CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DEZVĂLUIRI. Bătăliile din umbră dintre spionajul sovietic și Occident

 

 

Imagine similară

Pavel Sudoplatov (1907~1996)

 

 

 Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS, departamentul care se ocupa de răpiri, asasinate, sabotaje şi lupte de gherilă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

A condus Direcţia a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice.

Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală.

Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.

Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria temutul șef al poliției politice sovietice. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale, pentru care fusese decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent.

A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic.

În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin, cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui.

 

„Misiuni speciale” este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic. Autorul cărţii, Jerrold L. Schecter povesteşte că pentru realizarea cărţii a realizat zeci de ore de interviuri, la care participa şi fiul fostului spion; 20 de ore sunt înregistrate video.

Discuţiile aveau loc când Anatoli Sudoplatov avea deja o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, iar durata maximă a unui interviu era de trei ore. Autorul punctează că Anatoli Sudoplatov nu a arătat niciodată remuşcări pentru faptele sale, multe şocante, ci dimpotrivă, povestea că acţiunile sale au avut loc în contextul în care Rusia a devenit o mare putere mondială.

Dezvăluirile spionilor sunt întotdeauna incomode pentru ceilalți

 

 

Printre cele mai importante misiuni ale sale s-au numărat asasinarea lui Lev Davidovici Troţki (unul dintre fondatorii  Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă, iar mai apoi şi primul comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare), aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.

Şocante sunt şi dezvăluirile acestuia privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katyn; cum au organizat Hruşciov şi colegii săi arestarea şi împuşcarea lui Beria.

Aflăm și că Finlanda, mereu dată ca exemplu de curaj și demnitate, a avut de ales între ofeta Rusiei și ce a urmat. A cam ieșit în pagubă!…

De asemenea s-a confirmat că liderul comunist ungur, Imre Nagy, era omul rușilor. Cu soldă lunară. Așa că adevărul despre „revoluția” ungară mai trebuie căutat. 

Alături de alți maghiari, dezertori la ruși din armata imperială, Imre Nagy  făcuse parte din echipa care a asasinat familia țarului Nicolae al II-lea.

 

Mărturiile şocante ale lui Sudoplatov

 

16/04/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mari trădări in serviciile secrete româneşti comuniste

 

[Pacepa+KGB+GRU+Doicaru+Andruta+Ceausescu.jpg] 
 

Se ştie încă foarte puţin despre marile trădări din serviciile secrete româneşti. De peste 20 de ani, mulţi analişti, istorici sau chiar ziarişti au încercat să acrediteze ideea că ofiţerii de informaţii au fost nişte patrioţi, excepţie făcând doar Pacepa.

A spus-o, la un moment dat, chiar şi unul dintre foştii şefi ai Serviciului de Informaţii Externe, Claudiu Săftoiu.

 

Însă, dacă arunci o simplă privire la ce s-a petrecut atât în Securitatea internă, cât şi în spionajul românesc de dinainte de 1989, vezi că numai patrioţi n-au fost agenţii mai mult sau mai puţin acoperiţi.

Spionajul, de pildă, a avut pierderi mari chiar înainte de fuga generalului Pacepa. Oameni care cunoşteau perfect cum funcţionează sistemul au trecut la „duşman” pentru că aveau ce vinde, nu din motive ideologice.

 Dacă Securitatea a fost trădată de cei despre care se credea că sunt soldaţii cei mai credincioşi, au fost şi momente când serviciul a ştiut să-şi aleagă cu abilitate agenţii.

Unul dintre aceştia, ca să dăm cel mai recent exemplu, este Constantin Bălăceanu-Stolnici. Azi, fără patimă despre cei care au defectat şi despre cei care au lucrat cu sârg pentru Securitate lui Ceauşescu.

 

 

Dezertările se ţin lanţ

 

 

Locotenentul-majorMihaiI.Atanasiu, agent al spionajului românesc, deplin conspirat în Franţa, a dezertat. Lovitura a fost usturătoare pentru Centrala de la Bucureşti.

Drept dovadă, locotenentul-major este condamnat la moarte, în contumacie la începutul anilor ’70.

Acest fapt relevă că autorităţile din România recunoşteau apartenenţa lui Atanasiu la serviciul de spionaj.

Mai mult, o întreagă echipă a fost trimisă pe urmele lui Atanasiu pentru a-l  captura.

Operaţiunea, coordonată de către şefii Departamentului de Informaţii Externe (spionajul), Nicolae Doicaru, respectiv Ion Mihai Pacepa, a eşuat, pentru că francezii au ştiut să-l ascundă foarte bine pe spion.

O altă dezertare mai puţin cunoscută, care însă a făcut ravagii la Bucureşti, a fost a lui Emilian Alexandru.

Omul fusese director al Serviciului Coduri din Ministerul de Externe şi avea ce vinde, mai ales că ani de zile lucrase mână în mână cu spionajul românesc.

Şi pierderea căpitanului Constantin Ruiu a dat peste cap spionajul românesc de la acea vreme.

Era deplin conspirat ca funcţionar la Banca de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar Centrala aştepta mult de la el. Însă, la un moment dat, Ruiu a dispărut fără urmă, motiv pentru care mai mulţi agenţi ai DIE au fost retraşi de la post.

 

Spioni chemaţi la şedinţe de partid

 

 

Responsabilitatea defecţiunii lui Ruiu aparţine şi Centralei de la Bucureşti, mai precis şefilor acesteia. 

Culmea politicii comuniste, ofiţerilor deplini conspiraţi li se cerea imperativ să participe la şedinţele de partid din ambasade, în cazul nostru cea de la Washington, motiv pentru care riscul deconspirării era maxim.

Nu-i exclus ca Ruiu să fi fost mirosit de americani şi apoi “întors”, pentru ca, ulterior, să iasă din scenă.

Cert e că nu se ştie precis nici până azi ce s-a petrecut cu ofiţerul. Un alt agent DIE deplin conspirat a fost căpitanul Virgil Tipănuţ.

 Locuia laOslo, împreună cu soţia şi copiii, iar oficial lucra pentru Ministerul Comerţului Exterior şi al Cooperării Economice Internaţionale.

S-a pierdut în ceaţă, împreună cu toată familia, chia atunci când doi agenţi deplin conspiraţi se îndreptau de la Bucureşti spre Oslo, pentru a-l controla.

Lista dezertărilor de dinaintea fugii generalului Pacepa e lungă. Însă, azi am vorbit doar despre agenţii mai puţin cunoscuţi, dar foarte importanţi pentru Direcţia de Informaţii Externe.

Răspunsul DIE la dezertările masive a fost şi el unul care, cel puţin pentru conducerea de atunci a României, trebuia să pară drastic – pedepsirea exemplară a tuturor defectorilor.

Mai mult, spionii aveau să simtă permanent presiunea conducerii DIE, pentru a fi convinşi de faptul că îi aştepta glonţul dacă dezertează.

O prostie mai mare nici că se putea, din motive lesne de înţeles.

 

 

Pedepsirea “trădătorilor”

 

 

Echipa de pedepsire a defectorilor era condusă de generalul Pacepa, al cărui adjunct era colonelul Gheorghe Manea. La rândul său, colonelul era secondat de către locotenent-coloneii C. Robescu şi I. Filipescu.

Numai că, operaţiunea de depistare şi pedepsire a „trădătorilor” n-a avut rezultate concrete.

 În primul rând datorită contextului politic. Chiar dacă Ceauşescu dorea din tot sufletul eliminarea spionilor care trecuseră cu arme şi bagaje în tabăra adversă, tot el era acela care bătea lauşamarilor cancelarii occidentale.

Anumite acţiuni ale românilor pe teritoriu străin puteau fi considerate teroriste, aşa că nu erau deloc binevenite.

 Acesta este motivul pentru care, de pildă, răpirea din SUA a unui alt defector DIE, Constantin C. Răuţă, a fost contramandată în ultimul moment, deşi operaţiunea fusese pregătită cu minuţiozitate.

Mai mult, chiar, agentul „Lucreţiu” a fost retras din preajma soţiei lui Răuţă, rămasă la Bucureşti şi aflată sub o atentă supraveghere.

Cert e că grupul operativ care avea misiunea să pedepsească defectorii nu şi-a atins scopul. Mâna lungă a Securităţii nu i-a ajuns pe „trădători”, însă nu este exclusă ipoteza că oamenii care conduceau pe atunci DIE – Doicaru şi Pacepa – să nu fi dorit cu adevărat declanşarea vreunui scandal internaţional.

Vulpoii DIE nu puteau să nu anticipeze că pedepsirea unor spioni români ar fi dus, inevitabil, la ameninţarea propriilor poziţii.

O eventuală criză cu ecouri pe toate meridianele nu se putea solda decât cu îndepărtarea lor din funcţie.

 

Moartea ideologiilor şi cazul Bălăceanu-Stolnici

 

Am vorbit în deschiderea articolului despre faptul că Securitatea nu a avut doar eşecuri, ci şi succese.

Unul dintre acestea este legat de activitatea lui Constantin Bălăceanu-Stolnici care însă n-a recunoscut niciodată că a lucrat pentru serviciile secrete româneşti.

 Pare a fi fost un agent valoros care, timp de aproape 25 de ani, şi-a însuşit o tehnică aparte de observare şi analiză a oamenilor şi a situaţiilor.

Nici nu putea fi altfel. Urmaşul boierilor argeşeni este un timp deosebit de înzestrat.

Drept dovadă, talentul său de-a comunica, bazat pe reale calităţi, a fost  exploatat la maximum de Securitate, mai ales pentru a obţine informaţii din rândul emigraţiei.

Adevărat, de-a lungul timpului, au lucrat mulţi oameni inteligenţi pentru Securitate, însă mai rar unul de talia lui Stolnici.

 

 

 

 

Foto: Constantin Bălăceanu-Stolnici

 

 

 

Nu doar că avea o bună acoperire – boier de viţă veche -, dar, conform propriei păreri, dobândise calităţi absolute necesare unui agent secret: “şi-a însuşit tehnica de observare şi analiză a oamenilor şi a situaţiilor, ca o îndemânare în redactarea unor informări.

Totodată, şi-a asimilat un punct de vedere precis, care trebuie să-i guverneze relaţiile cu oamenii dinafară”, sta scris în dosarul lui Stolnici de al CNSAS.

Defectorii Securităţii au trecut la „duşman” pentru bani şi alte favoruri, nu datorită unor convingeri politice.

Stolnici a lucrat cu serviciul secret tot din motive mercantile: bani şi avantaje profesionale.

În realitate, în lumea serviciilor de informaţii, ideologiile sunt subţiri ca să nu spun chiar moarte de-a binelea. Pentru agenţi, inexistente.

Nici Stolnici n-a avut probleme ideologice, mai ales că la începutul carierei sale a spionat chiar clasa din care făcea parte – boierimea.

Doar cei care conduceau România comunistă credea că spionii pot fi înregimentaţi politic, obligându-i să participe la şedinţele de partid din ambasade.

Motiv pentru care, chiar a doua zi, aceştia intrau în colimatorul contraspionajului, care ori îi neutraliza, ori îi recruta.

 

 

 

 Emil BERDELI

Agentia org.ro.

21/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

În ziua de azi, pentru a stăpâni cât mai mulţi oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odată ce ai sufletul, ai omul; iar când ai omul, teritoriul vine de la sine.

 

– Contele de Marenches –

 

 

Alexandre de Marenches.

 

Contele Alexandre de Marenches (născut in 7 iunie 1921 la Paris – d. la 2 iunie 1995 in Monaco), a fost un ofițer francez, fost șef al Departamentului de Documentare Externa si Contra-Spionaj (SDECEE) din  Franta. A fost  de asemenea consilier special al președintelui american Ronald Reagan.

Era descendentul unei  vechi  familii  nobiliare, inrudita  cu  multe familii mari din  nobilimea europeană.

A prezis invazia sovietica din Afganistan  unui jurnalist american, care a raportat imediat conversația sa consilierului american pentru probleme de securitate Zbigniew Brzezinski .

A  publicat în 1986 o carte de memorii, sub forma unui interviu cu jurnalistul  Christine Ockrent , „Dans le secret de des Princes .

De asemenea, a conceput Operațiunea Moustique („Tantarii”), sugerand intr-o întâlnire cu președintele Reagan la Casa Albă, ca  Agenția Drug Enforcement (DEA) și alte agenții, să  furnizeze  in secret  soldaților sovietici care luptau  în Afganistan droguri confiscate, care  în mod normal ar fi trbuit arse.

În câteva luni, a explicat el, le-ar fi distrus rusilor  capacitatea  de luptă … De Marenches a mentionat si câțiva oameni de încredere, care ar fi putut  face toate acestea, la un cost de aproximativ un milion de dolari.(John Cooley: Unholy Wars. Page 108. 1999).

 În 1992, împreună cu David Andelman, a fost co-autorul cartii „Al patrulea război mondial: Diplomație și spionaj în epoca terorismului”, o carte în care a prezis ascensiunea terorismului ca o nouă formă de război si care a avut  un mare succes în rândul elitelor americane , dupa evenimentele din 11 septembrie 2001.

04/02/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: