Glasul Bucovinei – O publicaţie care a militat pentru Unirea Bucovinei cu Ţara Mamă

 

 

 

 

 

 

 

Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea unui vis de aur. După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al congresului general s`a realipit la sinul patriei mame de unde fusese ruptă. Visul nostru de aur s`a împlinit. Părinţii noştri cari au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi desrobit.             O veche fărădelege, săvârşită faţă de ţară şi de poporul ei băştinaş, s`a reparat şi firul istoric ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac şi jumătate, s`a reluat astăzi şi se va putea continua în ticnă spre binele şi propăşirea tuturora.             Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele.             Trăiască Bucovina dezrobită si reintrată grănitele României Mari.             Trăiască regele nostru liber ! I.Nistor

Prin unire la democratizarea statului Român.             În aceste zile de bucurie, când se făureşte unirea tuturor ţărilor locuite de Români într-un stat naţional unitar, un gând, care trebuie să preocupe pe conducătorii românismului mai presus de toate, este – să ajungem cât mai degrabă la acea unitate sufletească, care trebuie să fie pusă la baza statului nostru.             Trebuie să recunoaştem cu toţii, că după un traiu îndelungat în diferite condiţii, Românii se prezintă ca o naţiune, care este departe de a fi unită „în cuget şi simţiri”. Trebuie să recunoaştem, că Românii încă nu cugetă şi nu simţesc la fel. Vederile şi simţurile Românilor diferă nu numai dela clasă la clasă, dar şi dela provincie la provincie.             Un singur lucru, care pare că-i caracterizează pe conducătorii naţiunei- mai mult sau mai putin – pe toţi, este dragostea pentru ţărănimea românească, singura clasă socială, care a fost în decursul veacurilor păstrătoarea statornică a nationalităţii româneşti. Aşa se prezintă ţărănimea românească şi în Basarabia, şi în Bucovina, şi în Transilvania şi chiar în România liberă, care n`a fost ea scutită de invazia străinismului cotropitor.             Această dragoste pentru ţărănime rămâne însă deocamdată platonică, şi conducătorii de mâne ai statului românesc vor trebui s`o justifice prin fapte de guvernământ şi de administraţie. Statul va trebui să ieie un şir de măsuri, care să facă cu putinţă participarea ţărănimei la viaţa statului şi care să rădice starea economică şi culturală a ţărănimii. Agenţii statului vor trebui să fie deprinşi cu gândul, că ţărănimea nu-i numai un element ce trebuieste condus, ci şi un element care are dreptul de a fi servit de organele statului.             Numai aşa vom ajunge un stat puternic şi numai aşa vom căpăta şi acea unitate sufletească, care astăzi ne lipseşte. Căci democraţia, odată chiemată la viaţă, va şterge acele deosebiri, care ne despart clasele sociale şi provinciile ca nişte ziduri chinezeşti.             Este îndeajuns cunoscută puterea de unificare a democraţiei în viaţa statelor şi de accea nu-i nevoe să stăruim mai mult asupra lucrului acestuia. Să ne pătrundem cu totii mai degrabă cu gândul acesta, şi prin democratizarea vieţii să păşim la făurirea sufletului românesc unitor! Pan Halippa vice-preşedintele sfatului ţării – Basarabia.

 

Două zile Mari 27 Martie si 15 Noemvrie.             În istoria neamului românesc şi în deosebi în istoria Moldovenilor au fost înscrise două zile negre pline de jale şi de scârbă. Una e ziua când în anul 1775, când s`a zmuls din sânul Moldovei cel mai scump şi sfânt pământ şi alta e ziua când călăul de muscal în anul 1812 a răpit cea mai mare parte din vechea Moldovă. De atunci au început pentru neamul nostru din aceste părţi zilele de sclavie şi de ruşine… Dar acu au venit, şi zilele dreptăţii. Bocetele şi strigătele flăcăilor bucovineni şi basarabeni cari se ucideau unul pe altul în jurul Putnei, ne având pentru cine şi ce, au fost auzite de Voevodul sfânt şi El s`a înălţat din mormânt şi a sunat din corn şi noi vedem cum toată Moldova s`adună. La 27 Martie Basarabia, iar la 15 Noemvrie Bucovina se unesc pentru totdeauna la vechiul trunchi al Moldovei. Sunt două zile mari, zile de dreptate, zile de răsplată pentru neamul nostru, să fim deci cu toţii demni şi vrednici de aceste zile, să fim la înălţimea vremurilor, să ne descoperim cu toţi înaintea muncitorimii noastre şi să-i dăm toată răsplata cuvenită căci numai ea n`a fost trădătoare şi numai ei se datoresc aceste două zile măreţe.             Dă Doamne ca aceste două zile să fie zile de drept pentru acei cari au suferit şi au suportat toate chinurile şi care totodată au ştiut să-şi păstreze datinele şi obiceiurile strămoşeşti. Gr. Cazacliu Deputat în sfatul Ţării al Basarabiei.

 

MAIESTĂŢII SALE REGELUI FERDINAND I IAŞI             Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României.             Multumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan.             Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiti ani ! Preşedintele Congresului General al Bucovinei, Iancu Flondor.

 

1918 – Iancu Flondor (1865-1924), om politic român, preşedinte al Congresului general  care a hotărât unirea Bucovinei cu România şi ministrul Bucovinei în Guvernul României			1918 –  Ion Inculeţ (1885-1945), om politic român, preşedintele Sfatului Ţării din Basarabia, preşedinte al Republicii Moldoveneşti, ministru în guvernele României, ca reprezentant al Basarabiei

 

 

 

 

 

Membru al conducerii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, din 1913, profesor la Universitatea din Cernăuţi, din 1914, membru corespondent şi apoi membru titular al Academiei Române, din 1916, Ion Nistor e una din acele personalităţi complexe care au avut un cuvânt greu în problematica societăţii româneşti din prima parte a sec. XX.

În perioada 1919-1939, în plan politic şi public, a avut responsabilităţi dintre cele mai diverse: ministru al Bucovinei în Guvernul I.C. Brătianu, între 1922-1926; senator de drept între 1928-1933; ministru secretar de stat pentru minorităţi etnice, în 1933; ministru al muncii în guvernul condus de Gh. Tătărescu; ministru al cultelor şi artelor în acelaşi cabinet…

 

 

 

 

Pantelimon Halippa, preşedinte a Sfatului Ţării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România la 27 martie 1918

 

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti) a fost un publicist şi om politic român basarabean.

A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România, preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. 

A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne şi a fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet.

Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

 

Publicitate

Un ctitor al Unirii de la 1859 aproape uitat – Vasile Boerescu

Foarte puţină lume ştie cine a fost şi ce a făcut acest politician. Când vorbesc despre unire, românii rostesc numele lui Alexandru Ioan Cuza, Moş Ion Roată, eventual Mihail Kogălniceanu şi cam atât, eventual numele unor paşoptişti.

Foarte puţini ştiu însă ce rol a avut acest politician şi ziarist în procesul unirii. Iată câteva date despre el aşa cum sunt prezentate de Wikipedia. Merită să le citim şi să le citez, pentru că a avut un rol major:

Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, București; d. 18 noiembrie 1883, Paris) a fost un ziarist, jurist și un om politic român, susținător al ideilor liberale moderate.

În perioada Revoluției de la 1848, Vasile Boerescu era elev la Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul „Pruncul român”[1]. A terminat colegiul în anul 1850, iar după o perioadă de pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde obține licența în anul 1855 și doctoratul în științe juridice în 1857.

În perioada petrecută în Franța, Vasile Boerescu a militat pentru drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un principe străin.

În 1857, după reîntoarcerea în țară, este numit profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este profesor la Facultatea de Drept din București. În martie 1871 devine rector al Universității din București, iar în octombrie 1873 este numit decan al Facultății de Drept.

În octombrie 1857, Vasile Boerescu a fondat ziarul Naționalul,tipărit la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov si în ale cărui pagini sunt promovate ideile unioniste ale vremii. În ianuarie 1859 Boerescu a fost ales deputat în Adunarea Electivă din Muntenia.

După unire a fost numit director al Eforiei Școalelor, iar în continuare a îndeplinit numeroase funcții în guvernele post-unioniste: ministru al justiției (28 mai – 5 iulie 1860; 13 iulie 1860 – 14 aprilie 1861; 16 noiembrie 1868 – 21 ianuarie 1870), ministru al afacerilor străine (28 aprilie 1873 – 7 noiembrie 1875), ministru al cultelor și instrucțiunii (13 iulie – 17 octombrie 1860; 9 ianuarie – 7 aprilie 1874), membru în Consiliul superior al Instrucțiunii (octombrie 1863) și vicepreședinte al Consiliului de Stat (1864). Vasile Boerescu a făcut parte din delegația care a reprezentat România la Conferința de la Paris în 1866, susținând aducerea unui prinț străin. A fost ales în Adunarea Constituantă care a dezbătut și a adoptat Constituția din 1866, iar mai târziu în același an, Boerescu a fost ales în Parlamentul României.

S-a distins ca un foarte bun traducător, avocat și orator, fiind unul dintre principalii artizani ai Convenției comerciale româno-austro-ungare din 1875. În anul 1876 a încercat împreună cu Dimitrie Ghica sa fondeze o grupare politică de centru. Nereușind impunerea acestei grupari pe scena politică romanească, s-a înscris în Partidul Național Liberal în 1879, dar în 1880 constituie gruparea dizidentă „Partidul Liberalilor Sinceri”, împreună cu George D. Vernescu.

De ce merită ştiut şi apreciat acest om? Pentru că pe 24 Ianuarie 1959, la ora 11.00, după alegerea lui Cuza în Moldova, când s-au reluat lucrările Adunării Elective începute pe data de 22 Ianuarie şi întrerupte indecis,  Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a precizat: ”A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit… o dorinţă sfântă”.

Ideea fusese prima oară menţionată în noaptea de 23 Ianuarie la o întâlnire a membrilor Partidei Naţionale. La propunerea lui Boerescu, deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate pe Cuza,  domnul Moldovei, ceea ce au făcut când au revenit la lucrări.  Toate cele 64 de buletine aveau  numele lui Cuza, unele având şi urări adresate domnitorului: ”spre mărirea patriei”, ”spre fericirea românilor”.

Să nu îl uităm pe Vasile Boerescu !

Marin Neacșu

 

powerpolitics.ro/