CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Școala de la Frankfurt”şi nașterea marxismului cultural

 

 

 

Nașterea marxismului cultural. Cum a reușit 'Școala de la Frankfurt' să transforme America

Nașterea marxismului cultural. (Cum a reușit „Școala de la Frankfurt” să transforme America de David Galland).

 

America anilor ’50 a fost o epocă simplă, romantică, prosperă. Plaje californiene, suburbii și stil.

A fost publicat „Atlas Shrugged”, a fost creată NASA, iar Elvis a lansat muzica rock.

Între 1950 și 1959 se nășteau 4 milioane de copii anual. Națiunea americană domina lumea în toate domeniile.

Era o perioadă de înflorire economică în Țara celor Liberi.

Așadar, ce s-a întâmplat cu însușirile poporului american de încredere, mândrie și responsabilitate?

 

 

 

 

 

 

 

Începutul decăderii civilizației occidentale poate fi plasat în urmă cu un secol.

Totul a început cu o grupare de ideologi din cadrul mișcării comuniste din Europa.

Astăzi este cunoscută ca „Școala de la Frankfurt”, iar ideile ei au pervertit societatea americană.

Când nu obții rezultatul dorit, schimbă teoria…

Înainte de al Doilea Război Mondial, marxismul susținea că, dacă războiul se declanșează în Europa, clasa muncitoare se va ridica împotriva burgheziei și va porni o revoluție comunistă.

Așa cum se întâmplă cu multe teorii marxiste, lucrurile n-au mers prea bine.

Când a început războiul, în 1914, în loc de revoluție, proletariatul a îmbrăcat uniforma și a plecat la război.

După ce conflagrația s-a încheiat, teoreticienii marxiști s-au întrebat „Ce nu a funcționat?”

 

 

Imagini pentru antonio gramsci photos

 

Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism.

Ei s-au gândit că pâna nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă.

Gramsci și Lukacs erau membri activi ai partidului comunist, dar destinele lor au fost diferite.

Gramsci a fost închis de Mussolini în Italia, unde a și murit în 1937, din cauza stării de sănătate precare.

În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică.

În acest timp, el a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.

Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective.

O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină.

În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.

Dar, din nou, planurile au eșuat: oamenii au fost atât de scandalizați de programul lui Lukacs că, în 1919, când România invada Ungaria, el a plecat din țară.

Nașterea marxismului cultural

În 1929, teroriștii culturali s-au întâlnit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Acolo, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil.

Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza doar pe transformări economice care căutau să distrugă diferențele de clasă.

Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs.

Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale, mai târziu cunoscută ca Școala de la Frankfurt.

În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Horkheimer.

Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul cultural.

Dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia.

Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu părea capabilă să se revolte de bună-voie.

În Germania, au venit la putere național-socialiștii, în 1933. Nu era locul și timpul potrivit să fii un evreu marxist, așa că mulți membri ai școlii s-au mutat la New York, bastion al civilizației vestice, la timpul respectiv.

Venirea în America

În 1934, „școala” a renăscut la Universitatea Columbia, iar membrii ei au început să-și transfere ideile asupra culturii americane.

La Columbia, „școala” a perfecționat instrumentul pe care urma să îl folosească pentru a distruge civilizația vestică: cuvântul tipărit.

Au publicat multe materiale, din care primul a fost „Teoria critică”.

„Teoria critică” este un joc asupra semanticii, de o simplitate uimitoare: să fie criticat fiecare stâlp al culturii occidentale – familia, morala, democrația, legea, libertatea de exprimare și altele.

Speranța era ca, sub presiune, acești stâlpi să se năruie.

Următorul material a fost cartea „Personalitatea autoritară”, avându-l coautor pe Theodor Adorno.

 

Imagine similară

Theodor Adorno

 

Aceasta a redefinit credințele tradiționale americane asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți”.

Adorno le-a comparat cu tradițiile care au condus la apariția fascismului în Europa.

Să fie doar o coincidență că principala acuză pentru cei incorecți politic azi este aceea de „fascism”?

Școala de la Frankfurt, mutată acum în SUA, a promovat trecerea de la ideile economice spre cele ale lui Freud, publicând lucrări despre reprimarea psihologică.

Lucrările lor au împărțit societatea în două grupări principale: opresori și victime.

Ei au arătat că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. În acel moment, sub aceste cuvinte erau denumiți bărbații creștini cu descendență europeană.

Pornind de la această idee, ei au arătat că rolurile sociale tradiționale ale bărbaților și femeilor se datorau diferențelor de gen, astfel cum erau ele definite de „opresori”.

Cu alte cuvinte, genul nu exista în realitate, ci era doar un „construct social”.

O coaliție a victimelor

Adorno și Horkheimer s-au întors în Germania la sfârșitul războiului.

Herbert Marcuse, alt membru al Școlii, a rămas în America și, în 1955, a publicat ,,Eros și civilizație”, carte în care Marcuse a arătat că civilizația vestică era intrinsec represivă, întrucât renunța la fericire pentru progresul social.

 

 

 

 

Imagini pentru h marcuse photos

Marcuse avansa astfel ideea de ,,perversitate polimorfă”, un concept creat de Freud, care fixa ideea plăcerilor sexuale în afara normelor tradiționale. ,,Eros și civilizație” va avea o mare influență în crearea revoluției sexuale de la 1960.

Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din 1930:

Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare?

Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.

Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui Marcuse o ocazie unică.

Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismul cultural devenea, încet-încet, normă în societate.

În 1965, anul de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”.

În noua sa teorie, tolerarea tradițională în societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemnau de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”.

El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propuse tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare).

De atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor.

Aceasta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică.

Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane.

A modelat America omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi.

A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială pe care o putem observa chiar în epoca președintelui Obama.

Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată.

 

 

Imagine similară

Saul Alinsky

 

 

De altfel, Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldat” credincios al marxismului cultural.

Ca urmare, trăim acum într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.

Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii.

Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lui Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.

 

Articol de David Galland via GarretGalland.com

 

 

 

27/06/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Asasinii viitorului  

 Imagini pentru Corectitudine politică şi terorism cultural photos

 

 

Corectitudine politică şi terorism cultural

 

 

 

Când vorbim despre originile corectitudinii politice, derivată direct din asa-zisul marxism cultural şi despre cei ce au creat acest virus care au provocat un adevărat declin al civilizatiei occidentale în ultima sută de ani, este necesar să ştim care sunt începuturile sale şi cine sunt creatorii acestui adevărat  flagel. 

Să arătăm pentru început, că asa-zisul marxism cultural  îşi are originea în situaţia politică complexă de la sfârsitul primului război mondial, când un număr de evenimente revoluţionare aveau să zdruncine sistemul capitalist din două ţări ale Europei, Germania şi Ungaria, fără însă a reuşi să impună comunismul în vreuna din ele.

Aceste încercări avortate de revoluţie care au produs  sute de morţi, nu au fost decât un ecou al asa-zisei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, în fapt o lovitură de stat dată în Rusia imperială de un grup de evrei comunişti, care si-au spus mai apoi bolşevici, în frunte cu Lenin, Trotki, Zinoviev, Buharin, Sverdlov si altii.

Succesul acestei revoluţii declanşate în  Rusia, a dat speranţe militanţilor marxişti în succesul instaurării pe plan mondial a utopiei comuniste, care să-i propulseze în vârful piramidei puterii.

„Visul de aur al omenirii” – comunismul – s-a năruit rapid însă în Germania şi Ungaria, instaurarea sa în aceste două ţări eşuând la prima lovitură mai serioasă, pentru că clasa muncitoare s-a arătat prea puţin interesată de o aşa zisă nouă ordine socială.

Aşa se face că republica sovietică instaurată în Ungaria  sub conducerea  evreului Bela Cohn, (zis si Bela Kun) s-a prăbusit la primul atac mai serios al armatei române, în timp ce revolta spartachistă comunistă din Germania a fost făcută ţăndări de către foştii veterani de război Freikorps.

 Înainte să luăm în discuţie ideile principale enunţate de teoreticienii marxişti, să observăm faptul că subminarea ordinii sociale existente nu se putea realiza fără a ataca componentele esentiale ale sistemului de valori al civilizatiei occidentale,adică sistemul ei imunitar, respectiv credinţa religioasă şi familia.

Odată anihilate aceste componente fundamentale ale civilizatiei occidentale, valori universale de altfel, trebuia pus ceva în loc, nu-i asa?

Evident că teoreticienii marxisti au dat şi aşa zise soluţii, dar trebuie să observăm că evreii, persecutati timp de secole, popor fără ţară, obsedat să-şi conserve religia si tradiţiile, chestiune de toată lauda de altfel, nu se simt în largul lor decât într-o societate cosmopolită, multiculturală, multietnică, cât mai eterogenă şi mai liberală cu putinţă, în care să-si poată desfăşura în linişte toate activităţile lor, la fel de bine-cunoscute.

Fruntaşii lor ştiu foarte bine că într-o tară dezbinată rasial, moral si social, grupul etnic cel mai unit detine supremaţia, stimulat fiind şi de puterea sa economică şi mediatică.

Nu trebuie să ne mire că mare parte din aceşti teoreticieni marxişti evrei s-au refugiat pe pământ american, iar teoriile lor au început să dea roade tot acolo, astfel încât America de azi a ajuns să semene extrem de mult cu societatea prefigurată în lucrările lor.

Dar să vedem cine sunt acesti teoreticieni… Unul dintre precursori, un ne-evreu, în scrierile căruia se putea întrezări noua ideologie, a fost italianul  Antonio Gramsci.

Fasciştii italieni au înţeles repede pericolul prezentat de teoriile acestuia, asa că l-au trimis în închisoare, unde a şi murit în scurt timp în 1937.

Scrierile si ideile sale se vor bucura însă de un mare succes după război.

Cel care însă a încercat pentru prima dată să pună în practică în mod independent aceleaşi idei, o oportunitate nesperată apărându-i cu ocazia revoluţiei comuniste maghiare din 1919, a fost Georg Lukacs.

Să vedem acum o scurtă fişă biografică a acestuia, datele fiind extrase în parte din wikipedia.

Beauvoir-Sartre-Che_Guevara-1960-Cuba

În imagine, Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre şi teroristul comunist Che Guevara, în Cuba, prin 1960, în „schimb de experientă”. 

Primele experimente

Georg Lukacs (Löwinger György Bernát) s-a născut la Budapesta, fiul unui bogat bancher evreu. În 1919 îl regăsim printre liderii revolutiei maghiare, comisar pentru cultură în guvernul bolsevic al lui Bela Kun.

După zdrobirea tinerei republici sovietice maghiare, se refugiază în Austria, pentru ca în 1930, în urma unei vizite la Moscova, să fie retinutacolo, revenind în Ungaria abia după cel de-al doilea război mondial.

În 1956 îl regăsim în guvernul lui Imre Nagy, rezultat în urma insurectiei anti-comuniste si anti-sovietice. După interventia în fortă a Armatei Rosii se refugiază împreună cu Imre Nagy si alti demnitari în România(sic!), ale cărei autorităti comuniste îi vor preda noilor autorităti maghiare instalate de sovietici, în frunte cu Janos Kadar.

Cu toate că Imre Nagy va fi judecat si spânzurat în secret, Georg Lukacs va reusi să scape ca prin urechile acului de spânzurătoare, ocupându-se de atunci doar de lucrări de estetică si filozofie marxistă, criticând din când în când comunismul de tip sovietic. Da, cam asta e esenta.

Ceea ce nu ne spune wikipedia, (oare de ce?) este că dânsul, în 1919, pe când era comisar pentru cultură în guvernul comunist al lui Bela Kun, având pentru prima dată o ocazie nesperată de a pune în practică ideile pe care le preconiza de ceva vreme, a lansat în scolile din Ungaria un violent program de educaţie sexuală şi de contestare a valorilor tradiţionale.

Cursuri organizate în scolile de toate gradele, materiale tipărite, filme si fotografii, au fost utilizate în scoli pentru a instrui copiii despre iubirea liberă, sexualitate, natura perimată a valorilor familiei burgheze, caracterul depăsit al monogamiei si inutilitatea credintei religioase, care privează omul de toate plăcerile.

Copiii erau îndemnaţi să se revolte contra autorităţii paterne, dar şi contra autorităţilor bisericesti şi să nu mai ţină seama de preceptele morale cu care fuseseră îndoctrinati până atunci. Ideea nu era nouă, încă din timpul Revolutiei Franceze s-au raportat orgii sexuale cu prostituate, desfăsurate chiar în altarul catedralelor, pentru a elibera chipurile pe revolutionari de tirania sentimentului religios.

Odată ce tot setul „valorilor burgheze” fusese pus la îndoială, rezultatul a fost că destui elevi s-au transformat în delincvenţi, unii chiar în asasini de cea mai joasă speţă, aşa cum au fost bunăoară membrii bandei Băieţii lui Lenin, conduşi de un anume Joseph Czerny, adevărati teroristi urbani din timpul republicii sovietice maghiare.

 

 

 

Czerny & Chicos de Lenin

Foto:  Grupul paramilitar comunist maghiar „Baieţii lui Lenin”.  În imagine, Joseph Czerny, împreună cu câţiva din membrii acestei bande criminale.  Imbracati in haine de piele neagra, ei constituiau varful de lance al „Terorii Rosii” în Ungaria sovietelor. Numeroase atrocităţi, arestari si execuţii sumare,  au fost inregistrate în cele patru luni cât a funcţionat regimul Republicii Ungare a Sfaturilor.  

„Baieţii lui Lenin” apăreau în autocamioane, peste tot unde se semnala cel mai mic semn de opoziţie la regimul bolşevic de la Budapesta. Ei atacau ceremoniile religioase cu grenade şi mitraliere şi îşi executau victimele pe loc, fără judecată. 

După înăbuşirea revoluţiei comuniste maghiare, vor fi vânaţi fără milă de autorităţi şi împuşcati pe loc, ca nişte fiare turbate ce erau.

Chemarea la revoltă contra părintilor adresată copiilor a fost însotită de instigarea femeilor maghiare contra obiceiurilor sexuale din epocă.

Acest program, pus în practică în timpul asa-zisei revolutii comuniste din 1919, va fi teoretizat mai târziu sub numele de Terorism cultural, ideile sale despre transformarea radicală a societătii regăsindu-se în lucrarea „Istorie si constiintă de clasă” (1923), care l-a propulsat pe Georg Lukacs pe locul doi după Karl Marx în top-ul teoreticienilor comunismului.

 

Imagini pentru georg lukacs photos

Foto: György Lukács, născut György Bernát Löwinger, (n. 13 aprilie 1885, Budapesta – d. 4 iunie 1971, Budapesta).

A rămas toată viata fidel ideilor din tinereţe şi nu a recunoscut niciodată degradarea valorilor umane şi a culturii în comunism.

Si acum, iată câteva citate edificatoare din gândirea  lui:

„Am văzut distrugerea revoluţionară a societătii ca reprezentând singura si unica solutie pentru contradictiile culturale ale epocii.”

„Întrebarea este: Cine ne va elibera de sub jugul civilizatiei occidentale?”

„Orice miscare politică menită să aducă bolsevismul în Occident va trebui să fie demonică.”

„Odată abandonată unicitatea sufletului, nimic nu se mai poate împotrivi ”dezlăntuirii” fortelor diabolice ce stau ascunse în toate actele violente necesare instaurării revolutiei.”

 Bizar, nu-i aşa? Când citeşti toate acestea, nu se poate să nu-ţi pui întrebarea dacă nu era mai bine ca el să se fi rezumat doar la eseistică si estetică.

Până în ultima clipă a vietii sale, a continuat să afirme că „cea mai îngrozitoare societate socialistă este superioară celei mai bune societăti capitaliste”.

Ce bine de zecile sau sutele de milioane de victime ale lui Lenin, Stalin, Mao sau Pol Pot! Au crăpat de frig si foame în gulaguri sau cu un glonte tovărăsesc în ceafă având sufletul împăcat, doar muriseră de partea bună a baricadei.

Să adăugăm că în 1923, în cadrul unei reuniuni din Germania, Georg Lukacs a lansat ideea „Pesimismului Cultural” care urma să fie indus occidentalilor, în scopul de a amplifica starea de alienare a individului, ca o premisă a revolutiei sociale.

 

 

Imagini pentru corectitudinea politica photos

 

Asta e! Tristă consecvenţă demnă de o cauză mai bună a unui teoretician, care s-a dovedit din păcate a fi un adevărat geniu al răului.

Vom vedea cum, în jumătate de secol, experimentele sale din 1919 vor da roade în campusurile universitare americane.

Tot la întrunirea din 1923 s-a decis înfiintarea Institutului de Cercetări Sociale de la Universitatea Frankfurt din Germania, o organizatie compusă din psihologi, sociologi si alti intelectuali marxisti si de orientare comunistă, care a ajuns sa fie cunoscută ulterior ca Scoala de la Frankfurt – institutie dedicată implementării programului initiat de Georg Lukacs.

 

 

xxl_cat

 

Institutul a fost modelat după chipul si asemănarea Institutului Marx-Engels din Moscova si a fost finantat de un anume Felix Weil, mostenitorul evreu al unei averi fabuloase.

În cadrul acestui institut, Georg Lukacs va dezvolta subiectul Revolutie si Eros, punând totodată bazele teoretice de utilizare a sexualitătii drept instrument principal în răsturnarea ordinii sociale.

Pentru aceasta, a pornit de la teoria lui Sigmund Freud asupra sexualitătii, pe care a adaptat-o la teoria marxistă a revolutiei.

Nici Freud, evreu si el de altfel, nu era străin de toate acestea, dat fiindcă prin teoriile sale asupra sexualitătii a contribuit din plin la erodarea conceptului de instinct sexual uman, redus mai degrabă la nivelul unor simple pofte animalice.

În lucrările sale fundamentale, Sigmund Freud acuză în principal moralitatea sexuală de esentă creştină, curăţenia trupească si sufletească drept cauza principală a bolilor mintale.

Teoriile lui Freud si ale discipolilor săi, sustinute cu o perseverenţă drăcească, nu erau decât un asalt planificat punct cu punct, în haită, asupra valorilor fundamentale ale civilizatiei occidentale, exact marsul despre care vorbea Gramsci.

Freud a încercat să explice cauza bolilor mintale prin prisma inconstientului si dorintelor sexuale refulate, inventând psihanaliza, o pseudo-stiintă mai degrabă decât o disciplină a medicinei, având caracteristici similare cu o miscare politică si religioasă, si nu tocmai din întâmplare.

Prin teoriile sale, propagate zgomotos de mass-media controlată în bună parte de evrei, el a subminat în continuu conceptele de fidelitate sexuală si fundamentele institutiei casniciei. În 1915, Freud a declarat, citez:

”…moralitatea sexuală asa cum o defineşte societatea, în forma ei cea mai extremă, cea americană mi se pare vrednica de tot dispretul. Sustin o viată sexuală incomparabil mai liberă”.

Prin această combinaţie între teoriile lui Freud, interpretate unilateral, si conceptele marxiste, teoreticienii Şcolii de la Frankfurt au creat un cocteil letal, astfel încât instinctul sexual, unul din cele mai efervescente aspecte al psihicului uman a fost pus în slujba răsturnarii ordinii sociale prin distrugerea familiei, componentă de bază a civilizatiei occidentale.

În 1933, în Germania, odată cu venirea la putere a partidului national-socialist, membrii Scolii au luat calea exilului. Cei mai multi au plecat în America.

Noi le aducem ciuma! , (They don’t realize that we are bringing them the plague) ar fi afirmat Freud fată de un prieten, Carl G. Jung, pe puntea vaporului ce-l ducea spre Statele Unite în 1909.

Chestiune pe care a omis s-o comunice si autoritătilor americane de resort. Poate că totusi glumea, sau se referea la acuzatiile aduse evreilor în timpul Ciumei Negre de la 1347 ce a decimat populatia Europei.

Din păcate, cele afirmate de el atunci, aveau să se adeverească mai curând decât spera, astfel că rezultatul devastator al teoriilor sale, ca si ale discipolilor săi se va vedea cu claritate în mai putin de jumătate de secol.

Dacă urmările experimentelor lui Georg Lukacs din perioada scurtei existente de 133 de zile a republicii sovietice maghiare au fost rapid anihilate de politica conservatoare a guvernelor ce au urmat, politică ce continuă până în zilele noastre, iar lucrările sale teoretice au avut o circulatie redusă, fiind cunoscute doar în cercul restrâns al filozofilor si cercetătorilor marxisti, nu acelasi lucru se poate spune despre restul membrilor Scolii de la Frankfurt emigrati în America.

Vorbim în ordine, de Wilhelm Reich, Erich Fromm, Herbert Marcuse si Theodor Adorno.

Cei patru cavaleri ai Apocalipsei, s-ar putea spune. Ar părea o glumă, dar, din păcate, realitatea de azi întrece si cele mai sinistre previziuni. Cu riscul de a ne repeta, să facem observatia că, spre deosebire de cei patru mentionati anterior, Georg Lukacs s-a refugiat volens-nolens în Uniunea Sovietică, putând constata pe pielea sa “binefacerile”   comunismului.

Încetând din viată în 1971, a putut vedea în 1968 încercarea de reformă a sistemului comunist, ceea ce s-a numit mai apoi Primăvara de la Praga, ca si sfârsitul ei, prin invazia brutală a Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varsovia.

Nu stim exact ce concluzie a tras, respectiv dacă sistemul comunist poate fi sau nu reformat pe cale politică. Părerea mea e că nu, chestiune care nu se aplică chiar tuturor regimurilor totalitare, ci numai comunismului, acesta având si dezavantajul că este un sistem utopic, împotriva firii, total opus naturii umane.

Iar atâta vreme cât sistemul comunist este condus de o elită politică obsedată fie să-si conserve privilegiile materiale, fie să-si conserve puterea absolută, fie ambele, acestanu este capabil de a se autoreforma, cel putin n-a dovedit-o până în prezent.

Spre deosebire de Lukacs, restul membrilor proeminenţi ai Scolii de la Frankfurt au emigrat în Statele Unite, putând verifica la fata locului teoriile marxiste ce anunţau iminenta prăbuşire a sistemului capitalist, respectiv marea criza economică din anii ‘30, imperialismul, stadiul ultim al capitalismului, în care vârfurile cele mai obtuze şi mai reacţionare ale burgheziei industriale şi bancare împingeau popoarele iubitoare de pace spre carnagiul mondial organizat, ascensiunea Uniunii Sovietice si a Germaniei naziste, ororile celui de-al doilea război mondial.

Aşa parcă se zicea în epoca de tristă amintire…  

 

 

 

 

Sursa: 

 

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/tag/asasinii-viitorului/

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/22/o-istorie-a-zilei-de-22-august-video-3/

 

 

 

 

 

22/08/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: