CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum s-a înarmat Germania nazistă cu arme produse în secret pe teritoriul URSS pentru a ocoli interdicțiile din Tratatul de pace de la Versailles

După semnarea Tratatului de pace de la Versailles, Germania înfrântă în Primul Război Mondial fusese obligată să accepte demobilizarea, dezarmarea armatei și demilitarizarea țării.

La rândul său, Rusia care ieșise din război în 1917, inainte de incheierea acestui tratat, ca urmare a izbucnirii revolutiei bolsevice,era izolată din punct de vedere politic, economic și diplomatic, după ce schimbarea regimului său politic a avut ca efect ruperea majoritatii legăturilor cu foștii aliați occidentali.

Exponenţii democraţiei germane din perioada interbelică, liderii Republicii de la Weimar, au fost primii care au au încheiat în secret la 16 aprilie 1922 cu Rusia, în orașul italian Rapallo, un tratat prin care fiecare renunța la pretențiile teritoriale și financiare stabilite în 1918 prin Tratatul de la Brest-Litovsk.

La prima vedere, nimic nu părea în neregulă cu această înțelegere amiabilă ce respecta spiritul Ligii Națiunilor.

În spatele ei se afla însă un acord secret care îi va permite Germaniei să-și încalce obligațiile impuse prin Tratatul de pace de la Versailles, scrie https://timpul.md.

Era primul pas făcut de Germania spre remilitarizare, care se va sfârși cu un conflict și mai sângeros decât cel care tocmai se încheiase.

Potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, Rusia permitea germanilor să-și antreneze soldații pe teritoriul său iar Germania trimitea ofițeri pentru instruirea Armatei Roșii.

Hitler a conntinuat și a extins reînarmarea Germaniei pe teritoriul URSS, începută în 1922.

URSS a ajutat decisiv Germania să eludeze prevederile Tratatului de la Versailles şi să constituie pe teritoriul URSS acea formidabilă maşinărie de război, care a declanşat la 1 septembrie 1939 – prin invadarea Poloniei – Al Doilea Război Mondial.

Conform înţelegerilor sovieto-germane, Armata Roşie a intrat în Polonia la 17 septembrie 1939, două săptămâni mai târziu.

Foto: Ribbentrop, Stalin și Molotov zâmbesc satisfăcuți după încheierea Pactului sovieto-nazist de la 23 august 1939, prin care URSS și Germania nazistă și-au împărțit Europa. Peste o săptămână, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel de-Al Doilea Război Mondial.

Zeci de documente ultrasecrete din arhivă Kremlinului ne dau astăzi posibilitatea să apreciem amploarea acestei alianţe militare, unice în felul său, și totodată să ne revizuim radical perspectiva istorică din anii Războiului Rece asupra marilor linii de forţă ale istoriei secolului al XX-lea.

Această alianţă secretă cimentată de dictatorii Stalin şi Hitler, ne face să înțelegem cum a fost posibilă încheierea atât de rapidă şi neaşteptată a Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 și tranşarea între cei doi aliaţi a împărţirii teritoriale a Europei Orientale.

Pactul Molotov-Ribbentrop care avea la bază antecedentele mai vechi de colaborare militară secretă între URSS şi Germania, a fost în fapt, episodul ultim al acestei cooperări de amploare dintre Moscova şi Berlin, departe de ochii Marii Britanii şi Franţei.

Așa se face că, deși la nivelul discursului public Germania nazistă şi Uniunea Sovietică erau cei mai mari duşmani de pe pământ, timp de 11 ani, între 1922 şi 1933, Berlinul şi Moscova aveau să colaboreze extrem de strâns într-unul dintre cele mai sensibile şi secrete domenii pentru toate naţiunile: cercetarea militară.

În perioada interbelică, ofiţerii germani şi cei sovietici au experimentat împreună gaze toxice şi bombe incendiare, în timp ce în fabrici secrete de pe teritoriul URSS s-au construit avioanele militare, blindatele şi tancurile germane care au făcut posibil blitzkrieg-ul lui Hitler, care doar a accelerat după 1933, un proces care era deja în plină desfăşurare.

Așadar, departe de a fi fost rivali, Stalin şi Hitler erau vechi aliaţi, care aveau, la 23 august 1939, o foarte îndelungată colaborare militară secretă, soldată cu constituirea formidabilei maşini de război a Wehrmacht-ului.

Acum este limpede că fără URSS, Germania nu ar fi putut să se înarmeze serios, iar Hitler nu ar fi putut declanşa războiul.

La prima vedere, Germania părea a fi partea mai avantajată de acest acord, însă și Uniunea Sovietică a tras multe beneficii de pe seama înțelegerii secrete, profitând la maxim de expertiza oferită de ofițerii germani și specialiștii în industria de armament.

Asta s-a văzut foarte clar în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. Dacă mulți dintre ofițerii sovietici formați în perioada colaborării cu specialiștii germani nu aveau să apuce războiul, pierind în timpul Marii Terori, progresul din industria de armament avea să-i pregătească pe sovietici pentru lupta împotriva fostului său aliat german.

Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii sovietici.

Frăţia de arme sovieto- germană

Germaniei i se interziceau prin Tratatul de la Versailles activitățile legate de reînarmare, iar capacitatea sa militară era sever restricţionată, in vreme ce Uniunea Sovietică nu avea capacităţile tehnice necesare pentru dezvoltare şi era izolată pe plan internaţional.

În 1922 cele două ţări aveau să uimească lumea prin semnarea Tratatului de la Rapallo, intermediat de Turcia, scrie istoricul George Damian.

Documentul a fost semnat de catre ministrul de externe al RSFS Ruse, Gheorghi Cicerin si omologul sau german, Walther Rathenau.

Dacă tratatul dintre Germania şi URSS era în aparență doar un simplu tratat de cooperare, o serie de acorduri secrete ulterioare au stabilit exact un cadru de cooperare militară menit să accelereze reînarmarea, ocolind restricțiile tratatelor internaționale.

Liderii militari germani care aveau să-i aducă lui Hitler majoritatea victoriilor au fost pregătiţi în Uniunea Sovietică în perioada în care aliaţii occidentali credeau că Germania nu se va putea reînarma.

Acordul secret

Pe 11 august 1922, armata Germaniei şi Armata Roşie au semnat un acord secret care le permitea germanilor să înfiinţeze baze militare în Uniunea Sovietică.

Documentul acoperea problemele cooperării secrete germano-sovietice în domeniul dezvoltării blindatelor, aviaţiei şi armelor chimice, precum și principiile acestei cooperări: dezvoltarea tehnologiilor militare avansate, cooperarea în domeniul studiilor teoretice, stabilirea unor programe de pregătire independente de terţi, dezvoltarea şi testarea tactică a sistemelor de armament interzise prin Tratatul de la Versailles (blindatele şi aviaţia); dezvoltarea şi educarea cadrelor militare specializate în toate domeniile militare; dezvoltarea unor noi strategii şi tactici bazate pe noile sisteme de armament.

Seriile de pregătire a militarilor germani în URSS nu trebuiau să stea mai mult de un an pe teritoriul sovietic.

Bazele germane stabilite în URSS urmau să fie folosite pentru eforturile de cercetare şi testare, pregătirea tactică, evaluarea pregătirii în domeniile interzise de Tratatul de la Versailles.

În schimbul acestor privilegii germanii urmau să permită ofiţerilor Armatei Roşii să facă exerciţii împreună cu ofiţerii lor în cadrul aplicaţiilor din URSS, urmând să ofere de asemenea şi toate informaţiile legate de descoperirile din tehnologia militară.

În anul 1924 armata germană a deschis la Moscova un birou pentru coordonarea activităţilor din Uniunea Sovietică. Treptat, mai multe capacităţi industriale au fost transferate în Uniunea Sovietică pentru construirea de prototipuri pentru tancuri, avioane şi submarine.

Această colaborare secretă în domeniul militar a fost expusă în public pentru prima oară în anul 1926.

În condiţiile în care Reichswehr (armata germană din perioada republicii de la Weimar) importa în secret muniţii şi arme interzise din Uniunea Sovietică, social-democraţii germani aflaţi la guvernare au realizat că Moscova se folosea de această rută pentru înarmarea organizaţiilor comuniste clandestine.

În toamna anului 1926 social-democraţii germani au protestat public faţă de aceste importuri secrete.

Pe 2 decembrie 1926, ziarul britanic Manchester Guardian a publicat un articol în care afirma că în cadrul Reichswehr există o aşanumită Sondergruppe R (Gripa specială R) destinată colaborării militare secrete cu Uniunea Sovietică. Acest articol a provocat o adevărată furtună mediatică.

Pe 16 decembrie 1926 comuniştii germani au declanşat o campanie de presă în care au respins toate acuzaţiile social-democraţilor. Până la urmă întreaga afacere a fost muşamalizată, însă semnalul de alarmă fusese deja tras.

Conspirativitate deplină

Cercetările militare germane secrete din Uniunea Sovietică şi programele de pregătire solicitau o organizare extrem de eficientă.

Companiile civile şi militare germane au colaborat extrem de eficient pentru a realiza o conspirativitate totală. Mai mult decât atât, germanii au aplicat un sistem de contabilitate dublă extrem de eficient.

Astfel era ţinută o contabilitate publică destinată Consiliului de Control Aliat care verifica respectarea prevederilor Tratatului de la Versailles, ca şi parlamentarilor.

Operaţiunile financiare secrete fdin cadrul proiectului comun cu sovieticii erau înregistrate în aşa numitul “Registru Albastru” care putea fi consultat doar de un număr restrâns de militari şi oameni politici.

Datorită faptului că rubla sovietică nu era monedă convertibilă iar marca germană a suferit perioade de inflaţie acută a fost stabilit la nivel politic o rată de schimb fixă pentru întreaga perioadă în care proiectul de cooperare a fost pus în aplicare: o ruplă pentru 2,16 mărci.

Se estimează că Germania a cheltuit aproximativ 10 milioane de mărci anual – o sumă totală de peste 100 milioane.

Din aceşti bani, cei mai mulţi au fost cheltuiţi pentru cercetările de aviaţie.

Când trebuiau să plece în Uniunea Sovietică, ofiţerii germani primeau paşapoarte cu nume false emise de Ministerul de Externe. Pentru o acoperire suplimentară aceşti ofiţeri călătoreau de obicei singuri.

Germanii erau extrem de atenţi în cadrul acestei operaţiuni: existau inclusiv instrucţiuni pentru modul în care trebuiau să se îmbrace ofiţerii transferaţi pentru pregătire în URSS.

Participanţii la programele de pregătire în URSS erau trecuţi în rezervă, astfel încât să nu figureze ca ofiţeri activi. Această practică a “rotirii” ofiţerilor a permis pregătirea unui număr mult mai mare de cadre decât permitea de fapt Tratatul de la Versailles.

În cazul în care un ofiţer german murea în URSS ca urmare a unui accident în timpul antrenamentelor cadavrul său era repatriat în secret într-un container care în scripte figura ca conţinând piese metalice.

În drum spre Uniunea Sovietică ofiţerii germani treceau prin Letonia, la graniţa cu URSS fiind aşteptaţi , numele lor false fiind trimise în avans pentru a elimina orice fel de confuzii.

După încheierea programului de pregătire ofiţerii germani se întorceau acasă prin Leningrad, de unde se îmbarcau pe una din puţinele nave de pasageri existente.

Sovieticii nu au avut astfel de probleme: organizaţia care se ocupa de contactele cu germanii nici măcar nu exista din punct de vedere oficial, iar Moscova nu trebuia să dea nimănui socoteală de modul în care îşi cheltuia banii.

Bazele germane din URSS

Şcoala de tancuri germană din Kazan a avut numele de cod Kama şi a început să fie construită în 1926.

În 1929 şcoala pentru ofiţeri de blindate “Kama” era funcţională, fiind dotată cu şase tancuri de 23 de tone (înarmate cu tunuri de 75 mm) şi trei tancuri de 12 tone, dotate cu tunuri de 37 mm.

Sovieticii au contribuit cu 12 tancuri de tip Carden-Lloyd cumpărate de la britanici.

Şcoala a fost condusă de generalul german von Lutz, printre profesori numărându-se şi părintele doctrinei Blitzkrieg-ului, Heinz Guderian.

În cadrul acestei şcoli nu erau purtate uniforme, ofiţerii germani participând la cursuri îmbrăcaţi în haine civile. În timpul aplicaţiilor practice, germanii purtau uniforme sovietice, însă fără însemne.

În ceea ce priveşte aviaţia, între anii 1921-1924 germanii au construit o fabrică pentru asamblarea de aeronave la Lipeţk. Curusrile au fost demarate în anul 1925 şi au durat până în anul 1933. O fabrică Junkers a fost ridicată la Fili, în apropierea Moscovei.

Producţia prevăzută pentru această uzină era de 300 de avioane pe an – cifră care n-a fost atinsă niciodată. Specialiştii germani s-au plâns permanent de faptul că ruşii furau tot ce le pica sub mână.

La şcoala de aviaţie de la Lipeţk germanii au dus 60 de aparate de zbor pe care le-au folosit la antrenamente.

În vara anului 1931 au fost organizate aplicaţii de mare anvergură care mimau adevărate bătălii aeriene.

Spre deosebire de şcoala pentru tanchişti din Kazan, şcoala de aviaţie de la Lipeţk nu avea un program foarte bine stabilit, punându-se accent pe imaginaţie, inovaţie şi experimente. Până în anul 1933 peste 1.200 de piloţi germani au fost antrenaţi la Lipeţk.

Germanii au efectuat inclusiv cercetări pentru dezvoltarea armelor chimice, la baza cu numele de cod Tomka, la Podosinky, în regiunea Samara de pe Volga. Au fost efectuate inclusiv aplicaţii practice pe scară largă în anul 1926.

Pe lângă toate aceste baze de antrenament şi cercetare a fost înfiinţată la Moscova şi o şcoală pentru ofiţeri de stat-major, printre absolvenţii căreia s-au numărat viitorii mareşali nazişti Keitel, Mannstein şi Model.

Neîncredere reciprocă

Pe toată perioada acestei cooperări sovieticii au lăudat permanent tehnologia germană. Ofiţerii Moscovei au aflat majoritatea detaliilor referitoare la cercetările germane. Ei erau extrem de impresionaţi de faptul că mitralierele grele germane puteau să fie transformate în mitraliere anti-aeriene în mai puţin de 30 de secunde.

Tunul anti-aerian german de 75 mm îşi trimitea proiectilele la o distanţă dublă faţă de cea realizată de piesele de artilerie sovietice, iar elementele optice fabricate de Siemens şi Zeiss erau de o calitate mult superioară.

Spre dezamăgirea sovieticilor însă, ori de câte ori aveau o cerere mai specială, germanii găseau de fiecare dată scuze pentru neîndeplinirea ei. Adeseori sovieticii aveau sentimentul că germanii ascundeau anumite descoperiri sau concluzii.

Pe de altă parte Moscova nu a arătat niciodată germanilor tancul lor T-34, cel mai bun tanc proiectat înainte de izbucnirea războiului.

Germanii erau de foarte multe ori nemulţumiţi de stagiile petrecute alături de sovietici, deoarece le erau furate bunuri (săpunuri, stilouri, pastă de dinţi, unelte, dulciuri) aparent mărunte dar care însă lipseau în totalitate din Uniunea Sovietică.

20/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum s-au înarmat germanii în Rusia sovietică. Frăţia de arme sovieto-nazistă. FOTO SI VIDEO

 

 

    

Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii sovietici.

 

 

 

 

La nivelul discursului public, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică erau cei mai mari duşmani de pe pământ.

Însă timp de 11 ani, între 1922 şi 1933, Berlinul şi Moscova aveau să colaboreze extrem de strâns într-unul dintre cele mai sensibile şi secrete domenii pentru toate naţiunile: cercetarea militară.

Izolate la sfârşitul Primului Război Mondial, atât Germania cât şi Rusia doreau să-şi dezvolte capacităţile militare.

Fraţia sovieto- germană

Germaniei i se interziceau astfel de activităţi prin Tratatul de la Versailles, unde capacitatea sa militară era sever restricţionată. Uniunea Sovietică nu avea capacităţile tehnice pentru dezvoltare şi era izolată pe plan internaţional.

În 1922 cele două ţări aveau să uimească lumea prin semnarea Tratatului de la Rapallo, intermediat de Turcia.

Dacă tratatul dintre Germania şi URSS din aprilie era doar un simplu tratat de cooperare, o serie de acorduri secrete au venit ulterior să stabilească exact cadrul cooperării militare.

Liderii militari germani care aveau să-i aducă lui Hitler majoritatea victoriilor au fost pregătiţi în Uniunea Sovietică în perioada în care aliaţii occidentali credeau că Germania nu se va putea reînarma.

Acordul secret

Pe 11 august 1922, armata Germaniei şi Armata Roşie au semnat un acord secret care le permitea germanilor să înfiinţeze baze militare în Uniunea Sovietică.

Documentul acoperea problemele cooperării secrete germano-sovietice în domeniul dezvoltării blindatelor, aviaţiei şi armelor chimice.

Acordul sovieto-german din 11 august 1922 stabilea principiile acestei cooperări: dezvoltarea tehnologiilor militare avansate, cooperarea în domeniul studiilor teoretice, stabilirea unor programe de pregătire independente de terţi, dezvoltarea şi testarea tactică a sistemelor de armament interzise prin Tratatul de la Versailles (blindatele şi aviaţia); dezvoltarea şi educarea cadrelor militare specializate în toate domeniile militare; dezvoltarea unor noi strategii şi tactici bazate pe noile sisteme de armament.

Seriile de pregătire a militarilor germani în URSS nu trebuiau să stea mai mult de un an pe teritoriul sovietic.

Bazele germane stabilite în URSS urmau să fie folosite pentru eforturile de cercetare şi testare, pregătirea tactică, evaluarea pregătirii în domeniile interzise de Tratatul de la Versailles.

În schimbul acestor privilegii germanii urmau să permită ofiţerilor Armatei Roşii să facă exerciţii împreună cu ofiţerii lor în cadrul aplicaţiilor din URSS, de asemenea urmând să ofere şi toate informaţiile legate de descoperirile din tehnologia militară.

În anul 1924 armata germană a deschis la Moscova un birou pentru coordonarea activităţilor din Uniunea Sovietică. Treptat, mai multe capacităţi industriale au fost transferate în Uniunea Sovietică pentru construirea de prototipuri pentru tancuri, avioane şi submarine.

Cooperarea germano-sovietică ar fi trebuit să fie benefică pentru ambele părţi, însă germanii au ştiut cum să profite la maxim de oportunităţile oferite.

Dezvăluirea

Cooperarea secretă în domeniul militar a fost expusă în public pentru prima oară în anul 1926. În condiţiile în care Reichswehr (armata germană din perioada republicii de la Weimar) importa în secret muniţii şi arme interzise din Uniunea Sovietică, social-democraţii germani aflaţi la guvernare au realizat că Moscova se folosea de această rută pentru înarmarea organizaţiilor comuniste clandestine.

În toamna anului 1926 social-democraţii germani au protestat public faţă de aceste importuri secrete.

Pe 2 decembrie 1926 ziarul britanic Manchester Guardian a publicat un articol în care afirma că în cadrul Reichswehr există o aşanumită Sondergruppe R (Gripa specială R) destinată colaborării militare secrete cu Uniunea Sovietică. Acest articol a provocat o adevărată furtună mediatică.

Pe 16 decembrie 1926 comuniştii germani au declanşat o campanie de presă în care au respins toate acuzaţiile social-democraţilor. Până la urmă întreaga afacere a fost muşamalizată, însă semnalul de alarmă fusese deja tras.

Conspirativitate deplină

Cercetările militare germane secrete din Uniunea Sovietică şi programele de pregătire solicitau o organizare extrem de eficientă.

Companiile civile şi militare germane au colaborat extrem de eficient pentru a realiza o conspirativitate totală. Mai mult decât atât, germanii au aplicat un sistem de contabilitate dublă extrem de eficient.

Astfel era ţinută o contabilitate publică destinată Consiliului de Control Aliat care verifica respectarea prevederilor Tratatului de la Versailles, ca şi parlamentarilor.

Operaţiunile financiare secrete fdin cadrul proiectului comun cu sovieticii erau înregistrate în aşa numitul “Registru Albastru” care putea fi consultat doar de un număr restrâns de militari şi oameni politici.

Datorită faptului că rubla sovietică nu era monedă convertibilă iar marca germană a suferit perioade de inflaţie acută a fost stabilit la nivel politic o rată de schimb fixă pentru întreaga perioadă în care proiectul de cooperare a fost pus în aplicare: o ruplă pentru 2,16 mărci.

Se estimează că Germania a cheltuit aproximativ 10 milioane de mărci anual – o sumă totală de peste 100 milioane.

Din aceşti bani, cei mai mulţi au fost cheltuiţi pentru cercetările de aviaţie.

Când trebuiau să plece în Uniunea Sovietică, ofiţerii germani primeau paşapoarte cu nume false emise de Ministerul de Externe. Pentru o acoperire suplimentară aceşti ofiţeri călătoreau de obicei singuri.

Germanii erau extrem de atenţi în cadrul acestei operaţiuni: existau inclusiv instrucţiuni pentru modul în care trebuiau să se îmbrace ofiţerii transferaţi pentru pregătire în URSS.

Participanţii la programele de pregătire în URSS erau trecuţi în rezervă, astfel încât să nu figureze ca ofiţeri activi. Această practică a “rotirii” ofiţerilor a permis pregătirea unui număr mult mai mare de cadre decât permitea de fapt Tratatul de la Versailles.

În cazul în care un ofiţer german murea în URSS ca urmare a unui accident în timpul antrenamentelor cadavrul său era repatriat în secret într-un container care în scripte figura ca conţinând piese metalice.

În drum spre Uniunea Sovietică ofiţerii germani treceau prin Letonia, la graniţa cu URSS fiind aşteptaţi , numele lor false fiind trimise în avans pentru a elimina orice fel de confuzii.

După încheierea programului de pregătire ofiţerii germani se întorceau acasă prin Leningrad, de unde se îmbarcau pe una din puţinele nave de pasageri existente.

Sovieticii nu au avut astfel de probleme: organizaţia care se ocupa de contactele cu germanii nici măcar nu exista din punct de vedere oficial, iar Moscova nu trebuia să dea nimănui socoteală de modul în care îşi cheltuia banii.

Bazele germane din URSS

Şcoala de tancuri germană din Kazan a avut numele de cod Kama şi a început să fie construită în 1926.

În 1929 şcoala pentru ofiţeri de blindate “Kama” era funcţională, fiind dotată cu şase tancuri de 23 de tone (înarmate cu tunuri de 75 mm) şi trei tancuri de 12 tone, dotate cu tunuri de 37 mm.

Sovieticii au contribuit cu 12 tancuri de tip Carden-Lloyd cumpărate de la britanici.

Şcoala a fost condusă de generalul german von Lutz, printre profesori numărându-se şi părintele doctrinei Blitzkrieg-ului, Heinz Guderian.

În cadrul acestei şcoli nu erau purtate uniforme, ofiţerii germani participând la cursuri îmbrăcaţi în haine civile. În timpul aplicaţiilor practice, germanii purtau uniforme sovietice, însă fără însemne.

În ceea ce priveşte aviaţia, între anii 1921-1924 germanii au construit o fabrică pentru asamblarea de aeronave la Lipeţk. Curusrile au fost demarate în anul 1925 şi au durat până în anul 1933. O fabrică Junkers a fost ridicată la Fili, în apropierea Moscovei.

Producţia prevăzută pentru această uzină era de 300 de avioane pe an – cifră care n-a fost atinsă niciodată. Specialiştii germani s-au plâns permanent de faptul că ruşii furau tot ce le pica sub mână.

La şcoala de aviaţie de la Lipeţk germanii au dus 60 de aparate de zbor pe care le-au folosit la antrenamente. În vara anului 1931 au fost organizate aplicaţii de mare anvergură care mimau adevărate bătălii aeriene.

Spre deosebire de şcoala pentru tanchişti din Kazan, şcoala de aviaţie de la Lipeţk nu avea un program foarte bine stabilit, punându-se accent pe imaginaţie, inovaţie şi experimente. Până în anul 1933 peste 1.200 de piloţi germani au fost antrenaţi la Lipeţk.

Germanii au efectuat inclusiv cercetări pentru dezvoltarea armelor chimice, la baza cu numele de cod Tomka, la Podosinky, în regiunea Samara de pe Volga. Au fost efectuate inclusiv aplicaţii practice pe scară largă în anul 1926.

Pe lângă toate aceste baze de antrenament şi cercetare a fost înfiinţată la Moscova şi o şcoală pentru ofiţeri de stat-major, printre absolvenţii căreia s-au numărat viitorii mareşali nazişti Keitel, Mannstein şi Model.

Neîncredere reciprocă

Pe toată perioada acestei cooperări sovieticii au lăudat permanent tehnologia germană. Ofiţerii Moscovei au aflat majoritatea detaliilor referitoare la cercetările germane. Au fost extrem de impresionaţi de faptul că mitralierele grele germane puteau să fie transformate în mitraliere anti-aeriene în mai puţin de 30 de secunde.

Tunul anti-aerian german de 75 mm îşi trimitea proiectilele la o distanţă dublă faţă de cea realizată de piesele de artilerie sovietice, iar elementele optice fabricate de Siemens şi Zeiss erau de o calitate mult superioară.

Spre dezamăgirea sovieticilor însă, ori de câte ori aveau o cerere mai specială, germanii găseau de fiecare dată scuze pentru neîndeplinirea ei. Adeseori sovieticii aveau sentimentul că germanii ascundeau anumite descoperiri sau concluzii. Pe de altă parte Moscova nu a arătat niciodată germanilor tancul lor T-34, cel mai bun tanc proiectat înainte de izbucnirea războiului.

Germanii erau de foarte multe ori nemulţumiţi de stagiile petrecute alături de sovietici, deoarece le erau furate bunuri comune pentru ei (săpunuri, stilouri, pastă de dinţi, unelte, dulciuri) care însă lipseau în totalitate din Uniunea Sovietică.

Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie.

Soldaţii a două ideologii autodeclarate ca inamice, îşi dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia.

Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian se saluta şi primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroşi comandanţi de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoşein.

Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera şi ciocanul cu svastica.

Hitler şi Stalin îşi dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei.

O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieşit cu greu din arhive – şi este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane.

Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk  pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine ştie ce lagăr, iar imaginile au fost distruse.

 

 

 

Imagini pentru guderian si krivoşein photos

Foto: Generalul nazist Heinz Guderian si generalul  sovietic Semion Moiseevici Krivoshein in timpul paradei militare comune sovieto-germane, după ocuparea Poloniei.

 

 

 

Imagini pentru guderian si krivoşein photos

 

Militari nazisti si sovietici in timpul paradei militare comune

 

 

 

Imagini pentru guderian si krivoşein photos

Sovieticii saluta steagul cu zvastica

 

 

Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler şi Stalin prin miniştrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939.

Cei doi dictatori şi-au împărţit atunci Europa, Polonia a fost sfâşiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor.

După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcaţie de pe râul Bug. Guderian a aşteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoşein.

Cei doi generali au căzut de acord pentru desfăşurarea unei parade comune în oraşul Brest, care a început la orele 16:00.

Krivoşein a exprimat în timpul discuţiilor speranţa că Germania nazistă şi Uniunea Sovietică vor reuşi să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie.

Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia şi Germania îşi dau mâna, ţările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată şi pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici şi mai apoi executat în masacrul de la Katyn.

 George Damian

dosaresecrete.ro/fratia-sovieto-nazista-cum-s-au-inarmat-germanii-in-rusia-1202

 

 

 

26/02/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: