CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Stilul nou versus stilul vechi – Ritul vechi versus Stilul vechi

 

 

 

 

 

 

 

Mic îndreptar etnologic: Rit vechi versus Stil vechi

  

Pe internet pot fi întâlnite în abundență materiale privitoare la numeroasele confuzii între rit și stil (vechi). Pe site-urile românești, aflăm despre pregătirile hotelierilor pentru Crăciunul pe rit vechi, documentarea fotografică a Crăciunului pe rit vechi în Suceava sau oferte pentru Revelionul pe rit vechi.

Nu mai vorbim de restul sărbătorilor fixe din calendar (adică excluzând ciclul pascal care este sărbătorit în același timp de ortodocșii de toate tipurile), care continuă și augmentează confuzia rit – stil.

Dacă aveți vreodată dubii în folosirea termenilor rit / stil vechi , atunci mergeți după următorul algoritm:

1. Ritul (în acest context) se referă exclusiv la rânduiala bisericească, ritualul, performarea unor acte, gesturi ritualice strict bisericești sau religioase. În România se folosește sintagma de credincioși de rit vechi pentru a-i desemna pe lipoveni, staroveri sau credincioșii staroobreadți. Aceștia folosesc din punct de vedere bisericesc calendarul iulian sau pe stil vechi.

1.a. Se poate folosi termenul rit în sintagme precum: Biserica de rit vechi (și derivații), slujbă de rit vechi, botezul / căsătoria / înmormântarea de rit vechi (adică lipovenesc). Deci, doar evenimente legate de ceremonialul bisericesc și nu de calendar ca și timp.

2. Însă când ne referim la o sărbătoare din punct de vedere calendaristic (pe 7, 14 ianuarie de exemplu), utilizăm termenul pe stil vechi. Ne putem proba foarte ușor în acest sens înlocuind termenul pe stil vechi cu cel de după calendarul iulian (Crăciunul pe stil vechi sau Crăciunul după calendarul iulian). Este vorba despre diferența de 13 zile între calendarul iulian și cel gregorian (introdus oficial / administrativ în România în 1924).

2.a. Putem folosi sintagmele: Crăciunul pe stil vechi este pe 7 ianuarie, Anul Nou / Sfântul Vasile pe stil vechi este pe 14 ianuarie. Adăugând ceea ce știam de la punctul 1, putem folosi (hiper-)corect sintagma: Credincioșii de rit vechi sărbătoresc azi, 7 ianuarie, Crăciunul (pe stil vechi/după calendarul iulian – suplimentar și deseori nu este necesară repetiția).

3. Stilul vechi este uzitat și în sintagme care îi desemnează pe credincioșii care nu au trecut la calendarul/stilul nou sau gregorian. Avem de exemplu, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, cu sediul la Slătioara (care a refuzat trecerea la noul calendar), apoi etnici precum ucrainenii, grecii din Izvoarele (jud. Tulcea, Dobrogea), sârbii, bulgarii etc.

3.a. Putem folosi formula Credincioșii de stil vechi/ucrainenii/haholii/grecii din Izvoarele/sârbii etc. sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi.

4. Credincioși de rit vechi sunt doar lipovenii/staroverii/cazacii ignatiovi, credincioși de stil vechi sunt ucrainenii/haholii/malorușii, unii români care aparțin de ierarhia de Slătioara, sârbii bănățeni, grecii din Izvoarele etc.

Mai simplu, puteți proba termenii stil/rit vechi după schema logică: stil-ca și cadru calendaristic-pe (Crăciun, Sf. Nicolae, Sf. Andrei pe stil vechi), rit-ca și ritual bisericesc-de (credincioși de rit vechi= lipoveni), stil- ca și utilizarea calendarului iulian/vechi-de (credincioși de stil vechi= ucrainenii, bulgarii, sârbii din România etc.).

 

Stilul nou versus stilul vechi // „Faptul că mulți petrec pe ambele stiluri este o DEBANDADĂ…”

 

 

Stilul nou versus stilul vechi // „Faptul că mulți petrec pe ambele stiluri este o DEBANDADĂ...”În fiecare an, unii ortodocși celebrează sărbătorile pe stil nou, iar alții pe stil vechi.

Astfel, în timp ce o parte a creștinilor termină sărbătorile, altă parte abia le începe, dar mai sunt și dintre cei care le sărbătoresc pe ambele stiluri.

Unde este eroarea și cum stăm cu păstrarea tradițiilor în perioada sărbătorilor de iarnă?

 La mai multe posturi de televiziune putem observa că se repetă an de an că pe 25 decembrie este Crăciunul catolicilor, ceea nu este corect.

Calendarul pe stil nou e în toată lumea și trebuie să spunem că Crăciunul pe stil nou este atât al ortodocșilor, cât și al catolicilor.

În  mai multe localități din România și R. Moldova sărbătorile se celebrează decenii de-a rândul pe stil nou, iar Revelionul este celebrat aproape de toată populația în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie.

În perioada comunistă, se spunea că la 1 ianuarie se sărbătorește Anul Nou, iar la 14 ianuarie Sfântul Vasile, ceea ce este iarăși incorect.. Sfântul Vasile pe stil nou se sărbătorește la o diferență de 13 zile față de cel de pe rit vechi și nu sunt nicidecum două sărbători diferite, așa cum se vehicula în acea perioadă.

Faptul că mulți petrec și pe stil nou și pe stil vechi este o debandadă, un abuz, o dezordine, o anarhie în calendar și aici statul ar trebui să-și spună cuvântul.

Astfel, grădinița, școala, societatea și mass-media sunt cele care pot promova, adevăratele valori.

 

 

 

surse:

 

https://mesagerulneamt.ro/2018/05/prima-biserica-pe-stil-vechi-construita-in-romania

meaptulcea.wordpress.com

 

23/12/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ignatul – un ritual păgân din timpuri imemoriale, ajuns să fie asociat cu o sărbătoare creștină

 

 

 Ignatul e o tradiţie pe cale de dispariţie. Tăierea porcului în perioada Crăciunului era o tradiţie în numeroase ţări europene ca Albania, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia, Italia, Slovenia, Portugalia, Spania, Ucraina, Irlanda, însă în prezent se pare că această practică e păstrată încă, doar în România, Moldova şi Bulgaria.

 

 

 

Sacrificarea porcilor

 

Sacrificarea porcului de Crăciun, este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creștină.

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an și cel nou se miza pe funcția regeneratoare a sacrificiului.

Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viață se naște, aceea a noului an.

În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstițiul de iarnă.

Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții.

In vechiul Egipt, desi porcul era considerat un animal dezgustator, oamenii il jertfeau si il mancau, ritual in cinstea zeului Osiris, intr-o anume zi din an.

Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii pastreaza multe elemente ale cultului  : il sacrifica ritual la Ignatul porcilor  (20 decembrie), i se imita glasul cu un instrument special, numit surla, apare in folclorul si in jocurile de copii (De-a Poarca, Purceaua) si, mai ales, are o colinda Siva, probabil numele marelui zeu indian, Shiva.

Cunoscuta masca a colindatorilor, imbracata si jucata de un fecior (Capra, Turca, Cerbul etc), este inlocuita in colindul Siva cu capul impodobit al porcului jertfit la Ignat.

Obiceiul a fost atestat in Europa numai la romani si aromani, iar in Asia la indieni.

Folcloristul Petru Caraman consideră că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat își află rădăcinile în tradițiile antichității romane.

Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 și 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor.

Porcul însuși era socotit ca întruchipare a acestei divinități, a cărei moarte și reînviere se consumă la cumpăna dintre ani.

Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra inițial Anul Nou în lumea romană, începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.

În desfășurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu.

Sacrificarea nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor și nici nu poate depăși apusul soarelui.

Trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ține la distanță, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului.

Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat și stropit cu apă sfințită sau cu apă neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.

Prin ce filiera (greaca, romana, orientala) a ajuns porcul sa fie sacrificat ritual in spatiul etnic romanesc are mai putina importanta.

Semnificativ este faptul ca urme extrem de vechi ale ritualului sunt pastrate de romani la cea mai insemnata sarbatoare traditionala, Anul Nou.

Ritualul taierii porcului aminteste de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care apareau si dispareau, se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic.

Tăierea porcilor avea loc intr-o anumita zi, la Ignat (20 decembrie), si intr-un anumit moment al zilei, de obicei in zori sau dimineata.

Credinta ca porcul isi viseaza moartea in noaptea de Ignat, prinderea si injunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neinsufletit,jumulirea părului pentru confectionarea bidinelelor, parlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucati etc. ofereau suficiente momente pentru săvârsirea practicilor rituale menite sa preîntampine stingerea „seminţiei” porcilor, sa asigure sanatatea gazdei in noul an, să alunge spiritele rele, sa prezica vremea pe o perioada mai indelungata de timp, sa fertilizeze ogoarele pentru a obtine roade bogate.

De altfel, functia rituala a sacrificiului este bine evidentiata de informatiile etnografice:

„La taiere nu trebuie sa stea nimeni primprejur dintre cei care sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaite nimeni” (Pamfile, 1914, p. 118) si altele.

Ignat este, se pare o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul  (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor.

Sacrificiul sangeros al porcului si ritul funerar de incinerare (parlitul porcului) in ziua de Ignat (Ignis = foc), este o practica preistorica care supravietuieste in tinuturile romanesti extracarpatice.

Perechea lui feminina, Inatoarea, este de asemenea asociata cu focul si rugul funerar.

Femeile care lucreaza in ziua de Ignat sunt batute si oparite cu apa clocotita, asa cum procedeaza si Joimarita la Joimari (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 93-95).

 

 

 

 

 

 

Ignatul

 

Se spune ca in noaptea de Ignat porcii viseaza daca vor fi sau nu taiati sau viseaza cutit, ceea ce constituie un semn ca vor fi sacrificati. In unele zone, porcul se taie chiar in ajunul Craciunului.

Carnea acestuia este destinata in principal prepararii produselor ce urmeaza a se consuma ritual pe tot parcursul perioadei dintre Craciun si Boboteaza.

Conform randuielii traditionale, taierea porcului este singura activitate permisa a se desfasura in ziua de Ignat.

Se credea ca prestarea oricarei alte munci – spalatul rufelor, cusutul, torsul lanii, maturatul casei etc, atragea dupa sine pedepsirea celor care se faceau vinovati de incalcarea normelor sarbatoririi.

Femeile insarcinate respectau cu strictete interdictia de a lucra, de teama sa nu nasca copii cu infirmitati sau labili psihic.

Masurile punitive – cazaturi, oparit, dureri ale membrelor inferioare – aplicate celor considerati ca vinovati de nerespectarea interdictiilor, erau atribuite unei divinitati razbunatoare, ce patrona sarbatoarea: Inatoarea.

Se spunea ca Inatoarea era o femeie batrana, urata, lacoma si cu apucaturi de capcaun, „manca lumea”.

In acelasi timp, in povestile ce circulau in satul din sudul Moldovei, la inceputul secolului al XX lea, ea aparea ca o fiinta vicleana, ce incerca sa le ispiteasca pe femei sa lucreze, dupa care le oparea sau le devora. Pentru a contracara actiunile ei malefice si a o impiedica sa se apropie de casa, femeia „ispitita” trebuia sa iasa, la miezul noptii, in curte si sa imite cantecul cocosului, repetandu-l de trei ori.

Se credea ca, auzind cantecul cocosului, Inatoarea se retragea speriata. Asadar, in acest ceremonial, se sconta pe functia protectoare a cocosului – chiar daca era vorba numai de imitarea sunetelor lui – care, in calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.

Dupa ce indeplinea acest ritual cu functii apotropaice, de aparare, femeia trebuia sa intre in casa si sa stinga focul, ca Inatoarea sa nu fie atrasa de lumina si sa revina. Ea cauta lumina focului, intrucat locul pe unde putea intra era hornul casei. Daca era intuneric, ea nu reusea sa gaseasca calea de acces catre interiorul locuintei si pleca definitiv.

Dar, pana sa paraseasca satul, ea incerca sa se razbune pe oricine ii iesea in cale. De aceea, se spunea ca este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii sa poarte sau sa aiba asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic.

Fiind incarcate cu energie, obiectele metalice puteau tine la distanta de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inatoarei, impiedicand-o sa se apropie de cel pe care il intalnea in peregrinarile ei diurne sau nocturne pe pamant.

Dupa credintele comunitatilor rurale din Banal, Inatoarea putea fi impiedicata sa se apropie de casa daca, in dimineata de Ignat, dupa ce se taia porcul, se inconjura de trei ori curtea cu o carpa aprinsa. Fumul degajat de carpa aprinsa o forta sa se indeparteze.

Ritualul sacrificarii porcului in preajma sarbatorilor Craciunului, aminteste de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) in perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Intr-un moment cum este cel de la cumpana dintre anul vechi si anul nou, se sconta pe functlia regeneratoare a sacrificiului.

Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, ce moare, o noua viata se infiripa, aceea a noului an. Si aceasta, pentru ca sacrificiul, ca moarte violenta, lasa liber energiile vitale neconsumate. Din aceste energii neconsumate, cel sacrificat putea reveni la viata, putea renaste.

Folcloristul Petru Caraman considera ca obiceiul taierii porcului din ziua de Ignat isi afla radacinile in traditiile antichitatii romane. Lumea romana practica acest sacrificiu la Saturnali, intre 17 si 30 decembrie, consacrandu-l lui Saturn, la origine zeu al semanaturilor. Porcul insusi era socotit ca intruchipare a acestei divinitati, a carei moarte si reinviere se consuma la cumpana dintre anul vechi si anul nou.

Este insa vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra initial anul nou in lumea romana: inceputul primaverii, al semanaturilor, la sarbatorile ce precedau Calendele lui Janus, adica la Saturnalii.

In desfasurarea obiceiului sacrificarii porcului, se respectau anumite conditii de timp si spatiu. Sacrificiul nu poate fi inceput inainte de ivirea zorilor si nici nu poate depasi apusul soarelui. El trebuie sa aiba loc pe lumina, intrucat numai lumina poate tine la distanta, prin puterea ei arzatoare, spiritele malefice, ce-ar incerca sa anuleze virtutile sacrificiului.

Totodata, locul ales pentru taierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tamaiat si stropit cu agheasma sau cu apa neinceputa, pentru a indeparta duhurile necurate.

Dupa ce animalul este sacrificat, iar carnea sortata, are loc un al doilea act ceremonial: impartirea pomenii porcului. Prin traditie, ea se oferea impreuna cu o lumanare aprinsa, celor care au ajutat la taierea porcului, ca si saracilor. Din restul carnii se prepara produsele destinate sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza: carnati, tocatura, piftie, toba, caltabosi, carne fripta etc.

Totodata, o parte se conserva pentru a fi consumata peste an. Nimeni nu se atinge insa de preparatele din carnea porcului decat dupa ce, in dimineata de Craciun, o parte din ele sunt impartite de femei, in vecini sau la biserica, pentru mortii familiei.

Acest obicei se respecta cu strictete, intrucat, asa cum arata folcloristul S. Fl. Marian „…a gusta mai inainte de a sacrifica se socoteste ca cel mai mare pacat si de vatamare pentru sufletele (spiritele) protoparintilor care cer si doresc acest sacrificiu”.

Diferite organe sau parti din carnea porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii in tratarea unor maladii ale omului sau animalelor, in practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant in vraji si farmece, ca si pentru „repararea” mortilor-strigoi.

Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mancare.

Sangele animalului, amestecat cu mei si lasat sa se usuce, este bun pentru afumat copiii cand se sperie sau cand au guturai.

Parul de porc se pastreaza si cu el se afuma copiii atunci cand se crede ca sunt deochiati. Cu el se afuma si adaposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor salbatice.

Untura de la porcul negru este utilizata in vraji, in descantece si pentru prepararea unor leacuri. De asemenea, ea se foloseste si pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor si viteilor.

Grasimea de porc se folosesie pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungandu-se membrele corpului afectate de boala.

Copitele animalului sunt cautate de vrajitoare, pentru a le utiliza in practici de magie neagra, de legat casatoriile, de despartire a cuplurilor etc.

In satele din Banat, exista obiceiul ca mortii-strigoi sa fie unsi cu untura. Inainte de a fi asezati in sicriu.

Se crede ca untura ii fixeaza, impiedicandu-i sa se reintoarca si sa se razbune pe cei vii.

 

 

 

Ignatul, o tradiţie pe cale de dispariţie

 

 

 

În statisticile românesti, „porco-cidul” (versiunea guiţată a genocidului) sună rotund: 1 milion de porci sunt sacrificaţi pe altarul lui Noel, reprezentând o şeptime din consumul anual (7 milioane). Cu toate acestea, suntem la jumătatea faţă de media europeană.

Probabil, e un joc al statisticii: românii mai ţin şi oarece post înainte să se arunce asupra şoricului din bătătură, în vreme ce europenii îl consumă constant. Plus că mulţi români nu-şi permit să cumpere cât si-ar dori.

Cifrele n-ar fi aşa de îngrijorătoare, dacă n-ar trăda o tendinţă de desacralizare a Sărbătorilor. Astfel, de Crăciun, doar 20% dintre români îşi doresc daruri spirituale, restul aşteptând ca Moşul pântecos să le pună sub brad bunuri materiale.

Banii sunt cei mai aşteptaţi (23-24% funcţie de vârstă), apoi telefoanele mobile (7%, cu creştere până la 20% pe segmentul tinerilor), tabletele (4,2%), televizoarele (4%) şi hainele (3,7%).

 

Surse: Crestin Ortodox.ro; Dr. Sanda Larionescu,cercetator stiintific la Muzeul Satului; stiripesurse.ro/ignatul; agerpres.ro

 

 

 

 

 

20/12/2015 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | 2 comentarii

O masa de Crăciun in România anului 1937. Tradiţii de Crăciun din întreaga lume.

 

 

 

 

File de istorie. Ce se mânca de Crăciun în 1937 !

 

 

 

“Am găsit, într-un vechi ” carnet de bal ” lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale , negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa Uţa , băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine , numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun , se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.

Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate , şi tacîmuri de argint sterling englezeşti , se servea alune sărate şi ţuică de Văleni .

Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul” iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun . Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa.

Ouă umplute , cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre , unele poate şi cu anşoa , decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni , mezeluri, neapărat salam de Sibiu , ghiudem , babic , kaizer , trei-patru feluri de brânzeturi , caşcavaluri , Camembert .

Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată ! Măsline naturale marinate , nu din cele negre . Se aduceau sticlele de ţuică , neapărat de Văleni şi Piteşti .

Apoi venea marea salată de beuf , făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania , nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră , de pe Lizeanu .

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic .

Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.

Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.
Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese .

Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar . Se servea un vin alb sec , Fetească .

Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană , de la Braşov .

La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale ,cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni .

La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă.

Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui !

Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc , curcan şi vânat , cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte , murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari.

Apoi mici bucăţele de cârnat , ficat , rinichi , şorici , lebăr , caltaboş , mititei , POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec , Băbească şi Pietroasele .
Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez !

Cine voia, comanda o cafea , făcută neapărat din cafea braziliană de la ” Armeanul „. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută !

Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri , călătorii şi vacanţe . Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON , iar domnii invitau doamnele la DANS !

Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile , toate odată , ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le ! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene !

Urmau cozonacii , imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao . Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari !

Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi , mereu două . Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria !

Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc.

Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote ! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion !

Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe) , semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit…”

 

 

 

Tradiţii de Crăciun din întreaga lume. 

 

 

Ghidul Aradean - Tradiţii de Crăciun din întreaga lume. SĂRBĂTORI FERICITE pe glob<br /><br />

 

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului și Moș Crăciun au adunat pe meridianele Planetei diverse obiceiuri și tradiții, dar și denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe ‘Joulupukki’, care ar veni din ținutul ‘Korvatunturi’, tărâm care are forma unei urechi despre care se spune că ar fi urechea cu care Moșul ascultă să afle dacă sunt cuminți copiii.

 

 Pe continentul european

 

În Germania, ”Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiției, se crede că ar apăra casa de hoți și de nenorociri tot restul anului.

În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, zi în care creștinii sărbătoresc nașterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare.

În ziua de ajun, familia se adună pentru cină și pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. Tradiția împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creștini care au adus brazi împodobiți în casele lor au fost nemții, în secolul al XVI-lea).

Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei și în alte țări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, potrivit Agerpres.

 

 

In Elveţia

 

În Elveția, butucul este cunoscut sub numele de ”Bouche de Noel”. ”Samichlaus” (Moș Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce și pomul de Crăciun în casele elvețienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiție a elvețienilor este ”Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani.

Copiii ajutați de părinți se înarmează cu ustensile specializate și scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături și forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuții elvețieni pun o lumânare și poartă ridichea ca pe o făclie ori o agață ca pe un lampion.

 

 

 

In Anglia

 

 

 

În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit ”Yule log”. În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de nașterea lui Iisus se aprinde o lumânare, așezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi și nașterea lui Hristos. În 1814, printul Albert, soțul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări și fructe.

Evident, familiile de aristocrați i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuși, mobilă în miniatură, micuțe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. Copiii din Anglia nu își primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25.

Una dintre tradiții este ca elevii să monteze în școli sau în biserici piese despre nașterea Mântuitorului. În vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este și acela de a atârna ciorapi de șemineu în așteptarea cadourilor, vâsc în casă și crenguțe de brad în jurul casei. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice și că aduce noroc și prosperitate, alungând spiritele rele.

Faimoasa și tipica budincă englezească era numită ”hackin”, de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de prune era pregătită chiar în dimineața de Crăciun și era stropită cu brandy și flambată la servire. Tot tradiției Crăciunului englezesc îi aparține și pachețelul surpriză numit ”cracker”, care este împărțit la servirea budincii de Crăciun.

 

 

 

In Italia

 

În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte și este cunoscut sub denumirea de ”Novena”. Copiii merg din casă în casă să recite poezii și să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiției, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana.

Călare pe mătura ei, ea verifică atentă cine a fost cuminte și cine nu, se strecoară pe hornuri și lasă cadourile lângă bradul împodobit.

În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus și magi în mărime naturală. Un punct de atracție îl constituie Irozii — un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moș cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, și o paiață cu clopoței la picioare, care poartă un băț năzdrăvan, în amintirea saltimbancilor chemați cu prilejul unor astfel de manifestări.

În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piața de Crăciun din Viena este atracția principală a sărbătorilor, deși Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă și cadouri.

În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop — șuncă, pește și fasole—, aceasta fiind și prilejul cu care rudele își fac daruri. Mulți suedezi merg la biserică în dimineața zilei de Crăciun. Crăciunul se numește la suedezi Jul și este urmat de alte sărbători.

Moșul are pe aceste meleaguri o înfățișare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roșu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiționala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfățișând animale și fețe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.

 

 

 

In Islanda

 

În Islanda, țara gheții și zăpezii, vin treisprezece Moși Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moș Crăciun coboară din munți, ocolește fiecare casă și apoi pune dulciuri în ghetuțele copiilor, în vreme ce aceștia dorm.

Dacă au fost cuminți, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, sunt recompensați cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moș vine în oraș și tot așa până la 25 decembrie, când primul Moș se întoarce la casa lui din munți, pe 26 — cel de-al doilea și tot așa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită și ”Al treisprezecelea” și este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun, pentru că în această zi ultimul Moș Crăciun se întoarce la casa lui.

 

 

 

In Finlanda

 

În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara, în jurul orei 17,00, familiile pleacă la biserică pentru slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. Tot în ajun, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al orașului proclamă ”pacea de Crăciun”.

Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii și până la Bobotează, celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe. Acest obicei există de aproape 600 de ani și este valabil pentru întreaga țară. Copiii așteaptă sosirea lui Moș Crăciun, care pune mereu aceeași întrebare: ”Sunt cumva copii cuminți aici?”. Moșul are o desagă plină de cadouri și în timp ce ”slujitorii” lui îl ajută să le împartă, el le povestește celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia.

Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: șunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul, care conține o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se servește un fel de pește care inițial s-a preparat printr-un proces îndelungat.

Danezii au o modalitate mai puțin întâlnită de a împărți cadourile: se adună toți membrii familiei în jurul bradului și cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat, care ia, la rândul său, un altul și-l dă persoanei pentru care a fost pregătit și așa mai departe. În Danemarca se foloseau stegulețe, clopoței și steluțe.

Olandezii îl așteaptă pe ”Sinter Klaas”, care vine pe un cal alb și lasă daruri în saboții de lemn.

În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradițională iar după ospăț masa nu se strânge, pentru ca Iisus să aibă cu ce-și potoli foamea. Moș Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El le împarte cadouri și dulciuri copiilor.

În vechea tradiție, obiceiul bradului împodobit nu există, fapt pentru care Sf. Vasile lasă cadourile pe masă sau într-un colț al camerei.

Există o tradiție potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-și imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.

 

 

In Polonia

 

 

În Polonia se păstrează obiceiul ca în cinstea stelei de la Betleem masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea — ”Gwiazdka” (”mica stea”). Toți brazii de Crăciun erau împodobiți cu îngerași, steluțe și păsări.

În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri și lăutari iar în case și biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera Nașterii Domnului. Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (”Reyes Magos”).

În Rusia, Moș Crăciun (”Babușka”) este însoțit de Albă-ca-Zăpada (”Snegurocika”) iar copiii primesc prăjituri și jucării, printre care celebrul set de păpuși ”Matrioșka”.

Lituanienii împodobeau brazii cu mici colivii de păsări, steluțe și diverse forme geometrice.

În Ungaria, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare. În ajunul Crăciunului, creștinii respectau câteva tradiții. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să țeasă sau să spele vase, pentru că altfel le păștea o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate și puse la uscat aduceau boala asupra familiei.

Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soții să le fie furate. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiționala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioșul și cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri și lumânări.

 

 

 

 

In America

 

 

În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Nașterea Domnului. La masă se mănâncă curcan iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate.

În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziționat de regulă din magazin), adus, aici și în Canada, de ”Santa Claus”. Tradiționalul ciorap de Crăciun își face apariția la sfârșitul secolului al XIX-lea, ilustratorul Thomas Nast fiind inițiatorul lui. Există 11 orașe numite Santa Claus în opt state americane — Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon și Utah — și 50 de locuri cu numele Noel.

În Alaska, Moș Crăciun face înainte de a aduce cadourile o vizită secretă de verificare a cumințeniei copiilor. Aceștia trebuie să îl întâmpine cu tradiționalul colind ”Gristuusaaq suu’uq” (”Astăzi s-a născut Hristos”).

În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ”nochebuena” (”Noaptea cea bună”). Masa tradițională înseamnă pentru cubanezi friptură de porc, fasole neagră servită cu orez și plante tradiționale (Yuca) sub formă de piure.

Familiile se reunesc și, într-o groapă săpată în pământ și plină de cărbuni acoperiți cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradițională.

În Costa Rica, Columbia și Mexic, darurile sunt aduse de ”Nino Jesus” (”Copilul Iisus”).

În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.

În Chile copiii și adulții confecționează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le așază sub brad. Aceste figurine se numesc ”pasebre”. Moș Crăciun (”Viejito Pascuero”) își alege și el câte o figurină de sub fiecare brad.

 

 

 

 In Asia

 

Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le pun în seara sfântă sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Nașterii Mântuitorului.

Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuși și aranjamente florale și cu ”Jizo” (”Moș Crăciun”).

Creștinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango, potrivit realitatea.net.

Bisericile sunt umplute de flori roșii (Crăciunițe) iar cei bogați oferă ajutor celor nevoiași.

În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi dintre cele nouă are loc un teatru religios iar colindătorii vestesc Nașterea Domnului cu ”Maligayang Paskob”.

 

 

Surse: ioncoja.ro ; ghidularadean.ro

23/12/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: