CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un fost înalt responsabil american afirmă că Partidul Comunist chinez şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sunt complici în campania de dezinformare legată de stabilirea originii virusului COVID 19

Iran nuclear deal: European nations 'siding with ayatollahs' - Pompeo - BBC  News

Fostul secretar de stat al SUA, Mike Pompeo, denunţă o „mascaradă” a OMS şi Beijingului.

El a afirmat recent că raportul experţilor asupra originii COVID-19 reprezintă o ”mascaradă de-a dreptul” şi o ”campanie de dezinformare” dusă, în opinia sa, de Partidul Comunist chinez şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează France Presse, citat de Agerpres și preluat de Romanian Global News.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, ‘a colaborat’ cu preşedintele chinez Xi Jinping pentru a ascunde transmiterea de la om la om într-un moment CRUCIAL’, a declarat pe Twitter fostul şef al Departamentului de Stat sub preşedinţia lui Donald Trump.
Mike Pompeo a fost vârful de lance, de partea americană, a ofensivei împotriva Chinei, căreia i se atribuie responsabilitatea pentru că a permis răspândirea COVID-19 în lumea întreagă, şi OMS pentru că a eşuat în misiunea sa din grija de a nu supăra puterea de la Beijing.

Pompeo a afirmat între altele că ar dispune de probe ce ar demonstra că SARS-CoV-2 ar proveni de la Institutul de virusologie din Wuhan, oraşul chinez unde au fost detectate primele cazuri cunoscute de COVID-19 la sfârşitul lunii decembrie 2019.

Teza unui incident de laborator este considerată însă ‘extrem de improbabilă’ în raportul experţilor OMS însărcinaţi cu ancheta asupra originii pandemiei.

Potrivit unor elemente ale raportului a cărui copie AFP a putut-o obţine luni, autorii săi consideră ‘de la probabilă la foarte probabilă’ transmiterea virusului la om de către un animal intermediar.

‘Institutul de virusologie din Wuhan rămâne sursa cea mai probabilă a virusului, iar OMS este complice’, a declarat marţi Mike Pompeo, apărând retragerea SUA din această agenţie ONU sub Trump, decizie însă anulată de noul preşedinte Joe Biden.

01/04/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | 2 comentarii

Ion Mihai Pacepa, fostul șef al spionajului comunist românesc, a murit la 92 de ani în Statele Unite

Ion Mihai Pacepa, fostul șef al spionajului românesc comunist, a murit la 92 de ani

Ion Mihai Pacepa (n. 28 octombrie 1928, București, România – d. 14 februarie 2021, Statele Unite ale Americii), a fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste , iar în perioada 19 aprilie 1972 – 24 iulie 1978, Pacepa a fost consilierul lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE) și secretar de stat la Consiliul Securității Statului (în cadrul Ministerului de Interne).

Ulterior promovării sale în funcția de secretar de stat, a fost avansat la gradul de general locotenent (19 august 1974).  În anul 1978 el a cerut azil politic în Statele Unite, unde a lucrat pentru comunitatea de informații a SUA în diferite operații împotriva fostului bloc sovietic. Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”.

Pacepa a devenit ulterior cetățean american, trăindu-și restul vieții în SUA. Concluzia raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pagina 628), aprobat de Președintele României și publicat la 18 decembrie 2006, subliniază “rolul excepțional jucat în demascarea naturii criminale a regimului și a Securității” de generalul Pacepa. Potrivit acestui raport, el „a contribuit la degradarea dramatică a imaginii lui Ceaușescu”.

Informațiile oferite de Pacepa au fost de asemenea un important revelator al caracterului criminal al dictaturii în influente cercuri politice și de media din Vest. Securitatea și moștenitorii săi nu i-au iertat vreodată lui I. M. Pacepa acest act de trădare”; (wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa).

În 2017, Christopher Monckton, al treilea viconte Monckton de Brenchley şi fost consilier al prim-ministrului britanic Margaret Thatcher, l-a numit pe locotenentul general Ion Mihai Pacepa „cel mai influent om al secolului al XX-lea şi, probabil, al începutului celui al XXI-lea”.

Pacepa a fost omul care a dezvelit o parte a Cortinei pentru a dezvălui dezinformarea care se revărsa din blocul sovietic. Din păcate, pentru majoritatea oamenilor, Pacepa şi munca sa au rămas necunoscute, informează The Epoch Times.

În primele ore ale dimineţii de 14 februarie 2021, COVID-19 a realizat ceea ce o recompensă de 2 milioane USD şi două echipe separate de asasini sponsorizaţi de România n-au putut, scrie https://tribuna.us/ion-mihai-pacepa-fostul-sef-al-spionajului-romanesc-comunist-a-murit.

Pacepa s-a născut la Bucureşti în 1928. A studiat chimia industrială la Universitatea Politehnică din Bucureşti, dar, înainte de absolvire, a fost recrutat în agenţia de poliţie secretă a Republicii Socialiste România, Securitatea. A fost iniţial repartizat în departamentul de contrasabotaj al Securităţii. În 1955, a fost transferat la Serviciul de Informaţii Externe.

Pacepa a fost numit şef al staţiei din Frankfurt, Germania de Vest, în 1957. Doi ani mai târziu, a fost numit şef al noului departament de spionaj industrial al României şi a ocupat această funcţie până când a fugit în vest. Începând din 1972, a fost şi şef adjunct al Serviciilor de Informaţii Externe româneşti, consilier pentru dezvoltare industrială şi tehnologică, precum şi mâna dreaptă a lui Nicolae Ceauşescu.

Cu toate acestea, în 1978, şi-a riscat viaţa lăsându-şi în urmă poziţia din vârful piramidei sociale comuniste şi a fugit în Statele Unite. Şi-a asumat misiunea de a avertiza Occidentul despre opresiunea ce se instaurează întotdeauna după ce socialismul şi comunismul ajung la putere. A fost şi a rămas cel mai înalt oficial al blocului sovietic care a fugit vreodată în Occident.

La început, preşedintele Carter nu l-a crezut pe Pacepa şi a dorit să-l dea înapoi pe dezertor în România – lucru echivalent cu o condamnare la moarte.

Culmea este că dezinformarea pe care o organizase Pacepa în România, şi cu care otrăvise Occidentul, îl păcălise pe preşedintele SUA, făcându-l să creadă că Ceauşescu este un aliat de încredere. Iar la momentul dezertării sale, tocmai Pacepa era cel care prezenta o imagine foarte diferită.

În cele din urmă, CIA l-a convins pe Carter de buna-credinţă a lui Pacepa, iar agenţiile de informaţii occidentale au exploatat informaţiile pe care le-a furnizat românul. Cea mai importantă a fost explicaţia sa despre modul în care agenţii sovietici plantau dezinformare pentru a înşela şi a submina încrederea în guvernele, liderii, istoria şi instituţiile occidentale – în special în Biserică. Când Pacepa a obţinut, mai târziu, cetăţenia SUA, CIA i-a înmânat o scrisoare prin care îi mulţumea pentru „contribuţia sa importantă şi unică în SUA”.

În România, Ceauşescu a creat o unitate specială a Securităţii care avea o singură sarcină – de a-l asasina pe fostul general. Dictatorul a pus la bătaie, de asemenea, două recompense separate de 1 milion de dolari pe capul lui Pacepa şi l-a trimis pe „Carlos Şacalul” să îndeplinească sarcina, precum şi, în paralel, o a doua echipă de asasini.

Aceştia au reuşit să se apropie de ţintă. Identitatea secretă a lui Pacepa a fost compromisă de două ori şi a trebuit să fie supus unei intervenţii chirurgicale plastice şi să-şi reconstruiască viaţa alături de soţia sa americană, o agentă CIA pe care a întâlnit-o în timp ce transmitea informaţiile către americani.

Pacepa şi-a publicat, în cele din urmă, informaţiile în cartea „Orizonturi roşii”, care a expus corupţia şi brutalitatea guvernului Ceauşescu şi a lumii sovietice / comuniste. (Preşedintele Ronald Reagan a numit această carte „biblia pentru relaţiile cu dictatorii”). Cartea a fost tradusă, condensată şi introdusă clandestin în România, unde, în anii ’80, a devenit una dintre lucrările care au motivat românii să sprijine răsturnarea guvernului.

După ce a început să trăiască în Statele Unite, Pacepa şi soţia sa au trăit sub identităţi noi, dar fostul general a continuat să scrie cărţi şi articole sub numele său real, inclusiv volumul din 2013, „Dezinformare: Fost şef de spionaj dezvăluie strategii secrete pentru subminarea libertăţii, atacarea religiei şi promovarea terorismului”, la care am fost coautor. A dorit să rectifice poveştile false la crearea cărora contribuise pe vremea când lucra pentru serviciile de informaţii din blocul sovietic.

Printre cele mai importante piese de dezinformare pe care el a vrut să le corecteze au fost că CIA se afla în spatele asasinării preşedintelui John F. Kennedy, că Papa Pius al XII-lea era pro-german în al doilea război mondial şi că terorismul din Orientul Mijlociu era organic (mai degrabă decât catalizat în interiorul Kremlinului).

Maşina de informaţii a blocului sovietic cultivase toate aceste naraţiuni false în timp ce Pacepa lucra în acea lume. Ultima sa carte, „Operaţiunea Dragon: În interiorul războiului secret al Americii de la Kremlin” (co-autor de R. James Woolsey, fost director CIA, n.t.) tocmai a fost lansată de Encounter Books.

Flirtul actual al Americii cu socialismul l-a îngrijorat extrem pe Pacepa. În calitate de şef al serviciilor de informaţii străine din România comunistă, a lucrat cu agenţi, active şi programe pentru a planta seminţele neîncrederii în minţile americanilor cu privire la implicarea guvernului lor în războiul din Vietnam. El a menţionat că acest tip de dezinformare se întâmplă din nou astăzi, cu o mulţime de „ştiri false” şi tot felul de poveşti (uneori retractate ulterior) care au creat o imagine foarte proastă pentru SUA.

Pacepa a vorbit adesea despre mass-media – mai exact, despre banii din spatele mass-media, care conduc versiunile prezentate oficial şi conversaţiile publice. Pacepa s-a specializat în dezvoltarea poveştilor de acest fel în perioada în care se afla la conducerea comunităţii de informaţii din blocul sovietic. El a contribuit la modificarea atitudinilor americane în cazul subiectelor fierbinţi ale anilor 1960 şi 1970.

Pacepa a declarat că recunoaşte aceleaşi tehnici astăzi, subliniind că mulţi au acum o viziune foarte negativă asupra guvernului lor, dar o viziune pozitivă asupra socialismului.

Mihai Pacepa lasă în urmă soţia cu care a fost căsătorit peste 40 de ani şi o fiică.

18/02/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

DE CE NU MAI SCĂPĂM DE COVID? VIDEO

 

Ca urmare a isteriei media, lumea își pune speranțele într-un vaccin minune.

Ceea ce îngrijorează e că ele au apărut mult prea rapid, că nu-s suficient testate și că nimeni nu știe cum vor reacționa pe diverși oameni, scrie https://trenduri.blogspot.com/.

Unul are diabet, altul are o boală rară s.a.m.d.

Pur și simplu n-ai cum să studiezi modul de manifestare, într-un timp atât de scurt.


Virusul, cum bine știm, este unul gripal. Asta înseamnă că, asemeni fraților săi, va suferi mutații.

Păi și asta cum se traduce? Că la fiecare mutație va trebui să stăm în lockdown până facem un nou vaccin?

Foto: Iohannis ciocnește coatele la Bruxelles conform stilului de pandemie.

Asta oare nu va adormi sistemul imunitar atât de mult încât să-l facă dependent de vaccinare? Problema e că toate pandemiile trecutului s-au rezolvat prin imunizare naturală.

La niciuna nu s-au închis țările și economiile. În timpul pandemiei Hong Kong a existat într-adevăr o cădere economică, însă ea a fost generată de lipsa de la serviciu a angajaților care s-au îmbolnăvit în masă. Astfel oamenii s-au imunizat natural și, la fel de natural, s-a câștigat imunizarea de grup.

Dacă acum obținem o falsă imunizare prin intermediul vaccinului, la următoarea mutație oare nu va trebui să ne vaccinăm din nou?

Și-apoi iar și iar până când, dacă nu te vaccinezi, va deveni fatal? Gândiți-vă bine la asta.
Vi se pare mutația o perspectivă îndepărtată? O să vă rog să vă mai domoliți optimismul!

Danemarca tocmai ce a ordonat uciderea întregii populații de nurci, punându-și o întreagă ramură industrială între paranteze.

Motivul? Au ajuns la concluzia că există o mutație a virusului care poate trece la om. Într-o asemenea perspectivă, vaccinurile produse ar fi expirate înainte de a apărea.

Ca să nu mai vorbesc despre imunitatea celor care au apucat să-și facă vaccinul.

E o lecție pe care trebuie s-o înțelegem.
Încă de la nașterea omului au existat și dușmanii săi. Dușmani care, în cursul devenirii noastre, ne-au fost și prieteni deoarece ne-au pregătit pentru atacurile necunoscute.

De când e lumea sunt și virușii și bacteriile și bolile produse sau nu de acestea.

Oamenii preistorici, dacă nu erau uciși de dușmani sau de animale, mureau de reumatism. Apoi au învățat să se încalțe, dar n-au scăpat de reumatism. Doar s-a redus incidența.

Omenirea a trecut prin nenumărate mutații de viruși. A fost victima bacteriilor.

La un moment dat, prin descoperirea antibioticelor, am crezut că le-am venit de hac. Și așa a fost.

Doar că „dușmanii noștri” nu stau cu tentaculele-n sân. Lucrează și se perfecționează.

Apar bacterii din ce în ce mai rezistente la antibiotice.

Când va apărea super-bacteria vom fi din nou cu un deget în fund.

Degeaba vom mai înghiți antibiotice pentru că nu vor mai avea niciun efect.

Și-atunci ne vom pune întrebarea simplă: oare a fost OK drumul pe care am mers?

De la descoperirea lui Fleming n-au trecut nici o sută de ani. O nimica la scara istoriei. Și, cu toate acestea, bacteriile sunt mai puternice ca niciodată.

Știu, îmi veți spune că se murea de tuberculoză și de multe alte afecțiuni, că a crescut durata de viață s.a.m.d.

Însă care e prețul plătit pentru această „oază” de aparentă „rezolvare” a problemelor medicale? O super-bacterie ne va da pe toți peste cap resetându-ne brusc relația cu mediul înconjurător.

21/11/2020 Posted by | stiinta | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: