CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1944 – Un genocid despre care se vorbeşte prea puţin: Masacrarea de către sovietici a prizonierilor români din lagărul de la Bălţi. VIDEO

 

FOTO Arhivele comunismului: Masacrul prizonierilor germani şi români la Bălţi, din vara-toamna anului 1944

 

 

 

Arestarea Mareşalului Ion Antonescu de către regele Mihai,  apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamaţiei către ţară,” a însemnat, în fapt, o capitulare necondiţionată a României.

Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze la atacurile ruşilor, iar aceştia, avertizati din timp, au avut prilejul nesperat să înceapă distrugerea Armatei Române şi să ocupe întregul teritoriu al Ţării.

În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situaţia stranie de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât şi pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 dintre militari români, lipsiţi prin ordin “Regal” (!) de dreptul de a se apăra, au fost luaţi prizonieri de către sovietici. 

 

 

FOTO Soldaţi ai Armatei Române luaţi în prizonierat pe teritoriul RSS Moldoveneşti în anul 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

 

 

Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii şi, regretabil, ascunse şi astăzi.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.

Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.
În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au invadat Basarabia, Armata Roşie a făcut zeci de mii de prizonieri militari români şi de alte naţionalităţi.
În oraşul Bălţi au fost concentraţi cca. 50.000 de militari care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite rusesti.

Locuitorii în vârstă din Bălţi îşi amintesc despre un teritoriu situat în partea de nord-est a oraşului, care era înconjurat cu sârmă ghimpată. Acolo, în anul 1944, au fost ţinuţi mii şi mii de prizonieri. Erau militari ai armatei române şi ai armatelor din ţările aliate capturaţi în urma ofensivei sovieticilor din iarna-primăvara anului 1944, îndeosebi după operaţiunea Iaşi-Chişinău. 

 

Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi şi polonezi.

În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formează mlaştini, N.K.V.D a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţit de lipsa de higienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr.

Din acel lagăr unii mai curajoşi au evadat, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au mai fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Informaţii despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din oraşul Bălţi, săptămânal care apare în Basarabia de Nord.

Ziarul mai apare şi acum, ameninţat permanent de către cei care urăsc tot ce este românesc.

 

 

 

1944 - Masacrul de la Bălți

 

 

 

Din declaraţiile celor evadaţi şi a altor martori oculari, s-a stabilit că toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati în ceafă de criminalii KGB-ului şi aruncaţi în şanţuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat, întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai ecoul provocat de strigătele poporului polonez revoltat şi faptul ca ei, polonezii nu vor sa-şi uite eroii şi nici pe asasinii lor ruşi.

Cum s-au petrecut faptele

În anul 1944, aflată în plină ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă, făra a mai fi concentraţi în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut.

În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi. Aproximativ 40.000 dintre aceştia erau români, apoi mai erau circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele SS.

Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.

Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan. Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii NKVD, precursorul KGB.

Au fost, totuşi, prizonieri care au scăpat. „Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă.

O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman, care a trecut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraţionar sovietic.

Poveste îngropată

Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni. Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag. După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi. 

 

 

 

FOTO Lagărele de prizonieri din RSS Moldovenească (I). Soarta militarilor germani şi români capturaţi de sovietici după 23 august 1944

Militarii  români şi germani luaţi în prizonierat de Armata Roşie, mânaţi la 31 martie 1944 pe una din străzile din Bălţi. FOTO Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

Crimele călăilor sovietici ar fi rămas poate în continuare neprobate de documente dacă o directivă a Direcţiei Principale pentru Prizonierii de Război şi Internaţi a Ministerului Afacerilor Interne al URSS, din 28 mai 1949, nu ar fi obligat ministerele de Interne ale republicilor unionale să inventarieze şi să aducă în ordine locurile unde au fost înmormântaţi prizonieri.

Un proces-verbal, întocmit în 1949 de o comisie sovietică specială care a inspectat cimitirele care a  fost găsit între timp, dezleagă parţial această enigmă.

Documentul, calificat ca fiind unul strict secret, probează că la Bălţi, în vara-toamna anului 1944 a avut loc un masacru.

Drept motiv pentru inspectarea cimitirelor a fost invocat faptul că în acel an urmau să fie închise cele mai multe lagăre de prizonieri , militarii deţinuţi în ele urmând să fie repatriaţi în ţările de provenienţă.

Executând ordinul, la 17 iunie 1949, o comisie specială a MAI a RSS Moldoveneşti, din care făceau parte preşedintele acesteia -maiorul Videaşev şi membrii: locotenent- colonelul Strunin, maiorul Kudiukin, locotenentul Saltâkov, locotenentul Gavriusev şi „tovarăşul” Totoc, directorul Arhivei revoluţiei socialiste, au inspectat cimitirele de la Bălţi.

Potrivit depeşei, inspecţia trebuia să cuprindă atât cimitirele funcţionale, cât şi cele închise. Ordinul atrăgea atenţia asupra faptului că îngrijirea mormintelor prizonierilor de război este prevăzută de o convenţie internaţională şi se poate întâmpla ca organele de stat ale URSS să accepte inspectarea unor cimitire de către reprezentanţii ţărilor străine (amintim că URSS nu semnase Convenţia de la Geneva din 1929 privind statutul prizonierilor).

La finalul documentului, Moscova solicita un raport detaliat asupra stării cimitirelor, la care trebuia să fie anexate: o copie după actul organelor locale prin care a fost atribuit terenul pentru cimitir; o schemă a cimitirului;o descriere amănunţită a amplasării acestuia; lista prizonierilor decedaţi şi înmormântaţi, cu indicarea numărului mormântului şi a parcelei; actul de închidere a cimitirului şi de transmitere pentru pază organelor locale.

 

 

Ca rezultat, a fost redactat un proces-verbal prin care Moscova a fost informată că cimitirele, care la acea dată se aflau în paragină, au fost aduse în ordine şi transmise pentru pază organelor locale ale miliţiei.

Membrii comisiei de inspectare a cimitirelor din or. Bălţi din 1949, prin documentul redactat de ei, inclusiv schema cimitirului lagărului nr. 103 şi cifrele trecute în raport, confirmă fără să vrea masacrul comis de sovietici la Bălţi.
 

  În anii 1991-1992 s-au făcut sondaje în mlaştini, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulţimii scheletelor şi osemintelor răspândite în acele mocirle.

Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană.

Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ.

În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, PS Petru.  

Inimile îndurerate ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat în felul acesta un deluşor mai înalt, o moviliţă în trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă.
Troiţa de lemn sculptat a fost darul credincioşilor din raionul Răşcani, din apropierea Bălţilor.

Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit ca paroh al viitoarei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălţi.

Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, IPS Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat din reşedinţa arhiereascăde un grup de călugări şi preoţi, adepţi ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ţine de Patriarhia de Moscova şi de cazaci înarmaţi, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării.

În fiecare an, în preajma Paştelui, rudele celor dispăruţi în barbarul lagăr sovietic se adună, pentru a se ruga pentru sufletele celor dispăruţi, însă, la nivel oficial nici autorităţile din România, nici cele din Republica Moldova nu au făcut vreun gest oficial  pentru a restabili adevărul istoric printr-o campanie serioasă de cercetare. 

Masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn. În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti.

Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti.

Oare de ce se vorbeşte mai nimic despre barbaria acestui genocid împotriva poporului român?

Aceste crime monstruoase şi altele trecute care sunt sub tăcere, nu sunt tot un Holocaust?

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/arhivele-comunismului-masacrul-prizonierilor-germani-si-romani-la-balti-din-vara-toamna-anului-1944

https://www.facebook.com/napoleon.savescu

https://vox.publika.md/politica/istoria-nespusa-a-masacrului-din-balti-si-despre-antonescu-si-despre-holocausturi-333421.html

http://baltimd.wordpress.com/2012/05/…

 http://baltimd.wordpress.com/2012/05/…

19/12/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Masacrul prizonierilor români de la Bălți – crime in masă ascunse timp de 50 de ani de cotropitorii sovietici. VIDEO

 

1944 - Masacrul de la Bălți

Un document cutremurător, o succintă relatare a masacrului comis de către militarii N.K.V.D. în anul 1944, la marginea orașului Bălți din Basarabia.

Textul scris în anul 1994 este la fel de actual și astăzi.

Călugării români de la Sf. Munte Athos au primit, pe căi ocolite, o scrisoare zguduitoare din partea Ierodiaconului Ieronim Șchiopu de la Bălți, Basarabia, care relata masacrul comis, acel îngrozitor masacru despre care s-a scris prea puțin și prea târziu.

Putem lua exemplu de la evrei, trebuie să-l facem cunoscut întregii planete. Victimele de la Bălți sunt morții noștri, sunt cei ce au apărat Țara și Neamul.

Prizonieri fiind, au fost uciși mișelește pentru singura vină de a fi fost militari români care și-au făcut datoria.La fel și prizonierii militari germani, unguri, polonezi, cehi…

După cum se poate constata, nici Rusia, nici Occidentul nu ne recunosc dreptul de a ne cinsti morții! Încă o dată istoria o scriu cei puternici – „învingătorii”.În jurul Regelui Mihai se vântura o faună pertriță, o șleahtă de oportuniști care și-au adus contribuția funestă la marea trădare națională de la 23 august 1944.

„La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iași a generalului Aurel Aldea, trimis de rege pentru a se întâlni cu generalul Racoviță, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaraș-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în «Poarta Iașiului», iar la sfârșitul lunii iulie 1944, Bodnaraș i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevăzută – 20 august.

Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia și transferarea de trupe pe frontul din Moldova, în sectorul stabilit.”[1]Arestarea Mareșalului Ion Antonescu de către Regele Mihai, cu sprijinul nemijlocit al camarilei sale, apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamației către țară”[2], a însemnat, în fapt, o capitulare necondiționată.

Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze inamicului, iar acesta, avertizat din timp prin Bodnăraș, a dat prilejul nesperat Armatei Roșii să înceapă distrugerea Armatei Române și ocuparea întregului teritoriu al țării.

În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situația de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât și pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 de militari români, lipsiți prin ordin regal de dreptul de a se apăra, au fost luați prizonieri de către sovietici.

Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii și, regretabil, ascunse și astăzi.1944 – Masacrul prizonierilor de la Bălți„În anul 1944, la năvala hoardelor rusești care au invadat Basarabia, Armata Roșie a făcut zeci de mii de prizonieri militari.În orașul Bălți au fost concentrați cca. 50.000 de militari români, care ținuseră piept hoardelor dezlănțuite.

Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalți erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi și polonezi.În nord-estul orașului, unde curge râul Răut și se formează mlaștini, KGB a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul îngonjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată.

Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoțit de lipsa de higienă; bolile, frigul și umezeala produceau decese fără număr.Din acel lagăr unii mai curajoși au evadat, dar au fost mitraliați.

Totuși, au mai fost și fugari scăpați, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuți, după destrămarea Uniunii Sovietice.Informații despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din orașul Bălți, săptămânal al Basarabiei de Nord.

Ziarul mai apare și acum, dar ștrangulat și amenințat de către cei care urăsc tot ce este românesc.Din declarațiile celor evadați s-au stabilit crimele KGB săvârșite la Bălți.

Toți cei 50.000 de prizonieri au fost împușcați în ceafă de militarii KGB-ului (corect N.K.V.D.-ului – n.r.) și aruncați în șanțurile mocirloase pe care tot ei le-au săpat la ordin (exemplu tipic al asasinilor KGB-iști (corect N.K.V.D.-iști – n.r.), întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai numărul celor asasinați).

Îndată ce au fost date în vileag cele întâmplate, s-au făcut sondaje în mlaștini, în anii 1991-1992, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârlețele, nici lopețile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulțimii scheletelor și osemintelor răspândite în acele mocirle.

Inimile îndurerate ale evlavioșilor creștini și ale celor da la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase și cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a așternut o mare cantitate de pământ bătătorit și s-a ridicat în felul acesta un delușor mai înalt, o moviliță în trepte, tot din țărână, iar pe partea ei de sus s-a așezat o troiță.

Troița de lemn sculptat a fost darul credincioșilor din raionul Rășcani, din apropierea Bălților. Pe data de 7 mai 1992, s-a sfințit această troiță de către Preasfințitul Petre de Bălți, cu sobor de preoți și monahi, la care sfințire au participat mii de credincioși români și autorități orășenești.

Atunci, cu ocazia cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul Nicodim Șchiopu, s-a lansat chemarea ca pe acel loc să se construiască o „Biserică sau Mănăstirea oaselor”, pentru ca zi și noapte, prea cuvioșii monahi și prea cucernicii preoți să pomenească sufletele celor 50.000 de martiri nevinovați, uciși mișelește cu gloanțe trase în ceafă, de către militarii sovietici.

Preasfințitul Petru de Bălți a investit ca paroh al viitorei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălți. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură tragică: Presfințitul Petru a fost atacat cu arme și bâte chiar la sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări și preoți, adepți ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ține de Patriarhia de Moscova.Atacurile au fost extinse și la cele două mânăstiri din Eparhia de Bălți și mai continuă și astăzi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc.

În scaunul episcopal s-a așezat șeful agresorilor moscoviți, arhimandritul trădător Marcel Mihăescu. Biserica a rămas numai în proiect, un plan făcut de arhitecți inimoși, din cauza lipsei de fonduri, din cauza sărăciei în care se zbate Biserica Românească din Basarabia, sub persecuția moscovită.Oare de ce nu se vorbește nimic despre acest genocid împotriva poporului român?De ce nu se stabilește adevărul în privința masacrelor făcute împotriva neamului nostru?

Aceste crime monstruoase trecut însă sub tăcere, nu sunt oare tot un Holocaust? Aici se încheie cutremurătoarea scrisoare a cucerniciei sale, Ierodiaconul Nicodim Șchiopu. (Nicolae D. Rusu)Nota redacției: Textul de mai sus a fot reprodus respectând ad-literam texul tipărit în ziarul „Curierul de Nord” (foto)

50.000 de morți

Există unele analogii ale evenimentelor și, în mod firesc, apar întrebări.

După Al Doilea Război Mondial, evreii au intreprins o campanie îndreptățită, dar foarte agresivă pentru mondializarea, sacralizarea și „valorificarea” holocaustului, ceea ce l-a determinat pe Norman Finkelstein să declare: „Campania care se desfășoară sub ochii noștri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime” ale holocaustului lipsite de posibilități”, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo”.

[3]Scriitorul israelian Boas Evron susține: „Conștiinta Holocaustulu este în realitate o îndoctrinare propagandistică oficială, o mașinărie agitatorică producătoare de lozinci și o viziune falsă asupra lumii, al cărui țel nu e nicidecum înțelegerea trecutului, ci manipularea prezentului”.

[4]Supremul furnizor al mistificării cunoscute sub numele „sacralizarea holocaustului”, este Elie Wiesel – împostor dovedit.Pentru Wiesel, susține istoricul american Peter Novick, „Holocaustul este efectiv o «religie a misterului»: duce în întuneric, neagă toate răspunsurile, se situează în afară, dacă nu dincolo de istorie, sfidează atât cunoașterea cât și descrierea, nu poate fi explicat, nici vizualizat, nu poate fi înțeles sau transmis în veci, marchează o destrucție a istoriei și o mutație la scara cosmică.”…  Numai preotul-supraviețuitor e calificat să-i oficieze misterul.

Orice supravietuitor are mai mult de spus decât toți istoricii la un loc despre ce s-a întâmplat. Și totuși, misterul Holocaustului este noncomunicabil. Nici măcar nu putem discuta despre el. […] A existat un singur Holocaust. A compara Holocaustul cu suferințele altor popoare constituie «o trădare totală a istoriei evreiești». A desacraliza sau a demistifica Holocaustul este o formă subtilă de antisemitism.”[5]Trăim într-o epocă în care credința în Dumnezeu este ridiculizată de mulți pentru că „nu poate fi explicată rațional”, dar după concepția unora asemenea lui Wiesel, holocaustul este superior credinței în Dumnezeu, în acest caz „misterul” fiind permis.

Clamarea unicității holocaustului este ruptă de pretenția că, holocaustul nu poate fi înțeles rațional.Dacă holocaustul nu are precedent în istorie, ar trebui – după unele afirmații – să stea deasupra acesteia.În concluzie, conform acelorași principii absurde, nu poate fi înțeles prin intermediul istoriei: „este unic pentru ca e inexplicabil și este inexplicabil pentru ca e unic”.

„Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă”?Contrar spuselor nestimatului neprieten al românilor, Elie Wiesel, propaganda exacerbată care nu permite compararea suferințele evreilor cu suferințele altor popoare poate fi numită terorism intelectual.Spre diferență de cei ca Elie Wiesel, care urăsc oricare altă nație decât a lor, îmi respect și iubesc poporul din care fac parte, dar nimic nu mă împiedică să le respect pe toate celelalte, deopotrivă.

Din punct de vedere existențial toți suntem egali în fața Creatorului Suprem și povestea cu „poporul ales” n-are decât să o creadă cine vrea.Eu, unul, nu știu cine l-a „ales”, când și pentru ce. Cu ce sunt mai buni sau mai răi evreii uciși decât românii lipsiți de apărare, decât nemții, rușii, polonezii sau alte nații?

Cu ce sunt mai presus morții evrei decât polonezii asasinați la Katyn sau decât prizonierii români, nemți și unguri masacrați la Bălți?„Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă”?Astăzi, după 68 de ani de la comitere, privit din alt unghi, cazul masacrului de la Bălți poate fi analizat și altfel.

În România, instituția Bisericii este respectată și de stat și de popor, chiar dacă printre înalții demnitari ai Parlamentului European se află persoane care nu o agreează, precum însuși Președintele acestei instituții, care i-a numit pe slujitorii bisericii noastre „corbi negri”.

 

În România ultimilor douăzeci de ani au fost înălțate sute de lăcașuri monahale sau bisericești. Oare Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) nu pot sau nu vor să-i susțină pe frații lor din România de pe malul stâng al Prutului?Dacă greșesc, rog să fiu corectat, dar nu am auzit de vreun protest al B.O.R. în legătură cu batjocorirea Episcopului de Bălți, aflat în subordinea B.O.R.. Cum ajută BOR credincioșii români de pe Valea Timocului, din nordul Bucovinei (Ucraina) sau Herța, din Bulgaria sau Ungaria?————————————————————————–

[1] http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1144-inalta-tradare-grava-eroare-politica-dezonoare   html http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-tradare-nationala#

 

[2] Proclamația către țară a regelui Mihai I difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944

ROMÂNI,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.

ROMÂNI,

Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere.Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.ROMÂNI,Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru.Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii să se strângă în jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară.ROMÂNI,Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate.Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.ROMÂNI,De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.Mihai I[3] Norman G. Finkelstein „Industria Holocaustului”, New York City, 2000[4] Ibidem[5] Elie Wiesel

 Autor: Ion Măldărescu

sursa : art-emis.ro prin rbnpress.info

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/04/21/la-judecata-istorieimasacrul-de-la-balti-tinut-sub-tacere-in-zilele-noastre-de-autoritatile-din-basarabia/

 

24/09/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 3 comentarii

VASILI MIHAILOVICI BLOHIN – lugubrul calau personal al lui Stalin.Video.

A picture taken on April 1, 1943 shows men digging out bodies of Polish officers from a mass grave in Katyn

Masacrul  de la Katyń (un sat situat la 20 km vest de oraşul Smolensk, Rusia) a fost o execuţie în masă a unor cetăţeni polonezi, de către forţele poliţiei secrete sovietice Si aceasta crima ingrozitoare ,a fost comisa personal   de calaul sef al lui Stalin si echipa sa de macelari .

La „munca neagra”

Nascut in 1895, intr-o familie saraca de mujici, Vasili Mihailovici Blohin a servit ca simplu soldat in armata tarista, in Primul Razboi Mondial; propaganda bolsevica l-a prins rapid pe tanarul taran si in martie 1921 a fost acceptat in CEKA, politia secreta a lui Lenin.

Cruzimea si lipsa lui de scrupule au atras atentia superiorilor sai iar Stalin a inteles rapid ca Blohin este omul potrivit pentru ceea ce el numea „munca neagra”: asasinari, torturi, intimidari si executii clandestine. De indata ce si-a atras simpatia viitorului „tatuc”, Blohin a cunoscut o cariera fulminanta: in sase ani ajunsese deja in fruntea unui departament din cadrul NKVD – noua denumire a CEKA.

 Era un departament numit Kommandatura, format doar din cateva companii, dar de o importanta vitala pentru regimul sovietic, lucru demonstrat si de faptul ca se afla sub ordinele directe ale lui Stalin.

Avand sediul la Lubianka, in Moscova, unitatea lui Blohin nu se ocupa decat cu lichidarea adversarilor politici ai dictatorului si timp de trei decenii a fost o forta de temut, intrucat nici una dintre cele trei epurari masive ale NKVD,  soldate cu executii si deportari, nu au afectat-o. Dimpotriva, Blohin a fost „unealta” prin care Stalin si-a lichidat adversarii, reali sau inchipuiti, supravietuind celor trei lideri NKVD – Iagoda, Iejov si Beria.

Fidelitatea absoluta dovedita de calau fata de Stalin a fost rasplatita cum se cuvine: avantaje materiale, influenta si numeroase distinctii si medalii. Istoricii apreciaza ca intr-o perioada de 26 de ani, cat a fost calaul personal al lui Stalin, Blohin ar fi ucis, prin intermediul unitatii sale, 828.000 oameni, el personal avand la activ cateva zeci de mii de victime! Spre deosebire de alti lideri inzestrati cu la fel de mult sadism, precum Himmler sau Beria, care au preferat sa ordone altora sa duca la indeplinire executiile, Blohin n-a ezitat sa actioneze personal.

 

„Ingerul mortii” de la Lubianka

 In calitate de comandant al inchisorii Lubianka, Blohin a fost „ingerul mortii” pentru numerosi prizonieri. Nu putem decat banui amploarea reala a crimelor sale, intrucat de cele mai multe ori el si-a dus la indeplinire terifianta misiune fara ordine scrise si fara documente oficiale.

 Desi unele executii au fost incredintate subordonatilor sai, Blohin, fara indoiala un psihopat sadic care intr-o tara civilizata ar fi fost un subiect de competenta psihiatrilor, a dus personal la indeplinire numeroase sentinte, inclusiv impuscarea liderilor bolsevici din vechea garda, condamnati in cadrul proceselor publice de la Moscova, din anii ’30, si chiar doi dintre liderii NKVD – Iagoda, in 1938, si Iejov, in 1940.

Dar cea mai lugubra misiune a lui Blohin, de care s-a achitat, de asemenea, personal, a vizat uciderea a 7.000 de ofiteri polonezi luati prizonieri dupa invazia sovietica in Polonia, in cadrul a ceea ce avea sa devina cunoscut drept „masacrul de la Katyn”.

Acest act abominabil este unul dintre putinele asupra carora exista date certe, in ceea ce-l priveste pe Blohin. Prin ordinul secret 00485, din 4 aprilie 1940, Lavrenti Beria, noul sef al NKVD, l-a insarcinat personal pe Blohin cu punerea in aplicare a sentintei.

 Executiile s-au desfasurat timp de 28 de nopti consecutive, intr-o incapere subterana de la cartierul general al NKVD din Kalinin (astazi Tver).

O executie la fiecare trei minute

Initial, Blohin a decis sa indeplineasca o „cota” de 300 de executii pe noapte si a pus la punct un sistem eficient, prin care prizonierii erau condusi pe rand, mai intai intr-o mica anticamera vopsita in rosu – de aici denumirea „camera leninista” – unde erau identificati, inainte de a fi incatusati si condusi in camera de executii de alaturi.

Aceasta avea peretii izolati fonic, podeaua inclinata si inzestrata cu o gura de scurgere care ducea direct in sistemul de canalizare. Imbracat cu un sort de macelar, o scufie si manusi lungi pana la umeri, pentru a nu-si murdari uniforma de sange, Blohin impingea prizonierii cu fata la zid, ii punea sa ingenuncheze si ii executa cu un singur foc de pistol la baza craniului.

Arma era un pistol german Walther 2.25ACP – calaul avea o valiza intreaga de pistoale de acest tip, intrucat nu avea incredere in revolverele de fabricatie sovietica TT-30, ce nu puteau rezista la o utilizare atat de frecventa.

In plus, folosirea unui pistol german ar fi putut duce la invinovatirea nazistilor de crime, daca acestea ar fi fost vreodata descoperite – cum de altfel s-a si intamplat.

 Intre 20 si 30 de ofiteri NKVD au fost implicati in aceasta misiune; ei ii conduceau pe prizonieri in subsol, confirmau identificarea lor si apoi  carau cadavrele si curatau de sange subsolul.

Toate executiile au avut loc noaptea; ele incepeau odata cu caderea intunericului si se desfasurau pana dimineata, fara oprire, timp de zece ore.

Blohin si echipa sa au dovedit o eficacitate uluitoare, executia fiecarui ofiter polonez durand circa 3 minute.

 La capatul unei asemenea nopti de groaza, Blohin ordona ca oamenilor  lui sa li se distribuie din belsug vodca. De obicei, calaii dormeau toata ziua, urmand ca seara sa ia de la capat „activitatea”.

S-a sinucis sau a fost „sinucis”?

 Este evident astazi ca uciderea ofiterilor polonezi a reprezentat un preambul al planului lui Stalin de distrugere a elitei tarii vecine, pentru a o subjuga ulterior, transformand-o intr-un stat comunist – rivalitatea dintre Rusia si Polonia datand, dupa cum se stie, de secole.

In cadrul aceluiasi plan diabolic se incadreaza si refuzul dictatorului sovietic de a interveni in ajutorul insurectiei din 1944, din Varsovia, permitand astfel nazistilor sa lichideze restul armatei poloneze.
Blohin a incercat sa stearga urmele masacrului, ingropand cadavrele ofiterilor ucisi in mai multe gropi comune. Cea mai mare va fi descoperita mai tarziu de nazisti, in padurea Katyn, dar Stalin va reusi sa-i convinga pe Aliati ca totul nu e decat o inscenare a lui Hitler – iar Churchill a muscat momeala.
Pe 27 aprilie, Blohin a primit in secret Ordinul Steaua Rosie si o recompensa financiara din partea lui Stalin, „pentru priceperea cu care si-a indeplinit misiunile speciale”.

Disparitia tiranului, in martie 1953, l-a prins pe „calaul-sef” in postura de general-maior al NKVD. Dar deja steaua lui era pe cale sa apuna: caderea lui Beria, cel care in repetate randuri il evidentiase, pentru „servicii ireprosabile”, a dus si la prabusirea lui.

Destituit din fortele de securitate in cadrul campaniei de destalinizare initiate de Hrusciov si pensionat fortat, Blohin a cazut in patima alcoolului, a innebunit  si a disparut in februarie 1955, cauza oficiala a mortii fiind „sinuciderea”, desi este foarte probabil ca el sa fi fost mai curand „sinucis”…

Autor:GABRIEL TUDOR

Sursa: revistamagazin.ro/

03/07/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: