CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce reprezintă Republica Moldova ?

Ce este Republica Moldova?

 

 

Toți cei care vorbesc despre Republica Moldova ar trebui să înțeleagă o afirmație simplă: distanța dintre Chișinău și primul soldat rus înarmat este de circa 50 km și nu există nici un obstacol pe drum, scrie jurnalistul și istoricul

Toți experții, politicienii și jurnaliștii de la București, Bruxelles și aiurea ar trebui să înțeleagă acest fapt simplu și clar.

Soldații ruși înarmați și aflați în misiune de luptă se găsesc la 50 de km de Chișinău și nimic nu îi poate împiedica să ocupe capitala Republicii Moldova.

Altfel spus, în maxim 60 de minute Chișinăul poate fi ocupat de trupele ruse. Să nu ne facem iluzii că nu ar exista planuri și scenarii pentru așa ceva sau că rușii nu ar îndrăzni să facă asta – ori că s-ar găsi cineva să dea un ordin de rezistență sau că armata Republicii Moldova ar putea rezista.

Rușii nu ocupă Chișinăul nu pentru că nu ar putea, ci pentru că le convine situația existentă.

Iar asta ne duce la răspunsul pentru întrebarea din titlu: Republica Moldova este o mască pentru baza militară rusă de la Nistru.

infografic) Harta Republicii Moldova în cifre! Care sunt cele mai ...

Asta a fost teritoriul dintre Prut și Nistru în ultimii 200 de ani, hinterlandul unui castru ce a găzduit o legiune rusească, un tampon, o zonă de siguranță pentru forța militară de la Nistru cu direcția de acțiune către gurile Dunării.

În 1807 rușii s-au angajat să se retragă din Moldova și Valahia, însă au uitat s-o mai facă: din considerente militare.

Generalii țarului doreau să pună presiune la Dunăre asupra Imperiului Otoman, nu să fie siliți de fiecare dată să traverseze mai multe cursuri de apă.

Într-un mod specific de gândire rusească, imediat după ce au promis că se retrag din țările române au luat decizia să rămână.

Anexarea Basarabiei a fost un act pur militar în 1812: rușii rămâneau la Dunăre și puteau lovi rapid Imperiul Otoman. (Povestea acestei decizii am scris-o aici).

Basarabia țaristă a fost un hinterland agricol pentru trupele ruse staționate aici, bază de aprovizionare și concentrare a trupelor ațintite către Imperiul Otoman.

Oamenii serioși ai epocii au înțeles asta, tocmai din acest motiv după războiul Crimeei a fost retrocedat românilor sudul Basarabiei, din același motiv rușii au luat înapoi sudul Basarabiei în 1878.

Ideea bazei militare permanente de la Nistru nu a fost abandonată nici în perioada când Basarabia a făcut parte din România în interbelic.

Atunci Moscova a creat în 1924 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Transnistria de azi).

În documentele publicate de istoricul Gheorghe Cojocaru sovieticii afirmă clar că sarcina RASS Moldovenești este de a fi vârful de lance al re-anexării Basarabiei și sovietizării României, obiectivul fiind dominarea (și sovietizarea) peninsulei Balcanice.

La pachet a venit și inventarea limbii moldovenești, a poporului moldovean separat de cel român și tot restul construcției identitare făcute cu Nagant-ul în ceafă.

Planul a fost respectat: sovietizarea României a fost făcută sub supravegherea agenților pregătiți la Tiraspol în perioada interbelică.

Vedeți la Viktor Suvorov ce concentrare de trupe era în Transnistria și Basarabia înainte de Al Doilea Război Mondial.

În timpul și după dizolvarea Uniunii Sovietice, Moscova a avut un obiectiv simplu în regiune: menținerea cu orice preț a bazei militare de la Nistru.

Iar Republica Moldova este o perdea de fum care acoperă din punct de vedere politic și diplomatic această bază militară.

Poduri de flori, unionism, Elveția Estului, identitate civică, românism, aderare la UE, reforme și progres – toate sunt false dezbateri.

Marea majoritate a politicienilor de la Chișinău sunt paralizați de frica armatei ruse.

Nimic din ceea ce se discută la Chișinău nu are vreo valoare reală și cam tot ce se discută în dezacord cu Moscova rămâne doar la nivel de discuție.

De frica soldaților ruși se păstrează cultul Armatei Roșii, istoriografia de tip sovietic, simbolistica sovietică.

Mesajul e simplu: ”Vedeți? Suntem cuminți, facem ce trebuie, facem ca voi, nu vă supărați!”

Să recapitulăm: Republica Moldova este un teritoriu sub ocupație rusească, unde viața politică este dominată de frica unei eventuale intervenții militare ruse.

Orice discuție sau proiect referitor la Republica Moldova trebuie să pornească de la această realitate. Independența și suveranitatea Republicii Moldova sunt doar niște chestii imaginare, nu există în realitate.

16/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Remember: Calvarul bisericii basarabene în infernul sovietic

 

 

 

rapirea basarabiei 1940

 

 

 

“Nu ştiu dacã pe faţa acestui pământ s-au mai produs crime într-o măsură aşa de mare ca pe pãmântul Basarabiei. De aceea pe drept cuvânt poporul basarabean a fost declarat MARTIR, iar Basarabia o provincie MARTIRÔ. 

Vasile ȚEPORDEI

 

 

Calvarul bisericii basarabene în infernul sovietic.Consideraţii generale.

Anii 1944-1950

Din clipa în care bolşevicii au pus piciorul pe pământul sfânt al Basarabiei, istoria provinciei noastre s-a scris cu sânge.

     Nu există pană atât de măiastră care să poată descrie toată grozăvia şi grelele suferinţe îndurate de populaţia românească în timpul tiranicei stăpâniri sovietice, instaurate de această dată, pentru o jumătate de veac.

     Ura, forţa şi minciuna au fost principalele mijloace ale arsenalului comunist în lupta lor pentru extirparea din spiritul basarabean a conştiinţei de neam şi de Dumnezeu.

     Finalul celui de al II-lea război mondial, prin neabilitatea politicii româneşti la noile condiţii, a dus la pierderea Basarabiei şi reocuparea acesteia de către regimul sovietic.

     Ofensiva din martie 1944 a Armatei Roşii a apropiat fulgerător trupele ei de frontierele României.

     Până în ultimul moment, în teritoriul neocupat încă, s-a căutat să se întreţină o viaţă românească şi creştinească neîntreruptă, în ciuda condiţiilor vitrege ale unei zone, devenite practic teatru de operaţii militare.

     În toiul evacuării, când frontul se afla la numai 40 km de Chişinău, Mitropolitul Efrem Enăchescu slujea în fiecare duminică şi sărbătoare, spre mângăierea duhovnicească şi îmbărbătarea credincioşilor. Numai în cursul lunii mai 1944 Chiriarhul a efectuat 42 de vizite în biserici şi parohii.

     Astfel, Mitropolia Basarabiei româneşti şi-a afirmat neîntrerupt prezenţa pe teritoriul său canonic, până în cea din ultimă clipă, dinaintea sorbirii celui de-al doilea pahar al robiei roşii.

     Îndată după reanexarea teritoriilor Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ţinutului Herţa la Uniunea Sovietică, act pe care România a trebuit să-l recunoască prin Convenţia de armistiţiu de la Moscova din 12 septembrie 1944, s-a revenit la starea de lucruri din 1940-1941

 

 

 

 

 

basarabia_1940

 

 

 

 

 

     Reîntoarcerea cotropitorilor sovietici a constituit o reluare a prigoanei împotriva credinţei creştine a populaţiei româneşti de la est de Prut.

     Majoritatea covârşitoare a intelectualilor, inclusiv clerul, ca şi oamenii din alte categorii sociale, s-au refugiat în interiorul ţării, căutând adăpost şi sprijin la românii de acolo.

     În pofida lacrimilor, a sângelui şi sudorilor aduse de vrednicii noştri înaintaşi la zidirea unităţii naţionale, Basarabia iarăşi a fost răzleţită de Patria mamă.

     Mitropolitul Efrem Enăchescu s-a refugiat în 1944, fugind de armatele bolşevice atee, distrugătoare de biserici şi ucigătoare de clerici. Refugierea a fost atunci temporară şi firească, toţi plecând cu speranţa întoarcerii. Dar n-a fost să fie aşa.

     S-a repetat, a câta oară?, un vechi şi perfid scenariu. Basarabia a fost reocupată de soviete iar Biserica rusă a reocupat Biserica basarabeană.

     Astfel, Patriarhia Moscovei a profitat, din nou, de o situaţie politică, operând o ocupaţie bisericească              fără nici un consimţământ din partea Bisericii Ortodoxe Române, care n-a încetat a se considera Mama canonică a Bisericii din Basarabia. În ciuda graniţelor politice autorităţile ecleziastice româneşti ar fi putut să-şi menţină jurisdicţia asupra Basarabiei, aşa cum şi-o menţine în fosta Iugoslavie, în Banatul sârbesc şi în Ungaria. Aşadar, partea răsăriteană a Patriarhiei Române a fost cotropită, exact după tipicul ocupaţiei politice. La 28 decembrie 1944, Biserica rusă numeşte chiriarh al Basarabiei pe episcopul Ieronim Zaharov, degradând Mitropolia basarabeană la rangul de Episcopie.

     Zilele de groză din primii 6-7 ani de după război, în condiţiile “transformării socialiste radicale”, se demarau sub lozincile comuniste ale noilor autorităţi, care mai sunt încă vii în amintirea multora. Întâmplările şi suferinţele acelor ani rămân a fi strigătul de durere a mii de suflete nevinovate, victime ale satanicului regim bolşevic.

     Odată cu renaşterea, în august 1944, a odioasei guvernări sovietice, de ocupaţie, pe teritoriul românesc al Basarabiei, devenită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a fost readus în scaun şi funcţionarul responsabil pentru problemele cultelor, care se numea “Împuternicitul Consiliului pentru treburile bisericii ortodoxe ruse de pe lângă Sovietul Miniştrilor al U.R.S.S., în R.S.S. Moldovenească”.

     Acesta avea datoria de:

     1. “a efectua controlul asupra corectei aplicări şi respectări a legislaţiei cu privire la culte, de către organizaţiile locale şi de către slujitorii cultelor şi totodată de către organele locale, persoanele oficiale şi de către toţi cetăţenii”;

     2. “a controla activitatea organizaţiilor religioase locale în chestiunea respectării de către acestea a legislaţiei sovietice cu privire la culte”.

     De fapt misiunea acestui funcţionar consta în supravegherea minuţioasă şi îndeaproape a activităţii bisericilor şi mănăstirilor, viaţa credincioşilor şi cea a clericului, cu scopul ascuns de a submina instituţiile ecleziastice şi de a exercita multiple presiuni şi diversiuni, corelate cu activitatea instanţelor de stat – conducerea superioară de partid şi K.G.B. (iniţial N.K.V.D.) – asupra credincioşilor, preoţilor şi călugărilor. Nesupunerea şi demascarea monstruozităţilor săvârşite de autorităţile comuniste erau deseori pedepsite cu moartea. Şi pentru că toţi românii basarabeni puteau fi ucişi, prea întinse ar fi fost cimitirele şi prea multe gloanţe ar fi risipit bolşevicii, ei au căutat să omoare măcar sufletele lor şi anume credinţa, ce susţine acest suflet, care dă putere de rezistenţă creştinului, speranţa pentru viitor şi puteri de luptă. Această credinţă trebuia mai întâi înjosită.

     Felurite şi meşteşugite au fost mijloacele prin care au pângărit bolşevicii credinţa.

     La 3 decembrie 1945 în satul Medveja, Bălţi, orele 15, în timp ce săvârşea taina cununiei, s-au întâmplat următoarele lucruri “creştineşti”: nişte militari ruşi au aruncat în biserică o grenadă, iar pentru siguranţă au intrat şi a doua oară împuşcând în lumea adunată.

     În timp ce oamenii implorau zadarnic pe militarul Ivan Carp să intervină pentru a face ordine, 8 militari au revenit beţi şi înarmaţi cu cuţite pentru a-l omorî pe preot. Negăsindu-l, îl “pedepsiră” pe un om, care făcea de gardă şi pe nişte copii, care cântau în şcoală.

     Preotul Dubinschi va trimite o scrisoare împuternicitului pentru culte, Romenski. Răspunsul s-a primit abia peste un an, comunicându-i-se faptul că s-a făcut un demers la procuratură. Nu se cunoaşte nici astăzi ce a hotărât procuratura în acest caz, dar cert este faptul, că abuzurile şi crimele au continuat.

     Nelegiuirile săvârşite de autorităţile de stat rămâneau neobservate. Nimănui şi cu nimic nu putea ajuta împuternicitul Romenski, nici ţăranului Mocanu din Sîngera, care ruga să nu fie mânat la lucru măcar duminica pentru a-şi face datoria la biserică, nici stareţei Platonida Caialnic, în legătură cu faptul că, într-o noapte, soldaţii din Armata Roţie au distrus tot gardul din jurul mănăstirii Vărzăreşti.

     Referitor la organizarea bisericească în primii ani ai regimului comunist în Basarabia, episcopul instaurat de ruşi, Ieronim Zaharov, a stăruit să rezolve, în limita posibilităţilor, problema lipsei preoţilor în parohii, majoritatea refugiindu-se peste Prut, hirotonindu-i pe mulţi din foştii absolvenţi ai şcolilor de cântăreţi. În 1947 episcopul Ieronim a fost transferat în Riazan.

     Din februarie 1947 până în martie 1948, Eparhia Chişinăului îl are în frunte pe episcopul Venedict Poleacov.

     E relevant un caz, care exprimă atitudinea acestui ierarh faţă de creştinii autohtoni.

     Prin sate şi mănăstirile transformate în “artel” (cooperative de mici meseriaşi) intra foametea şi moartea. Chemat la faţa locului să vadă cum mor ca muştele călugării din mănăstirea Curchi, episcopul Benedict Poleacov găseşte cauza în pretinsele aventuri amoroase ale stareţului şi nu în cele 200 gr. de pâine pe zi, făcute din crupe de orz şi amestec cu ghindă.

     Puterea sovietică, călăuzită de principii obscure şi duşmănoase a declanşat un adevărat genocid împotriva basarabenilor, împotriva oricăror manifestări româneşti, împotriva conştiinţei creştine.

     Foametea organizată de conducerea sovietică, din 1946-1947, a “cosit” peste 200 de mii de vieţi omeneşti.

     Cu toată prigonirea credincioşilor şi a bisericii, spiritul religios în mijlocul populaţiei autohtone era foarte activ. În ianuarie 1948 într-un raport către guvernul republicii, Romenski, împuternicitul pentru afacerile bisericii ortodoxe de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSSM, scria “în urma supravegherii personale şi studierii permanente a activităţii bisericii şi preoţimii, precum şi a stării de religiozitate se vede că ultima în mijlocul populaţiei băştinaşe e înaltă”. Bunăoară, de la 1 ianuarie până la octombrie 1947, în timp ce în republică bântuia foametea – adevărata tragedie a acelor vremi – în 86 de biserici din protopopiatul Chişinău au avut loc 2932 de botezuri şi 464 de cununii, iar în 22 de biserici din blagocinia Bender – 1163 de botezuri şi 180 de cununii. De o autoritate deosebită în rândul populaţiei se bucura preoţimea, oamenii apelau la sfaturile feţei bisericeşti, achitau impozitele pentru parohii.

     Reprezentanţii regimului aveau însă o atitudine diametral opusă faţă de cler. În condiţiile represaliilor staliniste s-au intensificat arestările şi deportările aşa ziselor “elemente naţionaliste”.

     Detaşamente de soldaţi, miliţieni săvârşeau câteva razii pe săptămână prin satele şi oraşele Basarabiei, venind pe neaşteptate la ore diferite de noapte sau zi, căutând “naţionalişti”, “colaboraţionişti”, “cuzişti”, persoane, care în timpul guvernării româneşti au activat şi colaborat cu organele de stat sau cu partidele ţării. Printre acestea se aflau mulţi preoţi, care deseori erau arestaţi doar pentru faptul că erau slujitori ai altarelor, umplând ei înşişi temniţele totalitarismului. Aceste acţiuni au culminat în 1949, când la data de 6 iulie, mai mult de 11342 de familii de ţărani basarabeni nevinovaţi au fost deportate. Zeci de mii de oameni au fost arestaţi, judecaţi, exilaţi în Siberia, Kazahstan şi în alte părţi ale imperiului sovietic.

     Printre preoţii şi călugării represaţi au fost şi iermonahul Serafim Dabija, preoţii Gheorghe Armaşu, Ioan Sochirca, Antonie Vusean şi mulţi, mulţi alţii.

     Represarea feţelor bisericeşti şi a credincioşilor se motiva în fel şi chip. Că sunt rămăşiţe ale regimului vechi, deaceea trebuie lichidate; că promovează idei antisovietice în societate; că fac agitaţie în rândul populaţiei să nu achite impozite şi colectările; că instigă oamenii la sabotarea transformărilor socialiste în ţinut etc.

     Dacă nu erau deportaţi, clericii erau în permanenţă supraveghiaţi de K.G.B., înjosiţi de către organele şi reprezentanţii statului comunist. De exemplu, în satul Caracui, raionul Cotovschi (Hânceşti), preşedintele sovietului sătesc l-a evacuat din casă, pe preotul A.D. Buruianov, casă parohială pe care o ocupa împreună cu familia. În satul Batâr, raionul Căinari, preotul Profirile Gondiu a fost lăsat fără acoperiş, casa dumnealui fiind transformată în sediu al cârmuirii colhozului.

     În perioada de început a existenţei R.S.S. Moldoveneşti au fost făcute relativ puţine încercări de închidere a sfintelor lăcaşuri, dar după 1948 acestea încep să fie “lichidate” cu zecile, lăsând mii de credincioşi fără lăcaş spiritual şi îndrumare duhovnicească.

     Aşadar, chiar după primii ani ai existenţei R.S.S.M. (1949-1950), republica creată pe teritoriul sfâşiat al Basarabiei, organele centrale ale regimului comunist au acordat o aşa numită “reformă spirituală” de orientare marxist-leninistă. În acest scop s-a recurs la mijloace specifice dictaturii roşii: deportări, privaţiuni de libertate, urmăriri, percheziţii şi persecuţii.

     Teroarea bolşevică nu a reuşit să-i forţeze pe credincioşi să se lepede de credinţă. Mai mult, în atmosfera de jaf total a populaţiei locale, de represalii în masă, de foamete organizată, de morbiditate şi mortalitate excesive, credincioşii se convingeau tot mai mult de tirania fiarei bolşevice şi credeau că mântuirea poate veni numai de la Dumnezeu, în care credeau cu tot mai multă încredere. 

 

 

Constantin MUŞAT

http://www.dacoromania-alba.ro/nr07/calvarul.htm

12/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Anii de infern ai ocupației sovietice a Basarabiei

Imagini pentru ocupația sovietica a basarabiei photos

 

ISTORIE /// 13 ani de infern pentru populatia RSSM (1940-1941 si 1944-1956)

Desecretizarea fondurilor Arhivei Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova ofera cercetatorilor posibilitatea realizarii unei reconstituiri cat mai fidele a multiplelor aspecte ale istoriei regimului totalitar comunist, insuficient sau deloc elucidate in istoriografia noastra.

Regimul terorii si mijloacele de infaptuire a acesteia isi găsesc o amplă reflectare în dosarele respectivei arhive.
28 iunie 1940 a insemnat inceputul unui lung calvar pentru populatia Basarabiei, condamnată sa suporte toate ororile regimului totalitar comunist la care a fost supusă populatia RASS Moldoveneacă in perioada interbelică.

Chiar daca nu se recurgea atât de frecvent, ca in perioada marii epurari, la serviciile odioaselor troici speciale, regimul totalitar comunist pentru a-si atinge obiectivele diabolice, a recurs la alte metode, la fel de antiumane, cu efecte la fel de tragice.

Primul an de ocupație sovietică a Basarabiei a produs un șoc urias asupra populației acesteia.

Din primele zile, ca urmare a practicilor reprobabile ale autoritatilor comuniste, s-au operat numeroase arestări, astfel incat, in cateva saptamani, inchisorile au devenit supraaglomerate, depasindu-se de cateva ori capacitatea celulelor de a-i adaposti pe cei condamnati la detentie. In paralel, se produc executari in serie ale unor categorii de persoane, catalogate ca „dusmani ai puterii sovietice”.

Din randul acestora au facut parte personalități politice, inclusiv mai multi membri ai Sfatului Țarii, persoane, care, pana la 28 iunie 1940, au facut parte din diferite partide politice, au detinut functii publice in organele de administratie si de ordine.

Victime ale rafuielilor salbatice au cazut si cateva zeci de preoți ai Mitropoliei Basarabiei, platind cu viata doar pentru simplul fapt ca slujeau in Altarul Domnului.

Gropile cu var, umplute cu cadavrele celor executati, precum si alte metode de exterminare a persoanelor indezirabile, constituie un alt indiciu infiorator al acestui prim an de ocupatie sovietica.Deportarile din 13 iunie 1941, in Siberia si in lagarele corectionale, a aproximativ 20.000 de persoane, au constituit acordul final al acestui prim an de „fericire” de tip comunist.

Acest val de deportari este amplu reflectat de fondurile respectivei arhive.In ianuarie 1944, cu cateva luni pana la „eliberarea” nordului Basarabiei de catre Armata Rosie, erau deja elaborate primele directive ale organelor de represiune sovietice, ce urmau sa serveasca drept temei pentru relansarea masinariei diabolice de exterminare umana.

Odata cu ocuparea raioanelor de nord de catre unitatile de avangarda sovietice, tribunalul militar al RSSM, proaspat reanimat, s-a si pus pe treaba, condamnand la moarte primele cateva zeci de persoane. Un rol aparte in identificarea si retinerea tuturor celor care, in viziunea autoritatilor comuniste de ocupatie, se facusera vinovati in fata puterii sovietice, l-au jucat asa-numitele batalioane de exterminare, alcatuite din militari sovietici, dar si din activisti, racolati din randul populatiei autohtone.In vizorul acestor batalioane intrau „elementele dusmanoase”.

Un rol aparte in aceasta „munca” de identificare si retinere a „elementelor periculoase” l-au jucat si alte structuri ale NKVD-ului, dar si faimoasele batalioane ale mortii – ????? („?????? ???????”) care au „scris”, de asemenea, o pagina trista in soarta populatiei RSSM.

Activitatea acestor structuri este reflectata pe larg de catre fondurile acestei arhive. Poate cel mai amplu sunt documentate operatiunile de deportare, care au fost reluate, fara prea multe taraganari, de catre autoritatile sovietice de ocupatie.

Printre primele victime ale acestei politici ale terorii comuniste s-au numarat ultimele cateva sute de etnici germani, care au evitat repatrierea din septembrie 1940. In iunie 1945, ei n-au mai putut sa se salveze de la deportarea in Siberia, operata de catre autoritatile sovietice.

Au urmat o serie de deportari care-i vizau pe basarabenii ce au activat, in perioada administratiei romanesti. Primul contingent, alcatuit din 466 de reprezentanti ai acestor categorii au fost deportati la 17 iulie 1946 in RSS Karelo-Finlandeza, pentru un termen de sase ani.

Atare deportari au continuat si in anii urmatori. Ultimul grup deportat a fost cel format din fosti angajati ai administratiei publice si de ordine din Basarabia, care au fost exilati in 1948, pentru o perioada de sase ani, in RASS Bureata, regiunile Amur si Irkutsk.

Deportarile de populatie civila din 5-6 iulie 1949, precum si cele din 1 aprilie 1951 au constituit ultimul acord al practicilor de acest gen in RSSM. Fondurile Arhivei MAI contin mii de documente inedite cu referire la aceste deportari.

Drama persoanelor deportate, dupa cum bine se cunoaste, nu s-a terminat odata cu disparitia fizica a lui Stalin, in martie 1953, ci a continuat si in anii urmatori.In ciuda faptului ca, dupa moartea dictatorului, au fost expediate mii de demersuri ale victimelor deportarilor din RSSM pe numele noilor lideri sovietici si pe adresa organelor supreme ale statului sovietic, majoritatea covarsitoare ale acestora au ramas nesolutionate.

Si acest ultim episod al dramei deportatilor se regaseste plenar in documentele pe care le detine respectiva arhiva.

Ion Varta, 
doctor in istorie, membru al Comisiei pentru studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova
ARHIVA TIMPULmd.

25.02.2010

 

 

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE

 

 

 

 

DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE

Site-ul memorialromanesc.org prezintă cifre privind pierderile umane ale Basarabiei suferite în timpul ocupației sovietice.

Numărul basarabenilor deportați și celor uciși se ridică la peste 1,5 milioane de persoane.

1. PATIMILE BASARABENILOR

A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAȚIA SOVIETICĂ

I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
În mai puțin de un an, peste 300 000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentând 12.23% din populația Basarabiei interbelice.

1. Arestări: – 48 000 de persoane:
· Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiți de trădare, dintre care:
· 5 foști deputați din Sfatul Țării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)
· 1 fost senator
· Funcționari civili și militari – transferați la Tiraspol pentru siguranță
· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –

2. Deportări – aproape 300 000 (în Nordul înghețat)
· 135 000 de persoane până în septembrie 1940
· 19 200 de persoane între octombrie-noiembrie 1940
· 27 000 de persoane în decembrie 1940
· 100 000 de persoane începând cu 13-14 Iunie 1941

3. Uciși – 30 000 prin împușcare sau tortură
· Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 iulie 1940 din Gara Chișinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei și împușcată în Valea Morii.
· 1 000 de persoane (copii, femei, adulți) – lângă Odesa împușcate prin pereții de lemn ai unui tren de marfă cu 22 de vagoane care-i transporta în Siberia.
· 450 de persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chișinău. Printre ei studenți, elevi, preoți, ceferiști.
· 87 de persoane – Sediul NKVD, Chișinău (15 cu mâinile legate în groapa comună)
· 19 persoane – găsite la Sediul NKVD-Cetatea Albă
· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 bărbați și o femeie cu mâinile legate)

4. TOTAL pierderi umane în prima ocupație sovietică
· Deportări: 300 000
· Uciși: 30 000
· TOTAL: 330 000

II. A DOUA OCUPAȚIE SOVIETICĂ – 23 August 1944

1. Deportări
· 250 000 de persoane între 1944-1948
· 11 324 de familii 6 iulie 1949
· 300 000 de persoane între 1954-1964 (în Rusia și Kazahstan)

2. Morți prin înfometarea provocată de Stalin
· 300 000 de persoane

3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupație sovietică
· Deportați: 875 000
· Morți: 300 000
· TOTAL: 1 175 000

III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUĂ OCUPAȚII SOVIETICE
· 330 000 – Prima ocupație sovietică
· 1 175 000 – A doua ocupație sovietică
· 1 505 000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEȘTI

B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA

Județele Hotin (Nord), Ismail și Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 august 1940.

C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE

1. Deportări
· 180 000 de soldați și ofițeri (doar câteva mii s-au întors)

2. Executați prin împușcare în lagăr (Katîn românesc)
· 50 000 de soldați și ofițeri (schelete descoperite în mlaștinile de la Bălți).

 

 

28/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: