CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

LARRY WATTS: MOSTENIREA CLANDESTINA.VIDEO

Mostenirea Clandestina (I, II si III). Diplomatie si servicii secrete in cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”.

 

 

 

 

 

 

ziaristionline.ro

09/07/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

Razboi informativ intre serviciile de spionaj romanesti si cele sovietice imediat dupa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre URSS.

 

 

Acţiunile contrainformative româneşti în primele luni de la anexarea sovietica a Basarabiei si nordului Bucovinei.

 

Deşi, aşa cum cerea ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost predate U.R.S.S. cu toată infrastructura intactă, bandele de minoritari, precum şi unităţile speciale din trupele regulate sovietice, au zădărnicit evacuarea autorităţilor române, a bunurilor şi a populaţiei.

Multe din unităţile Armatei române în retragere, au fost răzleţite, soldaţii, în foarte multe cazuri – reţinuţi de ostaşii sovietici şi împiedicaţi să-şi continue evacuarea.

Unii din soldaţii români reţinuţi de bolşevici, au reuşit să treacă legal în România şi după fixarea hotarului pe Prut, prin Comisia de repatriere, alţii ilegal, prin penetrarea noului hotar, cu toate riscurile asumate, revenind la unităţile lor. Însă, odată ajunşi, şi unii şi alţii, erau puşi sub supraveghere, fiind consideraţi potenţiali spioni sovietici.

Suspectarea acestora în mare măsură era întemeiată, deoarece unii dintre ei au revenit la unităţile lor tocmai la sfârşitul anului 1940-începutul anului 1941, timp în care ar fi putut fi recrutaţi de organele spionajului sovietic şi trimişi peste Prut în misiune.

Pentru identificarea acestora, în unităţile româneşti au fost întocmite liste cu ostaşii reveniţi din Basarabia şi nordul Bucovinei, şi care urmau să fie supravegheaţi îndeaproape. În categoria celor suspecţi au fost trecuţi în primul rând ostaşii originari din Basarabia şi nordul Bucovinei, care, după cum se considera, erau printre primii luaţi în vizorul recrutorilor sovietici.

 

La 3 august 1940, Secţia a II-a Informaţii a Marelui Stat Major al Armatei române relata că, în urma cedării Basarabiei şi nordului Bucovinei, Serviciul de spionaj sovietic s-a folosit la culegerea informaţiilor militare în mare măsură chiar de unii ofiţeri şi soldaţi români rămaşi temporar în teritoriile ocupate. Aceştia au fost recrutaţi prin diferite metode (promisiuni, remunerare bănească, constrângere sau ameninţare) şi după o scurtă pregătire, au fost trecuţi clandestin în România, cu instrucţiuni de a se prezenta la unităţile lor şi să declare că au fugit din teritoriile ocupate, unde au rămas forţaţi de împrejurări.

 

Sovieticii nu puteau rata o astfel de ocazie, de a avea rezidenţi chiar în sânul unităţilor române, care să le furnizeze informaţii extrem de importante. Pentru a nu fi descoperiţi, Serviciul sovietic de spionaj i-a sfătuit să treacă la executarea misiunilor doar după 2-3 luni de zile, căci după sosirea lor la unităţi vor fi puşi sub supraveghere.

În vederea prevenirii şi combaterii activităţii acestor agenţi sovietici, Secţia a II-a a dispus ca toţi militarii care se încadrau în această categorie de suspecţi, să fie puşi sub supraveghere discretă. Cei ce vor fi prinşi în zona de frontieră, în încercarea de a trece clandestin frontiera, să fie daţi pentru cercetări celui mai apropiat organ informativ al Marelui Stat Major. De asemenea, trebuia amplificată „educaţia naţională în unităţi”.

 

La 8 august 1940, unităţilor Armatei române de pe Prut li s-a dat ordin ca toţi ostaşii reîntorşi la unităţi după 4 iulie, să fie supravegheaţi „îndeaproape şi în modul cel mai discret, asupra întregii lor activităţi”. Acei bănuiţi, nu trebuiau utilizaţi în serviciile importante ale Armatei, „unde ar putea uşor culege informaţiuni”. În continuarea ordinului, erau prezentate unele metode utilizate de sovietici în culegerea şi transmiterea informaţiilor, pentru ca agenţii sovietici din cadrul Armatei române să fie mai uşor identificaţi şi anihilaţi.

 

De asemenea, în categoria potenţialilor spioni sovietici erau incluşi şi refugiaţii (civili) basarabeni şi bucovineni, în rândul cărora se puteau infiltra agenţii bolşevici. Din spusele refugiatului avocat Gheorghe Mândrescu din Bălţi, sovieticii „trimit mereu spioni în România, iar în prezent mai mult spioane”. Avocatul a vorbit despre un oarecare Voinea, fost poliţist român, care s-a pus în serviciul spionajului sovietic.

Cu concursul acestuia se aranja trimiterea spionilor în România, prin metoda infiltrării lor în listele de refugiaţi. Se căutau nume asemănătoare a repatriaţilor cu cele ale agenţilor (spre exemplu, Pavlof – Pavlov, Mândrescu – Mandescu, etc.) şi la Ungheni, la trecerea Prutului, persoana în drept de a trece în România era respinsă, în locul ei trecând spionul. Victimei i se spunea că autorităţile de la Chişinău au comis o eroare. Un asemenea caz a avut loc şi atunci când a trecut Prutul Gh. Mândrescu – „Spioana a fost trecută pe la Ungheni, iar femeia a fost întoarsă plângând la Chişinău”.

 

La 2 august 1940, Armata a III-a română a emis ordinul nr. 25.327, potrivit căruia, comandamentul era informat că, unii dintre refugiaţi (în special femei) veniţi din Basarabia şi nordul Bucovinei, şi stabiliţi în diferite zone de refugiu, se deplasau dintr-o localitate în alta „sub formă de plimbări, fără ca organele de poliţie să le impună anumite restricţiuni”.

Reieşind din considerentul că, printre refugiaţi, fie chiar şi de origine etnică română, puteau fi agenţi de propagandă comunistă şi spionaj, s-a dat ordin să se supună aprobării prealabile şi controlului, toate deplasările refugiaţilor, „care nu se vor face decât pentru motive reale şi bine întemeiate”.

 

Însă, pericolul din partea spionajului sovietic venea în cea mai parte din exterior, din teritoriul Basarabiei şi nordului Bucovinei, unde organele speciale sovietice activau din plin. Imediat după instalarea în noile teritorii cucerite, organele sovietice de spionaj au trimis în România mai mulţi agenţi-informatori. Unul dintre aceştia, Ion Istrate, funcţionar la Primăria oraşului Ismail, a trecut clandestin hotarul de pe Dunăre cu o barcă la 12 iulie 1940.

Însă, pe teritoriul românesc a fost reţinut de Poliţia oraşului Tulcea, Istrate declarând că, s-a refugiat de sub regimul de ocupaţie în Vechiul Regat. Fiind suspect (căci s-a refugiat tocmai peste două săptămâni de la ocupaţie), a fost cercetat minuţios şi ca rezultat Istrate a declarat că, a fost chemat la sediul miliţiei din Ismail, unde un oarecare locotenent Petrov i-a dat suma de 7.000 de lei şi în câteva şedinţe l-a instruit pentru a fi trimis în misiuni de spionaj în regiunea Buzău.

 

Pentru reuşita misiunii, i s-a recomandat să-şi găsească un serviciu în Buzău, de preferinţă chelner, şi să culeagă informaţii despre trupele române, armamentul şi fortificaţiile din zonă.

Către data de 20 august 1940, trebuia să aibă culese toate datele necesare, pe care să le transmită unui curier, ce urma să vină la Buzău. La interogatoriu spionul Istrate, a mai declarat că, în afara lui „s-au trimis mulţi agenţi sovietici la noi în ţară”.

 

La 12 septembrie 1940, Biroul 2 Informaţii al Diviziei 21 Infanterie română informa că, la 1 septembrie, de către organele informative ale diviziei a fost reţinută la Tecuci, pentru posibile activităţi de spionaj, femeia Ilona Naghi, de origine maghiară, fostă lucrătoare la fabrica de tricotaje din Chişinău.

În urma declaraţiilor acesteia, care erau „cu multe contraziceri şi fapte neadevărate”, s-a constat că, a fost trecută în România de Serviciul sovietic de spionaj împreună cu alte 44 de femei, având misiuni de spionaj în diverse localităţi ale României.

 

Trecerea acestor femei s-a făcut prin Delta Dunării, lângă Ismail, cu bărci cu motor, conduse de ofiţeri sovietici îmbrăcaţi în haine civile. Iar „într-un păpuriş din Deltă, aparţinând nouă (României de după 28 iunie 1940 – n.a.), s-ar fi aflat circa 200 de soldaţi ruşi, care le aşteaptă şi care le făceau paza în timpul trecerii”.

Ajunse în teritoriul românesc, femeile au fost conduse până la Galaţi de către un ofiţer sovietic, îmbrăcat în civil, după care femeile au luat-o în direcţii diferite. Ilona Naghi a fost trimisă la Tecuci, cu misiunea de a lua contact cu ofiţerii, subofiţerii şi efectivul de trupă al acestei garnizoane, în special, cu militarii de origine rusă sau basarabeană, în vederea obţinerii diverselor informaţii militare.

 

După aproximativ 20 de zile de la stabilirea ei în Tecuci, a fost vizitată de acel ofiţer sovietic care a adus-o anterior la Galaţi, cerându-i informaţiile culese, ofiţerul fiind probabil, coordonatorul acestei vaste acţiuni de spionaj.

Pentru prevenirea penetrării acestor spioane în mediul militar, Comandamentele tuturor unităţilor armate au primit ordine stricte să facă „toate diligenţele pentru a nu intra printre soldaţi astfel de spioane”.

 

În faţa acestui val de spioni sovietici, care necontenit veneau din Basarabia şi Bucovina ocupată, s-au luat un şir de măsuri de ordin contrainformativ, printre care una se referea la prevenirea transmiterii de informaţii pe cale telefonică. La 31 august 1940, M.St.Major a emis ordinul nr. 211.649, prin care a interzis convorbirile telefonice din zona armatelor în limbile ebraică, rusă şi maghiară.

Deci, toţi minoritarii din zona armatelor, vorbitori ai acestor limbi, trebuiau să vorbească la telefon numai în limba română, pentru a se putea supraveghea cu uşurinţă toate convorbirile telefonice din zonele de importanţă strategică pentru România şi a-i demasca pe potenţialii spioni care transmiteau informaţiile în aceste limbi.

 

Despre această măsură a fost anunţată şi Societatea Anonimă Română de Telefoane, care trebuia să-şi dea concursul la supravegherea convorbirilor telefonice. De asemenea, la 1 septembrie 1940, s-a ordonat patrularea şi supravegherea zonelor telegrafo-telefonice, cu o atenţie sporită „în regiunile cu număr mare de minoritari”.

de Pavel MORARU-http://www.ax.md/index.php?option=com_content&view=article&id=195:aciunile-contrainformative-romaneti-in-primele-luni-de-la-anexarea-sovietica-a-basarabiei-si-nordului-bucovinei&catid=91:istorie&Itemid=272

17/03/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Giancarlo Elia Valori, italianul care a dat şah – mat spionajului ceauşist

Giancarlo Elia Valori

Giancarlo Elia Valori (dreapta)

Sefii spionajului romanesc au crezut ca l-au prins pe Dumnezeu de un picior dupa ce italianul Giancarlo Elia Valori – personaj celebru cu relatii excelente in mediile diplomatice, financiare si culturale din intreaga lume – a fost recrutat de catre Bucuresti. Apoi, a venit momentul adevarului.

Un dus rece ca gheata a curs peste capetele incinse ale celor care coordonau Directia de Informatii Externe (DIE). Valori, prieten cu Ceausescu si alti membri marcanti ai partidului, cum ar fi Stefan Andrei ori Cornel Burtica, nu era „sursa de influenta” a DIE, ci, mai de graba, omul serviciilor secrete occidentale, carora le furniza importante informatii despre liderii de la Bucuresti.

Sefii spionajului – cei care initial credeau ca il joaca pe degete pe Valori – si-au dat seama, mult prea tarziu, ca au de-a face cu un personaj de mare anvergura.

Omul facea si desfacea guverne ori reinscauna presedinti cum ar fi, de pilda, dictatorul Juan Domingo Peron. Pana la urma, cel putin din documentele care au iesit la iveala, se poate trage concluzia ca legaturile lui Valori cu personaje suspuse de la Bucuresti i-au folosit doar italianului . 

Comunistii italieni reactioneaza.

La inceputul anului 1974, raportul unui agent din Italia face valuri la sediul DIE din strada Batistei.

Directorul editurii Partidului Comunist Italian, transmitea agentul Centralei de la Bucuresti, era descumpanit de faptul ca sarcina de a scrie si edita o carte despre Nicolae Ceausescu fusese incredintata lui Giancarlo Elia Valori, despre care comunistii italieni aveau informatii precise ca este atat omul serviciilor secrete din peninsula, cat si al CIA.

Dar, s-o luam de la inceput. Primele contacte intre Giancarlo Elia Valori si autoritatile de la Bucuresti dateaza de la inceputul anilor ‘70. Atunci, Valori, in calitate de secretar general al Institutului Italian pentru relatii cu strainatatea si consilier la Radioteleviziunea de la Roma, l-a cunoscut pe atasatul nostru de presa de la Roma, agent acoperit al DIE.

Apoi, italianul a fost plasat in „parohia” colonelului Petre Ciobanu, tot din rezidenta DIE de la Roma. In ce-l priveste pe Giancarlo Elia Valori, documentele cunoscute pana acum nu contin prea multe informatii, insa una merita consemnata.

„Incepand din anul 1971 – scrie intr-o nota a Securitatii – , Giancarlo Elia Valori s-a aflat in legatura unor cadre din DIE, fiind folosit ca sursa de influenta in cadrul unor actiuni desfasurate in Italia”. Pentru rigoare, „actiunile” din Italia se refereau la publicarea unor carti semnate de catre Ceausescu la mai multe edituri din peninsula. Unele prestigioase, altele, mai putin cunoscute.

Prima fisura e consemnata prompt

Cert e un fapt. Nici pana azi nu se stie cu exactitate daca Giancarlo Elia Valori a lucrat pentru agentii Bucurestiului ori daca lucrurile s-au petrecut tocmai invers. A doua varianta e plauzibila. Pana vom afla raspunsul la aceasta intrebare, sa revenim la relatia dintre Valori si DIE, demna de scenariul unui film bun despre spionaj si politica la nivel inalt.

Odata cu publicarea in Italia a primelor carti ale „Geniului din Carpati” – pe banii Bucurestiului, evident -, capii DIE l-au invitat pe italian in Romania.

Cu acest prilej, el a intrat in legatura cu mai multi activisti importanti, dar s-a inregistrat si prima fisura. Dupa ce i-a cunoscut pe inaltii activisti Stefan Andrei, Cornel Burtica, Mihai Dulea, Ghizela Vass, italianul a cam rupt-o cu ofiterii DIE, fapt consemnat prompt intr-un alt document. „A inceput – Giancarlo Elia Valori, n.n. – sa se indeparteze de cadrele Directiei de Informatii Externe, cu care avea legaturi pana atunci”.

Nu discutam acum despre cadourile pe care Valori le-a oferit demnitarilor romani atunci cand ii invita in Italia, atent monitorizate de catre DIE. E de la sine inteles ca omul stia sa atinga cu dibacie corzile sensibile. Nu e importanta nici lista cu daruri primite de catre Ghizela Vass, Mircea Angelescu, Mihai Dulea si altii.

La Roma se da alarma

Altceva e cu adevarat interesant. Spionajul romanesc descopera cu stupoare faptul ca Valori era cel care ii juca pe degete pe inaltii activisti din Romania, dar mai ales pe rezidentii din Italia – adica, spionii Bucurestiului. Un singur exemplu. In iarna anului 1974 s-a dat alarma dupa ce agentii romani de la Roma au realizat ca au fost surprinsi cu pantalonii in vine.

Giancarlo Elia Valori cunostea cu exactitate momentul in care generalul Gheorghe Manea, din cadrul rezidentei de la Roma, urma sa fie inlocuit cu Titus Dumitrescu, colonel DIE. O asemenea miscare era strict secreta. Oare cate mai stia Valori? Din acest motiv, sefii Centralei de la Bucuresti i-au deschis un dosar de urmarire informativa celui despre care credeau ca e agentul de influenta al romanilor.

Rezultatul investigatiilor a fost catastrofal. Valori avea intalniri periodice cu generalul Viglione, seful serviciului secret italian, dar si cu un fost diplomat american. Ulterior, informatii despre Valori au fost culese de catre agentii DIE din mediile politice si economice. Era vorba despre persoane influente, precum Sergio Segre, din Directia Partidului Comunist Italian, Guido Bernardi, crestin-democrat, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, ori industriasii Cesare Fiorucci sau Franco Grosoli. Toti patru stiau ca Valori lucreaza atat pentru italieni, cat si pentru americani.

DIE incepe sa se dumireasca

In acest moment, rezidentii de la Roma au intrat in panica. Totodata, i-au fost prezentate lui Stefan Andrei, pe atunci mai mare peste relatiile externe ale CC, si lui Mihai Dulea, sef al propagandei externe, toate informatiile pe care DIE le detinea despre italian. Insa cei doi n-au rupt legatura cu Valori.

Ba, dimpotriva. Spionajul s-a uitat urat si… atat. Partidul decidea cine-i sunt prietenii si cine dusmanii. Mai tarziu, alta surpriza de proportii – Valori era membru marcant al lojei masonice “Propaganda Due” si avea stranse relatii cu Licio Gelli, conducatorul P2. Va spunem asta nu pentru ca doctrina comunista infiera cu manie proletara masoneria.

Nici fiindca Licio Geli era un persoanj extrem de controversat, ci pentru ca, in 1978, DIE s-a prins, in sfarsit, ca marele castigator din afacerea cu Romania era Giancarlo Elia Valori. Cel care reusise sa obtina contracte deosebit de avantajoase de la Bucuresti pentru fabrica de confectii a lui Gelli din Aretzzo. Ani buni, liderul de la Bucuresti a fost mirat de faptul ca e considerat un aliat al P2 si niciodata nu prea a inteles de ce. Toata lumea credea ca Nicolae Ceausescu avea relatii stranse cu “Propaganda Due”, fara sa stie ca sforile erau trase de Giancarlo Elia Valori, sub acoperirea editarii volumelor omagiale ale celui care era convins ca planeta nu doarme decat dupa ce citeste un capitol din operele sale alese.

Valori facea si desfacea guverne

Nimeni nu a indraznit sa-i spuna lui Ceausescu ca, de fapt, marea afacere cu textile o face Valori, si nu Bucurestiul care, pe deasupra, platea sume fabuloase pentru tirajele modeste ale cartilor “celui mai iubit fiu al poporului”. Sefii DIE n-au avut indrazneala sa se plece la urechea dictatorului pentru a-l informa ca tranzactiile italianului din Romania erau doar un paravan pentru a culege informatii despre importanti lideri comunisti de la Bucuresti. In realitate, operatiunile in care era amestecat Giancarlo Elia Valori erau cu adevarat fabuloase, fata de mizilicul de la Bucuresti.

De pilda, italianul a pus umarul la revenirea dictatorului Juan Domingo Peron in Argentina, ba chiar s-a aflat in avionul care l-a adus pe presedinte la Buenos Aires, pentru a prelua puterea. Credem ca e inutil sa va spunem ce onoruri a primit Valori si, ulterior, ce afaceri de anvergura a facut el cu Argentina in schimbul sprijinului dat lui Peron.

Ultimul oaspete al lui Valori la Roma a fost Mihai Dulea, cel banuit de catre DIE ca i-a dat italianului informatia despre rocada de la rezidenta din Roma – inlocuirea generalului Manea cu colonelul Dumitrescu.

Chiar daca spionajul romanesc a stat cu ochii pe activist in toata perioada sejurului sau din Italia si a raportat Bucurestiului anumite ciudatenii, povestea nu a avut nici o finalitate, mai ales ca in sediul DIE din Batiştei se instalase o oarece deruta. Asta pentru ca agentii Bucurestiului stiau deja faptul ca serviciile secrete italiene cunosteau in amanunt toata reteaua romaneasca din peninsula. Activistii partidului nu puteau fi trasi la raspundere pentru asta, mai ales ca dovezile cam lipseau. Se pare ca Valori isi facuse bine treaba.

De altfel, dupa vizita lui Dulea la Roma, italianul nu a mai fost interesat de tiparirea cartilor lui Ceausescu, ceea ce insemna ca nu-l mai privea mare lucru din ce se petrecea la Bucuresti. Oricum, jocul nu mai avea rost.

Giancarlo Elia Valori daduse de mult timp sah mat, dar nimeni de pe malurile Dambovitei nu dorea sa vada aceasta miscare.

Confidential.ro

28/09/2012 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: