CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Despre specia comunistă de ticăloși ridicată la rang de ”eroi”

Imagini pentru  fondatori ai urss photos

Foto: Semnarea Pactului Ribbentrop- Molotov care a pecetluit soarta Basarabiei ți Bucovinei de nord

 

 

Părinții fondatori ai U.R.S.S : „Trebuie să atragem nouăzeci de milioane din cele o sută de milioane de locuitori ai Rusiei Sovietice. Cu ceilalţi nu trebuie discutat – ei trebuie distruşi.“ (Zinoviev, 1918);

„Să fie spânzuraţi (neapărat spânzuraţi, ca să vadă poporul) nu mai puţin de 1 000 de culaci inveteraţi, de bogătani… să le fie rechiziţionate toate grânele, să fie luaţi prizonieri… Să facem în aşa fel, încât pe sute de verste de jur împrejur oamenii să vadă şi să tremure…“ (Lenin, 1918);

„Moscova moare literalmente de foame“ (profesorul Kuzneţov către Troţki).

„Asta nu e foame. Când Titus a cucerit Ierusalimul, mamele evreice îşi mâncau copiii. Când voi pune mamele să-şi mănânce copiii, atunci să veniţi la mine şi să-mi spuneţi: «Ne e foame!»“ (Troţki, 1919).”

Citate  din volumul „Vremuri second-hand” a Svetlanei Aleksievici, laureată Nobel.

 

 

 

 

 

Demență, ce să mai zic. Numai că orice imperiu e o conjugare a demenței, un poligon al asupririi, realitatea pulsează fără excepții, cu constanța unui ceas. Nu contează numele imperiului, esența-i perpetuă. Diferă numai cei asupriți și gradul de asuprire în logica descreierării- la comuniști a fost propria populație, la ceilalți țările pe care le-au putut sau le pot domina. Istoria este venerarea în lanț a criminalilor de stat. N-a fost Cezar criminal?

Dar Napoleon, Hitler, Churchill ori Nixon? Actualizarea și completarea listei o las pe seama dumneavoastră. În prezent nu s-a schimbat nimic, doar ambalajul este mai înșelător și sofisticat.

Svetlana Aleksandrovna Aleksievici afirmă, într-o altă carte de-a sa- „Ultimii martori”, amintind o întrebare a lui Dostoievski: „Există oare vreo justificare a păcii, a fericirii noastre și chiar a armoniei eterne, dacă în numele lor, pentru un fundament mai solid, se va vărsa fie și cea mai mică lacrimă a unui copil nevinovat?

Și a răspuns tot el: Lacrima aceasta nu justifică nici un progres, nici o revoluție. Nici un război. Ea mereu va cântări mai mult.” Nu am o pârghie serioasă să ridic contraargumente.

Un copil e o lume agățată de virtualitate, moartea lui distrugerea unui viitor posibil, seamănă cu otrăvirea unei fântâni. Gândiți-vă la un copil mort ca la Mahatma Gandhi ucis la 7 ani și cuvintele devin jupuite de sens. Ce specie de ticăloși, omenirea!

Sursa: Alexandru Petria Facebook

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House.

 

 Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Alexandru Petria: ”O specie de ticăloși”

08/06/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , | 2 comentarii

Genrikh Grigorievici Yagoda, unul dintre marii criminali din istoria umanității, astăzi aproape uitat. VIDEO

 

 

Imagini pentru yagoda photos

 

Genrikh Grigorievich Yagoda (născut Enoh Herșevici Ieguda), a fost un revoluționar bolșevic de origine evreiască, fost șef al poliției politice sub Stalin, din 1934 până în 1936 și unul dintre cei mai mari criminali din istoria omenirii. 

S-a născut în anul 1891, la Râbinsk, în Polonia aflată sub stăpânirea Imperiului Rus și a murit la 15 martie 1938, la Moscova.

Tatăl lui Iagoda a fost farmacist evreu. Aceasta poate explica “talentul” său de a prepara otrăvuri, aşa că nici că se putea cineva mai nimerit în fruntea sinistrei poliții politice staliniste.  

S-a apropiat de bolşevici în anul 1907, iar după Revoluţia din Octombrie a pătruns îndată în aparatul organelor de represiune sovietice.
Astfel, în 1920 era deja în conducerea organizației criminale sovietice Ceka, iar în 1924 devine vicepreşedinte al GPU.

Legăturile lui personale cu Stalin au făcut ca atât pe vremea lui Dzerjinski, cât şi a lui Menjinski, conducătorii organelor sovietice de represiune de atunci, Iagoda să deţină o putere cu mult mai mare decât o presupunea funcţia sa nominală.

  A fost vicepreședinte al organizației succesoare a  Ceka, OGPU, între 1924 și 1934, iar din 1930 a fost responsabil de organizarea funcționarea lagărelor de muncă forțată (cunoscute sub denumirea de GULAG) din Uniunea Sovietică, în care au fost asasinate milioane de oameni.

Între anii 1934 şi 1936 a fost şef al NKVD,o unealtă docilă a sângerosului dictator Stalin,

A îndeplinit cu cea mai mare fervoare indicaţiile lui Stalin privind represiunile împotriva unor fracţiuni politice, oameni de partid şi de stat, conducători militari, lideri sindicali, oameni de ştiinţă şi cultură, mulţi dintre aceştia fiind otrăviţi.

Există dovezi că Yagoda a instrumentat în 1934 asasinarea lui Serghei Mironovici Kirov, secretar al partidului din Leningrad și membru al Politburoului, pe care Stalin îl percepea ca pe un potențial rival.

În calitate de șef al NKVD, Yagoda a pregătit și prima încercare publică de epurare a conducerii Uniunii Sovietice (august 1936), în cursul căreia, liderii comuniști Zinoviev, L.B. Kamenev și un număr de alți activiști ai partidului bolșevic au fost siliți prin tortură să mărturisească o serie de acuzații uimitoare mergând de la participarea la comploturi antisovietice la spionaj în favoarea țărilor capitaliste, după care  au fost imediat executați.

Ca organizator al Marii Epurări, Yagoda a participat la o serie de procese prin care Stalin îşi elimina adversarii politici, dar un an mai târziu, el însuși a devenit victimă a epurărilor pe scară largă din conducerea sovietelor, pe care el însuși le concepuse la ordinele lui Stalin.

În septembrie 1936 a fost înlăturat din funcţia de comisar al poporului pentru afacerile interne de către N.I. Yejov, „întrucât nu s-a dovedit la înălţimea sarcinii sale în cazul demascării blocului troţkisto-zinovievist”.

A fost însă imediat numit comisar al poporului pentru mijloacele de comunicaţie, post în care a funcţionat numai câteva luni, după care a fost arestat și inculpat în 1937 în  cel de-al treilea proces public de epurare, cunoscut sub numele de „Procesul celor douăzeci şi unu” (martie 1938) , fiind  acuzat că este membru al unei conspirații „troțkiste” care intenționa să distrugă Uniunea Sovietică.

Acesta a fost ultimul act din şirul Proceselor de la Moscova, procese-spectacole ale unor bolşevici de frunte, puse în scenă din ordinul lui Stalin.
„Procesul celor douăzeci şi unu”care a avut loc în martie 1938, a avut drept acuzaţi principali pe Alexei Rîkov, Nikolai Buharin, Nikolai Krestinski şi Genrikh Iagoda, care au fost etichetaţi ca membri „ai blocului de dreapta troţkist”, care ar fi intenţionat, printre altele, să răstoarne comunismul şi să restaureze capitalismul în Rusia.

Ca şi la procesele precedente, inculpaţii au fost învinuiţi pentru asasinarea lui Serghei Kirov, a lui Valerian Kuibîşev, a şefului OGPU Viaceslav Menjinski, a scriitorului Maxim Gorki şi a fiului acestuia, precum şi pentru încercări eşuate de asasinare a lui Lenin, petrecute în urmă cu peste 20 de ani, pentru complot privind asasinarea lui Stalin, Sverdlov, Molotov şi Voroşilov !

În plus, mai erau acuzaţi de conspiraţii pentru ruinarea economiei unionale, de conspiraţii pentru distrugerea puterii militare sovietice, de spionaj în favoarea unor ţări precum Anglia, Franţa, Japonia şi Germania şi, în plus, de trădare prin perfectarea unor acorduri secrete cu Germania şi Japonia, ce prevedeau predarea Ucrainei, Belarusului, Asiei Mijlocii sovietice şi a Extremului Orient rusesc puterilor străine.

Toţi inculpaţii au recunoscut acuzaţiile. Cu excepţia a trei dintre ei, ceilalţi au fost condamnaţi pentru „comiterea unor crime de stat extrem de grave (…), pentru care sentinţa este pedeapsa supremă – executarea prin împuşcare”.

Sinistrul criminal Yagoda fost condamnat  la moarte pe 13 martie și împușcat curând după aceea.

Din păcate, în istoria de astăzi se aduce rar în discuţie cel mai mare genocid al secolului XX, ale cărui baze au fost puse de Iagoda la ordinul lui Stalin, deși  urmările acestuia se resimt până în zilele noastre.

În 30 ianuarie 1930, Politburo al partidului Comunist (b) al URSS a aprobat, la ordinele lui Stalin, lichidarea ţăranilor liberi , mici proprietri de pământ,  în scopul colectivizării averilor acestora. Această măsură presupunea ca ţăranii liberi să fie împărţiţi în trei categorii: prima categorie să fie cei executaţi, a doua conţinea întemniţarea, iar a treia categorie deportarea.

În timpul acestei acţiuni criminale au avut loc aproximativ 2.200 de rebeliuni țărănești, la care au participat mai mult de 800.000 de oameni.  

Organele de represiune conduse de Yagoda au fost implicate în operaţiunile armate de lichidare a răsculaților şi, conform lui Raphael R. Abramovitch, autorul cărţii Revoluţia sovietică: 1917 – 1939 (1962), Yagoda i-a spus lui Stalin că „singurul mod de a te comporta cu aceşti culaci este cu gloanţele”.

  Ca răspuns, țăranii au început să-şi omoare animalele şi proviziile şi se estimează că aproximativ 14 milioane de animale din gospodăriile țărănești au fost omorâte pentru a nu cădea în mâinile bolşevicilor.

Acesta este contextul care a dus la formarea gulagurilor, un sistem complex şi bine pus la punct de lagăre de exterminare pentru instaurarea terorii sistematice  în URSS.

De asemenea, Stalin a ordonat ca aceste lagăre de concentrare să nu fie doar pentru „reabilitare”, ci şi pentru muncă forţată.

Elaborarea cadrului operaţional a fost începută de Vladimir Menzhinski, şeful OGPU, care însă era şeful acestei organizaţii doar cu numele, majoritatea operaţiunlor fiind conduse de Yagoda.

Construcţia Canalului Marea Albă-Marea Baltică, unde au existat pierderi imense de vieţi omeneşti, a fost supervizată de acesta. De asemenea, el este acela care a conceput și condus numeroase acţiuni de colectivizare şi tabere de muncă forțată pentru prizonierii gulagurilor.

Yagoda a implementat şi măsurile barbare ordonate în 1933 de Stalin în Ucraina, care au dus la moartea a aproximativ 7 milioane de oameni și care aveau ca miză capitularea populaţiei prin înfometare, un genocid cunoscut sub numele de  Holodomor,  care în ucraineană înseamnă „foamete”.  

Nu se poate spune cu exactitate numărul de victime pe care măsurile ordonate de Genrikh Yagoda le-au făcut, dar acestea sunt de ordinul a zeci de milioane de ființe umane.

Direct şi indirect, criminalul sistem de lagăre de exterminare condus de  Yagoda îl situează  pe acesta printre cei mai mari criminali ai istoriei umanităţii.

 

 

 

12/05/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

22 octombrie 1941 – Dinamitarea sediului Comandamentului militar român din Odessa

 După eliberarea Basarabiei, Armata română, a declanșat în 8 august 1941 o operațiune militară strict românească, fără sprijin german, de cucerire a oraşului Odessa,puternic fortificat de sovietici.

Corpul IV de Armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, urmat de Corpul V (format din Divizia a XV-a de Infanterie, Brigada I-a de cavalerie și Divizia I-a blindată), între Tighina și Dubăsari.

Armata a IV-a a încercat să ocupe rapid Odesa, dar s-a oprit în fața unor linii de apărare fortificate, pregătite din timp de către sovietici.

La 12 septembrie, trupele române, sprijinite de artileria germană, au reluat atacul, determinând retragerea forţelor inamice. 
Întroducerea în luptă a unor forţe germane nu a mai fost necesară deoarece, la 16 octombrie 1941, când Armata a 4-a română reluat ofensiva, sovieticii, care îşi retrăseseră forţele principale, au opus o slabă rezistenţă.
Înfrângerea şi evacuarea trupelor sovietice din zona Odesei a consolidat siguranţa zonei petrolifere române şi a eliminat posibilităţile de acţiune inamice în spatele flancului drept al trupelor germane şi române care acţionau în zona Mării de Azov şi în partea de nord a Crimeii.

Succesul a fost obţinut cu mari eforturi, prin angajarea în luptă a şase corpuri de armată cu 18 divizii şi patru brigăzi independente, 24 divizioane de artilerie grea, şase batalioane şi şase grupuri de recunoaştere de corp de armată, 650 de avioane, două vedete rapide şi un submarin, care au executat incursiuni în Marea Neagră, în apropierea portului, precum şi a şapte baterii de artilerie grea germane, două batalioane de asalt şi o escadrilă de bombardament în picaj.

Datorită rezistenței forțelor Armatei Roșii din Odessa, Armata română a dus timp de  trei luni lupte grele ca să cucerească acest oraș puternic fortificat.

Victoria românilor în bătălia de la Odessa a constituit cea mai mare victorie militară românească din cel de-al doilea război mondial, o victorie greu plătită de Armata română.

La 16 octombrie oraşul  a fost ocupat de trupele române. Generalul Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, ṣi-a instalat postul de comandă chiar în fostul sediu al NKVD-ului sovietic .

 

 

 

Foto: Comandamentul militar român din Odessa după explozie.

Şase zile mai târziu, în ziua de 22 octombrie 1941, în jurul orei 17.00  sediul  Comandamentului militar român a fost aruncat în aer de sovietici.

Au murit atunci 128 români, printre care ṣi generalul Glogojanu, ṣi 7 germani.

Victimele au fost înmormântate la 25 octombrie în parcul Şevcenko din Odessa.

Ca represalii, mareṣalul Ion Antonescu a ordonat atunci drept represalii o serie de execuṭii .

 

 

 

Foto: General Ion Glogojanu

 

 

 

 

În Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii Române se află mărturia lui Radu Glogojanu, nepotul de frate al generalului, o mărturie emoṭionantă, cu detalii culese de el de la faṭa locului despre cele întâmplate la 22 octombrie.

Înregistrarea făcută în  1994 are o mare valoare documentară, cu atât mai mult cu cât Radu Glogojanu s-a aflat la Odessa în momentul descoperirii trupului unchiului său printre dărâmături.

  „Pe data de 20 octombrie, vine la Comandamentul militar al Odessei, se prezintă o femeie, care se chema Ludmila Evghenici Petrovna, o femeie în vârstă şi care a spus că vrea să vorbească cu cel mai mare comandant, fiindcă s-a adresat ofiţerului de serviciu ṣi ofiţerul de serviciu nu putea s-o ducă imediat la general, i-a spus că nu poate…

Ea a insistat că vrea numai cu el să discute, că este ceva foarte important. Ofiţerul de serviciu a raportat mai departe ṣefului de cabinet [al] unchiului meu şi generalul Glogojanu a primit-o pe această femeie.

Amănuntele vi le spun exact cum mi-au fost redate de generalul Trestioreanu, care i-a luat locul imediat, la Comandamentul Diviziei a 10-a.

Această femeie, rusoaică, i-a spus unchiului meu că la această clădire a lucrat fiul ei. A lucrat la minarea acestei clădiri fiul ei care era electrician şi că nu e bine ca să rămână în acest comandament, care va sări în aer!

Deci unchiul meu a fost pus în gardă! Pe atuncea se întâmplau o mulţime de acte de sabotaj, care nu erau de forţă. […] Ei căutau să facă acte de sabotaj prin toate părţile… Şi-atuncea, sigur, unchiul meu n-a putut să pună bază pe ceea ce a spus femeia. A dat ordin ca femeii să i se dea zahăr, pâine, cafea, şi-a fost recompensată.

Şi imediat a dat dispoziţie să fie evacuată căldirea şi să intre în acţiune din nou geniştii români şi geniştii germani.

Şi s-a controlat întreaga clădire şi detectoarele nu au indicat absolut nimica, nici nu s-au mişcat acele care de obicei se mişcă la orice mină depusă.

Deci a considerat-o ca un act de diversiune şi s-au mutat înapoi.

   Pe data de 22 octombrie, în jurul orei 17, împreună cu generalul Trestioreanu în maşină, soseşte la comandament.

Generalul Trestioreanu cere voie unchiului meu să se ducă, să întârzie niţel la şedinţă, să se ducă la Comandamentul Diviziei a 10-a care era o latură a Comandamentului militar al Odessei. Şi unchiul meu i-a spus:

„Trestioreanu, du-te, dar să cauţi să fii la şedinţă!„ „O să caut să nu întârzii…„

            Unchiul meu se dă jos din maşină, urcă scările şi la jumătatea scărilor îşi aduce aminte că nu are ţigări ṣi-i spune şoferului să se ducă să-i cumpere nişte ţigări. Şoferul pleacă, cumpără ţigrile şi la întoarcere aude o bubuitură îngrozitoare. Vine la Comandament şi Comandamentul nu se mai vedea! Era un morman de pietre…

Precizez: Comandamentul militar al Odessei, Comandamentul Diviziei a 10-a era în picioare!

Deci generalul Trestioreanu a avut un noroc că nu s-a prezentat imediat la ora respectivă.

 Bineînţeles că atuncea s-au primit ordinele de la Bucureşti ṣtiu că a venit generalul Macici – din cele spuse de Trestioreanu! Deci eu vă redau acuma numai şi numai [cele] spuse de generalul Trestioreanu, spuse tatălui meu şi mie [care am plecat la Odessa].

Am fost cazaţi în cadrul Comandamentului Diviziei a 10-a foarte bine.

Străzile Odessei erau perpendiculare şi la fiecare colţ de stradă era câte o mitralieră care din când în când mai trăgea câte o rafală. Pe data de 23 octombrie, când se întâmpla acest lucru, când vă povestesc, nu îl găsise pe unchiul meu, se căuta… Au fost găsiţi ceilalţi, dar unchiul meu nu a fost găsit!

Pe data de 24 octombrie îl găseşte şi pe unchiul meu. Este găsit un colonel magistrat, viu, nevătămat, care atunci când a fost dezgropat a început să fugă!

Era cu părul alb, albise şi bineînţeles că a fost prins şi-a fost internat într-un spital de psihiatrie, ca să-şi revină după acest şoc… […]

Pe data de 25 a fost înmormântarea generalului Glogojanu şi cu toţi cei care au murit acolo.

A fost o înmormântare militărească, pe afet de tun a fost pus generalul Glogojanu. Toţi ofiţerii germani care au murit acolo au luat aceleaşi onoruri date de către trupele române.”

Recent, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a adoptat o rezolutie  în care  era condamnată URSS pentru declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, având o vină egală cu a Germaniei.

Rezoluția respectivă arată că URSS a ocupat prin forță teritorii din Finlanda, Țările Baltice, Slovacia, Ungaria și România, determinând aceste țări să lupte pentru recuperarea teritoriilor lor.

Acest lucru aruncă o lumină nouă asupra participării României la război, schimbând datele asupra caracterului războiului.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/19/ziua-de-19-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2014/10/22/odessa-22-octombrie-1941-in-jurul-orei-17-00-dinamitarea-sediului-comandamentului-militar-roman/

 

 

 

 

 


19/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: