sa se depla­seze in strainatate, dupa cum se va vedea mai jos.

Personalul folosit de Departamentul A era cuprins intre zece si cincisprezece mii de persoane. Fondurile distribuite atingeau douazeci si cinci de mii de dolari pe an. Beneficiarii faceau parte din nouazeci si opt de organizatii, repartizate in optzeci de tari.

Metoda

In majoritatea cazurilor, metodele Departamentului A era cam aceeași:

  • culegerea de elemente permitand acreditarea unei anu­mite dezinformari: de exemplu, prelevarea de semnaturi ale diplomatilor americani de pe felicitarile de Anul Nou, pentru a autentifica suportul operatiunii;
  • recrutarea unui transmitator sau a mai multora;
  • alegerea unei teme de dezinformare;
  • acțiunea, cu ajutorul unei serii de cutii de rezonanta, unele manipulate direct, contra plata sau sub diverse presiuni, altele repetând din credulitate informatiile false puse in circu­lație;
  • psihoza dorită, finalizată prin dezinformare.

Sursa: https://www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/carti/VLADIMIR-VOLKOFF-TRATAT-DE-DEZ75.php

01/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Au reapărut în Ucraina „lagărele de filtrare”, instrumente de teroare active în Rusia încă din anii 1940

Fotografii asociate cu activitatea de la Bezimenne.

De ce înființează Rusia centre de detenție în Ucraina?

De când a început războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, sute de mii de oameni au fost deportați forțat de trupele de ocupație în Rusia, consemnează publicația britanică https://www.economist.com.

Pe 21 aprilie Volodimir Zelensky, președintele Ucrainei, a estimat cifra la jumătate de milion. Pe 30 aprilie, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a declarat că peste 1 milion de oameni au fost „evacuați” din teritoriile ocupate de armata rusă în Ucraina .

Mulți dintre aceștia au trecut prin „lagărele de filtrare” rusești . Ce sunt aceste centre de detenție?

„Taberele de filtrare” sunt numite astfel deoarece acolo oamenii sunt verificați și triați de militari sau de alți oficiali.

Rușii îi iau pe bărbați din case, de pe stradă, uneori chiar femei sau copii și îi duc la anumite puncte de control, unde li se iau amprentele, li se scanează documentele, li se  rechiziționează telefoanele și încep să le citească mesajele, postările de pe rețele sociale, pentru a li se face un profil din care să se poată stabili dacă nu au avut „atitudini dușmănoase față de Rusia”.

Totodată celor reținuți li se pun întrebări provocatoare despre guvern și despre propriile lor poziții privind intervenția Rusiei in Ucraina.

A desea au existat chiar cazuri în care au fost torturați sub pretextul că ar fi „naziști ucraineni”.

„Dacă o persoană era suspectată că ar fi ”nazist ucrainean” atunci (rușii, n.r.) o transferau în Donețk pentru continuarea anchetei sau chiar pentru a o extermina”, a declarat pentru BBC Oleksandr, un ucrainean ce a fost cazat într-unul din astfel de centre .

Cei care nu trec de acest filtru, sunt trimiși în lagăre, relatează https://www.hotnews.ro.

Presa rusă independentă, dar și presa din Ucraina, vorbesc de adevărate lagăre de concentrare în care sunt duși în special bărbații. Unii dintre aceștia ar urma să fie mobilizați pentru a fi trimiși să lupte împotriva armatei din Ucraina. 

Se mai afirmă că există lagăre de filtrare și în Crimeea. Numărul lor exact este neclar.

Din Ucraina sunt răpiți și copii care ajung în acele lagăre. Copiii ucrainenilor vor fi învățați limba rusă, istoria Rusiei și trec printr-un proces de reeducare în spirit rusesc.

De asemenea, în aceste lagăre de reeducare ar fi fost duși deja învățători din teritoriile ocupate de ruși. Rusia are nevoie de învățători care să continue „educarea” copiilor în localitățile cucerite, explică jurnaliștii ucraineni.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, măsurile luate de ruși, neobișnuite în condiții de război, reflectă intențiile de lungă durată ale Kremlinului menite să mențină controlul asupra teritoriilor cucerite în estul si sudul Ucrainei.

Ce se întâmplă acum în Ucraina, nu se îndepărtează de tiparul adesea implementat de Moscova în teritoriile sale federale sau în statele din vecinătatea sa, spun specialiștii.

Așa-zilele „tabere de filtrare” nu sunt ceva nou, ele fiind înființate inclusiv în perioada războiului din Cecenia, relatează https://romania.europalibera.org.

Cecenii care au fost deținuți în astfel de tabere povesteau cum autoritățile Rusiei îi băteau cu bastoane de cauciuc sau cu ciocanul.

„De fiecare dată când ne duceam în camera de interogare sau când eram convocați din orice motiv, eram bătuți. Gărzile purtau măști și nu ne permiteau să ne uităm la ei în ochi”, mărturisea un prizonier cecen în urmă cu peste 22 de ani. „Odată, când am intrat în camera de interogare, un gardian m-a bătut cu o bâtă de fier”.

Conceptul de fil’tratsiia sau ”filtrarea” a apărut la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, pe măsură ce Uniunea Sovietică și alte forțe aliate au eliberat prizonierii ținuți în detenție de naziști.

Milioane de cetățeni sovietici – majoritatea soldați – au supraviețuit lagărelor de concentrare naziste. Dar eliberarea lor i-a plasat sub anchetele comisarilor militari, alarmați că cei care au fost luați prizonieri sau strămuți de război au fost expuși influențelor liberale în străinătate.

Repatrierea forțată a însemnat trimiterea a aproximativ 5 milioane de oameni înapoi în Uniunea Sovietică. Pentru a contracara ideologia antisovietică, peste 4 milioane dintre ei au fost supuși filtrării și controlului riguros, interogatoriilor și încarcerării în stații de detenție înființate de poliția secretă și agențiile de informații. Aproximativ 280.000 au ajuns în lagărele de concentrare din Gulag.

Cinci decenii mai târziu, filtrarea a reapărut în Cecenia, o regiune predominant musulmană din nordul Caucazului, care lupta pentru independența față de Rusia.

În timpul celor două războaie din Cecenia din anii 1990, autoritățile ruse au reținut în mod arbitrar civili la punctele de control, trimițând mii de oameni în lagăre, în efortul de a înlătura separatiștii ceceni, demonizați de Kremlin ca fiind teroriști și bandiți.

Abuzuri larg răspândite ale drepturilor omului, inclusiv viol, extorcare, bătăi și tortură au fost documentate de către grupurile pentru drepturile omului. În multe cazuri, deținuții pur și simplu au dispărut.

Există paralele tulburătoare cu ce se întâmplă acum în Ucraina. Înainte de invazia Rusiei, oficialii americani spuneau că forțele ruse întocmeau liste cu oameni care urmauă să fie uciși sau trimiși în lagăre dacă Rusia ocupa anumite părți ale țării. Țintele includeau dizidenți ruși și belarusi în exil, activiști anticorupție, membri ai minorităților religioase și etnice și persoane LGBT.

O imagine din satelit surprinsă în martie de Maxar Technologies arăta cum forțele susținute de ruși au început să construiască o tabără în satul controlat de ruși Bezimenne, lângă orașul-port Mariupol, în sud-estul Ucrainei. Potrivit martorilor, ucrainenii trimiși acolo au fost fotografiați și forțați să-și predea telefoanele mobile și actele de identitate înainte de a fi interogați și deportați în Rusia.

Kremlinul îi descrie pe acești oameni drept „refugiați”. Rossiyskaya Gazeta, un ziar pro-Kremlin, susține că 5.000 de civili au fost controlați la Bezimenne pentru a împiedica „naționaliștii ucraineni să se infiltreze în Rusia”. Dar cei care au reușit să evadeze spun o poveste complet diferită, comparând condițiile cu cele ale unui ghetou sau lagăr de concentrare. Aceștia susțin că au fost martori la torturi și ucideri comise de serviciile de securitate ruse pentru a elimina „naziștii ucraineni”.

Potrivit ONU, deportarea sau transferul de persoane dintr-un teritoriu ocupat constituie o crimă de război.

Rusia insistă că relocarea civililor de către forțele sale armate este benignă și voluntară.

Dar taberele de filtrare par a fi un instrument de război, folosit pentru a șterge identitatea ucraineană.

Ultimul secol a fost marcat de o amplificare a eforturilor Kremlinului de a sovietiza, iar pe urmă a rusifica, Ucraina.

Dacă în 1926 doar 4.5 milioane de ucraineni considerau rusa ca limbă maternă, cifra acestora a crescut la 6.5 milioane în 1959 și la 12.2 milioane în 1989.

În 1989, mai mulți ucraineni erau fluenți în rusă decât în ucraineană – aceasta după ce ani la rând poporul ucrainean nu a avut parte de drepturi precum cel de a învăța în școli ucrainene sau de a publica cărți și ziare în ucraineană.

„Acesta este un război în care una din părți refuză identitatea celeilalte”, a punctat Ignatov.

„Rușii au fost clari încă de la începutul războiului că acesta este unul împotriva așa-zișilor ‘naționaliști ucraineni’. Pentru Ucraina, asta înseamnă un război împotriva identității ucrainene. Deci, atunci când Rusia ocupă un teritoriu din Ucraina, Kremlinul implementează planul de rusificare al acesteia”, a continuat el.

08/05/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RECRUTAREA DE MERCENARI DE CĂTRE RUSIA ÎN TRANSNISTRIA S-A DOVEDIT UN FIASCO

Președintele Rusiei a contat pe recrutarea ușoară a până la 15.000 de mercenari care să sprijine agresiunea din Ucraina.

Recent purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, a acuzat Kievul că ar fi angajat peste 6.800 de mercenari străini din 63 de țări, de la începutul „operațiunii speciale” ruse în Ucraina.

Cei mai mulți dintre acești mercenari – 1.717 persoane – ar fi venit din Polonia, iar aproximativ 1.500 din SUA, Canada și România, a mai precizat oficialul, citat de TASS.

Cu obișnuita sa nerușinare, Moscova angajează totuși mercenari pentru a face față războiului din Ucraina. dar pe de altă parte critică cuprinsă de o sfântă indignare folosirea de mercenari de către Ucraina, considerând că angajarea unor astfel de trupe fiind doar un drept exclusiv al său.

În prezent, Vladimir Putin nu vrea să efectueze o mobilizare militară masivă în Rusia, sperând că forțele ruse din Ucraina vor putea fi completate cu ușurință cu mercenari.

Publicația online onet.pl. scrie că această campanie de recrutare desfășurată în republicile separatiste create de Rusia în Abhazia, Transnistria și Osetia de Sud, adică locuri în care se credea că este ușor să găsești oameni dispuși să lupte pentru bani, s-a dovedit a fi un fiasco, conform dezvăluirilor lui Anton Geraszchenko, consilier al ministrului ucrainean al Afacerilor Interne care spune că doar două persoane s-au înscris să lupte în Ucraina.

Mercenarii nu vor să meargă la războiul din Ucraina și nu sunt convinși de salariul oferit de Moscova. Un soldat angajat primește lunar 100.000 de ruble de la ruși – aproximativ o mie de dolari.

„În Ucraina, nimeni nu vrea să moară. Bărbații nu intenționează să fie carne de tun și să-și riște viața”, remarcă portalul censor.net.și https://10tv.ro.

Cu toate acestea, mass media relata că la sfârșitul lunii martie mai mulți mercenari ar fi fost angajați de către Rusia pentru ca aceștia să ia parte la răzoiul început împotriva Ucrainei.

Hezbollah ar fi fost de acord să trimită 800 de luptători în Ucraina, pentru a lua parte la ostilităţile alături de Federaţia Rusă, a relatat ziarul rus de opoziţie Novaya Gazeta, reluat de Agenția  Mediafax.

De asemenea, potrivit unor surse, reprezentanţii companiei militare private ruse de trist renume, Wagner, s-au întâlnit deja cu militanţii Hezbollah.

De ce are Putin nevoie de ei? A trimis deja 190.000 de militari în Ucraina, din care 10% sunt deja morți și zeci de mii sunt răniți, după o lună. Deci sunt buni și 1.000 de luptători odihniți, echipați și antrenați.

În plus, sunt niște „măcelari”.

În Siria, prima desfășurare semnificativă a grupului Wagner, mercenarii ruși au comis abuzuri la nivelul celor comise de Statul Islamic, inclusiv răpirea, torturarea și executarea unor persoane.

Există filmări în care patru luptători vorbitori de limbă rusă îl lovesc pe sirian cu un baros, îi taie mâinile și capul cu o lopată și îi dau foc trupului. Alte imagini îi arată pe acesti ”luptători” pozând cu capul tăiat al bărbatului, agățat de un gard.

Au existat informații că ei ar fi încercat să-l asasineze și pe președintele Zelenski.

N-au avut succes, iar liderul de la Kiev le-a transmis și un mesaj:

Aceasta va fi cea mai proastă decizie a vieţii voastre. O viaţă lungă este mai bună decât banii care vă sunt oferiţi pentru una scurtă”.

Putin se bazează pe ei, la fel ca pe cecenii lui Kadîrov, pentru a semăna groaza în rândul apărătorilor, în teritoriile pe care vrea să le ocupe. Și crede că nimeni nu-l va putea trage la răspundere pentru crimele pe care aceștia le vor comite.

Ei se ocupă de „treburile murdare”

„Sunt grupuri armate care nu au lanțuri de comandă clare; ei nu poartă neapărat uniforme, nu poartă neapărat însemne”, spune Sorcha MacLeod, care conduce grupul de lucru al Națiunilor Unite privind utilizarea mercenarilor, pentru The Intercept.

„Este greu să tragi astfel de mercenari la răspundere pentru nesocotirea drepturilor omului și crime de război într-o situație de conflict armat.

Când ai de-a face cu forțele armate obișnuite, este dificil, dar cel puțin există mecanisme în vigoare. Dar, de îndată ce ai de-a face cu astfel de mercenari implicați în conflict, este foarte, foarte dificil să-i găsești, să-i identifici”, mai spune oficialul.

19/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: