Suntem martorii anulării a 2.000 de ani de respingere și ostilitate evreiască față de Iisus

Rabinii îl aduc pe Iisus acasă de Crăciun

Peste 25 de rabini proeminenți din Israel și din străinătate au emis o declarație prin care cer o nouă privire asupra lui Iisus, credința creștinilor și a Noului Testament, consemnează publicația https://www.israeltoday.co.il/.

Citând din propriile lor înțelepciuni, acești rabini ortodocși remarcabili nu se rușinează să slăvească numele lui Iisus, primindu-L pe tâmplarul din Nazaret înapoi în rândul evreilor.

„Iisus a adus lumii o dublă binecuvântare”, a declarat grupul de rabini renumiți.  „Pe de o parte, el a întărit maiestuos Tora lui Moise… și niciunul dintre Înțelepții noștri nu a vorbit cu mai multă tărie despre imuabilitatea Torei. În același timp, ‘El a îndepărtat idolii de națiuni’.”

A spune că Iisus, chiar mai mult decât orice alt Înțelept evreu, a onorat, a întărit și a protejat ”imutabilitatea Torei”, este o recunoaștere extraordinară.

Acești rabini de frunte întorc cursul istoriei prin înlăturarea uneia dintre principalele piedici din calea acceptării de către evrei a lui Iisus, după două milenii de ostilitate!

Suntem acum martorii anulării a 2.000 de ani de respingere și ostilitate evreiască față de Iisus, aceasta fiind după orice estimare, un miracol.

Anularea caracterizării greșite a lui Iisus

Ne amintitim că evreii religioși L-au respins pe Iisus încă de la început, acuzându-L că nu se supunea Torei și că, prin urmare, nu putea fi Mesia cel așteptat. În Noul Testament, îi găsim pe farisei certându-se cu Iisus pe tema regulilor Sabatului, a legilor alimentare, a curățeniei rituale, a regulilor de căsătorie și multe altele. Aceștia insistau că Iisus nu poate fi Mesia pentru că ‘învață peste tot să nu asculte de Moise’. (Faptele Apostolilor 6:14)

Asistăm acum la anularea a 2.000 de ani de respingere și animozitate evreiască față de Isus, ceea ce după orice estimare este un miracol, căci refuzul absolut al evreilor de a-L accepta pe Isus se apropie încet dar sigur de sfârșit, pe măsură ce un număr tot mai mare de rabini ortodocși prestigioși, spun bun venit revenirii lui Iisus printre ei.

Unitatea evreilor și creștinilor

„După aproape două milenii de ostilitate și înstrăinare reciprocă, noi, rabinii ortodocși care conducem comunități, instituții și seminarii din Israel, Statele Unite și Europa… căutăm să facem voia Tatălui nostru din Ceruri acceptând mâna pe care ne-o oferă frații și surorile noastre din rândul creștinilor”, se arată în declarația scrisă în decembrie, în apropierea Crăciunului, acum câțiva ani.

Două mii de ani de antisemitism creștin, Cruciade, Inchiziții și un Holocaust nu pot împiedica Steaua de la Betleem să se ridice din nou în Israel.

Acest apel al acestor distinși rabini de a-i îmbrățișa pe creștini ca ”frați și surori”nu este mai puțin un miracol. Faptul că evreii îi acceptă pe creștini cu atâta afecțiune, după atâtea neînțelegeri și atâtea urâciuni antisemite, nu poate fi înțeles decât ca o lucrare divină de har ceresc, de neînchipuit.

Pentru că, așa cum subliniază acest grup de rabini ortodocși, ”Tatăl lor ceresc” este cel care cheamă poporul evreu să lase trecutul la o parte, să lase deoparte dușmănia și să îi îmbrățișeze de bunăvoie pe creștini și credința lor în Iisus.

Aceasta prieteni, este lucrarea mai profundă a Duhului Sfânt, despre care se vorbește în întreaga Scriptură.

Progres spiritual

După cum subliniază rabinul Dr. Eugene Korn, Director Academic al Centrului pentru Înțelegere și Cooperare Iudeo-Creștină: „progresul acestei proclamații constă în faptul că rabinii ortodocși influenți din toate centrele vieții evreiești au recunoscut în sfârșit că… creștinismul și iudaismul au multe în comun din punct de vedere spiritual și practic. Având în vedere istoria noastră toxică, acest lucru este fără precedent în Ortodoxie”.

În declarația lor, rabinii au dorit să găsească o cale de a recunoaște diferențele dintre credințele creștine și cele evreiești, fără a se supăra sau a jigni.

„Așa cum au făcut Maimonide și Yehudah Halevi, recunoaștem că creștinismul nu este nici un accident, nici o eroare, ci rezultatul și darul divin dorit pentru națiuni. Prin separarea iudaismului și creștinismului, Dumnezeu a vrut o separare între parteneri cu diferențe teologice semnificative, nu o separare între dușmani”, conchide declarația.

Unde se încadrează Iisus(Yeshua) în iudaism?

Aceste așa-zise ”diferențe teologice semnificative” dintre creștinism și iudaism se referă de fapt la Yeshua (Iisus). El este piatra de încercare.

Poate că Yeshua este Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu pentru neamuri, dar poporul evreu nu este încă foarte sigur cine este El pentru ele.

Așadar, deși acești rabini fac pași importanți și fără precedent pentru a aduce poporul evreu mai aproape de Mesia Yeshua, ei sunt încă departe de adevăr. Căci dacă Iisus este Mesia pentru neamuri, cu atât mai mult ar trebui să fie și pentru iudei.

Poate că Iisus nu se simte chiar ca acasă în familia evreiască tipică, însă cu siguranță bate la ușă.

Publicitate

NAȘTEREA DOMNULUI – CRĂCIUNUL

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixă, în ordinea fireasca (cronologica) a vieții Mantuitorului, este Nașterea, numita în popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21).

Pare a fi cea dintâi sarbatoare specific creștina, dintre cele ale Mântuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Paștile sau Rusaliile, a caror origine stă in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor.

De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand – dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.

b) Desi sarbatorita in toata lumea creștina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.

De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Arătarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.

Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii („Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !…”).

Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei.

Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.

c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca.

Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare creștina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta creștinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa crească, iar nopțile sa scada.

Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de naștere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mântuitorului care fusese numit de prooroci „Soarele Dreptatii” (Maleahi IV, 2) si „Rasaritul cel de sus” (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise „Lumina spre descoperirea neamurilor” (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine „Lumina lumii” (Ioan IX, 5).

Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutită de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp.

De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pâna azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.

Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: „Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez” (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.

d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe).

Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti.

Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila   (vezi   mai departe   la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.

e)  In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna  (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor.

Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii.

Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul până în ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o păstreaza până astăzi cărtile noastre de slujbă.

Pr. Prof. Ene Braniște– https://www.crestinortodox.ro.

SE ÎNCEARCĂ DIN CE ÎN CE MAI DES, ȘI NU DOAR ÎN LUMEA NECREȘTINĂ, IMPUNEREA DE RESTRICȚII PENTRU SFÂNTA SĂRBĂTOARE A CRĂCIUNULUI

La 25 decembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului Iisus Hristos. În timp, Crăciunul a depăşit de mult stadiul de sărbătoare pur creştină şi este, în prezent, un eveniment celebrat într-un fel sau altul în aproape toată lumea, devenind și o sărbătoare laică.

Familiile se adună în ajun în jurul unui brad împodobit, așteptând darurile de la Moș Crăciun, cel care personifică bunătatea, altruismul, generozitatea, mai ales pentru copii, iar a doua zi pun masă mare cu multe bunătăți pregătite din timp.

Dar, chiar și în ciuda faptului că a căpătat dimensiuni comerciale și de divertisment pe alocuri exagerate, această mare sărbătoare și-a păstrat nealterată semnificația profundă a Întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, de-a lungul istoriei şi chiar în zilele noastre, chiar dacă anumite ţări au combătut şi combat răspândirea acestei sărbători asociate bunăvoinţei, cadourilor şi meselor festive şi au interzis celebrarea naşterii lui Iisus pe teritoriul lor, Crăciunul și-a păstrat nealterată semnificația profundă a Întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu.

Au fost şi încă mai există regiuni ale globului pământesc unde creştinii sunt ucişi pentru că sunt creştini, iar a merge la biserică la slujba Naşterii Domnului, îi  poate costa viaţa.

Pe fondul sosirii imigranţilor musulmani în Europa, tot mai multe ţări transformă Crăciunul într-o sărbătoare interzisă.

În mai multe ţări, în loc de urarea Crăciun Fericit, se promovează intens ideea că mai mai potrivit ar fi să se spună „Sărbători Fericite”, o modalitate prin care să fie incluşi şi cei ce aparțin altor culte religioase și care au alte sărbători în această perioadă.

Oficialii ministerului educatiei din Suedia au indicat şcolilor că pot chema copiii la biserică pentru slujbele de Craciun, dar numai atâta timp cât în cadrul acestor slujbe numele lui Iisus nu este menționat.

 În unele ţări creştine, învăţarea copiilor despre Crăciun, despre timpul liturgic care precede Crăciunul, respectat de către catolicism și Biserica Ortodoxă, precum și de multe culte protestante, este parte a curriculum-ului național, dar lecții despre această sărbatoare, chiar și cele care includ slujbele actuale ale bisericii, nu pot include nici o rugăciune, binecuvântări sau declarațiile de credință.

Puţini mai ştiu de febra religioasă care a măcinat Anglia de la finele Evului Mediu până aproape de perioada contemporană s-a manifestat şi prin interzicerea sărbătoririi Crăciunului.

Între 1647 şi 1660, Crăciunul a fost interzis în Anglia sub influenţa mişcării puritane susţinute de Oliver Cromwell.

Motivul a fost simplu: mişcarea puritană era în fapt o tentativă de reformare agresivă a Bisericii Romano-Catolice, care a mers mai departe decât anglicanismul pentru a condamna ceea ce considera a fi păcate pretextând că sărbătorile precum Crăciunul, în timpul cărora populaţia se „afunda în desfrâu”erau ieşite din cuvântul lui Dumnezeu.

Totul a revenit însă la normal în 1660 – ironic, anul în care trupul lui Cromwell, care decedase cu trei ani înainte, a fost dezgropat, înlănţuit şi decapitat de regaliştii izgoniţi în trecut de către el.

 Iată însă că în zilele noastre atitudinile necreştine sau chiar anticreştine se manifestă din ce în ce mai  intens în Marea Britanie. Un exemplu  l-a dat chiar renumitul post de radio şi televiziune BBC, după ce conducerea trustului a decis să evite folosirea termenilor „înainte de Christos” şi “după Christos” cu “înaintea erei noastre”, respectiv “era noastră”. 

Măsura a fost luată din dorinţa „de a nu ofensa persoanele care nu sunt creştine”, informează The Telegraph.

Naşterea Domnului a fost interzisă de către Crucea Rosie britanică în toate cele 430 de spatii pentru strângerea de fonduri. Personalului i s-a impus să dea jos decoraţiile şi orice alt simbol al sărbătorii creştine, deoarece acestea i-ar putea chipurile ofensa pe musulmani.

Un voluntar al Crucii Roşii declara:

“Pusesem în vitrină scena Nașterii Domnului și ne-au fortat s-o înlăturăm. Se pare că nu putem avea nimic din ce înseamnă Nasterea Domnului. Dacă trimitem felicitări, trebuie să transmitem salutări de sezon sau cele mai bune urări. Însă acestea nu au voie să fie legate direct de Nasterea Domnului. Când am întrebat de ce, ni s-a răspuns: ca să nu-i ofensăm pe musulmani”.

 

Regimul comunist instaurat în România anului 1946 cu ajutorul tancurilor sovietice și prin falsificarea grosolană a rezultatului alegerilor, detesta credința și Biserica, respingând însăși exis­tența lui Dumnezeu. De aceea, s- trecut la a ostracizarea a tot ceea ce ținea de religie, inclusiv sărbătorile și tradițiile.

Numai că sărbătoarea creștină a Crăciunului, era prea adânc înrădăcinată în sufletele oamenilor, pentru ca regimul de barbarie comunistă s-o poată desființa cu totul.

Drept urmare, în loc de excomunicare, comuniștii au procedat la o mistificare: Moș Crăciun a fost înlocuit cu un laic și secularizat Moș Gerilă, o invenţie prin care comuniştii atei au dorit să şteargă din conştiinţa colectivă sărbătoarea creştină a Crăciunului!

În rest, s-a păstrat aproape totul, începând cu împodobirea bradului și terminând cu costu­mația personajului aducător de daruri – înfățișare care, vai!, era de origine capitalistă…

  Bradul de Crăciun, Moş Crăciun şi sărbătoarea Creştină a Naşterii Domnului au fost ”libere” până spre sfârşitul anilor ’40. Prima măsură în demersul comuniştilor de a şterge Crăciunul din calendarul românilor a fost transformarea zilelor de 25 şi 26 decembrie în zile lucrătoare.    

 Începând cu 1948, în ziarele vremii moşul cu barbă albă şi haine roşii, care aducea daruri copiilor cuminţi, a început să apară cu denumirea de Moş Gerilă. Sărbătorile de Crăciun s-au transformat în Sărbători de iarnă, iar bradul de Crăciun a devenit Pom de iarnă. 

Moşul comunist Gerilă nu numai că preluase atribuţiile lui Moş Crăciun, acelea de a aduce daruri copiilor, dar i s-au dat şi trăsături de activist de partid.

Serbările Pomului de Iarnă erau organizate de comunişti în fabrici şi uzine, unde copiii erau chemaţi în faţa Moşului să spună poezii şi erau răsplătiţi cu pungi cu dulciuri.  

Versurile special create pentru noul moş , Gerilă, aveau şi ele iz socialist: copii cât mai cuminţi, cu note mari, clase fără corigenţi, cadouri cât mai puţine: 

„Moş Gerilă toţi îmi spun

Că eşti darnic şi eşti bun

Dar să stii mai din’ainte

C-am fost băieţel cuminte,

Şi mai spun aşa să ştii

Ca eu nu-ţi cer jucării

Cum ţi-ar cere şi alţi copii.

Însă nu m-aş supăra

Dacă tot mi-ai da ceva”

Moş Gerilă şi darurile lui erau produsul societăţii comuniste, iar recunoştinţa copiilor trebuia să se întoarcă către partid.

Mesajele din revistele pentru pionieri şi UTC-işti  îndemnau în acest sens. 

„Anotimpul alb, zilele care au mai rămas pînă la sfîrşitului anului calendaristic poartă gîndurile copiilor de la bradul frumos împodobit ce scînteiază în lumina jocului de artificii, la sacul plin cu daruri al luiMoş Gerilă, pe care-l întîmpină cu voioşia cîntecului, cu fapte frumoase, cu notele bune şi foarte bune din carnetul de elev. Surprizele care-i aşteaptă sînt multe şi foarte plăcute căci societatea noastră s-a îngrijit din vreme ca cei aproape 4, 2 milioane de copii ai ţării să aibă o vacanţă plină de bucurii, iar tradiţionalele sărbători ale pomului de iarnă să fie mai strălucitoare ca oricînd. Anul 1979, anul Congresului al XII-lea al partidului şi al celei de a 35-a aniversări a eliberării patriei, a fost un an în care şi munca părinţilor a fost mai bună”,  scria revista ”Cutezătorii” din anii 80. 

În anii construirii ”socialismului victorios” în România ,în jurul celor mai mari sărbători ale creştinităţii, se crease un fel de conspiraţie a tăcerii, în care cuvintele Paşti şi Crăciun erau cvasi-interzise, în care ele nu puteau fi niciodată auzite la radio sau la televizor, dar nici citite în presa controlată de partid şi intens cenzurată de acesta şi oamenii săi era cel puţin bizar că liderii comunişti găseau de cuviinţă să le marcheze cu o masă tradiţională. (https://www.historia.ro).

Revelionul era ziua principală a Sărbătorilor de Iarnă. Românii făceau trecerea dintre ani, odată cu mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, transmis la televizor:

”Dragi tovarăşi şi preteni, cetăţeni ai Republicii Socialiste România, intrăm în noul an cu încrederea deplină în forţele poporului nostru, în capacitatea sa creatoare. Pe baza realizărilor de până acum, privim cu încredere deplină în realizarea programelor de dezvoltare economico-socială, în victoria socialismului şi comunismului în patria noastră”, spunea Nicolae Ceauşescu, la Revelionul din 1988, ultimul său mesaj transmis în noaptea dintre ani. Moş Gerilă a murit odată cu Ceauşescu, în decembrie 1989.

Nimeni probabil n-a anticipat faptul că, la scurtă vreme de la căderea comunismului, Nașterea Domnului și Crăciunul vor ajunge să fie puse din nou la index, în numele așa-zisei ­„corectitudini politice”, al ”progresismului”neomarxist, al menajării sensibi­lităților minori­tăților (cele ale majorităților neavând probabil nici o importanță) și al marxismului cultural.

În anii 2000, în Cehia, Austria și Marea Britanie au luat ­amploare campaniile anti-Moș Crăciun, care chiar a fost interzis în 2008 în Bosnia, pe motiv că nu aparține tradiției acestei țări.

În unele țări s-a interzis amplasarea în spații publice, precum piețele, a scenei Nativității, iar în Statele Unite s-a cerut și se cere insistent înlocuirea denumirii „Christmas Tree” (pomul de Crăciun) cu „Holiday Tree” (Pomul de sărbătoare)…

În Statele Unite, la Universitatea din Tennessee, şefii istituţiei au elaborat un plan pentru suprimarea Crăciunului, prin care au fost interzise apariția lui Moș Crăciun, urările, felicitările și mâncărurile tradiționale, iar astfel de cazuri sunt nenumărate în SUA și Canada.

Crăciunul în China este doar o altă zi de lucru. Școlile, birourile și magazinele rămân deschise, dar după program chinezii din marile orașe ies în oraș și sărbătoresc în felul lor serbarea atît de iubită în restul lumii.

China este oficial un stat ateu, așa că sărbătorirea Crăciunului a fost în timpul extremismului maoist complet interzisă, împreună cu creștinismul, iar în prezent guvernul încă mai impune anumite restricții împotriva respectării sărbătorii în stil occidental.

În zilele noastre, în China este sărbătorită o versiune comercială a Crăciunului în orașe mari și este tratată mai mult ca un fel de Zi a Îndrăgostiților.

Este o zi petrecută cu prietenii, nu cu familia, și, în general, sărbătorită prin mersul la spectacole, la cumpărături sau petrecerea unei zile romantice alături de partener.

Asta nu pentru că în China se sărbătorește marea sărbătoare a creștinătăți, ci pentru că mulți chinezi, non creștini consideră că e doar o „perioadă tematică” la nivel comercial.

În afara orașelor mari, Crăciunul practic nu există, deci, cei din mediul rural nu-l celebrează deloc.

În marile orașe chineze, multe magazine și străzi comerciale sunt îmbrăcate, în decembrie, în culorile Crăciunului. Imagini ale lui Moș Crăciun, brazi de Crăciun și cântece occidentale se fac auzite în marile magazine.

Mulți văd în aceste lucruri „revendicarea culturală a modernității” asociată cu Occidentul și, prin urmare, „inamicul valorilor patriotice” impuse Chinei de revoluția comunistă brutală din secolul al XX-lea.

În 2014, Academia Chineză de Științe Sociale a publicat o carte pentru a delimita în detaliu „cele mai serioase provocări” care apar în țară, atenționând în  mod explicit asupra a patru dintre ele:

– idealurile democratice exportate din națiunile occidentale

– hegemonia culturală occidentală

– difuzarea informațiilor prin intermediul internetului

– infiltrații religioase

Un grup de zece doctoranzi chinezi a publicat un articol în care a analizat fenomenul denunțat ca „frenezia de Crăciun”, cerând poporului chinez să respingă această sărbătoare.

Totuși în teritoriile Macao, Taiwan și Hong Kong, Crăciunul este o sărbătoare oficială.

În lumea de azi, mai există ţări în căre sărbătorirea Crăciunului este interzisă şi chiar pedepsită prin lege…

De la instaurarea comunismului în anii 50,în Coreea comunistă religia creștină a fost complet interzisă. Organizațiile de apărare a drepturilor omului afirmă că între 50.000 și 70.000 de creștini se află în închisori sau lagăre de concentrare din Coreea de Nord doar pentru că au îndrăznit să-și practice credința.

Într-o ţară în care bărbaţii sunt obligaţi… de fapt au onoarea de a purta aceeaşi tunsoare precum preamăritul conducător, interzicerea Crăciunului pare a fi unul dintre paşii de bază pentru controlul populaţiei/combaterea influenţelor capitaliste.

De altfel, Coreea de Nord a şi ameninţat eterna ţintă/rivală Coreea de Sud că va trage asupra unui brad de Crăciun artificial pe care un grup creştin dorea să-l monteze în apropierea graniţei dintre cele două state.

În 2016, dictatorul Kim Jong-Un a făcut a mai făcut un pas în persecuția religioasă: nu numai că a reiterat interdicția de sărbătorire a Crăciunului, ci a ordonat ca în noaptea de 24 decembrie poporul să comemoreze nașterea bunicii sale, Kim Jong-Suk, luptătoare comunistă care a luptat împotriva japonezilor și a devenit soția primului dictator al țării, Kim Il Sung. Este considerată (și venerată) ca „Sfânta Maică a Revoluției”.

Faptul că liderii primitivi ai sultanatului Brunei au interzis Crăciunul în această țară (cei care nu respectă interdicția putând ajunge în pușcărie pentru 5 ani),iar o altă țară musulmană – Tadjikistanul – a interzis brazii și cadourile de Crăciun este o realitate tragică.

Iată însă că recent,birocrații din Comisia Europeană,s-au arătat dornici să introducă în Parlamentul European un proiect de rezoluție prin care termenul „Crăciun” să fie înlocuit cu „sărbătoare”.

Motivația, zic ei, ar fi aceea că acest lucru ar fi „o modalitate prin care să fie incluşi şi cei care au alte sărbători în această perioadă precum: Hanukkah, la evrei, Ramadam şi Ashura, la musulmani, Omisoka la japonezi sau Bodhi Day la budişti.” (evz.ro).

Aceasta este însă o explicație pentru proști. În spatele ei se ascunde intenția de a distruge tradițiile și familia tradițională europeană. La Bruxelles, Târgul de Crăciun a fost redenumit în ”Plăcerile iernii”, scrie news-republic.com.

De necrezut, dar Parlamentul European a tipărit chiar şi felicitări cu urarea imbecilă „Felicitări de Sezon” !

Aceleași caricaturi de la Bruxelles, împreună cu executanții lor fără conștiință din anumite țări europene, au făcut ca în Franța să se pună problema scoaterii cuvintelor Mamă și Tată din codul civil, în timp ce în Anglia, pașapoartele conțin denumirea de Părinte 1 și Părinte 2, în loc de mamă și tată. Motivul? Să nu se simtă discriminați homosexualii!!!

Cu alte cuvinte, majorității i se ia dreptul la tradiție și normalitate pentru a li se acorda mai multe drepturi minorităților – fie ele etnice, religioase sau sexuale.

Mulți alții, mai puternici decât liderii de la Bruxelles și de la Strasbourg, au încercat să juguleze credința noastră creștină și au falimentat.

Revoluția Franceză de la 1789 a înlocuit creștinismul cu numitul „cult al rațiunii”, dovedit a fi, în scurt timp, un fiasco total.

Un mare prelat român – cel care a citit la 1 Decembrie Rezoluția de Unire de la Alba Iulia, în fața „Măritei Adunări Naționale” și care acum este „Fericit” în calendar – a spus: „credința noastră este viața noastră”.

Se încearcă din nou interzicerea Crăciunului! Ce va fi mâine?