CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ucraina, România și problema Bugeacului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ucraina vs. Romania si problema Bugeacului

Problema Bugeacului

 

 

Sub numele de Bugeac estedesemnat, îndeobşte, ţinutul din nordul Deltei, aflat între vărsarea Prutului şi limanul Nistrului.

Acest teritoriu, numit şi „părţile tătărăşti“, înainte de a intra sub autoritatea domnilor Moldovei, s-a aflat o perioadã de timp sub dominaţia nominală a Hoardei de Aur, iar după declinul hanilor de la Serai, a fost stăpânit timp de peste o jumătate de secol de domnitorii munteni din familia Basarabilor, coborâtori ai lui Basarab I – de unde şi numirea, mai târzie, de „Basarabia“, denumire care s-a extins, prin „bunăvoinţa“ interesată a autorităţilor ţariste, asupra întregii Moldove răsăritene, înglobată forţat la Imperiul Ţarist prin Pacea de la Bucureşti din 16/28  mai 1812.

El mai este cunoscut şi sub numele de „Ţinutul Bugeacului“, termen ce provine din turco-tătară şi desemnează regiunea de stepă brăzdată de văi cu versanţi povârniţi, lipsită de ape curgătoare,din nordul Deltei.

Conform părerii altor cercetători, originea cuvântului Bugeac ar fi cumană: «Bucgac» («bucigac») = unghi («angulus»). La bulgari, sudul Basarabiei purta denumirea de «Onglu», adică «unghi», iar la unguri «Atelcuz».

Indiferent de originea termenului, ţinutul desemnat a fost anexat de Soliman Magnificul în uma campaniei din vara anului 1538 (îndreptată împotriva domnitorului Petru Rareş) şi transformat, pentru 274 de ani (împreună cu cetatea Tighina (Bender) şi zona adiacentã), în provincie otomană: raiaua Tighinei (a Benderului, în turco-tãtarã).

Prin Pacea ruso-otomanã de la Bucureşti (16 mai 1812), Moldova de răsărit – parte componentă a principatului moldav, împreună cu raialele Hotinului şi Benderului (Tighinei), ultimele două, posesiuni otomane, au intrat în componenţa Imperiului Ţarist, sub denumirea generică de Basarabia.

În urma războiului Crimeei, prin Tratatul de Pace care a pus capãt acestei conflagraţii europene (18/30 martie 1856), Principatele Române ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost scoase de sub protectoratul rusesc, rămânând, pe mai departe, sub suzeranitate otomană, dar cu frontierele garantate de marile puteri:  Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei (mai târziu, al Italiei). Totodată, Tratatul de la Paris a stabilit retrocedarea, către Principatul Moldovei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad (Cetatea Albã), adică cea mai mare parte a fostului Bugeac. În felul acesta, pentru 22 de ani, prin voinţa areopagului european, Imperiu Ţarist a fost îndepărtat de la Gurile Dunării.

Congresul european de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de Pace de la San Stefano, a recunoscut independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, dar a statuat reîncorporarea celor trei judeţe basarabene (Cahul, Ismail şi Bolgrad) la Imperiul Ţarist. În felul acesta, Marile Puteri dãdeau satisfacţie diplomaţiei ţariste, care nu putea să renunţe la Gurile Dunării, cele trei judeţe fiind „schimbate“ forţat de către autoritãţile de la Sankt-Petersburg cu Dobrogea, străvechi pãmânt românesc dintre Dunăre şi Mare.

Aparent, schimbul era favorabil României deoarece Dobrogea, ca suprafaţă şi resurse ale solului şi subsolului, era net superioară celor trei judeţe sud-basarabene. Maniera în care s-a făcut „schimbul“ („diktat“ al areopagului european – de fapt, al lui Otto von Bismark – la cererea expresă a Sankt-Petersburgului) a deranjat profund autorităţile de la Bucureşti (îndeosebi pe marii boieri moldavi care deţineau întinse proprietăţi funciare în Bugeac), inducând, totodată, un puternic curent de opinie anti-rus în rândul opiniei publice româneşti. Astfel, noul stat român a fost obligat să împartă stăpânirea Gurilor Dunării cu Imperiul Ţarist.

În anii care au urmat, autorităţile ţariste au accelerat procesul de deznaţionalizare a românilor, prin deportări în Siberia, rusificarea numelor şi îndeosebi, prin colonizări de ruşi sau elemente alogene, dar rusofone (ruşi, ucraineni, germani, baltici, evrei etc.).

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, cu majoritate de voturi, Unirea întregii Basarabii cu România, deci implicit, şi a Bugeacului. Timp de 22 de ani, acest ţinut s-a aflat sub administraţie românească.

Rusia sovietică nu a renunţat însă la ideea reocupării Basarabiei, şi îndeosebi a Gurilor Dunării. Pregătirea reanexării spaţiului pruto-nistrean a fost marcată de diversiunea iniţiată şi desfăşurată în septembrie 1924 de Comintern(în care un rol important l-au avut serviciile speciale sovietice, îndeosebi C.E.K.A.), cu ajutorul unor bande înarmate care, sub pretextul eliberării popoarelor din această provincie de sub „jugul boierilor şi ciocoilor români“, au încercat să declanşeze o răscoală armată a populaţiei alogene rusofone.

Diversiunea, soldată cu morţi şi răniţi în rândul grănicerilor, poliţiştilor şi jandarmilor români, dar şi al populaţiei şi reprezentanţilor autorităţilor civile, s-a manifestat cu violenţă îndeosebi în Bugeac, mai precis în localitatea Tatar-Bunar şi împrejurimi. Ea a fost contracarată rapid de către autorităţile române, prin folosirea forţei armate.

După cum este ştiut, în urma ultimatum-urilor din 26-27 iunie 1940 şi a agresiunii militare a Armatei Roşii, atât Moldova dintre Prut şi Nistru (Basarabia propriu-zisă), cu o suprafaţă de 44.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 de locuitori, cât şi Bucovina de Nord, având o suprafaţă de 6.000 kilometri pătraţi şi 500.000 de locuitori au fost înglobate în Uniunea Sovietică. Prin acest rapt teritorial, şi sudul Basarabiei (adicã Bugeacul) a fost anexat, manu militari, la U.R.S.S.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), a fost  inclusă în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

 

 

 

 

Imagine similară

Au fost alipite astfel la Ucraina, în afară de partea de nord a Bucovinei, raioanele Codâma, Balta şi Pesciana din fosta R.S.S. Moldovenească (situate în stânga Nistrului), judeţele Hotin şi Cetatea Albă (Akkerman), la care se adăuga şi plasa Chilia a judeţului Ismail din Basarabia.

Prin aceste cesiuni teritoriale, nou creata R. S. S. Moldovenească nu mai avea acces la Gurile Dunării şi nici nu mai beneficia de ieşirea la Marea Neagră.

 

În acel moment, în teritoriile cedate Ucrainei, situaţia etnică se prezenta în felul următor:

 

  • în judeţul Cetatea Albă (Akkerman): români moldoveni – 18%, ucraineni – 20%;

  • în judeţul Hotin: români moldoveni – 35%, ucraineni – 41,6%;

  • în judeţul Ismail: români moldoveni – 31%, ucraineni – 4,7%.

Agresiunea militară sovietică a determinat România să se alăture Germaniei hitleriste şi a obligat autorităţile politico-militare româneşti să participe la campania militară împotriva Uniunii Sovietice, declanşată în data de 22 iunie 1941.  Până la 26 iulie 1941, armatele române şi germane au reuşit să elibereze Basarabia şi Bucovina de Nord, care au reintrat, astfel, în componenţa statului român.

În urma înfrângerilor suferite pe frontul de răsărit şi a reocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către armatele sovietice, imediat dupã 23 august 1944 aceste teritorii au reintrat, de facto, în componenţa Uniunii Sovietice.

De fapt, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, împreună cu partea de sud a Basarabiei (plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S. Ucrainene în baza mai vechiului decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din 4 noiembrie 1940.

Situaţia a fost recunoscută, de jure, de către anglo-americani şi de francezi şi stipulată în Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a consfiinţit astfel raptul teritorial sovietic din vara anului 1940.

După disoluţia U.R.S.S. din 1991, noul stat independent Ucraina a rămas beneficiara Pactului Ribbentrop-Molotov, stare de fapt recunoscută, de iure, şi de România prin Tratatul bilateral româno-ucrainean, semnat la Neptun la 2 iunie 1997 în urma cererii expresă a Comunităţii Europene, ca o condiţie sine–qua-non a admiterii ţării noastre atât în N.A.T.O. cât şi în Uniunea Europeană.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA

Extras din REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR, lucrare in curs de aparitie.

Sursa: http://roncea.ro

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/01/o-istorie-a-zilei-de-1-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

Publicitate

01/03/2019 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Remember 22 iunie 1941

 

 

 

22 iunie 1941

 

22 iunie 1941 – Ordin către armată

În noaptea de 21-22 iunie 1941, ora 3:00, asumându-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis, din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată:

„Ostaşi, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit si miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre […] Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori. Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru. OSTAŞI, Izbânda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!” – General Ion Antonescu, 22 iunie 1941.

Începuse Războiul Sfânt anticomunist, drept şi naţional, acceptat şi susţinut de întregul popor. Trecând Prutul, Armata Română nu a păşit pe pământ străin, ci pe pământ Românesc!

România intrase în războiul de eliberare a provinciilor româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord de sub criminala ocupaţie a Uniunii Sovietice.

Între membrii strălucitului corp ofiţeresc român se regăsesc generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a, din momentele de dinaintea trecererii Prutului până la sud-est de Stalingrad şi înapoi, până la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941. (Redacţia ART-EMIS)

7 iulie 1941 – Proclamaţia adresată românilor basarabeni de către Ion Antonescu, Conducătorul Statului.

 

Imagini pentru ordin către armata 1940 photos

„Basarabeni,

Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvălit stăpânirea întunericului care a pustiit bisericile, casele, avutul nostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor, cotropirea sălbatică a celor ce v-au ţinut în robie şi au răspândit, pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare reaşezând de a pururi temeliile Neamului românesc.
Basarabeni,
Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul.
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină este mai cumplită decât moartea.
Eroii şi bravii ostaşi ai armatei noastre v-au eliberat!

Imagini pentru 1940 cedarea basarabiei photos

 

Cinstiţi-le jertfa şi lupta prin fapta voastră!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia din fiii lui.
Din cenuşa robiei şi din rănile încercării, să ridicăm azi noi temeiuri de viaţă.
Trecutul s-a stins, să întemeiem viitorul.
Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce eu însumi organizarea Basarabiei şi Bucovinei şi voi reface toate aşezările.
În popasul acestui an de prăbuşire, Ţara noastră, vechea voastră Patrie, s-a schimbat.
O domnie nouă şi curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr, stă chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie sfinţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă, dar, cu încredere în roiul de muncă pe care îl începem astăzi.
Basarabeni,
Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
Sub scutul armatei dezrobitoare, porniţi la faptă nouă.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecutului.
Să răzbunăm, prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
Meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria!
Trăiască România!”

 

Imagini pentru 1940 cedarea basarabiei photos

Armata Română defilează în  Chişinăul eliberat la 16 iulie 1941

La  data de 25 iulie 1941, în Comunicatul nr. 6  al Comandantului frontului romano-german se spunea că „Lupta pentru dezrobirea brazdei romanesti de la Rasarit s-a terminat. Din Carpaţi şi pana la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune”.

 

 

 

 

 

Bibliografie – surse:

http://ro.wikipedia.org/
Gheorghe Radu, Basarabia pământ românesc, aspecte istorico-documentare, legături fraterne judeţul Neamţ – Basarabia, volumul II, 2009
http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=4

http://www.art-emis.ro/istorie/1662-22-iunie-1941-2013-remember.html

07/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosar istoric. Foametea provocată în Basarabia de ocupantul sovietic în anii ’46-’47, a provocat 250000- 300000 de victime. VIDEO

 

 

Dosarele comunismului sovietic: Peste 250 mii de victime în Moldova, în urma foametei din ’46-’47

În Moldova, pe parcursul perioadei de foamete din  1946-1947, dar şi în prima jumătate a anului 1948, au murit din cauza înfometării între 250.000 – 300.000 oameni, majoritatea deceselor survenind în urma distrofiei, arăta un raport privind Holodomorul realizat de Ana Guţu, conducătorul delegaţiei parlamentare din R.Moldova, prezentat la sesiunea de primavara anului 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

 

 

 

Cifre şocante: Peste 250 mii de victime în Moldova în urma foametei din ’46-’47

 (Foto: http://www.romanimea.com)

 

 

 

„Nu seceta, care a mai avut loc în Moldova a provocat dezastrul, ci metodele de guvernare staliniste, dorinţa de a construi viitorul luminos fără a ţine cont de preţul plătit în acest scop. Ţăranii basarabeni au fost condamnaţi cu bună ştiinţă la înfometare, fiind etichetaţi drept chiaburi sau naţie trădătoare”, concluzionează autorul raportului.

În 1945 sovieticii au colectat din Basarabia 272.000 tone cereale, iar planul pentru 1946 a fost de 265.000 tone cereale, redus la 162.000 de tone – plan care a fost îndeplinit 101,5%. Apoi a început foametea.

Producția anului 1939 a fost în Basarabia de cca 671.000 de tone de cereale, dar trebuie luate în calcul pentru anii 1945-1946 haosul de după război, dezorganizarea provocată de începutul cooperativizării și seceta din acei ani.

Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în timpul foametei din anii 1946-47, în Basarabia anexată de URSS.

Primele cazuri de canibalism au fost înregistrate de autoritățile sovietice în vara anului 1946, însă vârful a fost atins în decursul iernii, mai ales în primele luni ale anului 1947.

Funcționarii sovietici erau reticenți în a raporta în scris astfel de informații.

 

 

 

La 25 decembrie 1946 în RSSM erau înregistrate 53.000 persoane distrofice, 1 februarie 1947 numărul acestora se ridicaseră deja la 190.000, iar către 1 martie – la 238.000 cazuri de distrofie.

„Odată сu moartea adulţilor, a părinţilor sute şi mii de copii rămaşi fără ocrotire vagabondau prin sate şi oraşe în căutarea hranei. Copiii orfani din sate plecau la oraşe în speranţa găsirii unei bucăţi de pâine. Numai în primul semestru al anului 1946 la secţiile de miliţie din RSSM au fost adunaţi cca 1.500 copii vagabonzi”, se arată în raport.

„Documentele demonstrează fără putinţă de tăgadă că foametea din anii 1946-1947 a fost o gravă consecinţă a acţiunilor inumane, criminale ale regimului stalinist, ale funcţionarilor de partid şi de stat”, se mai scrie în raport. 

În literatura comunistă, foametea este prezentată ca fiind o consecinţă a ocupaţiei fasciste şi a secetei groaznice din anii 1945-1946.

 

 

 

 

 

 

 

 

Statistica privind cazurile de canibalism evidenţiată de documentele publicate nu este sub nici o formă una completă…

Există de exemplu un raport al unui comunist rus aterizat în Basarabia, care a fost șocat de ceea ce a văzut în Găgăuzia. El relata despre strângerea a 73 de cadavre ascunse prin gospodării, majoritatea acestor cadavre fiind incomplete.

Alte documente vorbesc la modul general despre fenomenul canibalismului, amintind uneori despre faptul că nu toate aceste cazuri au fost înregistrate.

În cele 66 de cazuri de canibalism menționate în documentele sovietice au fost implicate 102 persoane care au mâncat carne de om. Au fost săvârșite 49 de omoruri: 45 de copii cu vârste între câteva zile până la 16 ani; 4 adulți (3 bătrâni peste 60 ani, o femeie de 35 de ani).

Am găsit 17 cazuri copii răpiți de la vecini sau de pe stradă, uciși și mâncați; în alte 17 cazuri părinții au fost cei și-au ucis și mâncat copii (în unele cazuri câte 2-3 copii uciși în aceeași familie).

Documentele mai atestă consumarea integrală sau parțială a 37 cadavre, din care 12 luate din cimitire, restul cadavre ale rudelor pe care nu le îngropau.

Aveau loc consilii de familie în care se decidea cine va fi ucis și mâncat. Sunt numeroase cazurile de canibalism în serie, descoperite doar accidental. Un bărbat ajunsese la concluzia că vecina lui era prea grasă – o cheamă la el acasă, o ucide și o mănâncă împreună cu familia.

Scenele descrise la interogatorii sunt delirante: la uciderea unui copil mama ia o strachină, să nu murdărească patul cu sânge.

Unele familii amânau îngroparea rudelor moarte de foame și până la urmă le mănâncau; în alte cazuri vecinii furau cadavrele celor decedați, întregi sau pe bucăți.

Un bărbat ajunge la pușcărie din alte cauze cu mâna surorii sale în buzunar – declară senin că aceasta murise recent și a luat-o ca să aibă ce mânca.

Reacția autorităților sovietice a fost una tipică. La ședințele de partid prelucrările sunau cam așa: ”Comitetul județean de partid consideră că prezența canibalismului exercită o influență negativă asupra stărilor de spirit politico-morale ale populației și este folosită de elementele chiaburești-naționaliste în activitatea lor antisovietică dușmănoasă”.

O expertiză medicală încerca să-i scoată de nebuni pe câțiva dintre oamenii care participaseră la acte de canibalism.

In 1947, cînd de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentara din RSSM a depăşit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33, 2 la suta, a uleiului-cu 39, 5, a carnii-cu 32, 5, a conservelor-cu 101, 9 procente.

Acest lucru îl aflăm dintr-o sursă oficială – gazeta „Moldova Socialistă” din 28 ianuarie 1947. Este evident, că aceste produse alimentare  proveneau din producţia sechestrată de la ţărani şi se exporta in URSS în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame.

Foametea care s-a abatut asupra Basarabiei odata cu venirea armatei roşii şi a puterii sovietice a fost una dintre cele mai ingrozitoare pagini din istoria basarabenilor.   

Din documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an care poarta menţiunea: SECRET si STRICT SECRET, se poate vedea amploarea tragediei (sursa:Arhiva Nationala a RM, Fond.3085, inv. 1, dosar 129).

Canibalismul in RSSM  era un secret de stat. Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-istilor si a activistilor sovietici care luau toate rezervele de hrana ale baştinaşilor, măturându-le podurile…Nu veţi găsi nici o gazetă sau revistă sovietică din acei ani, în care să se menţioneze, cel puţin statistic cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era pastrat cu stricteţe. 

STRICT  SECRET
009-24
13.II.47                      
Procurorului General al URSS, tov. Gorsenin C.P.

Raport special „Despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”

Prin prezentul, consider de datoria mea să vă informez despre urmatoarele:

Din cauza secetei şi a neroadei, in Republica s-au creat conditii extrem de dificile privind situaţia alimentară, care au adus complicatii populatiei, indeosebi de la sate, in consecinta-imbolnaviri de distrofie in masa, cresterea mortalitatii si a cazurilor de canibalism.
Din informatia netotalizata, pana la 5 februarie 1947 in Republica s-au inregistrat 213.000 bolnavi de distrofie, dintre care copii de varsta pina  la 4 ani-39.000, de la 4 la 14 ani-33.000 oameni.

Au fost instalate 14.000 paturi in baraci temporare. in total au decedat 9.000 oameni.
Numarul bolnavilor si al decedatilor creste din zi in zi. De exemplu, de la 1 februarie pana la 5 februarie, numarul bolnavilor de distrofie a crescut cu 24.000 de oameni, in aceste cinci zile au decedat 2.000 oameni.
Au fost depistate 34 cazuri de canibalism (certificatele cu descrierea amanuntita se anexeaza). Republica a primit un ajutor considerabil din partea guvernului URSS.
Au fost date dispozitii procurorilor judeteni, orasenesti si raionali de a controla cum a fost impartit acest ajutor destinatarilor.
tinand cont de situatia creata in Republica, din zi in zi creşte criminalitatea:banditismul, furturile, omorurile s.a.

Toti procurorii au primit dispozitii pentru a activiza lucrul cu crimele nedescoperite. Drept consecinta a situatiei, s-au supraîncarcat închisorile şi celulele de arest preventiv ale miliţiei.
La 6 februarie 1947 a fost adoptată o hotărâre a Biroului CC al PC (b)M, in care se menţioneaza cresterea criminalitatii in legatura cu problema alimentara si au fost preconizate masuri de acordare a ajutorului organelor MAI din partea organelor de partid si sovietice si chiar a populatiei pentru aparare si pentru intensificarea luptei cu criminalitatea.
Aceste lucruri am avut de relatat. Anexa pe 6 file.
Procurorul RSS Moldovenesti
consilier judiciar de Stat
Colesnic.

 

În sfârșit, iată o hartă alcătuită de istoricul şi jurnalistul George Damian, în care sunt consemnate pe raioane cazurile de canibalism atestate documentar din care reiese că centrul și sudul Basarabiei au fost cele mai afectate.

Ce șochează este faptul că cele mai multe cazuri de canibalism au fost atestate în regiunea găgăuză – cea mai rusofilă și nostalgică după trecutul sovietic regiune din actuala Republică Moldova.

 

 

 

 

 

 

Cu siguranţă aceste cifre reprezintă un minim, dacă avem în vedere că fenomenul canibalismului  din timpul foametei provocate de sovietici a fost mult mai răspândit în Basarabia.

E foarte greu de imaginat ca in aceasta provincie româneasca (lasata ruşilor in 1940 fara nici un foc de armă, reintoarsă în graniţele ţării de Maresalul Ion Antonescu pentru o scurtă perioadă din 1941 pâna in 1944, când a fost  reocupată de sovietici), existau case sigilate, pe ele fiind afişată inscripţia „Toţi au murit”.

E foarte greu de imaginat că în aceasta parte a Moldovei copiii erau vânati pe străzi, aduşi în case, omorâţi şi mâncaţi…

A fost un experiment de dezumanizare care a lăsat în urma sa o populație cu coloana vertebrală frântă, scrie istoricul.

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

UNIMEDIA;

https://historice.ro/canibalismul-sovietic-cum-au-deprins-rusii-pe-basarabeni-sa-se-manance-intre-ei-la-propriu/

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/canibalismul-provocat-de-sovietici-in-basarabia

27/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: