O țară în care copiii aparțin statului, nu familiilor din care provin si frustrările, visele și ideile ateist-umaniste ale unui sculptor norvegian

Parcul Frogner, Vigeland installation, Oslo

Artă cu premeditare – parcul Vigeland, Oslo, Norvegia

 

În contextul problemelor create celor 11 familii de români cărora le-au fost răpiți copiii de Barnevernet, o instituție privată care primește de la bugetul norvegian peste 100.000 EURO, pentru fiecare copil despărțit de familia căreia în mod natural îi aparține, este interesant de observat perspectiva pe care norvegienii o au asupra familiei, a maternității, a rolului părinților și a copilului, a societății și a statului.

O națiune în care 7% dintre copii sunt plasați în case maternale și nimănui nu i se pare dubios acest lucru, este o națiune bolnavă, transformată, dezumanizată.

Norvegia este un caz interesant dar nu și unic.

Celelalte țări scandinave în care oficial copiii aparțin statului, nu familiilor din care provin, nu sunt departe de această performanță.

Și mai interesant este faptul că, figuri importante ale partidului socialist norvegian susțin că acest procent este prea mic, că 25% ar fi procentul necesar pentru ca statul să poată crea omul nou, societatea viitorului, egalitatea deplină, utopia finală.

Boala numită socialism scandinav debutează cu un secol în urmă. Virusul marxist ce determină egalitarismul și nebunia eliberării de responsabilitățile firești ale omului este inoculat mai întâi pe cale culturală.

De peste un secol scandiavii au avut, pe lângă filosofi, politicieni, muzicieni și pictori bântuiți de ideile ateist-umaniste, de cele mai multe ori bolnavi psihic, și un sculptor care s-a ambiționat să-și transpună frustrările și visele în ansamblul din parcul Frogner, Oslo.

 

 

 

 

 

 

 

 

Gustav Vigeland, (11 aprilie 1869 – 12 martie 1943),  un sculptor norvegian acuzat de simpatii naziste, este autorul statuilor din Oslo, capitala Norvegiei. 

Torgrim Eggen și Jörg Modrow, compară lucrările lui Vigeland cu monumentalismul fascist și stalinist.

Temele abordate de Vigeland sunt dezgustătoare pentru vizitatorul neavizat și revelatoare pentru cel familiarizat cu psihologia revoluționarului, a frustratului ce nutrește un ”dor de vremuri noi” (G. Bacovia), în care statul nu reprezintă voința majorității, așa cum este firesc, ci voința unei minorități nereprezentative compusă din indivizi care-și spun intelectuali și care-și propun să întoarcă lumea (proastă, nu-i așa ?) cu fundul în sus, să o ducă spre un bine iluzoriu pe care ea, instinctiv, îl respinge.

Nu știu dacă Gustav Vigeland a fost un fascist ce visa la statul paternalist național și la perfecțiunea ariană, sau un tovarăș marxist ce muncea pentru progresul întregii lumi și formarea omului nou dar mesajul său este același: lumea veche, familia, responsabilitățile sociale sunt o povară de care omul viitorului trebuie să se elibereze pentru a se înălța spre nu-știu-unde.

Trufie luciferiană pură. Toți cei care-și doresc progresul omenirii sfârșesc prin a urâ omul.

Toți cei care doresc eliberarea oamenilor și egalitatea sfârșesc prin a face mai multe victime decât cei pe care-și propun să-i înlocuiască (vezi Revolutia Franceză, Nazismul, Comunismul).

Să vedem insă mesajele lui Vigeland transpuse în statuile din parcul Frogner acum aproape 100 de ani.

 

1. Mame inrobite de copii. (Întrebați orice mamă dacă există bucurie mai mare decât maternitatea. Nici măcar o carieristă nu vă va contrazice).

 

 

 

 

 

 

 

2. Tați care ”se eliberează” de datoriile părintești, de obligațiile sociale. (asta imi aduce aminte de Rousseau care se intreba: “cum aș fi putut dobândi liniștea interioară necesară muncii mele, cu odaia plină de corvezile domestice și de gălăgia copiilor?” – ar fi fost mult mai benefic atât pentru umanitate cât și pentru copiii lui Rousseau dacă acesta ar fi fost un bun tată, nu un umanist frustrat).

 

 

 

 

 

3. Copii cu grimase monstruase a căror singură menire pare a fi acea de a impiedica omul din drumul său spre eliberare (vedeți politica antifamilie, de promovarea avortului, a homosexualității și a feminismului agresiv – toate duc exact spre acel ideal monstruos iar viitorul va aduce monstruozități și mai mari: interzicerea sarcinilor naturale, procreerea artificială și ruperea oricăror legături dintre părinți și copii, care vor fi creația și proprietatea statului).

 

 

 

 

4. Cea mai monstruoasă statuie este aceasta. Barnevernetul însuși. Statul care răpește copiii pentru a pregăti societatea de mâine in care individul, rupt de cele 3 valori care îi dau omului sentimentul de apartenență: Dumnezeu, familie și națiune, devine sclavul perfect manipulabil al inginerilor sociali, cetățeanul ideal al viitorului stat global.

 

 

 

 

5. Separarea copiilor de propriile familii. Copii adunați intr-o grămadă (imaginea 2), separați de adulții ce formează din propriile corpuri o coloană spre cer (imaginea 1) – horror.

 

 

 

 

 

 

Pentru că un ateu-umanist adevărat nu este nici ateu și nici uman, ci luciferian și mizantrop, nu puteau lipsi dracii, sub formă de Ouroboros sau de dragoni simpli, dar mulți, foarte mulți și in ipostaze care vorbesc de la sine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nici măcar la inceputul secolului trecut nu putea lipsi din panoplia unui revolutionar umanist, tema eliberării de inhibițiile sexuale.

Iat-o !

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: https://cardejian.wordpress.com/