CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un fapt suprinzător : Cinstirea moaştelor Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, de către musulmani

 

 

 

 

Image result for sf ioan botezatorul

 

 

Capul Sfântului Ioan, Inaintemergatorul Domnului, cel care l-a botezat pe Mântuitor în apele Iordanului,  a devenit un simbol al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa omului şi în moartea lui.

Oricâte vicisitudini ale istoriei s-au abatut peste Creştinătate, Capul Sfantului Ioantăiat de împărăteasa cea fărădelege, este marturia că dreptatea şi curăţia vor ieşi mereu la iveală prin harul lui Dumnezeu.

Un fapt suprinzator îl reprezintă  cinstirea Sfântului Ioan Botezatorul nu doar de confesiunile creştine, ci şi de unele grupări gnostice (mandeeni, nazorei),sau de musulmani.

Aceştia din urmă, deţin moaşte ale Inaintemergatorului lui Hristos, pe care le pastrează în moschei.

O parte din capul Sf. Ioan Botezatorul se află în Marea Moschee din Damasc, numită şi Moscheea Umayyad.

 

 

 

 

Image result for capela sf ioan botezatorul de la damasc photos

Relicva se pastrează într-o capela (foto) din interiorul moscheii, pentru că islamul il considera pe Ioan Botezatorul (numit Yaḥyā ibn Zakariyyā – Ioan fiul lui Zaharia), unul din profeţi, alaturi de Isus (Isa).

Prezenţa moaştelor Sfantului Ioan Botezatorul, în Moscheea Umayyad fac  din acesta un locas de cult  unic in felul sau, prin faptul ca musulmani si crestini sunt văzuti rugându-se impreună, chemându-l în ajutor pe Inaintemergatorul Domnului.

Dupa cucerirea arabă a Damascului in 634, această moschee a fost construita pe locul unei biserici creştine inchinate Sfântului Ioan Botezătorul.

Situată în partea antica a Damascului, acest locaş  de cult musulman este una dintre cele mai mari şi mai vechi moschei din întreaga lume. Este considerată al patrulea loc sfant al Islamului.  Unele marturii timpurii mentioneaza despre Califul umayyad al-Walid I ca a dezgropat capul profetului Ioan pe care l-a asezat intr-un stalp din Damasc, al carui capitel avea o forma arhitectonica asemanatoare unui cos din frunze de palmier.

Alte relicve ale Sf Ioan se află in Moscheea Imrahor Camii din Istanbul (fosta Manastire Studion). Documentele arată că aici se pastrează încă din secolul al IX-lea mâna dreaptă şi o parte din craniu, frumos imbrăcate in aur si pietre preţioase.

In Coran, alaturi de alte personaje biblice, Sfantul Ioan apare ca profet al lui Dumnezeu. Desi mai scurt, episodul nasterii sale prezinta foarte multe asemanari cu textul evanghelic.

 

 

 

.

Capul si Mana Sfantului Ioan Botezatorul

O

 

 

 

Musulmanii vad in Sfantul Ioan un martor al cuvantului lui Alah si care va prevesti venirea lui Iisus (Isa). Tatal sau, Zaharia este, la randul sau, un profet al Islamului.

Traditia islamica sustine ca Sfantul Ioan a fost unul dintre profetii pe care Mahomed i-a intalnit in noaptea numita Mi’raj, a urcarii sale prin cele Sapte Ceruri. Se spune ca i-a intalnit pe Ioan si pe Iisus in cel de-al doilea cer, unde Mahomed le-a multumit „fratilor sai”, inainte de a urca impreuna cu Gavriil (Jibral) la al treilea cer, unde l-a intalnit pe Iosif (Yusuf), fiul lui Iacov. Povestea profetului Ioan a fost de asemenea spusa si regelui abisinian in timpul migratiei lui Mahomed in Abissinia.

Prin traditie, locul in care a fost inmormantat Sfantul Ioan se afla in Sevastia, in Samaria. De aici însă, moaştele sale au fost duse în alte oraşe (Ierusalim, Alexandria), pentru a nu fi profanate.

Capul sfântului a fost şi el dus in mai multe locuri, incât de multe ori i s-a pierdut urma, fiind aflat ulterior la Ierusalim, Emesa sau chiar la Roma.

Venerarea Sfantului Ioan s-a pastrat în rândul unor grupari musulmane mai ales sub influenta cultului ortodox de tradiţie bizantină.

Cultul include o sărbatoare inchinată Tăierii capului Sfântului Ioan, in ziua de 29 a lunii Av (potrivit calendarului ebraic).

 

http://www.crestinortodox.ro/

 

08/01/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: Răspândirea universala a simbolului crucii – originea ei antică, istoria ei,diferitele ei forme şi semnificaţia lor

[Foto+Cruce+Caraiman.jpg]

 

CRUCEA ESTE recunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale bisericii . Forma majorităţii bisericilor  este ca cea a unei cruci. În cămine, spitalele şcoli si institutii ale statelor cu populatie majoritar crestina, crucea împodobeşte pereţii cladirilor.

Pretutindeni, crucea este onorată şi adorată – în felurite moduri!

Când un sugar este stropit cu apă, preotul face semnul crucii deasupra frunţii lui, spunând: „Primeşte semnul crucii pe fruntea ta”.  Când intră în  biserici isi fac semnul Crucii. Acelaşi semn este făcut înainte de luarea mesei. În timpul liturghiei, preotul face semnul .

În bisericile protestante, la modul general, oamenii nu cred în facerea semnului crucii cu degetele. Ei nu se apleacă înaintea crucilor, nici nu le folosesc ca obiecte de închinare. Ei spun că aceste lucruri sunt nescripturale şi ca ţin de superstiţie. Cu toate acestea, cinstirea Sfintei Cruci s-a păstrat în continuare pe turnuri de biserică, in  amvoane şi în diverse alte moduri ca forme de împodobire.

Primii creştini n-au considerat crucea pe care a murit Isus ca un simbol al virtuţii, ci mai degrabă ca „lemnul blestemat”, un mijloc al morţii şi al „ruşinii” (Evr.12:2).

Ei nu s-au încrezut într-o veche cruce tristă. Dimpotrivă, credinţa lor era în ceea ce s-a îndeplinit pe cruce; şi prin această credinţă, ei au cunoscut iertarea deplină şi completă a păcatului! în acest sens au predicat apostolii despre cruce şi au preamărit-o (l.Cor.l:17,18).

N-au vorbit niciodată despre cruce ca despre o bucată de lemn pe care ar putea-o atârna cineva de un lănţişor în jurul gâtului sau pe care ar purta-o la mână ca protector sau talisman. O astfel de întrebuinţare a crucii a apărut mai târziu.

Crucea a ajuns să fie considerată ca simbol creştin doar din momentul în care creştinismul a început să fie păgânizat (sau, aşa cum preferă unii, păgânismul a fost creştinizat).

În anul 431 s-au introdus crucile în biserici şi în încăperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a apărut decât prin 586.

1 În secolul 6, imaginea crucifixului a fost autorizată de biserica de la Roma.

2 Nu li s-a cerut caselor particulare să posede cruce decât începând cu al doilea Conciliu din Efes.

3Dacă crucea este un simbol al creştinismului, nu se poate afirma cu corectitudine că ar fi avut originea în cadrul creştinismului pentru ca,  într-o formă sau alta a fost un simbol sacru cu mult înaintea erei creştine şi printre multe popoare necreştine.

Conform dicţionarului An Expository Dictionary of New Testament Words, crucea  şi-a avut originea in Caldeea antică.

„Forma bisericească a unei cruci cu două raze… şi-a avut originea în Caldeea antică şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz (apărând în forma misticului Tau, iniţialele numelui său) în acea ţară şi în ţinuturile dimprejur, inclusiv Egiptul…

Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne.

De aceea Tau sau T, în forma ei cea mai frecventă, cu bara orizontală pusă mai jos, a fost adoptată ca să reprezinte crucea lui Cristos”!

4În orice carte despre Egipt care arată vechile monumente şi ziduri ale templelor antice, se poate vedea folosirea crucii Tau.

 Un cunoscut istoric spune referitor la Egipt: „Aici găsim, neschimbate de mii de ani, printre cele mai sacre hieroglife ale ei, crucea în diverse forme… dar cea care este cunoscută în mod deosebit ca fiind ,crucea din Egipt’ sau crucea Tau are forma literei T, adesea cu un cerc sau un oval deasupra ei. Totuşi, acest simbol mistic nu a fost specific acestei ţări, ci a fost venerat… printre caldei, fenicieni, mexicani şi în fiecare popor antic din ambele emisfere”.

5.Pe măsură ce simbolul crucii s-a răspândit în diverse naţiuni, folosirea lui s-a dezvoltat în diferite moduri.

Printre chinezi, „crucea este… recunoscută a fi una dintre cele mai vechi reprezentări artistice…este înfăţişată pe zidurile pagodelor lor, este pictată pe felinarele folosite la iluminarea celor mai tainice nişe din templele lor”.

6.Crucea a fost un simbol sacru în India timp de secole printre necreştini. A fost folosită la însemnarea borcanelor cu apă sfântă luată din Gange, precum şi ca un simbol al sfinţilor Jaina dezîncarnaţi.

 În partea centrală a Indiei, au fost descoperite două cruci grele de piatră care datează cu mult înaintea erei creştine – una având peste trei metri, cealaltă peste doi metri. Budiştii, şi numeroase alte secte din India, îi însemnau pe adepţii lor pe cap cu semnul crucii.7

Pe continentul african, la Susa, băştinaşii înfig o cruce în râul Gitche. Femeile Kabile, deşi sunt mahomedane, îşi tatuează o cruce între ochi.

În Wanyamwizi, zidurile sunt împodobite cu cruci. Yarick-ii, care au întemeiat un şir de regate din Niger până la Nil, aveau o imagine a crucii pictată pe scuturile lor.

8.Când spaniolii au ajuns pentru prima dată în Mexic, „nu şi-au putut reţine uimirea”, spune Prescott, „când au văzut crucea, simbolul sacru al propriei lor credinţe, înălţată ca obiect de închinare în templele lui Anahuac.

Spaniolii nu ştiau că simbolul închinării din cea mai indepărtată antichitate… a unor naţiuni păgâne asupra cărora lumina creştinismului nu strălucise niciodată era crucea”.

9.La Palenque în Mexic, întemeiat de Votan în secolul 9 înaintea erei creştine, se află un templu păgân cunoscut sub numele de „Templul Crucii”. Acolo, gravată pe lespedea unui altar, se află o cruce centrală de 2 pe 3,35 metri. The Catholic Encyclopedia conţine o fotografie a acestei cruci, sub care se află cuvintele: „Cruce precreştină din Palenque”.

10.În vremuri străvechi, mexicanii s-au închinat unei cruci cu numele de tota (tatăl nostru). Această practică de a se adresa unei bucăţi de lemn cu titlul de „tată” este menţionată şi în Biblie. Când israeliţii au amestecat idolatria cu religia lor, ei au spus unui butuc: „Tu eşti tatăl meu” (Ier.2:27).

 Dar este contrar Scripturii să numeşti o bucată de lemn (sau un preot) cu titlul de „tată” (Mt.23:9).

Cu multe secole înainte, în Italia, înainte ca oamenii să fi ştiut ceva despre artele civilizaţiei, ei au crezut în cruce ca simbol religios. Ea era considerată ca protectoare şi era pusă pe morminte. Monede romane din anul 46 î.Cr.

Îl arată pe Jupiter ţinând un sceptru lung care se termina cu o cruce.” Fecioarele Vestale ale Romei păgâne purtau crucea atârnată de lănţişoarele de la gât, aşa cum poartă acum maicile din biserica romano-catolică.

12.Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o avea în jurul capului zeul lor, care corespundea lui Tamuz al babilonienilor. Porcelli menţionează faptul că Isis era reprezentată având o cruce pe frunte. Preoţii ei purtau cruci rituale în închinarea pe care i-o aduceau. Deasupra templului Serapis din Alexandria se afla o cruce. Când a fost dezgropat templul Sfinxului, s-a descoperit că are o formă de cruce. Persanii aveau stindarde în formă de cruce în timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare (335 î.Cr.).

 

Crucea a fost folosită ca simbol religios de către aborigenii din America de Sud în vremuri străvechi. Copiii nou născuţi erau puşi sub protecţia ei împotriva duhurilor rele.

Cei din Patagonia îşi tatuau o cruce pe frunte. S-a descoperit olărie antică în Peru, marcată cu semnul crucii ca simbol religios. Monumentele arată că regii asirieni purtau cruci atârnate de lănţişorul de la gât, asemenea străinilor care s-au luptat împotriva egiptenilor.

13.Nişte cruci erau reprezentate şi pe veşmintele Rot-n-no, şi anume deja în secolul 15 înaintea erei creştine.

14.The Catholic Encyclopedia recunoaşte că „semnul crucii, reprezentat în forma lui cea mai simplă prin încrucişarea a două linii în unghiuri drepte, exista cu mult înainte de creştinism, atât în Est, cât şi în Vest. E întâlnită în trecutul foarte îndepărtat al civilizaţiei umane”.

15.„Dar oare nu este crucea un simbol creştin de când a fost crucificat Isus?” se întreabă unii. Este adevărat că în gândirea celor mai mulţi crucea a ajuns acum să fie asociată cu Cristos. Dar cei care îi cunosc istoria şi modurile superstiţioase în care a fost folosită – mai ales în secolele trecute – pot vedea o altă faţă a monedei.

Deşi sună dur, cineva a pus întrebarea: „Să presupunem că Isus ar fi fost omorât cu o puşcă; ar fi oare acesta un motiv să avem o puşcă agăţată de gât sau pe vârful acoperişului bisericii?”

 De aici rezultă: Lucrul important este cine a fost cel ce a murit, nu care a fost instrumentul morţii. Sf. Ambrozie a spus pe drept: „Să ne închinăm lui Cristos, Regele nostru, care a atârnat pe lemn, şi nu lemnului”.

Crucificarea ca metodă a morţii „a fost folosită în antichitate ca pedeapsă pentru crime oribile în Egipt, Asiria, Persia, Palestina, Cartagina, Grecia şi Roma… Tradiţia atribuie unei femei, regina Semiramida, introducerea pedepsei cu moartea pe cruce”!

16.Cristos a murit pe o cruce – indiferent ce tip era ea – şi totuşi în religia catolică sunt folosite multe tipuri de cruci. Aici sunt arătate câteva dintre aceste tipuri diferite. O pagină din The Catholic Encyclopedia prezintă patruzeci! Dacă utilizarea catolică a crucii a început doar cu crucea lui Cristos – şi nu a fost influenţată de păgânism – de ce sunt folosite atât de multe tipuri diferite de cruci?

Un cunoscut scriitor spunea: „Dintre mai multe feluri de cruci care mai sunt la modă ca blazoane sau steme naţionale şi bisericeşti, diferenţiate prin denumirile familiare de: cruce Sf. George, cruce Sf. Andrei, cruce malteză, cruce greacă, cruce latină, etc., nu există nici una dintre ele a cărei existenţă să nu poată fi trasată până în timpul cel mai îndepărtat din antichitate” !

17.Crucea cunoscută sub numele de crucea Tau a fost larg folosită in Egipt. “În vremurile de mai târziu, creştinii egipteni (copţi), atraşi fiind de forma ei şi probabil de simbolismul ei, au adoptat-o ca semn distinctiv al crucii”.18 Ceea ce este cunoscut sub numele de crucea greacă a fost de asemenea descoperit pe nişte monumente egiptene. Această formă de cruce era folosită în Frigia unde împodobea mormântul lui Midas.

Printre ruinele oraşului Ninive, un rege este înfăţişat purtând o cruce malteză pe piept. Forma crucii cunoscută astăzi drept crucea latină a fost folosită de că-tre etrusci, aşa cum se poate vedea pe un mormânt păgân antic: crucea în mijloc, iar în stânga şi în dreapta ei îngeri înaripaţi.

Printre indienii Cumas din America de Sud, ceea ce a fost numită crucea Sf. Andrei era considerată ca protectoare împotriva duhurilor rele.” Ea apărea pe monedele lui Alexandru Bala în Siria, în anul 146 î.Cr., şi pe cele ale regilor baktrieni de prin anul 140 până în anul 120 î.Cr. – cu mult înainte ca Sf. Andrei să se fi născut!

Crucea  numită astăzi crucea Calvarului, totuşi este luata de pe o inscripţie antică din Tesalia, care datează dintr-o perioadă anterioară erei creştine!

Mai rămâne o ultimă întrebare. Isus a murit pe o anumită cruce – ce formă avea aceasta? Unii cred că ar fi fost doar un stâlp de tortură, fără să aibă şi o bârnă orizontală. Cuvântul „cruce” exprimă automat sensul că cele două bucăţi de lemn se încrucişează într-un anumit punct sau unghi.

Dar cuvântul grecesc din care este tradus cuvântul „cruce” în Noul Testament, stauros, nu are neapărat acest înţeles. Cuvântul însuşi înseamnă pur şi simplu un stâlp care se află într-o poziţie verticală.

20. Dacă obiectul pe care a murit Isus n-a fost mai mult decât aceasta, atunci nu se poate deloc vorbi despre o „cruce” (ca atare)! Lucrul acesta ar arăta limpede nebunia de a „creştiniza” mai multe tipuri de cruci!

Pe de altă parte, afirmaţia lui Toma despre semnul cuielor (la plural) din mâinile lui Isus (Io.20:25) ar putea indica faptul că pe stâlpul vertical a fost prinsă o bârnă orizontală, pentru că dacă ar fi fost vorba numai de un stâlp vertical, mâinile Lui ar fi fost străpunse probabil de un singur cui. Aceasta, cuplat cu faptul că era loc deasupra capului Său pentru inscripţie (Lc.23:38), ar tinde să favorizeze ipoteza a ceea ce s-a numit crucea latină. Cruci în forma literei „T” sau „X” pot fi eliminate, deoarece acestea probabil că n-ar permite suficient spaţiu deasupra capului pentru inscripţie.

Cât priveşte forma exactă a crucii lui Cristos, nu e nevoie să ne preocupe lucrul acesta. Toate aceste teze sunt neînsemnate în faţa adevăratului sens al crucii – nu bucata de lemn -, ci răscumpărarea eternă realizată prin moartea lui Cristos pe cruce.

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. Se găseşte pictata sau scrijelita în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină  a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie). Ştim însă cu siguranţă că  a fost si  un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor. Sensul ei era acela al vieţii (imortalităţii), de aceea interpretarea cea mai frecventă este aceea a unei alăturări a organelor sexuale stilizate (ansa reprezentând vulva, în continuarea căreia este ataşat penisul la capătul căruia sunt situate testiculele). La apariţia lui, creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi.
«Crucea» are două sensuri: un sens material, şi un sens moral.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

În liturgică, «cruce» poate avea înţelesul de crucifix, ori de cruce manuală.

Sensul moral

De la Plaut, crucea ia şi sensul moral, intrând chiar în proverbe, desemnând un chin moral, sau chiar călăul.

Este folosit în Noul Testament, în Evanghelia după Marcu VIII:34: «Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să mă urmeze», cuvinte pe care le-ar fi rostit Iisus din Nazaret.

Mai târziu, sensul spiritual de «chin moral» va fi lărgit, pentru a vorbi de dogma creştină a ispăşirii.

Sensul material

Crucea e un simbol în formă de răscruce, formată de două sau mai multe linii. Regiunea e o zonă definită de intersectare: în general sunt patru regiuni.

  • cruce latină

  • cruce în formă de τ (tau), sau franciscană

  • crucea sfântului Andrei, sau cruce în formă de  X

  • crucea sfântului Petru, sau cruce întoarsă

  • cruce bască

  • cruce celtică

  • cruce sau cârjă papală

  • cruce greacă, cu braţele egale

  • cruce egipteană sau ankh

  • cruce furcată, în formă de Y

  • cruce cu vârfuri

  • cruce cvadruplă

  • cruce ancorată

  • cruce slavă

  • cruce cu trifoi

  • cruce patriarhală, sau lorenă

  • cruce malteză

  • cruce ierusalimiteană

  • cruce occitană

  • cruce gamată, sau svastika

  • Mundolsheim

  • cruce hughenotă

  • cruce scandinavă

 

Galeria

Latină

Greacă

A sfântului Petru

Crux commissa, egipteană creştină (coptă)

Crux decussata, a sfântului Andrei

În formă de soare, baza crucii celtice

Svastika

Crux dissimulata

Lorenă

Patriarhală, sau a Jeannei d’Arc

Papală sau ierofantă

Slavă

Ridicată, sau a evangheliştilor, ori de arhanghel

De arhanghel (variantă)

De arhanghel (variantă)

Romană de hirotonie

Nemţească

Ierusalimiteană, simbol cruciat

Cu cârje, sau merovingiană

Cu trifoi, sau a sfântului Patrik, sau irlandeză

Malteză, sau a sfântului Ioan

Cu tălpi

Cu mingi, sau cu mere

A sfântului Iacob cel Bătrân

Bască, sau lauburu

Occitană

A templierilor

Hughenotă

Scandinavă

Crucea Roşie.

 Surse:

De la Wikipedia ,enciclopedia libera si

Articolul : „ESTE CRUCEA UN SIMBOL CRESTIN?”

Sursa: religiatainica.

13/05/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu